Cat intuneric e in tine, atat iti place intunericul. Sagrada e un birou al diavolului iesit din fundul Pamantului, se vede limpede. Dincolo ca umanismul e de sorginte satanic, iar papismul e umanism paganesc, eretic si schismatic, Sagrada e un sinistru templu al satanei 😢
Mai du-te-n plm, phte-n sa te bip, ai auzit si tu de termenul ala pentru ca astia nu sunt capabili sa se organizeze! NU MAI FA PROMOVARI DE ASTEA, CAND ROMANIA ARE ATATA NEVOIE DE IMAGINE SI DE TURISM...
Cătăline, există un regulament special pentru canalul tău? Pentru că mi-ai șters comentariul pe care l-am lăsat legat de meciul România-Olanda (ești conștient că tu ai cerut detalii despre starea fotbalului românesc, nu?) :))
În exemplul pe care l-ai dat, "l-am" este forma corectă. Explicația este legată de funcția gramaticală a cuvântului și de acordul cu pronumele de acuzativ. "l-am": Aceasta este forma corectă în propoziția ta: "mi-ai șters comentariul pe care l-am lăsat...". În acest caz, "l-" este forma prescurtată a pronumelui de acuzativ "îl", care se referă la "comentariul". "Am" este forma scurtă a verbului auxiliar "a avea" utilizat pentru conjugarea la perfect compus. Ex: "Pe care l-am văzut ieri." (Corect) "am": Aceasta ar fi doar forma auxiliară a verbului "a avea" folosită în conjugarea verbelor la perfect compus. Ar fi corectă dacă nu ai avea nevoie de pronumele de acuzativ. Ex: "Am văzut un film." (Corect) În concluzie, "l-am" este forma corectă în contextul tău, deoarece ai nevoie de pronumele de acuzativ "l-" pentru a te referi la "comentariul" pe care l-ai menționat anterior. Contrazice chatGPT ul te rog 😘
Decat intr-o Ro plina de prieteni din nastere(si ei plecati multi) dar fara viitor(tara romania),fara pensie si fara un guvern al poporului mai bine fara prieteni,cu viitor si bani si la batranete in strainatate....asta necesita anumite cunostiinte,iar prin dobandirea lor incepi sa te trezesti si sa nu mai vrei acasa. Poate ti se face dor de casa,dar in realitate ti se face dor de persoanele de acasa,nu de Romania. De ce sa stai in Romania pe 550/650 euro/luna minim cand tot minim poti face 600/800 euro/saptamana tot minim(nu minimul pe economie,ma refeream minim=minimul pt care te trezesti dimineata) dupa taxe si chirie platita in olanda si nu la sere sau stiu eu ce low level job,tot fabrici gen Plexus,Flex unde avansezi profesional dupa 1 an de zile.
Veniți în țara sa plătiți 60% impozit lui ciucă, ciolacu și altor păduchi. Țara cui??? Țara multinaționalelor "falimentare" care capuseaza? In Romania sau afară tot slugă la străini ești.
Super vlog Cătă, chiar a fost interesant sa aflam unele detalii din partea unui roman stabilit de multi ani in Barcelona. Ștefan de nota 20, se vede ca cunoaste foarte bine situatia, fiind de atatia ani in Spania.
Referitor la prieteni. Am locuit in Rusia, Italia acum locuiesc in UK am cunoscut, văzut, si auzit destule deci stați liniștiti ca se înțepa intre ei si alte etnii nu numai noi românii, la fel foarte multi din ei prefera la fel sa muncească si sa prieteneasca cu alte etnii decât cu ai lor! Cred ca este un fenomen ce tine de natura ,, umană” nu degeaba in toate națiile se zice sa te păzești de cei apropiați! De-altfel si Hristos a fost trădat in cel mai crud mod de către cei apropiați! Am învățat din toate experiențele de viața sa fiu mai atenta si sa nu privesc exclusiv aspectul etnic.
Astea ca tine au fost violate de pakistanezi in Anglia tinute legate in pivnite si violate saptamani la rand in timp ce politia stia si le era frica intervina sa nu creeze stigma negativa imigrantilor.
De 30 de ani în Barcelona satul peste cap. Nu mai e ce o fost acum 15-20 de ani în urmă. Tâlharii mai mulți ca muștele. Nici nivelul de trai nu mai e ca pe vremuri. Mergi la cumpărături și cheltui 150-200 de euro leger. Fără multe pretenții. Cred ca a sosit timpul întoarcerii în țară. Îi las pe alții să se bucure de Spania. Numai bine. Excelent vlog ca de obicei
Și în România poți lăsa lejer 200 de euro la cumpărături. Preturile nu sunt prea diferite. Unele chestii sunt mai ieftine dar altele îs mai scumpe ca in Spania. Și vorbesc de Lidl nu de ceva magazin select
Cu experiența acumulată vii și deschizi o mică afacere, ori găsești ceva de muncă, o să te descurci cum ne descurcăm atâția în țară, dar ești mai sigură și de liniște.
@@Flav-p3slasati,abia am revenit din vacanta,esti luat cu asalt de tigani cersetori la toate magazinele gen Kaufland Carrefour..traficul este plin de tantalai,nu te lasa sa faci o parcare cu spatele fara sa fi injurat..multa prostie in tara,de preturi nu mai vorbesc,am comparat preturile anul asta ca niciodata chiar si un tuns e mult mai scump fata de Spania..
Locuiesc in Valencia de 4 luni si nu este grozav! Am venit ca sa raman, insa dupa aceste luni petrecute aici nu mai sunt atat de sigura ca Valencia este un oras sigur. Se fura foarte mult, pe plaja, la metrou, in autobuze, in parc si pe strada iti smulg efectiv din mana telefonul. Ca femeie este usor riscant sa mergi in parc si sa lucrezi pe laptop, in mai putin de 10 minute te abordeaza cineva sau iti cere ceva. Seara nu este de iesit pe strada, aparent este in regula, dar am vazut turist jefuit in jurul orei 10. Spania a investit in marketing turistic noi am “inghitit galusca” si ne-am mutat aici. Am locuit si in alte locuri, tara este absolut minunata insa, din punct de vedere al sigurantei lasa de dorit mult. Am ales Valencia pentru a evita Barcelona sau Madrid din considerente de siguranta! Ma bucur sa vad acest clip, astfel aflu mai multe despre Barcelona.
@@Flav-p3sMultumesc pentru sfat!😊Inca nu mi-am pierdut apetitul pentru calatorii, momentan testez Spania pe termen mai lung, imi place, as minti sa spun ca nu, in ceea ce priveste partea financiara dar si social vorbind, Romania nu mai este ceea ce-mi doresc de multa vreme. Sunt recunoscatoare sa pot vedea locuri si tari cu realitatile lor, unele mai fericite altele mai sumbre putin.
Ba exsita si prieteni... Prieteni exista in lumea buna , in lumea muncitoare... , nu primtre golaneli si furtisaguri. Sunt care s au inrudit, s au cumetrit , familii mixte... Etc
Multumesc ca ai făcut vlog din orașul meu de suflet, mi-a plăcut mult să-l urmăresc. Am fost de mai multe ori in Barcelona, ultima oara in mai- de Paste si eu nu m-am simțit niciodată amenințată sau in pericol, sincer, eu nici nu stau sa mă gândesc la ce poate sa se întâmple rău. prefer sa trăiesc așa in bucuria mea si nu in teama. Si nu o zic doar din punctul de vedere al turistului, am locuit 13 ani in Valencia si știu ca e adevărat ce zice Ștefan dar in același timp mi se pare si puțin trist sa dai atâta atenție părților urate când ești înconjurat de atâta frumusețe si arta! Si ar fi fain sa vizitezi Costa Brava si mai ales Girona, un oraș de vis, magic - la o ora de Barcelona. Salutari de la Cluj.
Dupa 24 de ani traiti in Spania, mi-e greu cand ajung in Romania. Parintii nu mai sunt , prietenii împrăștiati prin lume , ma simpt ca un străin si singur in tara mea. Sunt plecată de la 18 ani ,eram un copil. Acum am familie , o afacere , o casă si sper sa îmbătrânesc liniștită pe malul mediteranei.
Ai dreptate, am 15 ani de când sunt în FRANȚA , în Nice,nu mai am pe nimeni în România,au murit toți cei apropiați, singura în care mă voi duce să o văd este o verișoară care este o persoană deosebită,cu adevărat o luminiță , AȘA are și numele LUMINIȚA -DANIELA, Nu știu care va fi reacția mea atunci când voi merge in România
@@TheGuy-vz3km mi-a curs o lacrima . Din kur ;-)). Pai de ce crezi ca plecaram din tara aia ...ca era misto ? Asta unu . Doi . Doamna spune clar ca are familie , afacere , etc = o viata . Cum au multi prin alte tari . Baaaateti campii cu '' Romania , bla , bla ....'' O tara vai de steaua ei . Cu o populatie tot asa . Creier lipsa grav.
Am crescut de la 9 ani pana la 23 in spania si am plecat. Sunt in România de 4 ani si a fost cea mai buna decizie din viața mea. Aștept părinții și alți prieteni. Cunosc din ce in ce mai multi Români care se întorc
@@danielstoicamusic pentru toate lipsurile care există în România, evident! M-a amuzat mai mult, faptul că băiatul ăsta avea aproape toate prerogativele unui cetățean spaniol, dar a preferat să aleagă corupția, incultura, sărăcia, șoșocarismul românesc! Spania e un fel de paradis european! Nu doar din punct de vedere economic dar și cultural!
@@Bagheera1980 Prietene te asigur ca si in spania spitalele sunt pline si iti trebuiesc relatii sa intri in fata. Te asigur ca si in spania daca te duci sa iti inregistrezi masina iti ia 3 luni si angajatii te trateaza cus carba si nu vor sa te ajute si tot asa. Intradevar au infrastructura mai buna ca noi cei drept. Dar avand in vedere halul in care s-a umplut spania de inmigranti si criminalitatea este la cote alarmante comparat cu orice oras din romania (da un googel sa vezi). Eu zic ca in Romania sunt mult mai multe oportunitati de afacere si oamenii din jurul tau sunt o oglinda, daca esti un frustrat prost numai de frustrati prosti ai sa ai parte. Eu intalnesc mereu oameni buni si saritori. Iar pe cei frustrarti prosti ii tratez cu indiferenta cum am facut o si in spania
Buna ziua. Scriu pentru prima data comentariu dar specific ca te urmaresc de ceva vreme. Cataline te felicit pentru aceasta frumoasa promovare si pentru felul tau de a fi. Fane te pup Tati si felicitari pentru acest tur frumos si pentru toate explicatiile. Doamne Ajuta
Sunt în Franța de 10 ani, singurul lucru de care ma feresc sunt francezii. Am doar prieteni romani ! Nici o data nu am fost fentat de un roman deșii am lucrat cu romanii pe care i-am cunoscut aici! Am renovat casa și au venit și m-au ajutat gratis de multe ori, de cele mai multe ori! De cate ori am colaborat cu francezii am avut doar surprize neplăcute pana la a-mi fura remorca din curte cu tot felul de smecherii, iubesc Romani și România ne ajutam reciproc ori de câte ori apelam ba chiar și fără să se ceara ajutorul !!! Singuri romani care i-am cunoscut aici și n-am o impresie buna sunt cei care au zicala ca trebuie sa te ferești de romani !
