Sunt din '93 și crescând, muzica românească a fost coloana sonoră a vieții mele. Pentru mine, muzica voastră înseamnă mai mult decât sunete si note Muzica prinde viață prin fiecare notă și sunet, iar când acestea se unesc, devin artă. Arta este ceva atât de sublim, ceva ce rațiunea nu poate înțelege. Este o simfonie a sufletului, un dans al inimii și o călătorie a emoțiilor. Ne-am întâlnit la un concert în Târgu Mureș, eu fiind în primul rând. În mijlocul agitației, printre strigăturile tuturor, am tot repetat cu voce tare: 'Când îngeri pleacă'. Ați făcut ceva ce nu voi uita niciodată. Ai coborât de pe scenă și m-ai îmbrățișat. A fost momentul când muzica voastră s-a unit cu energia, creând ceva cu adevărat special. E extraordinar cum reușiți să împletiți muzica în viețile noastre, deși puțini înțeleg sacrificiul și pasiunea din spatele ei. Mi-aș dori atât de mult să văd povestea voastră într-un documentar!!!. Bravo pentru tot ce faceți și vă doresc numai bine!"
În ceea ce privește muzica este ca și în cazul marilor scriitori. Sunt unii care se perindă prin epoca lor, bucurându-se de admirația gloatei. Dar mai sunt și aceia care, prin măreția lor, depășesc hotarele vremelniciei, iar voi faceți parte din această categoria aceasta. E atât de frumoasă limba română când te aud cântând, dragă Radu!
Încă de când a apărut albumul "Sus", piesa asta mi-a fost terapie. Am ascultat-o în toate momentele în care credeam că am nevoie să mă simt vie. Am ascultat-o în drumul spre admiterea la facultate, am ascultat-o în drum spre primul examen și spre toate cele ce au urmat, am ascultat-o când am suferit din dragoste și când eram fericită. De fiecare dată, piesa asta mi-a dat fie curajul de a lua viața în piept, fie bucuria de a trăi. Nu vă închipuiți de câte ori m-ați salvat🤍 Mulțumesc, Bosquito!
Viu...când iubești, viu... când doi sunt unul si unul doi, dragostea trăită si transformata in artă pură, dar din dar ne-ati sărutat sufletele si ne-ați trimis în Raii! Ce bine că ati revenit!!!
Oh, Doamne, ce emoții mă incearcă la auditia acestei opere muzicale! Versurile îmi străpung parcă prin impactul lor venele prin care curge exploziv muzica aceasta a voastră! Mulțumesc Bosquito și Radu Almășan❤-o voce de aur in industria muzicală din Romania!
Niste oameni din penultima generatie, cu mult bun simt si foarte modesti pentru ce reusesc sa transmita. Am fost la cateva concerte Bosquito si la Radu solo la Beraria H si nu numai. El pe langa faptul ca si compune altceva fata de comercialele din ziua de azi, are si o voce incredibila. Man, pacat ca te-ai nascut in Romania. Sper sa nu va opriti niciodata din ce faceti. Multumim pentru poezie si emotie.
Solistul traieste ce canta. E din suflet. Ceilalti se maimutaresc. Nu e cazul, domnilor. Fiti naturali. Altfel, se vede. Bine ai venit acasa, Almășane!
Eu sunt copilul care adormea pe "Două mâini" și până acum acea piesă și-a păstrat titlul de favorită. Rămâne nespus de dragă, însă, după o singură audiție, piesa aceasta mi-a intrat la inimă. Câtă dragoste pentru cuvântul ce (re)orânduiește lumi transpare din versurile voastre! Radu, mă înclin!
nu ma mai satur s`o ascult! muzica, versuri, emotie...Nu sunt cuvinte sa exprime frumuseatea melodiilor voastre. Ati fost si ramaneti cei mai tari!!! Nu am mai prins bilet la ultimul vostru concert la Iasi, dar va mai asteptam 🥰
Intr- o secunda am calatorit in anii studentiei la Iasi si am readus la viata o amintire prafuita de atunci,de la un concert cu voi ,in fata Palatului Culturii.Nici nu stiam ca o mai am.Va revedeam dupa un an...Si stiu ca m- am lasat cuprinsa de muzica voastra si parca pluteam deasupra tuturor si inima imi vibra ,mi se inalta tot mai adanc spre cer la fiecare acord.Doamne,de- as mai avea 20 si ceva de ani!Ce a trecut timpul si cate s- au mai intamplat,dar undeva ,acolo a mai ramas o scanteie din prima mea iubire,voi.Si de fiecare data cand va ascult,scanteia devine o flacara cat Universul! 😊 🥰
Nu știu cum faceți dragilor, dar vreau să o aud in concerte ❤ Cuvintele îmi sunt sărace pentru modul în care sufletul mi-a prins aripi la auzul versurilor și ritmului. Absolut sublimă, cu trăiri magice ce îți rămân tatuate veșnic în minte și inimă. Va iubesc și va voi iubi întotdeauna 🤗 Îmbrățișări 🤗😘
Radu, esti atat de talentat si lumea nu te-a uitat. O piesa deosebita din toate partile componente dar fii mai deschis. Esti atat de intunecat la față.Textul e melancolic nu funebru. Aste se vrea incurajare pentru viitor.Tot inainte.
