Frumos traseul....și trecerea prin canionul cascadei, deși scările sunt mai șubrede, dar parcă e altfel decât 7 Scări, chiar dacă e mult mai scurt. Știam de urși, chiar mulți, în zona Tamina, nu mă așteptam să fie atât de aproape de golul alpin, mai ales că în zonă Pietrei Scrise e o stână măricică cu mulți câini, dar.... Și aglomerat pe urcare, cel puțin din videoclip...în golul alpin este o puzderie de oameni, dar majoritatea vin dinspre cabană, restul traseelor sunt mult mai libere... Ca o mică observație....mai mult concluzie pe care am văzut-o și în celelalte videoclipuri, este de fapt un punct în minus pentru mine....vă mișcați foarte bine, adică rapid, pe traseu...3h30' pe urcare este excelent, mai ales că ultima porțiune până în golul alpin și apoi urcarea de la Piatra Scrisă îți scoate bine-bine ochii și trebuie să și filmați....
Da, toți turiștii veneau dinspre cabană, noi veneam din partea opusă. Parcă a fost pentru prima dată când liniștea a fost cam apăsătoare în padure - asa puteai auzi absolut orice în jurul tău, ceea ce în zona aceea nu era de dorit. 😅 De mișcat repede, asta a venit cu timpul, nu alergăm pe traseu, dar acesta este ritmul nostru. În 2022 se fac 13 ani de munte❣️timp în care am tot urcat și, automat, condiția fizică se îmbunătățește cu timpul. După iarna este mai greu până ne reintrăm în formă pentru că nu mai urcăm mult în altitudine și facem trasee mai leneșe. Cred ca ne ajuta mult lucrul acesta, intrucat vara putem acoperi o distanta destul de mare, fără sa ne prindă noaptea pe munte.
Daaaaaa....vara e altfel, aproape că nu-ți faci griji pentru timp și proiectezi trasee cât mai lungi....acum când vezi că după 19.30 lumina scade foarte repede, încerci să ajungi cât mai repede într-o zonă mai lină pe care să o parcurgi cu lanterna. Dar...se simte că trebuie să te trezești devreme și să parcurgi o bucată de 2-3h cu mașina pentru a ajunge în locul de pornire, pe traseu? Reușești să ai un somn de 6h în noaptea de dinaintea traseului? Și cel mai important, pe lângă serviciu, treburi casnice și diverse, reușești să faci ceva exerciții fizice constant în timpul săptămânii? Cred că m-am întins cam mult cu întrebările, deviind de la subiect...
Stai liniștit, nu te-ai întins deloc la vorbă. Câteodată ma ia somnul în mașină dimineața, dar imi revin rapid, iar la primii pași pe traseu, îmi revin total, mai ales acum când diminețile sunt atât de friguroase! Cel mai greu e atunci când fac traseul sâmbăta și vin după o săptămână grea. La cum e ziua de scurta, acum trebuie sa ne trezim la 5 și chiar și asa ajungem destul de târziu la început de traseu, de obicei la 9-10, în cele mai fericite cazuri. Încerc sa dorm mai mult de 6h pe noapte, somnul e important pentru mine și îl consider un factor decisiv pentru menținerea sănătății. Sa știi ca prin 2017 am descoperit alergarea și alergam 20-25 km pe săptămână. Asta pana în lockdown, apoi a fost un declick și m-am puturoșit. Pur și simplu nu mai ies. Înainte ieșeam și pe frig și pe ploaie și pe orice vreme, lucru care mi-a întărit organismul și mi-a îmbunătățit timpii de mers pe munte (mai ales ca în weekenduri mai alergam pe dealurile din jurul Buzăului). Sper sa îmi revin și sa mai ies din când în când, pentru ca mișcarea chiar te ajuta și fizic și psihic. Și da, orice sport practicat ajută în activitatea montană.
Dificultatea o reprezintă scările degradate din canion. In rest, nu este un traseu dificil. Timpii variază, în funcție de ritmul fiecăruia, noi am făcut aproximativ 6 ore dus-intors cu tot cu pauze.
Bună seara! Din Timisul de Sus, din DN, cum se vine dinspre Brașov spre Sinaia, se face stânga pe un drum pietruit unde este o bariera (există indicator spre Cascada Tamina). Intrarea în traseu nu este foarte departe de halta Timișu de Sus.
Frumos traseul....și trecerea prin canionul cascadei, deși scările sunt mai șubrede, dar parcă e altfel decât 7 Scări, chiar dacă e mult mai scurt.
