citat £€nin (sau $ta£in) Adică va fi distrusă de noi prostii creștini (de la orașe și sate)nu de conducătorii care ne mint și exploatează cu bună știință ?
Apropo de msg citit de d-voastră, îmi amintesc că în '90 , când am vizitat cu ocazia unei excursii la Kiev, Sankt-Petersburg, Moscova și Tallin, sărăcia, lipsurile materiale m-au șocat. Pâine neagră la restaurant, (Revelion) cozi interminabile la magazinele alimentare, de îmbrăcăminte. Pungi cu alimente atârnate la geamurile blocurilor, în loc de frigidere. Am tras foame 10 zile, găseam doar ceai cald și un fel de langoș. Dar... M-au impresionat maxim muzeele, arhitectura orașelor, bisericile, Kremlinul, nopțile albe la Petersburg, metroul, croaziera pe Neva. Complicată este istoria, iar politica mă depășește total. 😊
Sunt săraci de vai de iei și când mă gândesc că mulți Români vor cu ruși, vai Vai mă întreb știu în adevăr ce vor? Să-ți interzică de a mai ieși din țară și să ajungă iarăși la sărăcie și lipsuri, și salariile de 20$pe lună așa vor români
Buna seara, in Hong Kong inainte de 2019, un turist Chinez din mainland/tara mare cheltuia aproximativ 2800 ron, in 2024 sa redus consumul la ca 900 ron . Producte care au steagul american imprimate au pret redus si nu se recomanda a fi purtate sau a se avea la vedere in china. Partea de nord a chinei unde ei au multe fabrici/productie o mare parte din ele sunt doar partial in functiune sau chiar inchise. Este clar ca economia lor este in declin rapid dar ca se si cultiveaza o nemultumire in masa contra sua.
Bună de asta va respect pe dumneavoastră nu vorbiți din auzite cum se spune și asta poate sa o facă doar cineva cu școală și experiența. Va salut cu stimă
Nu știu cine a fost cel care v-a povestit de China, dar eu anul trecut pe vremea asta eram în Shanghai și pot spune clar ca omul ăla vorbește prostioare. Luminile pe clădirile înalte se aprind la ora 20:00 și se sting după miezul noptii, iar în mall-urile de lux vezi chinezi la greu, însă nu ai cum sa vezi înghesuiala în magazinele de super lux. Am fost uimit să văd ditamai magazinul enorm Louis Vuitton. La fel de uimit am rămas când am văzut efectiv înghesuiala la magazinul oficial Disney. Precizez ca sunt cu toată ființa mea pro european și pro american! De profesie actuala sunt fotograf profesionist și din prisma fotografiei am vizitat China, unde am stat 3 săptămâni.
@ , am văzut 3 orașe: Beijing, yiwu și Shanghai. Nu înțelege greșit, eu nu spun ca nu există China aia rurală și săracă! Însă sunt și multe orașe moderne.
@@LRapGame13 25 ani stau in USA. Pot sa-ti spun ca in orice oras (NY, LA, SF, Detroit, Philly, Miami,etc) sunt cartiere cu saracie stil "Ferentari", si seara dupa 20h super periculos, unele zone. Nu cred,ca in China exista asa ceva. .
De ce stai în SUA? Du-te în China iești mai în siguranță. Dar ai grijă că nici în somn să Nu cum-va să spui ceva de stat că Nu mai vezi soarele.@@lorzol
Totallllll....😂 Cred că ai vorbit în numele tuturor .😅😅 Bravo . Eu merg la vot dar nu vreau sa creez discordie , supărare , invidie , așa că o să îi votez pe toți ..de doua trei ori , depinde cat tuș o sa fie in cutiuța aia .😂😂😂😂
Așa eram ținuți și noi până în 1989 în întuneric, frig, lipsuri și sărăcie eram printre cele mai sărace țări din lume, multe țări din Africa erau Cu mult peste noi ca nivel de trai, eram într-adevăr FOARTE săraci, și totuși mă gândesc ce se găsește în capul celor ce plâng după astfel de vremuri, EU cred că în adevăr nu-și dau seama ce gândesc.
