Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! Psalmul 146:5 Tată Doamne în numele Domnului Isus te rog întărește credința și punema într-o stare după voia Ta, ajuta-mi neputinței mele căci numai în Tine este pace bucurie și mângâiere pe deplin! Amin
Dacă Dumnezeu ar fi ascultat rugăciunile, femeia aceea ar fi fost vindecată de la prima operație și nu ar fi avut o viață de calvar. Asta nu se poate numi viață binecuvântată sau sub ocrotirea celui Preaînalt.
Incercarea lucreaza rabdarea , rabdarea aduce biruinta in incercare iar biruinta nadejde! In lume veti avea necazuri , sa indraznim , si Isus a avut necazuri iar El a biruit lumea! Incercatea face parte din procesu de sfintire
Sau daca vrei : „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.” 1 Corinteni 1:27 VDC Chiar persoana in scaun cu rotile pe care noi o nesocotim , chiar aceea are o dragoste de Dumnezeu imensa fata de a noastra! Noi vazand asta , ne smerim si luam exemplu de la acea persoana “slaba” din perspectiva rationala!
Domnul să vă binecuvinteze 🌹
Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!
Psalmul 146:5
Tată Doamne în numele Domnului Isus te rog întărește credința și punema într-o stare după voia Ta, ajuta-mi neputinței mele căci numai în Tine este pace bucurie și mângâiere pe deplin!
Amin
Fii binecuvantat !!!!!!!
God bless you!
Amen.
Mărturia se gaseste la Adi Mocanu
Se poate un link cu toată predica? Mulțumesc
ua-cam.com/users/livenyO-GsxJhAw?si=ZM3UbrhBz61jlclE
Dacă Dumnezeu ar fi ascultat rugăciunile, femeia aceea ar fi fost vindecată de la prima operație și nu ar fi avut o viață de calvar. Asta nu se poate numi viață binecuvântată sau sub ocrotirea celui Preaînalt.
Incercarea lucreaza rabdarea , rabdarea aduce biruinta in incercare iar biruinta nadejde! In lume veti avea necazuri , sa indraznim , si Isus a avut necazuri iar El a biruit lumea! Incercatea face parte din procesu de sfintire
Sau daca vrei : „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.”
1 Corinteni 1:27 VDC
Chiar persoana in scaun cu rotile pe care noi o nesocotim , chiar aceea are o dragoste de Dumnezeu imensa fata de a noastra! Noi vazand asta , ne smerim si luam exemplu de la acea persoana “slaba” din perspectiva rationala!