Să-ți dea tata sănătate, Bogă, pentru beatul ăsta! Ce dor mi-era de mine... (Strofa 1) Mi-a luat așa de mult să vreau așa puțin. Prin câte am trecut... n-am crezut că îmi revin. Optimul optimist, au reușit să mă deprime Actori de mâna a doua cu care a trebuit să fiu pe film. M-au făcut să uit că-s parte din Divin, dar i-a mea vină: Eu am vrut să fac parte din mulțime. Am vrut să mă-ntrec pe mine. Dar m-am întrecut cu gluma; Am avut de furcă - caudină - poate m-am lăsat de fumat. Nu mai sunt același, doamna psiholog, Și asta mă doare, doar vă rog, vreau ajutor să mă întorc La ce știam că sunt. Vă dau în scris, mă las de drog... A doua zi am rulat o mare bâtă și am făcut-o de Porc (jur). Eu nu mint, că mă-ntunecă cu totul. De aia, deseori, mai diplomat decât mine e și tortul. Niște Anxiar de la bunică-mea, să se ducă nodul Ăsta negru din piept, norocul meu că-mi place sportul. (Refren) Am agățat una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Îmi amintește cât de mult o iubeam, Și, cum o iubeam, așa străluceam. Stau de vorbă cu una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Ca să știu cât de mult mă iubea Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea. (voce negativ) lacrimi de stea... x4 (Strofa 2) Un pui de soare dă să spargă coaja nopții. Să fiu eu, oare, cel ce rupe vraja sorții Și se duce tare, lăsând prăjiții și toți copții Să piardă din culoare stând întinși pe plaja morții? Sunt bine-acum, m-am deschis precum o floare Și vreau să stau sub soare, nu prin pagini de ierbare; C-asta mică deja-i mare și chiar azi are serbare. (și eu sunt educator, doamna educatoare!) Nu știi ce înseamnă a iubi până nu crești copii, De-aia când aud de-atâtea iubiri, sincer... am dubii. C-am tot iubit pentru mine atâta timp și e stupid, Dar fără dragoste de sine nu ești tot ce-ai putea fi. M-auzi, lume?!? Mă simt dator, te fac frumoasă. Tu ești a mea mireasă, din tine toată îmi fac casă. Trăiesc printre foi, sper doar așa să mă fac varză... Femeie... tu ești a mea stea norocoasă. (zic) (Refren) Am agățat una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Îmi amintește cât de mult o iubeam, Și, cum o iubeam, așa străluceam. Stau de vorbă cu una dintre stele, Spune c-am fost una dintre ele. Ca să știu cât de mult mă iubea Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea. (voce negativ) lacrimi de stea... x4
Prin muzica ta ai deschis o fereastră spre suflet, un refugiu în care pot scăpa de greutățile lumii și regăsi bucuria pierdută. Îți mulțumesc din inimă pentru arta ta divină, care a devenit pentru mulți dintre noi o punte către un colț de paradis.
121k ??? De aici ne dăm seama de nivelul de cultură...păcat! Priviți trendurile să vedeți de ce fel de oameni sunteți înconjurați . Cât de spre Doc ... mulțumim tati! Meriți ascultat pentru efort și inteligență.
Fix mai devreme mi-a apărut ca amintire la story, de acum 1 an, Doc pe Tik Tok cu piesa asta. Abia așteptam să o am în playlist ❤️ E mel mea de suflet în acest moment 🙏
Nu știu dacă intr-o oarecare măsura gândim toți la fel darrrr…DOC-ule ,ai spus in versurile astea ceea ce 90% gândesc dar n-au curajul sa se exprime verbal sau nu știu cum,ai tradus niște suflete,mulțumesc
Anxiar cipralex bastoane ocb cocârț si noaptea pe la 2 bag si 1 mirzaten full sa ma ia somnu deci Vladuteeee ce ma fac tata ca nici la 35 nu stiu ce vreau ce pot
Mereu a fost așa, dar după 2012 încolo s-a dat pe prafuri și altele și asta se vede în tot comportamentul lui. Plus dieta de iarbă care de la un timp se urca la creier. Se reflectă asta și-n muzică pe parte metafizică, fiindcă să te confrunți cu un Dumnezeu creștin palpabil e luptă grea, merge cu eufemisme religioase orientale care-s mai mult filosofie speculativă. Cu suficient drog în creier, vei ajunge inevitabil, chiar și pentru scurt timp, la Samsara.
Ne-a luat si noua ceva Sa intelegem cum s-a intamplat Sufletul ni tot despicat Am iesit din cacat, scuze ca sunt cam spurcat M-am pierdut ca luna printre ele Beatul vine si el cu ele Stelele mele
Să-ți dea tata sănătate, Bogă, pentru beatul ăsta!
Ce dor mi-era de mine...
(Strofa 1)
Mi-a luat așa de mult să vreau așa puțin.
Prin câte am trecut... n-am crezut că îmi revin.
Optimul optimist, au reușit să mă deprime
Actori de mâna a doua cu care a trebuit să fiu pe film.
