Cum se tratează infarctul miocardic? - Dr. Paul Oarga

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 18 лют 2023
  • Eram foarte mic atunci când bunicul meu a fost internat în spital și i s-a pus stent. M-am temut foarte tare pentru el. Mi se părea o intervenție chirurgicală foarte complicată. Târziu am aflat că nu e nicio intervenție chirurgicală. Ulterior, că e o intervenție foarte mică, după care, poți pleca liniștit acasă, câteva ore mai târziu.
    Clipul de astăzi este pentru toți cei care ne-am temut de spitale, intervenții și de medici în general. Înainte să-mi sară toată lumea în cap că ”e și normal să te temi, criminalilor, la ce faceți acolo”, vreau să vă asigur că mă refer aici la acele spitale în care poți avea încredere și medicii care știu să-și facă treaba, de care nu ar trebui să te temi.
    Mergem cu domnul X, un ”tânăr” de 50 și ceva de ani. Nu o zic ironic, la 50 de ani, din punct de vedere medical, chiar mai ai câte ceva din tinerețea aceea. Nu e normal să fii foarte bolnav la această vârstă. Acesta va face o coronarografie în cadrul spitalului ”Sf. Constantin” din Brașov, efectuată de Dr. Mohamed Jeridi, un ”străinez” care a decis să rămână în România, după terminarea facultății de medicină, medic specialist cardiologie și sub îndrumarea Dr. Mihai Ursu, medicul primar cardiolog.
    La ce se gândește un pacient înainte de această procedură? Ce îl sperie cel mai tare?
    Cum decurge? Curge mult sânge?
    Cum se simte după procedură?
    O să găsim toate răspunsurile la aceste întrebări în clipul de mai sus.
    Cum ti s-a parut videoul? Te incurajez sa lasi un comentariu.
    Like si share daca ti-a placut.
    Ne vedem data viitoare!
    Pentru lucruri interesante pe care le putem face impreuna pe mine ma gasiti si pe instagram @pauloarga si pe adresa de e-mail drpauloarga@gmail.com
    Am creat și un canal de patreon pentru cei care cred în acest proiect și vor să mă ajute să-l dezvolt: / drpauloarga

КОМЕНТАРІ • 200

  • @biancapopa9943
    @biancapopa9943 Рік тому +50

    Te-am descoperit ieri seara, am stat toata noaptea sa ma uit la toate videoclipurile de pe canal.
    Mi-as dori ca toti medicii sa fie asa ca tine.
    Multumita video urilor poate intr o zi va trebuie sa ajut o persoana care se simte rau, si cu ajutorul tau poate as putea sa il ajut.
    Mutumesc domnule doctor, sunteti o persoana minunata. 😊🥳

  • @alinapopescu1463
    @alinapopescu1463 Рік тому +16

    Curajos domnul ! Iar pt tânărul doctor care ne oferă aceste filmulețe , felicitări, se vede ca este cu adevărat îndrăgostit de meseria lui ! Mult succes în continuare, avem nevoie de asemenea doctori în România..

    • @user-lx4ok5er3y
      @user-lx4ok5er3y Рік тому

      Dumnezeu te a trimes pe pămînt sa ne ajuți

    • @lucalazar7707
      @lucalazar7707 5 місяців тому +1

      ​@@user-lx4ok5er3y nu a fost trimis de nici un zeu întruchipat .

  • @FamiliaBota
    @FamiliaBota Рік тому +37

    Salutare Dr. PAUL vă salutăm, fiți binecuvântați de Domnul Isus Hristos voi și familia voastră!

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +7

      Vă salut și eu!

    • @ifrimmonica8953
      @ifrimmonica8953 Рік тому

      @@DrPaulOarga Ai zis ca pleci in strainatate?
      Nu te-au ținut aia?

