Marcu 13 7Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. 8 Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
Astea nu sunt cuvintele tale aceste lucruri au fost scrise de apostoli și se vor împlinii noi nu putem să modificăm această profeție ci doar să așteptăm promisiunile biblice să se împlinească dar trebuie să vedem unde suntem noi ne vom bucura de promisiunea din tatăl nostru vom fi și noi printre cei drepți? De noi depinde de fiecare în parte
V-ați trezit și voi acuma sa Săriți in sus pe SEcuritatea graniței, lăsați-vă de meserie, toată lumea vb de flancul estic de săptămâni, luni, iar statul și MASS media României doarme, exact cum zice și imnul, dar noi nu ne mai trezim
@@vitmast5262 Stii ca acum te aflii pe o platforma online de video sharing si social media amerciana , si ca ai acces la aceste informatii datorita acestor platforme americane ?
@@vitmast5262 eu nu ma inchin la ei dar nu mi se pare normal să omori civili. Plus rușii nu sunt de acord cu invazia sunt zeci de mii de protestatari in urasele mari din rusia care scriga нет войны.
Îți pun la dispoziție mașină și benzină să mergi personal și să îi spui psihopatului de Putin! O fi pacea soluția! Dar când prostul ucide oameni nevinovați și îi pot veni gărgăuni la cap să mai facă niște șuste... Parcă nu îți vine să te duci să îl iei în brațe! Nu mă tem că urmăm noi! Că nu suntem următoarea țintă decât dacă ne avântăm în luptă! Următoarea țintă pe care o poate avea este Moldova, aceeași mizerie ordinară pe care noi nu am fost capabili s-o băgăm la cap este metoda asta atât simplă pe care o folosește (dezbină și cucerește), ultima lecție în privința asta a fost în '89 când oamenii au realizat că numai uniți într-un scop comun pot doborâ pe cineva care se crede deasupra tuturor! Sunt prea multe chestii și nu va fi nimeni dispus să citească atât de mult, o noapte frumoasă vă doresc! Sau o zi minunată (în funcție de momentul la care este citit acest comentariu)
Exact filmuletul cu cei morti de la final si baiatul tarat lam primit de dimineata cu fetele lor si sange! Putin isi omoara singur viiturol tari! Toti cei morti sunt numai copii
Nu au niciun drept sa atace românia pt ca românia a dus razboaie și românia a câștigat și așa s-a format România poate Republica Moldova ar putea sa o atace dar nu știu pt ca Moldova a fost sub ocupație rusa România nu a fost sub ocupație rusa și de aceea
Putin pt faptul ca nu s-a multumit cu propriul teritoriu cred si sper ca o sa sfarseasca ca Hitler sau Ceausescu .A intrat in faza de aroganta dusa spre dementa si indumnezeire.O sa fie tradat chiar de ai lui .
stii ce imi pare rau? ca hitler a calculat eronat timpul necesar pentru neutralizarea rusiei si a dat iarna ruseasca peste nemtiii pregatiti de anotimp cald
Asta cu „faptul ca nu s-a mulțumit cu propriul teritoriu” e valabil și pentru Ucraina . A se vedea teritoriile românești , poloneze , slovace și tătărești înglobate cu japca în Ucraina . Văd că nimeni nu se gândește la tătari când se face referire la Peninsula Crimeea .
Si ce sa faca in Romania, ca e vandut tot strainilor deja. Sa ne plateasca noua facturile astronomice catre firme offshore speculante din Cipru, sau catre italienii de la Enel? Sa ne dea gaz de pomana?
Hai sa ne întoarcem puțin în timp și să analizăm situația în care Ucraina ne declara război pentru insula șerpilor sau când au intrat în conflict cu atâtea tari. Să ne întoarcem în timp, acum 22 de ani când Putin a zis clar că dacă una din țările membre ale fostului URSS intra in UE sau NATO el pornește un război, deci se știa clar. Putin nu este nici nebun, nici mercenar, are dreptate. Romania odată cu intrarea în UE și NATO a vândut toate fabricile și resursele țării la străini. La tv se mănâncă căcat cu sacul. Nimeni nu poate anticipa ce va face Putin. Daca Putin vroia sa omoare civili o făcea în timp ce așteptau să treacă cu bacul sau când stătea în gări sa vina trenul. Degeaba vă gândiți la asasinarea lui Putin că nu veți reușii. Daca Putin vroia asasinarea lui zelenski o făcea până acum. Ce nu vreți să vedeți este că Putin este deschis pentru negocieri doar că zelenski este mai presus decât el și nu accepta nimic. Zelenski este fix un căcat. A avut timp de negocieri dinainte de a intra Rusia în Ucraina. Nu a acceptat să meargă în Belarus la negocieri, pe motiv că el nu merge in tara de unde a pornit totul. Pai bai boule daca te gândești la binele populației te duci, rahat cu ochi. Ce face UE și NATO?! Îl ațâță pe Putin in continuare. De ce nu se da pe posturi motivul exact al declanșării războiului? De ce refugiații refuza ajutorul celor care vor sa ii i-a acasă? Aaa.....vor azil politic? Pentru ce? Sper să vedeți mai mult decât atât. Ar mai fii multe de spus dar nu fac romane. Câinii latră, ursul merge, așa și Putin. Se mai joaca puțin cu jucăriile și apoi o sa dea cu bomba nucleara cu raza medie de acțiune și o să rada Ucraina de pe harta, dar iar nu va duce capul. Bafta la speculații!
