1 Timotei 3:1-10 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun.” Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții. Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-și chivernisească bine casa, și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, și să cadă în cursa diavolului. Când așa se vor fi rânduit păstorii șansele să cadă sunt mai mici. Altfel la noi sunt de cele mai multe ori nepotisme. Popia este din tată-n fiu.
Toți creștinii, trebuie ( ar trebui ) să fie spirituali, plini de DUHUL SFÂN, nu de Duhul lumii, sau de mândrie, și să-și cerceteze turma, nu turma sa-l cerceteze pe el. Când păstorul va fi cu frica Lui Dumnezeu, își va cerceta turma, și turma se va înmulțit, nu vă scădea. ( PASTORUL PLATIT )!?...!.
Da sunt plini de mălai străin ca de bani românești sunt sătui. De Hionescu n-ai auzit cand a spus ca el lasa biserica sa gândească cat are el nevoie pt 12 persoane. 10 fete si ei doi. Din acele fete sunt căsătorite nu mai au nevoie ca tata sa le întrețină dar el încă le are la numar. Așa ca scobiți buzunarele. Ce pretenții au! Multe ar fi de spus……
Nu am gasit nicaieri ça teebuie sa te marturisesti la pastor asta au inventato ei crezind ca sint deasupra legii,deasupra Bibliei.David a spus ,,atunci ti_am marturisit pacatul si nu mi_am ascuns faradelegea,am zis imi voi marturisi Domnului faradelegile mele si tu ai iertat vina pacatului meu '' .Pastorii se cred inteleptii lumii ,intangibilii lui Dumnezeu ,sa nu indraznesti sa_i contrazici ca iese fum
Niciodata sa nu stea singur cu o femeie si numai cu ușile deschise
Ne cad Pastorii datorită lăcomiei după bani.
Doar ca Patorii vor sa fie ei ce dau solutii la fiecare, și nu au incredere în ceilalți.
1 Timotei 3:1-10 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun.”
Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții.
Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;
să-și chivernisească bine casa, și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința.
Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?
Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda diavolului.
Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, și să cadă în cursa diavolului.
Când așa se vor fi rânduit păstorii șansele să cadă sunt mai mici. Altfel la noi sunt de cele mai multe ori nepotisme. Popia este din tată-n fiu.
Pastorii cad pentru ca sunt prea imbuibati, de mancare, bani si viata imbelsugata. Astfel ajung firesti si traiesc in compromis. Doamne ai mila!
Toți creștinii, trebuie ( ar trebui ) să fie spirituali, plini de DUHUL SFÂN, nu de Duhul lumii, sau de mândrie, și să-și cerceteze turma, nu turma sa-l cerceteze pe el.
Când păstorul va fi cu frica Lui Dumnezeu, își va cerceta turma, și turma se va înmulțit, nu vă scădea.
( PASTORUL PLATIT )!?...!.
Da sunt plini de mălai străin ca de bani românești sunt sătui.
De Hionescu n-ai auzit cand a spus ca el lasa biserica sa gândească cat are el nevoie pt 12 persoane. 10 fete si ei doi. Din acele fete sunt căsătorite nu mai au nevoie ca tata sa le întrețină dar el încă le are la numar. Așa ca scobiți buzunarele.
Ce pretenții au! Multe ar fi de spus……
Nu am gasit nicaieri ça teebuie sa te marturisesti la pastor asta au inventato ei crezind ca sint deasupra legii,deasupra Bibliei.David a spus ,,atunci ti_am marturisit pacatul si nu mi_am ascuns faradelegea,am zis imi voi marturisi Domnului faradelegile mele si tu ai iertat vina pacatului meu '' .Pastorii se cred inteleptii lumii ,intangibilii lui Dumnezeu ,sa nu indraznesti sa_i contrazici ca iese fum
Cred ca nu trebuie sa generalizam putin pastori au cazut asa
Corect. Doar ca am scris explicit ca 90% din slujitorii care cad NU 90% din păstorii ordinați (Doamne feri). BIG DIFFRENCE!