Am pățit o și eu des in UK până pe la vârsta de 33 de ani. Fac 39 anul asta și la locul meu de munca vin și pleacă oamenii iar când cei noi vin și fac cunoștință cu ei și mă întreabă vârsta, ii pun sa ghicească și cam 80% din ei îmi dau 25-26. Numai dacă le spun dinainte că sunt însurat și am 3 copii se gândesc ei nu prea am cum sa am 25 și atunci mai pun vreo 10 ani
Si-ti spui ce prost ai fost sa-ti doresti sa fii mare, mare parte pentru ca fiind copil esti sub controlul parintilor care de bine de rau sunt ai tai, iar cand cresti mare treci sub controlul corpoatiilor si guvernantilor, absolut straini de tine.
Plus că ăia arătau maturi fara să aibă barbă. Exact așa am realizat și când am văzut poze cu tata/bunicul când erau de vârstă mea acum, și mă întrebam într-una cum de puteau ei să aibă aceeași vârstă că mine atunci. La nivelul băieților din ziua de azi, absolut toți tinerii care arata mai maturi decât vârsta lor reală arată așa doar din cauza bărbii, nu de altceva. Să scape de barba și o să vezi că vor arata cu 15-20 de ani mai tineri, mult mai aproape de vârstă lor actuală. Dar în cazul celor care erau tineri acum multi ani, ei deja arătau mult mai maturi fara să aibă barbă, lucru care face absolut toată diferența. La fel și la fete, unde acum e mult mai acceptat din punct de vedere social sa te comporți ca o doamna deja înainte de 18 ani (sau crwa in loc de doamna, dar tot îți dă un aer mai matur, chiar dacă din complet alt motiv), deci nu e de mirare de ce avem iluzia asta că tinerii din generația Z arata mai maturi decât cei din generațiile trecute. În mod ironic, exista un videoclip foarte popular făcut de Vsauce care care aduce în discuție ca premisă exact opusul, că de ce tinerii din generațiile trecute arătau mult mai maturi decât cei de azi, deci e posibil în cazul de aici sa fie mai aproape de adevăr pentru români decât în general, dar e greu de zis
@@radutaflorin-hc7vtCa fapt divers, unii nu muncesc pentru ca nici nu gasesc ce sa munceasca. Atunci cand in Bucuresti doar pe chirie dai minim 300 de euro (adica mai bine de jumatate din salariul minim pe economie) normal ca esti stresat. Inteleg ca e imposibil sa ajunga toti milionari, dar problema este ca in primii 5 ani de munca este de asteptat sa te ajute parintii pentru ca altfel nu ai cum sa te intreti, ceea ce este stupid. Sa nu mai vorbim de faptul ca muncesti si nici nu te astepti sa iti permiti un apartament cu 2 camere care a ajuns sa coste si 90.000 - 110.000 euro la marginea Bucurestiului. Pana si in programare abia se mai angajeaza juniori si mid level, la mine la firma se angajeaza 70-80% pe recomandari acum.
Mai putem adauga faptul ca, din pacate, multi dintre ei sunt fumători iar nicotina îmbătrânește (exista intrebarea asta si pentru tineretul de 20-25 de ani din anii 70, de ce aratau ca persoane 35+ iar una dintre concluziile principale era consumul si expunerea la fum de tigara) E un semnal de alarma iar tinerii ar trebui sa fie preocupati de stilul de viata si alimentatie
Raspundul este comunismul, pentru ca atunci cand n-ai suficienti nutrienti, ai grija ca n-ai ce pune pe masa, ca te poate da in gat vecinu daca nu ai o gandire “acceptabila” si-ti intra politia secreta peste tine in casa cand vrea, ca n-ai drepturi destule, ca iti este controlata viata, n-ai cum sa nu imbatranesti. Daca stii o persoana care a trecut printr-un stres major, uite-te la o poza cu acea persoana inainte sa inceapa stresul si dupa si ai sa vezi o diferenta de la cer la pamant. Tigarile pot veni cu un plus cand vine vorba de cat de batrana arata o persoana dar nu asta cauzeaza aspectul imbatranit.
@@groovytau aici vorbim despre generatia Z care nu a prins nici macar anii 90, sunt cei nascuti dupa 2000 deci nu stiu ce corelatie faci cu comunismul.
eu sunt din generatia milenialilor aparent 29 - 45 de ani si pe vremea mea se fuma si era popular in liceu, facultate etc, in special ca stateam in baruri unde era legal sa fumezi inauntru deci acum cred ca e mai mica expunerea. Nu as zice ca asta e motivul.
Nu mai vorbii prostii daca n-ai habar. Nicotina ca substanta de sine statatoare are chiar beneficii de crestere a atentiei si imbunatatire a memoriei. Ce e cu adevarat nociv in tigari sunt restul de peste 5000 de compusi chimici si inhalarea fumului in plamani. Asta dauneaza. Prin inhalarea fumului reduci capacitatea plamanilor, respiri mai prost si asta atrage dupa sine si alte consecinte. Oricum stirea asta e un pamflet de click bait si n-are nicio baza.
Astia au dat copy paste la un studiu si o stire din AMERICA, ca d-aia e Jordan acolo și vorbește. La Români e fix invers. Genratia Z arata cu mult mai tineri decat sunt. Si referitor la ce ai zis, Gen Z defapt fumeaza mai outin ca generatiile trecute. Cat despre machiaj, majoritatea Gen Z se machiaza pentru evenimente speciale nu de fiecare data cand ies pe strada datorita mișcărilor sociale de tipul "iubești corpul și înfățidarea", si nici produsele cosmetice nu mai sunt asa nocive cum erau in trecut datorita normalelor impuse de UE. De lene de la ProTV, care nu cauta studii facute in România si se iau dupa studii facute in alte țări! Au mai fost stiri ca astea si cine le face e un mare prost!
Câte milioane de copiii rămași fără părinți se maturizează brusc? Câți părinți în aceeași casă cu ai lor copii știu să comunice? În străinătate sunt materiale ample despre COPIII nu adolescenții de la Sephora, care intră în magazine și cumpără creme, machiaje, produse pt. păr... De fapt, dacă ne uităm bine într-un mall acest fenomen există și în Ro...
EU am 34 de ani si sunt mai subtire. Am si cateva colege de 40 de ani care sunt subtirele. Dar vad fete intre aprox. 14-20 de ani foarte corpolente (nu grase/obeze), sunt foarte dezvoltate (piept, zona dorsala, picioare). Probabil de la hormoni care se baga mai ales in pui, poate si mamele lor au luat tratamente pe baza de hormoni.
păcat tanti că relegi de talia tineri din ziua de azi păcat vezito de trebata făăă bestie cu chip de om artrebui sanai trena și să judeci generată z toți care judeca generată așa de fapt își jignesc copii lor așa văd eu eu zic că generate 0 ar trebui sa ne lase și penoi sanetraim viața așa cum știm și cum vrem și sanemicam mălaiul dar greata adică generată 0 vrea sanemnance mălaiul nostru tot iei Dragnea aștept să dispăreți adică în groapa situ preună cutiei trfooo
E de la mâncare, hormonii de creștere care sunt băgați în carnea animalelor pe care o mâncăm, sunt fete de 10 ani care ajung să aibă menstruație sau băieți de 17 ani cu barba, practic se accelerează dezvoltarea corpului, te dezvolți mai repede dar cred că și ajungi să mori mai repede, trăim vremuri ciudate
Eu am aproape 18 de ani și deabea acum incepe să îmi crească mustața(momentan nu prea se vede dar mai durează),sunt destul de înalt totuși dar la față arăt că un copil de 14 ani.Presupun că depinde foarte mult și de genetică.