Alexandra cam ai dreptate și-au cam meritat-o ucrainieni pentru ce au făcut eu scriu acum din 2024 când Ucraina este cam într-un mare pericol ca ruși să spargă linia defensivă a Ucrainei cu F-16 rocket launcher R-D16 și cu trupe prin tranșeele de la backhmut
@@marianl8718 Toate se întâmplă cu un scop și adevărul e că lumea e tot mai rea în ultimul timp, dar să nu uităm că pe Pământ totul este trecător așa că nimeni nu e veșnic,au mai fost destui și înaintea lui Putin care s au crezut stăpânii lumi și nemuritori și acu sînt pe lumea cealaltă,toți vom pleca într-o zi dar una e să părăsești lumea asta cu capul sus ca noi și alta e cînd se apropie sfârșitul să pleci avînd pe conștiință mii și mii de vieți luate îți spun eu sigur că nu ai vrea să fi în pielea niciunui dictator din lumea asta
@@vioricaboier4155 E drept ce spuneți, mai ales că dictatorii de multe ori doar îşi închipuie că sunt dictatori. Pe lume sunt însă şi dictatori pe care nimeni nu i-ar considera aşa, deşi pot face un rău chiar mai mare decât cel făcut de războaie. De exemplu fabricanții de maşini mici !
În orice război cineva se îmbogățește fantastic de mult . Deci da , se merită . Nu pentru câteva milioane de săraci care vor fi ori mai săraci ori morți ci pentru câteva persoane , să nu mă înțelegi greșit .
Nu conteaza, ce treaba avem noi cu ukraina ? Nu e tara nato nu nimic. Si in 99 cand a fost bubuiala in serbia, chiar daca era granita cu noi, nu au fost probleme.
A disparut ca prin miracol. Ce bucurosi sunt ca si-au gasit alt subiect pentru distragerea atentiei de la abuzurile comise in pandemie, de la inflatie si de la facturile astronomice pe care le trimit oamenilor lunar.
Uite că nu ne-a zis nimeni dacă vaccinații pot lupta în același pluton cu nevaccinații . Nu știm nici dacă soldații se spală pe mâini cu antibacterian ca să se protejeze de virus înainte și după ce pun mâna pe arme . Masca FFP2 o fi obligatorie ? Carantina obligatorie de două săptămâni de la încorporare se respectă ?
Si ce sa faca in Romania, ca e vandut tot strainilor deja. Sa ne plateasca noua facturile astronomice catre firme offshore speculante din Cipru, sau catre italienii de la Enel? Sa ne dea gaz de pomana?
De ce îți pare rau de ucraineni? Când ne făceau țigani și ne-au amenințat cu război pt insula șerpilor cum era?! Daca tu erai in locul lor crezi că te primeau in tara lor? Hellllllooooo trezirea
Sunt din Rep.Moldova,am rude si prieteni cât si in România cât ai un Ucraina cât si Rusia,zi-mi tu mie sa m-a uit la mine in grădina când știu ca Basarabia tot a fost parte din uniunea Sovietica si ascultând discursul lung lui Putin,asta zice una dar face alta ,dacă e vb sa freci bila si sa devii apolitic nu-i momentul o parte din familia mea nu pot ieși din casa pentru ca orașul Pavlograd e deja înconjurat și sunt gata sa atace
Păi „grădina altor țări” conține teren de la mine . Implicit în grădina aia sunt și „reprezentanți ai fostului proprietar” , acuma ce să fac , să nu mă mai uit la ei ? Nu le ajunge că i-am abandonat în 1945 ?
@@Block888 Tipule! Tu te auzi ce spui? Daca NATO se băgau și ei la război ori acum eram inca în tranșee ori eram deja morți și toate astea datorita americanilor care au reușit să întârzie ww3 cu cel puțin 2 ani dar cine mai știe cât îl vor mai face să întârzie...
