Versuri: 1. Dumnezeu este-adăpostul meu Turn de scăpare atunci când mi-e greu. De aceea nu mi-e teamă, Când pământul se destramă. 2. El e Ancora când vânturi bat Pe marea vieții ce o străbat. Doar El mă întărește Când furtuna se întețește. Refren: Chiar dacă munții s-ar cutremura, Te am pe Tine de partea mea. Furtuna îndoielii când vine, Brațul Tău puternic mă ține! 3. Dumnezeu este-adăpostul meu, El îmi e sprijin, puternic mereu. De aceea nu mi-e frică Valuri mari când se ridică. 4. Ochii mei spre cer eu îi îndrept Și chiar de sunt nori - stau și aștept! Căci El va-ndrepărta Chiar și beznă cea mai grea.
Luați lecții de dicție și faceți vocalize. Chinuiții melodia în modul în care vă prezentați aici. Păcat de munca voastră și cuvintele minunate ale cântării.
Isaia ( 61:9) Sămănța lor va fi cunoscută între neamuri și urmașii lor printre popoare toți cei ce-i vor vedea vor cunoaște că sunt o sămânță binecuvântată de Domnul. (10 . Mă bucur în Domnul și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu căci M-a îmbrăcat cu hainele mîntuirii M-a acoperit cu mantaua izbavirii ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o Mireasă împodobită cu podoabele ei .
1. Dumnezeu este-adăpostul meu, Turn de scăpare atunci când mi-e greu. De aceea nu mi-e teamă, Când Pământul se Destramă. 2. El e Ancora când vânturi bat, Pe marea vieții ce o străbat. Doar el mă întăreşte, Când furtuna se întețeşte. Ref: Chiar dacă munții sa-r cutremura, Te am pe tine de partea mea. Furtuna îndoieli când vine, Brațul tău puternic mă ține. 2× 3. Dumnezeu este-adăpostul meu, El îmi e sprijin, puternic mereu. De aceea nu îmi e frică, Valuri mari când se ridică. 4. Ochii mei spre cer eu îi îndrept, Şi chiar de sunt nori - stau şi aştept! Căci el va-îndreapta, Chiar şi în bezna cea mai grea Ref: Chiar dacă munții sa-r cutremura, Te am pe tine de partea mea. Furtuna îndoieli când vine, Brațul tău puternic mă ține. 4×
Superba interpretare,nici nu putea ieși mai bine de atât!!!e una din cantarile mele preferate,sa mai faceți piese împreuna,chiar se armonizeaza foarte bine vocile!!🙏Dumnezeu sa va binecuvinteze!!
Domnul Isus să vă Binecuvinteze cu mult Har în slujire și vă mulțumim pentru postare ca Cît mai mulți să abă șansa să asculte și să se încreadă în cel ce ne Ține în mîna Lui de TATĂ🙏❤️🙏❤️🙏❤️🙏
Deci chiar frumos. Ce bine se împletesc vocile cu Instrumentalul. Felicitări și neamului Ciurdas pt versuri,muzica , video etc. Dumnezeu sa pună in inimile întotdeauna cuvântul Lui și ungere de sus,,, atunci versurile și muzica ajung la inimucă😘🙏🏼
Atît de mult m-a încurajat această cîntare. Mi-au dat dat lacrimile cînd am ascultat-o. Fiți binecuvântați ❤️🙏 ,,..Căci El va îndepărta chiar și bezna cea mai grea..." Amin!🙏
1. Dumnezeu este-adăpostul meu Turn de scăpare atunci când mi-e greu. De aceea nu mi-e teamă, Când pământul se destramă. El e Ancora când vânturi bat Pe marea vieții ce o străbat. Doar El mă întărește Când furtuna se întețește. R: Chiar dacă munții s-ar cutremura, Te am pe Tine de partea mea. Furtuna îndoielii când vine, Brațul Tău puternic mă ține! 2. Dumnezeu este-adăpostul meu, El îmi e sprijin, puternic mereu. De aceea nu mi-e frică Valuri mari când se ridică. Ochii mei spre cer eu îi îndrept Și chiar de sunt nori - stau și aștept! Căci El va-ndrepărta Chiar și beznă cea mai grea.