Ai avut noroc 😂... yo era sa fiu facut de romani de 2ori in Franta..in schimb am Stat la francezi in casa Ani de zile pe gratis..am baut. Am fumat am mancat cu ei...ca sa nu mai zic ca am avut mai multe frantuzoaice decat romance in viata mea..si asta pe gratis..in the end. 😅🎉😊😊
Stai linistit, ca daca ai locui in Romania, te-ar arde romanii la tot pasul…de la ultimul Dorel pana la primul politician…toata lumea e pe mangleala aici…
@@Aladin-e4u în 10 ani nu am cunoscut nici măcar 1 singur francez pe care să-l dau exemplu pozitiv , toți sunt doar negative semi negative sau deloc dar nu cunosc unu cu care sa ma laud!
O cheste a zis omu chiar la inceput de video si are asa de mare dreptate ! Daca esti roman plecat in alta tara nu exista romani care sa iti fie aproape sau mai bine zis prieteni , toata lumea aici e mai rece si nu sunt ca in tara ... trist dar asa este !
foarte tare vlog Cătălin, ce păcat ca nu eram in Madrid cand ai fost pe acolo. Apropo Ștefan, când vrei sa vii la Madrid și ma prinzi pe acasă putem sa mergem la un meci împreună pe Santiago Bernabeu...bv Catalin , respect.
Am fost în Barcelona 2 zile cu familia.Eram pe Rambla cca ore 19.00 ne intorceam spre mașina să mergem la hotel eu cu fetița în fata și soțul meu cu băiatul în spatele nostru…sotul meu care este un tip gen Stefan i- au furat lanțul de la git( care era sub tricou) erau 2 marochini în zadar a incercat soțul să- l urmărească pe cel care i- a smuls lănțișorul de la gât ( pentru puțin nu l- a prins) ATENTIE mare.Felicitari la amândoi pentru video😊
O intimplare acum citiva ani in Barcelona in parcul Mont Juic, cine are rabdare sa citeasca... cu inca 2 babe ca mine ne urcam pina la belvedere=frumoasa Barcelona de sus, si noi fericite de parc si plimbare il lasam pe sotul meu sa fotografieze mai jos si admiram. Admirat, admirat, vine timpul sa coboram si deodata dupa cam 30 de metri ne pomenim ca ne stropeste de sus ceva galben ca un mustar, pe toate trei desi nu eram una linga alta. Zice prietena mea din Romania: a facut o pasare caca pe tine. zic eu: si pe tine, si pe cealalta care ere din America. Zice cea din America-:a fost probabil una mare care s-a cacat imprastiat. tocmai cind cautam niste servetele ca sa ne curatam apare o pereche tinara si simpatica cu un teanc de servetele , se ofera sa ne "curete" si ne dau servetele la toate. Zice "doamna" de unde sunteti? Eu din israel, una din Romania, una din America. Zice cucoana: hai stati una in spatele celeilalte si cea din Romania o cureti tu, si petine cea din America, si eu pe ultima din America. Zis si facut, curatam, multumim, plecam. Cea din America pe care o curatase "doamna" ave un ruck sack pe spate cu un fermoar nenorocit, dar nu ne-am facut probleme. Il arecuperam pe sotul meu, povestim ce oameni draguti am intilnit, cum ne-au curatat, vesele si bine dispuse, si mergem la un restaurant din apropiere sa mincam ceva. Cind sa platim cea din America, foarte "large" zice-platesc eu. cind deschide rucksackul cauta, cauta, si zice: NU E! Numai atunci ne-am dat seama ce plasa am luat. nu erau multi bani, dar cardul era si el pierdut. Seara ne intoarcem la hotel, ea anunta la card ca s-a pierdut si a doua zi ne-am dus foarte hotarate la poltie in Barcelona cu toata povestea. Acolo ne-au intimpinat 3 carabinieri frumosi si simpatici care nu vorbeau engleza, dar au inteles perfect situatia pentru ca asta se intimpla acolo zilnic. S-au distrat cu noi si noi am intrat in joc ca erau prea simpatici. Au chemat si pe seful lor care era o frumuste de baietel, si stia engleza, probabil ca nu aveau mare lucru de facut, care a adus un catalog cu poze de infractori cu citeva pagini, si noi cuminti ne-am uitat la toate si bineinteles ca nu am recunoscut pe nimeni, dar el se facea ca e foarte serios. Am obtinut plingerea in engleza si a doua zi a venit card nou la adresa hotelului. Bravo! luam metroul spre piaza Catalunia, in fata noastra coboara niste tipi si noi urcam . Sotul meu primul, trce pe linga cei care coboara, si in spatele lui prietena mea din America. Deodata o vad ca intinde mina ei si ce credeti? o baga in buzunarul di spatele pantalonilor sotului meu si prinde acolo mina unui hot care cauta portofel AHA! tipa ea victorioasa. Cealata prietena din Romania era in spatele meu si tocmai pridea mina altei doamne care umbla la geanta mea. AHA, tipa si aia. De data asta nu le-a mers , dar cred ca erau de ai "nostri" si noi in metrou si ei jos am murit de ris. In rest, Barcelona e minunata....
Am ras copios, deși nu-i de ras. Eu am fost cu soțul o data până acum în Barcelona și, mulțumită lui Dumnezeu, nu am avut niciun incident de acest gen. Schema cu stropitul cu lichide colorate este des folosită în Barcelona, dar și în alte orașe mari. Cei care au vrut să vă fure portofelele din buzunare au fost 100% români “bronzați bine”. Uitați-vă la statistici, grupul cel mai mare de infractori în Barcelona sunt românii. Acționează mai ales ca hoți de buzunare pe Rambla și peste tot pe unde sunt turiști. Există deja un proverb: dacă ți s-a furat ceva în Barcelona, sigur a fost român.
Bună analiza la partea cu imigrarea, fiind roman din Bruxelles (oras cu peste 79,1% imigranți) pot sa spun că i nașpa rău treaba mai ales cu ajutoarele sociale pe care le primesc imigranții din a treia lume
Partea proasta ca nici nu vor sa .munceasca , i au obisnuit sa primeasca bani de a moaca si nu i. mai dezveti ....cel putin in Austria a mai strans astia lațul , insa tot e plin de moslemi puturosi
Stefan e un om cumsecade, dar e total dezinformat. Imigrantii ilegali nu primesc ajutoare, pt ca nu au cont bancar, ca sa-ti deschizi un cont bancar ai nevoie de un contract de munca...etc se vorbeste asa din auzite doar
Nu ma asteptam la asta ... am vazut ce se intampla si in Grecia... urat peste tot...M-am intors din Franta - paris- in 2019 si nu regret. Chiar iti recomand, daca vrei si poti, mergi in paris sa vezi ce a ajuns...mai rau ca spania. Mult noroc si succes in ceea ce faci.
Sunt plecata prin lume de 15 ani si nu am avut niciodata probleme cu romani, dar este adevarat ca am intalnit foarte putini, iar cei intalniti erau profesionisti din IT, medici, etc; probabil cel mai important este mediul pe unde umbli.
Si pe unde te plimbi momentan? Asa e, diferenta e mare in functie de mediul unde esti si cu cine te anturezi. Eu am lucrat prin Franta si am dat o data de niste tigani romani intr un sat f izolat din Franta care mergeau undeva si m au intrebat niste directii 😂😂
Si in Germania e prapad cu imigrantii...din pacate in scoala fiului meu a fost un atac facut de un copil de clasa a 11-a....si acum cateva zile un imigrant a omorat 3 oameni si bagat 8 in spital tot cu un cutit....din pacate asa e cu imigrantii...
nostim vorbeste un emigrant fara sa realize acest lucru . si blameaza alti emigrantii .tironica situatie ....imi cer scuze dar asa se vede .....problema imigrantilor este acea ca au lasat sa intre toate specimenele de oameni ...in ani 90 canada primea emigranti doar cu studi ,de oriunde de pe glob. si ajungeai acolo cu studii de doctor gen dar prestai ce serviciu gaseai la maturat constructi etc ...studile unui om pot arata o persoana civilizata si nu una barbara .......rasele musulmane sunt foarte indoctrinatii .aestia nu au citit nimic in viata lor in afara de coran ... acesta este cursul oricarui copil ......nul dai la scoala sa invete isorie etc il dai sa invete doar coranul.
Ceeee vlog mișto!🥰 Bravo! Am batut și eu străzile Barcelonei prin martie, mi-ai trezit niște amintiri super faine cu acest blog! Bafta mai departe, take care!🤗
Am fost în Costa Brava, in 2007...am făcut 2 drumuri cu trenul în Barcelona! În stația de tren i-a fost furat portofelul socrului...așadar erau hoți și atunci! Trenul facea 1 oră până în Barcelona
Bravo mane , asta este mentalitate sănătoasă , te ajut , iti dau să mănânci , te îmbrac , îți pun un acoperiș deasupra capului dar pune mâna la muncă și o dată ce ai trecut peste impas dute cu dumnezeu că nu te-am înfiat.
@@alex_b007 mananci rahat cu polonicul. nu ma cunosti si razi ca prostalaul. Daca crezi ca mi-am pus numele asta si sunt " dacopat " te inseli amarnic.
Foarte tare si real clipul (locuiesc in Barcelona) . Cartierul gotic e si preferatul meu. Dupa ceva ani de Spania, pot spune ca cele mai deranjante aici sunt : Infractionalitatea /nesiguranta cum s a mentionat, s-a schimbat mult in rau in ultimii 12 ani, pretul chiriilor si tot procesul de a obtine o chirie , salariile care sunt in neconcordanta cu cresterea preturilor/chiriilor si ce nu s a specificat : TAXELE. Aici mult sunt duble/triple fata de Romania, impozitul pe venit e progresiv cu cat castigi mai mult cu atat platesti mai mult ( 20-45%). Dar ca si aspecte pozitive sunt mancarea, clima, sistemul medical foarte bun, transportul, cultura muncii si relaxarea generala care momentan ma face sa o aleg.
