Bingo for the apology video: Fără machiaj (după caz)✅ Părul puțin deranjat față de alte videouri✅ Se utilizează fraze precum: "Nu știu cum să încep acest video/Meritați niște scuze"✅ Persoana spune că a fost o mișcare greșită de marketing/"De fapt, nu am vrut să rănesc sau să jignesc pe nimeni" (which could be true in some cases, dar nu și dacă ți-o arzi superior înainte)✅ Persoana spune chestii precum: "Am fost prea egoist"/"Acțiunea asta nu mă reprezintă" (ceea ce iar poate fi așa, dar e greu de crezut după ce ți-o arzi ca un villain)✅ Acuzatul spune că în aceste momente, în care primea hate de la ceilalți, au fost și fani care l-au susținut în continuare✅ Persoana are un ton similar cu cel în care se citește un PowerPoint✅ Omul zice că este recunoscător pentru toate criticile aduse, că i s-au deschis astfel ochii și că aceste critici îl ajută să devină un om mai bun✅ Persoana în cauză susține că va rămâne același om pentru fanii lui or something like this✅ Cred că sunt destule. Bravo, băi Mario, ne-ai făcut ca pe proști =)))))))))
@@AlissaSss23 teoretic, nici pe mine, că nici nu știam de acest tip până să mă uit la videourile lui Faiăr, dar am folosit pluralul din politețe așa =)))
@@Sheshini well, nici nu am specificat ceva despre asta. Chiar dacă era straight sau nu, tot se aplică acel bingo, doar am enumerat ceva ce găsești oricum și în alte apology videouri, de la mulți alți creatori de conținut, fie ei straight sau nu =)))
@@alexiatrifan exact asta am vrut sa scriu pentru ca stiam ca esti o persoama intelectuala si o sa vii tu sa imi zici cum e de fapt.... Asta a fost planul meu de la bun început >:) Așadar esti proastă te pup
Dissociative identity disorder. Formerly known as multiple personality disorder, this disorder is characterized by "switching" to alternate identities. You may feel the presence of two or more people talking or living inside your head, and you may feel as though you're possessed by other identities.
Jur, cred ca scuzele astea fac parte tot din strategia lui, doar ca nu a avut timp in alea 8 luni sa isi dea seama ca trebuie o distanta mai lunga de timp intre video-urile astea :))))
De asta drepturile omului trebuie să fie respectate pentru oricine, indiferent de factori precum orientarea sexuală; ca să poți da hate-ul meritat (pe cinstit, având în vedere STRICT țepele date), fără să-ți pară rău pentru el (justifcat, așa cum spune misstelepatia7 la 04:48) (sper să se înțeleagă mesajul de mai sus, fiind PRO drepturile omului)
Sunt de acord cu Faiăr, nu sunt pregătită pentru dating momentan și am sărbătorit Sf Valentin singură la restaurant. Pe 13, că era mai puțin aglomerat. Nu că mi-ar păsa de Sf. Valentin, dar mi-era poftă de sushi
Da, exista o probabilitate ca acesta să aibă aceste schimbări bruște de comportament din cauze patologice, pe langa celălalte aspecte comportamentale. Acțiunile lui reflectă o tulburare de personalitate histrionică, dar are si nuanțe care țin de borderline disorder, cam în zona asta se învarte. Ar trebui să apeleze la psihoterapie asap. Mă uit cu milă la persoane de genul, deorece majoritatea dintre ei suferă de tulburări psihice, traume, etc, care le conturează comportamentul. Sigur nu poate exista pace sufletească si o stare bună in sufletul unui om care a a ingerat atata hate sau, de fapt, ba da, dacă vorbim de psihopatie si sociopatie, sau de un combo intre ele. Anyway, nu ii caut scuze, insa imi este milă de astfel de persoane si sper sa apeleze cat mai curand la un ajutor de specialitate!
Îmi place asa mult cand apare un nou caracter in universul faiar(pofta buna)
Same
Same
Same
Same
Peppe lepe.🥴
Bingo for the apology video:
Fără machiaj (după caz)✅
Părul puțin deranjat față de alte videouri✅
Se utilizează fraze precum: "Nu știu cum să încep acest video/Meritați niște scuze"✅
Persoana spune că a fost o mișcare greșită de marketing/"De fapt, nu am vrut să rănesc sau să jignesc pe nimeni" (which could be true in some cases, dar nu și dacă ți-o arzi superior înainte)✅
Persoana spune chestii precum: "Am fost prea egoist"/"Acțiunea asta nu mă reprezintă" (ceea ce iar poate fi așa, dar e greu de crezut după ce ți-o arzi ca un villain)✅
Acuzatul spune că în aceste momente, în care primea hate de la ceilalți, au fost și fani care l-au susținut în continuare✅
Persoana are un ton similar cu cel în care se citește un PowerPoint✅
Omul zice că este recunoscător pentru toate criticile aduse, că i s-au deschis astfel ochii și că aceste critici îl ajută să devină un om mai bun✅
Persoana în cauză susține că va rămâne același om pentru fanii lui or something like this✅
Cred că sunt destule. Bravo, băi Mario, ne-ai făcut ca pe proști =)))))))))
Pe mine nu m-a făcut "că pe prosti", nu știu cine e tipul ăsta, doar îl urmăresc pe Faiăr 🤣🤣🤣
@@AlissaSss23 teoretic, nici pe mine, că nici nu știam de acest tip până să mă uit la videourile lui Faiăr, dar am folosit pluralul din politețe așa =)))
@@SmileTV.Tipul asta e homosexual si Mario Simon e discriminat, poate de aia face asa. Sunt cupluri straight mai rele decât el.