Mă bucur mult că ați pus-o prima piesă pe noul album. Am îndrăgit-o instant, mi-a amintit de primii ani ai facultății și de baladele voastre care-mi sunau zi de zi a alinare. Superbă! ❤
Ganditi-va cum se simte piesa asta pentru mine din moment ce prima intalnire cu actuala mea sotie a fost intr-o noapte de primavara la releul Bucium unde am stat pana dimineata.
Sunt din '93 și crescând, muzica românească a fost coloana sonoră a vieții mele. Pentru mine, muzica voastră înseamnă mai mult decât sunete si note
Muzica prinde viață prin fiecare notă și sunet, iar când acestea se unesc, devin artă. Arta este ceva atât de sublim, ceva ce rațiunea nu poate înțelege. Este o simfonie a sufletului, un dans al inimii și o călătorie a emoțiilor.
Ne-am întâlnit la un concert în Târgu Mureș, eu fiind în primul rând. În mijlocul agitației, printre strigăturile tuturor, am tot repetat cu voce tare: 'Când îngeri pleacă'.
Ați făcut ceva ce nu voi uita niciodată. Ai coborât de pe scenă și m-ai îmbrățișat. A fost momentul când muzica voastră s-a unit cu energia, creând ceva cu adevărat special.
E extraordinar cum reușiți să împletiți muzica în viețile noastre, deși puțini înțeleg sacrificiul și pasiunea din spatele ei. Mi-aș dori atât de mult să văd povestea voastră într-un documentar!!!. Bravo pentru tot ce faceți și vă doresc numai bine!"
În ceea ce privește muzica este ca și în cazul marilor scriitori. Sunt unii care se perindă prin epoca lor, bucurându-se de admirația gloatei. Dar mai sunt și aceia care, prin măreția lor, depășesc hotarele vremelniciei, iar voi faceți parte din această categoria aceasta. E atât de frumoasă limba română când te aud cântând, dragă Radu!
Wow ! Ce muzica și ce Muzicieni !!! Ce versuri ce răscolesc sufletul !! Sunteți cei mai buni ! 👏👏👏👏❤️
Superb! ❤
Cat de frumos e comentariul tau 💯🥂🤝
@ mulțumesc frumos🙏
O capodoperă a muzicii românești în timp ce internetul colcăie de mizerii🎉🎉🎉
Încă de când a apărut albumul "Sus", piesa asta mi-a fost terapie.
Am ascultat-o în toate momentele în care credeam că am nevoie să mă simt vie. Am ascultat-o în drumul spre admiterea la facultate, am ascultat-o în drum spre primul examen și spre toate cele ce au urmat, am ascultat-o când am suferit din dragoste și când eram fericită. De fiecare dată, piesa asta mi-a dat fie curajul de a lua viața în piept, fie bucuria de a trăi. Nu vă închipuiți de câte ori m-ați salvat🤍
Mulțumesc, Bosquito!
Sound, versuri, interpretare, toate de nota 10+. De mult nu am mai ascultat muzică românească de o calitate atât de bună. "Te cuprinde".
Viu...când iubești, viu... când doi sunt unul si unul doi, dragostea trăită si transformata in artă pură, dar din dar ne-ati sărutat sufletele si ne-ați trimis în Raii! Ce bine că ati revenit!!!
❤
Oh, Doamne, ce emoții mă incearcă la auditia acestei opere muzicale! Versurile îmi străpung parcă prin impactul lor venele prin care curge exploziv muzica aceasta a voastră! Mulțumesc Bosquito și Radu Almășan❤-o voce de aur in industria muzicală din Romania!