Tot ce ai enumerat mai sus ca aspecte pozitive despre Spania gasesti si in RO acum ! mai putin sistemul medical la stat inca e cam jale^^ , dar la privat e la fel ca peste tot in Vest ! Au deschis clinica private Memorial de 5 stele in Buc. si nu au preturi mari , am fost cu mama acolo recent si arata de zice ca e Hotel Marriot de 5 stele cu marmura pe jos etc.
Absolut. Nu neg lucrurile acestea, de fapt vad multe lucruri pozitive de cate ori vin in Romania pe care le apreciez mai mult acum ( siguranta), dar si preturi foarte mari. Eu nu scot din calcul intoarcerea in Romania la in moment dat, dar momentan pt cariera mea ( informatica medicala), aici am mai multe oportunitati.
Eu locuiesc în Germania din 2015 și pot spune că am boală pe unii imigranți. Nu am nimic cu cei care s-au angajat și plătesc taxe, am boală, în special pe ucraineni, care deși au drept de muncă marea majoritate. Să nu mai zic că le suflă în fund toate instituțiile, studiile lor sunt recunoscute mai ușor , conduc mai mult de 6 luni cu permisul ucrainean, deși restul lumii trebuie să traducă și să facă din nou școală de șoferi, nu sunt obligați să încheie asigurare auto germană și muulte alte chichițe. Aaa, și cel mai important , plata chiriei. Adică, înțeleg că e război acolo și s-au refugiat dar dacă le dai mai multe drepturi decât mie, care plătesc de îmi vine acru în gură...bineînțeles că nu îmi pică bine. Să nu mai zic de nemții care își iau mașini ieftine ca să plătească mai puțin și ăștia conduc numai SUV-uri Audi, Mercedes și BMW și nu sunt obligați să încheie asigurarea sau să plătească impozitul anual...
Și ce zici că România le acordă și cetățenia română, fără să știe o boabă în limba română și fără examen (unde trebuie să cunoști aspecte din istoria, geografia, sistemul educativ, politic, administrativ, etc. al României). Eu i-am ajutat la început, dar chiar li se umblă-n fund zici ca ar fi singurii refugiați din lume pe motive de război (războaie sunt, din păcate, și alte țări, dar cetățenii acelor țări nu sunt tratați ca ucrainienii). Nu-i mai ajut pentru ca li s-a urcat la cap și acum își arată adevărata față, sunt foarte aroganți și chiar obraznici și nesimțiți. Obținând cetățenia română primesc pașaport și pleacă în toate țările lumii (SUA, Canada, etc.). Nu mi se pare corect ca se folosesc de cetățenia română dar, de fapt, pe ei nu-i interesează România , cultura, limba, etc. deloc.
Bună! Si eu din 2013 in Bayern pe lângă Nürnberg. In legătură cu imigranții asa este , noi suntem cei mai rău văzuți chiar daca ne am integrat si platim taxe , asigurari , impozite
Catedrala este intr-adevar super impresionanta ❤ iar criminalitatea mult mai mare decat in alte parti ale lumii este mind blowing ! Din pacate in multe parti ale Europei problema s-a acutizat mai ales din cauza emigrantilor din Orientul Mijlociu (vezi toate prostiile din Germania etc ) 😢.
Stii ce tari sunt incluse in Orientul Mijllociu? In afara de Irak, Syria si Yemen care sunt praf, restul au economii care duduie, ce imigranti visezi? Problema in Spania sunt marocanii si valorile noastre nationale, nu cei din orient. In Germania si tarile anglo-saxone sunt Syrieni si prapaditi dinastia.
Acum am descoperit canalul tău. Toată stima pentru efort și sinceritate! O recomandare amicală din partea unui prof de engleză: o iau razna când aud romgleză. Așa că las-o mai ușor cu 'e overwhelming', 'vibe' și alte cele.... Serios, cred că poți mai mult! Succes mai departe!
16:40 are dreptate in ceea ce spune, și eu locuiesc de multi ani în Spania. Am doua joburi: lucrez in domeniul sigurantei și controlului, și este destul de periculos și prost platit. Spania, din multe puncte de vedere, merge in jos: salarii mici, prețurile cresc la mancare, chirii, mașini etc. Daca ai un job in România de 3000-4000+ lei și propria locuința, nu are rost să muncești în Spania pe 1200-1400 €, pentru că majoritatea, în aproape toate domeniile, caștigă aceste sume.
În sfârșit o persoana care spune adevărul privitor la salarii.Eu când spun ca sunt salarii de 1200 euro sau mai mici spun ca mint.Am vazut persoane și cu pensii de 800,900 euro după 30,40 de ani de munca.Cine nu a muncit în străinătate nu crede.
@@mihaeladiacon3500 salariul minim in teorie e 1350€ parca de anul asta dar daca esti tanar si necasatorit iti mareste impozitul IRPF si poti sa muncesti ca spartul pe 1000-1200€. In anunturi toate ofertele arata ok cu salariul brut 1600+ dar in realitate ramai cu mai nimic in mana. Si cei care castiga 2000€+ sunt considerati bogati, sa ai banii astea bagi ore extra la greu si toate sambetele sau te omori 15 ore zilnic pe camion sa ajungi la banii astea. Daca ai familia in spania cu 2-3 copiii neaparat trebuie sa ai in casa un venit minim sa supravetuiesti normal 3000€ ca sa strangi si niste bani 3500+
Verdad,eu an Castellón nu ma,schimb te obisnuiesti.!F tanar,Stefan sa-ti traiasca baiatul,numai bine ma, bucur sa-te cunosc,eres un gran tío bravo,asa da romaní ma,bucur mult sa cunosc,oameni buni,educati etc👍🤚🤚🤚🤚🤚🤚🤚🤚❤❤❤❤
Are perfecta dreptate, eu locuiesc in Anglia un "prieten" roman m- a intrebat daca nu stiu ceva cazare ,unde locuiesc eu proprietarul mai avea 3 camere libere asa ca l-am pus in legatura cu proprietarul s-a mutat cu mine in casa in 2 zile si dupa cateva luni de zile a sarit la mine la bataie pt ca i-am zis ca baia e pt toti nu doar pt el sa stea o ora in baie pt ca suntem mai multi in casa si toti avem nevoie sa folosim baia
Mama , mama ce ma oftic ca nu știam de Ștefan acum 2 sapt cand am fost la Barcelona in concediu cu familia . Merg acum și la el pe canal și iti doresc multa bafta in călătoriile tale 👍
1. Emigratia e o sabie cu 2 taisuri. Rata nasterilor in tarile vestice e destul de scazuta si au nevoie de emigranti. Cand vin puhoi e greu sa-i integrezi. Nu exista padure fara uscaturi, deci nici mass immigration fara criminalitate. Localnicii se vor crede intotdeauna superiori; la cea mai mica problema vor cauta tapul ispasitor. 2. Statementul cu "nu poti sa ai incredere in prieteni" merge la nebunie cu mesajele religioase si pozele cu flori. Nu ti se pare la fel? 😂 De regula prietenia si pretentiile sunt negative corelate: cu cat ai pretentii mai mari cu atat mai putini prieteni. Copiii au cele mai mici pretentii...dupa aia cresc si le pute tot...la batranete cel mai naspa. De unde si expresiile: grumpy old men, Karen, old witch etc. Sa poti mentine amicitii si social contacts la maturitate e mare lucru. Ideea e sa faci un effort, sa fii politicos si bun. Depinde si de personalitate.
Rabinii au spus f. clar ,, pt noi este o veste excelenta islamizarea Europei,fiindca numai distrugand europa si identitatea ei va putea veni mesia(adica falsul pe care il asteapta),,.Daca te gandesti ca islamul e tot manopera lor si crestinismul ii incurca rau de tot inca din anul 33,e clar ce traim si ce urmeaza.
Inlocuirea populatiei native nu este o solutie. In primul rand, lipsa fortei de munca impulsioneaza automatizarea si gasirea altor metode de a multiplica productivitatea muncitoriilor disponibili. In alt doilea rand acesti emigranti au un grad sporit de delicventa si parazitism vis a vis cu bastinasii. In al treilea rand, odata ajunsi la o masa critica, alogenii incep agresiunea sociala si culturala impotriva bastinasiilor cu tot felul de lamentari despre racism, excluderere sociala etc. Si uite asa bastinasii is pierd traditiile, altereaza curriculumul in invatatamant etc etc la nesfarsit in numele inclusivitatii si integrarii ancestor emigranti.
Cum sa automatizezi serviciile? Realistic nu se poate. De aia in momentul in care populatia e imbatranita tarile in cauza au nevoie de fortza de munca. Si nu peste 15 ani ci in prezent pentru ca altminteri nu are cine sa le culeaga capsunile sau sa le repare o teava. Emigratia controlata e chiar desirabila. Si multe tari au implementat programe in acest sens. Problema cu emigratia necontrolata e diferita. Sunt situatii in care oamenii pleaca din locurile natale ptr ca un razboi sau o calamitate a avut loc acolo. Ei nu au nici o vina, in ciuda povestilor spuse in media. In alte situatii pur si simplu oamenii is iau lumea in cap in cautarea unei vieti mai bune. Asa cum sunt africanii sau chiar si noi romanii cu o decada sau doua in urma. Problema cea mare e imigrarea in masa, necontrolata. E usor sa zici ca sa -I ia dracu sa se intoarca inapoi nenorocitii dar cand te uiti in ochii lor si vezi sperantza si durerea e cam greu de dat cu biciul. Sa nu uitam si de emigratia oamenilor educati si super calificati. . De aia se mai plang asa putin dar in general se cam bat pe ei. Exemplu ingineri, it , medicina etc...
@nicolemus1 Cum sa automatizezi serviciile? Exact asa cum au evoluat nenumarate inventi de- a lungul istoriei. Technologii care astazi sunt la ordinea zilei pareau de ordinul stintifico fantastic ului acum 1 deceniu doi. Astazi in SUA poti sa iti faci cumparaturiile fara sa interactionezi cu un singur casier si se anunta ca Amazon-ul va utiliza drone pentru livrarea produselor la domicil. Japonezii au WC-uri auto igenizate. Automatizarea capsunariilor de examplu nu pare de domeniul Sci fi la ora actuala. Si asa mai departe. Pastila cu importul fortei de munca a alterat in rau ethosul national in occiident. Francezii si Englezii de exemplu sunt in pericol de a deveni minoritari in propria tara in viitorul apropriat. Americanii au devenit minoritari in majoritatea statelor frontaliere cu Mexic. Vizitteaza California, Arizona, New Mexico sau Texas si o sa vezi despre ce este vorba. Poate alte tari ca Romania vor avea intelepciunea sa invete din aceasta tragedie.