Intre India si China in multe locuri nu este o granita exacta ci exista un _Line of Acual Control._ Granicerii celor doua tari nu poarta arme, tocmai ca sa nu izbucneasca un conflict armat intre cele doua tari, fiindca au fost in trecut… In 2020-21 India a avut mai multe conflicte cu China. Au fost incaierari la granita in zona Ladakh, Galwan, etc cu morti de ambele parti, in ciuda faptului ca soldatii nu sunt inarmati. SUA se scarpina la cap de 2 ani sa interzica TikTok [aplicatie chineza]. Dupa aceste conflicte India a interzis 300 aplicatii din China si mai tarziu inca 120. Deci India nu se afla bine cu China. Si din cauza asta s-au intors spre rusi. Au cumparat si armament si petrol in cantitati mari, dupa izbucnirea razboiului din Ucraina.
Shanghai e adevărat impresionant venind din Europa, acum după mesajul pe care l ați citit realizez ca așa e, mall-urile deși f impresionante erau cam goale as mai adăuga ca imediat ce ieși din Shanghai gasim China aia rurală comunistă de care toți știm ,dar ne lăsăm pacaliti de imaginea “Chinei noi”
Buna seara domnu Gherman . Multumim pentru analizele dumneavostra ,din punctul meu de vedere - pertinente . Din '90 Romanii au tot votat ( nu comentez rezultatul pentru ca traim consecintele acestor voturi acum ) doar atasez un linc pentru Romanii care va urmaresc . Cu respect . ua-cam.com/video/fIfDPmu5DC4/v-deo.html
Sunt din Făgăraș, dar , părinții sau mutat, eu ..1-2 ani a ându., în Oltenia.. Doresc să vă i talnesc. Despre mine; căutati: Cazanele morții, un documentar făcut de Mira Bălan, redactor la Jurnalul Național, pe acea .. 2005 emult..nu mai știu.
Încerc să supraviețuiesc. aici, dacă Spania, oamenii. mă acceptă, rămân cu drag , dacă nu .. ai departe.,Domnu Gherman , sunt oameni care exploatează și fac mare rău. Nu știu Spaniolă și ca atare sunt păcălit. Am o calificare pentru un salariu de minim 2000 și defapt. nu am asistență medicală de nici un fel!
Nu mai știu, cred că, acum vre-o doi ani, spuneați că aveți o sobă făcută de dumneavoastră? În casa la Făgăraș? Nu mai știu, dar totuși nu cred că am visat? ,
China totusi este o mare putere a creat in apropape toate zonele tarii o infrastructura moderna ,la fel si in unele tari africane ,populatia traieste modest ,au ce le trebuie ,Rusia daca nu acaparau tarii si Stalin teritorii intinse ,raminea o mica tarisoara
@@SabinGhermanOficial corect , e libertatea mea și vreau să mă bucur de libertate până când nu e răpită de papițoii stângoizi . De aia votez Lasconi, macar sa conservăm libertatea care încă o avem . Uite și o confruntare electorală din '90, între Ilici, Câmpeanu și Rațiu . In timp ce Rațiu avea contacte cu președintele Carter și cu UE la Strasbourg, Ilici făcea jurăminte de obediență urss-ului la telefon de la ambasada Ruzziei de la București . ua-cam.com/video/fCHDlfSKqGo/v-deo.htmlsi=xwEw-tBmoomDnIxz
Buna eu am o întrebare : daca pina acum erau mulți buni și nu știai pe cine sa alegi acum toată țara e turmentata nu ai pe cine sa votezi deci pe cine votați poate îmi dați o idee pentru mâine cu respect Edy
CHINA? MA, AIA SUNT MAI SARACI CA NOI SI CE DACA AU ORASELE FRUMOASE ,CA PROGRESEAZA PESTE TOT FOARTE RAPID NU SUNT FERICITII, NU AU BANI INBRACATI URIT ETC.EU CRED CA OPINIA A MAI MULTOR PERSOANE CARE AU VIZITAT CHINA MAI MULT DE 4/5 ZILE SA AIBA O ALTA PARERE.TREBUIE VAZUT PENTRU A FI CREZUT .PROBLEME SUNT PESTE TOT.(ORAS CU 20MIL.LOCUITORI NU AM INTILNIT NICI UN CERSETOR.FACEAM 10KM/ZI PE STRAZILE SI PARCURILE BINE AMENAJATE DIN ORAS NU CU MASINA .)
Bună, cu tot respectul pentru dumneavoastră, am fost acum 5 ani în Sankt Petersburg și Moscova dar nu seamănă cu ceea ce afirmați dv... Concurează fără probleme cu capitalele europene..
