Dincolo de de tot ce s-a vehiculat în presă și media sau de percepția opiniei publice, în arest podcast, transpare OMUL Viorica Dăncilă, cu bune și cu mai puțin bune, dar cu experiența și înțelepciunea vieții, cu valori și principii și demnitatea asumării depline, semn al unei maturități, totuși și autenticități de necontestat. FELICITĂRI STIMATĂ DOAMNĂ, Felicitări, Maestre Damian Drăghici și cu Dumnezeu înainte!
Apreciez că acest om, aceasta femeie, Viorica Dancila, așa cum o considera multi, așa cum o consideram și eu la un moment dat, este un exemplu de tărie de caracter și de coloana vertebrala. Printre puținii oameni asumati și demni până la capăt! ♥️Cu stimă!!
Este al treilea interviu în care o urmăresc pe doamna președinte și spun de fiecare dată: echilibru în gândire, eleganță, căldură și nu în ultimul rând hotărâre și verticalitate. Un lider care ne face cinste! Punctez: Viitorul României depinde de NOI!
O doamna generoasa,demna,puternica,iertătoare, luptătoare,care a dat dovada de patriotism,cum nu a avut nici unul pana atunci.Admiratie și respect,pt un asemenea om! Felicitari și mulțumiri pt amândoi,succes în tot ce va propuneți!
Bună seara. Ne bucurăm să aflam mai multe despre Doamna Viorica Dancilă . . Pentru mine este o dovadă de eleganță, diplomație și rafinament. Felicitări pentru emisiune!
Felicitări pt emisiune. Ori ce ar spune cârcotașii, doamna Dancila vorbește cursiv, coerent și, mai mult decât orice pe Lume, dansa este un OM cu inima mare, ca a reușit sa și asume creșterea unui suflețel de copil abandonat!!! Tooot respectul pt aceasta DOAMNA și MAMA ADEVĂRATĂ! Tot respectul meu.
@@florentinadeacu3912 Draga ,sunt romani cu situatii precare,muncitori ,inimosi care au adoptat copilasi,dar asta nu inseamna ca merita sau ca sunt capabili sa fie in fruntea tarii.
Multumim pentru eminsiune, in ceea ce o priveste pe d-na Viorica Dancila doar cuvinte de lauda si respect pentru ca este un Om asa cum multi ar trebui sa fim, sa dam dovada de bunatate, de unitate si de iertare. Doamne ajuta in demersul d-voastra alaturi de NOI!
Unitate si iertare pe munca noastra? Doamna, in timpul conducerii partidului din care a facut parte doamna stiti ca au marit contributiile din salariu si impartim 45% cu statul? Sustineti pensiile speciale? Noi oamenii normali contribuim cu 3 lei si luam 1 leu pensie, iar ei iau de zeci de ori mai mult. De asta ne meritam soarta, ca aveti drept de vot!
@@feliciasurdu2083 adevărul e că gașca Iohannis, Ciuca, Câțu sunt mari culți și salvatori. De când au venit la conducere rahații ăștia cu ochi românii o duc și mai rău. Cred că doamna Dancila a greșit că s-a aliat cu cine nu trebuie dar e mult mai umană și mai capabilă decât s-a văzut. Ce am văzut cu toții despre ea a fost ce a vrut Iohannis să vedeți.
Intr-adevar un podcast demn de toata atentia noastra! Am avut oportunitatea de a auzi lucruri nestiute despre doamna Viorica Dancila. Este frumos si de bun augur pentru noi sa vedem sinceritate, transparenta si iubire de tara. Felicitari pentru acest interviu deosebit!
Viorica Dancila a fost aspru criticata de un popor roman pe atunci foarte revoltat și înfuriat de deciziile politice luate in acea perioada. A fost un cal de bătaie, insa nimeni nu a observat blândețea și sufletul ei curat. Pana la urma suntem toți oameni și Dumnezeu ne judeca pentru toate Greșelile
America si Germania nu au veut sa conduca ea era posibil sa fie iubita de romani si chiar sa faca ceva penttu romani..si a fost scoasa ..se vede pe cine au pus in locul ei...
Așa este. A fost criticata de unii care abia leagă 2 propoziții. A fost luată in ras când a vrut sa vorbească in română, in ROMÂNIA, in loc de engleză. Urat…! Ma întreb dacă acei oameni stiu mai bine engleză? Este o doamna deosebita și îmi pare rau de faptul ca ceilalți nu au știut sa o aprecieze
Ca și politician ar trebui sa fi criticat pentru "blândețea și sufletul curat"? Calități care least cauta la un profesor nu într-un om la carja tari, dar sunt sigur ca experți pe youtube stiu mai bine
Felicitări pt emisiune! Va multumim dna Viorica Dancila pt exemplul pe care ni-l dati noua tuturor. Va prețuiesc si am incredere in dvs si in partidul Națiune Oameni Împreună.