Am plecat in spania in 2000 ,pana in 2012 am stat si o fost un vis frumos ,probabil cei mai frumosi ani din viata mea 😢ce vad acum ca este e groaznic..
Am avut un accident, o mașină m-a trântit (eu pe moto). 5 români erau la o terasă la 5m și au zis ca ei au venit sa stea liniștiți nu sa ajute la accident. În fața lor, s-a apropiat un grup de țigani spanioli și m-au furat de tot ce am avut, eu strigând sa ridice cineva motoreta de pe mine. Asta în Valencia, Avenida del Puerto. Abia peste aproape o oră a trecut o mașină de poliție, care a intervenit și au chemat și salvarea. Deci NU ROMÂNILOR
@@si_l764 îmi pare rău de experiența prin care ai trecut și sunt solidar cu tine pentru că acesta este adevărul. Noi ca nație suntem falși și ne bucurăm de necazurile altora. De 26 de ani sunt un imigrant prin diferite țări dar întotdeauna m-am ferit de români pentru că sunt primi care te înjunghie în spate, în față prieteni în spate mârlani. Sunt căsătorit cu o englezoaică și sincer am învățat că cel mai bun prieten al tău ești tu însuți. Am ajutat mulți conaționalii după care am fost blocat și tratat ca un necunoscut. Deci nu sunt interesat de prieteni români.
@@muntean79 am scris un mesaj atât de lung si sincer nu ma așteptam sa fie șters. Nu contează, știm cu toții cât de mult suntem controlați si ca defapt nu avem nici un drept la libera exprimare... de fapt cred ca nu am avut asta niciodată dar acum vedem cu ochii noștrii ca e adevărat pt ca se iau măsuri, măsuri la care nimeni nu s.a așteptat 😂 O sa fie bine
Foarte tare vlogul , dialogul vostru in general. Poate că ar trebui sa aduci in discuție si părțile pozitive. Poate ar prinde bine publicului. Salutări din Pădurea Neagră*Germania
Super om Stefan sper sa i mearga bine. Singura chestie e ca mi se pare cam prapastios. Am fost si eu in vacanta in Barcelona si n am patit nimic, dar poate am avut noroc, nu stiu, fiecare cu experientele lui. Am facut kilometraj si pe jos, si cu metroul, a fost foarte ok, poate ca am si eu gandire de hoata😂 si sunt natural atenta la ce ma inconjoara. Cam toate tarile au oameni periculosi chiar si in ziua mare, imigranti de tot felul, lumea se schimba continuu, asta e cursul natural. Si eu sunt imigranta, locuiesc in anglia de mai bine de 10 ani si nu m as intoarce pentru nimic in Romania, dar nu sunt imigrantul tipic care le ia joburile pentru ca accepta plata mai putina, ci lucrez exact ca englezii, cu exact aceleasi drepturi. Adevarat cum zice Stefan ca e greu sa mentii relatii puternice cu prietenii si familia cand te muti in strainatate, dar nu poti sa le ai pe toate, si trai super decent si viata dubla😂 Fiecare face ce poate pe unde poate, strainatatea nu e pentru oricine, depinde si de norocul fiecaruia si contextul din care a plecat din tara si cat il duce capul, si cat de mult este dispus sa se adapteze la schimbare. Pentru romani clar nu as alege sa lucrez niciodata, sunt de acord cu Stefan, nu sunt fan combinatii si patriotisme false. Sa mai lase sfaturile de intoarcere acasa patriotii astia falsi de se dusmanesc pe unde apuca. Suntem rai intre noi din cauza ca am fost formati intr un sistem competitiv si sarac, dar daca ai o sansa in viata asta sa o duci mai bine si sa te dezvolti ca om nu trebuie ratata. Mereu trebuie sa alegi un loc care nu scoate ce e mai rau din tine, si scapi de foamea asta de supravietuire, doar asa ajungi sa vezi si binele din oameni, indiferent de unde sunt ei. Ce a facut Merkel a fost o tampenie, de acord cu tine "batranule", nu ca ti ar pasa exact de parerile altora😂 ceea ce ma bucura, daca vrei mana de munca te duci la recrutare la departare de casa, iar celor care vin cu japca le faci cale intoarsa, ala sa fie singurul buget de cheltuiala al tarii respective.
Am fost luna trecută să vizitez Barcelona , super oraș și comparativ cu Hamburg (unde locuiesc) mult ,mult mai safe …. Germania e un butoi cu pulbere datorită problemei emigranților … felicitări pt canal ❤
Va salut, am fost recent în Barcelona pentru cateva zile, îmi place foarte mult dar nu am observat latura asta. Foarte interesant vlog si l-am urmărit cu drag. Eu locuiesc în Paris dar Barcelona este net superioară ca oraș. Daca ajungi prin Paris, scrie-mi 🙏 Succes!
Aruncati un ochi pe canalul lui Stefan, va rog :
ua-cam.com/video/8J17IxQO1mM/v-deo.html
Cat intuneric e in tine, atat iti place intunericul. Sagrada e un birou al diavolului iesit din fundul Pamantului, se vede limpede. Dincolo ca umanismul e de sorginte satanic, iar papismul e umanism paganesc, eretic si schismatic, Sagrada e un sinistru templu al satanei 😢
Mai du-te-n plm, phte-n sa te bip, ai auzit si tu de termenul ala pentru ca astia nu sunt capabili sa se organizeze! NU MAI FA PROMOVARI DE ASTEA, CAND ROMANIA ARE ATATA NEVOIE DE IMAGINE SI DE TURISM...
Cătăline, există un regulament special pentru canalul tău? Pentru că mi-ai șters comentariul pe care l-am lăsat legat de meciul România-Olanda (ești conștient că tu ai cerut detalii despre starea fotbalului românesc, nu?) :))
Am...😘
În exemplul pe care l-ai dat, "l-am" este forma corectă. Explicația este legată de funcția gramaticală a cuvântului și de acordul cu pronumele de acuzativ.
"l-am": Aceasta este forma corectă în propoziția ta: "mi-ai șters comentariul pe care l-am lăsat...". În acest caz, "l-" este forma prescurtată a pronumelui de acuzativ "îl", care se referă la "comentariul". "Am" este forma scurtă a verbului auxiliar "a avea" utilizat pentru conjugarea la perfect compus.
Ex: "Pe care l-am văzut ieri." (Corect)
"am": Aceasta ar fi doar forma auxiliară a verbului "a avea" folosită în conjugarea verbelor la perfect compus. Ar fi corectă dacă nu ai avea nevoie de pronumele de acuzativ.
Ex: "Am văzut un film." (Corect)
În concluzie, "l-am" este forma corectă în contextul tău, deoarece ai nevoie de pronumele de acuzativ "l-" pentru a te referi la "comentariul" pe care l-ai menționat anterior.
Contrazice chatGPT ul te rog 😘
il cunosc foarte bine pe Stefan ! sa stii ca e un om cum rar gasesti in lumea asta . merita atentia ta si sa stii ca are calitatea de prieten ;) !
Ce frumos!
@@BackPackYourLife multumesc ptr apreciere!
Respect pentru românii sinceri că ne spun realitatea din alte țări. Veniți acașă dragi români, și cu experiența acumultată faceți ceva bun în țară.
Decat intr-o Ro plina de prieteni din nastere(si ei plecati multi) dar fara viitor(tara romania),fara pensie si fara un guvern al poporului mai bine fara prieteni,cu viitor si bani si la batranete in strainatate....asta necesita anumite cunostiinte,iar prin dobandirea lor incepi sa te trezesti si sa nu mai vrei acasa. Poate ti se face dor de casa,dar in realitate ti se face dor de persoanele de acasa,nu de Romania.
De ce sa stai in Romania pe 550/650 euro/luna minim cand tot minim poti face 600/800 euro/saptamana tot minim(nu minimul pe economie,ma refeream minim=minimul pt care te trezesti dimineata) dupa taxe si chirie platita in olanda si nu la sere sau stiu eu ce low level job,tot fabrici gen Plexus,Flex unde avansezi profesional dupa 1 an de zile.
Doamne -fereste !! Primul care cere spaga in Romania ,il impusc in cap
Să facă ce? Să dea mancare la păduchi...
Să vândă iarba pe Magheru ce dreacu sa faca
Veniți în țara sa plătiți 60% impozit lui ciucă, ciolacu și altor păduchi.
Țara cui??? Țara multinaționalelor "falimentare" care capuseaza?
In Romania sau afară tot slugă la străini ești.
Super vlog Cătă, chiar a fost interesant sa aflam unele detalii din partea unui roman stabilit de multi ani in Barcelona. Ștefan de nota 20, se vede ca cunoaste foarte bine situatia, fiind de atatia ani in Spania.
Referitor la prieteni. Am locuit in Rusia, Italia acum locuiesc in UK am cunoscut, văzut, si auzit destule deci stați liniștiti ca se înțepa intre ei si alte etnii nu numai noi românii, la fel foarte multi din ei prefera la fel sa muncească si sa prieteneasca cu alte etnii decât cu ai lor! Cred ca este un fenomen ce tine de natura ,, umană” nu degeaba in toate națiile se zice sa te păzești de cei apropiați! De-altfel si Hristos a fost trădat in cel mai crud mod de către cei apropiați! Am învățat din toate experiențele de viața sa fiu mai atenta si sa nu privesc exclusiv aspectul etnic.
Adevărat, românii nu au nici-o particularitate în privința asta,toate națiile sunt la
Astea ca tine au fost violate de pakistanezi in Anglia tinute legate in pivnite si violate saptamani la rand in timp ce politia stia si le era frica intervina sa nu creeze stigma negativa imigrantilor.
De 30 de ani în Barcelona satul peste cap. Nu mai e ce o fost acum 15-20 de ani în urmă. Tâlharii mai mulți ca muștele. Nici nivelul de trai nu mai e ca pe vremuri. Mergi la cumpărături și cheltui 150-200 de euro leger. Fără multe pretenții. Cred ca a sosit timpul întoarcerii în țară. Îi las pe alții să se bucure de Spania.
Numai bine. Excelent vlog ca de obicei
De acord
Aham, sa vezi cum lasi 1000lei la kaufland cu sacosa jumate goala 🤣
Și în România poți lăsa lejer 200 de euro la cumpărături. Preturile nu sunt prea diferite. Unele chestii sunt mai ieftine dar altele îs mai scumpe ca in Spania. Și vorbesc de Lidl nu de ceva magazin select
Cu experiența acumulată vii și deschizi o mică afacere, ori găsești ceva de muncă, o să te descurci cum ne descurcăm atâția în țară, dar ești mai sigură și de liniște.
