Usile pocaintei - cântare specifică Triodului

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 3 кві 2020
  • #postulmare #pastefericit #muzicabizantina
    Usile pocaintei - cântare specifică Triodului
    Protopsalt Enache Filip
    Triodul e o perioadă din anul liturgic bizantin, cuprinzând postul mare, urmat de săptămâna mare, și precedat de o perioadă pregătitoare ce are ca scop lăsatul secului.
    Numele acestei perioade vine de la faptul că în acest timp se cântă doar trei ode poetice la utrenie, în loc de nouă, câte se cântă peste an. Cele trei ode poetice sunt înlocuite, potrivit tipicelor, însă mai puțin în practică, cu șase cântări biblice. Cărțile liturgice specifice sunt triodul și strastnicul.
    Triodul începe cu duminica vameșului și a fariseului, după care urmează o săptămână relativ obișnuită din punct de vedere liturgic și ascetic, apoi duminica fiului risipitor.
    Începând cu această duminică, săptămâna ce urmează, numită și săptămâna cărnii, va fi de frupt. Sâmbăta va avea un tropar special. Urmează duminica înfricoșatei judecăți, iar începând cu luni dimineața are loc lăsatul secului de carne, însă se mănâncă brânzeturi, ouă și pește. Sâmbăta aceleiași săptămâni va avea un special.
    Urmează duminica izgonirii lui Adam din rai, ultima în care se mai mănâncă de frupt, pentru că a doua zi dimineața se face lăsatul secului de brânză, intrându-se în post.
    Aceste duminici de intrare în triod au câteva caracteristici liturgice, dintre care cele mai însemnate sunt troparele și condacele proprii, apoi polieleul cuprinzând psalmul 137: «La rîul Babilonului», precum și troparul «Iată mirele» la utrenie și vecernie.
    “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!
    In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu, căci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea; ci cu rugaciunile tale spala-ma de toata necuratia.
    La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta”

КОМЕНТАРІ • 2