@IulianConstantinFilip Noroc cu 40 istii si 50istii care nu stiu sa faca nimic si dorm prin birouri la stat😂. Boss. Lumea e un kkt pentru ca adultii au facut o asa nu copiii. Nu e vina mea ca s a furat tara cand nu existam. zic si io
cred ca mâncarea si tehnologia au un rol important , am observat copii foarte mici cu tel și tablete in loc de jucării, la fel mâncarea este plină de fel si fel de substanțe care isi arată efectul pana la urmă
100%, dar nu vor sa spuna. Tot felu de bazaconii si la final cand ajunge la unul din motivele adevarate, e la modu "a, da, si ar mai fi faptul ca cresc cu telefoanele in mana" pt 2 secunde si dupa gata bam s-a terminat stirea :)))
Stai liniștit că io-s in a 9-a și am un coleg care are barba mai deasă decât ăsta și chiar decât tata, și mai și chelește. Și are și o voce groasă de efectiv în prima zi de școală credeam că are 30 de ani și nu știam ce caută la școală
E ireal cum niste prezentatori si jurnalisti tv “cu experienta” relateaza stiriea asta lasand o impresia ca e vina make up.ului si a diferitelor tehnologii. Suntei mai rau ca bunica mea care spune ca ma doare orice de la telefon, sau mai rau ca medicul de la scoala care iti da aspirina la orice. Cum puteti sa abordati subiectul asta fara sa puneti accentul EXCLUSIV pe alimentatie ? Cum se poate sa ne prezentati o problema a tinerilor reala, dar totusi adevarat sursa sa o aratati menajat in acest mini reportaj ? Era o ancheta cinstita daca v ati fi rezervat 20 de minute din buletinul de stiri in care sa auzim informatii despre steroizii, gumele, indulcitorii, e-urile, zaharurile si sarurile din alimente. Altfel este doar faptul ca aratati problema dar nu si cauza adevarata. Rusine pro-tv !!!
Maturizarea se dezvolta prin experienta, nu prin aspectul fizic. E corect as intrebi omul direct ce varsta are...iar impresia personala.....arata mai....este o opinie de moment. Fizicul se schimba....la toata lumea....de cand lumea.🤔😉HRISTOS A INVIAT!
Is foarte multi factori pentru care arata asa generația z. Dar îmi aduc aminte cu "drag" de un episod care mi-a rămas in minte pentru toată viața. Acum vreo 7-8 ani la Londra a fost in transporturi o grevă generală si mai funcționau doar autobus urile. Cand am ajuns in fața unei stații de metrou dintr-un cartier plin de români puteam sa pariez pe tot salariul meu ca din multimea de oameni de acolo puteam lejer sa îmi dau seama care ii meltean de-al nostru. Efectiv tot ce era roman, aveau într-o mână tigara si in cealaltă eternul energizant. Nu mai vorbim de faptul ca vorbeau tare, scuipau si faceau semne. Suntem ca natie cei mai viciați dupa băuturi alcoolice sau energizante, fumat, droguri, curvăsăraie, nopți pierdute, jocuri de noroc etc. Ne mai miram ca aratam cum arătam si avem problemele care le avem. Sa o zic pe aia dreapta, cu toții am supt la aceași țâță iar unii au ramas captivi in trecutul lor in timp ce ceilalți au trecut peste si au devenit altceva
Problema este legată de "tabieturi" ăștia de vârstă mai mică au mai multe vicii ca oricine. Fumează, beau cafele de parcă nimeni nu mai este ca ei. Energizante să nu mai spunem. Cred si eu că arată mai îmbătrâniți, chiar sunt așa. Își supun corpul la niște substanțe care fac rău. 🙄
Eu,fiind nascut la sfarsitul generatiei X ,la douazeci si ceva de ani,aratam asa de tanar incat nu aveam voie sa intru in cluburi nici cu buletinul in mana,de radeau prietenii de mine,chiar daca din cauza mea faceau cale intoarsa 😂😂😂.Uneori ,cand eram intrebat cati ani am ,minteam ca sunt cu multi ani mai tanar,doar ca sa scap de nelipsitele comentarii despre cat de tanar apar si ca mint.
Exact așa e😂😂 fac 29 prin august și nu mi se da vârstă deloc. Ba mai mult se uita lumea când mă văd și că am doi copii😂😂. Eu cred că problema e alimentația , se mănâncă prea multă mâncare ce e injectata cu hormoni de creștere precum puiul și altele iar asta te afectează în timp.
Mentalitatea proasta !! Pentru ca noua generatia anilor 90/98 nu ne pasa prea mult despre cum ne vad ceilalti. Te imbracai cu ce aveai. Pe cand acum ei concureaza care mai de care in firme si brand uri, numai sa iasa in evidenta. Atat!! Iar pustoaicele astea cauta cuc, de la 10 ani.. noi la 10 ani daca ne intrebai nu stiam nici ce inseamna ciclu menstrual.. astia sunt "copii imbatraniti fizic, ca psihic nu sunt dezvoltati"
Răspunsul este simplu pentru că corpul se dezvoltă mult mai repede decât în generațiile trecute și anterioare asta înseamnă că îmbătrânim de 10 ori mai repede ca oricând
De la Droguri, Tigari si de la machiaje... pe mn chiar ma intreaba la magazin daca am 18 ani 🤣🤣🤣 cand am intrebat un prieten a zis ca as avea maxim 16 ani =))
@@Windzor-deathknight mda... cam asta se invata de la toti "Influencerii" din romania... asta si pacanele... in muzica nu mai zic... am ajuns sa ne luam dupa americani... Macar ce se canta inainte avea un mesaj... acm doar "N***a, N***a, N***a! Droguri si prostituate"
Alimentația și stilul de viață sunt factori majori, dar cred că se poate adăuga și posibilitatea unor schimbări de-a dreptul genetice. Cunosc și sunt și unul dintre excepțiile acestei reguli și arăt câțiva ani mai tânără, dar cred că tocmai alimentația și stilul meu de viață mai sănătos au făcut asta, însă nu toată lumea are posibilitățile mele. Mi se pare totuși incredibil să merg în vizită la foștii profesori și să văd fete și băieți care arată mai maturi decât mine, fără barbă sau machiaj. Ar fi bine să aflăm adevărata cauză, dar nu cred că se va întâmpla vreodată.
ce plm de stire e asta? faci cherry picking in sondaje alegand tineri care arata mai matur pe strada si aduci ca argument stiintific ce zice un youtuber?? Sunteti mama jurnalistilor
pai daca din cauza alimentelor, fast-food cu hormoni modificati, normal ca cei de 16 ani arata de 28 astăzi, nu interesează pe nimeni sa ne fie bine ba din contra se incearca reducerea noastra
Pentru ca la varsta cand noi ne jucam cu păpușele si citeam o carte, generatia Z ia deja anticonceptionale:))) despre ce vorbim. Fetițele de 12 ani de astăzi incearca sa fie sexi, se imbraca sexi si fac si alte lucruri necorespunzatoare varstei lor. Normal ca chestiile astea te maturizeaza. Dar aici si parintii isi au mare parte din vina.
Pentru ca incep viata sexuala prematur si este si foarte intensa. In plus au o existenta tumultoasa, multa agitatie, graba, multitasking. Toate astea duc la imbatranire prematura. Poate si poluarea, E-urile din alimente, radiatiile electromagnetice. Inainte tinerii aratau a copii. Erau vremuri mai linistite si mai sanatoase.
si uite asa ne ai aratat ca pe langa ca esti un rasist batut in cap esti si un nefutut, vrei sa facem o cheta?... sigur iti gasim un ladyboy, asa cum iti place tie
Prima cauză este fast-food -urile McDonald's , KFC ..etc carnea de pui după cum știți bine, este crescută doar cu hormoni și multe altele nu vă mirați că tinerii ajung asa repede la maturitate
De ce sa te miri ?majoritatea fumeaza de la 15 ani, petreceri pana la 8 dimineata, junk-food la greu, deficienta de micronutrienti, deficienta de alimente vegetale.