@@Flav-p3slasati,abia am revenit din vacanta,esti luat cu asalt de tigani cersetori la toate magazinele gen Kaufland Carrefour..traficul este plin de tantalai,nu te lasa sa faci o parcare cu spatele fara sa fi injurat..multa prostie in tara,de preturi nu mai vorbesc,am comparat preturile anul asta ca niciodata chiar si un tuns e mult mai scump fata de Spania..
In seara asta am văzut unul dintre cele mai tari vloguri de pe UA-cam iar Ștefan un caracter deosebit respect 🫡 💪👏
Multumim!
E om de treabă și ce îmi place că nu a uitat limba română și este plecat demult în Spania! Felicitări! Și ție Cătălin, vlog fain! ❤
Locuiesc in Valencia de 4 luni si nu este grozav! Am venit ca sa raman, insa dupa aceste luni petrecute aici nu mai sunt atat de sigura ca Valencia este un oras sigur. Se fura foarte mult, pe plaja, la metrou, in autobuze, in parc si pe strada iti smulg efectiv din mana telefonul. Ca femeie este usor riscant sa mergi in parc si sa lucrezi pe laptop, in mai putin de 10 minute te abordeaza cineva sau iti cere ceva. Seara nu este de iesit pe strada, aparent este in regula, dar am vazut turist jefuit in jurul orei 10. Spania a investit in marketing turistic noi am “inghitit galusca” si ne-am mutat aici. Am locuit si in alte locuri, tara este absolut minunata insa, din punct de vedere al sigurantei lasa de dorit mult. Am ales Valencia pentru a evita Barcelona sau Madrid din considerente de siguranta! Ma bucur sa vad acest clip, astfel aflu mai multe despre Barcelona.
Multumesc pentru comentariu!
Așa spre informația ta, vezi graficul Spaniei și vei vedea că Valencia e cel mai periculos oraș, unde hoții sunt la ei acasă
Tot mai sigur e de trăit în țară. Așa că întoarce-te în țară că găsești ceva de muncă.
@@Flav-p3sMultumesc pentru sfat!😊Inca nu mi-am pierdut apetitul pentru calatorii, momentan testez Spania pe termen mai lung, imi place, as minti sa spun ca nu, in ceea ce priveste partea financiara dar si social vorbind, Romania nu mai este ceea ce-mi doresc de multa vreme. Sunt recunoscatoare sa pot vedea locuri si tari cu realitatile lor, unele mai fericite altele mai sumbre putin.
@@si_l764O sa ma informez mai bine! 😉
Ce bine zice Ștefan : NU EXISTA PRIETENI!!!
Daaa,Correct...Numai marlanie mai ales intre ''romanasii'' plecati pe alte meleaguri,trist dar f adevarat.Bref.
Deci si Stefan face parte din cei cu care sa nu fii prieten?😂
@@Veritas88 pai... "cine zice ala e", el cu gurita lui, a "filozofat"..
facts
Ba exsita si prieteni... Prieteni exista in lumea buna , in lumea muncitoare... , nu primtre golaneli si furtisaguri.
Sunt care s au inrudit, s au cumetrit , familii mixte... Etc
Stefan e top! Un om bun respekt! Nu am fost niciodata in Spania! ...
Dap
nici nuti doresc
@@qwwasd1519terminati ba, e fain
@@lucianboar3489 zi adevaru despre spania daca stii
Ar trebui să te duci că-i frumos tare . ❤
Respect MAXIM pentru ȘTEFAN!BĂIAT MINUNAT TOATĂ LUMEA TE URMĂREȘTE CU MULT DRAG CU MICI EXCEPȚII!AI GRIJĂ DE TINE!🎉
Eu locuiesc de 15 ani aici,si nu am avut niciodata problema cu nimeni.Tot depinde de respect.
Super vlog!! La Salou, Cambrils, este chiar ok din punct de vedere al securității.
Il salut pe Stefan…Il cunosc din mediul online! Distracție plăcută ❤
Multa sanatate,Stefan! Tare vlogul,Catalin!
🙋♂ Frumos , mi-a placut cel mai mult dialogul dintre voi... Am sa intru si pe canalul lui Stefan...
Superb clip si Stefan e un om cu o energie si caldura super
Felicitari Ștefan pentru modul cum gândești!
Multumesc ca ai făcut vlog din orașul meu de suflet, mi-a plăcut mult să-l urmăresc. Am fost de mai multe ori in Barcelona, ultima oara in mai- de Paste si eu nu m-am simțit niciodată amenințată sau in pericol, sincer, eu nici nu stau sa mă gândesc la ce poate sa se întâmple rău. prefer sa trăiesc așa in bucuria mea si nu in teama. Si nu o zic doar din punctul de vedere al turistului, am locuit 13 ani in Valencia si știu ca e adevărat ce zice Ștefan dar in același timp mi se pare si puțin trist sa dai atâta atenție părților urate când ești înconjurat de atâta frumusețe si arta! Si ar fi fain sa vizitezi Costa Brava si mai ales Girona, un oraș de vis, magic - la o ora de Barcelona. Salutari de la Cluj.
Dupa 24 de ani traiti in Spania, mi-e greu cand ajung in Romania. Parintii nu mai sunt , prietenii împrăștiati prin lume , ma simpt ca un străin si singur in tara mea. Sunt plecată de la 18 ani ,eram un copil. Acum am familie , o afacere , o casă si sper sa îmbătrânesc liniștită pe malul mediteranei.
Nicăieri nu este ca acasă. Niciodată Spania nu va fi România.Indiferent pe cine ai sau nu ai. Tu ai pe Dumnezeu.
Poti veni la pensie in Romania.
In asentiment cu tine , Ro nu mai e ce stim noi ..si numai cei ca noi pot intelege si vedea chestia asta ! Cat despre planul ,,mediterana,, e f bun!
Ai dreptate, am 15 ani de când sunt în FRANȚA , în Nice,nu mai am pe nimeni în România,au murit toți cei apropiați, singura în care mă voi duce să o văd este o verișoară care este o persoană deosebită,cu adevărat o luminiță , AȘA are și numele LUMINIȚA -DANIELA,
Nu știu care va fi reacția mea atunci când voi merge in România
@@TheGuy-vz3km mi-a curs o lacrima . Din kur ;-)). Pai de ce crezi ca plecaram din tara aia ...ca era misto ? Asta unu . Doi . Doamna spune clar ca are familie , afacere , etc = o viata . Cum au multi prin alte tari . Baaaateti campii cu '' Romania , bla , bla ....'' O tara vai de steaua ei . Cu o populatie tot asa . Creier lipsa grav.
Foarte tare Ștefan. Și tot ce a zis este adevărat. Bineînțeles locuiesc în Spania too.
Am crescut de la 9 ani pana la 23 in spania si am plecat. Sunt in România de 4 ani si a fost cea mai buna decizie din viața mea. Aștept părinții și alți prieteni. Cunosc din ce in ce mai multi Români care se întorc
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@@Bagheera1980 de ce?!?
@@danielstoicamusic pentru toate lipsurile care există în România, evident! M-a amuzat mai mult, faptul că băiatul ăsta avea aproape toate prerogativele unui cetățean spaniol, dar a preferat să aleagă corupția, incultura, sărăcia, șoșocarismul românesc!
Spania e un fel de paradis european! Nu doar din punct de vedere economic dar și cultural!
@@Bagheera1980 Prietene te asigur ca si in spania spitalele sunt pline si iti trebuiesc relatii sa intri in fata. Te asigur ca si in spania daca te duci sa iti inregistrezi masina iti ia 3 luni si angajatii te trateaza cus carba si nu vor sa te ajute si tot asa. Intradevar au infrastructura mai buna ca noi cei drept. Dar avand in vedere halul in care s-a umplut spania de inmigranti si criminalitatea este la cote alarmante comparat cu orice oras din romania (da un googel sa vezi). Eu zic ca in Romania sunt mult mai multe oportunitati de afacere si oamenii din jurul tau sunt o oglinda, daca esti un frustrat prost numai de frustrati prosti ai sa ai parte. Eu intalnesc mereu oameni buni si saritori. Iar pe cei frustrarti prosti ii tratez cu indiferenta cum am facut o si in spania
@@Bagheera1980Poate esti tu un ratat si un mort de foame. Daca nu provii dintr-o zona de saracie extreme nu prea vad motive sa mai pleci.
Ma bucur mult ca te am gasit,.
sa va dea Dumnezeu sanatate oameni buni !!!!!
Stefan, un om adevărat . Bravo!!!
Buna ziua. Scriu pentru prima data comentariu dar specific ca te urmaresc de ceva vreme. Cataline te felicit pentru aceasta frumoasa promovare si pentru felul tau de a fi. Fane te pup Tati si felicitari pentru acest tur frumos si pentru toate explicatiile. Doamne Ajuta
Multumesc!
Felicitări Cătălin!personal ma uit la clipurile tale pentru viziunea ta și pentru cum expui lucrurile și mai apoi pentru locații!băiat fain și Ștefan!
Sunt în Franța de 10 ani, singurul lucru de care ma feresc sunt francezii. Am doar prieteni romani ! Nici o data nu am fost fentat de un roman deșii am lucrat cu romanii pe care i-am cunoscut aici! Am renovat casa și au venit și m-au ajutat gratis de multe ori, de cele mai multe ori! De cate ori am colaborat cu francezii am avut doar surprize neplăcute pana la a-mi fura remorca din curte cu tot felul de smecherii, iubesc Romani și România ne ajutam reciproc ori de câte ori apelam ba chiar și fără să se ceara ajutorul !!! Singuri romani care i-am cunoscut aici și n-am o impresie buna sunt cei care au zicala ca trebuie sa te ferești de romani !
Spala-te cu ei pe cap 😂
Ai avut noroc 😂... yo era sa fiu facut de romani de 2ori in Franta..in schimb am Stat la francezi in casa Ani de zile pe gratis..am baut. Am fumat am mancat cu ei...ca sa nu mai zic ca am avut mai multe frantuzoaice decat romance in viata mea..si asta pe gratis..in the end. 😅🎉😊😊
Stai linistit, ca daca ai locui in Romania, te-ar arde romanii la tot pasul…de la ultimul Dorel pana la primul politician…toata lumea e pe mangleala aici…
@@catalinionescu173 am locuit in tara pana la 32 ani am avut camion lucram pe șantier nu ma tepuit nimeni
@@Aladin-e4u în 10 ani nu am cunoscut nici măcar 1 singur francez pe care să-l dau exemplu pozitiv , toți sunt doar negative semi negative sau deloc dar nu cunosc unu cu care sa ma laud!
