ROMÂNIA și NOILE IMPERII. Cu Dan Puric și Daniel Roxin

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 1 жов 2024
  • Din Antichitate și până acum, lumea a fost dominată de imperii. Este cumva în natura sa primitivă ca omul, chiar dacă are suficient, să vrea și mai mult, să vrea și ce are celălalt.
    Astăzi, o mare parte a planetei, inclusiv noi, suntem în cătarea altor tipuri de imperii: Marile corporații, imperiile mascate ale noilor vremuri.
    Așa cum probabil știți, există corporații care sunt mult mai puternice financiar sau ca influență globală decât o țară ca România. Adică societăți comerciale cu cifre de afaceri mult mai mari decât PIB-ul României și cu pârghii de influență în diverse guverne, de pe toată planeta.
    De altfel, orice observator inteligent a înțeles deja că o parte dintre legile care se votează la noi sau în alte țări au o formă și un conținut menit să servească interesele corporatiste, iar corporațiile acumulează tot mai multe active pe toată planeta, în detrimentul națiunilor lumii.
    O consecință a acestor vremuri dominate de acest tip de imperialism, este faptul că România, o țară foarte bogată, cu resurse mari de orice fel și cu un potențial turistic de poveste, are datorii imense și tot mai puține active care să îi aducă profit. Asta înseamnă că, în acest ritm, nu vom putea plăti niciodată datoria externă, care va tot crește și, probabil, ne vom pierde chiar și puțina suveranitate pe care o mai avem.
    Pentru a vorbi pe această temă, l-am invitat la Convorbirile Dalles pe actorul, regizorul și scriitorul Dan Puric.
    Vizionare cu folos!
    Daniel Roxin
    #istorie #suveranitate #libertate #independenta #pib #datoriiexterne

КОМЕНТАРІ • 228

  • @George-ch2mi
    @George-ch2mi 2 роки тому +69

    Daca istoria nu sta de vorba cu vesnicia, ajunge zoologie....wow luati aminte!

    • @manolemirela22
      @manolemirela22 2 роки тому +2

      👏👏👏

    • @baraemanuel8469
      @baraemanuel8469 2 роки тому +3

      Puritate absoluta in afirmatia ta.
      Da, omul ajunge sa aibe pretul unui animal de taiat...

  • @ciprianrou8203
    @ciprianrou8203 2 роки тому +13

    Așa se joacă acum, sunt corporații germane, franțuzești, ungurești, unde sunt corporațiile românești!? Dacă vrem să fim și noi puternici.🇹🇩

  • @sorinmarcu1282
    @sorinmarcu1282 2 роки тому +31

    Poporul român a fost și rămâne statornic.
    Problema este a celor care s_au aflat la cârma țării care nu au luptat pentru dezvoltarea țării ci doar pentru interesul personal.
    Cine nu a fost în "barca" cu ei a fost înlăturat!

  • @skynet13
    @skynet13 2 роки тому +8

    Nu cunosc nici o persoană ce a plecat din România pentru că murea de foame!!!(atenție)
    De scârbă au plecat românii nu de foame.

  • @ilescrieciu2316
    @ilescrieciu2316 2 роки тому +60

    Of, asa ma doare sufletul ptr țara noastră 😣

  • @marianl8718
    @marianl8718 2 роки тому +25

    Că tot veni vorba de serialul Dallas. Una din replicile lui JR de acolo era aceasta: "Odată ce ai renunțat la integritate, restul e floare la ureche !".

    • @marianl8718
      @marianl8718 2 роки тому +7

      @@40Heinrich Corect, şi a venit şi la noi în țară. Ziariştii l-au întrebat cum i se pare situația de aici (se gândeau la o comparație cu situația din "Dallas"). Larry Hagman a răspuns aproximativ aşa: "Nu, nu este nicio asemănare între ce se întâmplă aici şi ce se petrece în "Dallas". JR îşi învingea adversarii, nu şi-i distrugea !"

  • @adrianaustralia4207
    @adrianaustralia4207 2 роки тому +15

    Sa dea Dumnezeu ca d nul Puric sa aiba gura aurita...si noi ca neam sa ne gasim , Inca o data, drumul...Asa cum spune domnia sa in timpuri de restriste noi ...am avut ceva special , mistic...Doamne ajuta!

  • @vioricazamfira7065
    @vioricazamfira7065 2 роки тому +13

    Noi avem o tara CA O PRADA PENTRU TOTI UE SI USA !

  • @elenapopescu9800
    @elenapopescu9800 2 роки тому +19

    Ne vom pastra tara ca si inaintasii... Sunati adunarea si veti fi surprinsi cati patrioti na strangem..Are ceva mistic tara asta, o forta care ne ajuta in momentele critice. Ati
    observat ca nici o putere
    n-a reusit sa-si finalizeze planurile. De ce? Vom reusi si acum si daca e nevoie, vom fi toti soldati si vom folosi cele mai ascunse resurse. N-o lasam nimanui, o vom recupera cu orice pret.. Va multumesc, dragi patrioti inteligenti. V-am citit si cartile..