Ce versuri! La ce auzim pe radio...asta este SF,nu alta'! Mulțumim pentru ca ne oferiti muzica de calitate scrisa și cantata cu sufletul vostru!!!❤
O poezie sublimă, pusă pe note cu o voce așa cum se impune. Artă! Respect, Bosquito!😊
Niste oameni din penultima generatie, cu mult bun simt si foarte modesti pentru ce reusesc sa transmita. Am fost la cateva concerte Bosquito si la Radu solo la Beraria H si nu numai. El pe langa faptul ca si compune altceva fata de comercialele din ziua de azi, are si o voce incredibila. Man, pacat ca te-ai nascut in Romania. Sper sa nu va opriti niciodata din ce faceti. Multumim pentru poezie si emotie.
Solistul traieste ce canta. E din suflet. Ceilalti se maimutaresc. Nu e cazul, domnilor. Fiti naturali. Altfel, se vede.
Bine ai venit acasa, Almășane!
Doamne...Biblie pentru suflet, pentru eternitate...♥️
Muzica sau poezie? Sau arta intr-un cuvant. E superba!
Eu sunt copilul care adormea pe "Două mâini" și până acum acea piesă și-a păstrat titlul de favorită. Rămâne nespus de dragă, însă, după o singură audiție, piesa aceasta mi-a intrat la inimă. Câtă dragoste pentru cuvântul ce (re)orânduiește lumi transpare din versurile voastre! Radu, mă înclin!
Oh, da! Fix așa
Pe 15 decembrie e ziua mea, la fix se va nimeri cadoul ăsta superb de la voi. În avans! ❤❤❤❤
si ce cadou..
ua-cam.com/video/-RSyi239V4U/v-deo.html
nu ma mai satur s`o ascult! muzica, versuri, emotie...Nu sunt cuvinte sa exprime frumuseatea melodiilor voastre. Ati fost si ramaneti cei mai tari!!! Nu am mai prins bilet la ultimul vostru concert la Iasi, dar va mai asteptam 🥰
Multumim ca ai ales sa te intorci sa faci muzica aici . E nevoie . Eu unu ...apreciez!
O piesă atât de profundă, versuri sublime și o interpretare impecabilă care atinge direct sufletul
Mi se înfioară sufletul până în străfunduri.Sunteți geniali!
Intr- o secunda am calatorit in anii studentiei la Iasi si am readus la viata o amintire prafuita de atunci,de la un concert cu voi ,in fata Palatului Culturii.Nici nu stiam ca o mai am.Va revedeam dupa un an...Si stiu ca m- am lasat cuprinsa de muzica voastra si parca pluteam deasupra tuturor si inima imi vibra ,mi se inalta tot mai adanc spre cer la fiecare acord.Doamne,de- as mai avea 20 si ceva de ani!Ce a trecut timpul si cate s- au mai intamplat,dar undeva ,acolo a mai ramas o scanteie din prima mea iubire,voi.Si de fiecare data cand va ascult,scanteia devine o flacara cat Universul! 😊 🥰
Încă o poveste scrisa în cartea Bosquito.... minunat.
In sfarsit...MUZICA! Mult prea frumos ❤
Super piesa! Per total. Îmi place mult partea de bass suna iar foarte bine! ✌️✌️🙂👋👋🎤🎶🎹📻🥁
Bravo, Radule!
Bravo Bosquito !
Superba trupa! Superbe melodii! Superbe emotii pe care le transmiteti! Felicitari domnilor!!!
Inca o melodie Bosquito pe repeat... ❤ Multumim pentru tot!
O super melodie, merita mult mai multa recunoastere
Nu știu cum faceți dragilor, dar vreau să o aud in concerte ❤ Cuvintele îmi sunt sărace pentru modul în care sufletul mi-a prins aripi la auzul versurilor și ritmului. Absolut sublimă, cu trăiri magice ce îți rămân tatuate veșnic în minte și inimă. Va iubesc și va voi iubi întotdeauna 🤗 Îmbrățișări 🤗😘
Muzica muzica muzica !!! Absolut minunat!!! Va super iubesc !! 👏👏👏👏👏
Doamne,ce voce...💥
Super melodia, versuri marca bosquito, trebuie să sune super in concerte, va așteptăm la Chișinău.
Avem și muzică de calitate!❤❤❤❤Love Bosquito!!!!!❤❤❤❤❤
De departe cele mai frumoase versuri pe care le-am ascultat vreodata.....
🙋🤗😘💫🤍💛🧡💙💚💜❤️👏👏👏👏👏👏💯 vă salut de la Timișoara. Emoționant pentru suflet, pasional.