Doamna Dancila pe lângă faptul că este un adevărat patriot , este și un om minunat, bun la suflet, vorba blândă, să o tot asculți! Este un om deosebit!
Un personaj mediocru al haznalei numita politica romaneasca, aruncata in joc de un infractor si dupa unsa prin BNR. Nu pot sa respect asa ceva, dar fiecare are opinia lui
Un invitat de excepție domnule Drăghici!Un OM adevarat!Un OM care a ramas OM in pofida tuturor încercărilor! România mai are o șansă cu asemenea oameni!
Doamna Dancila ,familia mea v a stimat si apreciat ,in toata acea perioada ,in care multi va muscau de undeva.Noi v am simtit si perceput asa cum erati cu adevarat ;un om valoros si de exceptie.Dar asa cum romanii au genetic inoculat ,se mananca intre ei si sar in ajutorul strainilor.VVai de natia noastra !
Complimente si felicitãri,Viorica Dãncilã! O adevãratã Lady: limbaj,comportament,liniarã,etc si tot ce tine de o Lady! Succes pentru prezidentiale 2! 🌺🍀
O femeie puternica dar si timida in acelas timp ,o demonstreaza modul in care vorbeste .Mult succes in cariera politica si sa ramaneti acelas OM de omenie doamna Viorica Dancila! Chapeau 🌷🌷🌷 Atacul personal a fost condus de politicieni fara scrupule si jurnalisti de 2 bani.
Respect, doamna Dancila! Mi-am dat seama tarziu de valoarea dumneavoastra. Va astept sa reveniti in politica. Veti fi un politician in care voi avea incredere.
Am fost o admiratoare a modului in care conduci dialogul, a invitatilor de valoare. Pacat, ai invitat o papusa fardata cu raspunsurile pregatite si cu acelasi limbaj de lemn ca al tuturor urmasilor lui Iliescu. Sa ne fereasca Dumnezeu de reintoarcerea ei in politica. Nu cred ca a avut atat de mult timp la BNR sa invete limba romana. Degeaba se lauda cu grija ei pt tara daca nici propria limba nu o cunoaste. Cahhh
Felicitari pentru felul in care iti construiesti interviurile Damian....ar trebui sa invete si asa zisii ziaristi . Respect pentru aceasta Doamna care a incercat sa sparga barierele multor frustrati politicieni.
Ce am văzut eu...o femeie vulnerabilă,empatică...calități pe care multe femei de pe scena politică românească nu le au,din păcate.Cred că in cazul doamnei Dăncilă este vorba de percepția deformată pe care am avut-o,privind-o din prisma personajului care a adus-o în prim plan,personaj versat și "uns cu toate alifiile"...A răspuns dejajată la intrebări și,surpriză,chiar știe să vorbească!Am văzut o altă față, necunoscută a doamnei!Așadar,felicitări,Damian pentru acest episod!
O doamna draguta, respectabila, dar care a tintit mai mult decat a putut duce ( ma refer strict la politica) Felicitari pentru Victor si pentru echilibrul in viata personala!
Ați lăsat în urmă o rată de șomaj de doar 3%, cel mai mic șomaj înregistrat în România după revoluție. În timp ce primeati zilnic atacuri personale, dumneavoastră ați pus mereu interesele țării mai presus de cele personale. Mă bucur foarte mult că v-ați reîntors în politică, ar trebui să luăm exemplul parlamentului european și să aducem consens pe scena politică.
A venit pregatita. Stia intrebarile si n-a prea zabovit in formularea unor raspunsuri... clasic pentru doamna Viorica, dar aveam asteptari mult mai mari de la domnul Draghici
Intr-adevar a marit salariile medicilor!! Nimeni nu a mai incercat cel putin sa stopeze macar in parte plecarea lor din tara si sa le redea demnitatea! Felicitari!
@@x0780 cred ca atunci când ai o identitate cu arond, x, 0,este o problema, și defapt asumarea unui comentariu este o problema 🤣🤣🤣, om fără nume, doar cu niște caractere🤣🤣🤣
Nu pot sa ma uit la asa ceva, vad o gramada de comenturi laudative de la gospodine pensionare cu scoala putina , daca asta e targetul tau , l-ai atins !
Tocmai i am calculat cifra destinului 16.12.1963...și este 11 adică master deși înțeleg destul de puține în acest sens dar chiar am votat o pe doamna Dăncilă și îl apreciez și pe domnul Ștefan Jicol pentru că a înțeles că nu merita să fie atât de urât atacată. Probabil că cei din zodia leului nu se pot înțelege cu cei din zodia Săgetatorului și ar putea ajunge în conflicte care să le dăuneze sănătății pe partea dreaptă a organismului.