Nu numai asta, e si pubertatea care vine foarte devreme comparativ cu generatile anterioare, tot din alimentatie porneste dar daca se baga hormoni de crestere si in fructe si legume ce sa faca
Generatia McDonald's si KFC nu au cum sa se compare vreodata cu generatia cu cheia la gat. Sunt multi factori: alimentatia plina de hormoni si antibiotice, educatia fizica, educatia sexuala, mediul din ce in ce mai poluat, stilul de viata dezordonat etc. Asa ca fapt divers, in vacantele de vara, cati din ei muncesc ca zilieri sau prin gospodaria proprie? Marea majoritate dau impresia ca s-au nascut obositi, iar scopul lor in viata este sa faca bani stand degeaba.
Ce batuti in cap sunteti: Generatia Z e vorba despre generatia care nu accepta sa se lase calcata in picioare pt un salariu minim si sa faca 7 joburi la jobul actual... bravo Z si eu sunt Z❤
@@DSongzLIVE aplauze, nu inteleg de ce lumea e frustrata si vorbeste doar de rau in legatura cu Gen Z, nu ne vom compara niciodata cu astia, millenialli si boomeri, pentru ca suntem mai destepti, dorim ceva de la viata, avem pretentii mai mari si nu ne lasam calcati in picioare de toti angajatorii samd, suntem mai buni, de aia sunt si frustrati
sunt batrani, nu maturi, este o diferenta monumentala intre aceste doua cuvinte multi nu sunt capabili sa articuleze o propozitie, dar minte o fraza, fumeaza, se tatueaza, fac tot felul de ineptii si nu sunt in stare sa faca nici cele mai simple lucruri, plus ca viitorul lor nu este unul sigur mananca tot felul de prostii procesate, se drogheaza, chiar si cu paracetamol, de machiaje nu se mai spune nimic, se folosesc inca de la 12 ani toate acestea sunt o dovada clara a scaderii sperantei de viata, care ,in multe dintre cazuri, nu are legatura cu ce ofera statul
Dacă ne uităm la datele statistice mai vechi vedem că nu e un fenomen de loc nou, fiecare generație când erau tineri erau confundați ca fiind mai în vârstă
Interesant, mie spre exemplu când sunt bărbierit, oamenii îmi spun că arăt de 18 ani, când am mustăți îmi spun că arăt de 30 😅 (am 23 de ani) , când aveam 13 aveam o voce mai groasă, acum un pic mai subțire . Cred că da sunt mai mulți factori ai maturizării premature , poate prea mult stres, poate unii de mici au avut responsabilități mai serioase și s-au maturizat mai repede. Nu am idee. Nu îmi place faptul că m-am "maturizat" mai repede la 13 ani. Credeam că mai matură persoană nu-i nimeni ca mine. Peurmă am înțeles că nu sunt: cât eram adolescent vroiam cică să fiu matur, acum vreau copil să fiu 😅 . Nu vă grăbiți cu maturizarea, mulțumiți-vă cu vârsta care aveți, dacă aveți 13, 14, 15 etc. faceți lucruri simple, de ajutor pe acasă, un hobby găsiți, terminați școala și etc. Legat de tehnologie, e corect, prea , multă utilizare. Cred că varianta perfectă în a ne simți ca copiii, e fără tehnologie măcar o zi, măcar câteva ore.
Mâncați sănătos....dar mai presus sa aveți valori sănătoase ...nu vedeți ca și cea mai matura și cea mai frumoasa sau batrana se despart sau divorțează...asta pt ca nu exista valori.
Exista femei de 40 care dacă au pana în 50 kg și sunt drăguțe arata mult mai tinere decât una de 20 25 ani care este supraponderala sau grasă contează foarte mult alimentația și îngrijirea corpului prevenția este cea mai buna în orice situație mai bine previi apariția kg în plus decât sa te chinui apoi din grasă sa slăbești
Știi că poții să arăți extrem de tânără și să fii obeză sau să fii slabă și să arăți bătrână? Cât de tânăr sau bătrân arăți nu are nici o legătură cu cât de gras sau slab ești.
@@alexandramilos392 eu te contrazic puțin o femeie sau fata tânără pana în 20 de ani dacă are 140 kg arata oribil mai ales capul și gatul și fața grasă ca o luna plina doamne ferește am o colega de munca care la 21 de ani are cam 160 kg este imensa și una de 20 care are vreo 85 90 kg dar comparate cu cea de 40 de ani care are vreo 47 kg e o diferență enorma crede-mă pe cuvânt ca mai repede întorc bărbații capul după alea slabe decât după 160 kg de slănina și poate sunt și femei slabe care arata mai bătrâne decât vârsta lor aici nimic de zis dar de regula grăsimea nu te va ajuta în viata deloc o femeie la 1m60 ar trebui sa aibă pana în 48 kg maxim părerea mea
@@alexandramilos392Din păcate are legătură obezitatea cu aspectul bătrânesc deoarece induce greutate în mișcare, probleme de sănătate, HTA, diabet, presiune pe coloană, articulații, probleme hormonale, metabolice iar unele studii arată o corelație între depresie și greutatea corporală, mai ales în cazul femeilor. Toate aceste probleme conduc la o îmbătrânire prematura.. Dar efectul nu e de azi pe mâine, însă apare dacă nu se iau măsuri în timp util..
Cand aveam intre 14 ani prin 2006 mai eram confudnat din cand in cand cu unu de 18. Pe la 16 prin 2008 cu unu de 21. Cand am ajuns pe la 20, daca ma barbieream si aveam paru mare si nearanjat multi ma considerau pustan. Pe la 21 spre 23 nimeni nu m-a vazut ca fiind mai mic sau mult mai mare decat eram, poate cu un an sau doi. Tin minte ca pe la 24-25 pentru ca slabisem si ma subtiasem si la fata, multi m-au confundat cu unu de 18. Ma gandisem sa revizitez clubul Kulturhaus din Bucuresti undeva in acea perioada ,un clubusor unde vin foarte multi cu varstele intre 18-21 si venisera 2 baieti de vro 22 sa dea mana cu mine frateste gandidu-se ca poate eram singuratic si mai la inceput acolo, culmea eu ii observasem ca erau mai mici ca mine dar ei nu. Le picasera fata cand le-am zis varsta. Acuma am 32, cred ca face parte din perioada in care lumea s-ar putea gandi ca ai putea sa ai efectiv oricat - 25,30,36=)))))))))
@@alexandramilos392aia e greaca. Deci vor urma si ce am e enumerat: la mandarina, koreana, japoneza (kanji, hiragana, katakana) va fi mai greu.🤣 Aveam un coleg care citea "bradut, semn, casa..." 🤣
Majoritatea fetelor sau a băieților de ex de vârsta de 14 ani mai ales la fete sunt foarte dezvoltate de zici ca sunt femei de 30 ani!!! Lucrul asta este grav deoarece ele atrag atenția bărbaților din păcate de la vârste fragede!!!!😢😢
Poti sa arati si a copil ca tot atragi atentia unora barbati stai linistit, am o colega de 18 ani care arata ca la 12 si mi a povestit niste experiente...
