Muzica crestina comparata suta la suta manele Ezechiel 25:6 [6]Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului de ţara lui Israel,Aţi bătut din mâni. Baterea din mâni şi din picioare sunt gesturi de emoţie puternică Aici aceste acţiuni sunt manifestări de bucurie răutăcioasă. Cauza bucuriei nu era aparent perspectiva unui folos material, ci răutatea şi tot dispreţul Proverbele 28:4 [4]Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc legea se mânie pe el.Laudă pe cel rău. Doar cel care a respins autoritatea legii va avea plăcere de succesul omului rău. Romani 1:31-32 [31]fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. [32]Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac. Eclesiastul 7:5 [5]Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.Cântecul celor fără minte. [Cântecul celor nebuni, KJV]. Sunt incluse, fără îndoială, cântecele neruşinate şi aiurite din locurile destinate distracţiei (vezi Amos 6,5), dar se referă şi la tipul de sfat pe care cineva se poate aştepta să-l primească de la cei nebuni. Amos 6:5 [5]Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.Alăutei. Amos 5:23 [23]Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! Vuietul cântecelor. Cultul superficial şi lipsit de sinceritate al poporului nu făceau din psalmii şi imnurile lor decât un vuiet supărător şi obositor în urechile lui Dumnezeu Ezechiel 26:13 [13]Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale și nu se va mai auzi sunetul harpelor tale. Alăutelor. Ebraicul nebalim, harpe cu 12 coarde . Atât muzica instrumentală cât şi cea vocală alcătuiau o parte a cultului de la templu (vezi 1Cronici 16,42; 23,5; 25,6.7). Ca David. David a dat multă atenţie muzicii şi a făcut planuri amănunţite pentru promovarea cântărilor corale şi acompaniamentelor instrumentale în cinstea lui Dumnezeu în cadrul serviciul sanctuarului (vezi 1Cronici 15,16; 23,2-5; 2Cronici 29,25-30). Ca şi David, apostaţii aceştia erau muzicali, dar spre deosebire de el, cântecul şi acompaniamentul lor erau înjositoare. Cu aceest ritm de muzica pe ritm de hora nu se aduce lauda la adresa lui Dumnezeu ba dimpotriva ei canta diavolului si lauda pe cel Rau eclasiastul 7:5 proverbe 28:4 Luca 7:32 [32]Seamănă cu niște copii care stau în piaţă și strigă unii către alţii: ‘V-am cântat din fluier, și n-aţi jucat; v-am cântat de jale, și n-aţi plâns.’ Adrian ucenic
Cu maxim respect Iubită Familie a Domnului Isus Hristos vă iubesc pe toți o Superbă Noapte să aveți împodobită cu mii și mii de Binecuvîntari Amin, iar să aveți o Noapte înfășurată în Slavele Cerești a Lui Dumnezeu Isus Hristos Iubiți mei Frați și prieteni în Domnul Isus Hristos Amin. 😥😥😥😥😥😥😥❤❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Ce faceti fratilor dece va vorbiti de rau si birfiti dece batjocoriti pocainta oare nati citit in cuvintul Domnului .FERESTETI LIMBA DE RAU SI BUZELE DE CUVINTE INSALATOARE CAUTA PACIA SI ALEARGA DUPA IA daca sti ca sora noastra a facut ceva rau dute la ia si ridico cu Duhul blindeti nu mai cleveti ca iadul este al tau pocaiestete inpreuna cu mine si cere iertare DOMNULUI ISUS si sterge ce ai scris semn ca teai pocait si esti iertat AMIN
Nu treb sa facem pe nimeni baba fiecare e cum la lasat dnz fiecare sa is vada de gunoiul lui si sa se uite la el. Apoi sa vb. Nu treb sa jâinim pe nimeni
Haideți cu toții să ne pocăim cu toții și să mergem cu el în cer cu duhul sfânt să Mulțumim domnului în fiecare zi. Amin 🙏❤️
Dumnezeu sa binecuvânteze pe tot cei care laudă numele lui isus
Foarte frumos!Dumnezeu să fie întotdeauna alături de noi toți și să trecem cu bine peste toate aceste probleme grave!Vă doresc sănătate tuturor!🙏🙏🙏❤
48:50
Isuse Ye Roger cu toata suflarea mea sa ma duci under vrei Tu , Doamne CA.nu mai vreau sa Trai,,,Amin,😢❤❤❤❤❤❤❤❤
Domnul sa te binecuvinteze.
