„Geme” de sărăcie, dar geme prin Dubai, Grecia, Coasta de Azur. Cum mă să nu-ți ajuți un vecin căruia i-au intrat tîlharii în casă ? Nici nu mai vorbim că cei mai mulți români nici nu știau că avem așa ceva și nu știu ce este sistemul „Patriot”.
Cum isi, permit acesti tradatori de tara sa doneze in numele poporului care a platit acest sistem . De ce nu fac un referendum la unul din scrutinuri . De exemplu la alegerile pentru presedinte . Nu ar costa prea mult .
Între paradoxurile politici globale ar fi interesant de analizat câteva pentru a ne da seama cât de lesne suntem de fraierit noi, românii: de pildă, pentru că ne conduc oameni ușor de dus cu zăhărelul, precum însuși prezidentul pe care românii l-au ales și, precum recent el însuși a spus-o, fără perdea, are toate drepturile să nu dea socoteală.
Dacă, de la lungimea sa, prezidentul poate să nu explice românilor acțiunile sale politic, și nu numai, Mark Rutte, mai lung cu 0,3 cm, socotește că nu are obligații de aceeași natură lui Johannis.
Păi, stai să vezi, că taman spuse ceva Zelenxki despre necesitatea imperioasă ca România și Polonia să se angajeze în război cu Rusia alături de Ucraina.
Simplu că buna ziua înlocuim sistemul petriot cu arcuri și harpalete Dobrin rachetele cu săgeți și borcane cu gogonele murate deci csat are dreptate cap sa ai că mintea ați vine
Sint 3 sisteme Patriot in cuti la vasilina ,nu stim daca sint functionale ori mare "Teapa " data statului Roman .De-ce nu sa dat din cele 3 ? Raspuns finca din 4 sisteme unul a fost functiolal restul sint de dus la topit🤔
Așa conducatori patrioți avem donează totul.Iar țara noastră geme de saracie ne pasă mai mult de straini decât de noi.bravo un pas ,,inainte''
„Geme” de sărăcie, dar geme prin Dubai, Grecia, Coasta de Azur. Cum mă să nu-ți ajuți un vecin căruia i-au intrat tîlharii în casă ? Nici nu mai vorbim că cei mai mulți români nici nu știau că avem așa ceva și nu știu ce este sistemul „Patriot”.
Se stie !!! Teapa !! Cine stie cat din datoria noastra s a dus la vecina !!!🙈
Fara numar...
Acum ne dă rușii ,!
Placuta suedeza poate.
Nu vă mai uitați la Russia Tudey idiotilor ,legionari , comuniști .
Fara numar... donam, vai pleava de guvern
Cum isi, permit acesti tradatori de tara sa doneze in numele poporului care a platit acest sistem . De ce nu fac un referendum la unul din scrutinuri . De exemplu la alegerile pentru presedinte . Nu ar costa prea mult .
Avem CSAT, adică nu răspunde nimeni.
Acum Romania trebuie sa Dea patrioti
Johannes trebuie judecat pentru înaltă trădare!
Sa bage Romania in razboi ca sa poata lua absolut tot ce mai poate fi luat :)
Despre asta e vb, exact
Trilu-lilu. Balaceanca, alooooo. Ti-a suflat SOSOACA in gura? Iti dai seama ce PROSTII spui? Sau pentru asta esti platit?
Măi căcănarilor;după ce am dat la fier vechi și am distrus jndustria de armament,ce,aducea buget ...avem nevoie de componente. Explicație...ilogică.
Da , pe timpul lui ceausescu exportam armament ...astazi cumparam ruginituri si vechituri care ai pot intirzia pe rusi o zi - doua ...
Între paradoxurile politici globale ar fi interesant de analizat câteva pentru a ne da seama cât de lesne suntem de fraierit noi, românii: de pildă, pentru că ne conduc oameni ușor de dus cu zăhărelul, precum însuși prezidentul pe care românii l-au ales și, precum recent el însuși a spus-o, fără perdea, are toate drepturile să nu dea socoteală.
Ca cumpăra alt sistem pe spatele poporului sărac..
I-am primit și cu târfe cu tot.
Fara numar...
Daca nu-i primeai acum erai TU tarfa rusilor.
Măcar au adus și ei ceva n-au venit cu mâna goală !
@@adamadriana8227😂
Dacă, de la lungimea sa, prezidentul poate să nu explice românilor acțiunile sale politic, și nu numai, Mark Rutte, mai lung cu 0,3 cm, socotește că nu are obligații de aceeași natură lui Johannis.
Păi, stai să vezi, că taman spuse ceva Zelenxki despre necesitatea imperioasă ca România și Polonia să se angajeze în război cu Rusia alături de Ucraina.
TAB de la Marsa nu au fost bune,au cumparat Pirhana care sunt submarine.
Simplu că buna ziua înlocuim sistemul petriot cu arcuri și harpalete Dobrin rachetele cu săgeți și borcane cu gogonele murate deci csat are dreptate cap sa ai că mintea ați vine
O. Pulă maro dar Beloșto.No Mo.
Vai ce noutate😮
Sint 3 sisteme Patriot in cuti la vasilina ,nu stim daca sint functionale ori mare "Teapa " data statului Roman
.De-ce nu sa dat din cele 3 ? Raspuns finca din 4 sisteme unul a fost functiolal restul sint de dus la topit🤔
Naziunea.noastra.
Nu stiu de ce il intrebati pe DL CRISTOIU. 😂😂😂😂😂❤❤❤
Marș!
Așa s-a remarcat în primul an de facultate ✌️de l-au racolat băieții 🫢doar ca băieții vecinilor…
COROIU TURNATOR HAI SICTIR HUUUUUUUUUUUUUO
DL Tuca intrebatil pe dl STAN,
DL C VORBESTE PT EL REF LA SLUGARNICIE., ALTCEVA NU STIE❤❤❤❤
Tuca si Stan erati suveranisti nu doreati trupe NATO. Acum ce se intimpla?
Suveranisti? Niste carpe cu care rusi spala WC-ul dupa ce sa caca Putin.