Maestre Catalin Crisan, aceste melodii ne-au incantat copilaria si adolescenta, am crescut cu ele. Alaturi de tine si melodiile tale frumoase, frumusetea copilariei mele a fost data si de cantecele Angelei Similea, Corinei Chiriac, regretatilor Dan Spataru, Cornel Fugaru, Alexandru Jula etc. Eu consider ca toate aceste cantece nu sunt decat pentru oamenii romantici si sensibili din punct de vedere sufletesc. Doar acesti oameni pot aprecia si intelege aceste slagare la adevarata lor valoare. Constat, cu amaraciune, ca o mare parte dintre noi am pierdut acea sensibilitate si aplecare catre frumos, catre ceea ce inalta omul, si ( ca o parere personala), nu mai stim sa ne apreciem adevaratele valori. Poate gresesc, dar asa simt. Sa va dea Dumnezeu sanatate si eu cred ca aceste slagare nu vor pieri. Ele vor ramane mereu in inima iubitorilor de muzica usoara ( muzica adevarata, curata, romaneasca).
Frate Cătălin Ești Bun Național. Știi 😇 În România ești Cel Mai Bun, iar in lume poți fi numit “Vocea”. Respect! Dumnezeu să te Binecuvânteze! Christian Ciocan
O melodie sensibilă care va atinge sigur sufletele doamnelor și domnișoarelor romantice și iubitoare de frumos! Ai o voce caldă Cătălin , cu care alini durerile sufletești! FELICITĂRI și ..... mulțumim pentru această minunată melodie!
Laaaaa mulți mulți aaaaniiii binecuvântați sănătoși frumoși fericiti cu multe împliniri frumoase alături de cei dragi împreună cu un munte de sănătate o mare de succese profesionale răsunătoare și un ocean de fericire și dragoste infinite și să ne trăiți o mie de aaaaniiii binecuvântați să ne bucurați mult inimile maestre frumos CĂTĂLIN CRIȘAN 🎂 🎂 🎂 👏👏👏🎉🎉❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️💖💖💖💖💖💖💖💖♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️!!
Superb...nu ai cum sa i nu - i aceste cantece...acestui om atat de sensibil...aceasta voce..merge direct..la suflet...sanatate..si viata lunga..si cantece..superbe....!!!
Oina in prezent nu mia dat nimeni numic decit suferinta si lacrimi alt ceva nimic as fi vrur daemr nu sa intimplat si de acum e prea tirziu mai am citeva zile de trait ce sa mai fac doar amintiri numic alt ceva doamne ajuta ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Deunde sa te eau daca nu te arati sa vad cinevesti cu adevarat stiu ca este dedicatie dar reau sa te vad asa vb se spyun multe dar faptele conteaza realitatea nu asa ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Bravo Cătălin. Te iubesc și te ascult mereu. O voce calda și duioasă. Mulțumim pt.tot ce faci. Tine- o tot așa și la mai multe piese
Imi,plac,melodiile,dumneavoastra,tinerei,tot,așa
.
Foarte frumoase versuri,melodie și nu în ultimul rând vocea inconfundabilă ♥️♥️♥️😍😘😘
Foarte frumos curat minunat!
Il iubesc pe omul asta! Am crescut cu muzica lui...asa voce ....
Am crescut cu vocea aceasta calda , și acum mi i se face pielea de găină, ☺
Maestre Catalin Crisan, aceste melodii ne-au incantat copilaria si adolescenta, am crescut cu ele. Alaturi de tine si melodiile tale frumoase, frumusetea copilariei mele a fost data si de cantecele Angelei Similea, Corinei Chiriac, regretatilor Dan Spataru, Cornel Fugaru, Alexandru Jula etc. Eu consider ca toate aceste cantece nu sunt decat pentru oamenii romantici si sensibili din punct de vedere sufletesc. Doar acesti oameni pot aprecia si intelege aceste slagare la adevarata lor valoare. Constat, cu amaraciune, ca o mare parte dintre noi am pierdut acea sensibilitate si aplecare catre frumos, catre ceea ce inalta omul, si ( ca o parere personala), nu mai stim sa ne apreciem adevaratele valori. Poate gresesc, dar asa simt. Sa va dea Dumnezeu sanatate si eu cred ca aceste slagare nu vor pieri. Ele vor ramane mereu in inima iubitorilor de muzica usoara ( muzica adevarata, curata, romaneasca).
Greu ...,după ani și ani...dar SUPERB...ceva deosebit...nu auzi prea des așa ceva de frumos,sensibil....adevărat...că n viața... BRAVOOOO CATALIN !!!
Nu sunt "FAN" Crisan&Catalin, dar ... sincer, i-mi place aceasta melodie.., si nu numai, mai are cateva. Super.
Bună seara o melodie minunata voce calda plăcută felicitări super cool mega geil Irene
Frumoasa declaratie de dragoste! Felicitar!!❣🤗
domne ! multumesc te iubesc cu ganduri !duhu si inima
Doamne..sensibilitate..emoția și tulburare..Frumos,deosebit de frumos!
Multumesc,Cătălin !Prețuire și respect!💐💖💐💖💐
Superbă melodia.Seara frumoasa și weekend minunat.
O minunata melodie interpretata minunat voce foarte bună super cool mega geil
Superbă melodie și interpretare. O voce adorabilă aveti Cătălin Crișan. O seara minunata vă doresc.
❣️❣️❣️❣️Minunat melodii de Cătălin Crișan o voce plăcut foarte mult îmi place sa ascult muzica bună Irene
Un om minunat cu melodii frumoase!
Foarte frumos. Mult Respect. Fan nr 1.
