DUMNEZEU din Cer se îndure de toți copiii Lui din lumea întreagă să-i țină în harul său, dar nici pă noi să nu ne lase ci să ne þină pe toți în harul său. Frați creștini,haideți să ne trezim din somnul în care am adormit ceea mai mare majoritate, să cerem îndurare LUI DUMNEZEU sâ se îndure de noi de toți cari ne numim fii și fiice de DUMNEZEU și nu numai de noi, ci și de toată creația LUI. Să-i cerem să se îndure de noi sâ nu între cu noi la judecată.Frați ROMĂNI!Să ne trezim din somn, ca sâ nu ne trezească DUMNEZEU. Așa să ne ajute BUNUL DUMNEZEU AMIN. MARANATA AMIN Șhalom.Amin.
Domnul sa aiba milă, de tineretul Casei Sale.Domnul sa se îndure de noi toți.Domnul sa vă binecuvanteze si să vă ocroteasca pe toți frații si surorile.
Pacea lui Isus frate și Soră in Domnul. Vreau sa puneți posturi și rugăciuni mai multe pentru Țară și Biserici împreună cu cei dragi din familia voastră și cu alți frați și surori din Biserica care faceți parte. Și faceți un share la acest mesaj și la alți frați și surori in Domnul care fac parte din Biserici creștine baptiste, penticostali, după evanghelie ş.a.m.d. Imparatul Slavei Isus Hristos sa ne dea biruință la toți Și vreau sa scriu un verset din Proverbele lui Solomon. Prv - 24:10-12. Domnul sa va binecuvinteze. Amin
Nu mi se pare foartr intelept nici ce a zis si mai ales cum a zis... erau 60 de tineri... aveau probleme... ce sa vorbeasca cu ei? Auzi acolo cata aroganță!
Domnul sa va binecuvinteze frate este asa ca nu lasă că Duhul sfinț sa lucreze și îl opresc ca cei din frunte ei însăși se uita la lucruri stricate ca nu SINT plini de duhul sfinț sunt plini de fire și pofte pentru ei nu mai e păcat nimic ISUSEEEEE ai mila sindicate de ce ce Suspina de dor după rugăciuni fierbinți
Nu contează câți copii are fratele,în adunările noastre lipsedc aceste invățături, avem mare nevoie in adunările noastre de asemenea învățătura. DUMNEZEU din cer să-l bine cuvînteze cu toată casa lui. DUMNEZEU din cer să binecuvînteze Biserica Lui de pe intregul pămînt, dar să nu uite nici de Biserica Lui din românia. Frați români haideți să ne trezim din somnul acesta în care suntem,să ne trezim la realitate. Domnul Isus bate la ușă, venirea LUI îi aproape de noi mai mult ca ori când, semnele din lume dovedesc lucrul acesta.BISERICĂ DIN ROMÂNIA, unde-s cei din fruntea Ta. MARANATA. ALELUIA.AMIN. MARANATA. TREZEȘTETE BISERICA, IA-ȚI HAINA DE NUNTA că vine MIRELE I-SE AUD PAȘII, SHALOM, MARANATA AMIN.
Cred ca contează foarte mult sa ai un antivirus bun, sistemul de operare actualizat constant și sa navighezi de obicei pe site-uri cu lucruri bune, ca să fii cât mai protejat și sa nu ajungi în calea unde apar astfel de reclame. Navigarea mea pe internet este sigura, fără astfel de apariții obscene. Dar folosesc netul doar pentru lucruri bune și păstrez distanța de imoralitati. Doamne ajută-ne și păzește-ne!
I cor 4.13 Pt femei e ușor ... au alte oferte Cel mai înțelept și bogat om al tuturor timpurilor din experiența sa vastă n-a găsit una ,, cuminte,, multe pers. lucreză mai mult cu gura pt bani au alte ,,păreri ,,
@@MisiuneaBucovina Baeti puneti mina si munciti nu stați pe internet si orce cintec cintat este filmat si pus pe youtube să faceti bani!!! Va luati plata aici sa nu asteptati răsplată!!!!
Cele mai periculoase duhuri rele sunt duhurile religioase. Iar cel mai mare dușman al bisericii este teologia religioasă. Biserica are nevoie de oameni trimiși de Dumnezeu, nu trimiși de alți oameni sau de vreo organizație religioasă. Ioan 1.6 și Ieremia 23.21.