dumnezeu să te binecuvinteze 😇
domnul isus sa te binecuvinteze
Domnul sa va binecuvinteaza👼👼👼👼👼👼👼👼👼👼👼👼👼👼
Thanks llllll
Domnul sa fie lăudat și să binecuvtat prin Duhul Sfânt și să mergem cu toti în Rai și să stăm cu Dumnezeu la Masa.Amin
TatINGPENTRU TOYICOPILASIITAISISTIUTIISINEßTIUTIISIDEMAFEESBOOKTATASIDELAMESAGERIESIDELAVODAFOANEPARINTESITOTIDINTOATECULTELESIDUPATOTGLOBULMAMINTESCTATASEPETOATETELEFOANEMEDINLUMESITIKTOKURILEYOATEDEPEGLOBULPminintescamincatotiiisintemcopilasiitai amin
Dumnezeu
Să.bine.cuviteze.vocea.frumosa.ch.lauzi.pe.isus.amin
Draga Sora Domnul.sa te Binecuvinteze, sora valeria Domnul sa Fie Laudat si slavit si binecuvintat va Iubesc sora cu Drag sora.
Muzica crestina comparata suta la suta manele
Ezechiel 25:6
[6]Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor și din adâncul sufletului de ţara lui Israel,Aţi bătut din mâni. Baterea din mâni şi din picioare sunt gesturi de emoţie puternică Aici aceste acţiuni sunt manifestări de bucurie răutăcioasă. Cauza bucuriei nu era aparent perspectiva unui folos material, ci răutatea şi tot dispreţul
Proverbele 28:4
[4]Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc legea se mânie pe el.Laudă pe cel rău. Doar cel care a respins autoritatea legii va avea plăcere de succesul omului rău.
Romani 1:31-32
[31]fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
[32]Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
Eclesiastul 7:5
[5]Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.Cântecul celor fără minte. [Cântecul celor nebuni, KJV]. Sunt incluse, fără îndoială, cântecele neruşinate şi aiurite din locurile destinate distracţiei (vezi Amos 6,5), dar se referă şi la tipul de sfat pe care cineva se poate aştepta să-l primească de la cei nebuni.
Amos 6:5
[5]Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.Alăutei.
Amos 5:23
[23]Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!
Vuietul cântecelor. Cultul superficial şi lipsit de sinceritate al poporului nu făceau din psalmii şi imnurile lor decât un vuiet supărător şi obositor în urechile lui Dumnezeu
Ezechiel 26:13
[13]Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale și nu se va mai auzi sunetul harpelor tale.
Alăutelor. Ebraicul nebalim, harpe cu 12 coarde . Atât muzica instrumentală cât şi cea vocală alcătuiau o parte a cultului de la templu (vezi 1Cronici 16,42; 23,5; 25,6.7).
Ca David. David a dat multă atenţie muzicii şi a făcut planuri amănunţite pentru promovarea cântărilor corale şi acompaniamentelor instrumentale în cinstea lui Dumnezeu în cadrul serviciul sanctuarului (vezi 1Cronici 15,16; 23,2-5; 2Cronici 29,25-30). Ca şi David, apostaţii aceştia erau muzicali, dar spre deosebire de el, cântecul şi acompaniamentul lor erau înjositoare.
Cu aceest ritm de muzica pe ritm de hora nu se aduce lauda la adresa lui Dumnezeu ba dimpotriva ei canta diavolului si lauda pe cel Rau eclasiastul 7:5 proverbe 28:4
Luca 7:32
[32]Seamănă cu niște copii care stau în piaţă și strigă unii către alţii: ‘V-am cântat din fluier, și n-aţi jucat; v-am cântat de jale, și n-aţi plâns.’
Adrian ucenic
Domnul sa bine cuvteze fratimei
Domnul să vă Binecuvîntare Amin
🙏🙏🙏🙏😘😘😘😘
Sora Corina va bine cuvintat domnul cu o voce minunata ,va rog rugațiva si pentru familia mea greu incercata.Marga.
