Înapoi la izvoare. O comună din Oltenia se întoarce la fântâni și la toaletele din fundul curții
Вставка
- Опубліковано 9 лют 2025
- Situația de la Vârvoru de Jos, comună din județul Dolj, aflată la 20 de kilometri de Craiova, este un caz de manual pentru eșecul administrațiilor locale din România: un primar aflat în funcție de decenii, angajări pe criterii politice în poziții care necesită competență și diluarea răspunderii până în punctul în care realizările sunt ale celor care conduc, iar eșecurile - ale întregii comunități.
Iar marele eșec de la Vârvoru de Jos este că, după 17 ani de când au intrat în rândul lumii civilizate, grație unei investiții de 4 milioane de lei finanțată de Banca Mondială, oamenii au rămas fără apă la robinet.
Rețeaua de alimentare din comună a încetat să mai funcționeze după ce societatea care o administrează, aflată în subordinea Consiliului Local, a acumulat datorii de peste 300.000 de lei. Legal, primăria nu poate acoperi datoria, dar nici n-ar avea cum pentru că și ea are datorii care îi depășesc bugetul pe 2024. Balanța financiară de la Vârvoru de Jos înclină pe minus: - 1.000 de lei.
Rămași fără apă, oamenii s-au uitat către decidenți: primarul Nicu Tabacu (PSD) și administratorul societății de apă, Cosmin Trandafir, liderul Tineretului Social Democrat din Vârvoru de Jos. Dacă Trandafir încearcă niște explicații spășite, primarul Tabacu se ascunde în spatele lui „toți suntem vinovați” și îi ceartă pe oameni că prea s-au învățat cu stilul modern de viață și au dat uitării spălatul la albie și alte obiceiuri strămoșești.
După două luni fără apă și nicio soluție clară la orizont, sătenii din Vârvoru de Jos s-au resemnat, iar primarul a obosit să mai facă administrație și și-a depus demisia, cu o jumătate de an înainte să-i expire mandatul.
Asta e moștenirea pe care o lasă comunității, după 24 de ani în funcție: înapoi la izvoare și la toaleta din fundul curții.
-------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici: bit.ly/3QRzRkA
‼UPDATE: La scurt timp după ce Recorder a prezentat situația oamenilor din Vârvoru de Jos, care au fost lăsați fără apă la robinet din cauza datoriilor acumulate de firma primăriei, autoritățile s-au mobilizat și au găsit rapid o soluție.
Consiliul Județean (CJ) Dolj a plătit datoria de 130.000 de lei către furnizorul de energie electrică, iar stațiile de pompare a apei au fost rebranșate, rezolvând astfel problema celor peste o mie de locuitori care, timp de două luni, au cărat apă de la izvoare.
Banii plătiți din fondul de urgență al CJ Dolj, condus de Cosmin Dorin Vasile (PSD), salvează și cariera politică a primarului social-democrat din localitate, Nicu Tabacu, care a decis să renunțe la demisie.
„M-am răzgândit în momentul în care am văzut că pot să le dau apă la oameni”, ne-a spus primarul din Vârvoru de Jos. Mai mult, el ne-a confirmat și faptul că intenționează să candideze din nou la alegerile locale din 9 iunie. Ar fi al șaptelea mandat consecutiv.
Firma de utilități publice, care a ajuns în faliment sub conducerea liderului organizației de tineret a PSD din localitate, urmează să fie transformată într-un serviciu din cadrul primăriei în lunile următoare, după ce se încheie procedura de faliment, a precizat edilul Nicu Tabacu.
________________________-
🔴 Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/3QRzRkA
Recorder de ce nu-i spuneti primarului de ce are 6,mandate
Cu mare drag Recorder❤
Foarte fain ca s a rezolvat.
Intrebare: cine le da oamenilor banii inapoi pe instalatiile montate pe timp de criza?
Nesimtitul number one acel primar! Degeaba are parul alb ca el e un cãcat!
@@Eloheiu n are apa..dar are pulover de 500 ron :)) si nu el este de vina ci oamenii care il tin acolo de 20 ani + . Ne meritam soarta !
votati in continuare PSD PNL... si veti avea in continuare saracie si coruptie
Din pacate, e foarte probabil faptul ca multi din batranii care apar in filmare au votat partidele astea socialiste cara aduc numai saracie.
