Mulțumesc frumos. Binevenit, la timpul potrivit. Materialul explică clar. Istoria adevărată este foarte importantă... ajută să ținem drumul ,,tot înainte"... înapoi înseamnă pierderi, înapoieri la toate nivelurile, categoriile sociale, a vieții. ...
Asta e un continut care merita tradus in engleza. Pentru ca am prieteni in vest care sunt extrem de apropiati de politica locala si socati de zilele astea. Genul asta de material, in engleza, ar fi la fix ca material de documentare pentru ei.
Autorii morali pentru tot ce s-a întâmplat sunt politicienii de atunci (similar cu situația actuală - politicienii și iar politicienii) în frunte cu cel care nu merita rangul de rege, carol al II lea (cu litere mici pt. că și el a fost mic, minuscul la fapte). Apariția mișcării a fost determinată de situația existentă în țară... Evident, convingerile, credințele și faptele duse la extrem, la exacerbare, atunci ca și acum, nu pot duce la un final bun.
@@horiabalaban7968Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
@@TheGamester112Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
@@TheGamester112Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării, În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării. V-ați pervertit ființa trăind cu artificii, Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre, Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre. Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba; Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate, Telalii cugetării dau marfa pe degeaba: Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate. Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită, Pe clarități banale cartezian vă poartă, Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită, Minciună din știință, narcotice din artă. Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere, Minciunile comode sunt vălul diafan, Satana-i o legendă, iar spiritul părere, Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran. Fugiți de adevăruri prin cotituri savante, Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul, Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante - O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul. Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită, Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde. De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită, Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde. La rădăcina vieții sobolul se ascunde, Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină, Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde, Să prăbușească totul în groază și-n ruină. S-aveți armura gata când ceasul greu va bate, Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul: Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate, Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul. A început în spirit o cruntă încleștare, Armate nevăzute stau aspre față-n față. Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare, Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață. Operă scrisă de Sfântul Constantin Oprișan, liderul frăției de cruce pe țară , cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
@@TheGamester112Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării, În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării. V-ați pervertit ființa trăind cu artificii, Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre, Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre. Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba; Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate, Telalii cugetării dau marfa pe degeaba: Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate. Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită, Pe clarități banale cartezian vă poartă, Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită, Minciună din știință, narcotice din artă. Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere, Minciunile comode sunt vălul diafan, Satana-i o legendă, iar spiritul părere, Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran. Fugiți de adevăruri prin cotituri savante, Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul, Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante - O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul. Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită, Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde. De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită, Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde. La rădăcina vieții sobolul se ascunde, Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină, Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde, Să prăbușească totul în groază și-n ruină. S-aveți armura gata când ceasul greu va bate, Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul: Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate, Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul. A început în spirit o cruntă încleștare, Armate nevăzute stau aspre față-n față. Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare, Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
@@alx.972Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării V-ați pervertit ființa trăind cu artificii Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate Telalii cugetării dau marfa pe degeaba Orice oricum oricând căci asta-i libertate Vă dau în loc de geniu sofisma parazită Pe clarități banale cartezian vă poartă Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită Minciună din știință narcotice din artă Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere Minciunile comode sunt vălul diafan Satana-i o legendă iar spiritul părere Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran Fugiți de adevăruri prin cotituri savante Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde La rădăcina vieții sobolul se ascunde Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde Să prăbușească totul în groază și-n ruină S-aveți armura gata când ceasul greu va bate Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul A început în spirit o cruntă încleștare Armate nevăzute stau aspre față-n față Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață Scrisă de către Costache Oprișan, liderul fraților de cruce pe țară, cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
Clipul trebuie sa il vada fiecare din corile si ingramaditii care voteazacu CG… Votantii lui sunt oamenii limitati si e normal sa castige! Multumim pt clip!!!