    • @rauliafadeistefanescu447
      @rauliafadeistefanescu447 Рік тому +2

      @@ifrimmonica8953 Un comentariu ...Hai sa zicem doar nepoliticos ,ca sa fiu eu doar politicoasã cu dvs ! ,,,Aia " sunt domnii doctori...,,,,stimatã doamnã " ! Un pic de respect ,vã rugãm !!!! Mulțumesc! 🤨

    • @florinpasca2000
      @florinpasca2000 Рік тому +3

      ​@@ifrimmonica8953 😔 ce exprimare nefericită, stimată doamnă?!

    • @ifrimmonica8953
      @ifrimmonica8953 Рік тому

      @@rauliafadeistefanescu447 Care doctorii?
      Aia care au luat de la morți ?
      Stimată doamnă ii cunosc bine pe acești, doftori", acum sunt , cuminți " si peste 20 de ani devin INUMANI , vezi cazul de la Iași!
      Stai potolită in banca dumitale!

  • @Glasul123
    @Glasul123 Місяць тому

    Ce frumos is pe limba noastra explicati!❤❤❤multumimmmm muuult,sa va dea Dumnezeu tot ce va doriti!

  • @andreibogdan1842
    @andreibogdan1842 8 місяців тому +2

    Domnule doctor aveți toată stima și respect meu pt tot cea ce faceți pt noi pacienți ca să ne faceți bine, doamne ajută și sa va tina Dumnezeu sănătos! Amin🙏❤️

  • @otiliasecui2887
    @otiliasecui2887 Рік тому +3

    Bună seara, a-mi doresc ca toți medici să fie că tine.

  • @andreeasavulescu8998
    @andreeasavulescu8998 Рік тому +9

    Toată stima, doctore Paul Oargă, pentru explicarea acestor proceduri medicale de mare importanță! 👏🏻

  • @valentinachiru2078
    @valentinachiru2078 Рік тому +4

    Mulțumesc, domnule doctor! De-ar fi toți ca dumneavoastră!!!!!

  • @mihaitmf
    @mihaitmf Рік тому +6

    Foarte frumos explicat, mi-a placut cum ai suprapus si animatia aceea video peste filmarea reala cand se introducea cateterul. Ai devenit tot mai bun la editare si adaugi tot mai multe detalii, bravo! Si de asemenea felicitari pacientului pentru deschiderea de a fi filmat si de a ajuta alti viitori pacienti prin impartasirea experientei lui! Mi s-a parut super curajos si dezinvolt domnul prin felul cum vorbea, foarte bine articulat si informat, in ciuda emotiilor.

  • @georgetapelea1168
    @georgetapelea1168 4 місяці тому +1

    Am trecut prin așa ceva ,felicitări dl. Doctor

  • @Zsolyy
    @Zsolyy Рік тому +5

    Numai bine va doresc Dr. Paul si multa sanatate familia dumneavoastra poate fi mandra pentru atata munca ce faceti acolo in toata ziua. Va respect ❤️🙌

  • @nelaandone8784
    @nelaandone8784 Рік тому +2

    Foarte frumos vb domnul doctor, mi-aș dori să predați viitorilor medici . Să învețe medicina.

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Ee, sunt alții mai abilitati decât mine sa facă acest lucru.

  • @florimatei3045
    @florimatei3045 Рік тому +5

    Toata stima si respectul domnule doctor!

  • @andrada5203
    @andrada5203 Рік тому +4

    10/10! Inspiri tinerii pentru a face bine! Mulțumim!❤️❤️❤️

  • @rauliafadeistefanescu447
    @rauliafadeistefanescu447 Рік тому +4

    Sunteți absolut minunat, domnule doctor ,dedicat total pacienților !!! Felicitãri din suflet! Mulțumesc mult pt aceste filmulețe ,foarte edificatoare si folositoare! Cu deosebit respect si admirație!dr. Raulia Fadei-Stefanescu 👏👏👏🙏🤗🙂👍🍀

  • @ceciliatirnco5571
    @ceciliatirnco5571 Рік тому +4

    Felicitări pentru ceea ce faceți! 👍

  • @pistiszabo6551
    @pistiszabo6551 Рік тому +3

    Te respect mult pentru tot ce faci mai ales pentru felul în care te apropii de pacient.