Min. 1:47... mi se pare o aroganță mare și prostească. “Voi folosiți tehnologia... nu vorbesc cu voi....” cum să o rupi cu internetul că de el avem nevoie zilnic! Este nevoie de o educație specială în care să nu dai pe om cu aroganță ci prin empatie față de om să îl ajuți să aleagă ceea ce este cu adevărat de valoare! Playboy playboy! Vrând nevrând vei da de ispita asta cândva! Important este să ai deja în minte ce să îți spui și cum să învingi ispita! Dar la cât de mult se vorbeste in biserica despre cursele astea si mai ales despre cum sa le biruiesti.... nu are rost sa mai zic nimic! Ar trebui sa va puneti serios pe invatatura buna care sa aduca schimbare nu doar comparatii! Ca, desigur, nevoia fratelui Bica de internet nu este la fel de mare ca si nevoia altor frati mai tineri. Aveam un respect pentru fratele Bica... dar la ce aroganțe își dă pe aici.... mi se pare că ar trebui să mai bage un pic de smerenie pe foc că se cam stinge... 😃 Nu uita frate Bica! Trăim în 2021! Ispite noi, tehnici noi, probleme noi, caractere mai ciudate! Dumnezeu e acelasi! Dar felul in care reusim sa mergem in prezenta Lui s-a schimbat! Nu mai muncim atat fizic, poate mai mult psihic... nevoiea de a te apropia de om si a-l duce la Hristos este aceeași, felul în care o facem este diferit! Update, update, update! Nu băga aroganță pe foc! Caută să înțelegi prin ce trece lumea și cu înțelepciune și prin duhul Sfânt, adu creștere spirituală!
Mihai Bizgar cam vorbesti ce nu ie eu il cunosc personaal pe acest frate habar nu ai ce vorbesti ie plina lumea ca si tine de judecátori ai grijá cá vine Domnul cu judecata lui cea dreaptá sis vai de tine vai de mine dacá ne va gási Dodmnul cum va trebuii eu te salut cu Psalmul 23
Fratiuc..ai grija ce vorbesti...ca omul asta e un om sfant...a fost si in tinerete si este si acum..si mai mult decat atat!are mandatul Lui Dumnezeu in ceea ce predica!fa-te mic si ciocu.mic..si tu si acela de mai sus...!
MARE ATENȚIE LA CE VORBEȘTI ȘI ATENȚIE ȘI PENTRU CE-I CE ASCULTĂ !! BISERICA ESTE TRUPUL DOMNULUI HRISTOS ISUS. AMIN. TU VORBESTI DE CE-I CĂLDICEI, LEPĂDAȚI..LA 63 DE ANI NU FACI DIFERENȚA ?
Mare om. Mare adevar graiesti.
Un om care spune clar si raspicat lucrurilor pe nume.
Dl.ssa.te.binecuvinteze.fr.zzaharia..cu.viiata.vesnica.amin..asa.este.fr.copii.nostri.stau
Numai.in.fata.internetului
DUMNEZEU din Cer se îndure de toți copiii Lui din lumea întreagă să-i țină în harul său, dar nici pă noi să nu ne lase ci să ne þină pe toți în harul său. Frați creștini,haideți să ne trezim din somnul în care am adormit ceea mai mare majoritate, să cerem îndurare LUI DUMNEZEU sâ se îndure de noi de toți cari ne numim fii și fiice de DUMNEZEU și nu numai de noi, ci și de toată creația LUI. Să-i cerem să se îndure de noi sâ nu între cu noi la judecată.Frați ROMĂNI!Să ne trezim din somn, ca sâ nu ne trezească DUMNEZEU. Așa să ne ajute BUNUL DUMNEZEU AMIN. MARANATA AMIN Șhalom.Amin.
Domnul sa aiba milă, de tineretul Casei Sale.Domnul sa se îndure de noi toți.Domnul sa vă binecuvanteze si să vă ocroteasca pe toți frații si surorile.
Domnul sa binecuvinteze acest frate,si pe noi sa ne dea putere sa ne pastram curati in zilele noastre. Fiti binecuvantati de Domnul!🙏
Are dreptate, este adevarat tot cea vorbit, acest frate Domnul sa te binecuvânteze, ajuta Doamne sa ne lăsăm de toate aceste lucruri Maranata.
Superb cuvint.
Pacea lui Isus frate și Soră in Domnul. Vreau sa puneți posturi și rugăciuni mai multe pentru Țară și Biserici împreună cu cei dragi din familia voastră și cu alți frați și surori din Biserica care faceți parte. Și faceți un share la acest mesaj și la alți frați și surori in Domnul care fac parte din Biserici creștine baptiste, penticostali, după evanghelie ş.a.m.d. Imparatul Slavei Isus Hristos sa ne dea biruință la toți Și vreau sa scriu un verset din Proverbele lui Solomon.