Ce senzație e când te uiți la cineva care a vizitat locurile prin care ai trecut deja ❤
Daaa❤
O cheste a zis omu chiar la inceput de video si are asa de mare dreptate ! Daca esti roman plecat in alta tara nu exista romani care sa iti fie aproape sau mai bine zis prieteni , toata lumea aici e mai rece si nu sunt ca in tara ... trist dar asa este !
DA!
foarte tare vlog Cătălin, ce păcat ca nu eram in Madrid cand ai fost pe acolo. Apropo Ștefan, când vrei sa vii la Madrid și ma prinzi pe acasă putem sa mergem la un meci împreună pe Santiago Bernabeu...bv Catalin , respect.
Stefan are dreptate ...
Locuiesc in Barcelona de 30 ani . Orasul s-a schimbat foarte mult.
Super video. Am fost in Barcelona in urma cu 30 de ani. Era cu totul alta viata
ceva ceva import the third world, become third world
based pink
bazat
multumesc pentru filmare ca trebuie sa merg la munca
Am fost în Barcelona 2 zile cu familia.Eram pe Rambla cca ore 19.00 ne intorceam spre mașina să mergem la hotel eu cu fetița în fata și soțul meu cu băiatul în spatele nostru…sotul meu care este un tip gen Stefan i- au furat lanțul de la git( care era sub tricou) erau 2 marochini în zadar a incercat soțul să- l urmărească pe cel care i- a smuls lănțișorul de la gât ( pentru puțin nu l- a prins) ATENTIE mare.Felicitari la amândoi pentru video😊
SCAMMERI!
Mi-a placut foarte mult interactiunea dintre tine si copiii aia! Ai fost foarte politicos si receptiv👏👏👏
O intimplare acum citiva ani in Barcelona in parcul Mont Juic, cine are rabdare sa citeasca...
cu inca 2 babe ca mine ne urcam pina la belvedere=frumoasa Barcelona de sus, si noi fericite de parc si plimbare il lasam pe sotul meu sa fotografieze mai jos si admiram. Admirat, admirat, vine timpul sa coboram si deodata dupa cam 30 de metri ne pomenim ca ne stropeste de sus ceva galben ca un mustar, pe toate trei desi nu eram una linga alta. Zice prietena mea din Romania: a facut o pasare caca pe tine. zic eu: si pe tine, si pe cealalta care ere din America. Zice cea din America-:a fost probabil una mare care s-a cacat imprastiat. tocmai cind cautam niste servetele ca sa ne curatam apare o pereche tinara si simpatica cu un teanc de servetele , se ofera sa ne "curete" si ne dau servetele la toate. Zice "doamna" de unde sunteti? Eu din israel, una din Romania, una din America. Zice cucoana: hai stati una in spatele celeilalte si cea din Romania o cureti tu, si petine cea din America, si eu pe ultima din America. Zis si facut, curatam, multumim, plecam. Cea din America pe care o curatase "doamna" ave un ruck sack pe spate cu un fermoar nenorocit, dar nu ne-am facut probleme. Il arecuperam pe sotul meu, povestim ce oameni draguti am intilnit, cum ne-au curatat, vesele si bine dispuse, si mergem la un restaurant din apropiere sa mincam ceva. Cind sa platim cea din America, foarte "large" zice-platesc eu. cind deschide rucksackul cauta, cauta, si zice: NU E! Numai atunci ne-am dat seama ce plasa am luat. nu erau multi bani, dar cardul era si el pierdut.
Seara ne intoarcem la hotel, ea anunta la card ca s-a pierdut si a doua zi ne-am dus foarte hotarate la poltie in Barcelona cu toata povestea. Acolo ne-au intimpinat 3 carabinieri frumosi si simpatici care nu vorbeau engleza, dar au inteles perfect situatia pentru ca asta se intimpla acolo zilnic. S-au distrat cu noi si noi am intrat in joc ca erau prea simpatici. Au chemat si pe seful lor care era o frumuste de baietel, si stia engleza, probabil ca nu aveau mare lucru de facut, care a adus un catalog cu poze de infractori cu citeva pagini, si noi cuminti ne-am uitat la toate si bineinteles ca nu am recunoscut pe nimeni, dar el se facea ca e foarte serios. Am obtinut plingerea in engleza si a doua zi a venit card nou la adresa hotelului. Bravo! luam metroul spre piaza Catalunia, in fata noastra coboara niste tipi si noi urcam . Sotul meu primul, trce pe linga cei care coboara, si in spatele lui prietena mea din America. Deodata o vad ca intinde mina ei si ce credeti? o baga in buzunarul di spatele pantalonilor sotului meu si prinde acolo mina unui hot care cauta portofel AHA! tipa ea victorioasa. Cealata prietena din Romania era in spatele meu si tocmai pridea mina altei doamne care umbla la geanta mea. AHA, tipa si aia. De data asta nu le-a mers , dar cred ca erau de ai "nostri" si noi in metrou si ei jos am murit de ris. In rest, Barcelona e minunata....
Am ras copios, deși nu-i de ras. Eu am fost cu soțul o data până acum în Barcelona și, mulțumită lui Dumnezeu, nu am avut niciun incident de acest gen. Schema cu stropitul cu lichide colorate este des folosită în Barcelona, dar și în alte orașe mari. Cei care au vrut să vă fure portofelele din buzunare au fost 100% români “bronzați bine”. Uitați-vă la statistici, grupul cel mai mare de infractori în Barcelona sunt românii. Acționează mai ales ca hoți de buzunare pe Rambla și peste tot pe unde sunt turiști. Există deja un proverb: dacă ți s-a furat ceva în Barcelona, sigur a fost român.
Super vlog foarte frumoaså Barcelona mia plåcut 👍💖
Bună analiza la partea cu imigrarea, fiind roman din Bruxelles (oras cu peste 79,1% imigranți) pot sa spun că i nașpa rău treaba mai ales cu ajutoarele sociale pe care le primesc imigranții din a treia lume
Asa e
in adevar e ceva rau ce se intanmpla in europa vom vedea ce se va intampla in viitor
Așa e și în Germania
Partea proasta ca nici nu vor sa .munceasca , i au obisnuit sa primeasca bani de a moaca si nu i. mai dezveti ....cel putin in Austria a mai strans astia lațul , insa tot e plin de moslemi puturosi
Stefan e un om cumsecade, dar e total dezinformat. Imigrantii ilegali nu primesc ajutoare, pt ca nu au cont bancar, ca sa-ti deschizi un cont bancar ai nevoie de un contract de munca...etc se vorbeste asa din auzite doar
Nu ma asteptam la asta ... am vazut ce se intampla si in Grecia... urat peste tot...M-am intors din Franta - paris- in 2019 si nu regret. Chiar iti recomand, daca vrei si poti, mergi in paris sa vezi ce a ajuns...mai rau ca spania. Mult noroc si succes in ceea ce faci.
Sunt plecata prin lume de 15 ani si nu am avut niciodata probleme cu romani, dar este adevarat ca am intalnit foarte putini, iar cei intalniti erau profesionisti din IT, medici, etc; probabil cel mai important este mediul pe unde umbli.
Si pe unde te plimbi momentan? Asa e, diferenta e mare in functie de mediul unde esti si cu cine te anturezi. Eu am lucrat prin Franta si am dat o data de niste tigani romani intr un sat f izolat din Franta care mergeau undeva si m au intrebat niste directii 😂😂
nici eu nu intalnesc romani cu anii , dar locuiesc in Noua Zealanda
Excelent vlog! Gasesti parteneri excelenti de discutie!
Respect Cătălin!!🤝
Bravo! Imi plac vlogurile astea “din teren”…cu oameni normali, pe sinceritate, sa vezi exact cum arata realitatea, cu bune si cu rele.
Un mare like de la mine❤
Wow ! Am fost acum 15ani in Barcelona si mi s-a parut unul dintre orasele cele mai "cool", dar dupa acest material prezentat nu m-as mai duce.
in sfasit un roman care spune adevarul pur despre spania
Barcelona nu reprezinta toata Spania...infractionalitatea este mare pt. ca este f. turística...in alte orase nu este chiar asa😊
@@ralukaionescu4491mare dreptate
SUPER TARE POSTAREA! 👍 O MIE DE PUNCTE!
Nu numai in strainatate ai parte de asemenea prieteni, si in Ro. e la fel stati linistiti.
Exact, o confirm din experiența
Foarte tare materialul, bravo
Si in Germania e prapad cu imigrantii...din pacate in scoala fiului meu a fost un atac facut de un copil de clasa a 11-a....si acum cateva zile un imigrant a omorat 3 oameni si bagat 8 in spital tot cu un cutit....din pacate asa e cu imigrantii...
nostim vorbeste un emigrant fara sa realize acest lucru . si blameaza alti emigrantii .tironica situatie ....imi cer scuze dar asa se vede .....problema imigrantilor este acea ca au lasat sa intre toate specimenele de oameni ...in ani 90 canada primea emigranti doar cu studi ,de oriunde de pe glob. si ajungeai acolo cu studii de doctor gen dar prestai ce serviciu gaseai la maturat constructi etc ...studile unui om pot arata o persoana civilizata si nu una barbara .......rasele musulmane sunt foarte indoctrinatii .aestia nu au citit nimic in viata lor in afara de coran ... acesta este cursul oricarui copil ......nul dai la scoala sa invete isorie etc il dai sa invete doar coranul.
Si totusi ii adun in Europa!! Oare de ce daca sunt rai si criminali!
Mai este un lucru fundamental: noi înșine și suntem imigranți!!!
Dar noi oriunde am fi nu facem așa ceva. @@victorvonderkrausse5492
Poate vad și romanii în România și autoritățile cum este afară. Încă nu e prea târziu pentru România.
Ceeee vlog mișto!🥰 Bravo! Am batut și eu străzile Barcelonei prin martie, mi-ai trezit niște amintiri super faine cu acest blog! Bafta mai departe, take care!🤗
Multumeeesc!
Am fost în Costa Brava, in 2007...am făcut 2 drumuri cu trenul în Barcelona!
În stația de tren i-a fost furat portofelul socrului...așadar erau hoți și atunci!
Trenul facea 1 oră până în Barcelona
exact!
Ce om fain Stefan! Bravo baieti!
Prea mare este toleranța în Europa ar trebui legi mai dure și se vor liniști apele , așa este și în Anglia
Respect!!!!bro
am dat subscrise canalului viata în Spania 🎉🎉
Bravo mane , asta este mentalitate sănătoasă , te ajut , iti dau să mănânci , te îmbrac , îți pun un acoperiș deasupra capului dar pune mâna la muncă și o dată ce ai trecut peste impas dute cu dumnezeu că nu te-am înfiat.