Cu tot respectul pentru victimele din Ucraina, cred că niciun om normal nu poate aproba un război, dar care e diferența dintre a ucide folosind rachete și a ucide oameni prin indiferență, nepăsare și batjocură, așa cum au făcut toți în plandemie? Păi nu e nicio diferență, crima e crimă și punct. Pe toți propagandiștii care urlă și se lamentează acum la comandă, nu i-am auzit revoltându-se de exemplu pentru faptul că mulți oameni cu boli cronice nu s-au mai putut trata pentru bolile lor și au murit deoarece le-a fost interzis accesul în spitale! Sau pentru faptul că nu s-au adus antivirale în spitale și farmacii pentru bolnavii de covid, cei mai vulnerabili fiind condamnați la moarte! Toți au tăcut, dar acum în acest război fac pe vitejii și se dau de partea dreptății. "Dreptății" agreate de stăpânii lor, în care singura amenințare pentru lumea normală și liberă este Vladimir Putin, iar UE și SUA sunt salvatorii de la care trebuie să-și ia omenirea lumină. Aceiași "salvatori" care timp de doi ani au călcat în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale omului, au terorizat psihic populația, i-au jignit, pedepsit și ironizat permanent pe medicii dar și pe cetățenii care nu au vrut să se supună orbește unor reguli absurde, i-au privat pe bolnavii covid de medicamentele bune și ieftine care puteau salva vieți(de exemplu Arbidol, ivermectină, hidroxiclorochină etc), și au instituit o cenzură total inacceptabilă într-o democrație. De asemenea, protestele anti-restricții erau o mare problemă pentru țările care se pretind în mod fals democratice, dar acum protestele împotriva rușilor sunt permise, nimeni nu pare să aibă vreo problemă cu asta. În plus brusc nici virusul nu mai contează când se adună mulți oameni la un loc. În mod clar, totul e doar după cum convine controlorilor. Extraordinar câtă ipocrizie, manipulare, falsitate și îndobitocire există pe lumea asta!
Corect ! Un moment bun pentru ei ar fi fost atunci când au luat Insula Șerpilor , puteau să capete tot bazinul Mării Negre plus Delta Dunării , gratis .
Apropo de cei care se inchina la NATO ca la icoana, exista cazul Finlanda, care a avut inteligenta de a invata din greselile trecutului, nu s-a bagat in NATO, si chiar daca nu are o armata foarte puternica, prin diplomatie inteligenta si rationala, isi pastreaza suveranitatea si securitatea, chiar daca este vecina Rusiei.
@@Uniunea-Nord-Atlantica ziceam ca eram la simulare la romana si a aparut asta cand am ajuns acasa, mai citeste odata inainte sa imi zici tu ca ceea ce zic nu are nici un sens, si daca scriu cu greseli gramaticale, CE? nu sta nimeni sa scrie corect, te drq de bosorog.
4:15 ...un locatar este decedat jos si acest post de televiziune zice .. " nu se stie daca sunt victime acolo ... " . Marca PROTV ..
Marcu 13
7Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. 8 Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
Mai taci .
Astea nu sunt cuvintele tale aceste lucruri au fost scrise de apostoli și se vor împlinii noi nu putem să modificăm această profeție ci doar să așteptăm promisiunile biblice să se împlinească dar trebuie să vedem unde suntem noi ne vom bucura de promisiunea din tatăl nostru vom fi și noi printre cei drepți? De noi depinde de fiecare în parte
ce profetii are biblia, razboaie si cutremure, bine ca nu au profetit ca va fi cerul albastru
@@AndreeaGeorgi1999 nu am spus că sunt cuvintele mele.
@@lucalazar7707 bun sfat.
V-ați trezit și voi acuma sa Săriți in sus pe SEcuritatea graniței, lăsați-vă de meserie, toată lumea vb de flancul estic de săptămâni, luni, iar statul și MASS media României doarme, exact cum zice și imnul, dar noi nu ne mai trezim
pe digi se vorbeste de ceva timp :) cu Domnul Gioana vorbind acolo.
Orisicat cu toti stim ca suntem manipulati prin media
Dumnezeu este mare! Sper din suflet să se facă dreptate și P. tin să plăteasca pt toate sufletele nevinovate ,nu are pic de rațiune si omenie!
@@vitmast5262 da oamenii aia din imagini care erau din blocul ala alb tot naziști sunt?
@@vitmast5262 Stii ca acum te aflii pe o platforma online de video sharing si social media amerciana , si ca ai acces la aceste informatii datorita acestor platforme americane ?
