Fuego, S-a aprins o stea!

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 29 вер 2024
  • Concert Fuego la Iasi, 10 aprilie 2016
    Primăvara a venit cu noi surprize pentru toți iubitorii muzicii de suflet, cu melodie și cu mesaj puternic. Turneul "S-a aprins o stea" va poposi în 15 orașe și vine în întâmpinarea spectatorilor cu numeroase premiere. Concertul va spune, pe ritmuri spectaculoase, câteva dintre cele mai de succes povești muzicale ale românilor. Se va aprinde „steaua” muzicii autohtone, o inspirație care ne-a dăruit în ani, tot felul de povești ce ne-au alinat durerile, ne-au acompaniat bucuriile, ne-au delectat, ne-au uimit, unit și ne-au emoționat.
    Fuego va interpreta, într-un spectacol 100% live, timp de două ore, alături de band-ul său, melodii de neuitat, cântece vechi, de peste 100 de ani, dar și cele mai frumoase, fredonate și difuzate șlagăre din cei 20 de ani de cântec. Cum nici un proiect a lui Fuego nu vine fără surprize, acesta ne promite, pe lângă caracteristica-i emoție transmisă, piese în premieră, genuri diferite, dar și un show minimalist cu elemente spreciale. Atmosfera va fi una de sărbătoare, a primăverii, a renașterii a tot prin muzică. Paul Surugiu vrea să aprindă în sufletul fiecăruia, prin muzica sa, prin tot conceptul spectacolului, o stea!
    Entuziasmat, Fuego promite un spectacol interactiv, în care și publicul va fi parte a show-ului, intrând în povestea sa, un fragment din tot ce înseamnă suflet românesc, dragoste, emoție și muzică de calitate.
    “Toată lumea caută, oferă și strânge stele! Eu vreau anul acesta să le creez! Vom aprinde la propriu stele de muzică, vom cânta împreună și ne vom da seama că indiferent de câte s-ar schimba în lume, de vremurile apuse, vom rezona întotdeauna la cei frumos! Spectacolul acesta mă va prezenta în ipostaze diferite, dar pe care știu sigur că le-ndrăgiți. Vreau să fiu una cu publicul meu, să-i pot arăta că nu-l dezamăgesc.
    S-A APRINS O STEA e mai mult decât o poveste! E o legendă cu tâlc, înțesată din muzici de-odinioară, aduse în prezent, din cântece uitate, dar și din cele nemuritoare, din șlagăre, noi cântece de-ale mele și premiere. Vreau o sărbătoare, un festin al primăverii și-al muzicii românești! Să ne aprindem steaua!”

КОМЕНТАРІ • 116

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +4

    Ok-ul unei comunități minunate și unor talente tipic românești, zuc🤣🤣👏👏👏👏👏🙏🍀🍀💘💞✨✨✨✨✨Strălucitor în limba inimii noastre strămoșești române

  • @rodicapopescu6056
    @rodicapopescu6056 2 роки тому +6

    Dragă Fuego, oricâte alte popoare ar cânta și oricât de frumos, ca muzica românească interpretată de tine, cu atât de mare talent și foc(fuego) nu pot fi. Oricine ca mine spune !

  • @anacuriac7766
    @anacuriac7766 3 роки тому +5

    FRUMOS cu talent deosebit BRAVO SUCCES IN CONTINUARE MULȚUMESC FRUMOS SUFLET drag

  • @vasilicarstefanescu4275
    @vasilicarstefanescu4275 2 роки тому +4

    Fuegu de fiecare dată ne suprinde cu căntice noii .Ămi place foarte mult cum căntă Fata acesta din nai
    FELICITĂRI .