Votați "strategic", prieteni, cel mai bine clasat candidat care poate accede în turul doi. Votați-l chiar dacă e - metaforic vorbind - unul de Liga 3! Numai să nu ajungem în Liga 4! Iarăși! Cea cu ciumații roșii! Adică turul doi cu 🇨🇳Cine Nu Trebuie împreună cu 🇨🇳Cine Nu Trebuie, pe post de "iepure", ca să iasă 🇨🇳Cine Nu Trebuie 😊
Să nu uităm că, din Liga 4, trebuie să ajungem mai întâi în Liga 3, asta înseamnă să fim mai pragmatici și toleranți cu cei care nu ne plac și cu micile lor defecte. Mai târziu urcăm și în Ligile superioare.
Daca barbatii din Romania nu mai au coae sa apere tara,atunci femeele sint nevoite sa apere casa. Bravo Lasconi. Noi iubim FEMEELE.Salutari din Moldova.
"Afara-i vopsit gardul..." cunoastem bine, inca n-am uitat. Pacat ca generatiile mai recente nu cunosc realitatile. Medvedev n-a gresit desi nici el nu stie cate nuci are in traista si oricum ai lua-o, Putin nu-i cu toate tiglele pe casa.
Buna seara, cu scuzele de rigoare o sa va contrazic in ceea ce priveste China. Exagerati si dezinformati, este clar ca sunt si zone mai urate si mai grele, dar sa vorbesti de rau despre Shanghai, este o rautate. Urmaresc niste vloggeri din Romania, care au locuit un an de zile in Shanghai. Au facut foarte multe vlogguri de acolo, din orase si din satele din apropiere. Categoric Shanghaiul este cu totul si cu totul peste orice oras din Romania. Oamenii sunt prietenosi, zambitori .... nu stiu cine a scris acele lucruri pe care le-ati citit, dar cred ca el a povestit cum era acum vreo 20 de ani acolo. Daca nu ma credeti, urmariti vlogurile facute de: Ordinar Extraordinar, Hai Hui in doi, Cristi si Ralu si acum este acolo Daily Sugars. O sa va schimbati in totalitate parerea. Cat in ceea ce ii priveste pe rusi, tot din surse asemanatoare, aveti dreptate.
“Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc răul şi nu iau nicio măsură.” ☝️
citat £€nin (sau $ta£in)
Adică va fi distrusă de noi prostii creștini (de la orașe și sate)nu de conducătorii care ne mint și exploatează cu bună știință ?
Respect Mare pentru adevarul si noutățile spuse calm si liniștit !!!
Mulțumesc
@SabinGhermanOfic de ce nu vă angajați la televizor sa vă vadă mai multa lume.?
Vă urmăresc cu mare interes și plăcere. Sunt sigură că nu relatați nimic impus de alții. Respect domnule Gherman !
Respect cum detaliezi totul👍👍👍
Noapte buna și mâine la vot!
Da
Si pe cine pula mea votezi ? Nu ai pe cine...
Sunteți din Cluj ?@@SabinGhermanOficial
Domnu Gherman, mă bucur că există cineva care face și politica externa. FACETI TANDEM CU MALIN .. DUMNEAVOASTRĂ PE EXTERN , MALIN, PE INTERN,.
Vă admir pur și simplu! Multă sănătate vă doresc ❤
Îmi face multa placere sa va ascult.Sanatate multa
Sabine,...stirile tale m-au uluit.Esti FANTASTIC!
Nenea traieste intr-o alta realitate....
Respect.Sanatate.🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Mult respect și admiratie sa fiți sănătos !!😘😘
Buna seara domnule Sabin Gherman. Mulțumesc.🎩
Săru’mâna,
Mulțumesc mult și eu!
Buna seara domnu Gherman ne aduceti informati foarte inportante
Bună seara
@@SabinGhermanOficialmulțumim. Chiar vă urmăresc în fiecare zi.
@@gorasciucramona9829 mulțumesc!
Multumim frumos domnule Sabin
Bravo d-le Gherman...o analiză pe subiect ! Multă sănătate!!!
@@martinvorga6070 mulțumesc!
Felicitari pentru informare!
La multi ani , domnule Sabin Gherman. Sa fiti sanatos si intelept.
Asa i așa i. Bine zis.👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼👍🏼🏓🏓🏓🏓🏓🏓🏓🏓
Multa stima domnule German!
Mulțumim mult!
Aștept cu nerăbdare să ne spuneți cu cine ați votat!
