Felicitări dna Redactor, Ati invitat un om, medic cu conștiință, responsabil și față de actul medical și față de implicațiile sociale. Directorii și președinții Caselor de Asigurări de sănătate, sunt ciocoii noi, proprietarii de conștiințe celor mai instruite categorii profesionale. Prin aroganța lor și fărădelegilor prin isi exprima dictatura, zeci de mii de medici aleg drumul străinătății. Toti Președinții CNAS ar trebui excluși din funcțiile publice, sa caute de lucru în sistemul privat. Nu numai ei, dar și copiii lor, nepoții lor. Medicii trec prin tinerețe, fără s-o cunoască, cu frustrări existențiale, cu sacrificii așa de multe și denigrare organizată de cei cu imunitatea oferită presei, justiției și bineînțeles politicului. Personal le-am trăit în ambele regimuri politice, care se pot compara prin dimensiunile nedreptății.
Il cunosc de 10 ani si ii multumesc lui Dzeu ca l am intalnit .Sunt o pacienta fericita .Pana cand?Stiu ca dl dr a facut tot ce trebuia .Si fac parte si eu dintre aceia pe care ii prindea miezul noptii la usa cabinetului , impreune cu multi altii .
MINUNATA EMISIUNE! MINUNATA E DNA EUGENIA VODA! PROF UNIV PENSIONAR ELENA-NATALIA IONESCU, la un moment dat se făceau niște anchete la reviste, despre emisiuni - am fost oricum prima dacă nu și printre f putinii cititori care au votat-o pe DNA VODA! O prețuiesc și ii doresc viata lunga!
De ce in trei sferturi de an, de cand m-am vaccinat am ajuns atât de bolnavă încât nu- mi vine sa cred, ce multe boli noi mi-au găsit.. Om sportiv.... Urcam munții... Eram pozitivă și făceam multa mișcare.., la lucru I-mi spunea șefa ca sunt prea activă.. Ca merg atât de repede sa rezolv problema în azil..... Acum nu mai pot merge.... Ma opresc din10 în 10 min.... Nu am aer..
ACEST MAYERIAL ESTE DESTUL DE RECENT. dar vreau sa i cer un raspuns d nei Eugenia Voda. Elisey Mysin este cel mai tanar si excelent profesionist .muzician pianist. Ar fi super o inregistrare cu dansul pe on line . E o exceptionala experienta . Asta pentru ca e profesionist. Acum sa vad ce ziceti aici.
Nu știu când ați făcut emisiunea asta dar va spun eu sigur ca în 2017 la salariul minim se cotiza cu 40 de lei la sănătate și acum cu 250 deci 500 și la suta și ce s-a schimbat în sistem în afara de mărirea salariilor medicilor ?
Din păcate târziu își dau seama oamenii ce greșeală au făcut vaccinandu-se și au îndemnat și pe alții sa facă vaccinul, doamna Geony încercați prin toate mijloacele sa va recuperați sănătatea.
Un om minunat , dătător de speranță ! Atitudine de om bun , profesionist și sufletist !
Deosebit respect. Viață lungă şi plină de satisfacții. Dumnezeu să vă binecuvânteze.întreaga familie.
Ce om minunat !Parca nu-mi vine sa cred ca mai sant si astfel de medici !
Felicitări dna Redactor,
Ati invitat un om, medic cu conștiință, responsabil și față de actul medical și față de implicațiile sociale. Directorii și președinții Caselor de Asigurări de sănătate, sunt ciocoii noi, proprietarii de conștiințe celor mai instruite categorii profesionale. Prin aroganța lor și fărădelegilor prin isi exprima dictatura, zeci de mii de medici aleg drumul străinătății. Toti Președinții CNAS ar trebui excluși din funcțiile publice, sa caute de lucru în sistemul privat. Nu numai ei, dar și copiii lor, nepoții lor. Medicii trec prin tinerețe, fără s-o cunoască, cu frustrări existențiale, cu sacrificii așa de multe și denigrare organizată de cei cu imunitatea oferită presei, justiției și bineînțeles politicului. Personal le-am trăit în ambele regimuri politice, care se pot compara prin dimensiunile nedreptății.
Sa tot asculti un astfel de OM si nu te saturi !!👍
Il cunosc de 10 ani si ii multumesc lui Dzeu ca l am intalnit .Sunt o pacienta fericita .Pana cand?Stiu ca dl dr a facut tot ce trebuia .Si fac parte si eu dintre aceia pe care ii prindea miezul noptii la usa cabinetului , impreune cu multi altii .
Frumoase emisiune printre cele mai frumoase emisiuni trăiască Eugenia Vodă
MINUNATA EMISIUNE! MINUNATA E DNA EUGENIA VODA! PROF UNIV PENSIONAR ELENA-NATALIA IONESCU, la un moment dat se făceau niște anchete la reviste, despre emisiuni - am fost oricum prima dacă nu și printre f putinii cititori care au votat-o pe DNA VODA! O prețuiesc și ii doresc viata lunga!
Un medic minunat.Respect. Acelasi respect pentru dr. Burnei.Mi-a operat copilul.
Excepțional Om și Doctor!
Respect maxim!❤
Mare om! Felicitari!
De ce in trei sferturi de an, de cand m-am vaccinat am ajuns atât de bolnavă încât nu- mi vine sa cred, ce multe boli noi mi-au găsit.. Om sportiv.... Urcam munții... Eram pozitivă și făceam multa mișcare.., la lucru I-mi spunea șefa ca sunt prea activă.. Ca merg atât de repede sa rezolv problema în azil..... Acum nu mai pot merge.... Ma opresc din10 în 10 min.... Nu am aer..
Un profesionist Adevarat
Mulțumesc.
Domnule doctor sunteți minunat,dar eu am avut o prietenă în Germania unde sunt toate posibilitățile dar tot a plecat la cer și au rămas 2 copii mici.
Simpatic, medicul!
Respect respect respect😮
ACEST MAYERIAL ESTE DESTUL DE RECENT. dar vreau sa i cer un raspuns d nei Eugenia Voda. Elisey Mysin este cel mai tanar si excelent profesionist .muzician pianist. Ar fi super o inregistrare cu dansul pe on line . E o exceptionala experienta . Asta pentru ca e profesionist.
Acum sa vad ce ziceti aici.
Respect!
Nice
Nu știu când ați făcut emisiunea asta dar va spun eu sigur ca în 2017 la salariul minim se cotiza cu 40 de lei la sănătate și acum cu 250 deci 500 și la suta și ce s-a schimbat în sistem în afara de mărirea salariilor medicilor ?
😂❤❤❤❤❤❤❤❤
Puneți un sonor mai ridicat
Ar fi minunat dacă ar fi invitat și Doctorul Profesor DANAILA"scruptorul de creiere"
In fine.... Am făcut o mare greșeală vaccina du-mă!!!!!!!!!!
Din păcate târziu își dau seama oamenii ce greșeală au făcut vaccinandu-se și au îndemnat și pe alții sa facă vaccinul, doamna Geony încercați prin toate mijloacele sa va recuperați sănătatea.
@@antonileana1984 Da... Da încerc să fac asta, nu știu cât și dacă o sa reusesc,, mulțumesc!
Sora mea mai mică a murit acum 2 luni..
Ce mizerii i s-au făcut dl.dr.Burnei!
12:30
11:55