  • @ioanaciuciur7884
    @ioanaciuciur7884 2 роки тому +2

    SLĂVIT să fie DOMNUL DUMNEZEU Iisus Hristos!Primăvara bună aduce sănătate și bucurii duhovnicești la toată Familia și România!Bine ai venit în minte și privire!Scumpă e comoară mântuirii Tale merita s-o cauți peste deal și vale,merită să cheltui,merită a-ți vinde, merită să dărui tot-s-o poți cuprinde! Pentru mântuirea ta da-ti tot ce -ai avea, căci din câte poți vedea nu-i nimic, nimic ca ea.Ea-i mărgăritare cel mai scump și mare, nu-i ca ea nici unul din mărgăritare;cel ce-o află-și vinde orice avuție, ca s-o dobândească pentru veșnicie. Scumpă-I mântuirea, Maiorescu ca toate; căuta ca s-o afli până se mai poate!Tot ce -mbie lumea e-o zadarnicie, numai mântuirea e pe veșnicie. Felicitări pentru cântecele de suflet care aduc bucurie mare Sufletului meu!Cu Binecuvântare și Sănătate multă, în fiecare zi, Cu multe bucurii,credință mare și fără nici o supărare!Cu mult drag și respect de la Sora Ioana Ciuciur.

  • @leonorabalan2336
    @leonorabalan2336 2 роки тому +3

    Felicitări, dragă Paul am, stat să văd toate, dar știu că mai sint care nu le-am văzut unele din concerte, ești minunat am pierdut atitia ani, fără să te ascult întind atit de frumos și fiind atit de iubit de popor, încă o dată, FELICITĂRI, te iubim, Paul Surugiu-Fuego sa ai parte de multa fericire, cu, iubire, te, pup,

  • @anapantea1443
    @anapantea1443 3 роки тому +4

    O mare scumpete de artist un dragalasi te ascult cu mare drag

  • @anapantea1443
    @anapantea1443 3 роки тому +6

    O vce superba si domnisoara cu naiu un cantec divin doi mari artistii va ibesc din tot sufletul doi angerii pe acest pamant alinare pentru suflet bunul Dumnezeu sa va aiba an paza.

    • @rodicapopescu6056
      @rodicapopescu6056 2 роки тому

      atras de tine doar, acest copil cu naiul va avea aceeași soartă de divin interpret al muzicii românești. Aceste apariții muzicale sunt încă o dovadă că România este tărâmul minunilor divine și pe tărâmul sufletului, adică al muzicii de sufletetc.

  • @dincaminodora7962
    @dincaminodora7962 2 роки тому +4

    Nu am auzit cântecul, dar artista din imagine e fenomenală Artista de mare valoare
    F frumos
    Raritate ptr o fata sa cânte asa bine la un instrument muzical
    Paul esti minunat
    ARTIST de mare valoare
    Sunteti minunați FELICITARI 👍👍👏👏👏👏🙏🙏🙏

  • @danielaidiceanu131
    @danielaidiceanu131 5 років тому +13

    Foarte frumos!!! Un mare artist, o voce de aur a muzicii romanesti! Felicitari, Fuego!

  • @anapantea1443
    @anapantea1443 3 роки тому +3

    Or fi Rusii talentatii dar artistii nostri sunt mai frumosii ,fuego e cel mai frumos si dragalasi cu o voce superba o mare scumpete de artist.

  • @danapetrar5289
    @danapetrar5289 3 роки тому +4

    Doamne cât de frumos ❤️, și cât de minunat.❤️

  • @ioanacutter4330
    @ioanacutter4330 3 роки тому +5

    Un spectacol foarte frumos susținut în capitala Moldovei de cel mai bun artist Paul Surugiu-Fuego un moment deosebit și foarte emotionant Felicitări Paul

  • @ioanacutter4330
    @ioanacutter4330 2 роки тому +3

    Minunat spectacol la Iași cu artistul meu preferat Paul Surugiu-Fuego Felicitări om minunat și suflet cald pentru sufletele noastre TE IUBESC ❤❤❤❤❤

  • @ТатьянаПетрова-в8г
    @ТатьянаПетрова-в8г 4 роки тому +5

    BRAVO APLAUZE MAREA BUCURIE MULTUMESC DRAG DE MARE MEA FELICITARI

  • @ancaklemenz8274
    @ancaklemenz8274 4 роки тому +4

    Esti sufle din seva neamului meu Esti hrana sufletului.

