E promovată, se știe despre zona aceasta însă azi, nu doar în România ci și în restul lumii, tinerii și chiar cei trecuți de prima tinerețe nu mai sunt interesați de istorie. Ei pricep turismul doar ca city-break și vor facilități de resorturi cu spa și riviere. Dacă s-ar putea să fie plimbați cu microbuzele în zone ca Dubai, să-și facă un set de fotografii apoi să se întindă pe șezlonguri la coktail, țigară, bere și leneveală. Știu ce vorbesc și-mi asum ce afirm pentru că sunt implicat direct în fenomenul turistic. Ca să vă faceți o idee definitivă despre turistul de azi: o familie tânără a făcut reclamații hotelierului și autorităților de pe litoralul românesc pentru că... apa mării era prea rece! Așa că, vă rog frumos, nu mai spuneți că o zonă sau alta nu e destul de promovată în condițiile în care azi informația circulă de câteva sute de ori mai repede decât în urmă cu doar 50 ani. Oamenii s-au schimbat, atât. Mulți dintre noi nici nu știu că trăiesc, de ce trăiesc, nici măcar nu-și dau seama că sunt oameni și că ar trebui să se diferențieze de euglene, amibe, primate sau patrupede. Sărut-mâna! Totuși, vă întreb: ați fost aici? Dacă nu, vă aștept și mă pun la dispoziția dumneavoastră.
Da, se știa, existau deja exploatări active la momentul acela. Ideea construirii teatrului din Oravița a apărut imediat după 1740, după ce Maria Theresia Walburga Amalia Christina a ajuns la cârma imperiului Habsburgic. Lipsa fondurilor financiare, a locației și a sprijinului imperial vor amâna începerea lucrărilor, chiar dacă Maria Theresia a fost de acord cu dorința orăvițenilor. Au fost războaie și tulburări în cadrul imperiului, lupte pentru teritorii cu Prusia și cu imperiul Otoman care dorea recucerirea Banatului. La sfârșitul sec. XVIII, după ultimele incursiuni turcești în Banat, austriecii trimit un nou val de coloniști, al 6-lea, iar la Steierdorful de azi (component al orașului Anina) se vor instala după 1773 coloniști aduși din regiunea Steier a Austriei. La 1790, tăietorul de lemne Nikolaus Mathias Hammer descoperă huila (în Valea lui Andrei), un cărbune necunoscut la acea vreme de către localnici, și va duce o mostră la Direcțiunea Minelor de la Oravița unde va fi răsplătit cu 50 florini pentru descoperirea sa. Imediat se deschid exploatări miniere în zonă, huila bănățeană devenind cel mai căutat cărbune din Europa. În aceeași perioadă Maderspach, un alt proprietar de mine din Oravița, dă ca zestre fiicei sale un teren ce a aparținut instalației de amalgamare a minei Thalia, teren pe care aceasta, deja căsătorită cu directorul tribunalului montanistic și trimisul împăratului în zonă, Lhotka de Zmislov, îl va dona pentru construirea teatrului. La 1795, mai exact. Construirea teatrului va începe la 1814 și se va opri la 1815 din cauză că fondurile se vor epuiza. Urmează spectacole caritabile în decembrie 1815, pentru morții, răniții și familiile victimelor războaielor napoleoniene (orăvițenii au luptat împotriva lui Napoleon în bătălia de la Leipzig, ”bătălia națiunilor”) dar cea mai importantă colectă e cea din martie 1816 când se strânge suma necesară finalizării teatrului. Teatrul din Oravița va fi inaugurat la începutul lui octombrie 1817 de către împăratul Francisc I de Habsburg-Lorena și Carolina Augusta de Bavaria (spectacolele din 5 și 7 octombrie 1817). Deci, huila era descoperită și exploatată la momentul construirii și apoi inaugurării teatrului. Pe la 1845 colonia de mineri de la Steierdorf se dezvoltă și în imediata apropiere se formează o nouă colonie, Anina, unde se deschid alte puțuri de mină. După 1880 exploatarea de la Anina va realiza recordul mondial al extracției de cărbune. După 1950 cele două localități se unesc sub o singură administrație publică formând orașul Anina. Activitatea minieră va lua sfârșit în ianuarie 2006 după o explozie în subteran soldată cu morți și răniți. Resurse de exploatat mai sunt pentru încă cel puțin 100 ani. Cred că am fost explicit dar, totuși, te întreb: ai fost aici?
Extraordinare locuri! 👏🏻❤ Imi doresc mult sa le vizitez.
Spectaculos,păcat că nu e destul promovată în exteriorul României.