Dar nu poti nici sa dai vina total pe ei, ca pana la urma li s-a impus comunismul si cu asta au crescut, nu au avut de unde sa stie ca exista alte sisteme mai bune de guvernare.
Voteaza orice in romania si veti avea in continuare saracie si coruptie
USR e doar pt corporatisti.
Clar
@@gfs5843 NU-I DEPARTE DE ADEVAR. DAR NICI ADEVARAT
Astazi fara apa, maine fara curent... noi in loc sa evoluam ajungem sa ne lovim iar de problemele de acum 30 de ani. Multumim politicienilor! Toti isi asuma greselile dar nimeni nu raspunde.
Ușor ușor ne obișnuim să plătim doar taxe fără să mai avem nici o utilitate. Mi se pare prea circ ceea ce vedem, fără cuvinte.
Iti sai seama cate skin-uri iti cumparai pe lol cu 25 lei?:))
@@EurovisionESC e o investitie mai buna recorder 😂
Clar vot usr😊😊😊
@@alexa3258 votăm răul cel mai mic
Primarul ala practic certa oamenii pentru faptul ca s-au acomodat la a folosi facilitatile ... secolului asta: masina de spalat automata, toaleta, chiuveta, etc. Practic e vina lor ca s-au obisnuit cu luxul de a spala o masina de spalat si nu manual, la lighean ... acum fiindu-le dificil sa se readapteze. Absolut halucinat omul!
Facilitățile secolului ăsta? Secolului trecut!
Domnul primar ar trebui sa fie obligat de instanta sa isi petreaca restul zilelor in acel sat cu resursele pe care le au locuitorii aceia. Sa spele el rufe la mana, sa care bidoane cu apa, sa se spele la lighean, etc
Are probleme cu sănătatea și cu viața. După ce le rezolvă, poate să facă și altceva. De exemplu, să răspundă la niște întrebări sau chiar… să fie primar din nou! Se pricepe, are experiență, carisma, e om al locului nu vinitura și a plecat cu fruntea sus!!
In curand le taie si curentul. La lumanare toti..ati uitat cum era. La ora 6 culcarea. Ce atata lux😂 Ce primar nenorocit..prosti astia care il aleg..sau mai bine zis..prosti astia care raman in Romania..
Da,primarul certa oamenii.Ce specimen infect.
Suntem ceea ce votam. Spor la vot!
Zi sa faci poc :). Hai ca le stii ...pe dreq ghem . Tu ce votezi bai lumina intunecata :) ? Si de ce ?
Isi merita soarta!Daca te duceai in urma cu 2,3 ani pe acolo si ii intrebai daca is multumiti de primar..toti spuneau ca “DA”!
@@cocobau exact. Daca poporul asta nu ar avea metehnele politicienilor, atunci nu i-ar vota. Si mai mult de atat, politicienii sunt parte din acest popor. Am putea spune ca sunt oglinda poporului. Poate din cauza asta se zice ca fiecare tara are conducatorii pe care ii merita.
@@cocobauÎși merită soarta?!😂 Noi toți ne merităm soarta, pentru că peștele se împute de la cap, și în fruntea ălora, sunt alții și mai mari, care sug populația asta până la măduvă...dar într-adevăr, suntem ceea ce votăm, și cum noi nu avem cu cine vota, suntem un popor al nimănui, individualist și dezinteresat de propria-i soartă!
Vot usrr....
Cât tupeu pe primar. În România, și apa curentă e considerată un lux.
Eh tot le curge creieru pe nas si sunt 100% sigut ca majoritatea tot PSD o sa voteze la alergeri. Am ajuns sa imi pierd empatia, inainte nu aveau alternativa, acum sunt de parere ca isi merita soarta.
Lux e ce poarta primaru pe el nu ce abereaza acolo.
Vrei sa le platesti tu apa alora? E un lux cand preferi sa dai bani pe tigari decat pe apa.
Da, sunt comunitati care nu isi permit sa aiba un sistem de apa curenta. Nu au bani de asa ceva. Daca vrei tu sa le platesti apa...mergi acolo si plateste-le. Eu nu vreau.
Cel mai prost si lipsit de orice sens reportaj al recorder se cand ii urmaresc.
@@A1337E oare polo ,ralph laurent ? Dacă e asa...bluza aia e vreun 600 de lei...