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +3

    Un adevărat spectacol, condimentat cu de toate lucrurile minunate tare pe pământ.💋 👍🤝👏👏👏♥️💓💖

  • @anapantea1443
    @anapantea1443 3 роки тому +4

    O mare bucurie am de fie care data cand vad acest mare spectacol va ibesc frumosilor bunul Dumezeu sa aiba an paza.

  • @mihaelabaltag1830
    @mihaelabaltag1830 Рік тому +2

    ,,Bunul D-zeu"sa-ti fie mereu alaturi sa-ti pazeasca si sa-ti apere divinul har cu care te-a inzestrat,multa sanatate iti doresc,🙏💖🙏👻

  • @sideaccount8562
    @sideaccount8562 4 роки тому +4

    O voce si prezentare agreabila bravo ciprian ofana vm editează

  • @leonorabalan2336
    @leonorabalan2336 2 роки тому +2

    Iubire, mia plăcut concertul tău dar finca mă dor ochii de data asta îți mulțumesc mult pentru melodii și aș vrea să ne odihnim, fa și tu la fel poate oi fi obosit cam pe la 3sau 4 dimineața noapte bună și vise frumoase pupicii

  • @anuzetagherman1455
    @anuzetagherman1455 4 роки тому +5

    Fuego esti un superb esti o somitate in ac domeniu muzica fara de ceare nu putem trai felicitari memei tale esti preferata voce pe care o ascult in f seara SA NE TRAIESTI MARELE NOSTRU ARTIST C u toata admiratia ne ai f fericiti si multumesc lui Dzeu ca existi in viata noastra MULTA SANATATE FELICITARI SI M SUCCES IN VIATA SI CARIERA SI NU UITA CA TE IUBIM SUPER ARTISTUL NOSTRU SINTEM MINDRI CU TINE TE PUPA MAMI SI TOT POPORUL ROMIN febletea noasta💖💖💖💖💖💖😅

    • @rodicapopescu6056
      @rodicapopescu6056 2 роки тому +1

      Subscriu cu toată inima mea la acest mare adevăr superbul nostru copil minune !

    • @ileanapop7260
      @ileanapop7260 Рік тому

      Super frumoooos, felicitări Paul Surugiu-Fuego te ♥ iubesc, na-i cum ♥ să nuți intre la ♥ suflet vocea ta, suprbă, cu cuvinte alese,te pup, şi te iubesc.

  • @leonorabalan2336
    @leonorabalan2336 2 роки тому +2

    Îngerașul nostru de la Iași felicitări. La finalul concertului a fost super, Gutbai, și eu te-am iubit

  • @icaoara72
    @icaoara72 4 роки тому +5

    O voce deosebită ❤, balsam pentru INIMĂ

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +2

    Frumoooos, minunate cuvinte, superbe melodiile tale ♥ Paul Surugiu-Fuego cu 😘 vocea ta minunată dumnezeu să-ți dea multă fericire în sufletul tău frumos şi multă linişte sufletească.

  • @rumania9916
    @rumania9916 3 роки тому +5

    Superba muzica!Felicitari fetitei cu naiul!Fuego raspandeste multa caldura si lumina si pe langa asta pare ca -l iubesc :soarele,luna si toate stelele si primavara cu tot ce are ea mai frumos!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +2

    Tare minunat,superbă melodia felicitări Paul,cu vocea ta superbă,eşti minunat

  • @Dan_Nebunaticul
    @Dan_Nebunaticul 4 роки тому +7

    Minunat spectacol . Fuego este unic !

  • @olgauntila8222
    @olgauntila8222 3 роки тому +5

    Mulțumesc pentru acest concert!

  • @emiliagog5220
    @emiliagog5220 7 років тому +10

    Bravo Paul esti cel mai bun si ai o voce de inger si ma delectez cu muzica ta de la varsta de 14 ani.Paul tu esti artistul meu favorit si te iubesc si te admir foarte mult.Felicitari Paul pentru concertul tau de la Iasi.