Multe fete când sunt dezvoltate tare și sunt mature la corp, corpul li se transforma în femei făcându-le sa aibe forme de femei nu de fete!!!! Și când vede un bărbat o fată care are forme se uita asa cum și femeile frumoase au forme( adică un fund bombat sâni ect) dar din zic totuși este gresit
No, apoi io... să vezi...eram cu maică-mea în Anglia și unu o zis către ea că io-s soțu-său 🤭...io de colo foarte mândru 🤭...asta o fo' când aveam 20-21 de ani (cam în 2017). Hm... Matur la față, dar minte de copil... Copil la față, dar minte de adult, matură... Pentru cei între 28-40 de ani...cred că îi chestia de a reveni la copilarie și/sau la a avea grijă de copilul interior la ce se vede, ce se întâmplă în lume... adică îi greu, te apasă și te bagi, întorci înapoi în cochilie. Dacă asta se dorește, nu e bine... Lipsa curajului... Pentru cei până la 18 ani...cred că îi pofta de maturizare (nu știu de unde...). Bănuiesc că credința în Dumnezeu te face matur, dar să fii și ca un copil (fiți ca și copiii). Ca un copil, NU copilăros. Nu știu, mai ziceți și voi...
copii intre 11 si 20 si cv sunt gen z, aia mai mici ( gen alfa) au inceput sa se dea cu seruri de imbatranire, ceea ce nu e ok, dar nu gen z se dau cu ele (cel putin nu ei au inceput acest trend prostesc).In plus, bineinteles ca persoanele de 16-20 si cv de ani se dau cu machiaj, le ce v ati asteptat? Si nici nu s a luat in considerare ca ei poate arata mai batrani de la stresul excesiv? clar toate problemele vin de la telfon...cu siguranta...
Am 33 de ani si imi cer buletinul cand cumpar bere in Olanda....
Am 34 si mi se intampla la fel in Olanda :))
Ai rupt gloryhole-urile pe acolo 😂
Felicitari
Am pățit o și eu des in UK până pe la vârsta de 33 de ani. Fac 39 anul asta și la locul meu de munca vin și pleacă oamenii iar când cei noi vin și fac cunoștință cu ei și mă întreabă vârsta, ii pun sa ghicească și cam 80% din ei îmi dau 25-26. Numai dacă le spun dinainte că sunt însurat și am 3 copii se gândesc ei nu prea am cum sa am 25 și atunci mai pun vreo 10 ani
@Dj7wiLLYcum drq ca acolo bei la 16 ani??
Cand esti copil iti doresti sa fii mare. Cand ajungi mare, iti doresti sa retraiesti copilaria.
Si-ti spui ce prost ai fost sa-ti doresti sa fii mare, mare parte pentru ca fiind copil esti sub controlul parintilor care de bine de rau sunt ai tai, iar cand cresti mare treci sub controlul corpoatiilor si guvernantilor, absolut straini de tine.
Da, e normal. Mereu iti doresti ceea ce nu ai.
La 18 ani eram supărat că zice lumea că arăt de 14.... Acum la 23 zic că am 30.....
@@SCROTOROLAam eu 18 dar arat de 14 ))
Când ești copil îți dorești să fii liber să faci ce vrei să te joci toată ziua să ai prieteni să faci toată copilăria de la a la z
chiar şi eu mă miram, eu am 31 de ani şi am fost confundat cu unul de 18, deci sunt bucuros, chiar îmi place :)))
Foarte maturi aratau si tinerii din anii 30-40 , se poate vedea asta in fotografiile si filmele datand din acei ani!
Cred ca era totusi o mica diferenta matușo
Imi place cum ai aratat fara sa ne zici macar ca faci parte fix din generatia Z, e comic@@srg6591
@@srg6591da, pe vremuri erau mai urati
Plus că ăia arătau maturi fara să aibă barbă. Exact așa am realizat și când am văzut poze cu tata/bunicul când erau de vârstă mea acum, și mă întrebam într-una cum de puteau ei să aibă aceeași vârstă că mine atunci.
La nivelul băieților din ziua de azi, absolut toți tinerii care arata mai maturi decât vârsta lor reală arată așa doar din cauza bărbii, nu de altceva. Să scape de barba și o să vezi că vor arata cu 15-20 de ani mai tineri, mult mai aproape de vârstă lor actuală.
Dar în cazul celor care erau tineri acum multi ani, ei deja arătau mult mai maturi fara să aibă barbă, lucru care face absolut toată diferența.
La fel și la fete, unde acum e mult mai acceptat din punct de vedere social sa te comporți ca o doamna deja înainte de 18 ani (sau crwa in loc de doamna, dar tot îți dă un aer mai matur, chiar dacă din complet alt motiv), deci nu e de mirare de ce avem iluzia asta că tinerii din generația Z arata mai maturi decât cei din generațiile trecute.
În mod ironic, exista un videoclip foarte popular făcut de Vsauce care care aduce în discuție ca premisă exact opusul, că de ce tinerii din generațiile trecute arătau mult mai maturi decât cei de azi, deci e posibil în cazul de aici sa fie mai aproape de adevăr pentru români decât în general, dar e greu de zis
Sincer, cand am vazut titlul, am zis ca 100% va aparea si Jordan Howlet =)))
eu am ramas socata cand am auzit ca este din gen z.. ma mai uitam la video-urile lui si credeam mereu ca e de varsta cu mine..
@@cris7138 Eu când l-am văzut prima oară pe IShowSpeed, am zis că are 25+ ani și mi-a picat fața când am auzit că are 18 ani.
"Jur dom' Politist ca arata de 30, n-am stiut ca are 14" 😆
😂😂😂
ești deficient în gândire.
pai secunda 20. are 17 dar arata ca dracu, zici ca e pensionara
Gluma de pedo
@@gabrielbudulan9392 mars ma
Probabil ca si stresul este un factor general pentru generatia Z
Probabil stresul că nu muncesc nimic ,și trăiesc pe banii sau pensia părinților , asta da stres !
@@radutaflorin-hc7vtCa fapt divers, unii nu muncesc pentru ca nici nu gasesc ce sa munceasca. Atunci cand in Bucuresti doar pe chirie dai minim 300 de euro (adica mai bine de jumatate din salariul minim pe economie) normal ca esti stresat. Inteleg ca e imposibil sa ajunga toti milionari, dar problema este ca in primii 5 ani de munca este de asteptat sa te ajute parintii pentru ca altfel nu ai cum sa te intreti, ceea ce este stupid. Sa nu mai vorbim de faptul ca muncesti si nici nu te astepti sa iti permiti un apartament cu 2 camere care a ajuns sa coste si 90.000 - 110.000 euro la marginea Bucurestiului. Pana si in programare abia se mai angajeaza juniori si mid level, la mine la firma se angajeaza 70-80% pe recomandari acum.
Prostii cred in asta, dar prostia este un facotr de imbatranire, prostii funeaza, beau, se drogheaza, stau seara in club
stres, stai sa vezi dupa primul loc de munca, vor muri precum cardiacii.
@@PDanny84 oricum a început sa apară tot mai des atacurile cardiovasculare in rândul tinerilor de 20-30...