Eu nu am înțeles la ce i a folosit școala domnului Constantinescu din moment ce nu a putut înțelege nimic din comentariul pe care l am făcut pe canalul dumnealui legat de faptul că doctorul Adrian Cranță a spus că din cauza consumului de margarină care de fapt se găsea și în multe tipuri de ciocolată ajunge să fie afectat sistemul limfatic și din cauza consumului de soia modificată genetic și animale hrănite cu soia modificată genetic se întâmplă ca în cazul hamsterilor hrăniți cu soia modificată genetic și ajung să facă tumori chiar și după trei luni și medicina sioniștilor intenționat nu vrea să rezolve problema cu adevărat pentru că domnul Sorin o fi sub inspirația Duhului Sfânt (al banului poate) și se crede în stare să judece că cei cu școală mai multă pot fi mai bine învățați de Dumnezeu.
@@bluetmato3225 pe mine ma intereseaza ce a făcut pt Romania...de ce a acceptat funcția daca nu a fost capabilă..voia si preşedintă.. de risul lumii.. Terminați cu idioțeniile...treziți- vă. Omul Dăncilă??? Ea reprezenta o țară...daca ye stii incapabil..nu accepți.. Sau a dus Romania pe culmi de glorie si eu nu ştiu????
Doamna Dancila este o femeie inteligenta. Are dictie, prezenta si un mare bun simt! Sunt convinsa ca, daca era un candidat independent ar fi castigat alegerile. Nu toti s-au nascut cu engleza in mana. Si nu toti pot vorbi fluent atunci cand sunt in fata camerelor de luat vederi atunci cand se afla in mijlocul multimii. Trist ca nu a avut oameni adevarati care sa-i fie alaturi! Pur si simplu a fost sfasiata de mass media de aceea i s a creat o imagine falsa!
Abea astept difuzarea acestui podcast. Cu siguranta avem multe de invatat de la D-na Viorica Dancila, un om respectabil care a iubit si iubeste aceasta tara.
Damian, te respect mult, însă în acest podcast ajung la vorbele altora, vorbești prea mult peste invitați, îi întrerupi :) Mai chill 🙏🏼🤗💯☝🏼🙂 În rest, foarte fain. Indiferent de orientarea mea politică, subscriu faptului că Dna. Viorica este o doamnă și un om splendid, în sensul profund al termenului.
Asa este! A acceptat sa fie cal de bataie! Tot respectul pentru faptul ca a adoptat un copil, dar rusine pentru contributia ei in politica si pentru faptul ca a acceptat sa fie marioneta! O femeie nesigura pe ea, de aceea a si facut greseli gramaticale, din cauza stresului si presiunii, nu cred ca e proasta.
Nu știu de ce îmi dă impresia că are instalate mai multe programe, apeși butonul și primești informații cu aceiași tonalitate, cu același limbaj de lemn, o variantă feminină a lui Iliescu, cum o dai răspunde la fel, cu aceiași grijă față de popor, 🙂 cu fața fardată excesiv, mă gândesc la un cap instalat pe un manechin. Pe alocuri mă duce cu gândul la Ana Maria Prodan care spune că luptă pentru varianta ei cea mai bună!
Ar fi trebuit să o întrebi de ce și cum a semnat aprobarea de trecere în proprietatea statului roman 2500 de ha din Mihail Kogălniceanu la un preț derizoriu fără sa întrebe proprietarii de drept.
Tanti Viorica ...cu scuzele de rigoare , în politică ai fost o marionetă sa văzut, în podcasturi ești un om normal . Rămâi un om normal, îți stă mai bine .
A incercat la inceput Damian sa ii spuna ca vrea sa descopere “omul Viorica Dancila” si nu raspunsuri cu tenta politica dar cam toate raspunsurile au dus spre aceasta directie! Oricum, mai coerenta acum
Faptul că a putut avea copilul ei natural și că a ales să ia un copil abandonat,spune multe despre cum este ea ca om….și despre soț pot spune la fel👏👏👏
@@hainiancuta5942 eu nu sint cu nici o ciumă...tu nu-ți dai seama ca toti care s-au perindat la conducete au fost numai pe interese...Ce au facut in 33 ani?? Ce merite are Danilo? A fost un fel de Margaret Thatcher şi eu nu ştiu???
@@feliciasurdu2083 cu siguranta era mai buna si mai responsabila decat cei care conduc acum....eu am vazut destul 2 ani de cand sunt acesti calai la guvernare..... O viata frumoasa iti doresc.....
Toată admirația pentru aceasta Doamna! Păcat ca romanii au o lipsa de intelect periculos de grava și s au lăsat prostiți de un neamț arogant, cu sufletul găunos și care urăște țara
Să nu uităm ce "prieteni" și pe cine a promovat creatura aceasta în PSD. E o rușine incomensurabila pentru toți românii că o persoană de nivelul dânsei a condus guvernul și că e invitată în continuare. Vă amintesc doar cum vorbea cu Papa sau cum nu știa niciodată în ce oraș se află!