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării V-ați pervertit ființa trăind cu artificii Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate Telalii cugetării dau marfa pe degeaba Orice oricum oricând căci asta-i libertate Vă dau în loc de geniu sofisma parazită Pe clarități banale cartezian vă poartă Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită Minciună din știință narcotice din artă Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere Minciunile comode sunt vălul diafan Satana-i o legendă iar spiritul părere Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran Fugiți de adevăruri prin cotituri savante Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde La rădăcina vieții sobolul se ascunde Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde Să prăbușească totul în groază și-n ruină S-aveți armura gata când ceasul greu va bate Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul A început în spirit o cruntă încleștare Armate nevăzute stau aspre față-n față Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
Nici nu-i dau redare clipului. Va invit sa vedeti clipul lui Gica Manole despre Capitan. Gica Manole e cel mai mare istoric roman si inca e contemporan cu noi. Invatati de la elite, nu de la "content makers"
Bravo Călin Georgescu, așa mai învață și creatorii de conținut istorie.... bine, și atunci ca și acum cei care scriu erau pro sau contra, ori pe statul de plata al cuiva. Ani au trecut iar noi tot saraci cu o societate dezbinată, slab pregătită am rămas, condusă de ghiocei pe post de politicieni, președinți ce știu doar sa adopte pozitia acestei flori.
Interesantă prezentate, dar ușor inexacta . Spuneți adevărul doar pe jumătate. În 1933 ,în plin proces electoral, Carol al II- lea îi cere lui Duca să scoată Garda de Fier in afara legii . Vă sună cunoscut? Duca este ucis. Pe cei care l - au omorât, l-au arestat și pe Codreanu. Cum nu s-a putut dovedi implicarea lui a fost eliberat. E adevărat că la alegerile din '37 a fost a treia putere, dar erau doar 3 partide. Iar procentul a fost 15,5 %. În '38 Iorga depune o plângere de ultraj la ministru, pe care o retrage ulterior. Totuși regele îi cere arestarea. E judecat ,i se da 6 luni de închisoare . E rejudecat Armand Călinescu adaugă și acuzația de trădare, iar Codreanu e condamnat la 10 ani de muncă silnică. Cretinul de Carol al II - lea comandă execuția lui. El și încă alți 13 camarazi sunt spânzurați, împușcați pe la spate, arși și aruncați într-o groapa comună. Astfel Codreanu devine un martir . Carol al II-lea instaurează "starea de urgență " desființează partidele, se face un guvern de Uniune Națională și altfel se instaurează dictatura carlista . Morala ar fi că dacă îndepărtezi un pericol, ar fi bine să o faci corect, altfel o să pierzi.
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării, În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării. V-ați pervertit ființa trăind cu artificii, Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre, Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre. Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba; Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate, Telalii cugetării dau marfa pe degeaba: Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate. Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită, Pe clarități banale cartezian vă poartă, Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită, Minciună din știință, narcotice din artă. Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere, Minciunile comode sunt vălul diafan, Satana-i o legendă, iar spiritul părere, Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran. Fugiți de adevăruri prin cotituri savante, Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul, Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante - O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul. Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită, Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde. De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită, Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde. La rădăcina vieții sobolul se ascunde, Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină, Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde, Să prăbușească totul în groază și-n ruină. S-aveți armura gata când ceasul greu va bate, Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul: Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate, Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul. A început în spirit o cruntă încleștare, Armate nevăzute stau aspre față-n față. Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare, Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață. Poezie scrisă de Sfântul martir Constantin Oprișan cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
@@madalinag51Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte, Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri; Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte, Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri! Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag. Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag Asinii filosofici şi turmele cuminţi. În inima pădurii voi întâlni o fată Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt. Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt. Or să mă strige zeii bătrânului Homer, Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer, De lumea lor cu soare şi stele de neon. Va strânge Parmenide din cosmicul decor Durerea lui perfectă în sfere de cleştar, Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor, Voi ignora roboţii şi porcii de metal. Târziu, doinind povestea amarului trecut, Voi fredona refrenul metalicei jivini, Va da din cap, uimită de basmul necrezut, Nevinovata turmă şi scepticii asini. Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis, Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge, Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis, Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge. Să te ridici mai tare din orice prăbuşire, Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute, Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire; Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute. Acesta fie sensul victoriilor tale, Când porţi povară trupul, durerea drept hotar, Când lutul te constrânge cu legi materiale, Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar. În cântul tău să legeni al lumilor mister, Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon, Materia pătrunsă în inima-i de fier Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon. Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele, Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană. Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele, Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană. Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar, Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni, Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar: Înconjură taverna şi haitele de câini. Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat, Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola, Lingându-şi murdăria vărsată din ficat.... Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta! Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi, Iar semnele căzute le vei găsi în praf; Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi... Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf! Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi Va săruta pământul uitându-se-napoi, Se vor ivi din zare pădurile de ulmi Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi. Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei; Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată, Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei. Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul, Îţi vor vesti venirea în codri de stejari Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul, Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari. Vei regăsi toiagul şi gluga de oier, Păstrate ca relicvă alături de caval, Şi cântul va începe şi va urca spre cer, Sfios ca începutul şi trist ca un final. Din ce în ce mai plină suna-va melodia, Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt, Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria Născută din întâiul şi ultimul tău cânt. Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând, Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot, Vei levita. Pădurea te va privi urcând Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot. Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat, Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii, În marea ta iubire crezând nestrămutat, Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii. Cu dolii de cerneală, taverne sodomite Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite, De alba ta cămaşă comerţul lor murdar. Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă, Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi, Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi. Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat, Prin pulberea de stele urcându-te senin; Va mângâia lumina obrazul tău curat Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in. Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci Privirea ta şi gândul o clipă înapoi, Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci Râmând în picătura imundă de noroi. De sus, privind mocirla prin care ai trecut, Ca de un vis de groază te-o trece un fior, Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut, De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor. Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat, Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină; Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină. Constantin Oprişan
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării, În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării. V-ați pervertit ființa trăind cu artificii, Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre, Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre. Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba; Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate, Telalii cugetării dau marfa pe degeaba: Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate. Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită, Pe clarități banale cartezian vă poartă, Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită, Minciună din știință, narcotice din artă. Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere, Minciunile comode sunt vălul diafan, Satana-i o legendă, iar spiritul părere, Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran. Fugiți de adevăruri prin cotituri savante, Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul, Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante - O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul. Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită, Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde. De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită, Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde. La rădăcina vieții sobolul se ascunde, Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină, Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde, Să prăbușească totul în groază și-n ruină. S-aveți armura gata când ceasul greu va bate, Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul: Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate, Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul. A început în spirit o cruntă încleștare, Armate nevăzute stau aspre față-n față. Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare, Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Maresalul I. Antonescu e asociat in mod intentionat cu legionarii , insa total nefondat ! Antonescu a fost singurul care nu a tras asupra taranilor in rascoala din 1907 Antonescu nu a avut nici o sustinere politica , si de aici asocierea cu legionarii , insa nicidecum o asociere ideologica , a fost vorba doar de lasitatea partidelor istorice .... Antonescu a fost tradat in mod josnic si miseleste tocmai de cel care a ajuns pe tron datorita lui Antonescu , asa zisul rege Mihai , rege care a crezut ca prin tradarea lui I. Antonescu isi va salva pozitia in fruntea statului . Daca Antonescu a intrat in razboi alaturi de germania , a intrat cu gandul de a recupera teritoriile pierdute de romania cu o conducere monarhista laṣă si fară interes față de țară , de altfel ce dragoste de romania au putut avea niste monarhi veniti de peste graniţă ?
Domnule, eu înțeleg că sunteți mai catolic decât papa de la Roma și îl puneți la zid pe mareșalul Antonescu dar nu ar trebui să vorbiți și de atrocitățile comise de armata sovietică atât pe teritoriul Basarabiei(după război) cât și pe teritoriul României? Sunteți în stare să căutați documente sau doriți să vi le furnizam noi, urmașii soldaților români care au luptat pentru țară?
Votăm masiv, Călin Georgescu președintele României și al românilor și Diana, Doamna de Oțel, a Romaniei și a românilor,prim ministru al României și al românilor🤺💓💞🦂💞🦂🇹🇩🌞💯🇷🇴🇷🇴☮️☮️🌹😂🤯💞💞🆘💯💯💝💝❤️❤️♥️♥️♥️🙏🇷🇴🌞🇹🇩🔥🔥🤺🥰🤗.Nu mai manipulați poporul cu minciunile voastre, adevărații istorici ai României, Gică Manole, Corvin Lupu, pe Dis TV și ard Verba, acolo găsiți adevărul.😡😡😡😡😡
În privința Corneliu Zelea Codreanu poate ai dreptate. Dar despre CG bați câmpii, Stellarium! Așteaptă câțiva ani și apoi pronunta-te. Roaga-te sa mai apuci.
@@mariapitut1541 Corect! Nu trebuie a judeca un om după aparențe...,! Fiecare are misiunea lui. Ceea ce experimentam pe Pământ este defapt o școală de evoluție spirituală...,!