O seara frumoasa!
Și Eu sunt curios .🎉.
Apropo de msg citit de d-voastră, îmi amintesc că în '90 , când am vizitat cu ocazia unei excursii la Kiev, Sankt-Petersburg, Moscova și Tallin, sărăcia, lipsurile materiale m-au șocat. Pâine neagră la restaurant, (Revelion) cozi interminabile la magazinele alimentare, de îmbrăcăminte. Pungi cu alimente atârnate la geamurile blocurilor, în loc de frigidere. Am tras foame 10 zile, găseam doar ceai cald și un fel de langoș. Dar... M-au impresionat maxim muzeele, arhitectura orașelor, bisericile, Kremlinul, nopțile albe la Petersburg, metroul, croaziera pe Neva. Complicată este istoria, iar politica mă depășește total. 😊
Sunt săraci de vai de iei și când mă gândesc că mulți Români vor cu ruși, vai Vai mă întreb știu în adevăr ce vor? Să-ți interzică de a mai ieși din țară și să ajungă iarăși la sărăcie și lipsuri, și salariile de 20$pe lună așa vor români
Seară bună !
Seară faina
Bună seara lume faină
Buna seara, in Hong Kong inainte de 2019, un turist Chinez din mainland/tara mare cheltuia aproximativ 2800 ron, in 2024 sa redus consumul la ca 900 ron . Producte care au steagul american imprimate au pret redus si nu se recomanda a fi purtate sau a se avea la vedere in china. Partea de nord a chinei unde ei au multe fabrici/productie o mare parte din ele sunt doar partial in functiune sau chiar inchise. Este clar ca economia lor este in declin rapid dar ca se si cultiveaza o nemultumire in masa contra sua.
Sabin esti LUCID si ai dreptate: china este GAUNOASA (nu este ceea ce pare) si rusia la fel. multumesc
Seară faină nea Sabine!
Exact asta am vazut in Vietnam . Doua lumi paralele. Hoteluri si restaurante scumpe.de lux pentru europeni si o lume paralela saraca si supusă.
Ca și în Cuba, 10$ pe lună salar
Bună seara Dl. GHERMAN
Bună seara
Nu știu cum să vă spun. Dacă nu mă pot exprima ! Vă Spun.. mă bucur când vă revăd
*Ți-ai trage o cu el bolândo.*
🤭😁😁
Felicitari! Am vizitat 10 orase din China, printre care si Shanghai, niste porcarii, o tara extrem de politieneasca si ingrozitoare.
Să trăiești cu sănătate. Ai informații care mă / ne ajută să discernem ceva dintre multele …. / 👍
Domnule prof. Gherman ne faceti un scurt documentar despre palestina si izrael ?
👏👏
Hai la vot ! ✨️
Calin Georgescu Președinte!
@@raduertea2510❤
@@raduertea2510sigur, Calin Georgescu care e de parere ca "Șansa României este înțelepciunea rusească”
@@raduertea2510 De Scară de Bloc sau ... de Asociație de Locatari ?
Nu va lua nici 3%
Din păcate e aproape la 10%, idioți utili sunt multi!
Faptul ca China indeamna la pace si nu sustine rusia ma linisteste teribil
Mai complicat un pic
Bbravo d-le! Sunteți tare! Cred că China face jocurile! Asta auzisem și eu despre ruși!
👍👍
👍👍💯💯
Bună seara! Jó estét!
Jo estet, bună seara
super
Bună de asta va respect pe dumneavoastră nu vorbiți din auzite cum se spune și asta poate sa o facă doar cineva cu școală și experiența. Va salut cu stimă
Mulțumesc
Respect.
Mulțumesc
Buna seara .
Bună seara
Bună seara
Bună seara
👍👍👍👍👍👍👍
Eu am început să învăț limba chineză : Ni hao !
Nu știu cine a fost cel care v-a povestit de China, dar eu anul trecut pe vremea asta eram în Shanghai și pot spune clar ca omul ăla vorbește prostioare. Luminile pe clădirile înalte se aprind la ora 20:00 și se sting după miezul noptii, iar în mall-urile de lux vezi chinezi la greu, însă nu ai cum sa vezi înghesuiala în magazinele de super lux. Am fost uimit să văd ditamai magazinul enorm Louis Vuitton. La fel de uimit am rămas când am văzut efectiv înghesuiala la magazinul oficial Disney. Precizez ca sunt cu toată ființa mea pro european și pro american! De profesie actuala sunt fotograf profesionist și din prisma fotografiei am vizitat China, unde am stat 3 săptămâni.
