Am facut paine si cu drojdia pusa la inceput in apa calda apoi faina, si cu drojdia pusa la sfarsit, peste faina. Cea mai buna si mai crescuta iese painea cu drojdia pusa la inceput impreuna cu uleiul si zaharul si lasata cam 5 minute inainte sa se dea drumul la masina. Sarea se pune departe de drojdie, deci ultima, peste faina.
Salut, am și eu o mașină de făcut pâine tefal și referitor la ordinea care se face pentru dozaj, prima dată se adaugă uleiul care se pune pe ambele aripioare, apoi se adaugă apă călduță, făină, și deasupra făinii puneți sare, zahăr și drojdie, se introduce cuva în aparat și se alege programul dorit, după terminarea programului se scoate cuva se scutură un pic după care se scoate pâinea, se lasă cuva să se răcească bine și atenție, cuva nu se spală cu apă pe interior sau exterior, sau să se adauge detergenți, să se atingă mecanismul de sub cuvă, în interiorul cuvei și pe aripioară este un strat de tefal, nu se umple cu apă, nu se spală cu buretele sau partea abrazivă sau sârmă, se ia o lavetă de bucătărie se înmoaie în apă călduță se stoarce și se curăță pe interiorul cuvei inclusiv aripioara care se bagă sub jetul de apă fără detergenți, doresc să aduc la cunoștință că această cuvă este consumabilă și la o perioadă de timp trebuie înlocuită, de aceea vă sfătuiesc să încercați și dvs ceea ce am scris mai sus și se vor cunoaște rezultatele, mulțumesc, cu stimă.
Buna.Sunt Diana.Va spun cum fac eu: cand mas a terminat sa si faca ciclul de ametec de la inceputul programului( tot ala scurt de 1,35 h) bag mana n cuva si scot de sub coca carligul cu mas functionand.Am pus 50-60 ml apa,365 g faina +100 g faina in care am dizolvat 15 g drojdie proaspata si mi a iesit o paine moale de1 ,200 kg Multumesc pt videclip mi a fost de folos.O zi buna!
Buna seara si La multi ani! Am achizitionat de curand o mașină de făcut pâine Pain Plaisir de la Tefal.Din pacate pe unele paini de 1kg,raman urme de faina neframantata,dar spre surprinderea mea in aceasta seara am gasit si in paine,in conditiile in care respect retetele recomandate de producator.Oare unde gresesc?Multumesc frumos pentru ajutor.
La fel și la mine rămâne făină dar eu m-am obișnuit să ajut puțin aluatul la frământare, cu o paletă de silicon dau făina de pe pereții vasului și gata.
la amestecare trebuie urmarit. se regleaza din apa si ulei. daca e prea uscata si nu se amesteca bine se mai pune putina apa si apoi ulei pentru omogenizare. sa arate bine ca un aluat. eu am mai pus de vreo 3 ori cate putin ulei in timpul amestecarii .
Să se scoată paleta imediat după ce s-a frămîntat aluatul .Cu mîna ușor unsă cu ulei se dă aluatul intr-o parte ,se scoate paleta apoi se nivelează.Eu am avut probleme că are 2 palete cuva.Acum e ff bine.Iar ca să nu fie tare coaja după scoaterea cuvei din mașină se lasă pe un grătar din lemn 10 min in poziția culcat .
Haideți să vă spun eu exact cum scrie la carte că se procedează pt programul 5,acesta care este in videoclip.Deci: va spun in ordinea in care se pun ingredientele: apa 360 ml,sare o măsură mica,ulei 2,5 măsură mare,lapte praf 2 masuri mari,zahar 1 măsură mare,urmează 565 Gr faina și numai după aceea se pune drojdia uscata( drojdia se pune peste faina pt a nu atinge lichidele),3 măsuri mici sau mai simplu un plic de 7 grame.Urmati acești pași și veți vedea ce pâine grozava o să vă iasă. Setați gramajul la 1000, rumenire mediu.Sycces!