    • @elez1892
      @elez1892 4 роки тому

      Draga fuego mi sa umplut mobilul de cantecele tale! Dar nui bai mai am telefoane ! Canta canta canta!!!!!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 2 роки тому +1

    Foarte frumos Paul Surugiu-Fuego, na-i să ştii, şi nici eu nu ştiu,simt o fericire în suflet ,de fiecare datã când te ascult, te iubesc PAUL.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Super frumoooos Paul,felicitări eşti tare minunat,cu 😘 😀 vocea ta ♥ minunată,şi un talent ♥ 👏 deosebit,alături de ♥ oameni frumoşi şi o orchestră minunată,care ❤ 😀 😄 👏 nai cum să nuți intre la ♥ suflet sunteți tare minunați felicitări tuturor,te iubesc Paul Surugiu-Fuego ♥❤ 😀 👍

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    ❤cât de frumos priveştemă şi vezi cum sufletul te cere, iubeştemă iubeştemă, şi iam ♥ amurgul din ♥ durere sărutămă şi alintămă cudragostea, ma-i frumoase cuvinte nu găseşti, Paul Ciprian 😄 eşti tare minunat suflet frumos, cu vocea ta superbă, un talent deosebit, ❤ cu cuvinte alese, te iubesc Paul Surugiu-Fuego ♥❤ 😄 😀 😆

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 2 роки тому +1

    Superb,mai spune-mi ❤ iubito, odată, cămi vei fi mireasă, şi vom avea o fată, daaa,Paul Surugiu-Fuego, te iubesc.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Tare minunat Paul Surugiu-Fuego na-i să ştii cât de ♥mult te ♥ 🎶 ❤ aştept,cu nerăbdare, te iubesc.

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +1

    Cine putea exprima mai decât paul surugiu. Inconfundabil.

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +1

    Pardon tav. Oboiul e mare. Scuze de incultura mai învățăm.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Foarte frumoooos Paul Surugiu-Fuego eşti tare minunat, cu vocea ta minunată ❤ care ❤ na-i cum ♥ să nuți intre la ♥ suflet, te iubesc

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Daaa îți voi fi, mereu, în sufletul tău, şi da ♥ 🎶 ❤ îți voi fi ♥ mireasă, aleasa inimii tale, te ♥ iubesc

  • @anapantea1443
    @anapantea1443 3 роки тому +3

    D

  • @ВаняСтельмах-б8в
    @ВаняСтельмах-б8в 6 років тому +6

    Tari frumos și șie sanatos

  • @leonorabalan2336
    @leonorabalan2336 2 роки тому +1

    Bravooo, Felicitări, Paul pentru acest frumos spectacol de la Iași, superb, te așteptăm la București pe 1 martie, 2022, de sar termina cu pandemia asta mai repede, dar știu că va mai dura, este groaznic să stăm izolați atita timp, dar noi ne bucurăm că te avem aproape în fiecare duminică,

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Super frumos, na-i să ştii cât de mult te iubesc, eu când iubesc, iubesc te sărut cu drag, şi dor

  • @selaleturan8869
    @selaleturan8869 Рік тому +2

    Foarte frumos Fuego este unic

  • @catikaty9151
    @catikaty9151 8 років тому +11

    Ca intotdeauna, Fuego ofera un spectacol in a carui atmosfera te transpui cu toata fiinta, traiesti tot ce ti se transmite din suflet, cu pasiune, iar la final, cu greu, te intorci la realitate asteptand urmatoarea intalnire cu muzica si poezia adevarate, cu acea voce unica...

    • @mihaiescucostina3753
      @mihaiescucostina3753 6 років тому +1

      extraordinar de frumos spectacol ,am ascultat de doua ori tot spectacolul,mi au dat lacrimile.felicitari o voce unica,un artist de o valoare de aur .

    • @elenamatache7222
      @elenamatache7222 3 роки тому

      Te vreau sa.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Super frumoooos ,sa aprins o stea cu 😘 vocea ta ♥ frumoasă,te iubesc.

  • @andreeavlogs1656
    @andreeavlogs1656 8 років тому +10

    Bravo ai o voce incomparabila sa ai o zi frumoasa te pup.