6
@@vitmast5262 eu nu ma inchin la ei dar nu mi se pare normal să omori civili. Plus rușii nu sunt de acord cu invazia sunt zeci de mii de protestatari in urasele mari din rusia care scriga нет войны.
@@bogdanrab1350 spune virsta ta daca n ai 40 nu stii viata pierd timp cu tine
Viața e unică pe acest pământ ❤să avem grijă să nu o pierdem.❤
"Nu se stie daca sunt victime acolo" 4:15 :))
era unul mort pe caldaram
Pacea ESTE cea mai bună soluție !!!
Cat timp Putin si-a propus sa atace,nu il poti opri
Îți pun la dispoziție mașină și benzină să mergi personal și să îi spui psihopatului de Putin! O fi pacea soluția! Dar când prostul ucide oameni nevinovați și îi pot veni gărgăuni la cap să mai facă niște șuste... Parcă nu îți vine să te duci să îl iei în brațe! Nu mă tem că urmăm noi! Că nu suntem următoarea țintă decât dacă ne avântăm în luptă! Următoarea țintă pe care o poate avea este Moldova, aceeași mizerie ordinară pe care noi nu am fost capabili s-o băgăm la cap este metoda asta atât simplă pe care o folosește (dezbină și cucerește), ultima lecție în privința asta a fost în '89 când oamenii au realizat că numai uniți într-un scop comun pot doborâ pe cineva care se crede deasupra tuturor! Sunt prea multe chestii și nu va fi nimeni dispus să citească atât de mult, o noapte frumoasă vă doresc! Sau o zi minunată (în funcție de momentul la care este citit acest comentariu)
El e mai puternic că cei de la Nato ce a făcut cele mai mari crime
Ce s-a întâmplat în '89 se poate întâmpla oricând și acum! Niciun om pe pământul asta nu trăiește veșnic și nici Putin!
Doamne ferește pe toți românii din calea războiului 🙏🙏🙏🙏
"Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii."
Pocainta Trezire Vria Domnul Sa Priviasca Domnul Catre Pamint Binicuvintat Sa Fie Domnul Amin
:))
🙏🙏🙏Doamne ajutai pe romîni sa nu fie în calea războiului 🙏🙏Amin
Ferească Dumnezeu!
Când stai in birou și trimiți oameni nevinovați sa moara pentru ambițiile tale e ușor , i-ați calul și treci pe câmpul de lupta domnule Putin!
Tu crezi ca idiotul de zelenski s-a dus pe front? Fi serioasa, a postat poze in haine militare din 2021
Exact filmuletul cu cei morti de la final si baiatul tarat lam primit de dimineata cu fetele lor si sange! Putin isi omoara singur viiturol tari! Toti cei morti sunt numai copii
Dumnezeu este mai puternic
decât armata rusa.
Ei, uite că...
Ăștia au luat-o toți razna…primul este Putin!
Numai Dumnezeu ii/ne poate ajuta.😢💔
Si unde-s cei care sunt pro ruși ? Idi v Rașa ! Mulțumim că avem la noi pace și ne rugăm să fie în toată lumea
Murim 100%
Nu e adevărat ! Vorbim peste 200 de ani , da ?
Nu au niciun drept sa vina în România!!!!!
Spunei i lu Putin
Nu au niciun drept sa atace românia pt ca românia a dus razboaie și românia a câștigat și așa s-a format România poate Republica Moldova ar putea sa o atace dar nu știu pt ca Moldova a fost sub ocupație rusa România nu a fost sub ocupație rusa și de aceea
@@IM-tr4vr și de aceea
@@Rebecca.1818 Republica Moldova inainte de a fi data rusilor , nu a apartinut Rusiei , dar Romaniei .
@@andrewjonas6437 Bine ca ești tu profesor de istorie ca România nu a aparținut Rusiei
Ar trebui pus in cămașa de forță....
Putin trebuie lichidat 😡
Si prostiiiiiii... 😊💅
oameni si copii nevinovati au murit an serbia afganisztan irak atunci na fost asa mare minune de ce??
Belarusul alta tara a carui președinte e razna... vrea sa sa fie bagat si el in seama.
Ai dreptate👏👏👏👏
Ai dreptate👏👏👏👏
Dumnezeu să i apere AMIN
Ultimele minute din filmare,nu sunt de actualitate ,nu corespunde anotimpul cu prezentul ,asta e mass-media🤔
Daca suntem romani=pupincuristi,slugi ale anericanilor..difuzam ce ni se ordona
Putin pt faptul ca nu s-a multumit cu propriul teritoriu cred si sper ca o sa sfarseasca ca Hitler sau Ceausescu .A intrat in faza de aroganta dusa spre dementa si indumnezeire.O sa fie tradat chiar de ai lui .
stii ce imi pare rau? ca hitler a calculat eronat timpul necesar pentru neutralizarea rusiei si a dat iarna ruseasca peste nemtiii pregatiti de anotimp cald
@@filonemanuel6330 si timpul dar americanii au gresit enorm ca au atacat Germania in favoarea Rusiei .