  • @marietaion6834
    @marietaion6834 2 роки тому +43

    Mulțumim pt. acest dialog minunat.
    Cu mare drag și interes îl ascult pe dl. Dan Puric, dar și pe realizatorul acestui dialog, dl. Daniel Roxin.

  • @manoilescudan7773
    @manoilescudan7773 2 роки тому +17

    Imperiile corporatiste au existat și în trecut. Compania indiilor de vest, Compania Indiilor olandeze etc. Acest tip de companii controlau teritorii imense. De exemplu "indiile olandeze" administrau Indonezia.

  • @vioricazamfira7065
    @vioricazamfira7065 2 роки тому +9

    Vezi Ungaria si Polonia sau Slovenia cum se mai opun corporatilor si UE chiar lui NATO si rezista !

  • @minelciobanu7796
    @minelciobanu7796 2 роки тому +12

    Dominata de imperii ...si condusa pri CORUPTIE
    Faca ii lasi fara CORUPTIE ....se destramă imperiile

  • @donmircyu
    @donmircyu 2 роки тому +12

    Dan Puric...un om excepțional, o analiză aproape perfecta...cel puțin in opinia mea...
    Tot acest acest așa zis concept, război, plan(gândit cu zeci de ani înainte) este pt controlul total...că doar nu degeaba formule de genul "globalisation, mondialisation"...și nu numai...
    Unde nu sunt in totalitate de acord cu dumnealui este pe undeva pe la minutul 13...cu referire la regimul comunist care se spune funcționa după principiul "tu te făceai că muncești ei se făceau că te platesc"...și unde prin comparație cu vremurile de după eu aș spune că totuși atunci chiar s a muncit, s a mai făcut cate ceva...bun, rau dar s a făcut...s a mai făcut ceva după???!!!
    Toate regimurile de după...nu s au gândit decât la binele și bunăstarea lor...și la tot felul de privilegii, beneficii, salarii, pensii speciale, șpăgi...indatorand aceasta țară peste poate, și aducând o aproape de buza prăpastiei...deci...
    Ș'atunci ce nu 'nteleg eu este faptul...cum de toate gherlele, neghiobii, mizerabilii, gândacii, viermii, șobolanii ăștia...mai au tupeul și nesimțirea grotescă să gândească articole de lege care(chipurile) să mă oblige pe mn a mă mai înrola atât pe timp de pace dar si in caz de razboi...ca sa mai apar ce...averile lor enorme și nemăsurate de pe urma furtișagurilor, hoției și trădărilor lor...iar toate astea in timp ce atât ei cât și odraslele lor se protejează ori sunt protejați???!!!
    Oh, NO...așa ceva niciodată...nu voi tolera și nu voi accepta...și poate mă voi mai gândi, voi cantarii doar atunci când țara mea va deveni și ea printre multe altele una cât de cât normală...și fara de tot felul de vânători și beneficiari de privilegii...fara de privilegiați ori privilegiate...fara de protejați ori protejate...punct...
    I'ote aci...articol:
    observatornews.ro/social/mapn-schimba-legea-pregatirii-romanilor-pentru-aparare-modificari-importante-in-caz-de-razboi-478102.html
    Adică ce...scrie cumva pe mn PROST, sau cum???!!!

  • @Valerian444
    @Valerian444 2 роки тому +24

    Felicitări, domnule Roxin!

    • @danvizitiu1272
      @danvizitiu1272 2 роки тому +3

      Mare adevăr,de-ar fi mai mulți bărbați ca acești doi patrioți! Dar mare e Dumnezeu poate ne-om trezi la realitate cât nu e prea târziu.

  • @gheorgheiorga9255
    @gheorgheiorga9255 2 роки тому +33

    Felicitări pentru emisiune! Ne-am vândut pe nimic și continuăm în prostie.

  • @constantinmihailpopescu1340
    @constantinmihailpopescu1340 2 роки тому +44

    Felicitări realizatorului și invitatului, cu recunoștință !

  • @genialexandrafirtulescu1905
    @genialexandrafirtulescu1905 2 роки тому +39

    Sanatate mulțumesc pentru tot ce faceți pentru noi sa nu ne pierdem istoria Tari Noastre România
    Mulțumesc Mulțumesc mult

  • @romanul4858
    @romanul4858 2 роки тому +24

    Respect!!!

  • @vioricazamfira7065
    @vioricazamfira7065 2 роки тому +18

    Sper sa dainuim ca oameni ca popor peste timpuri si cand aceste imperii vor cade !

  • @mariananechita2679
    @mariananechita2679 2 роки тому +66

    ROMANI adevarati, sa ne unim si sa facem ceva bun pentru tara aceasta.

    • @florinravan4651
      @florinravan4651 2 роки тому +6

      Subscriu in totalitate.......👏👏👏
      Trebuie sa deschidem mintile tuturor romanilor de buna credinta......gura catre gura ....Dumnezeu sa binecuvanteze ROMANIA...!!!!