Doamne ajuta ne fi cu noi 🙏
Domnul Isus sa te binecuviteze să-ți dăruiască multă putere și biruință Amin
7ui
dumnezeu sa te binecuvanteze sora sa ai pacea lui
Slava tie Doamne Isuse .Dane credinta si biruinta
SLAVA DOMNULUI ISUS ♥️🙏
Domnul să vă bine cuvanteze fratilor
Cozma Kansas😣😠😯🏰🗿🔨🔧💈🏢⛪🗻🏦⛪🏭⛪🏭🏥🏪🏦⚓🗼
bn
bne
Dumnezeu sa va binecuviteze
banulnu mi-aruptvalorile!!! buna😭
vreau sa se deschida pagina iutobe
vreau sa se deschida pagin paginqa iutobe
vreau sa se deschida pagin paginqa iutobe
Bunadiminèataçopiläsii iubitiidetatalmeuešäva aducapaceäsilinisteašufleteascaininimavoasþra sapiarasatañdinsufleteĺevoastresitatalmeusalocuiascaineleçopilasìiĺor euvreau savadau unsfatadevarat caretatalmeu milapusinmine sipelimbamea dinguracaeusavaspunsint multemotivepecarevoi nulecunoasþetiieeumarianaflorReasaCUM MACUNOASTETIIVOIPEMINEDACAEU ERAMCUNUSEPOATESCRIE INTELEFONTATALMEUCERESC NUVENEALAMINEINCASANUSTIUDECITEORIIAVENITPUÑCTUL1 SIALDOILEAPUNCT DACATATALMEU NUMAVEDEA CAEUSINT CORECTA SICUPASARILEPAMINTESTI SICUOCIOARASISASALVEZLUMEADEMICUTADELA7ANISORIIELNUVENEADUPAMINE CEVREAU EUCASAVASPUN NUMAIFITI RAI SIISPITITORII INCUVINTULTATALUIMEUPENTRUCAELSTIE TOTCESEPETRECEPEPAMINT DE EXDEUNDESTIAELTOATAVIATAMEADEMICACOPILA DEUNDESTIAELDEBANIDEPETELEFONDEUNDESTIAEL DEGERGICA AL LUI CAELESTEIUBIREAMEAFREFERATA DEUNDEŠŠTIAELYOATAVIATAMEADEMICUTA AMARITASICHINUITA FRATIIMEI VASPUN PLINGIND NUMAÌFIYIIATITDERAI CATATALMEUACUMALAORA ACTUALAELTRAIESTEINMINE PENTRUCAELMIASPUSCINDAVENITLAMINEINCASASIMIASPUS CAVINESFIRSITULPAMINTULUI GINDITIVACATOTCEMIASPUSELMIE ESTEADEVARATEÜVAIUBESCPETOTIJSITATALMEUSAVABINECUVINTEZEINTOTULINTOT AMIN
Domnu Sava binecuvinteze
duzeu. sa. te. binecuvinteze. sora. corina. si. familia ta amin
Iosca Varga Lila muzicapoulara
Dragostea lui Dumnezeu și Dragostea voastră învinge totul încercările vieții în ochii Lui Dumnezeu în orice vreme Amin
DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE PE SORA CORINA MOLDOVAN CU VIATA VENICHA
Cortina Moldovean sa ți traiasca Surinam și toată familia
Cu maxim respect Iubită Familie a Domnului Isus Hristos vă iubesc pe toți o Superbă Noapte să aveți împodobită cu mii și mii de Binecuvîntari Amin, iar să aveți o Noapte înfășurată în Slavele Cerești a Lui Dumnezeu Isus Hristos Iubiți mei Frați și prieteni în Domnul Isus Hristos Amin. 😥😥😥😥😥😥😥❤❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
God Bless You from Australia
Pace sfîntă frate Isaia am vrea să luăm legatura cu voi cum sa facem acesta este nr nostru 0743540792 protecţia Domnului Isus să fie cu voi
@@corinamoldovanmuzicacresti9737 PACEEA.DOMNULUI..BINE_E.CUVINTEZE.E.DUMNEZEU.PEE.TINE.PEE.TOȚII.OMENIII.PEE.PĂMNT.
AMIN.COPILUL.MEU.IONUȚ.MIRCEA.MAMA.MARIA..BINE.E.CUVINTEAZĂ.
Domnul sa va binecuvteze
CE SPUNE IOAN 3.16.18 ATAT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA CA A DAT PE SANGURUL FIU CA ORI CINE CREDE IN IEL SA NU PIARA SI SA AIBA VIATA VENICHA
Adevar slvivt sa fie domnul isus Amin Slava lui dumnezeu AMIN DOAMNE amnin
Domnu sa va binecuvinteze
AMEN FOREVER MY LORD JESUS, my sister corina moldovan
Viorel Maruntelu 😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😇😇😇😇😇😇😇
@@fatabibi9214o😅😮😮😮😮😢😢😢😢😢 3:15 😢😢😢😢😢😮😮😊😊
bravo fratilor asa sa fii pana la adinci batranete
Amin domnu sa fie cu voi
Slavă lui tatăl Dumbezeul nostru sfînt Amin ❤❤❤
Dzeu cu tine
Amin Doamne 😢😢😭😭😚
don. hriistoss sa va biinecuvanteze familiia copii lumin tegii prohhibitii familiie mama. 1. tata. 1. este familiia,. amiin,. ioan gangur. sa va biincuvanteze biiseriika familiia cunoii omeniirea amiinbolnavii spiitaleele sii sa credem an all nostru regee ht,. hriistoss slava luii cer pamantt omenire,. familiia atreguluii pamant amiin,. onor vooua familiia cuu nii lumea. amiin,.ioan,. gangur,. amiin.