@@filonemanuel6330 Ca cetatean german, trebuie sa spun ca esti cam dus cu pluta daca sustii regimul nazist. Educatia lipsa...
@@lilbrownieclipstragi concluzii aiurea, nu sustin nici un nazism, doar spun ca nu ar mai fi fost o rusie care sa atace nevinovati
Asta cu „faptul ca nu s-a mulțumit cu propriul teritoriu” e valabil și pentru Ucraina . A se vedea teritoriile românești , poloneze , slovace și tătărești înglobate cu japca în Ucraina . Văd că nimeni nu se gândește la tătari când se face referire la Peninsula Crimeea .
Puțin este demonizat, numai Dumnezeu poate să-l oprească
🤣🤣🤣Esti gãinã....
De ce Doamne trebe sa moara oameni nevinovați Doamne ne punem in genunchi și ne rugăm ție oprește războiul Doamne
@4:16 " nu se stie daca sunt victime", pai uitati-va mai bine pe filmari
si noi la fel....pregateste.te
Doamne ferește pe toți romînii 🙏🙏🙏🙏din calea războiului
NATO fereste Romania nu dumnezeu 🤣dumnezeu nu exista 🤣🤣🤣
Exact ce împlinește ce a zis si Părintele Visarion și Arsenie Boca
Si ce o zis
Doar o chestiune de timp până ruși trec granițele României, doar o chestiune de timp.
Si ce sa faca in Romania, ca e vandut tot strainilor deja. Sa ne plateasca noua facturile astronomice catre firme offshore speculante din Cipru, sau catre italienii de la Enel? Sa ne dea gaz de pomana?
@@lilbrownieclips ce să faci daca e mafie , ce să faci?,dami tu o idee, e exact "cum te-ai pișa contra vântului,,.
@@the.chilers8577 te intorci cu spatele de unde vine vantu
Stai liniștit că nu au suficientă motorină dacă vin la noi , ca să nu mai pomenim prețul pe „kilu de fer” .
@@gigirigips 😏.
Nu il mai suport pe putin
Putin e SATANA!
România fi pe faza,,nu va credeți în Binden el face ca în Afganistan
Hai sa ne întoarcem puțin în timp și să analizăm situația în care Ucraina ne declara război pentru insula șerpilor sau când au intrat în conflict cu atâtea tari. Să ne întoarcem în timp, acum 22 de ani când Putin a zis clar că dacă una din țările membre ale fostului URSS intra in UE sau NATO el pornește un război, deci se știa clar. Putin nu este nici nebun, nici mercenar, are dreptate. Romania odată cu intrarea în UE și NATO a vândut toate fabricile și resursele țării la străini. La tv se mănâncă căcat cu sacul. Nimeni nu poate anticipa ce va face Putin. Daca Putin vroia sa omoare civili o făcea în timp ce așteptau să treacă cu bacul sau când stătea în gări sa vina trenul. Degeaba vă gândiți la asasinarea lui Putin că nu veți reușii. Daca Putin vroia asasinarea lui zelenski o făcea până acum. Ce nu vreți să vedeți este că Putin este deschis pentru negocieri doar că zelenski este mai presus decât el și nu accepta nimic. Zelenski este fix un căcat. A avut timp de negocieri dinainte de a intra Rusia în Ucraina. Nu a acceptat să meargă în Belarus la negocieri, pe motiv că el nu merge in tara de unde a pornit totul. Pai bai boule daca te gândești la binele populației te duci, rahat cu ochi. Ce face UE și NATO?! Îl ațâță pe Putin in continuare. De ce nu se da pe posturi motivul exact al declanșării războiului? De ce refugiații refuza ajutorul celor care vor sa ii i-a acasă? Aaa.....vor azil politic? Pentru ce? Sper să vedeți mai mult decât atât. Ar mai fii multe de spus dar nu fac romane. Câinii latră, ursul merge, așa și Putin. Se mai joaca puțin cu jucăriile și apoi o sa dea cu bomba nucleara cu raza medie de acțiune și o să rada Ucraina de pe harta, dar iar nu va duce capul. Bafta la speculații!