Buna ziua, nu a ti specifica cita faina. EU pot Sa DAU un sfat piinea puteti pune in congelator Takata cit credenti ca mincati o data. Piinea pusa la frigider Dez volta bacterii de la cald la frig. Mai bine congelator. O ZI buna va doresc.
Bun sfat! Bacteria care se dezvolta un frigider, specifica cerealelor e Clostridium Cereus, poate da complicatii urâte ce pot duce pana la deces. Apare in pastele de grau mai vechi de 3 zile, orez fiert, paine - ținute la frigider scoase si iar băgate. ---- Mie, pâinea facuta de mașinuță sau de mine la cuptor, normal mi se pastreaza 2-3 zile fara probleme. Trebuie tinută învelită in prosop de bucatarie curat, de preferința de bumbac, nu in punga de plastic. Cand e prospat scoasă trebuie lasată "sa respire" neacoperită vreo jumate de ora. Asa nu se face condens, deci nu apare mucegaiul.
Folosesc de aproape 12 ani masina de paine,nu spal cuva...sa nu se zgarie,o curat cand e uscat totul cu o laveta uscata initial ,daca e nevoie...umeda. Dupa cativa ani a curs jos apa,unde ai aratat,sotul meu a pus ceva garnitura si ay trecut ani si nu a mai curs. Painea o tin...doar in frigider. Acum dupa 12 ani,trebuie sa schimb masina,as vrea acest model. Poate ne faci cottage cheese sa vedem ce iese 😊
Bună. Am cumpărat și eu masina aceasta de facut pâine. Dar sunt în cartea de rețete unde scrie ca trebuie pus și lapte praf. Asta mă duce în eroare. Ati pus și d tră cumva?
Eu nu am avut problema asta niciodată. O scot imediat când face bipul de final. Iar dacă vreau să o scot mai "brunetă" o mai las 15-20 minute după finalul programului.
BunaSunt DianaUn sfat,cum fac eu: pun cu 50 -60 ml mai multa apa , 100 g faina,15 g drojdie proaspata ,si iese painea de1 kg 200 g Referitor la paleta cand mas se opreste din amestecat bag mana pe sub coca si scot paleta,cu mas in functionare! succes! ms de videoclip mi a fost de folos! o zi excelenta!
salut. Eu cred ca ai pus cam multa drojdie. Totusi, pt a nu strica paleta, eu am blocat.o definitiv in cuva. Dupa ce painea este gata, iese forte usor din cuva, chiar cu paleta blocata. Incearca!
Eu am pus Ingredientele tot . E? Da in loc de drojdie am pus din aceia la cub sau cum sa zic . e de 40 sau 60 gr da am tăiat din ea și am cîntăreților la cintat ca gramajul sa fie de 10 gr cit e drojdia uscata . La final mi-a ieșit piinea lăsată nu crescută aproape tare . De ce sa lăsat sau nu a crescut . 500 gr de faina am pus cite o lingurița a masurici 1 de sare 1 de zahăr și aproape 2 lingurițe a masuricii mari de ulei . Am pus de măsline ca de ăla folosesc . Pina acum a mers da de 2 ori se lasă . Am pus in apa ca gramaj drojdia pina sa dizolvat . Ce nu am făcut bine?
@@FlorinRusu Mulțumesc. Pe programul 5 fac și eu de 750g 280ml. APA 1lig.sare 1ligura de ULEI 445GR.FAINA și un plic DROJDIE. E foarte bună dar vreau să mai încerc.
Întrebare pentru toată lumea și vreau sa încerc as dori sa folosesc acest aparat doar pentru copt se poate 🤔 ?. Vreau sa frământ eu faina cu tot ce trebuie în ea o las sa crească unpic și o bag în aparat . A încercat cineva asa ceva? e bine ?
Totul p fost ok in afară de cantitatea făinii pe care nu ai specificato. Eu ca să fac pâine după acest video, nu se cunoaște cantitatea făinii. Nu înțeleg de ce ai pierdut firul....