    • @mirceap-tn2de
      @mirceap-tn2de Рік тому +2

      cu totii sa ne unim și sa vorbim de la unul la altul și din aproape în aproape pentru întreaga națiune română , așa sa ne ajute bunul Dumnezeu !
      Aceste cuvinte pe care ne-a lăsat moștenire Mihai Viteazul .
      Cu noi este dreptul și dreptatea , cu noi e cauza ce-a buna , cu noi e Dumnezeu.

    • @NiculaiGrecescu
      @NiculaiGrecescu Місяць тому

      Am putea face ceva bun prin eliminarea teroriștilor americani, auto stabiliți în țară și bandele de hoți instalate la conducerea României

  • @dedudan
    @dedudan 2 роки тому +67

    Dan Puric ,o voce , un caracter, un om de apreciat . Etalonul unei generatii . 👍👍👍

  • @marianechita171
    @marianechita171 2 роки тому +10

    Ce păcat de tara aceasta frumoasa și bogata Doamne ai mila de ea !

  • @marianalobontiu6142
    @marianalobontiu6142 2 роки тому +27

    ,, Românul nu piere"✨💫🏠🇹🇩🗽

    • @nicolenicolae6545
      @nicolenicolae6545 2 роки тому

      Cu càt te-au plătit pe așa-zis moderator ? Cu îți permiți să-ți blamezi concetățenii ? Românii cu afacer sunt hoți ? Sa-ți fie rușine . Nu vreau să te aud pe tine neterminatule .

    • @elenaiordache1297
      @elenaiordache1297 2 роки тому +7

      Dar nici bine nu o duce *****!!!!!!

    • @iolandacoman6185
      @iolandacoman6185 2 роки тому +8

      Romanul nu piere,dar nici urmasi cu constiinta ,nu are Sa fiti iubiti.

    • @traianmagdalina9252
      @traianmagdalina9252 2 роки тому +2

      Românul nu piere,dar ne autodizolvat,încet și sigur,ne merităm soarta,toate cele bune.

    • @traianmagdalina9252
      @traianmagdalina9252 2 роки тому +1

      Autodizolvam

  • @catalinghinea7583
    @catalinghinea7583 2 роки тому +6

    Corporațiile nu sunt deloc ceea ce pare .
    Ceea ce ați văzut voi este imaginea care este lăsată să se vadă pentru oamenii din exterior.
    Este imaginea prezentata de trainer care îți prezintă minunata corporație unde te-ai angajat.
    După ce ai inceput lucrul la ei trainerul care părea cel mai înțelegător și mai empatic om de pe suprafața pământului dispare și ca responsabil rămâne românașul frustrat care că un păduche sa văzut în frunte și să crezut rege sau superior celorlalți angajați.
    Să te ferească Dumnezeu de romanul pus șef peste români nu exista rasa pe fata pământului sa te #@$# mai tare că românul tau indiferent că ești în Romania sau afara in Diaspora , corporații sau la cules căpșuni ,pe șantier sau in firme .
    Iar când tea preluat romanul atunci incepe sclavia șantaj la limita obligațiilor contractuale ,bonusuri care sunt infirme dar dat doar daca tragi de 24 ori mai mult decât normal etc.
    Asta e viața in corporații nu ne place dar ce altceva avem de ales ??

  • @stefanstefan5690
    @stefanstefan5690 2 роки тому +56

    Ii multumesc lui Dumnezeu ca inca ne binecuvinteaza cu asemena oameni frumosi! Aici regasim Constiinta Nationala. Vom dainui!
    Doamne ajuta!

    • @mihaelahanko1871
      @mihaelahanko1871 2 роки тому +11

      Este timpul sa i ascultam pe acești oameni frumoși dar cu gândul și sufletul la Dumnezeu.

    • @DADA-xy5zx
      @DADA-xy5zx 2 роки тому +6

      @@mihaelahanko1871,
      👍👍👍

  • @MILIARDELE-DIN-CARTI
    @MILIARDELE-DIN-CARTI 2 роки тому +11

    Natine inseamna o constiinta nationala. Ce frumos!
    Cati mai gandesc astazi asa?

  • @gabrielabalabasciuc9245
    @gabrielabalabasciuc9245 2 роки тому +14

    Multumesc!respect si recunostinta!🦋

  • @mariaifrim7233
    @mariaifrim7233 2 роки тому +13

    Oameni minunati Multumesc ❤💛💙 respect!

  • @mihaescugheorghe8528
    @mihaescugheorghe8528 2 роки тому +11

    O emisiune foarte buna, felicitari !

  • @adrianniculescu9864
    @adrianniculescu9864 2 роки тому +12

    Asta se intimpla cind lucrezi pentru altii cind lucrezi pentru tine e altceva

  • @fanicaflorea8355
    @fanicaflorea8355 2 роки тому +13

    Daca pui hotul paznic la pepeni, nu vei culege nimic. De cand se pun conducatori straini, fara mama, fara tata, fara copii... D0e ce va mirsti ca nu mai avem nimic in tara, inafara de datorii!

  • @andiemerald5179
    @andiemerald5179 2 роки тому +9

    Ar trebui continuată discuția și dezbătut mai mult subiectul. Pentru unii mai ales. Adică pentru cei care cred că sunt liberi și totul este minunat.