O femeie minunata. Provine din sud - Ploiesti unde multi fac greseli de exprimare. Dar a facut o facultate grea. Este extraordinar de muncitoare si rezistenta . A fost atat de atacata. Imi amintesc ca a fost un grup de nemernici care au umblat prin tara dupa ea si au huiduit-o peste tot unde se oprea. Cat de nemernic sa fii sa faci asa ceva. Nimeni nu a mai avut asa tratament. Mare pacat pt ca s-a dovedit ca cei care au urmat-o nu au avut realizari la nivelul ei.
Dincolo de de tot ce s-a vehiculat în presă și media sau de percepția opiniei publice, în arest podcast, transpare OMUL Viorica Dăncilă, cu bune și cu mai puțin bune, dar cu experiența și înțelepciunea vieții, cu valori și principii și demnitatea asumării depline, semn al unei maturități, totuși și autenticități de necontestat.
FELICITĂRI STIMATĂ DOAMNĂ, Felicitări, Maestre Damian Drăghici și cu Dumnezeu înainte!
Apreciez că acest om, aceasta femeie, Viorica Dancila, așa cum o considera multi, așa cum o consideram și eu la un moment dat, este un exemplu de tărie de caracter și de coloana vertebrala. Printre puținii oameni asumati și demni până la capăt! ♥️Cu stimă!!
Este al treilea interviu în care o urmăresc pe doamna președinte și spun de fiecare dată: echilibru în gândire, eleganță, căldură și nu în ultimul rând hotărâre și verticalitate. Un lider care ne face cinste!
Punctez: Viitorul României depinde de NOI!
O doamna generoasa,demna,puternica,iertătoare, luptătoare,care a dat dovada de patriotism,cum nu a avut nici unul pana atunci.Admiratie și respect,pt un asemenea om! Felicitari și mulțumiri pt amândoi,succes în tot ce va propuneți!
@Valentin Popescu 🤣🤣🤣🤣🤣buna asta🤣
@Valentin Popescu Ești prea afumat și nu mai vezi,nu mai auzi!
@Valentin Popescu 🤣🤣🤣👍
@Valentin Popescu Sigur ceva putred.
Bună seara. Ne bucurăm să aflam mai multe despre Doamna Viorica Dancilă . .
Pentru mine este o dovadă de eleganță, diplomație și rafinament. Felicitări pentru emisiune!
Felicitări pt emisiune. Ori ce ar spune cârcotașii, doamna Dancila vorbește cursiv, coerent și, mai mult decât orice pe Lume, dansa este un OM cu inima mare, ca a reușit sa și asume creșterea unui suflețel de copil abandonat!!! Tooot respectul pt aceasta DOAMNA și MAMA ADEVĂRATĂ! Tot respectul meu.
@@florentinadeacu3912 Draga ,sunt romani cu situatii precare,muncitori ,inimosi care au adoptat copilasi,dar asta nu inseamna ca merita sau ca sunt capabili sa fie in fruntea tarii.
Ce chestie, rezultatul a fost opusul!
O doamna adevărată! Felicitări Damian Draghici pentru emisiune! Caracterele puternice traversează toate valurile timpului.
...Oare cum ar fi arătat România azi,cu dna Dăncilă președinte?!Sigur incomparabil mai bine!Dna Dăncilă va urez sincer o nouă șansa!Meritați!
Mult respect distinsa doamna ,sa fiti binecuvantata de bunul dumnezeu intodeauna
Multumim pentru eminsiune, in ceea ce o priveste pe d-na Viorica Dancila doar cuvinte de lauda si respect pentru ca este un Om asa cum multi ar trebui sa fim, sa dam dovada de bunatate, de unitate si de iertare. Doamne ajuta in demersul d-voastra alaturi de NOI!
Taci
Unitate si iertare pe munca noastra? Doamna, in timpul conducerii partidului din care a facut parte doamna stiti ca au marit contributiile din salariu si impartim 45% cu statul?
Sustineti pensiile speciale? Noi oamenii normali contribuim cu 3 lei si luam 1 leu pensie, iar ei iau de zeci de ori mai mult.
De asta ne meritam soarta, ca aveti drept de vot!
@@AndreeaTailor aşa este...românul e slab de minte..uită repede...
@@feliciasurdu2083 adevărul e că gașca Iohannis, Ciuca, Câțu sunt mari culți și salvatori. De când au venit la conducere rahații ăștia cu ochi românii o duc și mai rău. Cred că doamna Dancila a greșit că s-a aliat cu cine nu trebuie dar e mult mai umană și mai capabilă decât s-a văzut. Ce am văzut cu toții despre ea a fost ce a vrut Iohannis să vedeți.
ce am văzut noi era dictat de Dragnea . ..