  • @horatiugalcoi1788
    @horatiugalcoi1788 Рік тому +1

    Te respect pentru tot ce faci

  • @gabyyyfrom86
    @gabyyyfrom86 Рік тому +1

    Foarte interesant
    Aceste filmulete ar trebui sa i faca pe multi sa fie mai cumpatati ....

  • @marianac1437
    @marianac1437 Рік тому +2

    Foarte interesant , mulțumim d-le doctor pentru că avem posibilitatea să vedem și sa înțelegem mai bine cum decurge o investigație de acest fel.

  • @corinaszigeti2429
    @corinaszigeti2429 Рік тому +2

    Foarte binevenit și “pe întelesul nostru” și acest videoclip!
    Mulțumesc!

  • @poprodicamarinela5962
    @poprodicamarinela5962 Рік тому +3

    Imens respect!!!!!!!!Mulțumim pt. tot ce ne prezentati, mulțumim şi pacientului!!!!!

  • @akafilfilu1425
    @akafilfilu1425 Рік тому +2

    Hai să trăiești !❤️❤️

  • @kissrobert7599
    @kissrobert7599 Рік тому

    Multumim mult pentru aceste video-uri!

  • @Ray-um6tx
    @Ray-um6tx Рік тому +2

    Exceptional

  • @marianaardelean4950
    @marianaardelean4950 Рік тому +2

    Toată stima!

  • @mihaicozma468
    @mihaicozma468 11 місяців тому +1

    Eu am avut privilegiul sa supravețuesc unui stopcardiorepirstor urmat de un infart miocardic acut, am stat in comă o săptămîna nu am putut fi transportabil la un spital cu specialitate, dar pînă la urmă am ajuns, am intrat in fibrilații permanente aritmii ventriculare și paroxistice ventriculare și paroxistice și insuficiența cardiaca, cu sten cu două ablații la inima și un defiblilator cardiac la inima, am primit 85 de șocuri electrice de la aparat sunt fff dureroase!

  • @carmentanasa2366
    @carmentanasa2366 Рік тому

    Stimă și respect!❤❤❤

  • @orizont3810
    @orizont3810 Рік тому +1

    Respect pacientului,recuperare usoara.

  • @darkalba8184
    @darkalba8184 Рік тому +1

    Felicitari!

  • @elenastefan422
    @elenastefan422 Рік тому +1

    Felicitare domnule doctor pentru că ne explicați atât de frumos!

  • @vioricanechita3183
    @vioricanechita3183 8 місяців тому

    OFF DOAMNE D. DOCTOR PAUL MII DE MULTUMIRI PENTRU ACTIVITATEA D.. - STRA CE O DESFASURATI SI DATI DOVADA DE CIVILIZATIE SINCER IT ATE SI UN MARE EXEMPLU PENTRU TOT PERSONALUL DE MEDICI SI ASISTENTII.. DIN SPITALE DIN INTREAGA TARA..
    SA FITI SANATOSI SI NUMAI CUVINTE DE LAUDA SI SERIOZITATE... TOATA ROMANIA VA IUBIM SI NE SIMTIM UN PIC PROTEJATI ...
    CE COMPORTAMENT SI CIVILIZATIE DAU DOVADA D... ASISTENTE IN ACEST SPITAL ... ITI INTRA DIRECT LA INIMA PARCA ITI MAI AMELIOREAZA DURERILE CIND AI OAMENI CU SUFLET MARE LINGA TINE

  • @ninasimonaiftime9561
    @ninasimonaiftime9561 Рік тому +2

    Mulțumim frumos, respect și mult succes pe viitor .🙏🤗👏🍀

  • @emiliapintea4246
    @emiliapintea4246 Рік тому +1

    MULTUMIM FRUMOS DOMNULE DOCTOR. POATE INTR-O ZI VOM FI SI NOI UTILI CU CEVA DACA VOM URMARI VIDEO-URILE DUMNEAVOASTA. SA FITI BINECUVANTAT

  • @roxanailona2648
    @roxanailona2648 Рік тому +2

    Mulțumim pentru aceste videoclipuri! Fetita mea este viitoare studentă la medicină,îți urmărește toate videoclipurile si invata multe de la tine.

