E oficial - Marea invenție a lui Iulian Hornet a primit o investiție uriașă: 300 de milioane de euro

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 28 чер 2022
  • Astăzi vă prezint o reușită de excepție a inventicii românești.
    După mai mulți ani de la brevetarea invențiilor de interes mondial ale domnului Iuliean Hornet, invenții care au fost prezentate Miniștrilor Români ai Energiei din ultimii ani, dar și unor prim miniștri, fără ca aceștia să "miște" ceva pentru susținerea lor, din afara țării un grup internațional de firme a decis să investească 300 de milioane de euro într-una dintre aceste invenții, și asta doar în prima etapă.
    Vorbim despre invenții care, în categoria lor, sunt cele mai valoroase din lume, invenții cu un potențial financiar de sute de miliarde de euro, în a căror valorificare statul român a fost invitat să îi fie partener lui Iuliean Hornet, în interesul României. Dar Statul român, prin politicienii săi de "top", nu a fost interesat!!!
    Din fericire, în urma campaniilor media care li s-au făcut acestor invenții și unde am satisfacția să spun ca am avut o contribuție, inventatorul Iuliean Hornet a primit mai multe propuneri de investiții din afara țării, iar în final a ales-o pe una dintre acestea și a semnat contractul. Un contract care, în prima fază, înseamnă o investiție de 300 de milioane de euro, dar care se va dezvolta într-o investiție de mai multe miliarde...
    Despre asta vom vorbi astăzi, chiar cu inventatorul: despre acest contract, despre invenția care a primit finanțarea și perspectivele care există în urma acestei investiții.
    Vizionare cu folos!
    Daniel Roxin
    #inventii #stiinta #tehnologie

КОМЕНТАРІ • 425

  • @amedeeaiovanut8022
    @amedeeaiovanut8022 Рік тому +37

    Domnule Iulian Horneț felicitări! Nu vă lăsați domnule. De oameni ca dumneavoastră are nevoie România!

  • @boicerdiegio1709
    @boicerdiegio1709 Рік тому +29

    Ce bine ar fi dacă toți inventatorii romani s-ar unii intr-un consorțiu de cercetare, producție și valorificare a tuturor invențiilor românești în România. Doamne ajuta!

    • @ionioan5109
      @ionioan5109 Рік тому +2

      Un Consortiu de cercetare nu ar ajuta nimic România. Rezultatele ar fi valorificate pe aiurea si noi romanii am suporta doar cheltuielile de cercetare . Cat timp conduc nulitatile din tot spectrul politic mai așteptați .

    • @inativanainativana6613
      @inativanainativana6613 2 місяці тому

      Doamne , nu - mi vine să cred ! Parcă am trăi într-un coșmar !!! NOAPTEA MINȚII celor care au puterea a blocat/ blochează tot ceea ce este benefic pentru țara noastră/poporul român !!! Omul acesta este un geniu prin gândirea sa , invenția sa ! Trăim în pericolul de a fi înghițiți de gunoiul de pe suprafața Pământului....😢😢😢😢

  • @danielateodoru921
    @danielateodoru921 Рік тому +33

    Imi creste sufletul cand vad ca avem inca asemenea oameni di atata valoare si credinta, imi inspira SPERANTA, ca Domnul sa binecuvateze aceste persoane minunate si sa le ajute la schimbarea frumasei noastre ROMANIA, doamne ajuta!❤️🙏

  • @luciamarilenaleu6674
    @luciamarilenaleu6674 Рік тому +37

    Sunteți un om genial. Invenții splendide pt a putea ameliora viața planetei, deci și a omului și a tării noastre. Succes, Dumnezeu să vă călăuzească pașii spre realizarea tuturor proiectelor.

  • @aurelianstanica2708
    @aurelianstanica2708 Рік тому +65

    Domnul Hornet poate fi si prim ministru, nu numai inventator, cu o asa iubire de tara si volum de cunostinte in agricultura, sol, mediu, in legi, proiecte, economie si alte domenii...

    • @ionradulescu7590
      @ionradulescu7590 Рік тому

      Clasa politică de 32de ani au distrus economia românească și trebuie luate măsuri drastice împotriva acestor nemernici hoți și trădători de țară.

    • @istoikageza4134
      @istoikageza4134 Рік тому

      Este un om de dorit intro astfel de funcție sau dece nu , PRESEDINTE.
      Numai că hienele din politică de azi mai de grabă lar distruge ca ei să poată fura și distruge România .

