1. În zori de zi când ai trecut, La margine de drum, căzut, eram... Şi-atunci când eu nici nu gândeam, Spre mine, un Samaritean, s-a plecat. Era cu ochii-nlăcrimaţi... Privirea-I blândă, o, ce mult mi-a spus! Şi mi-a vorbit cu glas duios Că mai primeşte-un păcătos Şi m-a convins. Era ISUS. 2. Lovit de-al lumii greu păcat Eu nu credeam că pot vreodat’ să fiu salvat. Nu aveam o ţintă-n drumul meu, Nici ajutor, când mi-era greu, în viaţa mea. Credeam ca-s singur chiar de tot, Că nu mai am în lume rost nicicând; „Dar nu-i aşa!” un glas mi-a spus Şi m-a luat cu El, m-a dus, Şi m-am convins. Era ISUS. 3. Nu cred că poate-un om la fel Să facă-asemenea ca El c-un păcătos: Să-i ierte tot ce i-a greşit, O viaţă, când, necontenit a fost hulit. Nu pot sa cred că altu-a fost Când mi-a dat mâna şi de jos m-a ridicat! Prin jertfa-I sfântă El mi-a spus Cum dus-a crucea până sus Şi sunt convins că e ISUS.
Miriam Niculcea play list : ua-cam.com/video/Gy2PimBXy1c/v-deo.html
Ați vrea să Veniți la biserica din moşnița nouă
?
@@bogdanoctaviancalin755 Ar trebui sa luati legatura cu Miriam Niculcea 0754 982 327
DOMNUL ISUS HRISTOS SAVABINECUVINTEZE CU DRAGUSTE ♡♡♡☆ I L I E C-D-L
Cuvinte Adevărate pentru vremea care trăim!Vino Isus din nou în casa mea!
Vreau Isus să-mi fie prietenul meu pentru totdeauna! AMIN!
Domnul. Isus. Sa va. Binecuvintez pentru. Slujire ce. Faceți. Pentru. El
Aici se poate citi ambianța iubirii astea ce înseamnă.... că sau aliniat planetele!❤❤❤❤😘🥰
O voce calda si delicata.Dumnezeu sa te binecuvinteze Miriam sa te intareasca in credinta si sa te tina pe bratul sau divin toata viata.Amin.
Frumoase versuri îți întărește inima ❤️ și îți dă mângâiere 👋 ISUS!
Laudat sa fie Domnul ! Domnul sa te binecuvanteze pe tine si intreaga familie !
Domnul isus să vă binecuvânteze cu credință sănătate și viața veșnică
Domnul IISUS să vă Binecuvânteze cu viață veșnică Amin !
Domnu sa fie cu tine foarte frumos lauzi pe Isus.
f frumos Domnul sa fie todeauna cu tine in orice incercare Pasi tai sa mearga pe urmele Domnului Isus
Domnul să vă binecuvânteze și să vă împlinesca toate dorințele voastre .
Slavă lui Isus Hristos 🙏
Domnul ISUS să vă Binecuvânteze cu viață veșnică Amin !
Slava domnului căci el nea ridicat și ne ridica cind suntem slabi mărit sai fie nu în veci de veci Amin 🙏🏻❤️
Pace! Mulțumim! Fiți binecuvântați! La început, un vers e incorect: "erai". Multă pace!
pace ,multumim pt observatie !
Domnul să ne binecuvinteze.
Iubesc familia iubesc natura iubesc tot tot !❤❤❤❤❤❤❤ și-l iubesc și pe dzeu care ma ridicat în momentele grele !❤❤❤❤❤❤
Domnul sa te binecuvinteze!
Domnul să vă binecuvinteze!
Fiiti Binecuvantati de Domnul Isus
Dumnezeu să te binecuvinteze pe tine si fam ta dragă verișoară.....
Domnul Isus sa te binecuvânteze și sa rămâi sub ocrotirea Sa cereasca 🙏🙏
Amin, slăvit să fie Domnul Isus, ca și pe mine m-a scos din mocirla păcatului și mi- a pus piciorul pe stanca, pe care n-o puteam ajunge.
Sublim, frumos!
Domnul să te binecuvânteze!
Minunat❤️🙏
1. În zori de zi când ai trecut,
La margine de drum, căzut, eram...
Şi-atunci când eu nici nu gândeam,
Spre mine, un Samaritean, s-a plecat.
Era cu ochii-nlăcrimaţi...
Privirea-I blândă, o, ce mult mi-a spus!
Şi mi-a vorbit cu glas duios
Că mai primeşte-un păcătos
Şi m-a convins. Era ISUS.
2. Lovit de-al lumii greu păcat
Eu nu credeam că pot vreodat’ să fiu salvat.
Nu aveam o ţintă-n drumul meu,
Nici ajutor, când mi-era greu, în viaţa mea.
Credeam ca-s singur chiar de tot,
Că nu mai am în lume rost nicicând;
„Dar nu-i aşa!” un glas mi-a spus
Şi m-a luat cu El, m-a dus,
Şi m-am convins. Era ISUS.
3. Nu cred că poate-un om la fel
Să facă-asemenea ca El c-un păcătos:
Să-i ierte tot ce i-a greşit,
O viaţă, când, necontenit a fost hulit.
Nu pot sa cred că altu-a fost
Când mi-a dat mâna şi de jos m-a ridicat!
Prin jertfa-I sfântă El mi-a spus
Cum dus-a crucea până sus
Şi sunt convins că e ISUS.
Felicitări, STIMA, ȘI RESPECT!!..... PENTRU TINE!.... MIRIAM, NECULCEA ❤️BINECUVANTAT!!!......,, SĂ-ȚI FIE, HARUL /*****DAT " DE BUNUL DUMNEZEU.... AMIN!
CE MINUNAT !!
Lauda Domnului Isus !
Foarte frumos.
Să fimilt Binecuvîntă ,apreciez și îmbrăcămintea
Fii binecuvântată 🙏🏻
Amin...
Very nice from USA
DOMNUL NOSTRU ISUS HRISTOS SAVABINECUVINTEZE AMIN CALATORU DIN LUME
CU MULTA DRAGUSTE ♡♡♡☆ C-D-L
Miriam imi plac toate cantecele tale
Amin Aleluia
Divin...🙏🙏🙏
Ce frumoasa priceasma
Pace!
Niște acorduri pentru această cântare, aveți vă rog?
Este pe Google, cauți numele de la cântare și scri acorduri :)