Apreciez materiale educative oferite de acest canal. Dar din pacate Dezgustat de idiolagia subită de a promova ideea CINE NU E CU NOIE IMPOTRIVA NOASTRĂ
Ajunge nu te stresa!!!! Istoria nu se va repeta nici odată . Suntem din fericire in continuă expansiunei in care exista doar 2 variante de participare Ori te adaptezi si mergi mai departe.Ori te ingropi singur continund sa cauți meru vinovati de situația in care continui sa respiri degeaba
CE ARE A FACE VREMURILE ISTORICE DE ACUM 90 DE ANI CU VIITORUL PRESEDINTE C.GEORGESCU.TREBUIE SA FII TICALOS DIN NASCARE SA FACI ASEMENEA PARALELISME....CU C.GEORGESCU....
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării V-ați pervertit ființa trăind cu artificii Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate Telalii cugetării dau marfa pe degeaba Orice oricum oricând căci asta-i libertate Vă dau în loc de geniu sofisma parazită Pe clarități banale cartezian vă poartă Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită Minciună din știință narcotice din artă Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere Minciunile comode sunt vălul diafan Satana-i o legendă iar spiritul părere Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran Fugiți de adevăruri prin cotituri savante Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde La rădăcina vieții sobolul se ascunde Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde Să prăbușească totul în groază și-n ruină S-aveți armura gata când ceasul greu va bate Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul A început în spirit o cruntă încleștare Armate nevăzute stau aspre față-n față Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață
Este pur și simplu incredibilă similitudinea ideologiilor de atunci și de acum... istoria chiar se repetă
Foarte bun material !!!
S-a născut la Iași! Nu la Huși!!! Cel mai mare iubitor de patrie din istorie ! UNICUL CĂPITAN ❤
Mulțumesc frumos. Binevenit, la timpul potrivit.
Materialul explică clar.
Istoria adevărată este foarte importantă... ajută să ținem drumul ,,tot înainte"... înapoi înseamnă pierderi, înapoieri la toate nivelurile, categoriile sociale, a vieții. ...
Asta e un continut care merita tradus in engleza. Pentru ca am prieteni in vest care sunt extrem de apropiati de politica locala si socati de zilele astea. Genul asta de material, in engleza, ar fi la fix ca material de documentare pentru ei.
Mai bine caută tu materiale în engleză, sa vezi ce zic alții despre legiune și Codreanu..
Foarte Bun videoclip, și foarte important! Mulțumim!
Autorii morali pentru tot ce s-a întâmplat sunt politicienii de atunci (similar cu situația actuală - politicienii și iar politicienii) în frunte cu cel care nu merita rangul de rege, carol al II lea (cu litere mici pt. că și el a fost mic, minuscul la fapte). Apariția mișcării a fost determinată de situația existentă în țară...
Evident, convingerile, credințele și faptele duse la extrem, la exacerbare, atunci ca și acum, nu pot duce la un final bun.
Povestea sistemului care ne tine in datorii de 35 de ani cind ne vei spune😂😂😂😂😂
Că un cult sunteți. Nu contează cât de rău e Georgescu, voi tot îl votați
@horiabalaban7968 eu am votat cu ciucanu
@horiabalaban7968 de prost ce sunt
@@avramcirt4294 nu de turul 1 borbesc. Eu vorbesc de cei ce vor acum să-l voteze pe georgescu
@@horiabalaban7968Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Cititi cartile lui Gica Manole si ale luii Gheorghe Buzatu pentru o mai buna intelegere.
sa dovedit ca sintem acolo
Multumim pentru videoclip ,in scoala am invatat prea putin si nu am avut ocazia sa ne documentam ,numai ce am atiut de la bunici.
Acest videoclip trebuie sa ajunga la toti cei care țin cu CG
Asa si?
Pe cine sa alegi?
Elena Lasconi care n-are habar de nimic? Zi-mi ceva de bine de ea
Ciolacu ? Vrei sa ramai in acelasi cacat?
Votam calin georgescu
@@georgedorinaldea1417 votati calin georgescu, mancati cacat ca restu
Hotarati-va ori e pro rus ori e legionar🙄
Cum zici tu razvan@@razvan2176
Numai minciuni, fereasca ne Dumnezeu de cei ce cred ce spune dusmaul despre stramosii sai, in fata a ce au spus stramosii despre dusman!
Ai verifica tu ca nu e adevarat? Cate clase ai?