@@Sheshini well, nici nu am specificat ceva despre asta. Chiar dacă era straight sau nu, tot se aplică acel bingo, doar am enumerat ceva ce găsești oricum și în alte apology videouri, de la mulți alți creatori de conținut, fie ei straight sau nu =)))
drinking game: take a shot every time Faiar says "diavol"😵💫
Mama: ''Avem James Charles acasa''
Lesinnnnn
pa bune ca asa e
Asteptam acest video de mult , acum ma simt bine ca a aparut , si am vizionat cu mare placere :D
Cand il aud pe silviu ca zice marius in loc de mario imi aduc aminte de mamaie cand imi poceste numele=)))
@@alexiatrifan exact asta am vrut sa scriu pentru ca stiam ca esti o persoama intelectuala si o sa vii tu sa imi zici cum e de fapt....
Asta a fost planul meu de la bun început >:)
Așadar esti proastă
te pup
Il cheama marius🤦🏼♀️
Efectiv mă uitam ACUM (și mă uit de ieri continuu) la alte clipuri de ale tale, din urmă, in timp ce asteptam clipul ASTA 😂🥳
Nu stiu cum se face, dar mereu cand urmaresc videourile astea, mananc ceva. Hai pofta buna!
In sfarsit cineva care vede real caracterul acelui om! Bravo Silviu!
Rad atât de tare când rade Silviu!! E molipsitoorrrrrr =))))))
Tocmai ce am mancat, dar mi-am mai luat ceva de rontait sa pot viziona cum se cuvine videoclipul de astazi. Pofta buna!
Narcisismul nu se vindecă cu empatie, ci se hrănește cu empatie.
Pepe Lepe 😂 abia asteptam! Pofta buna yt ❤
Am murit la faza cu angry birds
Pofta buna, prieteni❤️
Mersi 🙂 Pofta buna si tie :)))
Mersi, mănânc niste pepe lepe
sarumana pofta buna si tie
Jokes on you, eu ma machiam
mersi❤
Dissociative identity disorder.
Formerly known as multiple personality disorder, this disorder is characterized by "switching" to alternate identities. You may feel the presence of two or more people talking or living inside your head, and you may feel as though you're possessed by other identities.
Silviu jumate din clip:✨DiAvOl✨
our self-aware king 💖
Trebuie totuși sa aflu ce mai face Loren, e personajul meu preferat
Jur, cred ca scuzele astea fac parte tot din strategia lui, doar ca nu a avut timp in alea 8 luni sa isi dea seama ca trebuie o distanta mai lunga de timp intre video-urile astea :))))
Omul nostru mario își dă o așa importanță broo bea apă hidratează -te, spală-ți pensulele de machiaj și șterge-te la colțul gurii
Așteptam acest clip ca și pâinea calda
5:53 bine a zis-o "nu ma mai simt"
Pofta bună guys
sărut mâna
outro-ul man💀💀💀💀pepe lepe spin
f bine editat clipu valin, nota 11
Mda prima data cand te vad, m-am si abonat:))
unde il gasesc?
Foarte tare!
E prima dată când îți urmăresc un clip.
Îmi pare rău că nu te-am descoperit de mai demult.
Usually *The Devil Wears Prada* but in our case, *The Devil Wears Make Up* 😄
Silviu cu tot reapectul nu m am putut uita la mai mult de 2 minute
Hai mai bine sa ne întoarcem la călătoriile lui Lenghel in 80 de zile
Vreau sa fiuuu faimosss)))) asa se aude alarma lui
X: De cate ori te-ai uitat?
Eu: ✨diavol✨
Faiar,nu puteai sa astepti putin? Inca nu mi s-au facut mici 🤦🏼♀️🤣
Poftă bună !
"E un diavollll efectiv"😅
THE DEVIL WEARS NELKA
Mor
15:22 Poate era schimbata de mai mult timp dar nu era sigur și nu știa dacă să recunoască. Am pățit și eu.
pofta buna
Bravo faiar 🔝🔝🔝
7:35, a stat “8 luni” sa se gândească la strategia asta mare si acm spune ca e un subiect mort🤧
Îmi place albumul Irinei din spate :)
Ce nebune sunt personajele Disney in 2023!