    • @ioniob9097
      @ioniob9097 2 роки тому +1

      Poporul român este la ora actuală la un pas de dispariție dacă mai continuăm așa și nu ne trezim la realitatea din jurul nostru și îi mai toleram mult pe inculți, șpăgari și analfabeți care ne conduc. Sint curios ce mai urmează (malaria maimuței, covid din nou, invaziea lacustelor, criza alimentară etc.).

    • @andiemerald5179
      @andiemerald5179 2 роки тому +1

      @@ioniob9097 poporul român este deja terminat. Sau înlocuit. Cum vă place. Asta au dorit vesticii, asta au obținut, evident cu ajutor din interior.

  • @luciancrisan-lupa4859
    @luciancrisan-lupa4859 2 роки тому +53

    Minunati oameni!
    "Nu e important cum trece timpul peste dvs., ci cum treceti dvs. peste timp"!
    Asta e: "a dainui"!
    Minunat! ❤💛💙

    • @runecheru4303
      @runecheru4303 2 роки тому +1

      vezi domnule roman ca ai pus culorile invers...

    • @amaliaezzat6837
      @amaliaezzat6837 2 роки тому +3

      In articolul 12, aliniatul 1 al Constituției României, scrie că “Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance:
      albastru, galben, roşu.”
      💙💛❤️

  • @mariam6132
    @mariam6132 2 роки тому +19

    Bine a zis cineva inaintea mea. Acesti oameni sunt * constiinta nationala*. Daca televiziunile ar fi conduse de romani adevarati , numai asta ar trebui sa auzim la TV . D le Roxin , dle Puric , nu vorbiti degeaba ! Noi stam aici tacuti , smeriti, dar cu credinta in Dumnezeu si la o adica , ne vom face si noi auziti!🙏✝️🙏Doamne ajuta-ne!

  • @lilianachitu
    @lilianachitu 2 роки тому +14

    Deosebit respect pentru emisiune .

  • @cristytmcanalulcufolclor
    @cristytmcanalulcufolclor 2 роки тому +26

    👍 RESPECT PENTRU EMISIUNE ȘI INVITATUL DUMNEAVOASTRĂ! 👍

  • @elenaionita2876
    @elenaionita2876 2 роки тому +22

    Mulțumesc! Vă iubesc! Fiți binecuvântați! 🙏
    ❤️💛💙

  • @luciasorei4867
    @luciasorei4867 2 роки тому +14

    Và multumim pentru Emisiune! Sà pàstràm totul frumos si demn în viatà cu Iubire! Dumnezeu sà Và Binecuvânteze!

  • @toadermaria3208
    @toadermaria3208 2 роки тому +13

    Mulțumesc frumos oameni minunați!

  • @pontus1447
    @pontus1447 2 роки тому +10

    Va salut domnilor! Cred ca, natura umana n-a fost niciodata mai primitiva ca acum! Evolutia a lasat loc involutiei, omul s-a depravat(spiritual,etic,moral) si nu-si aminteste "calea" de unde a plecat! Va multumesc pentru aceste documentare! 👍🖐️

  • @virgilpuscasu9398
    @virgilpuscasu9398 2 роки тому +15

    "VAI DE CEI ÎNVINȘI!"
    DEOCAMDATĂ ÎȘI BAT JOC DE NOI, ÎN TOATE FELURILE!
    CEI ADORMIȚI,SE VOR TREZI, CÎND LE VA AJUNGE CUȚITUL LA OS ȘI CA ALTĂDATĂ, MĂMĂLIGĂ VA EXPLODA!
    ȚARA A FOST BOGATA,ACUM...

    • @MILIARDELE-DIN-CARTI
      @MILIARDELE-DIN-CARTI 2 роки тому +6

      Nu explodeaza nimic. Romanul sta si doarme pe el!

    • @camelianedelcu5640
      @camelianedelcu5640 2 роки тому +8

      DESTEAPTATE ROMINE, E MOMENTUL È TIMPUL DE A NE TREZI,TREBUIE SA ARATAM INTREGII LUMII CINE AM FOST SI CINE TREBUIE SA FIM CA STRAMOSII NOSTRI SA SE POT ODIHNI IN PACE.SANATATE TUTUROR3🙆‍♀️🌺

    • @venomvenom9926
      @venomvenom9926 2 роки тому

      @@camelianedelcu5640 de la trajan imperatoru vi se trage ala a furat din dacia voi cu el in imn la fel vai de mamaliga lor ca getodacii sint nemuritorii vegheaza la culoarul getodac al lor

    • @doinalupu3441
      @doinalupu3441 2 роки тому +5

      @@MILIARDELE-DIN-CARTI
      Săracul român nu doarme că vrea el! Este adormit ca să fie manipulat ușor!!! NEBUNIA ESTE LA PUTERE!!!
      SĂ SCĂPĂM DE LANȚURILE EI!!!

    • @steliandaraban9455
      @steliandaraban9455 2 роки тому +1

      @@MILIARDELE-DIN-CARTI
      Nu doarme. Nu știe ce să facă,n-are cunoștințe juridice,n-are bani nici pt.procese personale privind anumite retrocedări. Legislația trebuie predată de la vârste fragede.