Dar toti o apa si un pamint
STIMĂ și RESPECT!!!🙏🙏🙏D na VIORICA, SUNTEȚI O FEMEIE PUTERNICĂ și BINECUVÂNTATĂ!!!❤️😘❤️Un podcast de 10+!!! FELICiTĂRIII!!!👏👏👏
Intr-adevar un podcast demn de toata atentia noastra!
Am avut oportunitatea de a auzi lucruri nestiute despre doamna Viorica Dancila.
Este frumos si de bun augur pentru noi sa vedem sinceritate, transparenta si iubire de tara.
Felicitari pentru acest interviu deosebit!
RESPECT VIORICA DANCILA UN ADEVARAT OM
Pacat ca a uitat sa si treaca la declaratia de avere "casuta "de vacanta.
Asta e Adevarata Viorica Dancila! Jos palaria! Am ramas uimiti de ce poate femeia aceasta sa duca ! 🙏🙏🙏
Viorica Dancila a fost aspru criticata de un popor roman pe atunci foarte revoltat și înfuriat de deciziile politice luate in acea perioada. A fost un cal de bătaie, insa nimeni nu a observat blândețea și sufletul ei curat. Pana la urma suntem toți oameni și Dumnezeu ne judeca pentru toate Greșelile
America si Germania nu au veut sa conduca ea era posibil sa fie iubita de romani si chiar sa faca ceva penttu romani..si a fost scoasa ..se vede pe cine au pus in locul ei...
Așa este. A fost criticata de unii care abia leagă 2 propoziții. A fost luată in ras când a vrut sa vorbească in română, in ROMÂNIA, in loc de engleză. Urat…! Ma întreb dacă acei oameni stiu mai bine engleză?
Este o doamna deosebita și îmi pare rau de faptul ca ceilalți nu au știut sa o aprecieze
Problema este că nici acum nu sa trezit lumea
Ca și politician ar trebui sa fi criticat pentru "blândețea și sufletul curat"? Calități care least cauta la un profesor nu într-un om la carja tari, dar sunt sigur ca experți pe youtube stiu mai bine
@@SykPaul Sa fim serioși, sunt altii mai rai și mai lacomi de bani decât a fost ea
Felicitări! Am ascultat cu mult entuziasm tot interviul. Un Om deosebit, o Doamna minunata ! Mult succes!
Nu am fost fan VD dar mi-a făcut plăcere sa o ascult ,pare o doamna inteligenta și un bun exemplu ptr ceilalți politiceni din România !!!
Felicitări pentru emisiune tot respectul pentru dumneavoastră și invitați🙏. O adevărată doamnă ! Și un OM cum rar mai găsim în ziua de azi !!!! 💐
O femeie deosebită, foarte frumoasă emisiunea. Felicitări.
Felicitari pentru acest interviu si multumim pentru oportunitatea de a cunoaste omul Viorica Dancila!
Felicitări pt emisiune! Va multumim dna Viorica Dancila pt exemplul pe care ni-l dati noua tuturor. Va prețuiesc si am incredere in dvs si in partidul Națiune Oameni Împreună.
O consider , cu adevarat, prima Doamna a Romaniei! Ceva ce inainte nu faceam asta, avand o parere distorsionata!
Ce interesant....Felicitări pentru un invitat, mult contestat,dar cu inteligență nativă!
Doamna Dancila pe lângă faptul că este un adevărat patriot , este și un om minunat, bun la suflet, vorba blândă, să o tot asculți! Este un om deosebit!
Așteptăm cu mare interes emisiunea alături de Doamna Viorica Dăncilă, ne bucuram de fiecare dată când o vedem, este un model demn de urmat.
Un personaj mediocru al haznalei numita politica romaneasca, aruncata in joc de un infractor si dupa unsa prin BNR. Nu pot sa respect asa ceva, dar fiecare are opinia lui
Fereasca…!
Un invitat de excepție domnule Drăghici!Un OM adevarat!Un OM care a ramas OM in pofida tuturor încercărilor! România mai are o șansă cu asemenea oameni!
Incredibil....Reușiți sa ma surprindeți cu fiecare invitat. 👏
Ati fost si ramaneti OM.
Este lucrul cel mai important,
Restul cum au aparut s-au uitat.R E S P E C T.
Foarte frumos interviul! Am cunoscut-o, pe Doamna Viorica Dancila! Am avut o parere gresita!
Frumoasă emisiune! Felicitări doamna Dancila pentru sinceritate.
Multumesc frumos ! Un podcast foarte placut , surprinzator de Placut !
Doamna Dancila ,familia mea v a stimat si apreciat ,in toata acea perioada ,in care multi va muscau de undeva.Noi v am simtit si perceput asa cum erati cu adevarat ;un om valoros si de exceptie.Dar asa cum romanii au genetic inoculat ,se mananca intre ei si sar in ajutorul strainilor.VVai de natia noastra !