    • @elenabuzura6987
      @elenabuzura6987 Рік тому +10

      În România numai este vorba de stat ci de, politicienii bișnițari politici, ‼️😁

    • @georgestanciu5466
      @georgestanciu5466 Рік тому +6

      Macar la energie sa fie ..ca acolo e necazu. Fara energie ieftina nu ai economie si nu ai nimic.

    • @andreiprigoreanu2931
      @andreiprigoreanu2931 Рік тому +2

      Sustin 🤝

  • @adrianabociat3732
    @adrianabociat3732 Рік тому +18

    ❤💛💙 Despre oameni ca dumneavoastră ar trebui să învețe copiii la școală! 💖 Au (avem) nevoie ca de aer de astfel de exemple! 💙💛❤

  • @emiliafrimu4761
    @emiliafrimu4761 Рік тому +52

    Bună seara!În primul rând FELICITĂRI PENTRU PATRIOTISMUL DUMNEAVOASTRĂ 💐💐💐VA DORESC MULT SUCCES ÎN CONTINUARE.
    ACUM CRED CA NU MAI ARE NIMENI NICI UN DUBIU VIS A VIS DE GUVERNANȚII NOȘTRI CARE PRACTICA TERORISMUL PE TOATE PALIERELE, INCLUSIV GENOCIDUL ASUPRA POPULAȚIEI.
    VA MULTUMESC FRUMOS PENTRU DOCUMENTAR!🙏💐

    • @mariusromeopadurean4298
      @mariusromeopadurean4298 Рік тому +1

      Au fost mulți inventatori în beneficiul umanității, dar toți au fost ”asasinați”. Inclusiv Nicola Tesla.

    • @mariusromeopadurean4298
      @mariusromeopadurean4298 Рік тому +5

      Doamnă Emilia, se pare că urmărim aceleași documentare. Și la documentarul doamnei Claudia Paraschivescu, mi-a plăcut comentariul pe care l-ați făcut. Mă bucur când întâlnesc persoane ca dumneavoastră.

    • @mariusromeopadurean4298
      @mariusromeopadurean4298 Рік тому +4

      Noi contribuim la încălzirea globală? Căcănărie pe față.

  • @elisabetabuzlea9205
    @elisabetabuzlea9205 Рік тому +32

    Felicitări pt emisiuni domnule Daniel Roxin !!
    Mă bucur și mult succes domnule inventator Horneț ! Doamne ajută să fie într-un ceas bun ! 🙏

  • @cristienciu5664
    @cristienciu5664 Рік тому +4

    O minunatie pt viitor ! Bravo
    Felicitari!!!

  • @angelabercean5995
    @angelabercean5995 Рік тому +29

    Este o minune! Multumesc in numele generatiilor viitoare!

  • @ninapavel807
    @ninapavel807 Рік тому +7

    Pentru acest domn Binecuvântat de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm cu toții sa-l țină sănătos, să poată realiza ceva pentru această țară umilită de străini cu ajutorul cozilor de topor , lacomilor , neisprăviților , trădătorilor de neam și țară! Doamne Ajută!

  • @constantinbangean8683
    @constantinbangean8683 Рік тому +21

    FELICITARI DOMNILOR ! DIN CATE AM VAZUT ; SI NU NUMAI EU ... PRINCIPALII SABOTORI AI ROMANIEI SUNT DECIDENTII NOSTRI POLITICI .

    • @chadrinskaiajocainta471
      @chadrinskaiajocainta471 Рік тому +2

      În Proloagele pe data de 21 iulie se spune despre vremea profetului Iezechiel când evreii începuseră să și piardă nădejdea dar astfel de vremuri pentru spălarea păcatelor au loc din când în când pentru a pute fi urmate de vremuri de înnoire și dezvoltare.

  • @ersiliazapciroiu4873
    @ersiliazapciroiu4873 Рік тому +25

    Probabil , ca această invenție ar strica afacerile multor producători sau furnizori de energie.

  • @elenapopa8735
    @elenapopa8735 Рік тому +12

    Felicitări! Felicitări! Felicitări!

  • @luciacristea3732
    @luciacristea3732 Рік тому +12

    Noi poporul trebuie sa susținem aceasta invenție și implicit pe d_nul Horneț.Felicitari.👍🙏🙏🙏

  • @marianhotei5408
    @marianhotei5408 Рік тому +11

    FELICITĂRI ! 👏👏👏

  • @costelpenciu4690
    @costelpenciu4690 Рік тому +7

    COMPLIMENTI,UN SALUT CĂLDUROS DE LA ROMA

  • @elenapopescu9800
    @elenapopescu9800 Рік тому +10

    Felicitari, d-le Hornet, la fel si d-lui Daniel. Pastrati, va rog, inventia pt. Romania!
    D-v sunteti adevarati patrioti, nu guvernul, presedintele sau majoritatea politicienilor...