@@TheGamester112 uite te pe UA-cam este o serie de documentare Romania și dictaturile ei , istoria pe care o ști tu este varianta roller
@@TheGamester112Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
@@TheGamester112Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante -
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Operă scrisă de Sfântul Constantin Oprișan, liderul frăției de cruce pe țară , cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
@@TheGamester112Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante -
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Respect,popor romania mare💙💛❤️👍✊💪🔥💯🐺😇👑🕊️🙏✝️💒👍✊💪💙💛❤️
Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de oameni!
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Căutați ce spun istoricii ca Gică Manole sau Corvin Lupu despre Corneliu Zelea Condreanu ...nu acest gen de clipuri..
Ce pretenții să ai de la vloggeri, care fac videoclipuri de duzină pt a prinde la public… mie îmi e milă de cei care chiar cred balivernele astea.
Exact
,,Istoria o fac învingătorii." Oare cine a învins poporul român ,se pare ca politica bolșevic-sovietică continuă în România și fără URSS.
@@corinavladulescu9077 de ce? Nu te uiți la toți și decizi după? Așa credul ești?
@@alx.972Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării
În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre
Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba
Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba
Orice oricum oricând căci asta-i libertate
Vă dau în loc de geniu sofisma parazită
Pe clarități banale cartezian vă poartă
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită
Minciună din știință narcotice din artă
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere
Minciunile comode sunt vălul diafan
Satana-i o legendă iar spiritul părere
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante
O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul
Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde
La rădăcina vieții sobolul se ascunde
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde
Să prăbușească totul în groază și-n ruină
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul
A început în spirit o cruntă încleștare
Armate nevăzute stau aspre față-n față
Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare
Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață
Scrisă de către Costache Oprișan, liderul fraților de cruce pe țară, cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
Atâtea asemănări între el și CG! Ascultați dragi susținători să vedeți care sunt riscurile🫵🏽
Trăiască Legiunea și Căpitanul!
Am citit 6 cărți despre mișcarea legionară
Crede-mă că nu e așa cum zic ăștia la TV și UA-cam
Ascultam manipularea, votam CG.
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Clipul trebuie sa il vada fiecare din corile si ingramaditii care voteazacu CG…
Votantii lui sunt oamenii limitati si e normal sa castige!
Multumim pt clip!!!
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării
În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre
Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba
Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba
Orice oricum oricând căci asta-i libertate
Vă dau în loc de geniu sofisma parazită
Pe clarități banale cartezian vă poartă
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită
Minciună din știință narcotice din artă
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere
Minciunile comode sunt vălul diafan
Satana-i o legendă iar spiritul părere
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante
O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul
Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde
La rădăcina vieții sobolul se ascunde
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde
Să prăbușească totul în groază și-n ruină
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul
A început în spirit o cruntă încleștare
Armate nevăzute stau aspre față-n față
Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare
Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață
Bine ca mi-ai spus, azi merg la Tancabesti sa cinstesc memoria Capitanului..
Ne vedem acolo, TLC!
Gunoaiele mi-au sters un raspuns in care trimiteam la un link important.
Activitățile mișcării legionale au atras… 😂
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Ați dorit să spuneți PATRIOTISM !
Nici nu-i dau redare clipului. Va invit sa vedeti clipul lui Gica Manole despre Capitan. Gica Manole e cel mai mare istoric roman si inca e contemporan cu noi. Invatati de la elite, nu de la "content makers"
Trăiască Legiunea și Căpitanul!
Trăiască România Legionară!
Votăm Călin Georgescu!
@@vasile_iasinschi Ai curaj,deci aprecierea mea
te cauta
🇷🇴❤️ Czc 💪
TLC
Au avut si români Mosadul lor....au ,,oedepsit " pe cei care tradau😂
VOTAM MASIV CALIN GEORGESCU! STOP PROPAGANDA! UNFOLLOW DE LA ACEST CANAL!
Eu nu prea obișnuiesc sa dau Dislike la video-uri dar din partea mea are și Dislike
Niste marionete UE nici nu stiu cine s EI defapt! Călin Georgescu PRESEDINTE! DOAMNE AJUTA!
Respect
Bravo Călin Georgescu, așa mai învață și creatorii de conținut istorie.... bine, și atunci ca și acum cei care scriu erau pro sau contra, ori pe statul de plata al cuiva. Ani au trecut iar noi tot saraci cu o societate dezbinată, slab pregătită am rămas, condusă de ghiocei pe post de politicieni, președinți ce știu doar sa adopte pozitia acestei flori.
Daca nu știați Hristos a fost respins de evrei,asa ca incepi rău...
