Victor Socaciu - Oameni de zăpadă

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 22 сер 2024
  • Ninge fară milă, cu vinovăție
    Ca o inculpare, ca un martor mut.
    Ninge ca o nuntă, ninge și sfâșie,
    Se fărămițeaza ultimul salut.
    Vai de noi femeie, ninge-a despărțire,
    Vom pleca departe unde-avem de mers.
    Ninge să despartă gheață și iubire,
    Oarbe felinare trec spre Univers.
    Ninge sfânt și păgân,
    Numai ochii ne rămân,
    Despărțirea s-o mai vadă.
    Că în rest, noi ne-am stins
    Și-am ajuns de-atâta nins
    Niste oameni de zapadă.
    Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
    Ninge peste îngeri, ninge peste văi.
    Ninge peste clopot, ninge peste ape,
    Ninge incredibil peste ochii tăi.
    Ninge ca-n Esenin și-n poemă rusă,
    Ninge fantomatic și bacovian.
    Ninge că sunt rece, ninge că ești dusă,
    Ninge că la moartea ultimului an.
    Ninge sfânt și păgân,
    Numai ochii ne rămân,
    Despărțirea s-o mai vadă.
    Că în rest, noi ne-am stins
    Și-am ajuns de-atâta nins
    Niște oameni de zăpadă.
    Ninge sfânt și păgân,
    Numai ochii ne rămân,
    Despărțirea s-o mai vadă.
    Că în rest, noi ne-am stins
    Și-am ajuns de-atâta nins
    Că în rest, noi ne-am stins
    Și-am ajuns de-atâta nins
    Niste oameni de zapadă.
    Niste oameni de zapadă.
    Muzica: Victor Socaciu
    Versuri: Adrian Păunescu#victorsocaciu #paunescu #zapada #Oameni #folk #muzica #cenaclu #flacara
    Facebook: / victorsocaciuofficial
    Instagram: / victor_socaciu
    Twitter: / victor_socaciu
    UA-cam: / victorsocaciu

КОМЕНТАРІ • 49

  • @rosutiberiu8228
    @rosutiberiu8228 5 місяців тому +3

    Ce voce sublimã!

  • @endouceurendouceur318
    @endouceurendouceur318 2 роки тому +29

    / Victor Socaciu, cântăreț folk din Brașov /1953 - 2021/ R.I.P. / Amintire Veșnică de peste Prut,
    cu multă dragoste din Chișinăul mereu românesc, unde l-am ascutat de mai multe ori prin anii 1990.
    Pagini frumoase cu vocea lui deosebită din viețile noastre aflate încă sub ocupația rusească
    cu armatele rusești cotropitoare de la Nistru

  • @mihaelarughinis1358
    @mihaelarughinis1358 2 місяці тому

    Maestre..
    ..mi fai murire ❤❤❤❤

  • @anamariaban7505
    @anamariaban7505 2 роки тому +6

    O piesa memorabila!De ce ai plecat așa repede Victor?Lumina eterna în veșnicie!Te vom iubi mereu!

  • @adinaboboc2564
    @adinaboboc2564 2 роки тому +16

    Zbor lin spre cer ,maestre!😢🙏

  • @marianalilianaradulescu803
    @marianalilianaradulescu803 2 роки тому +8

    Dumnezeu să vă aibă în paza sa!
    Un mare ARTIST cu o voce excepțională !
    Drum lin către stele ,nu te voi uita niciodată!🙏🙏🙏

  • @claudiagoger1902
    @claudiagoger1902 2 роки тому +7

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! O voce minunata!

  • @romeotodinca235
    @romeotodinca235 9 місяців тому +2

    Melodii superbe ce raman peste Timp.Multumim MAESTRE PT.ELE.

  • @micannicolae621
    @micannicolae621 2 роки тому +6

    Victor Socaciu cu respect, se spune că la Crăciun porțile raiului sunt deschise

  • @xeniagogu7502
    @xeniagogu7502 2 роки тому +8

    Ce păcat că a murit ....ce voce ...ce interpretare ....

  • @elisabetamarkus3430
    @elisabetamarkus3430 2 роки тому +4

    ODIHNĂ ȘI LUMINĂ VEȘNICĂ, IUBITE MAESTRE, VICTOR SOCACIU!
    Nu Te vom uita, vei trăi mereu în inimile noastre!
    Dumnezeu să Te aibă în paza Lui!
    ❤️🌹🌹🕯️ 😪

  • @veronicagurlui4768
    @veronicagurlui4768 2 роки тому +7

    Dumnezeu să te odihnească!! Drum lin ,maestre!!😪🙏🙏🙏🥀🥀

  • @raissak3000
    @raissak3000 2 роки тому +2

    Vocea superbă dumnezeu să-l ierte și sa-i fie țărna ușoară drum lin maestre la stele...