  • @rodicapopbuia1876
    @rodicapopbuia1876 Рік тому +3

    Bravo,mulțumim lui bunul Dumnezeu că existați şi faceți cinste tări noastre,ca să fie de acord statu trebuie sā existe oameni deştepți ,dar chiar dacă sînt ori nu au interes ori sînt barați de cineva care nu are interesul pentru a realiza România ceva de nivelul ãsta.

  • @gheorghemalinici9018
    @gheorghemalinici9018 Рік тому +31

    Da doamne mintea romanului sa accepte odata Legea Offset
    Dl. Hornet felicitari.
    Nu am cuvinte sa va spun pentru patriotismul de care dati dovada.

  • @victoriliescu5356
    @victoriliescu5356 Рік тому +35

    Felicitări Domnului Iulian Hornet pentru invenție și tenacitate. Cîndva, am citit o fabulă. La OSIM se prezintă inventatorul roții pentru înregistrare. Specialistul de la birou îi atrage atenția că invenția nu are cine știe ce perspectivă,dar dacă ar fi vopsită, ar deveni mai atractivă,el devenind coautor. Morala : UNUL A INVENTAT ROATA , ALȚII ÎNVÂRTEALA.

    • @ionmotataianu9869
      @ionmotataianu9869 Рік тому +10

      Sanatate ROMANULUI NOSTRU, spre BIRUINTA!

    • @baraemanuel8469
      @baraemanuel8469 Рік тому +2

      Adevarat ce spui !
      Minciuna si intunericul este mediul de viata preferat de clasa politica a Romaniei, si ma minunez de asta !
      Peste 90% din medicina, merge pe ideia de castig de bani, si nicidecum nu are in plan sanatatea oamenilor.

    • @adriansparlac8517
      @adriansparlac8517 Рік тому

      Hhahahahaha! Tare!

  • @marianaobreja9477
    @marianaobreja9477 Рік тому +20

    Felicitări! Dumnezeu să binecuvânteze România !

    • @mihailupu3290
      @mihailupu3290 Рік тому

      buna seara pacat ca avem guvernati de 50 de bani rominia are terenuri agricole unde se poate produce aprope ori ce si cu specialisti rominini de valoare pregatiti in scoli rominesti avem resurse naturale aprope de tot felu si istitutii scolare de a pregati tinerii insa guvernatii nu fac nimic inchid distrug imprumuta si importa masiv in loc sa ne producem strictu necesar iar sa importe ce nu se poate produce in rominia

  • @mariacaster4998
    @mariacaster4998 Рік тому +14

    Dumnezeu sa va binecuvanteze Dnule Hornet. Multumesc ptr.aceasta emisiune.
    Numai bine va dorim si astept cu nerabdare emisiunea urmatoarea.

  • @angelasuta33
    @angelasuta33 Рік тому +47

    Toată admirația d lui Hornet. .Mult succes și noroc ! Merita !

  • @zamfiraandresan8464
    @zamfiraandresan8464 Рік тому +17

    Felicitari domnului Hornet! Felicitari pentru emisiune!

  • @getamustata3985
    @getamustata3985 Рік тому +33

    Oameni de suflet bun shi de buna credintza felicitari! Va sustzinem!

    • @nicolaemanzat1675
      @nicolaemanzat1675 Рік тому +3

      De acord cu susținerea dumneavoastră,… da eu, cu cine votez? - adecă cum ne-am putea asocia în scopul creării unui, eventual, fond de investiții cu drept de mini(micro) investitori, nu ca cel din anii '990 al banditului de Ovidiu Vântu, care astăzi e bine-mercì reabilitat de proceduri juridice de trecerea anilor, cu banii poporului în buzunar !?. 🤨 🎩 Nkl.

  • @ioncrisu6861
    @ioncrisu6861 Рік тому +6

    Felicitări, sănătate și la cât mai multe realizări domnule Horneț !!! Iar dumitale, domnule Daniel Roxin, bravo !

  • @vasilesteanta6401
    @vasilesteanta6401 Рік тому +10

    Felicitări!

