Cine este responsabilul pentru cei 280 de milioane de euro 💶….apoi altele 300 de milioane…d-lor trezirea Pe banul public nu face nimeni legi …dacă va văitați de pensiile oamenilor și dublarea alocației copiilor din România 🇷🇴 apoi mai vedem rezolvați asta …coaliția este o bula de aer
💥🇷🇴In România, cel puțin, un candidat independent la președinție este fie o utopie, fie o diversiune. Dacă tu nu poți convinge o colectivitate dintr-un partid să te accepte de conducător, ce naiba să unifici într-o țară întreagă? Tocmai ăsta e marele merit al Elenei Lasconi, cea acuzată de mediocritate: a reușit să facă un partid de oameni neproști, ba încă și cu orgolii nări, să o urmeze și să o sprijine. Exact ce are nevoie România unde fix hăbăucia face ravagii de au ajuns atâția intr-atât de năuci încât să-și dorească o clonă ieftină a lui Iliescu, o fantomă comunistoidă precum Georgescu. Or, Nicușor Dan, lăsând un proiect neterminat - centralizarea conducerii capitalei la Primăria Generală - vine și se apucă de alt proiect, unul în care, pe lângă faptul că dă apă la moară feseniștilor din PSDNL, nici nu are vreo anvergură de intrigat care să dea de pământ cu sistemul. El nici polițiștii locali din vremea lui Firea nu i-a trimis acasă, stătea să apere cu pieptul gol părculețul de la Unirii când deschideau unii șantiere ilegale, dar ne cere să-l credităm că va lua el vreun taur de coarne la Cotroceni. Haida-de. Pe Nicușor, ori îl mănâncă serviciile de viu, ori coabitează cu ele cum a coabitat cu mafioții bugetari din Primăria Generală...
@Romanioan-c1l 12Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, 13clipește din ochi, dă din picior și face semne cu degetele. 14Răutatea este în inima lui, urzește lucruri rele întruna și stârnește certuri.
Președintele senatului nou poate fi interimar la prezidențiale până la următoarele alegeri 🗳️ toți care și au depășit de 2 ori cincinalul trebuie să plece scurt …nu mai prostiți lumea …este o situație constituțională nu criza de urgenta 😂😂😂
Candidatul propus de coaliție, trebuie sa-l poată combate pe cg,sa fie muuult mai credincios,religios,vocal,documentat(despre apa,aer,cer,pământ,univers...),deci,sa știe sa minta mult mai,,frumos",să aibă credibilitate.E greu sa găsești un al doilea cg,dar nu imposibil
D-le Negrutiu va văd un om serios …dacă omul și a schimbat centrala la vila de la APPS și se vedea acolo încă 5 ani …și din păcate votul nu a ajuns la el tot din cauza lui din primăvară -vara s a sucit cu firea …a supărat diaspora poate fără să vrea dar totuși votul nu a ajuns la el și nimeni nu recunoaște asta …aveți dreptate lumea este frustrată dar aceiași votanți nebăgați în seama ..ei sant și contribuabili la buget …ies în strada jandarmii ai bat pe banii lor …unde este un CCR cu coloana vertebrala să zică asta este data conform constituției peste tot acest show este lege
Nu mai visați voi alegeri. Nu o să mai avem noi nevoie de alegeri. Păi eu am votat de 2 ori și ieșit tot Iohanis care nu a candidat. Ce dracu mai visați ! 😂😂😂