Mai putem adauga faptul ca, din pacate, multi dintre ei sunt fumători iar nicotina îmbătrânește (exista intrebarea asta si pentru tineretul de 20-25 de ani din anii 70, de ce aratau ca persoane 35+ iar una dintre concluziile principale era consumul si expunerea la fum de tigara)
E un semnal de alarma iar tinerii ar trebui sa fie preocupati de stilul de viata si alimentatie
Raspundul este comunismul, pentru ca atunci cand n-ai suficienti nutrienti, ai grija ca n-ai ce pune pe masa, ca te poate da in gat vecinu daca nu ai o gandire “acceptabila” si-ti intra politia secreta peste tine in casa cand vrea, ca n-ai drepturi destule, ca iti este controlata viata, n-ai cum sa nu imbatranesti. Daca stii o persoana care a trecut printr-un stres major, uite-te la o poza cu acea persoana inainte sa inceapa stresul si dupa si ai sa vezi o diferenta de la cer la pamant. Tigarile pot veni cu un plus cand vine vorba de cat de batrana arata o persoana dar nu asta cauzeaza aspectul imbatranit.
@@groovytau aici vorbim despre generatia Z care nu a prins nici macar anii 90, sunt cei nascuti dupa 2000 deci nu stiu ce corelatie faci cu comunismul.
eu sunt din generatia milenialilor aparent 29 - 45 de ani si pe vremea mea se fuma si era popular in liceu, facultate etc, in special ca stateam in baruri unde era legal sa fumezi inauntru deci acum cred ca e mai mica expunerea. Nu as zice ca asta e motivul.
Nu mai vorbii prostii daca n-ai habar. Nicotina ca substanta de sine statatoare are chiar beneficii de crestere a atentiei si imbunatatire a memoriei. Ce e cu adevarat nociv in tigari sunt restul de peste 5000 de compusi chimici si inhalarea fumului in plamani. Asta dauneaza. Prin inhalarea fumului reduci capacitatea plamanilor, respiri mai prost si asta atrage dupa sine si alte consecinte.
Oricum stirea asta e un pamflet de click bait si n-are nicio baza.
Astia au dat copy paste la un studiu si o stire din AMERICA, ca d-aia e Jordan acolo și vorbește.
La Români e fix invers. Genratia Z arata cu mult mai tineri decat sunt. Si referitor la ce ai zis, Gen Z defapt fumeaza mai outin ca generatiile trecute. Cat despre machiaj, majoritatea Gen Z se machiaza pentru evenimente speciale nu de fiecare data cand ies pe strada datorita mișcărilor sociale de tipul "iubești corpul și înfățidarea", si nici produsele cosmetice nu mai sunt asa nocive cum erau in trecut datorita normalelor impuse de UE.
De lene de la ProTV, care nu cauta studii facute in România si se iau dupa studii facute in alte țări! Au mai fost stiri ca astea si cine le face e un mare prost!
Multumesc Lui Dzeu ca mereu am parut mai tanara decat varsta! O binecuvantare! 😅❤
Câte milioane de copiii rămași fără părinți se maturizează brusc? Câți părinți în aceeași casă cu ai lor copii știu să comunice? În străinătate sunt materiale ample despre COPIII nu adolescenții de la Sephora, care intră în magazine și cumpără creme, machiaje, produse pt. păr... De fapt, dacă ne uităm bine într-un mall acest fenomen există și în Ro...
EU am 34 de ani si sunt mai subtire. Am si cateva colege de 40 de ani care sunt subtirele. Dar vad fete intre aprox. 14-20 de ani foarte corpolente (nu grase/obeze), sunt foarte dezvoltate (piept, zona dorsala, picioare). Probabil de la hormoni care se baga mai ales in pui, poate si mamele lor au luat tratamente pe baza de hormoni.
păcat tanti că relegi de talia tineri din ziua de azi păcat vezito de trebata făăă bestie cu chip de om artrebui sanai trena și să judeci generată z toți care judeca generată așa de fapt își jignesc copii lor așa văd eu eu zic că generate 0 ar trebui sa ne lase și penoi sanetraim viața așa cum știm și cum vrem și sanemicam mălaiul dar greata adică generată 0 vrea sanemnance mălaiul nostru tot iei Dragnea aștept să dispăreți adică în groapa situ preună cutiei trfooo
Asta se numeste GENETICA
Pai si nu e bine asa? Norocul baietilor
E de la mâncare, hormonii de creștere care sunt băgați în carnea animalelor pe care o mâncăm, sunt fete de 10 ani care ajung să aibă menstruație sau băieți de 17 ani cu barba, practic se accelerează dezvoltarea corpului, te dezvolți mai repede dar cred că și ajungi să mori mai repede, trăim vremuri ciudate
Corect și lumea chiar crede că trăim mai mult decât bunicii noștri
Unde mai pui că acum există suficient armament nuclear cât sa distrugă planeta de 10 ori, chiar trăim vremuri ciudate și cică noi am evoluat =))))
@@gabrielacsinte9849 - Ai ff mare dreptate. Azi numai paraziţii care trăiesc din munca altora au speranţa de viaţă mai lungă.
@@gabrielacsinte9849 toate statisticile si studiile spun ca speranta si durata de viata sunt mai mari, de unde le scoateti?
Eu am aproape 18 de ani și deabea acum incepe să îmi crească mustața(momentan nu prea se vede dar mai durează),sunt destul de înalt totuși dar la față arăt că un copil de 14 ani.Presupun că depinde foarte mult și de genetică.
Raspuns: hormonii din toate tipurile de carne.
Drugs maybe
si si@@nicolaianonim5171
Steroizi. Am văzut cum erau vacile în abator în Germania. Musculoase ca niște biboli din iad
Mai degraba drogurile. Hormoni au bagat toti si aia de 40 plus
@@nicolaianonim5171 "Drugs maybe"
Esti prost de puti!
Dorm 2 ore, restul pe tik tok
😂😂😂
efectiv
nu imi spune tu dormi 4h si in rest citesti carti de psihologie
@@astefan4761 cam 8h dorm, cărțile pe pshio le las la alți (gen dumneata)
Păi și ce legătură are asta cu subiectul? Asta ar trebui să te facă mai pitic nu să crești mai repede
Am 22 si imi spun oameni de varsta mea “Dumneavoastra”
Maturizarea fizică da , dar maturizarea proprizisă, a gandirii, acțiunii ,responsabilității cum stăm ??
e doar fizica, ca mentala mai au mult de lucrat
Dezastru
@IulianConstantinFilip Noroc cu 40 istii si 50istii care nu stiu sa faca nimic si dorm prin birouri la stat😂. Boss. Lumea e un kkt pentru ca adultii au facut o asa nu copiii. Nu e vina mea ca s a furat tara cand nu existam. zic si io
sunt mai maturi pe toate planurile
0:25 - "17 am".. Și 17 straturi de tencuială.. 🤦♂🤦♀🤦
Credeam ca blonda e baiat ;(
😂 si eu
in continuare cred asta :))
@@catag3866avea solduri😥
Și eu 😂😂😂
No după voce așa pare::))))))
arata maturi, dar au minte de copii de 12 ani
yep!!!1
numa' mintea nu se mai coace.
La fel pot spune despre multe persoane de 50 cu gandirea si ratiunea unui copil de scoala primara
Multe ori nu e așa.
si la 15 ani ce minte vrei sa ai?
cred ca mâncarea si tehnologia au un rol important , am observat copii foarte mici cu tel și tablete in loc de jucării, la fel mâncarea este plină de fel si fel de substanțe care isi arată efectul pana la urmă
singurul raspuns valid,de asemenea forte spirituale care ne corup si ne rod societatea deja de decenii
100%, dar nu vor sa spuna. Tot felu de bazaconii si la final cand ajunge la unul din motivele adevarate, e la modu "a, da, si ar mai fi faptul ca cresc cu telefoanele in mana" pt 2 secunde si dupa gata bam s-a terminat stirea :)))
0:35- 18 ani ? wtf ? eu asa aratam pe la 25.
te primesc astia in scoala?