  • @pescuitladunarepelangawien8968

    Nu am cuvinte, cum sa multumesc acestui om, FELICITARI!!
    SI SPER, CA ,puterile politice sa lase aceste proiecte sa se desfasoare!👍👍👍

  • @mariateodorescu4138
    @mariateodorescu4138 Рік тому +6

    Felicitari domnul Roxin ptr aceste emisiuni, succes invitatului dumneavoastră, în implementarea tuturor ideilor, invențiilor sale. Doamne ajuta 🙏!

  • @marimunteanu8751
    @marimunteanu8751 Рік тому +14

    👍👍🙏🙏🕊.."Respect pt.subiectele dumneavoastră, foarte interesante",!📖🕊

  • @victoriaminea18
    @victoriaminea18 Рік тому +4

    Felicitări pentru emisiune, felicitări Domnului Iulian Hornea, sa fiți binecuvântat!

  • @teltin665
    @teltin665 Рік тому +8

    Multa sanatate ! Si Doamne ajuta 👏👏👏🇹🇩🇹🇩🇹🇩

  • @biancawilde9330
    @biancawilde9330 Рік тому +46

    Iată avem un om de aur care iubește planeta asta a noastră a tuturor ,și nu numai este ca un medic care își salvează pacientul.Invenția domniei sale dar și dragostea pentru țară ne arată raritatea acestui OM.
    Eforturile dumneavoastră de a pune in aplicare acest proiect iată că se realizează.
    Sunt extrem de fericită pentru binele pe care îl aduceți planetei noastre iubite care urlă cu disperare și chiar arde.
    Cu toții trebuie să ne trezim căci este deja târziu .

  • @lupusdivinorum4673
    @lupusdivinorum4673 Рік тому +15

    Doamne ajuta! Va urez multa sanatate si va multumesc pentru iubirea de patrie.

  • @marianlera3559
    @marianlera3559 Рік тому +14

    Mulțumim pentru informațiile valoroase, avem speranțe mari datorită acestor oameni deosebiți. Succes!

    • @catalinliteanu7460
      @catalinliteanu7460 Рік тому

      Speranța mea s-a spart când am vrut să cumpăr o centrală ecohornet de 25-30 kw și am aflat că face 7000 €! Te ține buzunarul, patriotule?

    • @marianlera3559
      @marianlera3559 Рік тому +1

      @@catalinliteanu7460 Nu cunosc prețurile, dar asteptam de mult timp astfel de evenimente legate de cercetarea si mai ales de punerea în aplicare, într-un domeniu atât de important.

  • @cosmingusa.
    @cosmingusa. Рік тому +36

    Felicitări pentru reușită , tot respectul pentru dv și pentru oamenii ca dv !

    • @alexandrubaldean3320
      @alexandrubaldean3320 Рік тому +2

      Dacā era si dînsu spāgar reusea mai repede,totusi deaceea vā Respekt pt cā n-ati fost ,succes,dinAustria

  • @grigorecotruta4738
    @grigorecotruta4738 Рік тому +9

    Mă bucură nespus de mult orice-oricare mici, nemaivorbind de cele mari, biruințe ale românilor.
    Bravo !!!

  • @ioanabarbutoiu3821
    @ioanabarbutoiu3821 Рік тому +46

    Genial! Nu pot să cred că mai există asemenea oameni, asemenea români cu dăruire, instruire, deștepți și patrioți! Când credeam că le știm pe toate, uite că CINEVA s-a dedicat salvării, ocrotirii casei PĂMÂNT! Genial.

    • @marialemnaru4049
      @marialemnaru4049 Рік тому

      Dar vedeți că nu îl sprijină statul român, păcat.

  • @corneliaslev4192
    @corneliaslev4192 Рік тому +33

    Mult mult success si doamne deschide ochii tuturor politicienilor. Spre binele poporului Roman

    • @mariusteodor3634
      @mariusteodor3634 Рік тому

      nu politicienii... miliardarii gen Țiriac...

    • @asociacionzestrearomaniei7717
      @asociacionzestrearomaniei7717 Рік тому +2

      Politicienii trebue aruncati la gunoi, invercat daca se pot utiliza ca si matrie prima pentru invetiile dumnealui.

  • @georgianagheorghe8848
    @georgianagheorghe8848 Рік тому +25

    Respect! Îi doresc succes domnului Iulian Hornet în ceea ce și-a propus să facă! Doamne ajută!

  • @tincutaboza1490
    @tincutaboza1490 Рік тому +25

    Nu pot să cred că din aproape opt miliarde de oameni de pe această planetă SUFOCATĂ de plastic și gunoaie, DUMNEZEU a ales să dea har, inspirație și știință unui om de pe aceste meleaguri ca să salveze planeta...! Oare acest lucru nu ne spune ceva dincolo de cuvinte ??? Să ne trăiești OMULE minunat..