  • @MihaiGurgu1161
    @MihaiGurgu1161 2 роки тому +8

    Fix acele falsuri din "acvariul comportamental" mi-au provocat de foarte multe ori stări de vomă la propriu în special în Olanda.

  • @eduardgrossmann1698
    @eduardgrossmann1698 2 роки тому +18

    Doi mari PATRIOTI. FELICITARI pentru asa emisiune, scolastica.

  • @marimunteanu8751
    @marimunteanu8751 2 роки тому +14

    📖🕊.."Bună seara DOMNILOR, felicitări pt.subiectele abordate toate de interes național, chiar avem o problemă cu"SUVERANITATEA ȚĂRII (distrugerea identității)!!!,s.a..📖🕊...🙏🙏👍👍

  • @edwolf6589
    @edwolf6589 2 роки тому +31

    Mulțumim Daniel pentru emisiune.
    Ești un împătimit al istoriei adevărate și chiar dacă nu comentez aproape niciodată, sunt cu sufletul alături de tine. Am devenit un DACOPAT înrăit.
    Ce dreptate are Domnul Puric cu socializatul in vest “dai din coada când nu ai chef”
    Am o întrebare despre o emisiune înainte de plandemie despre un manuscris din Ulan Bator cu referință la daci, mai ai noutăți s-a mai aflat ceva?
    Dumnezeu sa ne ajute sa renaștem !

    • @eudaculpanon5512
      @eudaculpanon5512 2 роки тому +2

      Dacopat???
      Unde stați, unde activați?
      Singuri dacoizi autentici suntem noi, dacii panoni
      Puric dacopat?
      Puric este ortoslavopat

    • @alimanRudaqi
      @alimanRudaqi Рік тому

      Rapan unguresc

  • @vio971
    @vio971 2 роки тому +14

    Seara buna bucurie !

  • @criper80
    @criper80 2 роки тому +2

    eu am lucrat 10 ani la transationale . dupa ce m au dat afara aratam 10 ani mai tinar.Dar nu exista armonie , totusl se bazeaza pe mancatorie, frica si inselaciune.

    • @steliandaraban9455
      @steliandaraban9455 2 роки тому

      Asta înseamnă că s-au gândit la sănătatea ta. Acum ești tânăr cu o vastă experiență.Ai acumulat experiență,mergi pe drumul tău.Cand te-ai angajat nu aveai "tuleii" bine definiți.

  • @profirailie4637
    @profirailie4637 2 роки тому +9

    Oare se mai îndreaptă ceva ???

    • @DuffyDuckworth
      @DuffyDuckworth 2 роки тому

      se indreapta peleu lui trajan pedofilu imperatoru

    • @marianl8718
      @marianl8718 2 роки тому +2

      Biserica ! Asta se "îndreaptă" cel mai bine în timpuri din astea rele !

  • @alinamonicaciobanu5209
    @alinamonicaciobanu5209 2 роки тому +4

    Doi oameni extraordinari, inteligenți... felicitări!! Asta este România care îmi place...

  • @marianatoth5125
    @marianatoth5125 2 роки тому +16

    ROMANII, ROMANISMUL *"dainuie"* IN / PRIN CREDINȚA, PRIN DISCERNAMÎNT !
    🙏❤👍
    Dumnezeu este in fiecare, in noi - cind deschizi gura, lasa DOMNUL sa SE exprime, SI nu lasa pe ... cel ne-curat ...
    🙏❤👍

  • @adrianniculescu9864
    @adrianniculescu9864 2 роки тому +8

    In compnii Mari un singur om este platit bine ceilalti Vai de ei iar cind pleci la Alta esti luat din nou ca incepator

  • @iuliuiuliu2121
    @iuliuiuliu2121 2 роки тому +3

    Felicitări de reportaj !
    Trăiască România în Adevăr ! ❤💛💙💚💜👍👀💪

  • @cristikes5477
    @cristikes5477 2 роки тому +2

    Există o singură soluție, care deranjază oficial: SĂ FIM CÂT SE POATE DE NAȚIONALIȘTI!!!

  • @mariam6132
    @mariam6132 2 роки тому +13

    Minunati oameni! Cu adevarat “ constiinta nationala!

  • @adrianszalacsi2522
    @adrianszalacsi2522 2 роки тому +3

    Să știți că numai la Români e lipsa asta de patriotism din tarile estice. Restul sunt acolo pentru țara lor

  • @iuliaduculescu8209
    @iuliaduculescu8209 2 роки тому +11

    Va multumesc, oameni minunați!! Respect!!🌈

  • @georgianagheorghe8848
    @georgianagheorghe8848 2 роки тому +8

    Felicitări amândoi!

  • @adrianniculescu9864
    @adrianniculescu9864 2 роки тому +5

    Dicutia este foarte interasanta si IL atingem pe engels care spunea important este a o schimba

  • @vioricazamfira7065
    @vioricazamfira7065 2 роки тому +7

    Multumesc pentru emisiune si invitat dl Roxin , un om intre Oameni Dan Puric si patriot Mare !