  • @panaraull
    @panaraull Рік тому +2

    Foarte foarte interesant! Mult succes in continuare!

  • @cameliaalmajanu2786
    @cameliaalmajanu2786 5 місяців тому

    Mulțumesc, dl doctor, pentru explicații! Foarte interesant ce ați prezentat și, din păcate, tot mai frecvent și, mai ales, la oameni tineri!

  • @OvidiuMuresan93
    @OvidiuMuresan93 Рік тому +1

    interesant , salutari si respect Paul ! ❤️

  • @ElenaToma-ze9oe
    @ElenaToma-ze9oe Рік тому

    Mult succes doctore

  • @valileahu8336
    @valileahu8336 Рік тому

    Esti..cel mai iubit.. dintre toate...asta ne interesează in ziua de azi..mare stimă.

  • @CorneliuD-gd7ub
    @CorneliuD-gd7ub Рік тому +1

    Foarte tare. Multumim de material.

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Ma bucura ca sunt oameni care îl apreciază

  • @EugenTechTips
    @EugenTechTips Рік тому +2

    Inca un clip foarte interesant, multumim.

  • @petrepetru9919
    @petrepetru9919 Рік тому

    Am întâlnit cazuri în câteva spitale din Austria și Germania cadre medicale de nota 💯 , bine ar fi ca mulți să vă copieze pe d-voastră dle doctor Paul , cu adevărat se vede că aveți teamă de Dumnezeu , asta dă dovadă de un doctor adevărat ! A , bineînțeles că mai sunt și ( eu după capacitatea mea le zic măcelari , dumnezeul lor este banul , le pasă prea puțin de pacienți ) !

  • @jonny9165
    @jonny9165 Рік тому +2

    Salut Dr. Doctor te urmăresc cu drag din Cluj te salut și spor la treaba multa sănătate fericire și tot ce îți dorești!

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +2

      Mulțumesc frumos. La fel va doresc și dvs!

  • @vasilicanegru7218
    @vasilicanegru7218 Рік тому +2

    Mii de multumirii d-ul dr Paul Oarga❤❤❤

  • @alexandraandreea492
    @alexandraandreea492 Рік тому

    Fac asta zilnic la spital, dar nu am mai vazut pe nicaieri un video care sa redea cu atea detalii ceea ce se intampla in sala de angio. ☺️ Categoric ai ajutat foarte multi pacienti sa se informeze cu privire la aceasta procedura. Felicitari 👏🏻

  • @anasavas523
    @anasavas523 Рік тому +1

    RESPECT, STIMĂ ȘI ADMIRAȚIE PTR. DVS. ȘI PTR. TOT CE FACEȚI!!! 👏👏👏👏👏💖💖💖💖💖🌟🌟🌟🌟🌟💖💫💫💫💫💫💖💖💖💖💖👏👏👏👏👏

  • @tunsrozalia2974
    @tunsrozalia2974 Рік тому

    Mulțumim mult pt.sfaturile! Multa sănătate! Este foarte interesant! Te felicit pe medicii cardiologi ,care tratează..

  • @PetrutaGherasim-xu3kn
    @PetrutaGherasim-xu3kn 11 місяців тому

    VrVo domnule doctorPaul suntati super tare

  • @horatiugalcoi1788
    @horatiugalcoi1788 Рік тому +1

    Buna ziua domnule doctor

  • @ioanaborjog7973
    @ioanaborjog7973 Рік тому +1

    Mulțumim pt informații !Poate aveți timp și faceți cu interpretarea Ekg-ului mai pe întelesul tuturor !🙏

  • @vasileserban4514
    @vasileserban4514 Рік тому

    frumos video ,felicitari si multa sanatate,din nordul Germaniei. !!!