Cred ca PSD il sustine de fapt pe CG! Si asta s a vazut ,nu a mers schema cu Ciolacu in turul doi,nu a mers cu Simion si in turul doi nu era dorita Lasconi....poate si de unii din PNL. Dealtfel sub presiune si destul de greu a iesit Ciolacu sa spuna plictisit si cu jumate de gura ca sustine Lasconi in turul doi ,Ponta a fost direct cu CG,sigur si alte nume cu greutate in PSD!!! Apoi nu mai amintesc aici legătura mai veche a lui CG cu PSD și faptul că știa că lumea este contra PSD a venit precum Harap Alb " independent" că desființează partide,desființează PSD🤣Ce sa facă? Pauza....Da! Haita,lachei,etc etc...cum e permis așa ceva? A fost la plesneală candidatura... Și i a ieșit ceva încât să se declare deja după capul lui Președinte! Nu mai amintim de AUR că și aici se știe interferenta cu PSD ! Nu știu cât e despre Johannis că el oricum era la final de mandat. Fie sa ma insel eu si altii,încât sa nu fie rea intentie! E trist.Un joc periculos. Ce asteapta legat de fixarea datei alegerilor? O decizie a CCR? In legatura cu niste nume...ma intreb si eu fiindca in ritmul asta avem alegeri la finele anului sau chiar la anul 😂 Sa nu zic la Pastele cailor,exact de ce atâta graba? Totusi poate Ciolacu primeste mesaj prin firul divin mai repede si se gandeste ca e despre soarta României ! ....Ramane asadar de vazut.Cert ca PSD vrea toata puterea altfel nu se explica. Cat despre tot felul de discursuri si violente verbale sa și facă instituțiile treaba! Sa se aplice legile.Iata unde am ajuns! Nu am văzut în viața mea așa ceva de la mineriade încoace! Exact! Mai avem instituții? Foarte buna analiza! La Multi Ani!
@@robibodiu46 E rasu plânsu' că cei care zic că s au saturat de PSD etc...și votează CG votează de fapt tot FSNul de la Iliescu încoace și tot PSDul ba și o parte din PNL 🤪
@@monicadragan6837suveraniștii *** sunt bau-baul creat de fsn ca să sperie lumea ca să-i voteze, stil 2000 iliescu vadim . Votăm Nicușor Dan, sau dacă ăștia îl împiedică, în continuare mergem cu Lasconi.
Și USR-ul tot pe Călin Georgescu îl dorește la putere, tocmai de aceea propune tot felul de candidați care nu au deloc față de președinte. Sunt înțeleși toți între ei și și-au dat masca jos când s-au coalizat toți împotriva lui Geoană, cel care ar trebui să ne fie acum președinte.
GEOANĂ PREȘEDINTE ! Nu mai căutați printre ceilalți candidați, pentru că nu aveți de ales decât între Rusia și Bruxelles, care în mare măsură tot Rusia înseamă. Înainte către America, România ! Înainte către libertate !
Când vorbește Șoșoaca și Georgescu, Lucifer stă cuminte într-un colț și-și ia notițe
😂😂😂😂sigur🤣🤣🤣🤣
Invers !
Corect 💯 și invers 😂😂😂😂🤗🤗👍🏻💯
Cred ca Vadim i-ar fi bagat pe toti 3 in buzunar.
Români au platit turul unu a alegerilor .acum ear altealegeri trebuie platite tot de români. Si sunt pensii de 1200lei pe luna..
.... și taxa de habitat de 20 lei \pe zi și pe persoană ! Votam hoții .... !
Nu înteleg ce reprezinta aceasta taxă ? Exista vreo lege ?
Unde gasesc sa ma info, va rog. @@georgia2042
Pai ce facem, înlocuim un leneș, cu altul ?
Păi de ce mai plătiți taxe și impozite. ? Nu mai plătiți. Cu nu aveți de ce 😂😂😂😂
Cea mai importantă problemă în România este respectarea Legii pensiilor 360/2024 și indexarea pensiilor cu rata inflației 12,5%!
Mai sigur la toamna sau deloc!
╔════༺❀༻💙༺❀༻════╗
*💎🩵 ELENA LASCONI 2025 🩵💎*
╚════༺❀༻💙༺❀༻════╝
Cine este responsabilul pentru cei 280 de milioane de euro 💶….apoi altele 300 de milioane…d-lor trezirea Pe banul public nu face nimeni legi …dacă va văitați de pensiile oamenilor și dublarea alocației copiilor din România 🇷🇴 apoi mai vedem rezolvați asta …coaliția este o bula de aer
O intrebare, de ce , o greblă tony? De ce. PSD,? 2 in 1?