🤗🤗🤗👏👏👏
comentariul asta merita 20k de like-uri
Alexandra cam ai dreptate și-au cam meritat-o ucrainieni pentru ce au făcut eu scriu acum din 2024 când Ucraina este cam într-un mare pericol ca ruși să spargă linia defensivă a Ucrainei cu F-16 rocket launcher R-D16 și cu trupe prin tranșeele de la backhmut
Putin nu se joaca ukraina este a lui
Germania nu se joacă, lumea e a ei ! Cu tot cu Ucraina, cu tot cu Rusia, cu tot cu Putin ! Indiferent ce pot să creadă unii sau alții !
Dumnezeu Sfântul are ultimul cuvînt în final va fi cum vrea EL💙💛❤✡
@@vioricaboier4155 Nu prea are putere pe aici, după câte văd !
@@marianl8718 Toate se întâmplă cu un scop și adevărul e că lumea e tot mai rea în ultimul timp, dar să nu uităm că pe Pământ totul este trecător așa că nimeni nu e veșnic,au mai fost destui și înaintea lui Putin care s au crezut stăpânii lumi și nemuritori și acu sînt pe lumea cealaltă,toți vom pleca într-o zi dar una e să părăsești lumea asta cu capul sus ca noi și alta e cînd se apropie sfârșitul să pleci avînd pe conștiință mii și mii de vieți luate îți spun eu sigur că nu ai vrea să fi în pielea niciunui dictator din lumea asta
@@vioricaboier4155 E drept ce spuneți, mai ales că dictatorii de multe ori doar îşi închipuie că sunt dictatori. Pe lume sunt însă şi dictatori pe care nimeni nu i-ar considera aşa, deşi pot face un rău chiar mai mare decât cel făcut de războaie. De exemplu fabricanții de maşini mici !
Mare precizie, și o lovit un bloc de locuințe. Îs de înaltă precizie doar cele care lovesc țintă
Când al vad pe Putin am sintome de greata
esti gravida
@@RoverWaters Se vede urca pe fata lui!
Cind venim peste voi o sa fii gravida
Aparent, si cand vezi cartea de gramatica a limbii romane tot greata ti se face.
@@МихаилПавел-ч5д Nu merita osteneala, voi aveti acolo femei mult mai frumoase.
Un razboi pt ce ? Se merita atatia oameni ucisi?
Bine inteles ca nu .
În orice război cineva se îmbogățește fantastic de mult . Deci da , se merită . Nu pentru câteva milioane de săraci care vor fi ori mai săraci ori morți ci pentru câteva persoane , să nu mă înțelegi greșit .
Uitativa la ultima secvența .. este vara :) …
We don't want any war in our country, these are not our interests!
BINE CA TOTI AU PROMIS AJUTOARE SI RUSII FAC CE VOR! NICI NU SE OPRESC CRETINII NICI IN 10 ANI!
Ferească Dumnezeu!!🙏🏻
4:16 ala nu e un om mort pe jos ?
@DANIEL ANDREI BALMOŞ acolo zice ca nu se știe dacă sunt victime și ăla e mort pe jos
@@gavrilacristian2604 Nu se stie, nu l-au verificat =))))
@@mrcoco4459 :))
Puțin. Șacal. Nu. Este. Treaba. Lui. Ucraina. Liberă. Independența. Și. Suverana. Trăiască. Ucraina. Bravo. Ucrainenilor. Victorie. Lor
🇷🇴🇺🇦Putin=TERORIST. Ucraina 👍🌹🥀
Cu sape, cu topoare, cu ce-o fi!
❤
Nu e Fă la granița României, e departe!
👍👍👍
Dar la granița ce e? Nu e Ucraina cu războiul ei cu tot?
@@Uniunea-Nord-Atlantica Ai mari peobleme cu distantele, pune mana pe geografie! E jenant sa pleci urechea la toti incultii.
Si armata Ukrainei unde este? Doarme?
Nu conteaza, ce treaba avem noi cu ukraina ? Nu e tara nato nu nimic.
Si in 99 cand a fost bubuiala in serbia, chiar daca era granita cu noi, nu au fost probleme.
Mai ziceți cum e treaba la Iraq, țările Africii, Afganistan. Cine a început războiul la ei , la fel sa fie zis adevărul.
Normal să facă pace pentru Ucrania oameni trebuia să plece înainte de la Ucrania
Putin ar trebui să fie băgat la închisoare
Sau sa se sinucidă precum Hitler😂
Dece nutebati cu conducătorul de craian si suferă copii prin fugă
Asta. Este. Un. Om. Rau
In Galati asta seara era un fum gros zici ca era ceata, imaginati-va ce e acolo
Sā fie la Russia & Ukraine; K.K.K nations,but thank God, is within their place!