ieşteurt foarteîiurt
ieşteurt foarteîiurt
vfg
😘AMIN DEVLAI
Domnu sa va bine cuvinteze fratilor
🙏🙏🙏❤❤❤
Amin
Domnul.isus.savadea.putere.sal.urmatiamin
🙏😥😥♥️💔
corina Pacat De sotul tau ca ti strica imaginea
si eaaa??????????????????? a lasat atitia copiiiiii pentru asta ,asta e mama se poate numi mama ??????? mai si canta
Sara dar ce sa întâmplat? Nu înțeleg... cum? Ce copii a lăsat?
🤗🤗🤗
Caut o nevastă pocăită caut o pocăită din Sălaj
eeur
Laurentiu Laur m
nu are nici otrb cu Dumnezeu
Tata terog frumos sa aitu ingrijaside corinameatatasidesotul eiisidecopilasiieiitatabinecuvinteazamiitafta samicintesimie cinteculmeumaprabusescISUSELAPAMINT VAMULȚUMESC❤😂😢😮😅😊😊
Ce faceti fratilor dece va vorbiti de rau si birfiti dece batjocoriti pocainta oare nati citit in cuvintul Domnului .FERESTETI LIMBA DE RAU SI BUZELE DE CUVINTE INSALATOARE CAUTA PACIA SI ALEARGA DUPA IA daca sti ca sora noastra a facut ceva rau dute la ia si ridico cu Duhul blindeti nu mai cleveti ca iadul este al tau pocaiestete inpreuna cu mine si cere iertare DOMNULUI ISUS si sterge ce ai scris semn ca teai pocait si esti iertat AMIN
vai de capul tau cine nu te cunoaste ca esti cine esti mustratiar domnul
Inainte ca sa scoti paiul din ochiul altuia scoate barna din ochiul tau .Domnul sa te ocroteasca
marinica vasilica . de ce spuneti asa ceva.?
marinica vasilica ???????
marinica vasilica Domnul sa aibă milă de tine pocaiestete
Petruta Dani p
Bunadimineata copilasiitataluimeu savabinecuvinteze tatalmeu indŕagostealui fatade aproapelenostrü Sydamerika inferno lui cementeres casamaomoare sisamafure. Safacemvoiatatalui nostrusisafimbinecuvintatiide EL indsmugle depepamintul acesta pinalavenirealui penoi ceruĺui aisazici skmaideparte aminsisafiegeorgica almeu binecuvintatadeparintelemeu desusdincerurii amin
pentru..copimei..si..familia ia.corbu
TatadumnezeuledeschideiochicSsnumai imifacarele faluncopilcjmintesieuiyim
Multumescpentrucayumiaiascultat cuvintele.eleamin❤😂🎉😢😢😮😅😊😊😊
jj
MamfacútderusinetatacúeléumarugampeñtrueĺsíelsingurísibateajocdeelcumúíeríleluiínseamnacaasaíestesicucurvademihaielaparinteelsaculcatcutoaþefemeiledepetelefonulmeusieumarugampentruelcasTraiascasisamilschimbetatalmeusielsibatutjocdeminecufemeilelúitata
🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌🍌
Cine mai e și demonul ăla zici ca e scos de la pușcărie
Amin.Dumnezeu fie lăudat de acum și până an viac.Aleluia
Domnu sa te bine cuvinteze
fulgi de fP7cKXyvs55q
Tonito Vasilescu CE frumos știi să vorbești mă faci puscarias. Nu uita este o vorbă fiecare are o caramida acolo
@@corinamoldovanmuzicacresti9737 pe bune ??????????????? nu tie rusine mai canti.......................
Și între voi există bârfe????
Babbbaaaaaaabbbbb:@lllllllllll,,
Cornel Grozav
Nu treb sa facem pe nimeni baba fiecare e cum la lasat dnz fiecare sa is vada de gunoiul lui si sa se uite la el. Apoi sa vb. Nu treb sa jâinim pe nimeni
Amin
❤Amin❤😭💔🥳😇😚♥️🙏🌷💖😭💔🥳😇😚♥️🙏🌷💖😭😭😭😭💔
eeur
hv de xl zl urma eprubeta slab fxwwddasxedefdf hispanica ix
@@alinaplesca6339 cf
Amin