Dumnezeu este Creatorul omului nu liderul vreunui cult religios pământesc. Descriind scopul misiunii Sale pe pământ, Domnul Hristos spunea: “Dumnezeu M a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați (Luca 4, 18.) Aceasta a fost lucrarea Sa. El umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei ce erau apăsați de diavolul. Erau sate întregi unde în nici o casă nu se mai auzea vreun geamăt datorat bolii pentru că Domnul Hristos trecuse prin ele și vindecase toate suferințele. Lucrarea Sa dădea mărturie despre misiunea Sa divină. Dragostea, mila și compasiunea erau manifestate în fiecare act al vieții Sale, inima Sa se deschidea cu multă simpatie fiilor oamenilor. El a luat asupra Sa natura omenească pentru ca în acest fel să poată satisface mai bine nevoile omului. Oamenii cei mai săraci și cei mai umili nu se temeau să se apropie de El. Chiar și copilașii erau atrași de El. Aceștia simțeau o plăcere deosebită să stea pe genunchii Săi și să privească fața Sa expresivă, blândă și iubitoare. Domnul Hristos nu ascundea adevărul dar totdeauna îl rostea cu iubire. În legăturile Sale cu oamenii, El dădea pe față cel mai atent tact, avand o atenție profundă plină de bunătate și niciodata nu s a purtat nepoliticos. Isus n a pricinuit vreunui suflet sensibil o durere inutilă nu a rostit vreun cuvânt aspru si nefolositor. Domnul Hristos nu critica slăbiciunea omenească. El a rostit adevărul dar totdeauna l a rostit cu iubire. A denunțat fățărnicia, necredința și nedreptatea dar lacrimile se simțeau în vocea Lui atunci când rostea mustrările Sale tăioase. El a plâns pentru Ierusalim, cetatea pe care o iubea dar care a refuzat să L primească pe El, care este calea, adevărul și viața. Ei L au lepădat pe El, Mântuitorul lumii, dar Domnul le arăta o blândețe plină de compasiune. Viața Sa a fost o viață de renunțare de sine și de o atentă purtare de grijă pentru alții. Orice suflet era prețios înaintea Sa. În timp ce Se purta întotdeauna cu demnitate divină, El Se pleca cu gingășie spre fiecare membru al familiei lui Dumnezeu. Vedea în toți oamenii suflete căzute în păcat pentru mântuirea cărora El venise. În agonia Ghetsemanilor, în moartea ispășitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit prețul mântuirii noastre. Dumnezeu iubește creația mâinilor Sale care este OMUL, și dorește ca noi să ne însușim lecția iubirii dezinteresate. Iubirea este răbdătoare și amabilă, nu invidiază și nu se laudă; nu este arogantă sau nepoliticoasă; nu insistă pe felul său și nu este iritabilă sau resentibilă. 2. Lumea nu cunoaste caracterul Domnului Hristos, așa cum este descoperit în viața Sa. Din inima Tatălui se revarsă asupra fiilor oamenilor torentele milei divine manifestate în Isus Hristos. Mântuitorul cel iubitor și milostiv era Dumnezeu “arătat în trup” (1 Timotei 3, 16.) Domnul Hristos a trăit, a suferit și a murit pentru răscumpărarea noastră. El a devenit “om al durerii”, pentru ca noi să putem fi părtași de bucuria veșnică. Domnul Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său iubit, plin de har și adevăr să coboare dintr o lume de nedescrisă slavă într o lume mânjită și poluată de păcat și întunecată de umbra morții și blestemului. El I a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale și adorarea îngerilor spre a suferi rușinea, insulta, umilința, ura și moartea. “Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53, 5.) Priviți L în pustie, în Ghetsemani, pe cruce! Fiul fără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Sa povara păcatului. El care era una cu Dumnezeu Tatăl, a ajuns să simtă în sufletul Său teribila despărțire pe care păcatul o aduce între Dumnezeu și om. Acest fapt a smuls de pe buzele Sale strigătul plin de durere: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M ai părăsit?” (Matei 27, 46.) Povara zdrobitoare a păcatului, conștiența teribilei lui grozăvii, a despărțirii păcătosului de Dumnezeu, acestea au fost cele ce au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu. Dar acest mare sacrificiu n a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire față de păcătos și nici pentru a L determina să fie binevoitor a l mântui. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. (Ioan 3, 16.) Tatăl nu ne iubește ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus această jertfă pentru că ne iubește. Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să și reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire. “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. (2 Corinteni 5, 19.) Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin nenumărate dovezi ale iubirii Sale din ceruri și de pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prin lucrurile din natură și prin cele mai profunde și gingașe legături omenești pe care inimile noastre le pot cunoaște. Totuși, toate acestea nu oglindesc decât imperfect iubirea Sa.
Primește, Doamne minunatele cântări și rugăciuni. Iisuse ajută-i și-i luminează pe toți credincioșii prezenți la această slujbă atât de frumoasă!