Versuri:
1. Dumnezeu este-adăpostul meu
Turn de scăpare atunci când mi-e greu.
De aceea nu mi-e teamă,
Când pământul se destramă.
2. El e Ancora când vânturi bat
Pe marea vieții ce o străbat.
Doar El mă întărește
Când furtuna se întețește.
Refren:
Chiar dacă munții s-ar cutremura,
Te am pe Tine de partea mea.
Furtuna îndoielii când vine,
Brațul Tău puternic mă ține!
3. Dumnezeu este-adăpostul meu,
El îmi e sprijin, puternic mereu.
De aceea nu mi-e frică
Valuri mari când se ridică.
4. Ochii mei spre cer eu îi îndrept
Și chiar de sunt nori - stau și aștept!
Căci El va-ndrepărta
Chiar și beznă cea mai grea.
CU MULTA DRAGUSTE ♡♡♡☆ I L I E
😍😘
Multumim😏😒
Vă mulțumesc frumos pentru versuri scrise , Fiți Binecuvântați , Amin! ❤️😀
Luați lecții de dicție și faceți vocalize. Chinuiții melodia în modul în care vă prezentați aici.
Păcat de munca voastră și cuvintele minunate ale cântării.
Frumos!👍
Isaia ( 61:9) Sămănța lor va fi cunoscută între neamuri și urmașii lor printre popoare toți cei ce-i vor vedea vor cunoaște că sunt o sămânță binecuvântată de Domnul. (10 . Mă bucur în Domnul și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu căci M-a îmbrăcat cu hainele mîntuirii M-a acoperit cu mantaua izbavirii ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o Mireasă împodobită cu podoabele ei .
Amin
🙏🙏
Amin!
Superb ❤️ Domnul Isus sa va binecuvanteze ! 🙏
Superba melodia🤍,iar vocile se armonizeaza perfect împreuna 🙏🏼
Nu doar vocile😉
Adevărat 🤗
👍👍
Ce cuvinte puternice!🙏🏻
"Chiar daca munții s-ar cutremura
Te am pe Tine de partea mea"
Fiți binecuvântați!😇
1. Dumnezeu este-adăpostul meu,
Turn de scăpare atunci când mi-e greu.
De aceea nu mi-e teamă,
Când Pământul se Destramă.
2. El e Ancora când vânturi bat,
Pe marea vieții ce o străbat.
Doar el mă întăreşte,
Când furtuna se întețeşte.
Ref: Chiar dacă munții sa-r cutremura,
Te am pe tine de partea mea.
Furtuna îndoieli când vine,
Brațul tău puternic mă ține. 2×
3. Dumnezeu este-adăpostul meu,
El îmi e sprijin, puternic mereu.
De aceea nu îmi e frică,
Valuri mari când se ridică.
4. Ochii mei spre cer eu îi îndrept,
Şi chiar de sunt nori - stau şi aştept!
Căci el va-îndreapta,
Chiar şi în bezna cea mai grea
Ref: Chiar dacă munții sa-r cutremura,
Te am pe tine de partea mea.
Furtuna îndoieli când vine,
Brațul tău puternic mă ține. 4×
se scrie corect ,,s-ar ,, nu ,,sa-r ,,😉, totusi, mersi de versuri
Bratul Tau puternic ma tine ...fiti binecuvantati !
Minunat cantati! Voci calde, o placere sa va ascult! Fiti binecuvantati!
Sunt fana ta Cristiana, te ador.
Sunteti doua voci impecabile intr un cantec rostit linia melodica sa te cutremure felicitari amandurora pentru melodie
Superba interpretare,nici nu putea ieși mai bine de atât!!!e una din cantarile mele preferate,sa mai faceți piese împreuna,chiar se armonizeaza foarte bine vocile!!🙏Dumnezeu sa va binecuvinteze!!
Fiti binecuvintati!! Niste versuri miscatoare!!
Fiți binecuvantati
Iubesc aceasta cantare!!!!!!❤❤❤❤Domnul sa va binecuvanteze!!!