Da am primit și eu o piesa de la iubitul meu in care mă regăsesc ne regăsim
Multumim
Om calitate talent succes sigur bravo
🌈❤️🌹❤️🌈
🌹Excepțională melodie! 🙏🏻❤️🙏🏻
multumesc decand astep sa revad fruomosele versurii cu iubire
Zi fericita va doresc. Romantica melodie. Felicitari! Multumim din suflet. Multa sanatate si fericire va doresc.
Frumos troppo bello sei unico
Superbă voce și melodia 👍👍👍
Sublim, mirific cântec.
Superba piesa, superbă voce, superb Cătălin!
Foarte frumos!
Felicitări!
Felicitari
Merg la inima aceste versuri .o voce calda Catalin Crisan
Profund …. direct in adâncul inimiii ❤️
SUPERBE, SUPERBE, FELICITĂRI!!!!
Frate Cătălin
Ești Bun Național.
Știi 😇
În România ești Cel Mai Bun, iar in lume poți fi numit “Vocea”.
Respect!
Dumnezeu să te Binecuvânteze!
Christian Ciocan
Foarte Frumos,*...
❤🍀❤👍
SUBLIM!
PRETUIRE si respect!💖💖💖
La multi ani maestre❤❤😂🎉😢😮😅😊
O melodie sensibilă care va atinge sigur sufletele doamnelor și domnișoarelor romantice și iubitoare de frumos! Ai o voce caldă Cătălin , cu care alini durerile sufletești! FELICITĂRI și ..... mulțumim pentru această minunată melodie!
Multumesc. Frumos!
O VOCE MINUNATA SI VERSURI SUPERBE -FELICITARIIIII !!!
Laaaaa mulți mulți aaaaniiii binecuvântați sănătoși frumoși fericiti cu multe împliniri frumoase alături de cei dragi împreună cu un munte de sănătate o mare de succese profesionale răsunătoare și un ocean de fericire și dragoste infinite și să ne trăiți o mie de aaaaniiii binecuvântați să ne bucurați mult inimile maestre frumos CĂTĂLIN CRIȘAN 🎂 🎂 🎂 👏👏👏🎉🎉❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️💖💖💖💖💖💖💖💖♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️!!
Exceptionl slagar. Pacat ca astazi nu mai sunt asemenea melodii. In ziua de astazi se merge foarte mult pe manelism si cocalarism.
Frumoase versuri un videoclip super mulțumesc
Romantic ....Superb!
Romantic. Felicitari!
Superba melodie, felicitari dl Catalin Crisan.. Am crescut cu melodiile dv... 🌞🌞
Foarte frumoasă melodia -Foarte sensibilă.
Frumos
Melancolia din sufletul meu,aleargă la cintecul tau
Atâta sensibilitate .... mai rar ... Aprecieri !
O eternitate as asculta,tandrele viersuri și vocea ta
Superb...nu ai cum sa i nu - i aceste cantece...acestui om atat de sensibil...aceasta voce..merge direct..la suflet...sanatate..si viata lunga..si cantece..superbe....!!!
Superba. Multumim.
Frumoasă melodie...Sensibile versuri ...
Minunata piesa! Multumesc!
Artist romantic
Damil și vad ce fac eu cu el dar nu te lasă nevasta ta care o ai ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Cat de frumos...
Felicitări!!!! Melodii minunate un om deosebit!!!
imi place mult de tot...felicitari Catalin
DOMNE IUBIUTO IUBITO NUSTIM
Superba piesa felicitari!!!
Superba!❤
Oare sunt singurul care se poate Numi 😢😢😢
Felicitari! "Se-ntâmplă uneori" sa fim iubiti asa cum ne dorim ...
Ador melodia asta 😍😍😍
Superb
Adorabila 😴
Mereu un romantic.Felucitari.
Superba felicitari
Superba melodie ,felicitari
Minunata piesa!
Respectul meu maestre
Felicitari Cataline❤
Splendida melodia. Felicitari!!! si multumimmm
Frumoasă melodie❤️
.... Super melodia si versurile ! .. Mult succes .. !
Da așa este... Am uitat că e chioară...
Merge la suflet si inima
SUPERBĂ !
FELICITĂRI !
SUPERB !
O seara binecuvintata!
Ohhh! cit de frumos!!!
Superb !
Felicitari !!
foarte frumoasa melodia !! ♥️
Super
Sa se obisnuiasca cine nu vorbeste,cu acest fel de comunicare,barbatii-i declara dragostea,ce ?nu este convenabil??????
Felicitări!!
Ty💘
E o medolie frumoasa
Se-intimpa uneori !🤗
❤❤❤
Acum în viața ,nu mai etotul la fel,,
Si cei mai insensibili devin romantici ascultand Catalin Crisan.
❤❤❤❤❤❤❤
❤️❤️❤️
Oina in prezent nu mia dat nimeni numic decit suferinta si lacrimi alt ceva nimic as fi vrur daemr nu sa intimplat si de acum e prea tirziu mai am citeva zile de trait ce sa mai fac doar amintiri numic alt ceva doamne ajuta ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
SI EU TEMASTEPT SI NU TE GASESC UITE REGASINDUNE IUBITO
Ele a vintila dijk facebook amsterdam nedrla hollanda ❤❤❤❤❤❤
🍀🍀🍀
Mai,Cataline,Salut(ca am uitat)cred ca este singura melodie(nu piesa)a ta care nu pre”imi „place”!Sorry...
Deunde sa te eau daca nu te arati sa vad cinevesti cu adevarat stiu ca este dedicatie dar reau sa te vad asa vb se spyun multe dar faptele conteaza realitatea nu asa ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Iubi esti bine ceaau