Buni sunet clar,pun suflet băieți.
Muzica adevarata! Ce-ti trezeste emotii si iti incalzeste sufletul!🎸☺️
"JOS,PĂLĂRIA! CE VERSURI!VA MULȚUMESC
Ce superb sună ❤❤❤❤❤ Aceeași voce minunată, versuri frumoase și muzică de calitate 😊😊😊
Aoleu, ce greu trece timpul!
Radu, esti atat de talentat si lumea nu te-a uitat. O piesa deosebita din toate partile componente dar fii mai deschis. Esti atat de intunecat la față.Textul e melancolic nu funebru. Aste se vrea incurajare pentru viitor.Tot inainte.
"Când norii conspirau in taină"wow ce frumoase versuri
O zi frumosa dela dinu marian ❤❤🙏🙏👍
wow,wow,wow.....TOP....un mare,mare like/
Foarte, foarte bine suna! Ai o voce superba, Radu! Sa vina 14 Decembrie!
Cîntul ăsta rîurează pînă la suflet ☁️🌳
V-am adaugat in playlist u cu metale… multumesc frumos pentru capodopera asta. ❤️
Versuri ce rescriu Eden-ul, cântate cât să acopere o grădină plină de simțuri
N ai ce sa mai spui despre aceasta capodopera muzicala!!!
Mă bucur mult că ați pus-o prima piesă pe noul album. Am îndrăgit-o instant, mi-a amintit de primii ani ai facultății și de baladele voastre care-mi sunau zi de zi a alinare. Superbă! ❤
doar minunat ✔️
Frumoasă melodie băieți, cu un sunet fantastic de bun. 👏
Superbă melodie ❤
Superb!
Arta in arta! Bravo! 🤩
Tare. Merci!
Bravo baieti, ati ramas TOP!
Blana piesa!
Super piesă !!! Felicitări !!
Sunteți absolut minunați !
Salut Radu! Orice canti, pentru mine are logica, de ce?! Esti tu, esti unic! Pentru mine!
O opera de artă, cele mai frumoase versuri citite de mine!!! Felicitări!!!❤️❤️❤️
Ați renăscut ca Pasarea Phoenix ❤
Suspinând la vers, metaforă și aclamând dublul sau triplul înțeles... #Poezie #Bosquito 💜
Superba piesa! Bravo Bosquito! 💗👏
Mulțumesc, mi-ați atins sufletul❤
Frumos rau. Respect. Imi aduce aminte de tineretea petrecuta prin club A...
❤❤❤ Multumesc❤❤❤
Radule, ești de excepție. Și nu-mi prea plăceai.
Ce Pansament bun de pus pe suflet. #lovebosqito🥂💖
😢😢😢
e mișto melodia ... mă enervează faptul ca imaginea se to mișcă în sus și in jos
superb ❤
Fără cuvinte…. ❤
Vreau sa va multumesc pentru toate amintirile misto traite prin muzica voastra!!
Wow! ❤️
Arta și capodopera ❤
Operă de artă ❤
Fain! Îmi place ! 🤗🤗
Bravissimi!
Foarte fain !
Vai , ce frumos ❤
Superb!❤
Va iubesc! ♥️
❤Superb
New obsession
multumesc
Ganditi-va cum se simte piesa asta pentru mine din moment ce prima intalnire cu actuala mea sotie a fost intr-o noapte de primavara la releul Bucium unde am stat pana dimineata.
Wow! That place is magic
Sublim!
Mai exista Bosquito? Superb album!
Mai baieti, ce ne-ati facut cu piesa asta? E preferata mea de pe album, si ma bucur ca Iasul marilor iubiri v-a inspirat. ❤😊
Ma bucur ca sunt contemporana cu tine.Esti vis din toate punctele de vedere.Multumesc ne vedem la Concert la Sibiu Simona vin cu soțul.❤😂❤❤
❤❤ te iubesc!
Wohoooo! :)
ador
👏👏👏. Vă las, urmează un bis...
Dintr-un joc ce părea necunoscut
M - am renăscut
Doar Eu/ Jo sa plâng, sa casc
Sa cred într-un " nou inceput"
👏👏👏❤️❤️
💥💥💥💥💥💥
❤❤❤❤❤❤❤
De unde se poate achizitiona albumul in format fizic pe cd?
claudia❤❤❤❤
1:22 😮😮😮😮😮 am ramas gura casca la partea asta