Prv - 24:10-12. Domnul sa va binecuvinteze. Amin
Sati pastrezi conştiința curată si nepătată in ziua de astazi e mare lucru Domnul sa ne ajute pe fiecare. Se poate cu ajutorul lui Dumnezeu.
are mare mare si iar spun mare dreptate...
Foarte adevărat! Dumnezeu să ne binecuvânteze!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Fii binecuvantat pentru cuvintele pline de intelepciune
Nu mi se pare foartr intelept nici ce a zis si mai ales cum a zis... erau 60 de tineri... aveau probleme... ce sa vorbeasca cu ei? Auzi acolo cata aroganță!
Amin Amin Amin
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca
Sinceritate maximă
Domnul sä vä binecuvinteze 🙏🏻
Domnul să vă binecuvinteze misiunea Bucovina. Mulțumim pentru astfel de postări.
DUMNEZEU să te binecuvinteze, frate!
Domnul sa va binecuvinteze frate este asa ca nu lasă că Duhul sfinț sa lucreze și îl opresc ca cei din frunte ei însăși se uita la lucruri stricate ca nu SINT plini de duhul sfinț sunt plini de fire și pofte pentru ei nu mai e păcat nimic ISUSEEEEE ai mila sindicate de ce ce Suspina de dor după rugăciuni fierbinți
Știrile sunt făcute numai ca să arunce în ochi lui Dumnezeu păcatele omenirii si cât de mult a decăzut!
Domnul Isus sa te binecuvinteze frate ! Trist dar adevarat!
Domnul sa te binecuvinteze frate draggg!!!!
Asa este
21- 3 -2021 CALATORU DIN LUME ROMANI 11 V 34 , 36 LUCA 5 V 32 FIBINECUVNTAT DE HRISTOS ISUS CU CREDINTA AMIN
Nu contează câți copii are fratele,în adunările noastre lipsedc aceste invățături, avem mare nevoie in adunările noastre de asemenea învățătura. DUMNEZEU din cer să-l bine cuvînteze cu toată casa lui. DUMNEZEU din cer să binecuvînteze Biserica Lui de pe intregul pămînt, dar să nu uite nici de Biserica Lui din românia. Frați români haideți să ne trezim din somnul acesta în care suntem,să ne trezim la realitate. Domnul Isus bate la ușă, venirea LUI îi aproape de noi mai mult ca ori când, semnele din lume dovedesc lucrul acesta.BISERICĂ DIN ROMÂNIA, unde-s cei din fruntea Ta. MARANATA. ALELUIA.AMIN. MARANATA. TREZEȘTETE BISERICA, IA-ȚI HAINA DE NUNTA că vine MIRELE I-SE AUD PAȘII, SHALOM, MARANATA AMIN.
Foarte mare dreptate.nu prea multi recunosc.
Amin
Cred ca contează foarte mult sa ai un antivirus bun, sistemul de operare actualizat constant și sa navighezi de obicei pe site-uri cu lucruri bune, ca să fii cât mai protejat și sa nu ajungi în calea unde apar astfel de reclame.
Navigarea mea pe internet este sigura, fără astfel de apariții obscene. Dar folosesc netul doar pentru lucruri bune și păstrez distanța de imoralitati.
Doamne ajută-ne și păzește-ne!
Bine-nțeles dacă te ferești și te protejezi ...
I cor 4.13
Pt femei e ușor ... au alte oferte
Cel mai înțelept și bogat om al tuturor timpurilor din experiența sa vastă n-a găsit una ,, cuminte,,
multe pers. lucreză mai mult cu gura pt bani au alte ,,păreri ,,
Partea doua este?
Da, se postează mai diseară
Cum pot asculta întregul mesaj?
Il veti gasi aici
ua-cam.com/video/LY4Ig5xjxrM/v-deo.html
Dl Ursachi tu crezi ce spue dl.Zaharia?????
Credem cu toții, mesajul biblic
@@MisiuneaBucovina Baeti puneti mina si munciti nu stați pe internet si orce cintec cintat este filmat si pus pe youtube să faceti bani!!! Va luati plata aici sa nu asteptati răsplată!!!!
Reclamele nu vin random, ci potrivit cu cautarile anterioare....
Nu.i adevarat
Cine stie cineva cine vorbesti? Il rog din suflet sa imi spuna.