  • @laszlopapp5713
    @laszlopapp5713 Рік тому +4

    Bună seara domnule doctor , mă bucur de noul filmuleț , e foarte bine ce faceți , dar sper cu multă încredere că nu o să decădeți niciodată la nivelul acelor așa ziși medici în speță cei care sunt pe prima pagină , știți la cine mă refer. mulțumesc încodadă mult .

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +6

      Bună seara. Cum ar fi sa ma vedeți și pe mine la știri intr o duba de politie? 😆😆 Nu o sa fie cazul. Va salut cu drag!

  • @nelusperanta-xi5lx
    @nelusperanta-xi5lx Рік тому

    Mult succes in continuare pentru aceste videoclipuri ca să-i deschideți ochii și mintea și celor care se tratează după ureche fără să ceară expertiza și părerea unui specialist.

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Tot timpul recomand oamenilor să ceară părerea medicilor și să ni se trateze după ureche. Problema este ca uneori este atât de dificil să dai de un medic, cu sistemul nostru de sănătate care nu facilitează întâlnirea pacientului cu medicul.

  • @razvangabriel953
    @razvangabriel953 Рік тому

    Fascinat cât de frumos este corpul uman și pe partea nevăzută, m-am uitat cu plăcere la clip,deoarece sunt super curios de ce se întâmplă cu , corpul uman,cât de complex poate fi.
    Să fi medic este cu adevărat o provocare în fiecare zi,pentru că zilnic,minut de minut te întâlnești cu tot felul de lucruri , experiențe, și plus de asta corpul uman este ca structură la fel,dar fiecare are câte ceva diferit.

  • @ilieperta944
    @ilieperta944 Рік тому +3

    Salutare!
    Vreau sa te felicit și să îți spun că îți apreciez munca depusa pentru realizarea acestor materiale foarte interesante și foarte educative !!!

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +4

      Mulțumesc frumos! Ma încurajează fiecare comentariu pozitiv. La fel ca și orice comentariu negativ care ma motivează și mai mult și îmi arata ca avem nevoie de educație medicală.

    • @ciobivieri
      @ciobivieri Рік тому

      @@DrPaulOarga poti sami raspunzi la o intrebare

  • @alex-uv5qu
    @alex-uv5qu Рік тому

    Salut!!!
    Postează și ceva legat de accidente de exemplu când pleci la un accident !!
    Te rog!
    O SA FIE CEVA FOARTE INTRESANT..

  • @lety1329
    @lety1329 Рік тому +1

    Buna dimineața 🙋 Domnule Doctor , mulțumesc pentru tot ce ne învățați 🙏 va apreciez enorm,sper sa nu ne dezamăgiți 🤦

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      #nopressure

    • @lety1329
      @lety1329 Рік тому +1

      @@DrPaulOarga Doamne ajuta,așa sa fie.

  • @ciprian_s
    @ciprian_s Рік тому +1

    👏👏👏

  • @bogdanenache5794
    @bogdanenache5794 Рік тому +1

    wow, deabea astept practica semestrul asta sper la spitalul asta sa fiu repartizat!

  • @elisabetagriciuc689
    @elisabetagriciuc689 6 місяців тому

    ❤❤❤❤❤❤

  • @ariciumariorobertandrei
    @ariciumariorobertandrei Рік тому +1

    Salut Paul

  • @nistorrodica3255
    @nistorrodica3255 Рік тому +1

    Sper să mă țină mult și bine. Cu durerile la inimă m=am obișnuit, cum spune respectivul când urc scările eu mă opresc să pot respira până la etajul 2 de 4 ori mă opream fix 52 de ani am și eu, dar parcă nu mă tem așa tare, după 3 AVC-uri, diabet, obezitate morbidă , oboseli inexplicabile deja durerile la inimă nu mă mai sperie, mă doare și la spate în partea stângă și sub sân la stânga și partea de suus a inimii peste tot, deci nu e nenorocirea lumii, am făcut N vizite la cardiologie, la fiecare vizită făceam la aparat îmi vedea cordul, zicea că-i foarte gros peretele inimii, dar văd că merge cu durere, dar nu e foarte puternică. Mai mă certa că nu respect medicația sunt prea multe medicamente și nu îmi e bine la 160 tensiunea, de la 180, până la 250 e ok. Așa merge ea și o las așa că zice că o să fac al 4-lea AVC DACĂ O LAS AȘA, NU CRED EU.