  • @zanaandrei4979
    @zanaandrei4979 3 роки тому +3

    Felicitări..
    Superb.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Super frumoooos, sunt lângă tine,,te iubeeesc.

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +3

    Și acea ești tu.💓👍💖💋 Steaua ce s-a aprins ptr noi admiratorii tai și ne încânti inimile și sufletele. ♥️💔

  • @simonarebeca5446
    @simonarebeca5446 5 років тому +5

    🌹🌹🌹

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Super frumoooos Paul Surugiu-Fuego eşti tare minunat

  • @soniatrandafir1401
    @soniatrandafir1401 7 років тому +8

    O voce si o prezenta agreabila...

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +2

    Felicitări.

  • @Mari-jf4bp
    @Mari-jf4bp 4 роки тому +2

    Voce unică dar măi ce e cu negrul ași vrea să te văd în culori vii că de frumos ești frumos așa că fi îndrăzneț și mai schimbă negrul știu că e elegant culoarea neagra dar tiar sta și mai bine alte culori.

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +2

    Superb.

  • @lililili7153
    @lililili7153 2 роки тому +1

    MULTUMESC FRUMOS !!
    PAUL , AI O VOCE DE AUR !!

  • @annasighinas2323
    @annasighinas2323 7 років тому +7

    Multumesc e superba

  • @anitasanti4627
    @anitasanti4627 3 роки тому +5

    Un talent ce naște la o 1000 de ani, Super Fuego, ani mulți inainte

  • @bumbacmarin8296
    @bumbacmarin8296 Рік тому

    Un MARE,,MARE,,ARTIST,,EMERIT,, AL POPORULUI,,,,puțini se pot lăuda cu așa ONOAREA și DINSTINCȚIE......

  • @marianapopovics2253
    @marianapopovics2253 3 роки тому +2

    ♡♡♡

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +1

    Oboi.

  • @virvaraluca1368
    @virvaraluca1368 Рік тому +1

    Felicitari ! Complemente!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Dar eu ♥ continui să te ♥ iubesc.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Eşti tare minunat,te iubesc.

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Să facem din țărișoara noastră dragă Pământ iubit de Dumnezeu !!Sa facem Raiul pe pământ!!

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +1

    🍀💞Atât de minunat.

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    Foarte frumoooos Paul Surugiu-Fuego, eşti tare minunat, cu vocea ta suerbă,şi un talent ♥ deosebit na-i cum ♥ să nuți intre la ♥ suflet dragule Ciprian, o voce de înger, cu vocea mai cucerit.

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Nimeni nu de ridica la nivelul lui Fuego ,este unic Il iunesc precum ini iunesc. copiii si nepotii !!Te invit de Sarbatorile Pascale la Braila sa-mi cunosti familia mea numeroasa iti primit ca te vei simti foate bine ! Vomb merge cu vaporasul in delta dunarii.Mergem. la teatru Maria Filoti sa vedem o piesa de teatru..Mergem sa vedem casa memoriala a scriitorului Fanus Neagu si casa memoriala a scriitorului Panait Istrati .Vomb face o excursie iinDobrogea

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    Foarte frumoooos, felicitări Paul Surugiu-Fuego eşti tare minunat, te iubesc

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Esti cea mai stralucita stea dintre artistii din Romania si Replubica Moldova esti de fapt Luceafarul melodiilor Romanesti si Moldovenesti!!

  • @leonorabalan2336
    @leonorabalan2336 2 роки тому +1

    Mai tirziu

  • @AlexandraAlexandra-c9v
    @AlexandraAlexandra-c9v 6 місяців тому

    Adevarat Dumnezesesc să vă lumineze Dumnezeu viață și să vă dea tot ce vă doriți

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому

    ☺️😂🤣🤣🤣🤣👍👍👍👍👍👍💖💖💖🍀🍀🍀💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖👍👍👍👍👍👍👍👍🍀🍀🍀

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    😂Ma rog la Dumnezeu ca Românii noștri să se trezească o dată din somn și se întoarcă fiecare la gliea strămoșească și sa facem din țărișoara noastră dragă un Rai ca avem cu ce !