Da, dar n-ai văzut restul țării... Nu poți judeca o țară după un singur oraș
@ , am văzut 3 orașe: Beijing, yiwu și Shanghai. Nu înțelege greșit, eu nu spun ca nu există China aia rurală și săracă! Însă sunt și multe orașe moderne.
@@LRapGame13 25 ani stau in USA. Pot sa-ti spun ca in orice oras (NY, LA, SF, Detroit, Philly, Miami,etc) sunt cartiere cu saracie stil "Ferentari", si seara dupa 20h super periculos, unele zone. Nu cred,ca in China exista asa ceva. .
videoclipurile blogerilor nu sustin tampeniile lui Gherman. Gherman e agent de propaganda USR/globalist
De ce stai în SUA? Du-te în China iești mai în siguranță. Dar ai grijă că nici în somn să Nu cum-va să spui ceva de stat că Nu mai vezi soarele.@@lorzol
La vot toata lumea!!!!!!!!!!!!
Vorba reclamei:" Vrei porc? Alege porc! Vrei vita? Alege vita!"😅
Corect❤
Totallllll....😂 Cred că ai vorbit în numele tuturor .😅😅 Bravo . Eu merg la vot dar nu vreau sa creez discordie , supărare , invidie , așa că o să îi votez pe toți ..de doua trei ori , depinde cat tuș o sa fie in cutiuța aia .😂😂😂😂
@@Dan-qc5vy Tu il votezi astfel pe Ciolacu, doar ca o faci cu manta
@@Asia_Power ȘI ...nu am votat PSD decât în 90 . Mea culpa .🫤
Glorie Lasconi.❤🎉
😂😂😂😂😂
Am și votat deja. Sa speram că va fi mai bine😊
Așa eram ținuți și noi până în 1989 în întuneric, frig, lipsuri și sărăcie eram printre cele mai sărace țări din lume, multe țări din Africa erau Cu mult peste noi ca nivel de trai, eram într-adevăr FOARTE săraci, și totuși mă gândesc ce se găsește în capul celor ce plâng după astfel de vremuri, EU cred că în adevăr nu-și dau seama ce gândesc.
Norocul nostru ,ceste dispariția biologică a boșorogilor bolșevici .
❤❤❤❤❤❤❤❤
My respect
💯🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤❤❤
Ma uimeste lipsa de reactie a Indiei .Am inteles Ca sunt pacifisti,neutri,Dar in fata unor asemenea amenintari cred ca au si ei un cuvant de spus.
Indienii îi bat pe ruși ci bucătarii!
De acord cu tine
Eu cred ca spun
Intre India si China in multe locuri nu este o granita exacta ci exista un _Line of Acual Control._ Granicerii celor doua tari nu poarta arme, tocmai ca sa nu izbucneasca un conflict armat intre cele doua tari, fiindca au fost in trecut… In 2020-21 India a avut mai multe conflicte cu China. Au fost incaierari la granita in zona Ladakh, Galwan, etc cu morti de ambele parti, in ciuda faptului ca soldatii nu sunt inarmati. SUA se scarpina la cap de 2 ani sa interzica TikTok [aplicatie chineza]. Dupa aceste conflicte India a interzis 300 aplicatii din China si mai tarziu inca 120. Deci India nu se afla bine cu China.
Si din cauza asta s-au intors spre rusi. Au cumparat si armament si petrol in cantitati mari, dupa izbucnirea razboiului din Ucraina.
ASA ESTE!! SALBATICI MAJORITATEA, TINUTI IN INTUNERIC!!!
Așa eram ținuți și noi până în 1989 în întuneric lipsuri și sărăcie
Shanghai e adevărat impresionant venind din Europa, acum după mesajul pe care l ați citit realizez ca așa e, mall-urile deși f impresionante erau cam goale as mai adăuga ca imediat ce ieși din Shanghai gasim China aia rurală comunistă de care toți știm ,dar ne lăsăm pacaliti de imaginea “Chinei noi”
Hai la vot ,cu Lenuța.🎉
Ce-a zis doamna despre Sanhai cam așa este. Am tot urmărit vlogheri români și ceva asemănător spun și ei
O veste buna ca rusii au o limita! Cat despre candidatii nostri slabi, ce sa mai comentam! 😂😂
Buna seara domnu Gherman . Multumim pentru analizele dumneavostra ,din punctul meu de vedere - pertinente . Din '90 Romanii au tot votat ( nu comentez rezultatul pentru ca traim consecintele acestor voturi acum ) doar atasez un linc pentru Romanii care va urmaresc . Cu respect . ua-cam.com/video/fIfDPmu5DC4/v-deo.html
Bună seara,
Mulțumesc mult!