  • @ellagina7496
    @ellagina7496 2 роки тому +9

    Rip, Victor Socaciu 🙏🌹🌹

  • @marinelahammer3029
    @marinelahammer3029 2 роки тому +2

    Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei!

  • @irinajurj5577
    @irinajurj5577 2 роки тому +3

    Drum lin spre un loc mai bun in lumina,alaturi de ingeri!!😪😪😪😪😪

  • @lilianaababei2510
    @lilianaababei2510 2 роки тому +3

    Dumnezeu să il ierte si sa-l odihneasca in pace!

  • @morikopall1137
    @morikopall1137 2 роки тому +2

    Superbă piesa...!
    Drum lin la Ceruri, maestre! 😢

  • @valicraciun6702
    @valicraciun6702 2 роки тому +1

    😭😭😭încă un înger a plecat ,sa cânte în ceruri . Dumnezeu sa-l odihnească!

  • @mimibarbu5916
    @mimibarbu5916 2 роки тому +2

    Dumnezeu să-ți aducă odihnă veșnică 😥

  • @annaanna8675
    @annaanna8675 2 роки тому +1

    Plecat ești, rămas ești ❤️❤️❤️

  • @virgilrusu947
    @virgilrusu947 2 роки тому +1

    🥲🥲🥲🥲🥲Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca.....ai fost un simbol...acum pierdut.

  • @sorinaemandii5414
    @sorinaemandii5414 2 роки тому +1

    🕯🙏😪DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

  • @mihaiafloari6754
    @mihaiafloari6754 5 років тому +9

    Superb! La fiecare reascultare...

  • @corinatudor9765
    @corinatudor9765 2 роки тому

    Bunul Dumnezeu să vă fie călăuză și dincolo de porți 🙏

  • @angelasipos7872
    @angelasipos7872 Рік тому

    ❤❤❤❤

  • @cristinabelghiru5333
    @cristinabelghiru5333 2 роки тому

    Buna dimineața.
    Este foarte trist să ascult acesta piesa când știi că acest magnific talent numai este printre noi....D zeu sa l ridice la cer și să le ierte !! Sărbători fericite și pline de bucurie!!

  • @marianmarian9921
    @marianmarian9921 4 роки тому +6

    Superb melodia

  • @Scorilomius
    @Scorilomius 2 роки тому +3

    Rest In Peace Victor! You will be missed!

  • @cristinapopescu4464
    @cristinapopescu4464 2 роки тому +1

    Ce cântec superb !

  • @silvianistor8798
    @silvianistor8798 8 місяців тому

  • @nikole67diaconu29
    @nikole67diaconu29 Рік тому

    Frumoase melodii !

  • @scarlettara6715
    @scarlettara6715 2 роки тому

    R.I.P. Victor Socaciu.

  • @lauramihailescu136
    @lauramihailescu136 2 роки тому

    Zbor lin către stele!😥🙏

  • @vasiletofan4146
    @vasiletofan4146 2 роки тому

    Dumnezeu sa te odihneasca!

  • @gabitrofingt
    @gabitrofingt 2 роки тому

    RIP ,Victor Socaciu..!

  • @alexandrinaciubotariu8334
    @alexandrinaciubotariu8334 2 роки тому

    Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

  • @MinervaEu2000
    @MinervaEu2000 5 років тому +6

    ,,Ninge fantomatic și bacovian "

  • @dorumogos6355
    @dorumogos6355 5 років тому +8

    Superb , Stimate Domnule Victor.unde e interpretarea Dvs si versurile lui Ad Paunescu.apare sublimul.un fantastic 2019 va Doresc

  • @doridani
    @doridani 2 роки тому +1

    🙏🏻💔

  • @mariandumitruchis5898
    @mariandumitruchis5898 2 роки тому +2

    ...................

  • @bogdanmihaidragus2848
    @bogdanmihaidragus2848 4 роки тому +1

    0:34 Palatul Cultural Astra, Sighetu Marmatiei

  • @iuliadumitru7717
    @iuliadumitru7717 2 роки тому

    🙏🖤

  • @lsecara
    @lsecara 3 роки тому +6

    Generation de aur a cenaclului flacara

  • @floraflo4753
    @floraflo4753 2 роки тому

    😪😪😪😪❤❤❤❤💥💥💥

  • @doinageorgescu8335
    @doinageorgescu8335 2 роки тому

    ♥️