  • @valeriopopescu6065
    @valeriopopescu6065 2 роки тому +10

    Bună seara, și respect pentru munca depusa, din păcate vor veni mult mai cumplite clipe....

    • @georgianagheorghe8848
      @georgianagheorghe8848 2 роки тому +8

      Mai bine ne-am lua soarta în mâini și am face ceva decât să tot lamentăm atâta că vor veni vremuri grele. E ca și cum le cântăm în strună dușmanilor anti români din țară și de afară.

  • @DADA-xy5zx
    @DADA-xy5zx 2 роки тому +7

    Într-o emisiune când este invitatat domnul Dan Puric nu-ți dai seama când timpul trece, acest fapt înseamnă că emisiunea este extraordinară și excepțională pentru acest fapt să dăm SLAVĂ lui DUMNEZEU pentru lui tot și în același timp să multuim lui DUMNEZEU pentru că ne-a dăruit oamenii

  • @constantinmocanu4925
    @constantinmocanu4925 2 роки тому +6

    ❤🙏

  • @gabri3ltz
    @gabri3ltz 2 роки тому +3

    Domnule Puric, unde găsiți șoferii ăștia de taxi? :)

  • @irinamarcovici4689
    @irinamarcovici4689 2 роки тому +4

    Dăinuim în mod paradoxal iar limba noastră-i o comoară, vorba cântecului ! Dl Puric are un talent extraordinar de a sintetiza teatral evoluția în timp a nației române, să trăiți, vă urmărim cu drag !

  • @andreimoldoveanu975
    @andreimoldoveanu975 2 роки тому +5

    ♥️♥️♥️🤗

  • @orlandosimion3967
    @orlandosimion3967 2 роки тому +3

    Exceptionala analiza

  • @robertvancica3628
    @robertvancica3628 2 роки тому +3

    Păcat că ai invitat un om cea ce avea multe de spus..și ai acordat timp de flash interviu

  • @paulamiron615
    @paulamiron615 2 роки тому +2

    Te simți sclav în comunitatea europeană?!

  • @adrianniculescu9864
    @adrianniculescu9864 2 роки тому +4

    Imbogatirea rapida se face neplatind taxe si ramai cu banii Pina esti prins si platesti tot din urma plus penalty

  • @vasilebobe3975
    @vasilebobe3975 2 роки тому +1

    Da din această discuție sau dialog î-mi dau seama că numai cei ce credem în DUMNEZEU vom rămâne ca mlădițe românești intreite adică roșu galben și albastru sau principatele române sau Sfânta treime 😔😔😔Cu plecăciune către dumneavoastră 😔😔😔Nu vă amăgiți că s-a înmulțit vânzătorii că acolo va prisosi Harul lui Dumnezeu 😔😔😔😘😘😘

  • @gloriabanieli9648
    @gloriabanieli9648 2 роки тому +1

    Dane,te tog,fara cuvintul SARACU.Scrie cuvintul pe o hirtie,ingroap-o in pamint si spune:Aici am inmormintat cuvintul .

  • @margitparadicza1847
    @margitparadicza1847 2 роки тому +1

    Mult respect pentru domnul ROXIN MA BUCUR PENTRU IEL CAUN FORTE BUN REALIZATORCU MULTE DISCUȚII FOARTE INTERESATE

  • @mirceamarinprunean4839
    @mirceamarinprunean4839 2 роки тому +3

    si daca nu, va fi sigur ca aplicatiile moderne cititoare de cod genetic, le va da la multi pestre cap.

  • @chirilamihai9651
    @chirilamihai9651 2 роки тому +2

    Sint romani care au avut de cistigat dupa activele statului, de ex, eu nu am avut de cistigat nimic, apartament n am primit de la statul romin, scoala am primit lectii generale, tot ce se vinde, energie materii prime lemn cereale minereuri inpart acesti bani niste politicieni hoti, intrebarea ce cistig eu daca n am primit nimic, nimic, si am lucrat de la 16 ani in fabricile comuniste pentru mincare si dormit

  • @jenniferflowers915
    @jenniferflowers915 2 роки тому +4

    Va multumesc, domnule Roxin.

  • @mariam6132
    @mariam6132 2 роки тому +2

    Prea scurt! Dle Roxin , mai invitati-l pe maestrul Puric!

    • @passioncla
      @passioncla 2 роки тому +1

      Maestru rusofil

    • @steliandaraban9455
      @steliandaraban9455 2 роки тому

      @@passioncla
      O fi? N-o fi?
      Ce spune e perfect adevărat,real și verificabil.
      Nu cred că ar accepta un ajutor de 2 000 de euro de la ruși ca să -și vândă neamul românesc.