Neglizarea educatiei a dus la actualitate, nu avem oameni politici cu singe in instalatie...trist pt. tara, trist pt.viitor...
Ficusul da un semnal de stabilitate al sărăciei și degradării morale.
Cu respec ,dar nuți stă bine coafura asta.
Soso iese din politica, aia da stire, si pe un motiv ca a primit amenintari
💥🇷🇴In România, cel puțin, un candidat independent la președinție este fie o utopie, fie o diversiune. Dacă tu nu poți convinge o colectivitate dintr-un partid să te accepte de conducător, ce naiba să unifici într-o țară întreagă? Tocmai ăsta e marele merit al Elenei Lasconi, cea acuzată de mediocritate: a reușit să facă un partid de oameni neproști, ba încă și cu orgolii nări, să o urmeze și să o sprijine. Exact ce are nevoie România unde fix hăbăucia face ravagii de au ajuns atâția intr-atât de năuci încât să-și dorească o clonă ieftină a lui Iliescu, o fantomă comunistoidă precum Georgescu. Or, Nicușor Dan, lăsând un proiect neterminat - centralizarea conducerii capitalei la Primăria Generală - vine și se apucă de alt proiect, unul în care, pe lângă faptul că dă apă la moară feseniștilor din PSDNL, nici nu are vreo anvergură de intrigat care să dea de pământ cu sistemul. El nici polițiștii locali din vremea lui Firea nu i-a trimis acasă, stătea să apere cu pieptul gol părculețul de la Unirii când deschideau unii șantiere ilegale, dar ne cere să-l credităm că va lua el vreun taur de coarne la Cotroceni. Haida-de. Pe Nicușor, ori îl mănâncă serviciile de viu, ori coabitează cu ele cum a coabitat cu mafioții bugetari din Primăria Generală...
Concluzia: GEOANĂ PREȘEDINTE !
Ce "idee" geniala.@@marianl8718
Incet incet iti revi,Lasconi e cu vechea conducere,pupa pe Ursula în fun*,etc.CG.asculta ce planuri are si poate îți revi,Domnul sa te lumineze.
@Romanioan-c1l Lasconi și Călin Georgescu sunt una. Sunt în aceeași eroare și cei care îl aleg pe Georgescu.
@Romanioan-c1l 12Omul de nimic, omul nelegiuit,
umblă cu neadevărul în gură,
13clipește din ochi, dă din picior
și face semne cu degetele.
14Răutatea este în inima lui, urzește lucruri rele întruna
și stârnește certuri.
Președintele senatului nou poate fi interimar la prezidențiale până la următoarele alegeri 🗳️ toți care și au depășit de 2 ori cincinalul trebuie să plece scurt …nu mai prostiți lumea …este o situație constituțională nu criza de urgenta 😂😂😂
Să sperăm ca nu se mai organizează alegeri și rămâne domnul Iohannis pe viață! E cel mai bun roman 🇷🇴
Chiar siasa😂😂😂😂😂
Candidatul propus de coaliție, trebuie sa-l poată combate pe cg,sa fie muuult mai credincios,religios,vocal,documentat(despre apa,aer,cer,pământ,univers...),deci,sa știe sa minta mult mai,,frumos",să aibă credibilitate.E greu sa găsești un al doilea cg,dar nu imposibil
D-le Negrutiu va văd un om serios …dacă omul și a schimbat centrala la vila de la APPS și se vedea acolo încă 5 ani …și din păcate votul nu a ajuns la el tot din cauza lui din primăvară -vara s a sucit cu firea …a supărat diaspora poate fără să vrea dar totuși votul nu a ajuns la el și nimeni nu recunoaște asta …aveți dreptate lumea este frustrată dar aceiași votanți nebăgați în seama ..ei sant și contribuabili la buget …ies în strada jandarmii ai bat pe banii lor …unde este un CCR cu coloana vertebrala să zică asta este data conform constituției peste tot acest show este lege
Nu mai visați voi alegeri. Nu o să mai avem noi nevoie de alegeri. Păi eu am votat de 2 ori și ieșit tot Iohanis care nu a candidat. Ce dracu mai visați ! 😂😂😂
Poate mai la vara sau la pulivara adica,deloc😂😂😂
Nu este clar că nu este nici un pericol au vrut din nou alegeri unde este frica care a fost la început 😂😂
Cred ca PSD il sustine de fapt pe CG! Si asta s a vazut ,nu a mers schema cu Ciolacu in turul doi,nu a mers cu Simion si in turul doi nu era dorita Lasconi....poate si de unii din PNL. Dealtfel sub presiune si destul de greu a iesit Ciolacu sa spuna plictisit si cu jumate de gura ca sustine Lasconi in turul doi ,Ponta a fost direct cu CG,sigur si alte nume cu greutate in PSD!!! Apoi nu mai amintesc aici legătura mai veche a lui CG cu PSD și faptul că știa că lumea este contra PSD a venit precum Harap Alb " independent" că desființează partide,desființează PSD🤣Ce sa facă? Pauza....Da! Haita,lachei,etc etc...cum e permis așa ceva?