Interesantă prezentate, dar ușor inexacta . Spuneți adevărul doar pe jumătate.
În 1933 ,în plin proces electoral, Carol al II- lea îi cere lui Duca să scoată Garda de Fier in afara legii . Vă sună cunoscut? Duca este ucis. Pe cei care l - au omorât, l-au arestat și pe Codreanu. Cum nu s-a putut dovedi implicarea lui a fost eliberat.
E adevărat că la alegerile din '37 a fost a treia putere, dar erau doar 3 partide. Iar procentul a fost 15,5 %.
În '38 Iorga depune o plângere de ultraj la ministru, pe care o retrage ulterior. Totuși regele îi cere arestarea. E judecat ,i se da 6 luni de închisoare . E rejudecat Armand Călinescu adaugă și acuzația de trădare, iar Codreanu e condamnat la 10 ani de muncă silnică. Cretinul de Carol al II - lea comandă execuția lui. El și încă alți 13 camarazi sunt spânzurați, împușcați pe la spate, arși și aruncați într-o groapa comună. Astfel Codreanu devine un martir . Carol al II-lea instaurează "starea de urgență " desființează partidele, se face un guvern de Uniune Națională și altfel se instaurează dictatura carlista .
Morala ar fi că dacă îndepărtezi un pericol, ar fi bine să o faci corect, altfel o să pierzi.
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante -
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Poezie scrisă de Sfântul martir Constantin Oprișan cel mai chinuit dintre milioanele de deținuți politici din vremea comuniștilor
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Trăiască Legiunea și Căpitanul!
Calin Georgescu președintele României!
🫡🫡🫡
0:58 Iisus nu este evreu
e rom
Sunt curios,pe tine cu cât te-au plătit sa faci propaganda împotriva domnului Călin Georgescu?
Ești conștient ca poti verifica lucrurile astea din surse credibile,cum ar fii cartile…😂
@@RunAway7 ești definiția prostiei, vere!
Voteaza Calin Georgescu, evident ca nu stie sa citeasca sau citeste asa cu degetul sub cuvinte, ca sunt greu de urmarit cuvintele, il obosesc
@@madalinag51Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să mă întorc mai bine la oi, să mă retrag.
Din lumea lor vândută pe treizeci de arginţi
Voi paşte în tăcerea pădurilor de fag
Asinii filosofici şi turmele cuminţi.
În inima pădurii voi întâlni o fată
Şi inima-mi va bate ca-n ceasul cel mai sfânt.
Ne va cuprinde-n braţe tăcerea-nmiresmată
Şi-om adormi-n sărutul nostalgicului vânt.
Or să mă strige zeii bătrânului Homer,
Pe creştet îmi va trece mai falnic Orion
Şi voi uita, când urcă Pleiadele pe cer,
De lumea lor cu soare şi stele de neon.
Va strânge Parmenide din cosmicul decor
Durerea lui perfectă în sfere de cleştar,
Uitându-mă ca-n unda albastrului izvor,
Voi ignora roboţii şi porcii de metal.
Târziu, doinind povestea amarului trecut,
Voi fredona refrenul metalicei jivini,
Va da din cap, uimită de basmul necrezut,
Nevinovata turmă şi scepticii asini.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea - şi sigur vei învinge.
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeţi de fier să-ţi fie cuvintele temute,
Ştiinţa ta: credinţa, iar forţa ta: iubire;
Să-ţi faci din geniu spadă, iar scutul din virtute.
Acesta fie sensul victoriilor tale,
Când porţi povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge cu legi materiale,
Să sfarmi cu geniul liber păcatul necesar.
În cântul tău să legeni al lumilor mister,
Prin el să treacă-n freamăt al geniilor zvon,
Materia pătrunsă în inima-i de fier
Să cadă în genunche, ca-n vechiul Ierihon.
Trecând din nou prin lume spre câmpul tău cu stele,
Vei întâlni aceeaşi sodomică dugheană.
Ieşi-vor Ehrenburgii din nou de sub tejghele,
Turbarea să-şi ascundă lingându-te în rană.
Ştiu că le ştii comerţul şi rostul lui ţi-e clar,
Şi taina lui sinistră, şi cinicii stăpâni,
Dar ca să nu pierzi drumul, un sfat ţi-e necesar:
Înconjură taverna şi haitele de câini.