Bravo
Bună seara!
Bună seara
👍😢
Sunt din Făgăraș, dar , părinții sau mutat, eu ..1-2 ani a ându., în Oltenia.. Doresc să vă i talnesc. Despre mine; căutati: Cazanele morții, un documentar făcut de Mira Bălan, redactor la Jurnalul Național, pe acea .. 2005 emult..nu mai știu.
Din 30 noiembrie 2024 China scoate vizele pentru români. 😉
Pentru mulți
Încerc să supraviețuiesc. aici, dacă Spania, oamenii. mă acceptă, rămân cu drag , dacă nu .. ai departe.,Domnu Gherman , sunt oameni care exploatează și fac mare rău. Nu știu Spaniolă și ca atare sunt păcălit. Am o calificare pentru un salariu de minim 2000 și defapt. nu am asistență medicală de nici un fel!
NE ASTEPTAM LA UN CC MAI MARE; CIOLANU !
Bună seara.
Bună seara
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Nu mai știu, cred că, acum vre-o doi ani, spuneați că aveți o sobă făcută de dumneavoastră? În casa la Făgăraș? Nu mai știu, dar totuși nu cred că am visat?
,
China totusi este o mare putere a creat in apropape toate zonele tarii o infrastructura moderna ,la fel si in unele tari africane ,populatia traieste modest ,au ce le trebuie ,Rusia daca nu acaparau tarii si Stalin teritorii intinse ,raminea o mica tarisoara
Bună seara!!
Noapte cu sfetnici buni,pentru cei nehotărîți!
Să avem o duminică cu împliniri!!!❤
Bună seara
Să fim cuminți cu minte!
@@SabinGhermanOficial
Să fim buni!!
Bună seara domnule Gherman ! Să aveți o noapte minunată.
Am fost deținut politic.. Părinții mei m-au văzut cu lanțuri la picioare, legat, alături de mari criminali
ASA, DA,DA
Să vezi ce va urma
👍👍👍👍👍👍🤘😁😁😁😁😁😁
Bun ca de obicei.
Unde nu e libertate e pustietate.
Săraci da mulți 😅
ar fi super daca la ora 22 s-ar opri toate luminile neesentiale din orase
Utativa la marea Caspica si aveti raspunsul cine si ce va fi .Cu Putalau.❤
Mă uit
Sunteți o persoana cu multa perspicacitate !
Votam Lasconi!
Peste 4 ani ,cand o termina si liceul😢
@@standuduta6825 măh, tu servești covrigi cu MAC, sau cu BAC.?
Vai de steaua ta!
E libertatea dvs
@@SabinGhermanOficial corect , e libertatea mea și vreau să mă bucur de libertate până când nu e răpită de papițoii stângoizi .
De aia votez Lasconi, macar sa conservăm libertatea care încă o avem .
Uite și o confruntare electorală din '90, între Ilici, Câmpeanu și Rațiu .
In timp ce Rațiu avea contacte cu președintele Carter și cu UE la Strasbourg, Ilici făcea jurăminte de obediență urss-ului la telefon de la ambasada Ruzziei de la București .
ua-cam.com/video/fCHDlfSKqGo/v-deo.htmlsi=xwEw-tBmoomDnIxz
😂😂😂
Buna eu am o întrebare : daca pina acum erau mulți buni și nu știai pe cine sa alegi acum toată țara e turmentata nu ai pe cine sa votezi deci pe cine votați poate îmi dați o idee pentru mâine cu respect Edy
Mi-ați rămas în memorie,. Unul, doi ca dumneavoastră! Da unul dumneavoastră, unul Mălin.. Mai există...vre-o unul ?