A fost la plesneală candidatura... Și i a ieșit ceva încât să se declare deja după capul lui Președinte!
Nu mai amintim de AUR că și aici se știe interferenta cu PSD ! Nu știu cât e despre Johannis că el oricum era la final de mandat.
Fie sa ma insel eu si altii,încât sa nu fie rea intentie! E trist.Un joc periculos.
Ce asteapta legat de fixarea datei alegerilor? O decizie a CCR? In legatura cu niste nume...ma intreb si eu fiindca in ritmul asta avem alegeri la finele anului sau chiar la anul 😂 Sa nu zic la Pastele cailor,exact de ce atâta graba? Totusi poate Ciolacu primeste mesaj prin firul divin mai repede si se gandeste ca e despre soarta României ! ....Ramane asadar de vazut.Cert ca PSD vrea toata puterea altfel nu se explica.
Cat despre tot felul de discursuri si violente verbale sa și facă instituțiile treaba! Sa se aplice legile.Iata unde am ajuns! Nu am văzut în viața mea așa ceva de la mineriade încoace! Exact! Mai avem instituții?
Foarte buna analiza!
La Multi Ani!
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@@robibodiu46
E rasu plânsu' că cei care zic că s au saturat de PSD etc...și votează CG votează de fapt tot FSNul de la Iliescu încoace și tot PSDul ba și o parte din PNL 🤪
@@monicadragan6837suveraniștii *** sunt bau-baul creat de fsn ca să sperie lumea ca să-i voteze, stil 2000 iliescu vadim . Votăm Nicușor Dan, sau dacă ăștia îl împiedică, în continuare mergem cu Lasconi.
Și USR-ul tot pe Călin Georgescu îl dorește la putere, tocmai de aceea propune tot felul de candidați care nu au deloc față de președinte. Sunt înțeleși toți între ei și și-au dat masca jos când s-au coalizat toți împotriva lui Geoană, cel care ar trebui să ne fie acum președinte.
Prezentatoarea, este și electrian!?.
Parcă sa curentat!.
🙄🙄😬
La pariu ca David isi va vinde masina cu dublu pret in cadrul unei licitatii.
Nu le pasa ce face Davide Popovici.
E o tema care distrage opinioni publica de la ..
C'è fac in Parlament parlamentari.
GEOANĂ PREȘEDINTE !
Nu mai căutați printre ceilalți candidați, pentru că nu aveți de ales decât între Rusia și Bruxelles, care în mare măsură tot Rusia înseamă.
Înainte către America, România !
Înainte către libertate !
😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Ce râs de securist ruso-bruxellez !
CG.salvatorul poporului Roman.
😅😅😅
Te dreaq cu salvatoru tău.
Ați mințit urmăritorii, pe bani de la partide și acum nu vă mai crede nimeni orice ați spune.
Țurcan, ești un reprezentant al companiei,Delirul!?.🤕💸🫣👎
Nu ziceți nimic de lovitura de stat ! Numa susitineti un guvern ilegitim !