Finalul mi a placut enorm, jos palaria ptr doamna Dancila! Mersi mult Damian ptr aceasta ocazie 🙏🏻
Un podcast constructiv!!! O doamna inteligenta!! A avut linga dansa multe forte negative!!
Hehe
Dadea cu inteligenta n stana,,dreapta.
Inteligenta?????!!!!!
Îți mulțumesc Damian Drăghici pentru acest interviu! Este bine ca doamna prim-ministru Viorica Dăncilă sa fie văzută așa cum este cu adevărat!
Complimente si felicitãri,Viorica Dãncilã! O adevãratã Lady: limbaj,comportament,liniarã,etc si tot ce tine de o Lady! Succes pentru prezidentiale 2! 🌺🍀
Când aud chestia cu "abordare Europeană " ma doare capul!! În rest toată stima!
Am fost impresionata de solidaritatea intalnita in Partidul Noi. Multumim D-na Dancila!
O femeie puternica dar si timida in acelas timp ,o demonstreaza modul in care vorbeste .Mult succes in cariera politica si sa ramaneti acelas OM de omenie doamna Viorica Dancila! Chapeau 🌷🌷🌷
Atacul personal a fost condus de politicieni fara scrupule si jurnalisti de 2 bani.
Da cu afevărat nu o putem compara cu doamna udrea, care momentan nu se mai afla nimic, doamna Viorica este bravo poate sa conduca tara........
Respect, doamna Dancila! Mi-am dat seama tarziu de valoarea dumneavoastra. Va astept sa reveniti in politica. Veti fi un politician in care voi avea incredere.
Am fost o admiratoare a modului in care conduci dialogul, a invitatilor de valoare. Pacat, ai invitat o papusa fardata cu raspunsurile pregatite si cu acelasi limbaj de lemn ca al tuturor urmasilor lui Iliescu. Sa ne fereasca Dumnezeu de reintoarcerea ei in politica. Nu cred ca a avut atat de mult timp la BNR sa invete limba romana. Degeaba se lauda cu grija ei pt tara daca nici propria limba nu o cunoaste. Cahhh
Mulțumesc mult, deoarece, nu mai trebuie sa comentez, aproape nimic dar totuși, are si acum consilieri de imagine, cliseeic, încât sa dea bine..... 😂
Felicitari pentru felul in care iti construiesti interviurile Damian....ar trebui sa invete si asa zisii ziaristi . Respect pentru aceasta Doamna care a incercat sa sparga barierele multor frustrati politicieni.
Minunat doamnă. Respectele mele
De amar
Ce am văzut eu...o femeie vulnerabilă,empatică...calități pe care multe femei de pe scena politică românească nu le au,din păcate.Cred că in cazul doamnei Dăncilă este vorba de percepția deformată pe care am avut-o,privind-o din prisma personajului care a adus-o în prim plan,personaj versat și "uns cu toate alifiile"...A răspuns dejajată la intrebări și,surpriză,chiar știe să vorbească!Am văzut o altă față, necunoscută a doamnei!Așadar,felicitări,Damian pentru acest episod!
Α facut logoterapie intre timp🤣
@@ΜμήΑγάπη ...ioh...ANUS nu e acceptat la tratament...e declarat inapt...
O doamna draguta, respectabila, dar care a tintit mai mult decat a putut duce ( ma refer strict la politica) Felicitari pentru Victor si pentru echilibrul in viata personala!
Avem mare încredere în D-na VIORICA DĂNCILĂ,un OM care iubește ROMÂNIA,un exemplu demn de urmat pt oricare dintre noi.❤💛💙
Ai încredere????!!!!!
Cu ce s a ales Romania cand a fost doamna demnitara?
Ți-e rău?
Ați lăsat în urmă o rată de șomaj de doar 3%, cel mai mic șomaj înregistrat în România după revoluție. În timp ce primeati zilnic atacuri personale, dumneavoastră ați pus mereu interesele țării mai presus de cele personale. Mă bucur foarte mult că v-ați reîntors în politică, ar trebui să luăm exemplul parlamentului european și să aducem consens pe scena politică.
A venit pregatita. Stia intrebarile si n-a prea zabovit in formularea unor raspunsuri... clasic pentru doamna Viorica, dar aveam asteptari mult mai mari de la domnul Draghici
Are o Inimă mare și blândă!🤗
Salutari tuturor romanilor. 🤗
Felicitari Damian !!Marcela si Nelu Fieraru din Olanda !🥰🥰🥰🥰🥰
Intr-adevar a marit salariile medicilor!!
Nimeni nu a mai incercat cel putin sa stopeze macar in parte plecarea lor din tara si sa le redea demnitatea!
Felicitari!
Respect pentru emisiune,pentru dialog și pentru D-na Dancila,un om care merita tot respectul!👏👏👏💜💜
Înfiaz-o...dacă ai atita respect
Stimă și Respect
Doamna Dancila, NU puteti compara 2018-2019 cu 2022 pt ca din 2019 pana azi am trecut printr-o pandemie si In inima Europei e un razboi!!!