Vot usr .
"Iliescu te votăm, te votăm cu neamul, ca să moară de necaz Ratiu si Câmpeanu !!"
Ghici cine a murit de necaz....nu ei, cu siguranta.
@@RCmadness888Iliescu nu mai moare și desigur că nici necaz nu are.
Am auzit ca o sa il împăieze pe iliescu 😂😂😂
@@RCmadness888 Generatia lor strigau asta in 90
Ne-au dat la dos
Cand au votat pentru o galeata goala, nu au stiut ca tot goala o sa fie si peste ani…
Galeta goala era tocmai pentru a le fi mai usor sa care apa de la fantana dupa ce primaru ii lasa fara apa la robinet. Poti sa zici ce vrei de PSD-isti dar adevaru e ca au furat (banii pentru apa curenta) dar au si facut ceva (au dat galeti cadou in campanie) QED
Exact asa!
❤💛💙💯💯💯💯 BRAVO !!!
N-au de unde sa stie oamenii astia... Cine sa-i educe? Cand politica e proiectata ca sa invarta oamenii dupa propriile interese, ce asteptari sa ai de la oameni de rand needucati si neinformati? E complicat si trist.
damn...
Un om penibil acel primar si o situație tristă, dar des întâlnita in mediul rural. Mulțumim Recorder pentru jurnalismul de calitate!
O să ne meargă bine când n-om mai spune "asta e!"
Adica niciodata......
Exact
vorba unui clasic:romanu de bine de rau se descurca...
Exact! Si omul ala care comenteaza e om care a fost plecat si s-a intors dupa 30 de ani. Cei de-acasa n-au curaj sa spuna nimic. Incredibil tupeul "copilului" - efectiv zambeste ironic!
Mulțumim! Aștept de mult timp un clip nou. E bine venit, foarte buna treaba. Felicitări 🏆🥇🏅🎖Sper sa face si o investigație asupra lui Șoșoacă, nu o mai suport: “..ridicolul personajului său.”
Județul Olt este plin de astfel de povesti de success. Vizitați si pe langa Slatina să vedeți realitate.
daca toti votează aceeasi oameni de ani de zile
Dacă pui ștampilă pe toate nu anulezi nici un vot prietene ... este = ca si cum nu ai fi prezent... jonglează buletinele de vot dupa .... cel mai bine POZĂ la buletinul de vot împreună cu cartea de identitate sa vadă ca ai fost tu sau eu ca persoană si atunci se poate dovedi ce ai votat !
pana si grupul cu traficul si slatina orasul nostru drag sunt grupuri pesediste =))))
In botosani nu au avut deloc apa curenta in mai multe comune si n a mai facut nimeni reportaj. Problema e ca vara seaca si fananile si stau cate 4-5 gospodarii pe o fantana.
@@bricks_by_brick tot este pesedist in aceasta tara !
Sa învățat, pentru că trăim în 2024 nu în 1900-2000 . Evoluam nesimțiților nu dam înapoi!!!
Ce e cu adevărat trist e că acesta nu e nici pe departe un caz izolat. Eu sunt din Vrancea și sunt multe comune în aceeași situație.
În toată țara este la fel!
Mulțumesc echipei Ricorder pentru că aduceți la cunoștnța populației încă o data despre încompetența celor care ne conduc de 34 de ani. Ei încă vor să meargă mai departe cu degradarea țării încă 10 ani. Oameni fără perspective!
România lucrului bine făcut!!! Nu uitați cine vrea un loc la masa NATO
Pai romaniei i-a facut capatu' in 10 ani , acum are nevoie de o provocare mai mare sa puna in cap si NATO....
NATO is not opposed to this town getting water though.
@@TribuniPlebis NATO has nothing to do with the water, :) the comment makes a refference on the pressidents campaign slogan ...
In regiunea aia are PSD'ul toate primariile. Ce treaba are Iohannis? Bine ca nici cu Iohannis nu mi-e rusine.
@@necsoiub Ce treaba are? Cre ca nu ai auzit ultimele stiri. Nu e ciudat cum, acum 8 ani iti faceai campania pentru presedentie contra PSD, apoi, pui partidul sus...