  • @dumitrupadurariu9031
    @dumitrupadurariu9031 2 роки тому +2

    Multumim d nu Dan Puric
    Acum 36 --37 de ani am avut ocazie sa schimbam cateva opinii la Sibiu acelasi Om integru

  • @florinravan4651
    @florinravan4651 2 роки тому +1

    Fratilor de bine si cu constiinta curata trebuie sa trezim la realitate cati mai multi romani care inca au mintea intunecata.....asta este misiunea noastra a celor care inca nu au pierdut demnitatea si caracterul de ROMANI adevaratI. DUMNEZEU SA BINECUVANTEZE ACESTI ROMANI ADEVARATI PRECUM DAN PURIC, CALIN GEORGESCU , ROXIN, RADU RONCEA SI MULTI ALTII, care prin mesajele lor incearca sa trezeasca o natiune adormita de 32 de ani!!!
    TREZITI-VA FRATILOR CAT NU ESTE PREA TARZIU!!!
    CU TOTII TREBUIE SA LUPTAM SI SA CONSTIENTIZAM PE FIECARE FRATE DE LANGA NOI DE VREMURILE CARE VIN IN INTAMPINAREA NOASTRA SI A COPIILOR NOSTRI.
    SA FITI IUBITI FRATI ROMAN!!!🙏🙏🙏

  • @elenapistea2747
    @elenapistea2747 2 роки тому +3

    Respect maxim!

  • @gabrielaserban3193
    @gabrielaserban3193 2 роки тому +3

    Întrebare: cu rusii e mai bine?! Ei oricum au vrut și vor împărțirea României, deci… ce e mai bine?!

    • @steliandaraban9455
      @steliandaraban9455 2 роки тому +1

      Cel mai bine e să cunoști limba rusă. Atât! După ce ai epuizat literatura rusă, începi cu limba engleză,apoi franceză,mandarină, etc.
      Apoi scrii o carte. Pe urmă, citești Biblia.

  • @mirceamarinprunean4839
    @mirceamarinprunean4839 2 роки тому +5

    Nu stiu daca exista ceva serie pe buletin care combina cifre a identitatii rasei sau a combinatilor genealogice . cred ca ar fi necesar, ca sa stie si cei peste 500 de ani din ce madular se trag ca sa nu se unfle in pene!

  • @danieloancea4487
    @danieloancea4487 2 роки тому +2

    Dan puric are perfecta dreptate cine îl apreciază sistem putini care poate gîndi și aprecia

  • @fabiancimpoesu3210
    @fabiancimpoesu3210 2 роки тому +1

    Atentie trebue sa pastram distantele fata de cei interessati si sa organizam lucrurile cu echidistanta.

  • @georgeavirvarei137
    @georgeavirvarei137 2 роки тому +3

    Fraților Români trebuie sa ne apucăm serios de rugăciuni , unica speranța e in Dumnezeu și in acești oameni patrioți care-i mai avem să reclădim țara și neamul până când nu ne pierdem și ca nație .Călin Georgescu e mesagerul trimis de bunul Dumnezeu pentru salvarea națiunii Române . Vă iubesc enorm dragii mei , respectul meu fata de acești oameni minunați .

    • @PricopAlex08
      @PricopAlex08 2 роки тому +5

      De munca George, nu de rugăciune.

  • @sorinelciupitu5625
    @sorinelciupitu5625 2 роки тому +2

    Si asa a fost mereu la rominica

  • @petrurares8300
    @petrurares8300 2 роки тому +2

    Minutul 7:52 ..englejii...domnu' Puric ?! Tot respectul !

    • @marianl8718
      @marianl8718 2 роки тому +1

      S-a luat după Cristoiu !

  • @cristianmiclos2404
    @cristianmiclos2404 2 роки тому +1

    Respect și Dumnezeu să ne ajute!

  • @vasilebobe3975
    @vasilebobe3975 2 роки тому +1

    Doamne ajută! Dar oare mai este statul român?!!!

  • @sorinelciupitu5625
    @sorinelciupitu5625 2 роки тому +2

    Felicitari dnilor roxin si dlui puric

  • @chirilamihai9651
    @chirilamihai9651 2 роки тому +1

    Respect pentru dl puric si dl daniel roxin

  • @danageorgescu1924
    @danageorgescu1924 2 роки тому +2

    Vă mulțumesc!

  • @manoilescudan7773
    @manoilescudan7773 2 роки тому +2

    Doar 30 de minute ???

  • @adrianszalacsi2522
    @adrianszalacsi2522 2 роки тому +1

    Samuel von Bruchethal la Sibiu și la Alba iară nu știu cine că nu le-am învățat istoria