@Maranata Domnul Nostru Vine multumesc frumos pt raspuns. Nu ma asteptam sa primesc raspunsul asa repede. Multumesc mult. O zi binecuvantata sa aveti.
zaharia bica😊
Cele mai periculoase duhuri rele sunt duhurile religioase.
Iar cel mai mare dușman al bisericii este teologia religioasă. Biserica are nevoie de oameni trimiși de Dumnezeu, nu trimiși de alți oameni sau de vreo organizație religioasă. Ioan 1.6 și Ieremia 23.21.
Min. 1:47... mi se pare o aroganță mare și prostească. “Voi folosiți tehnologia... nu vorbesc cu voi....” cum să o rupi cu internetul că de el avem nevoie zilnic!
Este nevoie de o educație specială în care să nu dai pe om cu aroganță ci prin empatie față de om să îl ajuți să aleagă ceea ce este cu adevărat de valoare!
Playboy playboy! Vrând nevrând vei da de ispita asta cândva! Important este să ai deja în minte ce să îți spui și cum să învingi ispita! Dar la cât de mult se vorbeste in biserica despre cursele astea si mai ales despre cum sa le biruiesti.... nu are rost sa mai zic nimic!
Ar trebui sa va puneti serios pe invatatura buna care sa aduca schimbare nu doar comparatii! Ca, desigur, nevoia fratelui Bica de internet nu este la fel de mare ca si nevoia altor frati mai tineri.
Aveam un respect pentru fratele Bica... dar la ce aroganțe își dă pe aici.... mi se pare că ar trebui să mai bage un pic de smerenie pe foc că se cam stinge... 😃
Nu uita frate Bica! Trăim în 2021! Ispite noi, tehnici noi, probleme noi, caractere mai ciudate!
Dumnezeu e acelasi! Dar felul in care reusim sa mergem in prezenta Lui s-a schimbat! Nu mai muncim atat fizic, poate mai mult psihic... nevoiea de a te apropia de om si a-l duce la Hristos este aceeași, felul în care o facem este diferit!
Update, update, update!
Nu băga aroganță pe foc! Caută să înțelegi prin ce trece lumea și cu înțelepciune și prin duhul Sfânt, adu creștere spirituală!
Corect internetul nu e lucrarea Duhului Sfint.
Mare adevar .
Dar cine ia seama?
Pastorilor platiti?
Stati in fata cu burtile mari si nu faceti nimic
Rusine
II cor 12.14
Este datoria părinților sa agonisească pt copii
Din Titlu reese că
Zaharia e cea mai mare pacoste ...
@Ana Maria
Jos pălăria de la femei ...
@Ana Maria
Cel mai înțelept și bogat om al tuturor timpurilor nu a putut afirma așa ceva
Să ne gândim la o pers cam la 24 ani întâlnește o pers cam la 18 ani ( geneza 2.18 24 ) cu casă , pt că părinții și-au făcut datoria ( II cor 12.14 )
@Ana Maria
Romani 12.12
@Ana Maria
Efes 6.1
Col 3.20
Cu tot respectul frate Zaharia dar vad ca știi ce sa condamni înseamnă că te-ai uitat destul de mult pe internet și tv
Taci obraznicule!!!
Mihai Bizgar cam vorbesti ce nu ie eu il cunosc personaal pe acest frate habar nu ai ce vorbesti ie plina lumea ca si tine de judecátori ai grijá cá vine Domnul cu judecata lui cea dreaptá sis vai de tine vai de mine dacá ne va gási Dodmnul cum va trebuii eu te salut cu Psalmul 23
Fratiuc..ai grija ce vorbesti...ca omul asta e un om sfant...a fost si in tinerete si este si acum..si mai mult decat atat!are mandatul Lui Dumnezeu in ceea ce predica!fa-te mic si ciocu.mic..si tu si acela de mai sus...!
MARE ATENȚIE LA CE VORBEȘTI ȘI ATENȚIE ȘI PENTRU CE-I CE ASCULTĂ !! BISERICA ESTE TRUPUL DOMNULUI HRISTOS ISUS. AMIN. TU VORBESTI DE CE-I CĂLDICEI, LEPĂDAȚI..LA 63 DE ANI NU FACI DIFERENȚA ?
DAR SE PRONUNȚĂ : MARE PACOSTE PENTRU BISERICĂ
I Corint 4.13
Constantine...esti pe langa subiect.
Daca ai fi tacut,Constantine...ce bine mai era!!!!
Spune Fratele:mă uitam la reclamă să deschid sau nu?
După cum explică in amănunt sigur o deschis.
In principiu vorbește bine👍