Vă felicit pentru tot ceea ce faceți și vă urmăresc cu interes interviurile dvs.Mult succes în continuare!
Frumos! Mi_ a placut! Bravo! Mai vreau, asa putem cunoaste omul! Respect!
Felicitări pentru acest podcast. Am votat-o și as vota-o încă o data oricând. Este un om deosebit, intelectuala și capabila din toate privințele.
Dute la școală
@@x0780 cred ca atunci când ai o identitate cu arond, x, 0,este o problema, și defapt asumarea unui comentariu este o problema 🤣🤣🤣, om fără nume, doar cu niște caractere🤣🤣🤣
Cea mai intelectuală care este :))
@@x0780 Învață de la Claudia să pui cratime.
Nu pot sa ma uit la asa ceva, vad o gramada de comenturi laudative de la gospodine pensionare cu scoala putina , daca asta e targetul tau , l-ai atins !
Tocmai i am calculat cifra destinului 16.12.1963...și este 11 adică master deși înțeleg destul de puține în acest sens dar chiar am votat o pe doamna Dăncilă și îl apreciez și pe domnul Ștefan Jicol pentru că a înțeles că nu merita să fie atât de urât atacată. Probabil că cei din zodia leului nu se pot înțelege cu cei din zodia Săgetatorului și ar putea ajunge în conflicte care să le dăuneze sănătății pe partea dreaptă a organismului.
Eu nu am înțeles la ce i a folosit școala domnului Constantinescu din moment ce nu a putut înțelege nimic din comentariul pe care l am făcut pe canalul dumnealui legat de faptul că doctorul Adrian Cranță a spus că din cauza consumului de margarină care de fapt se găsea și în multe tipuri de ciocolată ajunge să fie afectat sistemul limfatic și din cauza consumului de soia modificată genetic și animale hrănite cu soia modificată genetic se întâmplă ca în cazul hamsterilor hrăniți cu soia modificată genetic și ajung să facă tumori chiar și după trei luni și medicina sioniștilor intenționat nu vrea să rezolve problema cu adevărat pentru că domnul Sorin o fi sub inspirația Duhului Sfânt (al banului poate) și se crede în stare să judece că cei cu școală mai multă pot fi mai bine învățați de Dumnezeu.
Mie mi-a placut de ea si la 40 de intrebari, nu-mi venea sa cred.😅 Avusesem o idee preconceputa despre ea.
Acum eşti convinsă de valoarea ei!...
@@feliciasurdu2083 Ah, vorbeam de omu' Viorica Dancila, nu politiciana. Asa cum a si fost prezentata in Podcast.
Exact,si eu am ramas placut surprinsă si la D.Rifai.
@@bluetmato3225 pe mine ma intereseaza ce a făcut pt Romania...de ce a acceptat funcția daca nu a fost capabilă..voia si preşedintă.. de risul lumii..
Terminați cu idioțeniile...treziți- vă.
Omul Dăncilă???
Ea reprezenta o țară...daca ye stii incapabil..nu accepți..
Sau a dus Romania pe culmi de glorie si eu nu ştiu????
Ho, ho, usurel...Eu ma uit si la Podcasturi cu cantareti a caror muzica nu imi place, si totusi ii pot simpatiza ca oameni. Nu o lua personal. 🙃
Abia astept sã ajung acasã, sã vad/ aud acest podcast ❤️😘👌 ( acum sunt la servici ) .
Foarte frumos ❤ Felicitari!
Doamna Dancila este o femeie inteligenta. Are dictie, prezenta si un mare bun simt! Sunt convinsa ca, daca era un candidat independent ar fi castigat alegerile. Nu toti s-au nascut cu engleza in mana. Si nu toti pot vorbi fluent atunci cand sunt in fata camerelor de luat vederi atunci cand se afla in mijlocul multimii. Trist ca nu a avut oameni adevarati care sa-i fie alaturi! Pur si simplu a fost sfasiata de mass media de aceea i s a creat o imagine falsa!
Inteligenta???!!!
Abea astept difuzarea acestui podcast. Cu siguranta avem multe de invatat de la D-na Viorica Dancila, un om respectabil care a iubit si iubeste aceasta tara.
Ce ai fumat???
Că nici ea si nici alții nu au făcut nimic in 33 de ani....au pus Romania in genunchi.
Şi aveți de aplaudat!!!!?????
Mulțumesc!
Damian, te respect mult, însă în acest podcast ajung la vorbele altora, vorbești prea mult peste invitați, îi întrerupi :) Mai chill 🙏🏼🤗💯☝🏼🙂 În rest, foarte fain. Indiferent de orientarea mea politică, subscriu faptului că Dna. Viorica este o doamnă și un om splendid, în sensul profund al termenului.
