Mie personal mi se pare exagerată faza cu Mitriță, îmbrățișând-ul pe Lucescu, ca fiind poza anului în sport. Până numai ieri, se lua în considerare faptul că am ajuns în optimi la Euro. Pentru mine personal, poza anului în sport este cea a lui David Popovici, cu urma de bronz de la ochelari, pentru că după cum spunea și el, se antrenează în același bazin de o viață, el totodată fiind campion mondial, și olimpic la înot. Aș mai adaugă și poza cu exercițiul de gimnastică a Anei Bărbosu, căreia pe nedrept, s-a încercat a i se lua medalia de bronz, din cauza unei aroganțe a SUA. Vorbim totuși de jocurile olimpice, nu se preliminarii la o competiție de mâna a 3a cum e "Liga Națiunilor". Deci cu tot respectul pentru Mitriță, poate chiar e un jucător tehnic, peste media campionatului, dacă într-adevăr era atât de bun pe cât s-ar spune, ar fi trebuit să fi făcut față în MLS, pentru că nu e la nivelul campionatelor din Occident.
,,Peste medie,, este putin spus,este cel mai bun jucator din liga,insa iti dau dreptate,se exagereaza un pic pt ca atrage multa atentie aceasta ipostaza luand in considerare ca Mitrita este mini vedeta noastra din liga interioara si scandalul si tamtamul cu Edi si neconvocarea lui. Cu siguranta olimpicii nostri ne-au facut fericiti si surprizator au primit atentia pe care o meritau,avand in vedere ca in anii precedenti ai fi vazut doar in ziar specificat ca ,,nea ion a castigat aur,, si atat.
Mie personal mi se pare exagerată faza cu Mitriță, îmbrățișând-ul pe Lucescu, ca fiind poza anului în sport. Până numai ieri, se lua în considerare faptul că am ajuns în optimi la Euro. Pentru mine personal, poza anului în sport este cea a lui David Popovici, cu urma de bronz de la ochelari, pentru că după cum spunea și el, se antrenează în același bazin de o viață, el totodată fiind campion mondial, și olimpic la înot. Aș mai adaugă și poza cu exercițiul de gimnastică a Anei Bărbosu, căreia pe nedrept, s-a încercat a i se lua medalia de bronz, din cauza unei aroganțe a SUA. Vorbim totuși de jocurile olimpice, nu se preliminarii la o competiție de mâna a 3a cum e "Liga Națiunilor".
Deci cu tot respectul pentru Mitriță, poate chiar e un jucător tehnic, peste media campionatului, dacă într-adevăr era atât de bun pe cât s-ar spune, ar fi trebuit să fi făcut față în MLS, pentru că nu e la nivelul campionatelor din Occident.
Specific lui Horia,cu exagerarea,dar nu se compară o olimpiadă cu nimic👍
,,Peste medie,, este putin spus,este cel mai bun jucator din liga,insa iti dau dreptate,se exagereaza un pic pt ca atrage multa atentie aceasta ipostaza luand in considerare ca Mitrita este mini vedeta noastra din liga interioara si scandalul si tamtamul cu Edi si neconvocarea lui. Cu siguranta olimpicii nostri ne-au facut fericiti si surprizator au primit atentia pe care o meritau,avand in vedere ca in anii precedenti ai fi vazut doar in ziar specificat ca ,,nea ion a castigat aur,, si atat.
Timpuri noi acelasi Horia
Exact
Horia pare o baba repetă un lucru 🎉exact că bunica
Bai eu am plans la faza, nu am obicei ul..
Deși sunt fan fcsb Alex m merita la națională rușine Edy pila.
Succes tricolori bravo Lucescu
Respect Lucescu respect nationalei suntem pe drumul cel bin
La naționala Italiei dacă cineva era golgheter de început de campionat era titular, pentru că are încrederea din campionat,are simțul golului 🤍💙
Adriane nea Mircea sau domnul Lucescu,ca nu ai fost cu el la scoala sa va trageti de sireturi.
foarte ciudat fenomen ... parca ar fi portarul de fabrica sau vecinu de la etaju... . chipurile il cunoaste bine.
esti varza horia,am jucat cu locul 135 las o mai moale