M-au făcut să uit că-s parte din Divin, dar i-a mea vină:
Eu am vrut să fac parte din mulțime. Am vrut să mă-ntrec pe mine.
Dar m-am întrecut cu gluma;
Am avut de furcă - caudină - poate m-am lăsat de fumat.
Nu mai sunt același, doamna psiholog,
Și asta mă doare, doar vă rog, vreau ajutor să mă întorc
La ce știam că sunt. Vă dau în scris, mă las de drog...
A doua zi am rulat o mare bâtă și am făcut-o de Porc (jur).
Eu nu mint, că mă-ntunecă cu totul.
De aia, deseori, mai diplomat decât mine e și tortul.
Niște Anxiar de la bunică-mea, să se ducă nodul
Ăsta negru din piept, norocul meu că-mi place sportul.
(Refren)
Am agățat una dintre stele,
Spune c-am fost una dintre ele.
Îmi amintește cât de mult o iubeam,
Și, cum o iubeam, așa străluceam.
Stau de vorbă cu una dintre stele,
Spune c-am fost una dintre ele.
Ca să știu cât de mult mă iubea
Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea.
(voce negativ) lacrimi de stea... x4
(Strofa 2)
Un pui de soare dă să spargă coaja nopții.
Să fiu eu, oare, cel ce rupe vraja sorții
Și se duce tare, lăsând prăjiții și toți copții
Să piardă din culoare stând întinși pe plaja morții?
Sunt bine-acum, m-am deschis precum o floare
Și vreau să stau sub soare, nu prin pagini de ierbare;
C-asta mică deja-i mare și chiar azi are serbare.
(și eu sunt educator, doamna educatoare!)
Nu știi ce înseamnă a iubi până nu crești copii,
De-aia când aud de-atâtea iubiri, sincer... am dubii.
C-am tot iubit pentru mine atâta timp și e stupid,
Dar fără dragoste de sine nu ești tot ce-ai putea fi.
M-auzi, lume?!? Mă simt dator, te fac frumoasă.
Tu ești a mea mireasă, din tine toată îmi fac casă.
Trăiesc printre foi, sper doar așa să mă fac varză...
Femeie... tu ești a mea stea norocoasă. (zic)
(Refren)
Am agățat una dintre stele,
Spune c-am fost una dintre ele.
Îmi amintește cât de mult o iubeam,
Și, cum o iubeam, așa străluceam.
Stau de vorbă cu una dintre stele,
Spune c-am fost una dintre ele.
Ca să știu cât de mult mă iubea
Îmi scrie pe geam cu lacrimi de stea.
(voce negativ) lacrimi de stea... x4
Word
iesi ma relule
@@williemays7932mergi pe burta,n ai loc de el sau cauti atentie,n ai învățat nimic despre viață
Multumesc Doc. Mersi omule... Oiii ce nevoie aveam de muzica asta.. 🫡🤙🤙
,,, Nu stii ce înseamnă a iubi.
Pana nu cresti copii,,
. Ce adevarat.!
Când crezi că starea e de neînțeles, apare DOC cu poezia. ❤
Prin muzica ta ai deschis o fereastră spre suflet, un refugiu în care pot scăpa de greutățile lumii și regăsi bucuria pierdută. Îți mulțumesc din inimă pentru arta ta divină, care a devenit pentru mulți dintre noi o punte către un colț de paradis.
❤ sa-ti multumesti si tie, ca-ti permiti sa simti. Viata e divina.
Doctoreeeee, hrana pt suflet!!!
121k ??? De aici ne dăm seama de nivelul de cultură...păcat! Priviți trendurile să vedeți de ce fel de oameni sunteți înconjurați . Cât de spre Doc ... mulțumim tati! Meriți ascultat pentru efort și inteligență.
Fix mai devreme mi-a apărut ca amintire la story, de acum 1 an, Doc pe Tik Tok cu piesa asta.
Abia așteptam să o am în playlist ❤️
E mel mea de suflet în acest moment 🙏
si mie mi-a fost de tine DOC 🙌🧠
O astept inca de cand am auzit o pe tiktok❣️❣️🙏
🫡🫡Ai venit exact cand trebuia cu gandurile tale care ce sa vezi …sunt toate gandurile mele. Multumesc doctore!
Dǎ direct în suflet. 🙏
"Ce dor mi-era de mine..."
Să-ți dea tata sănătate pentru beatu asta ce dor mi-era de mine
Sa-ti dea Tata' sanatate si tie Doctore ca tare bine se simte piesa asta 👏👏
Baaaaaaaaaaa,ce mișto! Felicitări! Nu știu cum se zice la voi!
Doc atinge cele mai indepărtate culmi cu acest album absolut genial din toate punctele de vedere❤❤❤ah și sa va dau un pont:ascultați cu ❤
Doctorul a intrat în sala de operație, 3 minute și 16 secunde de salvat inimi și suflete.