Se contruieste un "imperiu" pentru domnu
Ce primar terminat, auzi care e problema, ca au uitat oamenii sa spele la mana😂😂
Ăla, că altfel nu l pot numi ar trebui sa zboare din funcție a doua zi, dar din păcate doar o sa l mute sau pe altă funcție. Paraziți de oameni ce suntem .
@@iliefilip7691 ce atitudine avea.. de tot cacatu. I-a ramas un pic de cacat la coltu gurii. Ce sa zic, el se poate spala, de aia nu se vede.
Ca acum 100 de ani...de ar durea nesimțirea și rușinea asta. Greu de privit în ce țară trăim.
Mai bine in genunchi in altă țară decât sclav in tara noastră
Pe unii îi doare, dar nu prea ajung altfel de oameni la putere
In moldova e de 2 ori mai rau
Bine că nu a așteptat să plece cu picioarele înainte.
Condiții de ev mediu pt o țară ce se pretinde Europeană.
Sa plateasca domnu trandafir datoria din resurse proprii
Să-l voteze încă 26 ani
Da😂😂😂
Nu are cum că, moare și el la un moment dat. Dar rămân "lătrăii"
Domnule primar pe unde ajungeti dvs sper să ajungă si bolile. Multa pușcărie va doresc!
Să faca Klaus Iohannis contra campanie PSD, iar dupa sa puna PSD ul sus... ca el sa aiba sustinere politica NATO.
Iar romanii fug din tara, suntem a2a natie pe planeta la emigrat. Felicitari
Din europa ...pana ajungem la nivel de "planeta" mai este de mancat, nu tare mult dar mai este !
In rest de acord
A 2a natie la emigrat nu prea cred, cand exista milioane de polonezi, italieni, irlandezi, greci, albenezi etc plecati din tarile lor
A 17-a
Ce are NATO bai cap de platica , in toata fenta asta ? Ca nu fac aia din administratia romaneasca ce trebuie ? Ilegal da prost . Tu .
Thanks
"Un popor de oi naşte un guvern de lupi"
Clar gaste😂
Câtă nesimțire la primaru' lu' pește ... oamenii sunt vinovați că au uitat și să trăiască prin peșteri 🤬🤬🤬
Perfecta dreptate aveti este o nesimtire mare , acum si-a dat demisia a furat destul nu mai are nevoie sa fie votata
Oamenii sunt de vina pentru ca nu si-au platit facturile, au fentat apometrele ca atare s-au adunat pierderi...... Hai sa fim seriosi....
Veniti in Corabia, Olt si localitatile din jur. Acolo vedeti Ciuma Roșie.
Prăpăd!
Ciuma roșie PSD .. dar din pacate românul tot PSD o sa voteze. 😢
Roata hamsterului.....
Dacă pui ștampilă pe toate nu anulezi nici un vot prietene ... este = ca si cum nu ai fi prezent... jonglează buletinele de vot dupa .... cel mai bine POZĂ la buletinul de vot împreună cu cartea de identitate sa vadă ca ai fost tu sau eu ca persoană si atunci se poate dovedi ce ai votat ! .... distribuie mai departe
@@andreimurariu253 esti si tu frate cu psd?
@@andreimurariu253 asa si cum verifici dupa ca chiar au pus ce ai tu in poza? ce faci cu poza?
Vot usr😊😊😊
Felicitări Recorder!
Cu siguranță că ar mai fi rămas multe luni fără apă, bieții oameni dacă nu interveneați voi. Mă bucur mult!
Mulțumim că mai scuturați păduchii ăștia.
Cand toata lumea merge inainte si progreaseaza, oltenia de 30 de ani voteaza PSD si merge inapoi in timp. Poate o sa invete vreodata .. ceva, candva.
e greu sa scoti comunismul din Oltenia... acum fiecare straduta e impanzita de bannere cu "ciuma rosie"
Niciodata! Sunt spalati pe creier grav, Paul Stanescu e seful lor
O sa se schimbe si ei acum... o sa voteze cu pnl :))
Nu contează cu cine votezi. Dacă ai urmărit reportajele Recorder, ai observat ca nu contează partidul, azi este PSD, mâine este PNL, corupția este peste tot!