Domnul Isus sa va binecuvinteze 🙏
O cântare foarte frumoasă și versuri puternice! Domnul să vă binecuvânteze!!♥️
Cantati minunat ❤️❤️❤️si mesajul e plin de speranta 🙏🏼
Frumos!!! Blessings 😇😇
Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze!! Foarte frumos... 🙏🏻 🙏🏻
Fiți binecuvântati de Domnul ISUS 🥰
Fiți Binecuvântați de Domnul ISUS cu viață veșnică 🙏
Doamne cât de minunat..... o piesă superbă, la fel și vocile voastre!! 😍 Be blessed! 😇♥️♥️♥️
Domnul Isus să vă Binecuvinteze cu mult Har în slujire și vă mulțumim pentru postare ca Cît mai mulți să abă șansa să asculte și să se încreadă în cel ce ne Ține în mîna Lui de TATĂ🙏❤️🙏❤️🙏❤️🙏
Ce frumos.Domnul să vă binecuvânteze.Sunteți doi tineri minunați🙏🙏❤️❤️
Frumos si curat. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Domnul sa va binecuvinteze. O cantare minunata 🙏🏻Frumoasa locația 🤗
Domnul sa va BINECUVÎNTEZE Ffff frumos 👍😇
Foarte frumosi,imbracati decent,ca niste crestini adevarati,bravo,sunteti superbi,Domnul sa va rasplateasca pt.ce faceti pt.Domnul!
Asa de frumos si special. Domnul va dat talant si se bucura ca il folositi la si eu si ascult des pe Ovidiu Opris si de acum si pe Diana.
❤😇Domnul să vă binecuvinteze! Incredibil de frumos...mai vream proiecte împreună
Frumos lucrat și niște voci superbe fiți binecuvântați
Superb! O ascult în continuu!!! Fiți binecuvântați!
Felicitări sunteți minunatti Dumnezeu sa va binecuvânteze și să vă ajute sa va îndepliniti toate visele
Mi-a plăcut foarte mult aceasta cantare, mi-au dat lacrimile. Dumnezeu sa va binecuvinteze 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Dumnezeu sa va Binecuvinteze 🙏👍😘
Amin! Foarte frumos. Domnul Isus sa vă binecuvânteze și răsplătească cu viață veșnică 🙏
Beautiful song! Loove it 😍. Praise God!
Frumos ,Domnul sa va binecuvânteze !🙏🙏🙏😇😇😇🎵🎵🎵🎵🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Ffff frumos Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Aleluia!!! Ce cantare minunata! Domnul sa binecuvanteze întreaga echipă! 🙏🏻😇
Dumnezeu sa va binecuvinteze și protecția LUI sa fie peste voi ! Versuri minunate si voci superbe !
Deci chiar frumos. Ce bine se împletesc vocile cu Instrumentalul. Felicitări și neamului Ciurdas pt versuri,muzica , video etc. Dumnezeu sa pună in inimile întotdeauna cuvântul Lui și ungere de sus,,, atunci versurile și muzica ajung la inimucă😘🙏🏼
Atît de mult m-a încurajat această cîntare. Mi-au dat dat lacrimile cînd am ascultat-o. Fiți binecuvântați ❤️🙏 ,,..Căci El va îndepărta chiar și bezna cea mai grea..." Amin!🙏
Sapone
Vai cât de minunat cântați, dar și voi sunteți tare drăguți.🤗 Domnul sa va binecuvânteze! 🙏
Slavă Domnului pentru așa sincronizare de voci!
Abea aștept să o cint la biserică...☺️
Dumnezeu sa va umple cu puterea Duhului sfânt
foarte frumos domnul sa va binecuvinteze
nu ma satur sa o ascult
vrem negativullll postati
Daniela, Ascultați aceste prezentări și fiți binecuvântată❣️
ua-cam.com/video/8e7QIP3Df-Y/v-deo.html
Splendid Dumnezeu in adevar sa ne ajute sa putem sa ne bizuim pe El .Sa ne binecuvanteze
Foarte frumos! Domnul Iisus sa vă binecuvânteze!🤗
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Amin! Domnul să vă binecuvinteze
Domnul să vă binecuvinteze!
Dumnezeu să vă binecuvinteze! 🙏😇
Слава Богу. Да Благословит Вас Господь на дальнейшие такие прекрасные псалмы. Чтобы вы были орудием в руках Божьих 🙏😊
Foarte frumos! Domnul să vă binecuvinteze! Vocile voastre îmi răsună mereu in minte... Mai ales versurile! ....