Super om Stefan. "Aici pentru o palma ajungi la puscarie, ce faci, iti strici viata?!"
EXACT!
Băi, ce tare! În Cerdanyola del Vallès am stat și eu! Mă abonez, Ștefan!
Mersi
Hugs!
din start ai fost abordat de borales... cei care ne fac noua reputatia.
Noroc pe Dacii ca tine care ne mai țin reputația pe linia de plutire.😂😂😂
@@alex_b007 mananci rahat cu polonicul. nu ma cunosti si razi ca prostalaul. Daca crezi ca mi-am pus numele asta si sunt " dacopat " te inseli amarnic.
😂😂@@alex_b007
Mai bine orice nație decât tigani spurcat@@alex_b007
@florentina9118 eu nu-i consider Romani. un pasaport sau buletin nu te face Roman. doar superficial.....
Am fost în vacanță în Barcelona în 2006 și în 2010 și era foarte frumos, nu am avut nici o grijă. Acum știu ca lucrurile s-au schimbat. Ce păcat !
Foarte tare si real clipul (locuiesc in Barcelona) . Cartierul gotic e si preferatul meu. Dupa ceva ani de Spania, pot spune ca cele mai deranjante aici sunt : Infractionalitatea /nesiguranta cum s a mentionat, s-a schimbat mult in rau in ultimii 12 ani, pretul chiriilor si tot procesul de a obtine o chirie , salariile care sunt in neconcordanta cu cresterea preturilor/chiriilor si ce nu s a specificat : TAXELE. Aici mult sunt duble/triple fata de Romania, impozitul pe venit e progresiv cu cat castigi mai mult cu atat platesti mai mult ( 20-45%). Dar ca si aspecte pozitive sunt mancarea, clima, sistemul medical foarte bun, transportul,
cultura muncii si relaxarea generala care momentan ma face sa o aleg.
Tot ce ai enumerat mai sus ca aspecte pozitive despre Spania gasesti si in RO acum !
mai putin sistemul medical la stat inca e cam jale^^ , dar la privat e la fel ca peste tot in Vest !
Au deschis clinica private Memorial de 5 stele in Buc. si nu au preturi mari , am fost cu mama acolo recent si arata de zice ca e Hotel Marriot de 5 stele cu marmura pe jos etc.
Absolut. Nu neg lucrurile acestea, de fapt vad multe lucruri pozitive de cate ori vin in Romania pe care le apreciez mai mult acum ( siguranta), dar si preturi foarte mari. Eu nu scot din calcul intoarcerea in Romania la in moment dat, dar momentan pt cariera mea ( informatica medicala), aici am mai multe oportunitati.
Vino în țară că vei găsi un loc de muncă, ori îți deschizi ceva cât să te descurci, dar măcar trăiești liniștit.
In romania nu e progresiv...ai direct 45%...
46,5%. Taxare progresiva ar trebui și la noi...
Súper video !
Mai ales ca cunosc Barcelona ! ❤
Bine ancorat în realitate Ștefan!
Respect!
Frate imi esti drag tare!!!!Succes ,meriti!!!
0:49 mare dreptate ai Ștefane ! ❤
Corect 🎉🎉🎉
😅 Are dreptate Ștefan 😊 Îl salut din Germania 😅
Super tare Stefan❤!
Și încă un comentariu. Te admir, ai un suflet mare de faci promovare și altor oameni .🌹☘️
Multumesc pentru comentariu!
Vlog foarte interesant, mi-a placut Stefan
Multumim!
Eu locuiesc în Germania din 2015 și pot spune că am boală pe unii imigranți. Nu am nimic cu cei care s-au angajat și plătesc taxe, am boală, în special pe ucraineni, care deși au drept de muncă marea majoritate.
Să nu mai zic că le suflă în fund toate instituțiile, studiile lor sunt recunoscute mai ușor , conduc mai mult de 6 luni cu permisul ucrainean, deși restul lumii trebuie să traducă și să facă din nou școală de șoferi, nu sunt obligați să încheie asigurare auto germană și muulte alte chichițe. Aaa, și cel mai important , plata chiriei. Adică, înțeleg că e război acolo și s-au refugiat dar dacă le dai mai multe drepturi decât mie, care plătesc de îmi vine acru în gură...bineînțeles că nu îmi pică bine.
Să nu mai zic de nemții care își iau mașini ieftine ca să plătească mai puțin și ăștia conduc numai SUV-uri Audi, Mercedes și BMW și nu sunt obligați să încheie asigurarea sau să plătească impozitul anual...
Mi-ai luat vorba din gură. 💯 real. Dar dacă zici ceva, ești rasist/xenofob/inuman etc.😂
Și ce zici că România le acordă și cetățenia română, fără să știe o boabă în limba română și fără examen (unde trebuie să cunoști aspecte din istoria, geografia, sistemul educativ, politic, administrativ, etc. al României). Eu i-am ajutat la început, dar chiar li se umblă-n fund zici ca ar fi singurii refugiați din lume pe motive de război (războaie sunt, din păcate, și alte țări, dar cetățenii acelor țări nu sunt tratați ca ucrainienii). Nu-i mai ajut pentru ca li s-a urcat la cap și acum își arată adevărata față, sunt foarte aroganți și chiar obraznici și nesimțiți. Obținând cetățenia română primesc pașaport și pleacă în toate țările lumii (SUA, Canada, etc.). Nu mi se pare corect ca se folosesc de cetățenia română dar, de fapt, pe ei nu-i interesează România , cultura, limba, etc. deloc.
Trebuie batuti intr-un cuvant😂😂😂😂
Bună! Si eu din 2013 in Bayern pe lângă Nürnberg. In legătură cu imigranții asa este , noi suntem cei mai rău văzuți chiar daca ne am integrat si platim taxe , asigurari , impozite
Suntem rau vazuti ca ii trezim pe emigranti pe social dimineata si cand venim de la munca chemam politia ca fac puradeii galagie....
Am fost saptamana trecuta in Madrid si scria la intrare , Bine ati venit in Romania.
Catedrala este intr-adevar super impresionanta ❤ iar criminalitatea mult mai mare decat in alte parti ale lumii este mind blowing ! Din pacate in multe parti ale Europei problema s-a acutizat mai ales din cauza emigrantilor din Orientul Mijlociu (vezi toate prostiile din Germania etc ) 😢.
Asa e
In Suedia este cel mai rau cred
Stii ce tari sunt incluse in Orientul Mijllociu? In afara de Irak, Syria si Yemen care sunt praf, restul au economii care duduie, ce imigranti visezi? Problema in Spania sunt marocanii si valorile noastre nationale, nu cei din orient. In Germania si tarile anglo-saxone sunt Syrieni si prapaditi dinastia.
👍
@@soloMarian500, Suedia a deschis prea tare brațele urmate de celelalte țări occidentale.
Super vlog backpack! Mulțam si bravo!
Multumesc!
Are dreptate Stefan. Fereste-te sa lucrezi cu romani sau pentru romani. La un loc de munca cele mai mari necazuri le vei avea de la romani.
da
Acum am descoperit canalul tău. Toată stima pentru efort și sinceritate! O recomandare amicală din partea unui prof de engleză: o iau razna când aud romgleză. Așa că las-o mai ușor cu 'e overwhelming', 'vibe' și alte cele.... Serios, cred că poți mai mult! Succes mai departe!
Eh, asta e!
Mergi in Marbella frumoasa Andalucie Costa del Sol..f frumos..Valencia costa Blanca si sdtea sunt de vis Asturias @@BackPackYourLife
16:40 are dreptate in ceea ce spune, și eu locuiesc de multi ani în Spania. Am doua joburi: lucrez in domeniul sigurantei și controlului, și este destul de periculos și prost platit. Spania, din multe puncte de vedere, merge in jos: salarii mici, prețurile cresc la mancare, chirii, mașini etc. Daca ai un job in România de 3000-4000+ lei și propria locuința, nu are rost să muncești în Spania pe 1200-1400 €, pentru că majoritatea, în aproape toate domeniile, caștigă aceste sume.
Exacy!
@@BackPackYourLife exctasy, probably, you mean...
forte bine punctat mare adevar
În sfârșit o persoana care spune adevărul privitor la salarii.Eu când spun ca sunt salarii de 1200 euro sau mai mici spun ca mint.Am vazut persoane și cu pensii de 800,900 euro după 30,40 de ani de munca.Cine nu a muncit în străinătate nu crede.
@@mihaeladiacon3500 salariul minim in teorie e 1350€ parca de anul asta dar daca esti tanar si necasatorit iti mareste impozitul IRPF si poti sa muncesti ca spartul pe 1000-1200€. In anunturi toate ofertele arata ok cu salariul brut 1600+ dar in realitate ramai cu mai nimic in mana. Si cei care castiga 2000€+ sunt considerati bogati, sa ai banii astea bagi ore extra la greu si toate sambetele sau te omori 15 ore zilnic pe camion sa ajungi la banii astea. Daca ai familia in spania cu 2-3 copiii neaparat trebuie sa ai in casa un venit minim sa supravetuiesti normal 3000€ ca sa strangi si niste bani 3500+
Tare clipul! Bravo baieti👌
Hugs!
BARCELONA E ORASUL MEU DE SUFLET !IUBESC BARCELONA , CATALUÑA, ŞI NU AŞ MAI PLECA NICIODATĂ !😊❤
Hugs
Arata smecherii din Romania care vand iarba.
Verdad,eu an Castellón nu ma,schimb te obisnuiesti.!F tanar,Stefan sa-ti traiasca baiatul,numai bine ma, bucur sa-te cunosc,eres un gran tío bravo,asa da romaní ma,bucur mult sa cunosc,oameni buni,educati etc👍🤚🤚🤚🤚🤚🤚🤚🤚❤❤❤❤
Dap
Are perfecta dreptate, eu locuiesc in Anglia un "prieten" roman m- a intrebat daca nu stiu ceva cazare ,unde locuiesc eu proprietarul mai avea 3 camere libere asa ca l-am pus in legatura cu proprietarul s-a mutat cu mine in casa in 2 zile si dupa cateva luni de zile a sarit la mine la bataie pt ca i-am zis ca baia e pt toti nu doar pt el sa stea o ora in baie pt ca suntem mai multi in casa si toti avem nevoie sa folosim baia
asa-s "prietenii" 😒
De aia e bine sa nu ajuti marlanii...asa nu ai probleme..
Păi dacă nu lași omul să se ușureze liniștit și îl scoți din baie😂
eh, lasa ca si tie ti-a luat cativa ani sa inveti. Mai lasa-l putin si pe el si eventual o sa se civilizeze
Călătorie plăcută, și ai grijă de tine ✨ într-o lume atât de nesigură.