@@Usureloo 🤣🤣🤣
Asta ar trebui sa vada toti oamenii din toate satele care asteapta de ani de zile sa faca cei din primarii retelele de apa, cand sunt gata lucrarile in unele situatii abia atunci incep problemele. Pe toti functionarii publici si alesii locali ar trebui satat cu ochii ca pe butelie! Felicitari ca expuneti problemele de zi cu zi ale oamenilor ca sa invete cine are capacitatea sa invete din greselile altora, e mai ieftin asa
Sincer, ce mi se pare ciudat e ca exista sat in Romania unde a fost apa curenta atat de mult timp incat oamenii s-au dezobișnuit de fântâni si toaleta in curte
adevarat sunt sate pe langa bucuresti ce nu au asa cva:))
Ideea e ca se cam păcălește contorul la tara.Asa face si socrul meu ca sa ude gazaonul si plantele.😂
@@xvladyx32 ft bine face:))
@@xvladyx32 am mai auzit de-astea. Și pierderile cine le plătește? Nu tot ei, consumatorii?
@@cristianacriss7082 pai o sa se ajunga ca in documentar.Din ce am inteles de la el tot satul face de astea..🤷♂️🤷♂️
Și în comuna Șimnicu de Sus, lângă municipiul Craiova, este o situație asemănătoare. Jumătate din locuitori au apă și canalizare. La restul, fostul primar incompatibil a lucrat prost și a sifonat banii. Au înlocuit țevile din proiect cu unele slabe și astfel a fost în zadar totul, s-a surpat cu totul, dar banii s-au dus. Acum trebuie scos totul și construit din nou, cu alți bani
Saracie mare.... votati la fel si in continuare! 🤣🤣
Ce ușor să acuze primarul oamenii pe care l-au votat , cum sau obișnuit să spună..suntem cu toții vinovați !! oare de cine de amintește?
Si daca l-au votat inseamna ca merita sa isi bata joc de ei? Asa functioneaza democratia azi? Oare in campania lui electorala promitea ca o sa lase localitatea fara apa si a fost ales pentru asta?
Incredibil cat de “redus” e primarul ăsta! Gesturi + exprimare.
Nu pot să îmi imaginez cum poate o primărie să lase satul fără apă, din cauza neplății facturilor.
Incredibil.
Ce atitudine are primarul, și mă mir că mai are picioare, de ce acceptă localnicii situația asta și încă nu au dat foc la primărie, cu funcționari cu tot. Pentru ce sunt plătiți nesimțiții ăia?
Pai nu l.au votat tot ei de 20 de ani??? De ce sa.i rupă picioarele?
L-au votat 6 mandate...
Psdnl lasă cetățenii fără apa, mai acus și fără aer
Asta e dezvoltarea României. Așa știu conducătorii țării, să dezvolte viața țăranului și nu numai. Ne întoarcem în anii boierilor. Conducerea boieri, oamenii țărănimea.
Corect
Comunismul nu a fost bun. Că vezi doamne. E tiranie. Dar acum e mai bine că Sint. Moșieri. Și slugi.
Părinții mei locuiesc într-o comuna la doar 15km de Baia Mare, iar acolo nu există nici măcar tentativa de a se introduce apa sau canalizarea!!
Eu sunt 30km, si intr un final avem si noi curent trifazic si fibra optica. Canalizare apă curentă? Vise... noroc cu oameni au cooperat in rezolvarea problemelor
Mereu mi am dorit transport in comun, pot visa in continuare:(
@@ionutilea7679😢😢😢
Minunile PSD-ului...
Stai cuminte că toți sunt o apă și un pământ . Când ajung la os toți mușcă
@@iliefilip7691 Nu-i tot timpul asa, uita-te cum era Timisoara pe vremea lui Ciuhandu si cum este acum cu Fritz. Exista multe exemple si de comune mici din Romania care s-au dezvoltat mult dupa ce au ales alti primari.
@@metodiusm428 de acord, sunt cu siguranță și exemple bune..doar că ne cam acaparează ciuma. Trebuie sa fie mult mai multe exemple bune
Acesta este rezultatul ....Nu mai votați pentru ulei și zahar !