Reteta Nu este buna !!! Reteta cea mai buna este cea veche ungureasca ,o recomand facuta cu mina,banuiesc ca pierzi mai mult timp pe tableta si telefon de cit acea sa framinti o piine buna de casa
Am facut paine si cu drojdia pusa la inceput in apa calda apoi faina, si cu drojdia pusa la sfarsit, peste faina. Cea mai buna si mai crescuta iese painea cu drojdia pusa la inceput
impreuna cu uleiul si zaharul si lasata cam 5 minute inainte sa se dea drumul la masina.
Sarea se pune departe de drojdie, deci ultima, peste faina.
Salut, am și eu o mașină de făcut pâine tefal și referitor la ordinea care se face pentru dozaj, prima dată se adaugă uleiul care se pune pe ambele aripioare, apoi se adaugă apă călduță, făină, și deasupra făinii puneți sare, zahăr și drojdie, se introduce cuva în aparat și se alege programul dorit, după terminarea programului se scoate cuva se scutură un pic după care se scoate pâinea, se lasă cuva să se răcească bine și atenție, cuva nu se spală cu apă pe interior sau exterior, sau să se adauge detergenți, să se atingă mecanismul de sub cuvă, în interiorul cuvei și pe aripioară este un strat de tefal, nu se umple cu apă, nu se spală cu buretele sau partea abrazivă sau sârmă, se ia o lavetă de bucătărie se înmoaie în apă călduță se stoarce și se curăță pe interiorul cuvei inclusiv aripioara care se bagă sub jetul de apă fără detergenți, doresc să aduc la cunoștință că această cuvă este consumabilă și la o perioadă de timp trebuie înlocuită, de aceea vă sfătuiesc să încercați și dvs ceea ce am scris mai sus și se vor cunoaște rezultatele, mulțumesc, cu stimă.
abia acuma am luat si eu masina sunt curios cum iese misto video🙂
Buna.Sunt Diana.Va spun cum fac eu: cand mas a terminat sa si faca ciclul de ametec de la inceputul programului( tot ala scurt de 1,35 h) bag mana n cuva si scot de sub coca carligul cu mas functionand.Am pus 50-60 ml apa,365 g faina +100 g faina in care am dizolvat 15 g drojdie proaspata si mi a iesit o paine moale de1 ,200 kg Multumesc pt videclip mi a fost de folos.O zi buna!
Consumă mult mașina asta de făcut pâine ! Mulțumesc !
Buna seara si La multi ani! Am achizitionat de curand o mașină de făcut pâine Pain Plaisir de la Tefal.Din pacate pe unele paini de 1kg,raman urme de faina neframantata,dar spre surprinderea mea in aceasta seara am gasit si in paine,in conditiile in care respect retetele recomandate de producator.Oare unde gresesc?Multumesc frumos pentru ajutor.
La fel și la mine rămâne făină dar eu m-am obișnuit să ajut puțin aluatul la frământare, cu o paletă de silicon dau făina de pe pereții vasului și gata.
la amestecare trebuie urmarit. se regleaza din apa si ulei. daca e prea uscata si nu se amesteca bine se mai pune putina apa si apoi ulei pentru omogenizare. sa arate bine ca un aluat. eu am mai pus de vreo 3 ori cate putin ulei in timpul amestecarii .
Am si eu masina asemanatoare de la tefal. In manual zice ceva despre invartit cuva in timpul coacerii. Ii faci ceva de genul?
Ps .painea o tin in punga de plastic la frigider nu de hartie ca se usuca mai repede!
Să se scoată paleta imediat după ce s-a frămîntat aluatul .Cu mîna ușor unsă cu ulei se dă aluatul intr-o parte ,se scoate paleta apoi se nivelează.Eu am avut probleme că are 2 palete cuva.Acum e ff bine.Iar ca să nu fie tare coaja după scoaterea cuvei din mașină se lasă pe un grătar din lemn 10 min in poziția culcat .
