In cadrul cultului ortodox, majoritatea imnelor liturgice dateaza din primul mileniu crestin. Intalnim insa in cartile de cantari bisericesti un numar de imne datand din primele secole ale Bisericii, a caror linie melodica a fost compusa de catre un autor al carui nume nu ni s-a pastrat. In dreptul unui asemenea imn este intalnita, de cele mai multe ori, specificatia "melodie veche” sau, "dupa o melodie veche". Primele imne crestine deosebite de cele din Sfanta Scriptura au fost cele alcatuite pe baza celor biblice si dupa modelul acestora. Aparitia ereziilor si nevoia combaterii acestora a grabit alcatuirea imnelor bisericesti de inspiratie crestina, imne deocamdata cu caracter dogmatic, in care se formula, pe scurt si in chip simplu, invatatura ortodoxa (corecta) de credinta. Cel mai vechi imn crestin cunoscut, in afara textului biblic, care este folosit pana in zilele noastre in cadrul Vecerniei este "Lumina lina" (Φώς Ιλαρόν): "Lumina lina a sfintei slave, a Tatalui Ceresc, Celui fara de moarte, Celui Sfant, Celui fericit: Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu. Vrednic esti, in toata vremea, a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta, lumea Te mareste.” Acest imn a fost scris initial in greaca koiné (limba greaca populara, folosita si la scrierea Evangheliilor) are deopotriva un continut trinitar si hristologic. Prima sursa scrisa in care aceasta cantare a fost pastrata, sub pana unui autor anonim, sunt Constitutile Apostolice, scrise spre sfarsitul secolului al III-lea, inceputul secolului al IV-lea d.Hr., in cadrul unui grup de cantari de dimineata, seara, inainte de masa sau seara, la momentul aprinderii lumanarilor. Lumina lina mai era cunoscut si sub numele de Cantarea la aprinderea lumanarilor. Sfantul Vasile cel Mare vorbeste despre cantarea imnului Lumina lina ca despre una dintre traditiile foarte indragite ale Bisericii, la acea data imnul fiind considerat deja vechi. Potrivit traditiei imnul Lumina lina i-a fost insa atribuit lui Atinoghen, un sfant despre care nu se stie cand a trait, dar a carui pomenire se face la 16 iulie, si care ar fi alcatuit aceasta cantare in timp ce era dus spre a fi martirizat. De asemenea, se crede ca Sfantul Sofronie al Ierusalimului (634-638 A.D), care a fost cunoscut ca poet, a revizuit cantarea "Lumina lina”. O alta cantare foarte veche pastrata in cult, este Doxologia Mare. Este intalnita in Constitutiile Apostolice intr-o forma foarte apropiata de cea de astazi. Doxologia Mare este amintita de asemenea de catre Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur. In sec. IV, el a devenit un mijloc de lupta impotriva ereziilor antitrinitare (arieni si pnevmatomahii). In trecut, Doxologia se canta in momentul cand se arata pe cer prima raza de soare si incepea, ca si astazi, cu ecfonisul: "Slava Tie, celui ce ne-ai aratat noua lumina”, Dumnezeu fiind "Soarele cel adevarat si lumina cea adevarata”, izvor al luminii materiale si al celei spirituale. In zilele de duminica si de sarbatori Doxologia este cantata, si atunci este numita de cartile de tipic si de cult "doxologia mare". Cand doxologia este doar citita sau recitata, este numita "doxologia mica". In forma de azi, Doxologia este un imn trinitar, un imn de lauda catre Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh („Domane, Imparate ceresc, Dumnezeule...si Duhule Sfinte!”). Tot printre cele mai vechi cantari intalnite in cult se numara si imnul “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”, care se canta la Litie, si e atribuit Sfantului Chiril al Alexandriei: "Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-Te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre" . Cele mai vechi tropare (stihiri) intrate in uzul liturgic sunt din sec. V: stihirile (troparele) numite anatolicesti (atribuite imnografului Anatolie, patriarh al Constantinopolului, care se canta la Vecernie si Laude, care preamaresc Patimile, Pogorarea la iad si Invierea Mantuitorului, urmarind combaterea ereticilor nestorieni si eutihieni), troparele Nascatoarei de Dumnezeu, ale celor opt glasuri.
mai fratilor in privinta cintarilor nu am ce sa spun cu toate ca este o diferenta ca de la cer la pamint intre cintarile asa zisilor pocaiti si cele ortodoxe una e sa asculti o cintare duhovniceasca care cu siguranta place lui dumnezeu si alta pe ritm de manele sau fanfara militara nu uitati ca dumnezeu este atent la cel mai mic detaliu si voi spuneti ca este voie cu de toate ca domnul nu se uita la fata omului si se uita la inima dar daca inima ta nu bate pentru domnul nu ai nici o mustrare de ce numai la penticostali spun ca au duhul sfint si baptistii nu de ce numai la ei sint vindecari si la ceilalti nu oare ceilalti sint uitati de domnul si are domnul preferinte isus nu avea nici o confesiune doar propovaduia evanghelia si atunci care este adevarata credinta am vaxut ortodocsi mai pocaiti ca adevaratii pocaiti si ca te botezi in apa asta nu inseamba ca ai raiul asigurat domnul sa va lumineze ca multi pocaiti ati luato rau la vale pe calea larga de asta se spune cei di urma vor fi cei dintii si invers
Domnul sa va binecuvinteze !