Putin a zis că soldați Ucrainei să lase armele jos și să place acasă unde acasă dacă este atacată
INCEPE FURTUNA CEA MARE
Minciuni
Motivul pentru care este nevoie de un al 2-lea Amendament în România se află de 5 zile pe fiecare canal de știri de pe glob.
😭😭😭😭🙏.......
"nu mai plange fa ca proasta" Caddy,
B. U. G. Mafia - Jucator adevarat (1997)
@@RoverWaters Știu piesa dar nu e de glumă , suntem în pericol cu toții !!!!
Ce se mai aude de covid
A disparut ca prin miracol. Ce bucurosi sunt ca si-au gasit alt subiect pentru distragerea atentiei de la abuzurile comise in pandemie, de la inflatie si de la facturile astronomice pe care le trimit oamenilor lunar.
Uite că nu ne-a zis nimeni dacă vaccinații pot lupta în același pluton cu nevaccinații . Nu știm nici dacă soldații se spală pe mâini cu antibacterian ca să se protejeze de virus înainte și după ce pun mâna pe arme . Masca FFP2 o fi obligatorie ? Carantina obligatorie de două săptămâni de la încorporare se respectă ?
Te iubim Putin suntem alaturi de poporu rus.
Sper să nu vină rușii în romănia chiar îmi păreau rău pentru ucrania
Si ce sa faca in Romania, ca e vandut tot strainilor deja. Sa ne plateasca noua facturile astronomice catre firme offshore speculante din Cipru, sau catre italienii de la Enel? Sa ne dea gaz de pomana?
De ce îți pare rau de ucraineni? Când ne făceau țigani și ne-au amenințat cu război pt insula șerpilor cum era?! Daca tu erai in locul lor crezi că te primeau in tara lor? Hellllllooooo trezirea
Eu tin cu Rusia!🥺🇷🇺O ador...nu mai dati vina degeaba pe Rusia pls! Fara hate!
Nu imi spuneti voi cu cine tin si cu cine nu
Imagineaza-ti ca un coleg ia bataie de la unul mai mare. Poti sa tii cu batausul, dar e cel slab care are nevoie de ajutor
Și eu! Sunt pro-rus
@@sf-petru nu are! Eu îl susțin pe bătăuș
Holy shit, dumnezeu sa ne apare, 300000 de oameni au fost omorati
a la guerre comme a la guerre.
The history will hold you accountable for what you did, human born!
Și?,ti a fost frica Andreea,nu mai panicați poporul,luați o mai moale,sinteti chiar asa nemincati?
Vedeti-vă de treaba voastră nu vă m-ai uitați în grădina altor ţări !
Sunt din Rep.Moldova,am rude si prieteni cât si in România cât ai un Ucraina cât si Rusia,zi-mi tu mie sa m-a uit la mine in grădina când știu ca Basarabia tot a fost parte din uniunea Sovietica si ascultând discursul lung lui Putin,asta zice una dar face alta ,dacă e vb sa freci bila si sa devii apolitic nu-i momentul o parte din familia mea nu pot ieși din casa pentru ca orașul Pavlograd e deja înconjurat și sunt gata sa atace
Păi „grădina altor țări” conține teren de la mine . Implicit în grădina aia sunt și „reprezentanți ai fostului proprietar” , acuma ce să fac , să nu mă mai uit la ei ? Nu le ajunge că i-am abandonat în 1945 ?
Aceste videoclipuri vechi despre razboi imi inspira un fel de sentiment urat...
praful și pulberea sa se aleagă de tine și de cine te iubeste
în Ucraina este de 8 ani este război civil
Asta nu e razboi civil gogule, tu intelegi ceva cand te uiti la tv sau pe net ?
Cenxura-ti; aduce-ti stiriile an o zii" din urma
A ți auzit ce a spus putin a fost destul de clar omul cum și de ce este acest razboi
Lol
Offf Dumnezeu se ne ajuta 🙏😭😭😭❤️
Partea cea bună, e că NATO nu s-a adăugat la război căci dacă se adaugau la război deja locuiam pe un al doilea Venus sau Marte🤦♂️
Partea rea. Că trebuiam să intervenim de mult.
@@Block888 Tipule! Tu te auzi ce spui? Daca NATO se băgau și ei la război ori acum eram inca în tranșee ori eram deja morți și toate astea datorita americanilor care au reușit să întârzie ww3 cu cel puțin 2 ani dar cine mai știe cât îl vor mai face să întârzie...
Se bine mai Putin vine in bucuresti jajajaja se bine
Puteti sa ne spuneti daca va veni razboiul in romania?