Domnul sa va binecuvanteze 🙏
Domnl sa va binecuvinteze. Imi plac versurile de la cantarea acesta. Dumnexeu sa fie cu voi!
Domnul sa va binecuvinteze!! Foarte frumos!!
Superb! Nota 10 .🙏
O binecuvantare prin versuri si interpretare!
Domnul să vă binecuvânteze 🙏
Minunat😍
Domnul să vă binecuvânteze !!!
Foarte frumos. O ascult toată ziua. ❤
Domnul să vă binecuvinteze. Mai astept cîntări împreună ❤❤
Nu s-a putut sa o ascult fără lacrimi,fiti binecuvântati 🙌🏻🙏🙏
Fiți binecuvântați ! Frumoase versuri și o interpretare pe masura.❤️❤️❤️
Domnul sa va binecuvinteze!!
Foarte frumoasa cantarea!!
versuri adevarate
cintati minunat !!!!!!!
foarte frumoasa cintare
Superb Domnul Isus Hristos să fie cu voi și să vă binecuvânteze ❤❤❤
Divin, totul... Felicitări !
1. Dumnezeu este-adăpostul meu
Turn de scăpare atunci când mi-e greu.
De aceea nu mi-e teamă,
Când pământul se destramă.
El e Ancora când vânturi bat
Pe marea vieții ce o străbat.
Doar El mă întărește
Când furtuna se întețește.
R: Chiar dacă munții s-ar cutremura,
Te am pe Tine de partea mea.
Furtuna îndoielii când vine,
Brațul Tău puternic mă ține!
2. Dumnezeu este-adăpostul meu,
El îmi e sprijin, puternic mereu.
De aceea nu mi-e frică
Valuri mari când se ridică.
Ochii mei spre cer eu îi îndrept
Și chiar de sunt nori - stau și aștept!
Căci El va-ndrepărta
Chiar și beznă cea mai grea.
Beautiful... God bless (domnul sa va binecuvinteze)
E superba cântare!😍🙏Domnul sa va răsplătească!
🤍🤎
Fiti binecuvantati vesnic!
Domnul sa va binecuvinteze 🙏💕
Cântec frumos, o adevărată ofertă către Abba Elohim, Domnul nostru Iisus să te binecuvânteze și să te țină prieten, o îmbrățișare aici în Brazilia.🙏🙏🙏
Fiți binecuvântați 🙏
Frumos fiti binecuvantati🙏🏻❤
Dumnezeu sa va binecuvinteze cu viață veşnică!
Superbă melodia Domnul Isus să vă binecuvânteze 🕊️❤️
Versuri minunate !! Domnul sa va binecuvânteze minunata cătare ! 😇❤️
Foarte frumoase versuri 😍
Frumos , Dl sa ne dea izbânda 🙏
foarte frumos
Dumnezeu sa va binecuvinteze
Minunat ! Domnul să vă binecuvânteze !
Minunata încurajare pentru zilele noastre!
Dumnezu sa va binecuvinteze! Minunat întregul proiect.
Să fiti binecuvântați ,foarte frumos !!!
Domnul Isus sa va binecuvinteze!!!! Foarte frumos!!!
Domnul Iisus să vă binecuvânteze
O cântare minunată ❤😍
Dumnezeu să vă Binecuvinteze 🙏🏻
Foarte frumos Domnul sa va binecuvinteze!
Foarte frumos,zilnic o ascult.🤩Domnul sa va binecuvinteze!
Foarte frumos Domnul să vă binecuvinteze 🙏🙏
Frumos, Domnul sa va binecuvinteze!🙏
Dumnezeu sa va binecuvinteze ❤😊
Domnul sa va binecuvinteze cu 😘😘😘😘👍!!!!
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă sănătate , și mult Har în continuare ! Foarte frumos !
Felicitări
O melodie de suflet !
E frumoasa aceasta colaborare! Fiti binecuvantati!!!
Domnul sa va binecuvinteze!!!Foarte frumose versuri.
Dumnezeu să vă binecuvinteze! E o cântare deosebită! 🥰