UNDE+S PATRIOŢII ! Nu se cunosc şi nu colaboreayă !
E promovată, se știe despre zona aceasta însă azi, nu doar în România ci și în restul lumii, tinerii și chiar cei trecuți de prima tinerețe nu mai sunt interesați de istorie. Ei pricep turismul doar ca city-break și vor facilități de resorturi cu spa și riviere. Dacă s-ar putea să fie plimbați cu microbuzele în zone ca Dubai, să-și facă un set de fotografii apoi să se întindă pe șezlonguri la coktail, țigară, bere și leneveală. Știu ce vorbesc și-mi asum ce afirm pentru că sunt implicat direct în fenomenul turistic. Ca să vă faceți o idee definitivă despre turistul de azi: o familie tânără a făcut reclamații hotelierului și autorităților de pe litoralul românesc pentru că... apa mării era prea rece!
Așa că, vă rog frumos, nu mai spuneți că o zonă sau alta nu e destul de promovată în condițiile în care azi informația circulă de câteva sute de ori mai repede decât în urmă cu doar 50 ani. Oamenii s-au schimbat, atât. Mulți dintre noi nici nu știu că trăiesc, de ce trăiesc, nici măcar nu-și dau seama că sunt oameni și că ar trebui să se diferențieze de euglene, amibe, primate sau patrupede.
Sărut-mâna! Totuși, vă întreb: ați fost aici? Dacă nu, vă aștept și mă pun la dispoziția dumneavoastră.
Cîn a început construcţia teatrului , se ştia despre cărbunele de la Anina ?
Da, se știa, existau deja exploatări active la momentul acela. Ideea construirii teatrului din Oravița a apărut imediat după 1740, după ce Maria Theresia Walburga Amalia Christina a ajuns la cârma imperiului Habsburgic. Lipsa fondurilor financiare, a locației și a sprijinului imperial vor amâna începerea lucrărilor, chiar dacă Maria Theresia a fost de acord cu dorința orăvițenilor. Au fost războaie și tulburări în cadrul imperiului, lupte pentru teritorii cu Prusia și cu imperiul Otoman care dorea recucerirea Banatului. La sfârșitul sec. XVIII, după ultimele incursiuni turcești în Banat, austriecii trimit un nou val de coloniști, al 6-lea, iar la Steierdorful de azi (component al orașului Anina) se vor instala după 1773 coloniști aduși din regiunea Steier a Austriei. La 1790, tăietorul de lemne Nikolaus Mathias Hammer descoperă huila (în Valea lui Andrei), un cărbune necunoscut la acea vreme de către localnici, și va duce o mostră la Direcțiunea Minelor de la Oravița unde va fi răsplătit cu 50 florini pentru descoperirea sa. Imediat se deschid exploatări miniere în zonă, huila bănățeană devenind cel mai căutat cărbune din Europa. În aceeași perioadă Maderspach, un alt proprietar de mine din Oravița, dă ca zestre fiicei sale un teren ce a aparținut instalației de amalgamare a minei Thalia, teren pe care aceasta, deja căsătorită cu directorul tribunalului montanistic și trimisul împăratului în zonă, Lhotka de Zmislov, îl va dona pentru construirea teatrului. La 1795, mai exact. Construirea teatrului va începe la 1814 și se va opri la 1815 din cauză că fondurile se vor epuiza. Urmează spectacole caritabile în decembrie 1815, pentru morții, răniții și familiile victimelor războaielor napoleoniene (orăvițenii au luptat împotriva lui Napoleon în bătălia de la Leipzig, ”bătălia națiunilor”) dar cea mai importantă colectă e cea din martie 1816 când se strânge suma necesară finalizării teatrului. Teatrul din Oravița va fi inaugurat la începutul lui octombrie 1817 de către împăratul Francisc I de Habsburg-Lorena și Carolina Augusta de Bavaria (spectacolele din 5 și 7 octombrie 1817). Deci, huila era descoperită și exploatată la momentul construirii și apoi inaugurării teatrului. Pe la 1845 colonia de mineri de la Steierdorf se dezvoltă și în imediata apropiere se formează o nouă colonie, Anina, unde se deschid alte puțuri de mină. După 1880 exploatarea de la Anina va realiza recordul mondial al extracției de cărbune. După 1950 cele două localități se unesc sub o singură administrație publică formând orașul Anina. Activitatea minieră va lua sfârșit în ianuarie 2006 după o explozie în subteran soldată cu morți și răniți. Resurse de exploatat mai sunt pentru încă cel puțin 100 ani.
Cred că am fost explicit dar, totuși, te întreb: ai fost aici?