Haideți să vă spun eu exact cum scrie la carte că se procedează pt programul 5,acesta care este in videoclip.Deci: va spun in ordinea in care se pun ingredientele: apa 360 ml,sare o măsură mica,ulei 2,5 măsură mare,lapte praf 2 masuri mari,zahar 1 măsură mare,urmează 565 Gr faina și numai după aceea se pune drojdia uscata( drojdia se pune peste faina pt a nu atinge lichidele),3 măsuri mici sau mai simplu un plic de 7 grame.Urmati acești pași și veți vedea ce pâine grozava o să vă iasă. Setați gramajul la 1000, rumenire mediu.Sycces!
Buna ziua, nu a ti specifica cita faina. EU pot Sa DAU un sfat piinea puteti pune in congelator Takata cit credenti ca mincati o data. Piinea pusa la frigider Dez volta bacterii de la cald la frig. Mai bine congelator. O ZI buna va doresc.
Bun sfat! Bacteria care se dezvolta un frigider, specifica cerealelor e Clostridium Cereus, poate da complicatii urâte ce pot duce pana la deces. Apare in pastele de grau mai vechi de 3 zile, orez fiert, paine - ținute la frigider scoase si iar băgate. ---- Mie, pâinea facuta de mașinuță sau de mine la cuptor, normal mi se pastreaza 2-3 zile fara probleme. Trebuie tinută învelită in prosop de bucatarie curat, de preferința de bumbac, nu in punga de plastic. Cand e prospat scoasă trebuie lasată "sa respire" neacoperită vreo jumate de ora. Asa nu se face condens, deci nu apare mucegaiul.
In mod normal, odata cu masina vine un mic carlig,ala se foloseste sa scoți cuțitul din pâine, dupa ce e gata, fara sa strici painea sau cuțitul
Folosesc de aproape 12 ani masina de paine,nu spal cuva...sa nu se zgarie,o curat cand e uscat totul cu o laveta uscata initial ,daca e nevoie...umeda.
Dupa cativa ani a curs jos apa,unde ai aratat,sotul meu a pus ceva garnitura si ay trecut ani si nu a mai curs.
Painea o tin...doar in frigider.
Acum dupa 12 ani,trebuie sa schimb masina,as vrea acest model.
Poate ne faci cottage cheese sa vedem ce iese 😊
Bună. Cum pot afla ca la câte rețete sunt în carte sa știu și cât timp are totalul. Adică de la frământat până la sfârșitul coaceri. Mulțumesc.
Salut am si eu masina de paine Tefal poti sami trimiti o reteta de paine 1500 si pe ce program multumesc❤❤❤❤
Faceti piinea cu manutele pentru ca piinea trebuie impaturita si fara functie cu framintare si ese ok
Buna, ai facut vreodata paine de secara in masina de copt paine?
Încă nu
Faina cat ati pus? Multumesc!
565 grame
Salutare! Ma impotmolesc la final de fiecare data cand trebuie sa scot painea din cuva. De ce se desprinde oare atat de greu?
Eu scutur cuva.
Acum am cumpărat și eu aștept sa vad ce știe sa faca
Bună. Am cumpărat și eu masina aceasta de facut pâine. Dar sunt în cartea de rețete unde scrie ca trebuie pus și lapte praf. Asta mă duce în eroare. Ati pus și d tră cumva?
Eu nu am pus niciodată lapte praf.
Mulțumesc mult!
Dupa ce sa copt painea la cât timp o pot scoate din cuva pentru ca la.mine sa lipit de ea,mulțumesc.
Eu nu am avut problema asta niciodată. O scot imediat când face bipul de final. Iar dacă vreau să o scot mai "brunetă" o mai las 15-20 minute după finalul programului.