  • @georgealexa8939
    @georgealexa8939 Рік тому +1

    👍

  • @adyparaschiv5873
    @adyparaschiv5873 Рік тому +1

    🎉🎉

  • @imallexftw2454
    @imallexftw2454 Рік тому

    Lucrurile astea ar trebuii spuse si predate in scoli ca sa ne faca sa intelegem de ce trebuie sa traim m ai sanatos sa intelegem cum e afectat organismul si cauzele care duc la asta

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Eu tot insist. Poate o sa ajungem si in scoli cu ele.

  • @dariusgame9093
    @dariusgame9093 Рік тому +1

    Superb esti unde ai terminat facultatea ?

  • @manixiulian
    @manixiulian Рік тому

    Din pacate aceste interventii sunt extrem de scumpe..

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Cine v-a spus ca sunt foarte scumpe? Se fac și la sistemul de stat, sa știți.

    • @manixiulian
      @manixiulian Рік тому

      @@DrPaulOarga Lucrez in sistemul de stat si ca fiecare dintre noi, am anumite experiențe.

  • @gheorghegabriela7453
    @gheorghegabriela7453 5 місяців тому

    De ce inima mea bate foarte repede. La un moment sar putea sa se oprească

  • @elenaciobotaru4255
    @elenaciobotaru4255 Рік тому +1

    Simti durere mai ales cind trece camera prin spate...

  • @ciobivieri
    @ciobivieri Рік тому

    Salut poti sa ma ajuti cu un raspuns te rog frumos

  • @petrepetru9919
    @petrepetru9919 Рік тому

    Tot respectul dnu doctor , așa frumos ați explicat , am rămas plăcut surprins modul în care ați relatat acest caz , ca un pahar de apă rece pe timp de caniculă ! O întrebare vă rog frumos , mi-ați putea spune , exact ca in cazul pe care l-ați expus la coronografie cu acest domn care lucrează în cadrul armatei , ce tratament ar fi benefic ? Cu mult respect !

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Pacientul o sa continue tratamentul cu aspirina și hipocolesterolemiante (care scad colesterolul). Dacă e nevoie și pentru managementul tensiunii arteriale, o sa le primească și pe acelea.

    • @petrepetru9919
      @petrepetru9919 Рік тому

      @@DrPaulOarga , tot respectul pentru răspunsul d-voastră ! O zi frumoasă să aveți , multe salutări de la Bihor !

  • @melaniaiosub5573
    @melaniaiosub5573 Рік тому +2

    Cum se ghideaza “sarmulita” in arterele coronare? Ma gandesc ca pana la aorta merge de la sine, gen sens unic, dar la coronare cum se ghidează la ramificații pana la blocaj?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +3

      Prin ghidarea atentă de către medic. În momentul în care o avansează are un "al 6 lea" simt în care prin mișcări fine poate accesa calea dorita. Un "state of the art" as zice.

  • @alexandruclimescu2495
    @alexandruclimescu2495 Рік тому +1

    Mulțumesc! V-ați întors în România?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Eu mulțumesc. Nu m-am întors. Mai vin periodic, dar sunt angajat cu norma întreaga în Irlanda.

    • @alexandruclimescu2495
      @alexandruclimescu2495 Рік тому

      @@DrPaulOarga felicitări, faceți cinste României! 💙

  • @rodica4456
    @rodica4456 Рік тому +1

    Doctore nu ai plecat?