Vi frica de el toți conducători degeaba
mamaaaaa
Cu tot respectul pentru victimele din Ucraina, cred că niciun om normal nu poate aproba un război, dar care e diferența dintre a ucide folosind rachete și a ucide oameni prin indiferență, nepăsare și batjocură, așa cum au făcut toți în plandemie? Păi nu e nicio diferență, crima e crimă și punct. Pe toți propagandiștii care urlă și se lamentează acum la comandă, nu i-am auzit revoltându-se de exemplu pentru faptul că mulți oameni cu boli cronice nu s-au mai putut trata pentru bolile lor și au murit deoarece le-a fost interzis accesul în spitale! Sau pentru faptul că nu s-au adus antivirale în spitale și farmacii pentru bolnavii de covid, cei mai vulnerabili fiind condamnați la moarte! Toți au tăcut, dar acum în acest război fac pe vitejii și se dau de partea dreptății. "Dreptății" agreate de stăpânii lor, în care singura amenințare pentru lumea normală și liberă este Vladimir Putin, iar UE și SUA sunt salvatorii de la care trebuie să-și ia omenirea lumină. Aceiași "salvatori" care timp de doi ani au călcat în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale omului, au terorizat psihic populația, i-au jignit, pedepsit și ironizat permanent pe medicii dar și pe cetățenii care nu au vrut să se supună orbește unor reguli absurde, i-au privat pe bolnavii covid de medicamentele bune și ieftine care puteau salva vieți(de exemplu Arbidol, ivermectină, hidroxiclorochină etc), și au instituit o cenzură total inacceptabilă într-o democrație. De asemenea, protestele anti-restricții erau o mare problemă pentru țările care se pretind în mod fals democratice, dar acum protestele împotriva rușilor sunt permise, nimeni nu pare să aibă vreo problemă cu asta. În plus brusc nici virusul nu mai contează când se adună mulți oameni la un loc. În mod clar, totul e doar după cum convine controlorilor. Extraordinar câtă ipocrizie, manipulare, falsitate și îndobitocire există pe lumea asta!
Slava Russia
😢🙏🙏🙏😿😿😿
"nu mai plange fa ca proasta" Caddy,
B. U. G. Mafia - Jucator adevarat (1997)
Doamne ferește
Warum die Ukraine ist im Stich gelassen ?
Pentru că trebuie 😁
Cine își pune obrazul pentru unii ca ei?
Nu cred ca ai putea ramane acolo in mijlocul focurilor de arme si bombe cu mâinile goale !
trebuie lasat o racheta cu raza mare de actiune in kiev,asa se termina razboiul in 3 zile
Păcat că nu sau trezit acești oameni mai de mult,să intre în Nato.
Corect ! Un moment bun pentru ei ar fi fost atunci când au luat Insula Șerpilor , puteau să capete tot bazinul Mării Negre plus Delta Dunării , gratis .
Noi nu vrem nato pe teritorul nostru
CULCAT!!!!
Apropo de cei care se inchina la NATO ca la icoana, exista cazul Finlanda, care a avut inteligenta de a invata din greselile trecutului, nu s-a bagat in NATO, si chiar daca nu are o armata foarte puternica, prin diplomatie inteligenta si rationala, isi pastreaza suveranitatea si securitatea, chiar daca este vecina Rusiei.
@@lilbrownieclips Și acum, Finlanda cât și Suedia se roagă sa fie primiți în NATO.CULCAT!!!! și tu ca habar nu ai pe ce lume trăiești
@@Danatyni DOI LEI CINCI ZECI PISTONU MA? PAI UNDE SUNTEM MA AICI CULCAT
Teritoriul vostru fiind unde ?
Eu dadeam simularile la examenul de a 8-a si cand ajung acasa vad asta =)))))
Nu are niciun sens ceea ce ai spus
@@Uniunea-Nord-Atlantica ziceam ca eram la simulare la romana si a aparut asta cand am ajuns acasa, mai citeste odata inainte sa imi zici tu ca ceea ce zic nu are nici un sens, si daca scriu cu greseli gramaticale, CE? nu sta nimeni sa scrie corect, te drq de bosorog.
🥺🙏🙏🙏🙏
Sper ca Putin să sfârşească precum Hitler
Cine esti tu...🤔 sã dorestiiiiii moartea unui om...?
Ia sa vad, unde sunt comentarile alea cu "se va adeveri tot ce scrie in biblie"
O explozia sa auzit la Cotroceni,cred că a mâncat fasole sasul
RUSINE 👇
Jos cu putin
Despre războiul din Iugoslavia nu ați auzit?Ați tăcut ca și cum nu ar fi existat .Război poartă doar rușii, americanii ce fac?
😞😭
Duduie nu te teme rezolvam noi, doar suntem bărbați nu.?
dc zici ca a inceput razboiul in EU ?? nici o treaba ...