  • @doreltomoroga9121
    @doreltomoroga9121 8 місяців тому +1

    Toată stima pentru domnul Iulian Horneț! Este un om inteligent și patriot adevărat!👍👍👍

  • @marianaflorenttinabejenaru3810

    Respect domnilor(creatorului de conținut și geniului inventator)! Sper să atacați urgent aspectul ceruirii a milioane de hectare de pământ Românesc, imediat ce va fi posibil! Respect, respect, respect!!!!

  • @rodicacutieru9692
    @rodicacutieru9692 Рік тому +4

    Recunostinta si respect pt acest OM !!

  • @alexateodor
    @alexateodor 2 місяці тому

    Unul dintre cele mai bune interviuri cu domnul Hornet, felicitări

  • @florinaldan7849
    @florinaldan7849 Рік тому +5

    Doamne ajută așa să fie și să se întâmple tot ce s-a spus în acest video.

  • @niculaipadurariu7162
    @niculaipadurariu7162 Рік тому +5

    Mulțumim domnule Hornet. Putere de munca va dorim!

  • @hortensialup4287
    @hortensialup4287 Рік тому +9

    Felicitari! Succes!

  • @cristinamilitaru5528
    @cristinamilitaru5528 Рік тому +8

    Cu Dumnezeu înainte lucrători ai Luminii!

  • @ionbularca3295
    @ionbularca3295 Рік тому +5

    Fiți atenți și succes bucurii

  • @ovidiumarinelsava7928
    @ovidiumarinelsava7928 Рік тому +47

    Păi de când se luptă...Iulian... mulți au renunțat!
    În România sa promovat Lenea, Hoția și Prostia= Sărăcia cu care ne luptăm...!
    Meritocrația și Cercetarea... mofturi...!
    Sper să să se schimbe această mentalitate nocivă!

    • @georgianagheorghe8848
      @georgianagheorghe8848 Рік тому

      În afară se practică exploatarea oamenilor pentru profit. Vă invit să studiați despre marile genii ale lumii pe care străinii le-au exploatat și chiar le-au asasinat pentru că prezentau o amenințare pentru scumpul lor sistem.

    • @burlacumircea6040
      @burlacumircea6040 Рік тому +2

      Și corupția!!

  • @mihaelaboros8866
    @mihaelaboros8866 Рік тому +47

    Dl. Hornet, atenție la sceleratii care vor pierde prin dezvoltarea invențiilor dv.! Protejati-va!

  • @valentindragos219
    @valentindragos219 Рік тому +17

    Felicitări domnule Hornet! Deci se poate ca românul sa aibe coloana vertebrala și sa negocieze în favoarea țării, România!! Respect!!!

  • @Testerproduktetr
    @Testerproduktetr Рік тому +3

    Felicitări și Doamne ajuta!

  • @aurelianstanica2708
    @aurelianstanica2708 Рік тому +53

    Se poate organiza o platforma unde romani de pretutindeni sa poata dona o suma de bani pentru incurajarea, sustinerea, implementarea acestor inventii, proiecte ale domnului Homet si ale altor inventatori romani? Ori orice forma de ajutor din partea conationalilor

    • @yvon77777
      @yvon77777 Рік тому +1

      Poate v-ar interesa asociația pământul strămoșesc

    • @aurelianstanica2708
      @aurelianstanica2708 Рік тому +1

      @@yvon77777 Am auzit de aceasta asociatie, dar nu stiu indeajuns despre asociatie... Se poate sa oferiti mai multe detalii va rog?

  • @luminitapitis4709
    @luminitapitis4709 Рік тому +12

    Felicitari pt patriotism si inteligenta !

  • @camelianedelcu5640
    @camelianedelcu5640 Рік тому +28

    Chiar daca sint plecata din tara din 1979,si am 73 DE ani i mi ADUC aminte ca, MAMA MEA i mi spunea ca BARAGANUL ERA GRINARUL ROMINIEI.

    • @yvon77777
      @yvon77777 Рік тому +4

      Grânarul Europei

    • @gheorghegalsan5743
      @gheorghegalsan5743 Рік тому +1

      ERA...!!!...ÍN "TRECUT"...suntem colonie EU/USA de consum nu de productie... .Ro !!!