  • @horatiugalcoi1788
    @horatiugalcoi1788 Рік тому +2

    Ce mai faceți

  • @Andrei_fab
    @Andrei_fab Рік тому +1

    Și eu aștept coronagrofia. Acest video ma liniștit puțin.
    Multumesc

  • @jojoGeo
    @jojoGeo Рік тому

    Buna ziua domnul doctor, va rog daca vedeți sa îmi răspundeți, Durere in piept partea dreapta și junghi pe mâna dreapta de la ce crezi ca ar putea fi? 52 ani

  • @stefaniastoian9081
    @stefaniastoian9081 Рік тому

    Cum ai reusit sa pleci in Irlanda? Studenta medicina in anul 6 aici. Se poate ajunge usor?

  • @leonicanutu2571
    @leonicanutu2571 Рік тому

    Multumim de info.,mergi înainte, se merita.....Și, nu uita D-zeu are ultimul cuvânt....nu omul...

  • @15dines
    @15dines Рік тому +1

    Cum poti diferentia durerea toracica de alte dureri ce apar in zona? As far as I know (doar am auzit si citit, nu stiu daca e corect), durerile in piept mai apar si ca urmare a lipsei de magneziu. Si stiam ca lipsa de magneziu mai e conectata si cu curentarea altor persoane la contactul fizic(nu stiu cum se numeste)

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +3

      Salut. Durerea de origina cardiacă este foarte intensă și apare cel mai des la persoane cunoscute cardiace sau cu factori de risc (obezi, fumători, sedentari etc). Magneziul scăzut are alte simptome înainte sa poată influenta inima (foarte rar se ajunge sa ai durere cardiacă din cauza magneziului).

  • @MrPetruts
    @MrPetruts Рік тому

    Te salut doctore. Nu ai mai plecat în Irlanda?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +3

      Va salut! Ba da, dar de youtube tot nu m-am lasat.

    • @MrPetruts
      @MrPetruts Рік тому

      @@DrPaulOarga atunci așteptam videouri si de acolo. Merci pt content, chiar daca nu sunt medic, sunt pasionat de tot ce tine de medicina, cazuri, intervenții, etc.

  • @BlueLineofthesky
    @BlueLineofthesky Рік тому

    Daca ar fi la fel in toate spitalele din Romania....

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      De ce nu ar fi? Poate nu acum, maine sau săptămâna viitoare. Ar putea fi exact asa sau mai bine. Trebuie doar niște ajustari

    • @BlueLineofthesky
      @BlueLineofthesky Рік тому

      @@DrPaulOarga Daca politicul precum si cei din interiorul sistemului de sanatate nu fac nimic, votul nostru are o valoare foarte mica. Am fost la destule manifestatii anticoruptie si stiu ce spun. Din pacate....

  • @elenaciobotaru4255
    @elenaciobotaru4255 Рік тому +2

    Cit costa procedura? Dar cu introducere de stent?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Nu as știi sa va zic sincer. O sa ma interesez.

  • @lety1329
    @lety1329 Рік тому +1

    5:15 🤭🤦🤦

  • @AnaMaria-hi7bh
    @AnaMaria-hi7bh Рік тому +2

    Bună seara . As avea o întrebare acea " sârmuliță " cum de nu perforează artera pe traiectoria spre inima ...este făcută dintr-un material special ? Multumesc .

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +4

      Da. Este foarte netedă și făcută special pentru acest tip de intervenție.

    • @AnaMaria-hi7bh
      @AnaMaria-hi7bh Рік тому +1

      @@DrPaulOarga mulțumesc pentru răspuns ! Tot respectul

  • @user-bh1xm1ih9w
    @user-bh1xm1ih9w 4 місяці тому

    Oare doare??trebuie sa îl fac și eu am emotii😊

  • @attilahajdu1378
    @attilahajdu1378 Рік тому +1

    Salut v-ați întors din Irlanda definitiv?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Nu nu. Dar nici nu am plecat definitiv

  • @cristinaiosub7002
    @cristinaiosub7002 Рік тому +1

    Doar alimentația poate bloca vasele de sânge . Fumatul nu?

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      Ba daa. Se accentuează și mai tare depozitele de grăsime.

  • @valileahu8336
    @valileahu8336 Рік тому

    Ar fi .ok.. in fiecare spital..sa sa facă asa ceva...si.. medicii si mai ales asistentele...sa nu fie asa arogante... oamenii vin la spital..nu pentru placerea lor...