CHINA? MA, AIA SUNT MAI SARACI CA NOI SI CE DACA AU ORASELE FRUMOASE ,CA PROGRESEAZA PESTE TOT FOARTE RAPID NU SUNT FERICITII, NU AU BANI INBRACATI URIT ETC.EU CRED CA OPINIA A MAI MULTOR PERSOANE CARE AU VIZITAT CHINA MAI MULT DE 4/5 ZILE SA AIBA O ALTA PARERE.TREBUIE VAZUT PENTRU A FI CREZUT .PROBLEME SUNT PESTE TOT.(ORAS CU 20MIL.LOCUITORI NU AM INTILNIT NICI UN CERSETOR.FACEAM 10KM/ZI PE STRAZILE SI PARCURILE BINE AMENAJATE DIN ORAS NU CU MASINA .)
Haideți oameni buni la vot ❗
Elena Lasconi Președinte 🌹 🇷🇴🌹🍀💝🙏🏻
Ai rabdare pana maine . Atunci sa te vad .🙃
@@Scaramouche-sr2rnMâine seară Elena și Nicu vor fugi cu elicopterul de pe blocul liberal.
Bună, cu tot respectul pentru dumneavoastră, am fost acum 5 ani în Sankt Petersburg și Moscova dar nu seamănă cu ceea ce afirmați dv...
Concurează fără probleme cu capitalele europene..
👹👹👹👹👹👹PUTIN
El este .👍🥶
Maine votam LASCONI !!!
cu proasta aia??? 😂😂😂😂
😂😂😂😂😂
potemkin village !
O analiză foarte bună 👏
(not) fun fact: nu există păsări în China.
Votați "strategic", prieteni, cel mai bine clasat candidat care poate accede în turul doi. Votați-l chiar dacă e - metaforic vorbind - unul de Liga 3! Numai să nu ajungem în Liga 4! Iarăși! Cea cu ciumații roșii! Adică turul doi cu 🇨🇳Cine Nu Trebuie împreună cu 🇨🇳Cine Nu Trebuie, pe post de "iepure", ca să iasă 🇨🇳Cine Nu Trebuie 😊
Se pare că Elena Lasconi e în pole position (dintre cei de dreapta, simplificat spus)! 👍
Și, dacă asta era oricum opțiunea mea, cu atât mai bine! 😊👍
Să nu uităm că, din Liga 4, trebuie să ajungem mai întâi în Liga 3, asta înseamnă să fim mai pragmatici și toleranți cu cei care nu ne plac și cu micile lor defecte. Mai târziu urcăm și în Ligile superioare.
Votați Lasconi +USR.E cea mai ferma și clara fata de război.
@@variniazaharie358 Vrei să te asiguri că vei ajunge pe front, nu? 😂
Daca barbatii din Romania nu mai au coae sa apere tara,atunci femeele sint nevoite sa apere casa. Bravo Lasconi. Noi iubim FEMEELE.Salutari din Moldova.
chiar nu ai vazut cum s-a facut de tot cctul? habar nu are de nimic.. 😂😂😂😂
@@johnny12-m5wVreau ca rusii să fie ținuți de catre Ucraina cat mai departe de granita.
Parca tot timpul se spune ca se minte maxim in campanie. Acum credeti tot ce va spun astia? Sau credeti doar ce va spun cei pe care ii sustineti?
Nu , sunt sigur
"Afara-i vopsit gardul..." cunoastem bine, inca n-am uitat. Pacat ca generatiile mai recente nu cunosc realitatile.
Medvedev n-a gresit desi nici el nu stie cate nuci are in traista si oricum ai lua-o, Putin nu-i cu toate tiglele pe casa.
Amândoi sunt niște idioti
Buna seara, cu scuzele de rigoare o sa va contrazic in ceea ce priveste China. Exagerati si dezinformati, este clar ca sunt si zone mai urate si mai grele, dar sa vorbesti de rau despre Shanghai, este o rautate. Urmaresc niste vloggeri din Romania, care au locuit un an de zile in Shanghai. Au facut foarte multe vlogguri de acolo, din orase si din satele din apropiere. Categoric Shanghaiul este cu totul si cu totul peste orice oras din Romania. Oamenii sunt prietenosi, zambitori .... nu stiu cine a scris acele lucruri pe care le-ati citit, dar cred ca el a povestit cum era acum vreo 20 de ani acolo. Daca nu ma credeti, urmariti vlogurile facute de: Ordinar Extraordinar, Hai Hui in doi, Cristi si Ralu si acum este acolo Daily Sugars. O sa va schimbati in totalitate parerea. Cat in ceea ce ii priveste pe rusi, tot din surse asemanatoare, aveti dreptate.
De Netaniahu ce spuneti?