    • @RomeoAndronic-vb2xd
      @RomeoAndronic-vb2xd 6 місяців тому

      A zis bine al României!fără sa vrea!😂

  • @camelianedelcu5640
    @camelianedelcu5640 Рік тому +28

    SA FIE INTR-UN CEAS BUN ,SA REUSITI SA REALIZATI ACEST PROJECT,SINT MINDRA CA TOTUL POATE PLECA DIN ROMINIA, SA FIE RECUNOSCUTA VALOAREA D-VOSTRA. SUCCES SI SALUTARI DIN VERONA

    • @arborriaeedera1043
      @arborriaeedera1043 Рік тому +1

      Bine măi da nu ai învățat că numele țării noastre se scrie corect România?

    • @aurelflorea706
      @aurelflorea706 Рік тому

      @@arborriaeedera1043 - m-ar bucura enorm de mult, dacă ți-ar citi mesajul, măcar pe viitor să nu mai facă, astfel de greșeli, sau, greșeală.
      Sănătate îți doresc Edera. 🙏🙏🙏

    • @valeriapicincu5543
      @valeriapicincu5543 Рік тому

      @@aurelflorea706 a

    • @luciamarilenaleu6674
      @luciamarilenaleu6674 Рік тому

      @@arborriaeedera1043 Deșteaptă ești tu... cine trăiește in Italia are setat telefonul pe limba italiană așa cum l-am avut și eu mult timp. In limba italiană nu există aceste litere...

    • @luciamarilenaleu6674
      @luciamarilenaleu6674 Рік тому +2

      @@arborriaeedera1043 Deșteapto, cine trăiește în Italia are setat telefonul în limba italiana așa cum l-am avut și eu mult timp. Nu există aceste litere în italiană...

  • @getamustata3985
    @getamustata3985 Рік тому +24

    DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

    • @liviusuciu309
      @liviusuciu309 Рік тому +2

      Mare DUMNEZEU AVEM : să ne rugăm ca tot mai mulți oameni ca și Mr Iulian să vină cu Invenții ca și aceasta ( acestea ) , dacă aș fi știut aș fi venit în țara să investesc în această industrie ! MAY GOD BLESS YOU MR IULIAN!!!

  • @iolohammer
    @iolohammer Рік тому +13

    absolut incredibil si genial
    adanc respect !

    • @marialupu5695
      @marialupu5695 Рік тому

      Stima și respect și considerație pt amindoi

  • @mihaelaarnau1259
    @mihaelaarnau1259 Рік тому +11

    Sa se ia in calcul si defrisarea. Multumim pentru incredibila emisiune.

  • @marianstanciu7683
    @marianstanciu7683 Рік тому +9

    Aşa se iubește țara

    • @catalinliteanu7460
      @catalinliteanu7460 Рік тому

      Nu zău? Am vrut să cumpăr o centrală ecohornet de 25-30kw și am aflat că face 7000€! Te ține buzunarul patriotule?

    • @catalinliteanu7460
      @catalinliteanu7460 Рік тому

      @@hortenziamihaelarad2566 sunteți în eroare! Pe ce da banii fiecare, sau cât își permite fiecare sa cumpere, nu este treabă dumneavoastră! Încercați să contactați ,,reprezentanta"de vânzări a firmei și veți vedea că nu prea funcționează.
      Nu cred că a-mi umple curtea cu cauciucuri uzate și PET -uri pentru foc, este ceva sustenabil

    • @hortenziamihaelarad2566
      @hortenziamihaelarad2566 Рік тому

      @@catalinliteanu7460 mai urmăriți odată acest interviu,de la început la sfârșit!! Nu îmi plac polemicile...

    • @catalinliteanu7460
      @catalinliteanu7460 Рік тому

      @@hortenziamihaelarad2566 chiar sunt interesat de surse alternative de încălzire, sau mai ieftine. Și antireclama ar fi însemnat să spun că produsul X este mai bun decât......

  • @luciancrisan-lupa4859
    @luciancrisan-lupa4859 Рік тому +11

    EXTRAORDINAR !!
    Ce oameni minunati!
    Sper ca domnul Georgescu stie de aceste proiecte.

  • @VedeteLiveRomaniaOriginal
    @VedeteLiveRomaniaOriginal Рік тому +2

    speram sa fie adevarat! este o mare reusita a domnului Hornet!

  • @raduconstantin5266
    @raduconstantin5266 Рік тому +10

    Doamne ajută !! Deci un singur om ne poate repatria pe mulți dintre noi cei ce suntem în bejanie !! Super !!

    • @googleuser5149
      @googleuser5149 Рік тому

      Politicienii au luat hotărâri care au facut ca oamenii sa plece in bejanie. Se vrea asta. Niste nenorociti!