Știam de urși, chiar mulți, în zona Tamina, nu mă așteptam să fie atât de aproape de golul alpin, mai ales că în zonă Pietrei Scrise e o stână măricică cu mulți câini, dar....
Și aglomerat pe urcare, cel puțin din videoclip...în golul alpin este o puzderie de oameni, dar majoritatea vin dinspre cabană, restul traseelor sunt mult mai libere...
Ca o mică observație....mai mult concluzie pe care am văzut-o și în celelalte videoclipuri, este de fapt un punct în minus pentru mine....vă mișcați foarte bine, adică rapid, pe traseu...3h30' pe urcare este excelent, mai ales că ultima porțiune până în golul alpin și apoi urcarea de la Piatra Scrisă îți scoate bine-bine ochii și trebuie să și filmați....
Da, toți turiștii veneau dinspre cabană, noi veneam din partea opusă. Parcă a fost pentru prima dată când liniștea a fost cam apăsătoare în padure - asa puteai auzi absolut orice în jurul tău, ceea ce în zona aceea nu era de dorit. 😅 De mișcat repede, asta a venit cu timpul, nu alergăm pe traseu, dar acesta este ritmul nostru. În 2022 se fac 13 ani de munte❣️timp în care am tot urcat și, automat, condiția fizică se îmbunătățește cu timpul. După iarna este mai greu până ne reintrăm în formă pentru că nu mai urcăm mult în altitudine și facem trasee mai leneșe. Cred ca ne ajuta mult lucrul acesta, intrucat vara putem acoperi o distanta destul de mare, fără sa ne prindă noaptea pe munte.
Daaaaaa....vara e altfel, aproape că nu-ți faci griji pentru timp și proiectezi trasee cât mai lungi....acum când vezi că după 19.30 lumina scade foarte repede, încerci să ajungi cât mai repede într-o zonă mai lină pe care să o parcurgi cu lanterna.
Dar...se simte că trebuie să te trezești devreme și să parcurgi o bucată de 2-3h cu mașina pentru a ajunge în locul de pornire, pe traseu?
Reușești să ai un somn de 6h în noaptea de dinaintea traseului?
Și cel mai important, pe lângă serviciu, treburi casnice și diverse, reușești să faci ceva exerciții fizice constant în timpul săptămânii?
Cred că m-am întins cam mult cu întrebările, deviind de la subiect...
Stai liniștit, nu te-ai întins deloc la vorbă. Câteodată ma ia somnul în mașină dimineața, dar imi revin rapid, iar la primii pași pe traseu, îmi revin total, mai ales acum când diminețile sunt atât de friguroase! Cel mai greu e atunci când fac traseul sâmbăta și vin după o săptămână grea. La cum e ziua de scurta, acum trebuie sa ne trezim la 5 și chiar și asa ajungem destul de târziu la început de traseu, de obicei la 9-10, în cele mai fericite cazuri. Încerc sa dorm mai mult de 6h pe noapte, somnul e important pentru mine și îl consider un factor decisiv pentru menținerea sănătății. Sa știi ca prin 2017 am descoperit alergarea și alergam 20-25 km pe săptămână. Asta pana în lockdown, apoi a fost un declick și m-am puturoșit. Pur și simplu nu mai ies. Înainte ieșeam și pe frig și pe ploaie și pe orice vreme, lucru care mi-a întărit organismul și mi-a îmbunătățit timpii de mers pe munte (mai ales ca în weekenduri mai alergam pe dealurile din jurul Buzăului). Sper sa îmi revin și sa mai ies din când în când, pentru ca mișcarea chiar te ajuta și fizic și psihic. Și da, orice sport practicat ajută în activitatea montană.
e traseu cu dificultate?și cât e timpul de parcurs?multumesc
Dificultatea o reprezintă scările degradate din canion. In rest, nu este un traseu dificil. Timpii variază, în funcție de ritmul fiecăruia, noi am făcut aproximativ 6 ore dus-intors cu tot cu pauze.
Buna seara!De unde se pleaca traseul spre canionul tamina?
Bună seara! Din Timisul de Sus, din DN, cum se vine dinspre Brașov spre Sinaia, se face stânga pe un drum pietruit unde este o bariera (există indicator spre Cascada Tamina). Intrarea în traseu nu este foarte departe de halta Timișu de Sus.
Riscant traseu..! " ursuletii " vor " comunicare " cu voi ?ti se face parul maciuca..la o intalnire neasteptata !
Bine că au rămas doar la a scoate sunete. 😅