Te vor primi jupânii cu rânjetul spurcat,
Îţi vor zâmbi clienţii, te vor striga Zola,
Lingându-şi murdăria vărsată din ficat....
Tu treci pe lângă dânşii şi mergi spre turma ta!
Şi iarăşi ghilotinei vei trece pe sub dinţi,
Iar semnele căzute le vei găsi în praf;
Îşi va suna zaraful tociţii lui arginţi...
Tu să n-atingi arginţii, ci scuipă-l pe zaraf!
Într-un amurg nostalgic, când soarele pe culmi
Va săruta pământul uitându-se-napoi,
Se vor ivi din zare pădurile de ulmi
Şi dulcele Psychaion, cu turmele de oi.
Atunci ţi-o pare clipa mai grea ca niciodată
Şi tot mai grea e fruntea, şi ochii tot mai grei;
Şi frînt vei sta, când noaptea se lasă-nmiresmată,
Să-i sorbi parfumul paşnic sub crengile de tei.
Dar mieii albi, simţindu-ţi prin întuneric pasul,
Îţi vor vesti venirea în codri de stejari
Şi turmele vor crede, îţi vor cunoaşte glasul,
Şi-abia văzând, vor crede şi scepticii măgari.
Vei regăsi toiagul şi gluga de oier,
Păstrate ca relicvă alături de caval,
Şi cântul va începe şi va urca spre cer,
Sfios ca începutul şi trist ca un final.
Din ce în ce mai plină suna-va melodia,
Mai grea de înţelesuri cu fiece cuvânt,
Şi nopţi la rând pe câmpuri va plânge bucuria
Născută din întâiul şi ultimul tău cânt.
Şi-n seara cea mai lină, când stele tremurând,
Din ape, nestemate, şiragurile-şi scot,
Vei levita. Pădurea te va privi urcând
Şi, dând din cap, măgarii vor înţelege tot.
Iar turma, biata turmă va şti că eşti plecat,
Şi tot pe drumul galben te-o aştepta să vii,
În marea ta iubire crezând nestrămutat,
Şi sufletul ei singur va plânge pe câmpii.
Cu dolii de cerneală, taverne sodomite
Vor încerca să mintă că ai murit, şi iar
Se vor trudi să lege, cu panglici mâzgălite,
De alba ta cămaşă comerţul lor murdar.
Verlainii şi Baudelairii, sorbind mai grea otravă,
Şi-or scărpina păduchii, strivindu-i sub călcâi,
Şi lacrimi mai amare din fierea lor bolnavă
Şi-or stoarce, ca să-ţi facă din ele căpătâi.
Tu tot mai jos lăsa-vei pământu-ntunecat,
Prin pulberea de stele urcându-te senin;
Va mângâia lumina obrazul tău curat
Şi colbul de luceferi cămaşa ta de in.
Şi dacă vreo ispită te va-ndemna să-ntorci
Privirea ta şi gândul o clipă înapoi,
Vei revedea cu scârbă pe umaniştii porci
Râmând în picătura imundă de noroi.
De sus, privind mocirla prin care ai trecut,
Ca de un vis de groază te-o trece un fior,
Îţi vei desprinde ochii şi gândul de pe lut,
De tot ce-a fost acolo simţindu-te uşor.
Tu tot mai sus urca-vei, de geniul tău purtat,
Lăsând în urmă aştrii, cenuşă tot mai fină;
Foşnirea lor s-o şterge [?] în sufletu-mpăcat
Şi vei intra - scânteie - în marea de lumină.
Constantin Oprişan
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante -
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
Calin Georgescu ie președinte
☦️🇹🇩🤝🏻🇲🇩☦️
Maresalul I. Antonescu e asociat in mod intentionat cu legionarii , insa total nefondat !
Antonescu a fost singurul care nu a tras asupra taranilor in rascoala din 1907
Antonescu nu a avut nici o sustinere politica , si de aici asocierea cu legionarii , insa nicidecum o asociere ideologica , a fost vorba doar de lasitatea partidelor istorice ....
Antonescu a fost tradat in mod josnic si miseleste tocmai de cel care a ajuns pe tron datorita lui Antonescu , asa zisul rege Mihai , rege care a crezut ca prin tradarea lui I. Antonescu isi va salva pozitia in fruntea statului .
Daca Antonescu a intrat in razboi alaturi de germania , a intrat cu gandul de a recupera teritoriile pierdute de romania cu o conducere monarhista laṣă si fară interes față de țară , de altfel ce dragoste de romania au putut avea niste monarhi veniti de peste graniţă ?