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Mai este mult de lucru la atitudinea personalului medical. Dar încet încet, ajungem și acolo

  • @spartacus5097
    @spartacus5097 Рік тому +1

    Placile arterosclerotice nu sunt doar din grasime, "grasimea" la nivelul acestor placi care blocheaza arterele este destul de mica.

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +2

      (Aproape) bine punctat. Rolul clipului nu este exhaustiv, dar sigur v-ati dat seama de acest lucru.

    • @spartacus5097
      @spartacus5097 Рік тому +1

      @@DrPaulOarga Asa este . Complimente pentru aceste video informative si mai ales educative ! Sunt bine facute si bine venite pentru toata lumea !

  • @dadonDavid
    @dadonDavid 9 місяців тому

    Am o intrebare, daca durerea este rara adica odata la 2-3 luni si timp de 10 maxim 20 de secunde are ceva?

  • @horatiugalcoi1788
    @horatiugalcoi1788 Рік тому +1

    Faceți video puțin mai des

  • @vicacozma748
    @vicacozma748 Рік тому +1

    Am făcut și eu coronografie dar am avut parte de o experiență neplăcută venele mele sunt în zigzag și medicul a insistat prea mult deși de la cot nu se mai putea pătrunde mia făcut interventia după acea pe picior fără probleme

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому

      E mult mai indicat sa folosești mâna decât piciorul, sa știți. Din acest motiv a insistat.

  • @ionutheres2302
    @ionutheres2302 Рік тому

    Domnul doctor și bunicul o avut un infarct de 3 săptămână cu va pot contacta ca nu ia mai dat nimeni nicio șansă ma puteți ajuta. Dacă vă trimit analizele cu ceva.fa rog frumos

  • @ElisaBetty2311
    @ElisaBetty2311 8 днів тому

    Cum și-a dat seama de problemă?
    Și eu obosesc,uneori am palpitatii când fac efort,sau ma mișc prea mult dar am fost de câteva ori la cardiolog și spun ca n.am nimica. Am făcut toate felurile de analize,nimica,ECG,monitorizare holter,ecografie... si spun ca nu am nimica,iar eu am dispnee și nu îmi trece.

  • @user-pt9zo7ml8d
    @user-pt9zo7ml8d 7 місяців тому

    Salut! Am o intrebare, in cazul in care s-a introdus un stent la un vas de sange afectat cu 85%, si mai e un vas cu 40% ( la acela nu s-a pus stent) se poate curata prin medicamente?

  • @anaoeSzUsoA2
    @anaoeSzUsoA2 Рік тому +2

    Foarte interesant (de privit). Sper sa nu am nevoie si mi-as dori ca oamenii in general sa nu aiba nevoie. Si ca sa fiu putin "obraznica" mi-as dori sa ramana medicii someri si cu totii sa murit de batranete linistita

    • @DrPaulOarga
      @DrPaulOarga  Рік тому +1

      Mulțumesc de urările cu tâlc 😆😆

  • @AlexAlex-eo9nv
    @AlexAlex-eo9nv Рік тому

    Salut.
    Vreau sa te întreb ceva și sunt sigur că mă poți lămuri pentru că ești foarte amabil.
    Joi o sa fiu operat de chist pilonidal cu rahianestezie și internare de 3 zile(la clinica privata).
    1.La o operație de chist pilonidal se face anestezia pe durata maxima de 4 ore sau o face pe o perioadă mai scurtă?
    2.Daca eu o sa stau pe burta permanent cum o să mă urinez fara să îmi mișc(virgula) capu pentru a nu rămâne cu dureri de cap?
    3.Medicul anestezist o sa stea cu mine la terapie până dispare anestezia?
    4.In caz că trebuie să dau un vânt se poate elimina dacă toată partea de jos este anesteziata?(poate e umpic aiurea întrebarea)
    Ms mult.

  • @REGILEable
    @REGILEable Рік тому

    = Operație!