We Build erau in jurul datei de 1IULIE pe la 73% stadiul de execuție a lucrărilor. Cu o medie lunară de minim 3%‐3,5%,se poate ajunge la 1 Decembrie pe la 88%‐90%,in caz excepțional 92%‐94%.Ceea ce ar fi excelent!
Faptul ca autostrada nu intersectează canalul de fuga la un unghi de 90 de grade a contribuit la alegerea unei soluții mult mai elaborata, probabil nu se putea altfel. Mulțumim pentru imagini👍👷♂️🛣️
Nu înțeleg de ce nu continua cu terminarea zidurilor de sprijin și apoi montarea grinzilor metalice? Zidurile astea sunt asa, de aproape 1 an. 🤔 Chiar nu înțeleg de ce tergiverseaza închiderea acestui pod? Sau lucrează precum Aktor, prin,, migrația,, muncitorilor dintr-un loc, în altul!? 🤔😉. Merg încet WB (chiar dacă zic unii ca mai au timp berechet), dar sa vedem ca ar trebui sa se apuce de lotul 3ubde nici măcar organizarea de șantier nu e facuta! 🤔 Mulțumesc pentru filmare!
La armăturile zidurilor au început să lucreze pe ambele maluri, doar din februarie 2024, nu sunt așa de aproape un an, au stat mult doar jumătate pe un mal și pe celălalt, sunt în stadiul ăsta doar de la începutul lui iulie, nu pot pune grinzile până nu sunt pregătite pentru asta!
Nu e o parere avizata, dar lasa impresia ca vor monta grinzile pe zidurile deja turnate si voi turna restul dupa aceea ca sa incastreze grinzile in ziduri. Se vede spre interiorul canalului spatii la distante regulate lasate printre armaturi unde probabil vor veni grinzile (01:10)
Multumim pentru filmarea superba!❤
Multumesc pentru apreciere! 😃
Foarte faina gandita prezentarea video. Multumim pentru tot!
Multumesc si eu pentru apreciere!
Frumos, lucrarea /filmarea.
Multumesc!
Multumim ! Spor,WB ! Hai,Romania !!!
We Build erau in jurul datei de 1IULIE pe la 73% stadiul de execuție a lucrărilor. Cu o medie lunară de minim 3%‐3,5%,se poate ajunge la 1 Decembrie pe la 88%‐90%,in caz excepțional 92%‐94%.Ceea ce ar fi excelent!
Da, nu ar fi rau! 😀
Mulțumesc, cu subtitlu și hartă (deci se poate).
Filmare foarte bună, că întotdeauna !
Multumesc!
Frumos! Mulțumim!
❤️🇷🇴
Superbe filmari!
Sper ca in curand sa pot merge din Bucuresti la Curtea de Arges doar pe A1...
👍 Salut!
Cred ca multi isi dotesc asta! 😀 (eu nu intru la socotela 😅)
👏
Faptul ca autostrada nu intersectează canalul de fuga la un unghi de 90 de grade a contribuit la alegerea unei soluții mult mai elaborata, probabil nu se putea altfel. Mulțumim pentru imagini👍👷♂️🛣️
Multumim mult pentru comentariu, un aspect tehnic foarte important!
super filmare!
Multumesc!
👍👍👍
pe cand un trraseu complet ? multumiri anticipate !
sper, cat de curand!... nu sta in modul meu de a vedea lucrurile dar poate pentru voi il voi face 😃❤️
Arta ! Mulțumesc pentru aceasta minunata filmare ! Zici ca i pe național geografic !Felicitari !
Multumesc, multumesc, multumesc!!! 😃
❤
Ne vedem la primavara
💪🇹🇩👍
Nu înțeleg de ce nu continua cu terminarea zidurilor de sprijin și apoi montarea grinzilor metalice? Zidurile astea sunt asa, de aproape 1 an. 🤔 Chiar nu înțeleg de ce tergiverseaza închiderea acestui pod? Sau lucrează precum Aktor, prin,, migrația,, muncitorilor dintr-un loc, în altul!? 🤔😉.
Merg încet WB (chiar dacă zic unii ca mai au timp berechet), dar sa vedem ca ar trebui sa se apuce de lotul 3ubde nici măcar organizarea de șantier nu e facuta! 🤔
Mulțumesc pentru filmare!
La armăturile zidurilor au început să lucreze pe ambele maluri, doar din februarie 2024, nu sunt așa de aproape un an, au stat mult doar jumătate pe un mal și pe celălalt, sunt în stadiul ăsta doar de la începutul lui iulie, nu pot pune grinzile până nu sunt pregătite pentru asta!
Nu e o parere avizata, dar lasa impresia ca vor monta grinzile pe zidurile deja turnate si voi turna restul dupa aceea ca sa incastreze grinzile in ziduri. Se vede spre interiorul canalului spatii la distante regulate lasate printre armaturi unde probabil vor veni grinzile (01:10)
Ei sunt in termenul contractual,au timpii lor. Depinde de macarale,etc.
Nu se iau dupa cum vrei tu pe youtube.
Lasciate ogni speranza....
Dante...
inseamna si-au calculat bine timpul daca sambata nici cainii nu sunt pe santier
Paulla,ca sa munceasca simbata si duminica,trebuie platiti.si atunci firma le da liber.5 zile lucratoare ,lege la nivel EUROPEAN
Sf. Maria, mini-vacanță, italieni (probabil catolici), etc. A fost pauză cam peste tot prin țară zilele astea.
@@AlexanderTG18 in Italia nu exista punte deci exclus
@@constantinion9677 UMB tot europeni lucreaza sambata si uneori duminica .
@@paullapugeanu9811 Poate au adaptat la România, că doar sunt privați 🤷🏻♂️
👍👍