Domnule, eu înțeleg că sunteți mai catolic decât papa de la Roma și îl puneți la zid pe mareșalul Antonescu dar nu ar trebui să vorbiți și de atrocitățile comise de armata sovietică atât pe teritoriul Basarabiei(după război) cât și pe teritoriul României?
Sunteți în stare să căutați documente sau doriți să vi le furnizam noi, urmașii soldaților români care au luptat pentru țară?
ficare ia bani de unde poiate SADOVEANU
Cel mai mare erou. Fără doar și poate. Cel mai mare🇹🇩
Nu am ascultat încă dar bănuiesc că sunt destule neadevăruri spuse - cel puțin titlul dă de gol materialul ...
Antonescu erou national🇷🇴
Slava Mareşal Ion Antonescu
MANIPULARE.
Ăstea sunt notițe luate de la 5 minute de istorie? 😂😂😂 Poporul l a iubit,cine iubea regele?
Scriu decât atât, pentru aceia care știu istorie. "Romani, va ordon, treceți Prutul!!!"
istorie de MOSCOVA
Isus a fost evreu?! Aha, am inteles.
Membru de partid
Votăm masiv, Călin Georgescu președintele României și al românilor și Diana, Doamna de Oțel, a Romaniei și a românilor,prim ministru al României și al românilor🤺💓💞🦂💞🦂🇹🇩🌞💯🇷🇴🇷🇴☮️☮️🌹😂🤯💞💞🆘💯💯💝💝❤️❤️♥️♥️♥️🙏🇷🇴🌞🇹🇩🔥🔥🤺🥰🤗.Nu mai manipulați poporul cu minciunile voastre, adevărații istorici ai României, Gică Manole, Corvin Lupu, pe Dis TV și ard Verba, acolo găsiți adevărul.😡😡😡😡😡
Veti muri de foame, dar veti fi fericiti! Aleluia!🇻🇳
Susțin mișcarea legionară în România. Jos cu partidele corupte
@@ionutg7947 da te jos din corcodus man te rog.
sa ai parte de EI
Imagini bune.. Cel ce comentează.. lasă de dorit.
În privința Corneliu Zelea Codreanu poate ai dreptate. Dar despre CG bați câmpii, Stellarium! Așteaptă câțiva ani și apoi pronunta-te. Roaga-te sa mai apuci.
@@mariapitut1541 Corect! Nu trebuie a judeca un om după aparențe...,! Fiecare are misiunea lui. Ceea ce experimentam pe Pământ este defapt o școală de evoluție spirituală...,!
Apreciez materiale educative oferite de acest canal. Dar din pacate Dezgustat de idiolagia subită de a promova ideea CINE NU E CU NOIE IMPOTRIVA NOASTRĂ
Ajunge nu te stresa!!!! Istoria nu se va repeta nici odată . Suntem din fericire in continuă expansiunei in care exista doar 2 variante de participare Ori te adaptezi si mergi mai departe.Ori te ingropi singur continund sa cauți meru vinovati de situația in care continui sa respiri degeaba
cit crezi vei trai ca ORB
CE ARE A FACE VREMURILE ISTORICE DE ACUM 90 DE ANI CU VIITORUL PRESEDINTE C.GEORGESCU.TREBUIE SA FII TICALOS DIN NASCARE SA FACI ASEMENEA PARALELISME....CU C.GEORGESCU....
se poete si fara Tancuri
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării
În trândăvia voastră nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre
Prin somn zvârliți moneda aproape e taraba
Cu drojdia gândirii pe teme răsuflate
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba
Orice oricum oricând căci asta-i libertate
Vă dau în loc de geniu sofisma parazită
Pe clarități banale cartezian vă poartă
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită
Minciună din știință narcotice din artă
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere
Minciunile comode sunt vălul diafan
Satana-i o legendă iar spiritul părere
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante
O turmă sybarită tu n-ai văzut pe Dracul
Din moarte-ndrept spre tine mulțime sodomită
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde
La rădăcina vieții sobolul se ascunde
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde
Să prăbușească totul în groază și-n ruină
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul
A început în spirit o cruntă încleștare
Armate nevăzute stau aspre față-n față
Curând va-ncepe lupta și-n voi în fiecare
Și-o veți simți cumplită în cugete și-n viață