Cand nu faci nimic si accepti doar pe cei de langa tine ca sa ti mearga bine,in defavoare poporului nu ai nici o scuza.
Asa este! A acceptat sa fie cal de bataie!
Tot respectul pentru faptul ca a adoptat un copil, dar rusine pentru contributia ei in politica si pentru faptul ca a acceptat sa fie marioneta!
O femeie nesigura pe ea, de aceea a si facut greseli gramaticale, din cauza stresului si presiunii, nu cred ca e proasta.
Felicitări pt emisiune!Mie mi-a placut mult de ea!
Frumos! Respect! 👏👏👏
Frumos podcastul, mi a placut f mult de Doamna Dancila
Ne-ai facut de ras international, multi nu uita
Un pod cast surprinzător!!!!!!
si ala din judetul Neamt, care s-a daramat, a fost foarte surprinzator!
Felicitari D-na Dancila!
Respect dna !
Nu știu de ce îmi dă impresia că are instalate mai multe programe, apeși butonul și primești informații cu aceiași tonalitate, cu același limbaj de lemn, o variantă feminină a lui Iliescu, cum o dai răspunde la fel, cu aceiași grijă față de popor, 🙂 cu fața fardată excesiv, mă gândesc la un cap instalat pe un manechin. Pe alocuri mă duce cu gândul la Ana Maria Prodan care spune că luptă pentru varianta ei cea mai bună!
Ce bine ați descris-o!!👍👍👍🌹🤗
esti bine pe analiza estetica dar continutul,... nu prea ne intereseaza este?
Bună seara! Succes d-na președinte încontinuarie!! Felicitări!!!!
Ar fi trebuit să o întrebi de ce și cum a semnat aprobarea de trecere în proprietatea statului roman 2500 de ha din Mihail Kogălniceanu la un preț derizoriu fără sa întrebe proprietarii de drept.
Tanti Viorica ...cu scuzele de rigoare , în politică ai fost o marionetă sa văzut, în podcasturi ești un om normal . Rămâi un om normal, îți stă mai bine .
A incercat la inceput Damian sa ii spuna ca vrea sa descopere “omul Viorica Dancila” si nu raspunsuri cu tenta politica dar cam toate raspunsurile au dus spre aceasta directie! Oricum, mai coerenta acum
Faptul că a putut avea copilul ei natural și că a ales să ia un copil abandonat,spune multe despre cum este ea ca om….și despre soț pot spune la fel👏👏👏
Felicitări, Damian Draghici, pentru ceea ce faci, in rest ma abțin!! 👑
Ce frumos!👏👏👏
Ce frumos au jefuiy România in 33 de ani...TOȚI CARE AU CONDUS.
@@feliciasurdu2083 esti ca ciuma....la toate comentariile....get a life!!!
@@hainiancuta5942 eu nu sint cu nici o ciumă...tu nu-ți dai seama ca toti care s-au perindat la conducete au fost numai pe interese...Ce au facut in 33 ani??
Ce merite are Danilo? A fost un fel de Margaret Thatcher şi eu nu ştiu???
@@feliciasurdu2083 cu siguranta era mai buna si mai responsabila decat cei care conduc acum....eu am vazut destul 2 ani de cand sunt acesti calai la guvernare.....
O viata frumoasa iti doresc.....
@@hainiancuta5942 mulțumesc la fel.
3:06 🤣🤣🤣🤣🤣doamne ce adevarat!!!!!!!
Frumos interviul !
Aventuri cu DRAGNEA ???
Toată admirația pentru aceasta Doamna! Păcat ca romanii au o lipsa de intelect periculos de grava și s au lăsat prostiți de un neamț arogant, cu sufletul găunos și care urăște țara
Minunata doamnă
Este uimitor ce "GALERIE" si laudatori are si aici aceasta femeie aparuta incognito, un alt PM cu care ne-am obisnuit deja....
Respect!!!
❤
Va admir! Daca cititi aici , mi ar placea ,sa va cunosc personal.
Cei care au încredere in ei, nu in Dumnezeu!
Să nu uităm ce "prieteni" și pe cine a promovat creatura aceasta în PSD. E o rușine incomensurabila pentru toți românii că o persoană de nivelul dânsei a condus guvernul și că e invitată în continuare. Vă amintesc doar cum vorbea cu Papa sau cum nu știa niciodată în ce oraș se află!
Iar cu ajutorarea săracilor...mai bine ii trimiteți la munca,s-a lovit tot în cei care aduc bani la buget
Orice om îi e frică de podcast
❤️❤️❤️
Mi s-a parut un interviu regizat, cu raspunsurile pregatite...
Parca citește de undeva
Rusine
Intrebarile sunt trimise inainte de interviu. Se vede clar cum nu isi acorda timp de gandire si toate detaliile sunt spuse precum un dialog politic..
O doamnă harnică, serioasă, consecventa dar, ii lipsește simțul umorului, în rest tot respectul.