Clar vot usr.😊
Ulei, Zahar. Si cand da primaru petrecere la Campania electorala sunt toti cu berea in mana si plini de mustar si mici pe la gura. Uitativa la recorder au un Video cu Marcel ciolacu undeva pe un Stadion sau nu mai stiu exact unde toti sunt la Rand la mici si. Bere. Atunci nu mai are nimeni nimic de spus. Toti sunt multumiti ca lau vazut pe ciolacu si unele lau pupat pe obraz. Si pe urma plang toti ca le este greu. Romania lucrului bine facut
Să faceți un videoclip și în comuna Poiana, județul Galați. Aceeași poveste cu primarul în aceeași funcție, moștenită de la tatăl lui. Apa vine la 2 zile (o zi da, una nu) și atunci când vine, vine plină de rugină și nu o ține o zi întreagă ci doar cateva ore. Motivul că vine la 2 zile: este scump curentul deși toți oamenii au apometre și acum au pus și panouri fotovoltaice pentru a genera curent pentru pompele de apa.
Pe lângă faptul că cei care nu l-au votat nu primesc apă cu zilele (pentru ca trimite subalternii din primărie sa oprească apa de la țeava principală).
Ar trebuie făcut și în județul Iași unde apavital face legea,preiau sistemele de alimentare cu apă facute de primăriile din județ,care fac rețelele de apă pe banii lor și apoi le iau apavitalul și reglementează ei ce preț vor.
Multumim mereu, Recorder.
In curand voi lipi abtibildurile de la voi pe cutia instrumentului meu cu care merg peste tot prin lume si prin tara. Tot respectul pt voi ! :)
Sat sarac, fara apa, primarul cu bluza Ralph Polo…no comment
Fix ala a fost primul lucru care mi a sărit și mie în ochi, plus lanțul de la gat. El n-o duce asa rău după 24 de ani de mandat.. 😂
Si ce masini or mai conduce...
Mare atenție.... Și "cu fruntea sus" nu așa la oha, merții' lor de nenorociți!
Problema e ca, poti cumpara voturile lor cu donatia mea!
Am vazut mai multe comentarii ca nu e vina oamenilor ca s needucati, ca politica e facuta sa le ia ochii samd. Asa e peste tot! In Romania nu exista vointa, am 29 de ani si sunt atat de fericit si mandru ca am plecat!
Trist foarte trist ce se întâmplă în Romania din anul 2024
multumim pentru reportaj!
felicitari recorder! inca un material bine facut care ne arata realitatea !
Iubesc documentarele voastre sunt așa de bucuros când apare un episod nou. Informație adevărată
Mă întreb daca azi, 15 Aprilie, primarul.. a părăsit instituția cu fruntea sus asa cum a promis🤦🏻
De bun ce-a fost a iesit pe usa din spate. Sa vina DNA sa ii controleze averile lui si ale familiei
Firește! cum ar fi zis un personaj celebru al anilor 2000 din gușă umflată de sub eșarfă de firma scumpă…
n-a plecat, a retras demisia ca problema e rezolvata acum 🤷♂
UN LUCRU BUN PE CARE TREBUIE SĂ-L URMEZE ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ IAR ÎN FRUNTE SE FIE URSULA CU TOT PARLAMENTARI EUROPENI URNAȚI DE GUVERNUL ROMÎNIEI CĂ TOT VORBEAU DE ECONOMIE ,SĂ VINĂ SĂ IA EXEMPLU ȘI SĂ IMPLEMENTEZE ÎN UNIUNE ,AMIN
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT., zice lumea.
Felicitari pentru inca un material de 10.
Clip nou... asteptam de ceva timp. E bine venit... 😀
Epurarea politica se face cu efort din partea populatiei, daca vin altii decat PSD-PNL si vor sa faca ceva dar cu eforturi din partea populatiei sunt imediat indepartati si ne reintoarcem la "tortionarii" cu care suntem obisnuiti. Nu facem nimic cand odraslele lor omoara oameni cu masinile scumpe luate din banii nostrii, Nu facem nimic cand unii au la vedere masini si ceasuri mai scumpe decat salariul lor pe 10 ani si ne rad in fata, Nu facem nimic si nici nu o sa facem din cauza nu avem cum, peste 70% din populatie este parte din sistem sau asociata cu sistemul si nu vor sa schimbe nimic ca le merge bine. Aceeia care nu sunt parte din sistem au emigrat si nu mai au mare putere ca sunt deconectati de realitate. La mine in oras au inceput ieri, duminica, sa traseze liniile de pe soselele prin oras...ca pe vremea cand erau vizite de la capitala. Dupa alegeri ne intoarcem tacit la probleme noastre si nu mai speram nimic.