Happy-valley Phoenix Arizona
ebisericaeste aceasta
Ce modele sunt tubele și ce mărci sunt tubele
In cadrul cultului ortodox, majoritatea imnelor liturgice dateaza din primul mileniu crestin. Intalnim insa in cartile de cantari bisericesti un numar de imne datand din primele secole ale Bisericii, a caror linie melodica a fost compusa de catre un autor al carui nume nu ni s-a pastrat. In dreptul unui asemenea imn este intalnita, de cele mai multe ori, specificatia "melodie veche” sau, "dupa o melodie veche".
Primele imne crestine deosebite de cele din Sfanta Scriptura au fost cele alcatuite pe baza celor biblice si dupa modelul acestora. Aparitia ereziilor si nevoia combaterii acestora a grabit alcatuirea imnelor bisericesti de inspiratie crestina, imne deocamdata cu caracter dogmatic, in care se formula, pe scurt si in chip simplu, invatatura ortodoxa (corecta) de credinta.
Cel mai vechi imn crestin cunoscut, in afara textului biblic, care este folosit pana in zilele noastre in cadrul Vecerniei este "Lumina lina" (Φώς Ιλαρόν): "Lumina lina a sfintei slave, a Tatalui Ceresc, Celui fara de moarte, Celui Sfant, Celui fericit: Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu. Vrednic esti, in toata vremea, a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta, lumea Te mareste.”
Acest imn a fost scris initial in greaca koiné (limba greaca populara, folosita si la scrierea Evangheliilor) are deopotriva un continut trinitar si hristologic.
Prima sursa scrisa in care aceasta cantare a fost pastrata, sub pana unui autor anonim, sunt Constitutile Apostolice, scrise spre sfarsitul secolului al III-lea, inceputul secolului al IV-lea d.Hr., in cadrul unui grup de cantari de dimineata, seara, inainte de masa sau seara, la momentul aprinderii lumanarilor. Lumina lina mai era cunoscut si sub numele de Cantarea la aprinderea lumanarilor.
Sfantul Vasile cel Mare vorbeste despre cantarea imnului Lumina lina ca despre una dintre traditiile foarte indragite ale Bisericii, la acea data imnul fiind considerat deja vechi.
Potrivit traditiei imnul Lumina lina i-a fost insa atribuit lui Atinoghen, un sfant despre care nu se stie cand a trait, dar a carui pomenire se face la 16 iulie, si care ar fi alcatuit aceasta cantare in timp ce era dus spre a fi martirizat. De asemenea, se crede ca Sfantul Sofronie al Ierusalimului (634-638 A.D), care a fost cunoscut ca poet, a revizuit cantarea "Lumina lina”.
O alta cantare foarte veche pastrata in cult, este Doxologia Mare. Este intalnita in Constitutiile Apostolice intr-o forma foarte apropiata de cea de astazi. Doxologia Mare este amintita de asemenea de catre Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur. In sec. IV, el a devenit un mijloc de lupta impotriva ereziilor antitrinitare (arieni si pnevmatomahii).
In trecut, Doxologia se canta in momentul cand se arata pe cer prima raza de soare si incepea, ca si astazi, cu ecfonisul: "Slava Tie, celui ce ne-ai aratat noua lumina”, Dumnezeu fiind "Soarele cel adevarat si lumina cea adevarata”, izvor al luminii materiale si al celei spirituale.
In zilele de duminica si de sarbatori Doxologia este cantata, si atunci este numita de cartile de tipic si de cult "doxologia mare". Cand doxologia este doar citita sau recitata, este numita "doxologia mica". In forma de azi, Doxologia este un imn trinitar, un imn de lauda catre Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh („Domane, Imparate ceresc, Dumnezeule...si Duhule Sfinte!”).
Tot printre cele mai vechi cantari intalnite in cult se numara si imnul “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”, care se canta la Litie, si e atribuit Sfantului Chiril al Alexandriei: "Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-Te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre" .
Cele mai vechi tropare (stihiri) intrate in uzul liturgic sunt din sec. V: stihirile (troparele) numite anatolicesti (atribuite imnografului Anatolie, patriarh al Constantinopolului, care se canta la Vecernie si Laude, care preamaresc Patimile, Pogorarea la iad si Invierea Mantuitorului, urmarind combaterea ereticilor nestorieni si eutihieni), troparele Nascatoarei de Dumnezeu, ale celor opt glasuri.
mai fratilor in privinta cintarilor nu am ce sa spun cu toate ca este o diferenta ca de la cer la pamint intre cintarile asa zisilor pocaiti si cele ortodoxe una e sa asculti o cintare duhovniceasca care cu siguranta place lui dumnezeu si alta pe ritm de manele sau fanfara militara nu uitati ca dumnezeu este atent la cel mai mic detaliu si voi spuneti ca este voie cu de toate ca domnul nu se uita la fata omului si se uita la inima dar daca inima ta nu bate pentru domnul nu ai nici o mustrare de ce numai la penticostali spun ca au duhul sfint si baptistii nu de ce numai la ei sint vindecari si la ceilalti nu oare ceilalti sint uitati de domnul si are domnul preferinte isus nu avea nici o confesiune doar propovaduia evanghelia si atunci care este adevarata credinta am vaxut ortodocsi mai pocaiti ca adevaratii pocaiti si ca te botezi in apa asta nu inseamba ca ai raiul asigurat domnul sa va lumineze ca multi pocaiti ati luato rau la vale pe calea larga de asta se spune cei di urma vor fi cei dintii si invers