Stai liniștit că io-s in a 9-a și am un coleg care are barba mai deasă decât ăsta și chiar decât tata, și mai și chelește. Și are și o voce groasă de efectiv în prima zi de școală credeam că are 30 de ani și nu știam ce caută la școală
Ii dadeam 37!
E ireal cum niste prezentatori si jurnalisti tv “cu experienta” relateaza stiriea asta lasand o impresia ca e vina make up.ului si a diferitelor tehnologii. Suntei mai rau ca bunica mea care spune ca ma doare orice de la telefon, sau mai rau ca medicul de la scoala care iti da aspirina la orice. Cum puteti sa abordati subiectul asta fara sa puneti accentul EXCLUSIV pe alimentatie ? Cum se poate sa ne prezentati o problema a tinerilor reala, dar totusi adevarat sursa sa o aratati menajat in acest mini reportaj ? Era o ancheta cinstita daca v ati fi rezervat 20 de minute din buletinul de stiri in care sa auzim informatii despre steroizii, gumele, indulcitorii, e-urile, zaharurile si sarurile din alimente. Altfel este doar faptul ca aratati problema dar nu si cauza adevarata. Rusine pro-tv !!!
fiindca ii intereseaza doar cliseele ieftine si nu jurnalismul de calitate
Maturizarea se dezvolta prin experienta, nu prin aspectul fizic. E corect as intrebi omul direct ce varsta are...iar impresia personala.....arata mai....este o opinie de moment. Fizicul se schimba....la toata lumea....de cand lumea.🤔😉HRISTOS A INVIAT!
stati cuminti, bagati cola si kfc in continuare, nu va luati dupa astia 🤣
Bai, tu vrei sa ne lasi fara pensii?🤣🤣🤣
@@alexandru.bogdan 😅
Eu la 26 arat ca la 18 si nici macar nu am barba 🤣, altii arata la 17 sau 16 ca la 30 si au barba mare de zici ca is mosi 🤣
No pai după voce nici fată nu pari :)))
bine punctat
De ce mai avem oameni ca tine când exista frânghii și copaci? 🤔
E CLAR FATA, DAR NA, CAND VOI STATI NUMA CU BAIETEI DE AI VOSTRI CE SA STITI :))))))
La mine e fix invers, eu am aproape 23 si lumea imi da vreo 16😂😂
Pentru că viciile și stilul de viață haotic îi îmbătrânesc prematur.
Vorba lui nea ion ăștia sau născut bătrâni
😂😂😂
😂😂😂😂😂
Is foarte multi factori pentru care arata asa generația z. Dar îmi aduc aminte cu "drag" de un episod care mi-a rămas in minte pentru toată viața. Acum vreo 7-8 ani la Londra a fost in transporturi o grevă generală si mai funcționau doar autobus urile. Cand am ajuns in fața unei stații de metrou dintr-un cartier plin de români puteam sa pariez pe tot salariul meu ca din multimea de oameni de acolo puteam lejer sa îmi dau seama care ii meltean de-al nostru. Efectiv tot ce era roman, aveau într-o mână tigara si in cealaltă eternul energizant. Nu mai vorbim de faptul ca vorbeau tare, scuipau si faceau semne. Suntem ca natie cei mai viciați dupa băuturi alcoolice sau energizante, fumat, droguri, curvăsăraie, nopți pierdute, jocuri de noroc etc. Ne mai miram ca aratam cum arătam si avem problemele care le avem. Sa o zic pe aia dreapta, cu toții am supt la aceași țâță iar unii au ramas captivi in trecutul lor in timp ce ceilalți au trecut peste si au devenit altceva
Intre timp, eu, 30 de ani, la auchan, daca ma barbieresc, inca trebuie sa arat buletinu daca vreau sa imi iau un energizant 😎
Problema este legată de "tabieturi" ăștia de vârstă mai mică au mai multe vicii ca oricine. Fumează, beau cafele de parcă nimeni nu mai este ca ei. Energizante să nu mai spunem. Cred si eu că arată mai îmbătrâniți, chiar sunt așa. Își supun corpul la niște substanțe care fac rău. 🙄
Eu,fiind nascut la sfarsitul generatiei X ,la douazeci si ceva de ani,aratam asa de tanar incat nu aveam voie sa intru in cluburi nici cu buletinul in mana,de radeau prietenii de mine,chiar daca din cauza mea faceau cale intoarsa 😂😂😂.Uneori ,cand eram intrebat cati ani am ,minteam ca sunt cu multi ani mai tanar,doar ca sa scap de nelipsitele comentarii despre cat de tanar apar si ca mint.
Exact așa e😂😂 fac 29 prin august și nu mi se da vârstă deloc. Ba mai mult se uita lumea când mă văd și că am doi copii😂😂. Eu cred că problema e alimentația , se mănâncă prea multă mâncare ce e injectata cu hormoni de creștere precum puiul și altele iar asta te afectează în timp.
Sunt asa din cauza alimentatiei plina de hormoni si da... tencuiala de la dm sephora etc
Mentalitatea proasta !! Pentru ca noua generatia anilor 90/98 nu ne pasa prea mult despre cum ne vad ceilalti. Te imbracai cu ce aveai. Pe cand acum ei concureaza care mai de care in firme si brand uri, numai sa iasa in evidenta. Atat!! Iar pustoaicele astea cauta cuc, de la 10 ani.. noi la 10 ani daca ne intrebai nu stiam nici ce inseamna ciclu menstrual.. astia sunt "copii imbatraniti fizic, ca psihic nu sunt dezvoltati"
Răspunsul este simplu pentru că corpul se dezvoltă mult mai repede decât în generațiile trecute și anterioare asta înseamnă că îmbătrânim de 10 ori mai repede ca oricând
🎉expertii in genetica ce sa mai😂
De la Droguri, Tigari si de la machiaje... pe mn chiar ma intreaba la magazin daca am 18 ani 🤣🤣🤣 cand am intrebat un prieten a zis ca as avea maxim 16 ani =))
Bine spus, multi si vor sa arate mai matur, vor sa impresioneze etc...
@@Windzor-deathknight mda... cam asta se invata de la toti "Influencerii" din romania... asta si pacanele... in muzica nu mai zic... am ajuns sa ne luam dupa americani... Macar ce se canta inainte avea un mesaj... acm doar "N***a, N***a, N***a! Droguri si prostituate"
Si de la pubertatea care apare pe la 9,10,11 ani la fete in zilele de azi
Nu o zic cu rautate, dar cand am auzit prima persoana vorbind, am crezut ca e trans.
Alimentația și stilul de viață sunt factori majori, dar cred că se poate adăuga și posibilitatea unor schimbări de-a dreptul genetice.
Cunosc și sunt și unul dintre excepțiile acestei reguli și arăt câțiva ani mai tânără, dar cred că tocmai alimentația și stilul meu de viață mai sănătos au făcut asta, însă nu toată lumea are posibilitățile mele.
Mi se pare totuși incredibil să merg în vizită la foștii profesori și să văd fete și băieți care arată mai maturi decât mine, fără barbă sau machiaj.
Ar fi bine să aflăm adevărata cauză, dar nu cred că se va întâmpla vreodată.
Si mie omul de la itp mi-a zis Copilu'. Am 36 ani😅😅
ce plm de stire e asta? faci cherry picking in sondaje alegand tineri care arata mai matur pe strada si aduci ca argument stiintific ce zice un youtuber?? Sunteti mama jurnalistilor
Astea sunt știrile din ziua de azi,făcute exclusiv pentru vizualizări.