  • @AlexandraAlexandra-c9v
    @AlexandraAlexandra-c9v 6 місяців тому

    Esti un DarDùmñezeesc trimis de Dumnezeu să aduci bucurie an sufletele noastre să ai parte de tot ce ați dorești esti soarele care luminează sufletele noastre v

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Și eu îmi iubesc gliea și strămoșii mei !!Te invit la mine la Brăila așezat pe malul Dunări!

  • @relublindoiu4135
    @relublindoiu4135 2 роки тому +1

  • @PetreVictorița
    @PetreVictorița 9 місяців тому

    Minunat și o interpretare de excepție de un artist dotat cu mult talent și dragoste de țara - Felicitări ,

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    Foarte frumos,țiam adus un măr,de ♥ la noi deacasă,să fii şi mai ♥ frumoasă!!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому +1

    Na-i să ştii cât de ♥ mult te iubesc

    • @laurabanciov230
      @laurabanciov230 Рік тому +1

      N-ai să știi cât de mult te iubesc înger drag
      🌷⚘🌺🥀🌹🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷⚘⚘⚘⚘⚘🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹

  • @Elenajojo-s1n
    @Elenajojo-s1n 3 місяці тому

    Felicitari, te iubim ,
    Paul sa ai parte de multa fericire , cu ,iubire, te pup
    Te iubesc mult de tot ❤❤❤

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Muzica romaneasca si acest mai fermacator din mainile acestei tinere ne poarta prin toate meleleagurile stramosesti!!

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Iti miltumesc din tot sufletul meu dragul meu artist pentru faptul ca reusesti sa faci cunoscuta tarisoara noastra !

  • @mariusp.nitica1518
    @mariusp.nitica1518 Місяць тому +1

    Edi

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Muzica naiului . mă hipnotizează pur și simplu!!!

  • @alexandrachirman395
    @alexandrachirman395 Рік тому +1

    Wau bizz

  • @AureliaPasnicu
    @AureliaPasnicu 4 місяці тому

    Fantastic 👏👏👏Mult success Madalinei, Bravo 👏

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    Foarte frumoooos,țiam adus un măr,e ♥ de ♥ la noi deacasă.

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 5 місяців тому

    Avem Pământ arabil nu mai fiti slugi la straini !!

  • @OfeliaFulviaOdangiu-re7zb
    @OfeliaFulviaOdangiu-re7zb Рік тому

    Sa dea bunul Dumnezeu sa ajungem și acolo,

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 11 місяців тому

    Felicitări Paul ❤ pentru tot ceia ce faci !!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    Foarte frumoooos,sărut femeie mâna ta.

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 7 місяців тому

    Cu adevărat s-a născut o stea! Această adolescentă cu naiul ei magic mânuit cu atâta dibăcie miau.adus lacrimi pe obraz!Iar tu Paul cu voce ta inconfundabilă ,ai făcut să mi se facă piele de găină! Vă iubesc pur și simplu dragii mei artiști! Sincere felicitări pentru dedicarea voastră pentru munca depusă! Mă înclin pios în fața voastră!!

    • @mihaelanichita6535
      @mihaelanichita6535 5 місяців тому

      Of doamne ce dureros dar aderat ! Mi se face pielea de găină, ! In curând voi împlini o frumoasa vârstă și vreau să las in urma mea amintiri frumoase nepoților mei ! Să-și iubească țara , și strămoșii noștri !

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 Рік тому

    La ♥ mulți ani ♥,te iubesc Paul.

  • @georgianageorgiana4753
    @georgianageorgiana4753 8 років тому +7

    love you!!!!

  • @ileanapop7260
    @ileanapop7260 3 місяці тому

    Tare minunat ❤ 😢😮😅

  • @Giannina-rq2ux
    @Giannina-rq2ux 3 місяці тому

    Naiul viselor

  • @AureliaPasnicu
    @AureliaPasnicu 4 місяці тому

    Fenomenal👏👏👏

  • @mihaelanichita6535
    @mihaelanichita6535 6 місяців тому

    ❤😂🎉😢😮😅❤🎉😢