  • @iulianserbanoiu5479
    @iulianserbanoiu5479 Рік тому +10

    Extraordinar, sunteti salvatorul lumii. Nu am cuvinte pentru a-mi exprima admiratia si pretuirea pentru acest de om. Trebuiesc promovate si mai mult astfel de proiecte .Respect maxim.

  • @andreiprigoreanu2931
    @andreiprigoreanu2931 Рік тому +1

    Felicitari si mult succes pentru toate proiectele dumneavostra Domnule Hornet ,multa sanatate,putere si sa aveti parte numai de oameni valorosi si cu principii in jurul Dumneavoastra, tot respectul .

  • @mirceatontoroiu
    @mirceatontoroiu Рік тому +2

    Felicitari D.nu Iulian Hornet pentru toate marele inventii ale dv. vam urmarit cu mare interes pe Nasul TV

  • @cristinaalmas4965
    @cristinaalmas4965 Рік тому +4

    Vă rog să vă înscrieți la Premiul Nobel 👏👏👏🎉🎉🎉 sunteți un GENIU !!!

  • @mishoflorentin1541
    @mishoflorentin1541 Рік тому +2

    Este incredibil la ce oportunități avem și continuăm să dăm înapoi și ba mai mult...sa pui piedici unor proiecte care ar scoate țara din mocirla în care a fost băgată intenționat. Cu siguranță totul este la comandă.

  • @emiliapitaru866
    @emiliapitaru866 Рік тому +9

    Doamne aajuta! Mai devreme sau mai tirziu vom avea si iubitori de neam in functii cheie!

  • @victoriaodagiu9923
    @victoriaodagiu9923 Рік тому +6

    felicitari !😊

  • @Meno-Sebastiano-Argenti
    @Meno-Sebastiano-Argenti Рік тому +8

    19:40 independeta energetică 💪❤👍

  • @szabolucia5046
    @szabolucia5046 Рік тому

    Mii de felicitari pt invitat este un om deosebit ,sper sa se reuseasca aceste proiecte in tara noastra este salvatorul tarii si am speranta ca vom reusi sa devenim dinou independenti energetic ! Dumnezeu sa va binecuvinteze dnu Hornet !

  • @constantinhrimiuc7241
    @constantinhrimiuc7241 Рік тому +8

    Doamne ajuta, mai exista Oameni adevarati Felicitari dmnle Hornet

  • @elenacapruci2156
    @elenacapruci2156 Рік тому +2

    SA dea Dumnezeu să înfăptuiască ce si_a propus în slavă României .Doamne ajuta .Tot înainte și mai repede.

  • @bursaluck5171
    @bursaluck5171 Рік тому +6

    Superfelicitari! No coment!

  • @marinelasuciu3502
    @marinelasuciu3502 Рік тому +4

    Statul roman nu este interesat de nimic ce este benefic pentru tara ci doar pentru distrugere .Felicitari domnului Hornet si mult succes in tot ceea ce face .CINSTE SI RESPECT

  • @cornelpantea4203
    @cornelpantea4203 Рік тому +1

    Felicitari domnilor!Respect!

  • @florincurca6425
    @florincurca6425 Рік тому

    Vă salut cu drag și respect. Felicitări ambilor domnilor!

  • @codreasamir5652
    @codreasamir5652 Рік тому +1

    Sa va ajute Bunul Dumnezeu sa puteți implinii toate aceste proiecte mărețe. Doamne Ajută 🙏

  • @pavelmalanca4670
    @pavelmalanca4670 Рік тому +2

    Un om adevărat şi un patriot!
    Politicienii noştri vechi şi noi ne-au distrus țara.
    Acest specialist ca şi alți specialişti adevărați români, nu sunt luați în seamă de clasa politică. 😥😥
    Doamne ajută ca aceşti minunați specialişti să pună țara pe picioare. 🙏🙏🙏🙏

  • @barbugabriela6863
    @barbugabriela6863 Рік тому +2

    Doamne ajută,Dle Hornet vă cunosc proiectul de ceva ani .Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă țină fffff sănătos să curățați planeta de deșeuri omenești.

  • @doinabotusan
    @doinabotusan Рік тому +3

    De oameni ca D-voastră are nevoie România !
    Ar trebui să intrați în politică ,cred că românii de bună credință vă vor susține !
    Tot respectul meu și succes în tot ce întreprindeți !👏

  • @marinavieriu5330
    @marinavieriu5330 Рік тому +2

    Cu doamne ajută se poate și ìn România

  • @cristeicornel8527
    @cristeicornel8527 Рік тому +2

    UN ADEVARAT GENIU,MODEST SI SIMPLU,CU GANDIREA SINCRONIZATA MULT DEPARTE,IN VIITOR !!!