De asta drepturile omului trebuie să fie respectate pentru oricine, indiferent de factori precum orientarea sexuală; ca să poți da hate-ul meritat (pe cinstit, având în vedere STRICT țepele date), fără să-ți pară rău pentru el (justifcat, așa cum spune misstelepatia7 la 04:48)
(sper să se înțeleagă mesajul de mai sus, fiind PRO drepturile omului)
Daca cineva hetero făcea la fel ca Mario, nu isi lua atata hate
De cate ori te-ai uitat? Diavol, diavol uman😂 adorrr
Pofta buna lumee!Abea asteptam sa vad video asta :))
Mi-e dor de un scandal juicy asa ca am revazut zilele astea toate videoclipurile cu Marius Șimen 😂
pofta buna la mancarica de cartofi cu scandal prieteni
Off topic. De unde e cămașa? Mersi
N-am dat click asa repede in viata mea
Pepe lepe😩
Eu cred ca mai întâi a făcut apology video și după s-a machiat angry birds si-a făcut ala cu comentariile-
de unde e geaca pls ?
parca vezi ca apare “disstrack silviu faiar”
Poftă bună prieteni
welcome to the beauty comunity💖
George Buhnici vibes
Doamne ce foame mi-a fost
James Charles are un video aproape identic 😅
insfarsit
Sunt de acord cu Faiăr, nu sunt pregătită pentru dating momentan și am sărbătorit Sf Valentin singură la restaurant. Pe 13, că era mai puțin aglomerat. Nu că mi-ar păsa de Sf. Valentin, dar mi-era poftă de sushi
I wanna be you when I grow up☺️
Apare după cu alt video in care ne spune că totul a fost o glumă
buna pofta
It makes my day to hear Faiar saying "DiAvOl👹"
PRIMUL OM IN 4 ANI!:))
Dr dooofenshmirtz dupa ce a pierdut impotriva lui Perry the platypus s-a reincarnat in vedeta noastra Mario Simen
My man activated Kanye mode 🫣
are eyelinerul stramb
Ce ochelari ai faiar?
Vezi defectele la alții dar defectele tale nu le vezi după ce că mai ies și eu Claris mea vorbește mult🤣🤣
Cand faci despre calin donca? Promite multe despre solerax :)))
pofta buna!!!🍔
Eu cred ca o sa vina cu un alt video in care va spune ca video-ul cu scuze a fost o gluma 🤣
Sau....poate are doua personalitati, una buna in tricou albastru si una malefica cu machiaj de angry birds 🤣🤣🤣
Efectiv TE ADOR 🤌🏻 ! Multumim , poftă bună tuturor ✨👑🫶🏻
Da, exista o probabilitate ca acesta să aibă aceste schimbări bruște de comportament din cauze patologice, pe langa celălalte aspecte comportamentale. Acțiunile lui reflectă o tulburare de personalitate histrionică, dar are si nuanțe care țin de borderline disorder, cam în zona asta se învarte. Ar trebui să apeleze la psihoterapie asap. Mă uit cu milă la persoane de genul, deorece majoritatea dintre ei suferă de tulburări psihice, traume, etc, care le conturează comportamentul. Sigur nu poate exista pace sufletească si o stare bună in sufletul unui om care a a ingerat atata hate sau, de fapt, ba da, dacă vorbim de psihopatie si sociopatie, sau de un combo intre ele. Anyway, nu ii caut scuze, insa imi este milă de astfel de persoane si sper sa apeleze cat mai curand la un ajutor de specialitate!
Ce a prins implantu de păr
"We have James Charles at home"
James Charles at home:
Are încredere în el Mario,ca în rest nimeni nu are🤣. Cred ca faza cu tiktok-ul a fost ca sa nu uite mama lui ca exista🤣
Ok, dar următorii tăi sunt o comunitate mult prea Funny)))
poftă bună
ştie cineva de unde e stickerul de pe microfon? also POFTĂ BUNĂ
Top 9 pe gaming rege
În sfârșit mănânc
19:34 Sincer îmi pare bine că pune botul. Nu-mi pare bine că primește atâta hate. Mi-e milă de el.
Eu nu am auzit de Mario asta pana nu am văzut la tine în clipuri 🤣 sincer, but I like the drama
Machiaj tip Rujeola
Pofta buna
efectiv
Daca tot a vorbit de reclamele la pacanele, ati vazut ca a aparut canalul COLO SQUAD SLOTS? XD
Acum 3 zile era pe cocaina și acum și-a revenit 😢😅
ca si persoana care locuieste n Buna ziua pot zice ca nu l primim la noi in cartier, multumesc!
Ahahahahaahahaha
pepelepe
L a operat mr beast si pe faiar?
doofenshmirtz maleficul srl
Imi e dor de content cu mihai neamtu:"(
chat gdp-like apology
Anormalitatea devina noua normalitate ...
bilutzele alea de langa ochi is dealea de zahar ce se pun pe prajituri ??:)))
Daca mai aud o data "EXAGERAT" innebunesc
Pepe lepe 😅😅😅😅 am murit