Incredibila situatie. Ultimele replici ale primarului m-au siderat, situatie e deastruoasa, iar el declara ca iese cu fruntea sus. Ar trebui sa bagi capul in pamant ca strutul si sa iti ceri scuze ca ai furat pentru partid, nerusinatule. Intr-o tara civilizata, primarul si primaria era schimbata din temelii, ca sa ma exprim diplomatic.
Bravo recorder , sunteti de apreciat pt tot ce faceti
Schimbam primarii rāmân partidele și se fac recalculării pentru menținerea pensiilor speciale de la centru.
Ce ar fi dacă toți s-ar întoarce la origini?
Mergeti si la Corabia, in Olt. Sa vedeți cum arata 3 mandate de PSD conscutive, ale aceluiași individ.
Oraș "cu potential turistic".
Sloganul lui electoral pentru urnatorul mandat este: Continuam Împreună!
Cand iti este dor de casa, vezi un reportaj asemenea si iti trece doru de Romania de tot…
Ai mare dreptate.
😭😭😭😭😭😭😭
Vot usr distribuiti😊
Și de ce nu va întoarceți sa încercați sa schimbați ceva? Vreți sa schimbe alții, sa facă alții, și voi doar sa stați acolo, departe, sa comentați...
Felicitări 10/10. Puteți sa faceți și o investigate la frații noștri de peste Prut. Mai precis asupra ligarchs din Moldova, în special asupra lui Ilan Shor, care a petrecut timp în arest la domiciliu, a fugit în Israel în 2019, unde locuiește în prezent.
Foarte bine le-a făcut, cine l-a votat pe ăla 24 ca primar.
Nu e ca și când a fost ales acum 6 luni primar și s-au trezit acum fără apă.
Nu i-a furat destul.
Sătenii nu sunt victime, sunt complici.
doamne ce feeling de "the last of us" poate sa-mi dea materialul asta. Incredibile cadre, incredibila coloana sonora aleasa; m-ati tinut cu paru ridicat pe spinare 12 min.
Asta au votat asta merita. Nu pot sa le plang de mila cand ei asta voteaza de 30 de ani.
Si tu ce ai votat?
După cum se vede..nu l-au votat..a rezolvat el sa ajungă iar și iar primar
Spor la vot!
Felicitari🏆
Tragic! Multumim pentru munca depusa!
Veniți la Plopșoru, o comuna a județului Gorj, unde primarul în funcție Grigorie Petre, la fel, de 6 mandate, și speră la altul, le zice locuitorilor satului Piscuri că n au nevoie de canalizare, că e "balta în vale"(un firicel de apă" și să deverseze acolo toaletele din locuințe.....
Un efect secundar pozitiv al situației actuale este că indivizii implicați au mai puțin timp pentru a petrece pe platforme de socializare precum Facebook sau TikTok, pe care le consider necorespunzătoare pentru discuții serioase. Aceasta ar putea încuraja un tip de socializare care promovează mai mult respectul și responsabilitatea, aspecte esențiale pentru progresul și maturizarea dialogului social.
Autoritatile locale au tinut in loc România timp de 34 de ani.
Ele sunt cauza principala a inapoierii țării.
Îi cumpără rapid cu 3 mici și 2 beri, pentru încă un mandat. Ciuma roșie lovește din nou. Spor la vot!
Ce nebunie, ca la noi la nimeni. Alții zboară pe lună și alții n-au rețea de apă funcțională. 😢 trist
România secolului 21..asta este adevarata față a acestei țări
Sper ca mai au galetile primite pt care l-au votat pe primar. Nu le plang de mila. Spor la carat!
Distribuiti😉
Trist…foarte trist… în 2024 să se întâmple asta 😢
România lucrului bine făcut! Ce bine ar fi dacă în țara asta fiecare și ar face treaba cu conștiința 😢😢😢
Schimbarea nu incepe prin ei , ci schimbarea incepe de la noi .
Cred că e greșit anul, reportajul trebuia să apară acum 20 de ani. Primarului i se pare un moft sa ai apa la robinet?!
Mulțumim!