  • @RegeleGheorghe-Bogdan
    @RegeleGheorghe-Bogdan 2 роки тому

    Destul de rustici, domnilor, și nici nu înțelegeți că una e națiunea română și altul e poporul român. Națiunea română sîntem noi etnicii români care sîntem poporul român, și etnicii minorităților naționale, care sunt peste 20 cu locuri în Parlament. Ei, și în Constituție scrie că, Suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative (Art. 2). Adică, în drept, noi, etnicii români care sîntem poporul român avem Suveranitatea națională și o exercităm prin organele noastre reprezentative, doar că, în fapt, o exercită unele minorități naționale prin organele dumnealor reprezentative, din Decembrie 1989. Aici e șmecheria pe care milioane nu o vedeați, până să o arăt Io, respectiv că, în realitate poporul român a fost incapabil să exercite Suveranitatea națională prin organele sale reprezentative, conform Art 2 din Constituție, și au exercitat-o prin etnicii dumnealor unele minorități naționale, din Decembrie 1989. Și se vede unde s-a ajuns, respectiv unde ați văzut. Ei, și Io, vânzând că poporul român e incapabil să exercite Suveranitatea națională prin organele sale reprezentative, în calitate de Master în Științe Penale am elaborat în Știința Dreptului Român instituțiile publice divine regale necesare, COROANA REGALĂ A POPORULUI ROMÂN și REGELE POPORULUI ROMÂN, și m-am autoproclamat Regele Poporului Român și am solicitat acceptul Poporului Român să fiu Regele Poporului Român și Poporul Român mi-a dat acceptul scris semnând Lista Susținătorilor pentru Coroana Regală a Poporului Român și pentru Regele Poporului Român Alteța Sa Celestul Gheorghe-Bogdan Cel Înțelept, și tacit până în prezent. Astfel, practic, raportat la situația de fapt care arată că, în fapt, poporul român nu exercită Suveranitatea națională prin organele sale reprezentative, sunt singurul organ reprezentativ al Poporului Român, cum ar veni, tutorele.. că eram incapabili să exercităm Suveranitatea națională prin organele noastre reprezentative, și io am sesizat aia și am acționat. Io, un biet tânăr civilizat de la țară, am salvat Onoarea strămoșilor, a țării și a poporului român dintotdeauna, autoproclamându-mă Regele Poporului Român. Și, având în vedere articolul respectiv, sînt Regele Poporului Român și Al Întregii România. Și, practic, sunt Singura Șansă a României, având în vedere că am Soluțiile necesare pentru ieșirea din Fals și din Corupție. Deci, puteți consemna în Istoria Statului și a Dreptului Român că, pe când Constituția României prevedea că, Suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, și nici intelectualitatea nu mai știa diferența dintre poporului român și națiunea română, și poporul român nu exercita în fapt Suveranitatea națională prin organele sale reprezentative, ci conaționalii noștri de alte etnii o exercitau în nume propriu anticonstituțional și în prejudiciul nostru, al statului și al țării, și când Armata părea împotmolită în operațiunea Radu Cel Frumos, și când poporul român era sclav în România și în alte țări, io am luat atitudinea necesară.. io și numai io.. când poporul sforăia incapabil cu toți juriștii și ofițerii.. Ca atare singura dvs șansă de ieșire din Ridicolul în care nici nu conștientizați că vă aflați, e să sărutați pământul țării că v-a dat Dumnezeu Rege în România în ființa mea și că aveți privilegiul să fiți contemporani cu mine. Drept e că și io am mai auzit una alta de la dvs.. Ei, și Io, printre altele sînt și Organ Judiciar Excepțional Extraordinar Plenipotențiar Permanent, și Garantul Promotorul Protectorul Reprezentantul și Fructificatorul Suveranității naționale a Poporului Român șamd șamd șamd

  • @dandumitru8505
    @dandumitru8505 2 роки тому +1

    Foarte scurt interviul 😁

  • @xspace5831
    @xspace5831 2 роки тому

    ACTIVE utilaje care produc marfuri iar marfurile aduc profit ,banii din credit pusi in utilaje !! ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,PASIVE = bani ce merg pe cheltuieli neaducatoare de profit cafea ,produse din magazine ,importuri de produse. INTELIGENTA ca bun material spiritual este un ACTIV ,pus acel om manager se ocupa de afacerea ta si iti aduce PROFIT si doar intrebi contabilu ce profit a iesit lunar ?? iti ia munca de pe umeri omul inteligent .

  • @doreltomoroga9121
    @doreltomoroga9121 Рік тому +1

    Jos mafia,sus patria!

  • @comanoctaviuliviu2354
    @comanoctaviuliviu2354 2 роки тому

    Vorbim de cărți. România a fost indusă sa nu mai citească sa nu mai fie cărți în locuința românilor. Diferite papițoaice apar la tv și spun cărțile nu sunt bune de ținut în casă aduc acarieni și mucegai care te îmbolnăvesc și apoi își etalează o camera plina cu haine și încălțăminte. Tinerii nu pot alege , nu mai pot deoarece școala nu-i mai îndrumă. Sunt tineri care nu au citit nici o carte până la 30 de ani . Nu au posibilitate sa compare ideile și evenimentele cei înconjoară.

  • @AABUZAU82
    @AABUZAU82 Рік тому

    Domnilor, va felicit pentru subiect precum si abilitatea , subtilitatea tratarii unui subiect sensibil precum joaca de-a suveranitatea in plina globalization...
    National a rezistat in istoriw si a facut istorie datorita sau prin liderii locali, cei ce au fost ucisi de comunistii veniti pe tancuri rusesti la mijlocul secolului XX .
    Altii ca ei nu s-au putut ridica decit intimplator pentru ca viata sociala a fost supravegheata de securistii lui ceausescu iar acum de serviciile inventate de iliescu si ai lui
    In tara domneste prostia, lacomia, mitocania
    Intrevad solutii dar singur contra ciolacu nu avansez ...
    Cind am incercat am fost arestat ...2001...
    Singur ma refac prea incet ...