Dumnezeu este Creatorul omului nu liderul vreunui cult religios pământesc. Descriind scopul misiunii Sale pe pământ, Domnul Hristos spunea: “Dumnezeu M a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați (Luca 4, 18.) Aceasta a fost lucrarea Sa. El umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei ce erau apăsați de diavolul. Erau sate întregi unde în nici o casă nu se mai auzea vreun geamăt datorat bolii pentru că Domnul Hristos trecuse prin ele și vindecase toate suferințele. Lucrarea Sa dădea mărturie despre misiunea Sa divină. Dragostea, mila și compasiunea erau manifestate în fiecare act al vieții Sale, inima Sa se deschidea cu multă simpatie fiilor oamenilor. El a luat asupra Sa natura omenească pentru ca în acest fel să poată satisface mai bine nevoile omului. Oamenii cei mai săraci și cei mai umili nu se temeau să se apropie de El. Chiar și copilașii erau atrași de El. Aceștia simțeau o plăcere deosebită să stea pe genunchii Săi și să privească fața Sa expresivă, blândă și iubitoare. Domnul Hristos nu ascundea adevărul dar totdeauna îl rostea cu iubire. În legăturile Sale cu oamenii, El dădea pe față cel mai atent tact, avand o atenție profundă plină de bunătate și niciodata nu s a purtat nepoliticos. Isus n a pricinuit vreunui suflet sensibil o durere inutilă nu a rostit vreun cuvânt aspru si nefolositor. Domnul Hristos nu critica slăbiciunea omenească. El a rostit adevărul dar totdeauna l a rostit cu iubire. A denunțat fățărnicia, necredința și nedreptatea dar lacrimile se simțeau în vocea Lui atunci când rostea mustrările Sale tăioase. El a plâns pentru Ierusalim, cetatea pe care o iubea dar care a refuzat să L primească pe El, care este calea, adevărul și viața. Ei L au lepădat pe El, Mântuitorul lumii, dar Domnul le arăta o blândețe plină de compasiune. Viața Sa a fost o viață de renunțare de sine și de o atentă purtare de grijă pentru alții. Orice suflet era prețios înaintea Sa. În timp ce Se purta întotdeauna cu demnitate divină, El Se pleca cu gingășie spre fiecare membru al familiei lui Dumnezeu. Vedea în toți oamenii suflete căzute în păcat pentru mântuirea cărora El venise. În agonia Ghetsemanilor, în moartea ispășitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit prețul mântuirii noastre. Dumnezeu iubește creația mâinilor Sale care este OMUL, și dorește ca noi să ne însușim lecția iubirii dezinteresate. Iubirea este răbdătoare și amabilă, nu invidiază și nu se laudă; nu este arogantă sau nepoliticoasă; nu insistă pe felul său și nu este iritabilă sau resentibilă.
2. Lumea nu cunoaste caracterul Domnului Hristos, așa cum este descoperit în viața Sa. Din inima Tatălui se revarsă asupra fiilor oamenilor torentele milei divine manifestate în Isus Hristos. Mântuitorul cel iubitor și milostiv era Dumnezeu “arătat în trup” (1 Timotei 3, 16.) Domnul Hristos a trăit, a suferit și a murit pentru răscumpărarea noastră. El a devenit “om al durerii”, pentru ca noi să putem fi părtași de bucuria veșnică. Domnul Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său iubit, plin de har și adevăr să coboare dintr o lume de nedescrisă slavă într o lume mânjită și poluată de păcat și întunecată de umbra morții și blestemului. El I a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale și adorarea îngerilor spre a suferi rușinea, insulta, umilința, ura și moartea. “Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53, 5.) Priviți L în pustie, în Ghetsemani, pe cruce! Fiul fără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Sa povara păcatului. El care era una cu Dumnezeu Tatăl, a ajuns să simtă în sufletul Său teribila despărțire pe care păcatul o aduce între Dumnezeu și om. Acest fapt a smuls de pe buzele Sale strigătul plin de durere: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M ai părăsit?” (Matei 27, 46.) Povara zdrobitoare a păcatului, conștiența teribilei lui grozăvii, a despărțirii păcătosului de Dumnezeu, acestea au fost cele ce au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu. Dar acest mare sacrificiu n a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire față de păcătos și nici pentru a L determina să fie binevoitor a l mântui. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. (Ioan 3, 16.) Tatăl nu ne iubește ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus această jertfă pentru că ne iubește. Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să și reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire. “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. (2 Corinteni 5, 19.) Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin nenumărate dovezi ale iubirii Sale din ceruri și de pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prin lucrurile din natură și prin cele mai profunde și gingașe legături omenești pe care inimile noastre le pot cunoaște. Totuși, toate acestea nu oglindesc decât imperfect iubirea Sa.
Odihna vesnica tuturor celor adormiti😭😭!
Papa plata,