TIMIŞOARA ♥️
BRAŞOV ♥️
BUCUREŞTI ♥️
Diaspora Votează Bine 🇷🇴
ROMĂNIA ♥️🇷🇴 VOTEAZĂ 💪DREAPRA UNITĂ
Dragii nostri Romãni , vedem aceste imagini de departe de tara si plecati de multi ani din Romania , dar va spun eu ca nu s-a schimbat nimic »acasa« , multi ne-am dori sa ne intoarcem dar dupa cate vedem ...., nici o sansa .Doamne ajuta
Felicitări recorder
Felicitări pentru emisiune!
'Cu fruntea sus...'...incredibil ce impertinenta...
Ms de clip.... trist e ce se intampla in Romania....
Ce să vorbim. Aici lângă București în siliștea Snagovului vara este oprită apa toată ziua.
Fântâni făcute manual de bunicii celor de scot apă.😢😢😢. Eram copil acum 45 de ani ,tot așa scoteam și noi apă din fântână. Nu este sg localitate cu probleme. Sănătate vă doresc și pace !
Nu este un caz izolat, în Gorj multe comune se confruntă cu această situație din cauza rețelei care a fost făcută pe repede înainte.
A fost nevoie de Recorder ca oamenii sa deschida ochii la alegeri si sa schimbe primarul
Dar cat consuma statia de pompare si restul ? De ce nu se investeste intr o instalatie modesta de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei necesare statiei ? Cine l a ales pe primar si consiliul general? Nu oamenii au votat ? A venit cineva din afara si le au impus ? Oamenii stiu sa se planga aleg partea care le convine vor drepturi dar cu responsabilitatea cum ramane ? A nu fi vinovat nu inseamna a nu fi responsabil. Nu stiu cat de mare e localitatea dar cu cel mult 2000 euro se poate monta o instalatie fotovoltaica sa asigure energia. Si mai stiu ceva doar traiesc in aceasi tara , oamenii daca au de ales intre a fi corecti si a fura vor alege calea mai usoara. Si asta nu are granite , poate fi primar presedinte sau un simplu cetatean. E lipsa educatiei si responsabilizarii. Oamenii aceia pot fi usor ajutati. Dar nu cu vorbe. Si nici pe ei nu i ajuta sa se planga in loc sa faca ceva.
Să știți că unii primari că de exemplu la mine în Corabia cu banii furați aduc sute de oameni din alte părți le fac vize de flotant și cu ajutorul lor câștigă alegerile.....nu îi vede nimeni nu îi întreabă nimeni de sănătate.....bine și localnicii sunt foarte proști altfel nu ar accepta să fie umiliți în halul ăsta.
😂😂🙈🙈
5:37 "de 17 ani n-a mai întreținut nimeni FÂNTÂNILE PUBLICE (...) eu le am spus să nu-și bată joc ..."
păi și fântâna publică a cărui om e? cine trebuie să o aibă în grijă? =))
e tot datoria primăriei atâta timp cât e publică. dacă le reparau/îngrijeau parcă se trezeau cu amenzi cum au mai pățit unii xd
proști cine l mai votează sincer..
democrația constă în guvernarea reprezentativa prin oameni aleși și are la bază pluripartidismului. Dacă lași atâta timp (24 de ani) la putere aceleași om/partid nu prea mai sună că trăiești în democrație..
Și mă plângeam că la mine în sat a stat mult primarul.. (e la al treilea mandat)
PLATITI TAXE TVA ... PLATITII DRAGILOR CA BINE VA FACE !
Mulțumim 🎉
Pun pariu ca domnul primar incepe sa faca niste promisiuni le mai da si cate un sac de faina si il voteaza din nou 😂, vina e a oamenilor care tolereaza bataia asta de joc... Chiar is curios la alegeri am sa ma uit sa vad daca castiga....
Nu mi-e mila sa le ia și aerul asta merita,sa voteze în continuare psd si pnl 😡😡😡🤮🤮
Dar ai altceva de votat ? Exista alternative la psd-pnl in romania ? Exista oameni corecti si capabili care vor sa faca ceva in zonele alea ?
Like, comm și mă uit mai târziu când am timp
Bravo.
Respect !
Asta a zis adevarul!
Pai ce atata apa curenta?
Pai cand ne spalam cu aer?
Nu era smecher?
Iar primarul și aleșii locali își primesc salariile?? Întreb și eu, e comunitatea importantă sau primarul și aleșii?
”Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.„
Matei 7:13-14