BunaSunt DianaUn sfat,cum fac eu: pun cu 50 -60 ml mai multa apa , 100 g faina,15 g drojdie proaspata ,si iese painea de1 kg 200 g Referitor la paleta cand mas se opreste din amestecat bag mana pe sub coca si scot paleta,cu mas in functionare! succes! ms de videoclip mi a fost de folos! o zi excelenta!
salut. Eu cred ca ai pus cam multa drojdie. Totusi, pt a nu strica paleta, eu am blocat.o definitiv in cuva. Dupa ce painea este gata, iese forte usor din cuva, chiar cu paleta blocata. Incearca!
Cum ai blocat o?
Da așa este
Hello, can you send me the recipe book please? English pages will be enough.
Please give me an email. Thx
Bună ziua . Cu ce cântăriți făină?
Cântar de bucătărie.
Eu am pus Ingredientele tot . E? Da in loc de drojdie am pus din aceia la cub sau cum sa zic . e de 40 sau 60 gr da am tăiat din ea și am cîntăreților la cintat ca gramajul sa fie de 10 gr cit e drojdia uscata . La final mi-a ieșit piinea lăsată nu crescută aproape tare . De ce sa lăsat sau nu a crescut . 500 gr de faina am pus cite o lingurița a masurici 1 de sare 1 de zahăr și aproape 2 lingurițe a masuricii mari de ulei . Am pus de măsline ca de ăla folosesc . Pina acum a mers da de 2 ori se lasă . Am pus in apa ca gramaj drojdia pina sa dizolvat . Ce nu am făcut bine?
Da nici pe ce program ați făcut nu ziceți 👍😊
10 gr uscata e apr 25 proaspata
Programul 5
@@FlorinRusu Mulțumesc. Pe programul 5 fac și eu de 750g 280ml. APA 1lig.sare 1ligura de ULEI 445GR.FAINA și un plic DROJDIE. E foarte bună dar vreau să mai încerc.
@@uliciumonica1428 attentie la drojdie,daca e prea multa se lasa painea(cade)
Câtă făină ai pus?
Am încercat și eu aceasta mașina, doar ca îmi iese pâinea parca ar fi cleioasa, și nu înțeleg de ce. Ulei nu pun. Oare cu ce greșesc?!
Citește ceea ce am postat eu și respectă întocmai...
Bună ziua, dar nu ați menționat câta faină puneți, nici în videoclipul ăsta și nici în celălalt!
565 grame
Întrebare pentru toată lumea și vreau sa încerc as dori sa folosesc acest aparat doar pentru copt se poate 🤔 ?. Vreau sa frământ eu faina cu tot ce trebuie în ea o las sa crească unpic și o bag în aparat . A încercat cineva asa ceva? e bine ?
Are program doar de copt
inlocuiti paleta cu una noua, teflonul sarit e toxic. de asemenea si cuva daca se zgarie trebuie inlocuita.
Mulțumim pentru sfat!
Se gasesc de inlocuit ( shop-uri online) eu vreau sa imi iau deja chiar daca încă nu imi trebuie. Sa fie la indemâna. 😊
Prima data pui uleiul si ungi cu pensula,pe dinăuntru.
Bun răspuns!
Totul p fost ok in afară de cantitatea făinii pe care nu ai specificato. Eu ca să fac pâine după acest video, nu se cunoaște cantitatea făinii. Nu înțeleg de ce ai pierdut firul....
Nu am fost atenta la câta faina puneti
Cîta făină se pune la progra.ul refud?
Dați o rețetă la 500 g,750 cita faina apa drojdie,sare zahar
Cel mai bine pâinea sta in congelator.
pot pune un kl de faina an ia mărimea iei e de kl
nu mai merge nimeni la scoala in tara asta ?!! deveniti chiar obositori !!!
Reteta Nu este buna !!!
Reteta cea mai buna este cea veche ungureasca ,o recomand facuta cu mina,banuiesc ca pierzi mai mult timp pe tableta si telefon de cit acea sa framinti o piine buna de casa
Sugiuc !