Pai chiar s-au făcut studii si fetele majoritatea încep să aibă menstruație de la 12 ani. E documentar despre chestia asta cu vârsta la gen z
Intre timp am 25 de ani și încă mi se cere ID-îl când îmi cumpăr un energizant 😭
Am 22 si doi copii, iar in Anglia mi se cere ID ca sa pot cumpara energizant🤣😭
pai daca din cauza alimentelor, fast-food cu hormoni modificati, normal ca cei de 16 ani arata de 28 astăzi, nu interesează pe nimeni sa ne fie bine ba din contra se incearca reducerea noastra
le am pe unele in liceu arata de spui ca au 40 de ani
Sa nu mai zic ca printre tineri in ziua de astazi este la moda fumatul/vapatul
Pentru ca la varsta cand noi ne jucam cu păpușele si citeam o carte, generatia Z ia deja anticonceptionale:))) despre ce vorbim. Fetițele de 12 ani de astăzi incearca sa fie sexi, se imbraca sexi si fac si alte lucruri necorespunzatoare varstei lor. Normal ca chestiile astea te maturizeaza. Dar aici si parintii isi au mare parte din vina.
Su grija banului nemuncit si probabil vor si multi sa se distreze
Pentru ca incep viata sexuala prematur si este si foarte intensa. In plus au o existenta tumultoasa, multa agitatie, graba, multitasking. Toate astea duc la imbatranire prematura.
Poate si poluarea, E-urile din alimente, radiatiile electromagnetice.
Inainte tinerii aratau a copii. Erau vremuri mai linistite si mai sanatoase.
Se f mult de aia.....mai si bea fumeaza bea cafe energizante stat seara tarziu etc
si uite asa ne ai aratat ca pe langa ca esti un rasist batut in cap esti si un nefutut, vrei sa facem o cheta?... sigur iti gasim un ladyboy, asa cum iti place tie
Asa este !
Experiența mea a fost exact invers. Aveam 30 de ani și deseori am fost întrebată dacă am 18 ani 😂
Prima cauză este fast-food -urile McDonald's , KFC ..etc carnea de pui după cum știți bine, este crescută doar cu hormoni și multe altele nu vă mirați că tinerii ajung asa repede la maturitate
De ce sa te miri ?majoritatea fumeaza de la 15 ani, petreceri pana la 8 dimineata, junk-food la greu, deficienta de micronutrienti, deficienta de alimente vegetale.
jung-food asta e din asia?
@@-ursuu greseala mea:))
Nu numai asta, e si pubertatea care vine foarte devreme comparativ cu generatile anterioare, tot din alimentatie porneste dar daca se baga hormoni de crestere si in fructe si legume ce sa faca
@@elena3476 Da corect. Si din pacate nu exista educatie nutritionala in scoli,facultati.
Generatia McDonald's si KFC nu au cum sa se compare vreodata cu generatia cu cheia la gat. Sunt multi factori: alimentatia plina de hormoni si antibiotice, educatia fizica, educatia sexuala, mediul din ce in ce mai poluat, stilul de viata dezordonat etc. Asa ca fapt divers, in vacantele de vara, cati din ei muncesc ca zilieri sau prin gospodaria proprie? Marea majoritate dau impresia ca s-au nascut obositi, iar scopul lor in viata este sa faca bani stand degeaba.
Cine?
Generatia Z mai este numita si generatia care s-a predat, si-a pierdut speranta de schimbare in bine.
Adica generatia care le curge din gura cand trebuie sa deschida un excell sau sa fol orice thenologie sure, nu se compara
Ce batuti in cap sunteti: Generatia Z e vorba despre generatia care nu accepta sa se lase calcata in picioare pt un salariu minim si sa faca 7 joburi la jobul actual... bravo Z si eu sunt Z❤
@@DSongzLIVE aplauze, nu inteleg de ce lumea e frustrata si vorbeste doar de rau in legatura cu Gen Z, nu ne vom compara niciodata cu astia, millenialli si boomeri, pentru ca suntem mai destepti, dorim ceva de la viata, avem pretentii mai mari si nu ne lasam calcati in picioare de toti angajatorii samd, suntem mai buni, de aia sunt si frustrati
Sigur prima fata nu e baiat?😂😂 c am pare sincer 💀😭
sa nu mentionati stresul
sunt batrani, nu maturi, este o diferenta monumentala intre aceste doua cuvinte
multi nu sunt capabili sa articuleze o propozitie, dar minte o fraza, fumeaza, se tatueaza, fac tot felul de ineptii si nu sunt in stare sa faca nici cele mai simple lucruri, plus ca viitorul lor nu este unul sigur
mananca tot felul de prostii procesate, se drogheaza, chiar si cu paracetamol, de machiaje nu se mai spune nimic, se folosesc inca de la 12 ani
toate acestea sunt o dovada clara a scaderii sperantei de viata, care ,in multe dintre cazuri, nu are legatura cu ce ofera statul
Nu mai bagati chipsuri cu hormoni in voi 😂
2:02
So we millennials we're aging like fine wine,and the Z generation are aging like milk .ok now I'm happy that I'm a 90's "old" baby 🤣🤣
Alexandru Dincovici, Antropolog, 17 ani 1:55
Dacă ne uităm la datele statistice mai vechi vedem că nu e un fenomen de loc nou, fiecare generație când erau tineri erau confundați ca fiind mai în vârstă
Interesant, mie spre exemplu când sunt bărbierit, oamenii îmi spun că arăt de 18 ani, când am mustăți îmi spun că arăt de 30 😅 (am 23 de ani) , când aveam 13 aveam o voce mai groasă, acum un pic mai subțire . Cred că da sunt mai mulți factori ai maturizării premature , poate prea mult stres, poate unii de mici au avut responsabilități mai serioase și s-au maturizat mai repede. Nu am idee. Nu îmi place faptul că m-am "maturizat" mai repede la 13 ani. Credeam că mai matură persoană nu-i nimeni ca mine. Peurmă am înțeles că nu sunt: cât eram adolescent vroiam cică să fiu matur, acum vreau copil să fiu 😅 . Nu vă grăbiți cu maturizarea, mulțumiți-vă cu vârsta care aveți, dacă aveți 13, 14, 15 etc. faceți lucruri simple, de ajutor pe acasă, un hobby găsiți, terminați școala și etc. Legat de tehnologie, e corect, prea , multă utilizare. Cred că varianta perfectă în a ne simți ca copiii, e fără tehnologie măcar o zi, măcar câteva ore.
2:03 ia fugit camera putin 😂😂
Și Ion Iliescu arată de 45 de ani și 3 sâptâmânu.
Prea tanar il faceti. Maine poimaine da coltul. Si-a trait traiul, si-a mancat malaiul. Gata!
Trist
Copiii din ziua de azi ,multi dintre ei sunt ratați.
Praful se alege de lumea asta in viitor.
Perioadele grele formeaza oameni puternici, vremurile bune.... Uite rezultatul.
Mâncați sănătos....dar mai presus sa aveți valori sănătoase ...nu vedeți ca și cea mai matura și cea mai frumoasa sau batrana se despart sau divorțează...asta pt ca nu exista valori.
Aveam pe unele in clasa a 9 a cel putin una din ele ii dadeai 25 si mai parea si centurista😂
CIudat,mie imi spun toti ca par mai tanar de 35 de ani si fac 36 ....
Exista femei de 40 care dacă au pana în 50 kg și sunt drăguțe arata mult mai tinere decât una de 20 25 ani care este supraponderala sau grasă contează foarte mult alimentația și îngrijirea corpului prevenția este cea mai buna în orice situație mai bine previi apariția kg în plus decât sa te chinui apoi din grasă sa slăbești
Știi că poții să arăți extrem de tânără și să fii obeză sau să fii slabă și să arăți bătrână? Cât de tânăr sau bătrân arăți nu are nici o legătură cu cât de gras sau slab ești.