Piesa preferată de pe album, numa dacă ai fost pe acolo o înțelegi
nu am cuvinte ....Multumim DOC ❤️
Dumnezeu e totul
bravo! fetita mea are 1 an. de 1 an sunt clean. multumesc pentru melodia asta. parca pt mine ai scris-o!
Mulțumesc! ❤ Se mulează pe sufletul meu și nevoile lui! 🙏
Incredibila pesa docule , sa iti dea tata sanatate pentru ceea ce faci
Așteptam piesa asta .
2025. Tot pe film. 🤔
Dupa atâta timp, după atâtea piese, inca mă număr printre primii 10k la prima ascultare ...
This song hits different when you’re stoned..Tears of a star 💫
Nu știu dacă intr-o oarecare măsura gândim toți la fel darrrr…DOC-ule ,ai spus in versurile astea ceea ce 90% gândesc dar n-au curajul sa se exprime verbal sau nu știu cum,ai tradus niște suflete,mulțumesc
Te iubesc, prietenește bineînțeles...pentru mine chiar ești un DOCTOR!!!!❤❤❤
Nu cred ca se compara nimeni cu tine dupa ultimele piese
Melodia mea! Noroc ca iubesc sportul, im rest pace!
Îți mulțumesc mult pentru piesa asta!
Ne a fost tare dor de tine tati ❤
Felicitări🎉! Ești o ,,stea,,
Intra piesa asta direct la suflet
❤❤❤❤❤ Am crescut cu tine Tata' Doc 🤩🤩🤩🏆🏆🏆 Suna atat de bine, parte din suflet ❤❤❤
M-ai rupt doctore!❤
O stea esti si tu, Doc.
Vreau să dedic această melodie cuiva..dar n-am cui :))❤
Mi-a luat asa demult sa vreau asa puțin 😢❤
Băi frate de când am așteptat piesa asta❤
de cand astepti bosule?
@@mariusadincade când a fost sneak peak pe tt BOSSSSSSSSSSS
this feeling🔆🍁
Am plans... Iti multumesc!
Si eu.
Big up doctore . Respect
Briliant
Ce piesă!
Te iubesc frate 🙏 Pace
Pfff … de când asteptam piesa asta !! ❤❤
Ce dor imi era de mine...si a venit Doc sa-mi arate!#statement
M ai spart cu asta ...❤
Fara cuvinte...
Mulțumesc pentru piesa
Ce poezie frumoasă
Lacrimi de stea! ❤
Arta🔥
" si eu sunt educator ,doamna educatoare " 🥹❤️
Arta !
WE MISSED YOU DOC
Fără termen de comparație ! OG🎶
CE DOR ÎMI ERA DE MINE !!!
ce greu te lăsași pe sufletul meu...
Like inainte sa inceapa! ❤❤❤❤❤
ba am simtit aia cu anxiar de la bunica...did the same shit 10 years ago...
❤❤❤❤❤❤🔥🔥🔥🔥🔥
Pfff 😳
Lacrimi de nea
Anxiar cipralex bastoane ocb cocârț si noaptea pe la 2 bag si 1 mirzaten full sa ma ia somnu deci Vladuteeee ce ma fac tata ca nici la 35 nu stiu ce vreau ce pot
Renunti la chimicale,iti setezi teluri,bagi cu ambitie,te zbati sa iesi,sa reusesti..usor usor o sa fie bine
@ScoicaDeMare am un golden retriever pe nume Archie si sunt si cu o tipa, iar pe Dumnezeu il port in suflet si in ganduri mereu..
@ScoicaDeMare Doamne Iti multumim pentru tot! Amin!
Ia-ți un cățel !
@@CasaTelefoanelorTimisoaragolden retriever = catel
💪💪💪
🔥🔥🔥
👏👏
Mulțumesc .
✨️💖💥
❤❤❤❤❤
❗️
❤
De unde cumpar albumul in format fizic ?
Albumul cand este gata ?
De acum 3 zile cred, sau 2
🙉
Legat de muzica nota 10 , dar de la emisiunea cu Faimosii mi sa schimbat parerea despre el si caracterul lui :( .
Mereu a fost așa, dar după 2012 încolo s-a dat pe prafuri și altele și asta se vede în tot comportamentul lui. Plus dieta de iarbă care de la un timp se urca la creier. Se reflectă asta și-n muzică pe parte metafizică, fiindcă să te confrunți cu un Dumnezeu creștin palpabil e luptă grea, merge cu eufemisme religioase orientale care-s mai mult filosofie speculativă. Cu suficient drog în creier, vei ajunge inevitabil, chiar și pentru scurt timp, la Samsara.
Coane , te rogg
Ce fa' MĂ?!
Ne-a luat si noua ceva
Sa intelegem cum s-a intamplat
Sufletul ni tot despicat
Am iesit din cacat, scuze ca sunt cam spurcat
M-am pierdut ca luna printre ele
Beatul vine si el cu ele
Stelele mele
Almost there, nu ai idee cat mă ajută în momentul de față, îți mulțumesc enorm!
kendrick, doc ăștia
❤❤❤
❤❤❤
❤❤❤