Iti super multumesc!
Multe alte orase sunt la fel distruse de diversitatea asta Culturala ...asta au vrut asta au primit ..
Mama , mama ce ma oftic ca nu știam de Ștefan acum 2 sapt cand am fost la Barcelona in concediu cu familia . Merg acum și la el pe canal și iti doresc multa bafta in călătoriile tale 👍
1. Emigratia e o sabie cu 2 taisuri. Rata nasterilor in tarile vestice e destul de scazuta si au nevoie de emigranti. Cand vin puhoi e greu sa-i integrezi. Nu exista padure fara uscaturi, deci nici mass immigration fara criminalitate.
Localnicii se vor crede intotdeauna superiori; la cea mai mica problema vor cauta tapul ispasitor.
2. Statementul cu "nu poti sa ai incredere in prieteni" merge la nebunie cu mesajele religioase si pozele cu flori. Nu ti se pare la fel? 😂 De regula prietenia si pretentiile sunt negative corelate: cu cat ai pretentii mai mari cu atat mai putini prieteni. Copiii au cele mai mici pretentii...dupa aia cresc si le pute tot...la batranete cel mai naspa. De unde si expresiile: grumpy old men, Karen, old witch etc. Sa poti mentine amicitii si social contacts la maturitate e mare lucru. Ideea e sa faci un effort, sa fii politicos si bun. Depinde si de personalitate.
Rabinii au spus f. clar ,, pt noi este o veste excelenta islamizarea Europei,fiindca numai distrugand europa si identitatea ei va putea veni mesia(adica falsul pe care il asteapta),,.Daca te gandesti ca islamul e tot manopera lor si crestinismul ii incurca rau de tot inca din anul 33,e clar ce traim si ce urmeaza.
Inlocuirea populatiei native nu este o solutie. In primul rand, lipsa fortei de munca impulsioneaza automatizarea si gasirea altor metode de a multiplica productivitatea muncitoriilor disponibili. In alt doilea rand acesti emigranti au un grad sporit de delicventa si parazitism vis a vis cu bastinasii. In al treilea rand, odata ajunsi la o masa critica, alogenii incep agresiunea sociala si culturala impotriva bastinasiilor cu tot felul de lamentari despre racism, excluderere sociala etc. Si uite asa bastinasii is pierd traditiile, altereaza curriculumul in invatatamant etc etc la nesfarsit in numele inclusivitatii si integrarii ancestor emigranti.
Cum sa automatizezi serviciile? Realistic nu se poate. De aia in momentul in care populatia e imbatranita tarile in cauza au nevoie de fortza de munca. Si nu peste 15 ani ci in prezent pentru ca altminteri nu are cine sa le culeaga capsunile sau sa le repare o teava. Emigratia controlata e chiar desirabila. Si multe tari au implementat programe in acest sens. Problema cu emigratia necontrolata e diferita. Sunt situatii in care oamenii pleaca din locurile natale ptr ca un razboi sau o calamitate a avut loc acolo. Ei nu au nici o vina, in ciuda povestilor spuse in media. In alte situatii pur si simplu oamenii is iau lumea in cap in cautarea unei vieti mai bune. Asa cum sunt africanii sau chiar si noi romanii cu o decada sau doua in urma. Problema cea mare e imigrarea in masa, necontrolata. E usor sa zici ca sa -I ia dracu sa se intoarca inapoi nenorocitii dar cand te uiti in ochii lor si vezi sperantza si durerea e cam greu de dat cu biciul.
Sa nu uitam si de emigratia oamenilor educati si super calificati. . De aia se mai plang asa putin dar in general se cam bat pe ei. Exemplu ingineri, it , medicina etc...
@nicolemus1 Cum sa automatizezi serviciile? Exact asa cum au evoluat nenumarate inventi de- a lungul istoriei. Technologii care astazi sunt la ordinea zilei pareau de ordinul stintifico fantastic ului acum 1 deceniu doi. Astazi in SUA poti sa iti faci cumparaturiile fara sa interactionezi cu un singur casier si se anunta ca Amazon-ul va utiliza drone pentru livrarea produselor la domicil. Japonezii au WC-uri auto igenizate. Automatizarea capsunariilor de examplu nu pare de domeniul Sci fi la ora actuala. Si asa mai departe. Pastila cu importul fortei de munca a alterat in rau ethosul national in occiident. Francezii si Englezii de exemplu sunt in pericol de a deveni minoritari in propria tara in viitorul apropriat. Americanii au devenit minoritari in majoritatea statelor frontaliere cu Mexic. Vizitteaza California, Arizona, New Mexico sau Texas si o sa vezi despre ce este vorba. Poate alte tari ca Romania vor avea intelepciunea sa invete din aceasta tragedie.
Nu avem nevoie absolut deloc de imigranti (din lumea a 3 a) pe motivul natalitatii, deoarece 70% din imigranti nu sunt integrabili pe piata muncii.
Am plecat in spania in 2000 ,pana in 2012 am stat si o fost un vis frumos ,probabil cei mai frumosi ani din viata mea 😢ce vad acum ca este e groaznic..
Am întâlnit romani in Gran Canaria care mi-au spus că informația se plătește! Romanii din afara nu se ajuta între ei!
Nici din afara nici din tara...proprie experienta. Suntem cea mai dezbinata natie de pe pamant.
Am avut un accident, o mașină m-a trântit (eu pe moto). 5 români erau la o terasă la 5m și au zis ca ei au venit sa stea liniștiți nu sa ajute la accident. În fața lor, s-a apropiat un grup de țigani spanioli și m-au furat de tot ce am avut, eu strigând sa ridice cineva motoreta de pe mine. Asta în Valencia, Avenida del Puerto. Abia peste aproape o oră a trecut o mașină de poliție, care a intervenit și au chemat și salvarea. Deci NU ROMÂNILOR
@@si_l764 urat de tot!!!
@@si_l764 îmi pare rău de experiența prin care ai trecut și sunt solidar cu tine pentru că acesta este adevărul. Noi ca nație suntem falși și ne bucurăm de necazurile altora. De 26 de ani sunt un imigrant prin diferite țări dar întotdeauna m-am ferit de români pentru că sunt primi care te înjunghie în spate, în față prieteni în spate mârlani. Sunt căsătorit cu o englezoaică și sincer am învățat că cel mai bun prieten al tău ești tu însuți. Am ajutat mulți conaționalii după care am fost blocat și tratat ca un necunoscut. Deci nu sunt interesat de prieteni români.
@@muntean79 am scris un mesaj atât de lung si sincer nu ma așteptam sa fie șters.
Nu contează, știm cu toții cât de mult suntem controlați si ca defapt nu avem nici un drept la libera exprimare... de fapt cred ca nu am avut asta niciodată dar acum vedem cu ochii noștrii ca e adevărat pt ca se iau măsuri, măsuri la care nimeni nu s.a așteptat 😂
O sa fie bine
Baiatu de lângă tine este extraordinar .
Cataline nu se inchidea geamu de la casca din cauza nasului?😅hai spor
Abhaha
Gata Cătălin am intrat din respect pentru tine. Mult succes și lui Ștefan ☘️
Multumesc pentru comentariu!
Pe casca are tricolorul Romaniei. Ce tare!
Daaa
Foarte tare, chestia asta m-a uimit :) RESPECT
Am fost anul trecut în decembrie pentru prima dată 8 zile, totul a fost ok, am vizitat în mare cam tot ce se putea vizita până la Monserrat
Cuvântul “Prieten “există doar în dicționar !!!!
daaa
Foarte tare vlogul , dialogul vostru in general. Poate că ar trebui sa aduci in discuție si părțile pozitive. Poate ar prinde bine publicului. Salutări din Pădurea Neagră*Germania
Asta e Europa, au vrut, emigranți.
Super om Stefan sper sa i mearga bine. Singura chestie e ca mi se pare cam prapastios. Am fost si eu in vacanta in Barcelona si n am patit nimic, dar poate am avut noroc, nu stiu, fiecare cu experientele lui. Am facut kilometraj si pe jos, si cu metroul, a fost foarte ok, poate ca am si eu gandire de hoata😂 si sunt natural atenta la ce ma inconjoara. Cam toate tarile au oameni periculosi chiar si in ziua mare, imigranti de tot felul, lumea se schimba continuu, asta e cursul natural. Si eu sunt imigranta, locuiesc in anglia de mai bine de 10 ani si nu m as intoarce pentru nimic in Romania, dar nu sunt imigrantul tipic care le ia joburile pentru ca accepta plata mai putina, ci lucrez exact ca englezii, cu exact aceleasi drepturi. Adevarat cum zice Stefan ca e greu sa mentii relatii puternice cu prietenii si familia cand te muti in strainatate, dar nu poti sa le ai pe toate, si trai super decent si viata dubla😂 Fiecare face ce poate pe unde poate, strainatatea nu e pentru oricine, depinde si de norocul fiecaruia si contextul din care a plecat din tara si cat il duce capul, si cat de mult este dispus sa se adapteze la schimbare. Pentru romani clar nu as alege sa lucrez niciodata, sunt de acord cu Stefan, nu sunt fan combinatii si patriotisme false. Sa mai lase sfaturile de intoarcere acasa patriotii astia falsi de se dusmanesc pe unde apuca. Suntem rai intre noi din cauza ca am fost formati intr un sistem competitiv si sarac, dar daca ai o sansa in viata asta sa o duci mai bine si sa te dezvolti ca om nu trebuie ratata. Mereu trebuie sa alegi un loc care nu scoate ce e mai rau din tine, si scapi de foamea asta de supravietuire, doar asa ajungi sa vezi si binele din oameni, indiferent de unde sunt ei.
Ce a facut Merkel a fost o tampenie, de acord cu tine "batranule", nu ca ti ar pasa exact de parerile altora😂 ceea ce ma bucura, daca vrei mana de munca te duci la recrutare la departare de casa, iar celor care vin cu japca le faci cale intoarsa, ala sa fie singurul buget de cheltuiala al tarii respective.
Am fost luna trecută să vizitez Barcelona , super oraș și comparativ cu Hamburg (unde locuiesc) mult ,mult mai safe …. Germania e un butoi cu pulbere datorită problemei emigranților … felicitări pt canal ❤
asa e :(
Va salut, am fost recent în Barcelona pentru cateva zile, îmi place foarte mult dar nu am observat latura asta.
Foarte interesant vlog si l-am urmărit cu drag.
Eu locuiesc în Paris dar Barcelona este net superioară ca oraș.
Daca ajungi prin Paris, scrie-mi 🙏
Succes!