@@alexandramilos392 eu te contrazic puțin o femeie sau fata tânără pana în 20 de ani dacă are 140 kg arata oribil mai ales capul și gatul și fața grasă ca o luna plina doamne ferește am o colega de munca care la 21 de ani are cam 160 kg este imensa și una de 20 care are vreo 85 90 kg dar comparate cu cea de 40 de ani care are vreo 47 kg e o diferență enorma crede-mă pe cuvânt ca mai repede întorc bărbații capul după alea slabe decât după 160 kg de slănina și poate sunt și femei slabe care arata mai bătrâne decât vârsta lor aici nimic de zis dar de regula grăsimea nu te va ajuta în viata deloc o femeie la 1m60 ar trebui sa aibă pana în 48 kg maxim părerea mea
@@alexandramilos392Din păcate are legătură obezitatea cu aspectul bătrânesc deoarece induce greutate în mișcare, probleme de sănătate, HTA, diabet, presiune pe coloană, articulații, probleme hormonale, metabolice iar unele studii arată o corelație între depresie și greutatea corporală, mai ales în cazul femeilor. Toate aceste probleme conduc la o îmbătrânire prematura.. Dar efectul nu e de azi pe mâine, însă apare dacă nu se iau măsuri în timp util..
Dar la minte sunt vai si amar
pai si ce ai vrea, 17 ani si minte de 30?
Știrea asta a inceput interesant dar spre sfârșit se spuneau doar cuvinte ... fără a urma un discurs prea logic
Eu am aproape 27 de ani și majoritatea oamenilor cred că arăt de maxim 18 ani 😂.
Bun
am si eu copil, zici ca e taica-meu. merg cu el sa imi iau tigari cand nu am buletinul la mine
Cand aveam intre 14 ani prin 2006 mai eram confudnat din cand in cand cu unu de 18. Pe la 16 prin 2008 cu unu de 21. Cand am ajuns pe la 20, daca ma barbieream si aveam paru mare si nearanjat multi ma considerau pustan. Pe la 21 spre 23 nimeni nu m-a vazut ca fiind mai mic sau mult mai mare decat eram, poate cu un an sau doi. Tin minte ca pe la 24-25 pentru ca slabisem si ma subtiasem si la fata, multi m-au confundat cu unu de 18. Ma gandisem sa revizitez clubul Kulturhaus din Bucuresti undeva in acea perioada ,un clubusor unde vin foarte multi cu varstele intre 18-21 si venisera 2 baieti de vro 22 sa dea mana cu mine frateste gandidu-se ca poate eram singuratic si mai la inceput acolo, culmea eu ii observasem ca erau mai mici ca mine dar ei nu. Le picasera fata cand le-am zis varsta. Acuma am 32, cred ca face parte din perioada in care lumea s-ar putea gandi ca ai putea sa ai efectiv oricat - 25,30,36=)))))))))
Dupa z ce va urma ?! Ceva in ebraica, hindi, sanscrita ?!
E gen Alpha, au luat-o de la început, evident.
@@alexandramilos392aia e greaca. Deci vor urma si ce am e enumerat: la mandarina, koreana, japoneza (kanji, hiragana, katakana) va fi mai greu.🤣
Aveam un coleg care citea "bradut, semn, casa..." 🤣
o sa bage si alfabetul chirilic (cel folosit de bulgari, rusi, ucraineni, bielorusi, sarbi, kazahi, mongoli etc) la un moment dat
AYO THEY TALKED ABOUT JORDAN HOWLETT LESGOO, il ador pe tipul ala.
Cred că în primele 15 pagini din ,,Geneza"..., aflăm răspunsul (*de la sute de ani..., la cam tot atîția cît și astăzi!...), prin analogie?!!
ce o fi vrut sa spuna poetul?
KFC, McDonalds, energizante, tigari de toate felurile, sedentarism, oboseala.......e normal.
mai maturi decat in acte*... nu "mai maturi ca in acte"
Am 18 ani,dar oamenii cred că am 13-14 ani 😂😂😂
Am înțeles
Prima "fata" are 44 de ani și e mama a 3 copii...esti nebun.. Baga 3 pachete de Mărășești pe ora..
Mancam foarte multa mancare ce contin hormoni. Asta ar fi un factor.
Ieri ma întrebat o vecină de cât timp am ieșit la pensie și eu mai am 30 de ani până ies în pensie.😊
Azi e frumoasa esca doamna esca …fara prostii doar asa e altfel
Merg până la profi zilnic să îmi iau bere, și cei de la casă mă întâmpinesc cu "sărutmâna" chiar dacă am 16 lol
Sultane 💀💀💀
Bere zilnic la 16 ani?
Eu la 6 ani imi da lumea locu in tramvai
Majoritatea fetelor sau a băieților de ex de vârsta de 14 ani mai ales la fete sunt foarte dezvoltate de zici ca sunt femei de 30 ani!!! Lucrul asta este grav deoarece ele atrag atenția bărbaților din păcate de la vârste fragede!!!!😢😢
Poti sa arati si a copil ca tot atragi atentia unora barbati stai linistit, am o colega de 18 ani care arata ca la 12 si mi a povestit niste experiente...
si ce legatura are dezvoltarea corpului cu atragerea atentiei unor barbati?
Multe fete când sunt dezvoltate tare și sunt mature la corp, corpul li se transforma în femei făcându-le sa aibe forme de femei nu de fete!!!! Și când vede un bărbat o fată care are forme se uita asa cum și femeile frumoase au forme( adică un fund bombat sâni ect) dar din zic totuși este gresit
Maturi la aspect nu si la creier
Ca nu mai știți valoarea anilor. Dacă noi părem de 30 de ani, voi păreți la 30 de 50. 😂 și la 40 de 60 🤭🤭
Pentru că au acces mai repede lan spite😂😂😂
No, apoi io... să vezi...eram cu maică-mea în Anglia și unu o zis către ea că io-s soțu-său 🤭...io de colo foarte mândru 🤭...asta o fo' când aveam 20-21 de ani (cam în 2017).
Hm...
Matur la față, dar minte de copil...
Copil la față, dar minte de adult, matură...
Pentru cei între 28-40 de ani...cred că îi chestia de a reveni la copilarie și/sau la a avea grijă de copilul interior la ce se vede, ce se întâmplă în lume... adică îi greu, te apasă și te bagi, întorci înapoi în cochilie. Dacă asta se dorește, nu e bine...
Lipsa curajului...
Pentru cei până la 18 ani...cred că îi pofta de maturizare (nu știu de unde...).
Bănuiesc că credința în Dumnezeu te face matur, dar să fii și ca un copil (fiți ca și copiii). Ca un copil, NU copilăros.
Nu știu, mai ziceți și voi...
Prima domnișoara e trans ?
Același impact l-am avut și eu.
de la E-uri
copii intre 11 si 20 si cv sunt gen z, aia mai mici ( gen alfa) au inceput sa se dea cu seruri de imbatranire, ceea ce nu e ok, dar nu gen z se dau cu ele (cel putin nu ei au inceput acest trend prostesc).In plus, bineinteles ca persoanele de 16-20 si cv de ani se dau cu machiaj, le ce v ati asteptat? Si nici nu s a luat in considerare ca ei poate arata mai batrani de la stresul excesiv? clar toate problemele vin de la telfon...cu siguranta...
Inainte era generatia cu cheia la gat. Acum este cu cheia la nas 😂
Iar mie imi cere casierul buletinul cand imi cumpar un energizant
Am 19,si nici drq nu imi da mai putin de 24😂
Arat ceva gen chello,da am păr😂