  • @georgestanciu5466
    @georgestanciu5466 Рік тому +29

    Daca s-ar aplica toate aceste idei ale maestrului Hornet, tara noastra ar exporta energie si am scapa si de gunoaie. Sper sa vina la guvern (la urmatoarele alegeri) oameni care sa aplice aceste idei cu fonduri europene. Dumnezeu sa va ajute D-le Hornet sa puneti in aplicare toate aceste proiecte. Toata stima.

    • @taione2913
      @taione2913 Рік тому +3

      Sa vezi atunci licitatii pe muntii de gunoaie🤣😂

    • @claudiuamaricai6795
      @claudiuamaricai6795 Рік тому +3

      Um om a lu Dumnezeu

    • @floweroflife0306
      @floweroflife0306 Рік тому

      Nu vor hotii si incompetentii care iau deciziile in tara noastra la ordin.

    • @georgeju6036
      @georgeju6036 Рік тому

      suces domnule iulean pentruce vrei sa faci pentruce pentru noi romni pentruca noi nu avem politiceni romni

    • @georgeju6036
      @georgeju6036 Рік тому +3

      noi mai avem putina credinta si speram caci dumnezeu o sa ne ajute

  • @alexandrabodoc1206
    @alexandrabodoc1206 Рік тому +2

    Deșeuri multe sunt in conducerea acestei țări și în instituțiile ei trebuie reciclați cu tot cu legile lor! 🙏

  • @elenaiosub8346
    @elenaiosub8346 Рік тому

    Felicitari pentru acest ROMAN adevarat!
    Va rog , daca aveti puterea, nu lasati sa ne scape printre degete asemenea capacitati.
    De ce unele tari au puterea de a da jos guvernele incapabile iar noi nu si ne plangem pe la colturi ca nu ne este bine.
    ACEST fel de oameni sa ne conduca si putem stapani lumea, asa mici cum suntem ca teritoriu dar cu inteligente umane de exceptie!!!!

  • @laviniasnow4494
    @laviniasnow4494 Рік тому

    Mulțumesc domnule Roxin pentru acest video informativ! 🙏🏻
    Respect și considerațiune domnule Horneț! Jos pălăria!
    Am o completare mică de făcut legată de încălzirea globală. Încălzirea globală este un proces natural 100% (au mai existat pe Pământ 5 cicluri de la o extremă termică la cealaltă), dar omul de astăzi din păcate accelerează acest proces.
    Toate cele bune! 😌

  • @mihai.r-beekeeper5694
    @mihai.r-beekeeper5694 Рік тому +19

    "Nimic nu ne individualizeaza mai mult decat neputinta de a ne striga reusitele" - Emil Cioran.

    • @mariusteodor3634
      @mariusteodor3634 Рік тому +4

      cred ca este gresit! reusim sa ne strigăm reusitele dar directile nu sunt potrivite si neluate in seamă!

  • @popadanut5772
    @popadanut5772 Рік тому +2

    Cea mai tare Invenție bravo românule

  • @lec9
    @lec9 Рік тому +7

    Toti romanii ar trebui sa doneze pt investitiile romanesti ce ne vor schimba viitorul
    Eu unul vreau sa donez cum se poate?

  • @paulclaude7323
    @paulclaude7323 Рік тому +3

    Foarte bine executat Domnilor, tot înainte!

  • @sorindumbrava4478
    @sorindumbrava4478 Рік тому +2

    Felicitări sunteți un mare geniu Patriot ROMAN

  • @mriyoutube8251
    @mriyoutube8251 Рік тому +5

    Dl.Horneţ a spus ca s-a scris in presa americana, in ziarele cu tiraj mare si la noi ?

  • @costantiniuliubaciu9754
    @costantiniuliubaciu9754 Рік тому +19

    Domnule Hornet, stimă și respect! Ce naiba să facem dacă suntem conduși de ignoranți, proști și aroganți?

  • @mirceanouradachian9168
    @mirceanouradachian9168 Рік тому

    Felicitari dl. IULIEAN HOENET 🌍🌎🌏🌐🌈❤💛💙

  • @valericatarnauceanu8497
    @valericatarnauceanu8497 Рік тому +4

    Felicitări pentru ceea ce faceți!!!