Mai întâi ce ne unește, mai apoi ce ne diferențiază | Andi Moisescu | TEDxCluj

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 21 лис 2021
  • Andi Moisescu ne-a vorbit despre puterea pe care o au comunitățile, despre capacitatea noastră, a oamenilor, de a ne uni pentru a revoluționa lucruri ghidați de scopuri nobile, totul din dorința de a schimba lumea #împreună! ”Profesional vorbind, totul a început în primăvara lui 1990. Vindeam ziare la metrou, la Piața Romană, în încercarea de a aduna ceva bani pentru vacanța de vară, când am auzit că un radio local organizează un concurs de DJ. Cum n-aveam nimic de pierdut, am încercat, alături de alți 50 de pretendenți și o zi mai târziu deveneam oficial unul dintre cei doi admiși.” - Andi Moisescu
    Este un familist convins care petrece cât de mult timp poate în compania familiei.
    Având în vedere că a făcut 7 ani de patinaj viteză, nici sportul nu este un domeniu străin pentru Andi. Din contră, îl practică ori de câte ori are ocazia… chiar dacă este extrem.
    Dar, cel mai important este faptul că Andi Moisescu este o persoană pozitivă, deschisă, plină de optimism care ori de câte ori întră într-o încăpere (prin intermediul TV, internetului sau fizic), ne face ca la finalul întrevederii să ne simțim mai împliniți și plecăm de acolo cu un sentiment de ”am mai învățat ceva nou”. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

КОМЕНТАРІ • 47

  • @iulianabrezeanu8001
    @iulianabrezeanu8001 Рік тому +4

    Felicitări, Andi Moisescu. Din punctul meu de vedere ești unul din acei oameni care fac lucrurile să se întâmple. Mi-a făcut mare placere sa îți urmăresc discursul. Și... da... iubim Straja și Valea Jiului.

  • @luminitamaria2308
    @luminitamaria2308 2 роки тому +10

    Mulțumiri,Andi pentru că ne promovezi frumoasa zonă!

  • @TeamSimionca
    @TeamSimionca 2 роки тому +14

    Noi suntem din Petrosani si mi se face pielea de gaina cand te aud vorbind despre Valea Jiului 🥺❤️👏
    A fost nevoie de 12 ani de trăit in Germania ca sa îmi dau seama in ce zona prețioasa am crescut.

  • @marinagondos728
    @marinagondos728 2 роки тому +5

    Cu invitații de pe aceasta scena, cu ceea ce se abordează, putem sa.i Copleșim pe cei ce fac doar "rahaturi"..... "Mai bine mâncăm un tort împreună, decât un rahat singur" 👌🤗🙏❤️🇦🇩

  • @babkamama
    @babkamama Рік тому

  • @etamocicleta4899
    @etamocicleta4899 Рік тому +1

    Straja.... este frumoasă!

  • @mariusjurj1853
    @mariusjurj1853 2 роки тому +2

    FELICITĂRI,Andi!Mulțumesc!

  • @cristifl
    @cristifl Рік тому

    Pentru cei pasionati de sporturile de munte si de munte in general, acest discurs a fost impresionant. Multumim Andi
    Ca si Andi, noi, cei din Bucuresti nu mai suportam aglomeratia si sub-dezvoltarea partiilor de pe Valea Prahovei si nici a statiunii Poiana Brasov. Ca sa nu mai mentionam si preturile f mari pe care le practica.
    Sper sa ajung si eu la Straja sau Parang in sezonul acesta 🥰

  • @piropopopircanita1
    @piropopopircanita1 2 роки тому +1

    Mulțumim pentru promovare! Dar locul chiar merită toată promovarea din lume!♥️❄️🏔️

  • @mariusmoldoveanu419
    @mariusmoldoveanu419 11 місяців тому

    Ce frumos ai vorbit despre “acasă”❤ abia astept sa ma mut înapoi 😊❤

  • @_3lla04
    @_3lla04 2 роки тому +3

    Love it ,Andi ! ❤️🥰

  • @MrTrygon
    @MrTrygon 2 роки тому +1

    Woou! Bravo! 🙏🏼

  • @angelabaicu8969
    @angelabaicu8969 2 роки тому +1

    Wooow
    Genial!

  • @ingi6528
    @ingi6528 Рік тому +1

    Genial, ca de obicei! Dacă mai ai răbdare cu un proiect similar, încearcă Muntele Mic, din Caraș-Severin. Același tip de comoara, mentalități similare ii stau în cale.

  • @mariusjurj1853
    @mariusjurj1853 2 роки тому +1

    GENIAL,Andi!Ca deobicei.

  • @Petrrr33
    @Petrrr33 Рік тому +1

    fain fain!

  • @melinteluka1228
    @melinteluka1228 2 роки тому +2

    No comments . Genial speech

  • @RomeoDAMIAN
    @RomeoDAMIAN 2 роки тому +1

    Bine Andi !!!!

  • @Adriana1974ari
    @Adriana1974ari Рік тому

    Superb

  • @gianinajurji
    @gianinajurji 2 роки тому +1

    ❤❤❤❤

  • @DanVoina
    @DanVoina 2 роки тому +1

    ♥️🙏

  • @tysek1000
    @tysek1000 Рік тому +2

    A zis aproape ceva in acest 'discurs'

  • @mariayosef4458
    @mariayosef4458 2 роки тому +1

    Foarte fain. 👏🏻👏🏻👏🏻

  • @PlayStore-ll5vg
    @PlayStore-ll5vg 2 роки тому +1

    👋👋👋👋❤️

  • @cumpanarares
    @cumpanarares 2 роки тому +2

    Ma-nclin!

  • @MihaiBivol
    @MihaiBivol 2 роки тому

  • @arncj18
    @arncj18 Рік тому

    cam trist daca e nevoie de o celebritate ca lucrurile sa se miste la straja. E aceasi mentalitate romaneasca de mii de ani

  • @savu3420
    @savu3420 Рік тому +4

    Pai e misto când te ridica cineva cu Snowmobilele in locuri greu accesibile turiștilor de rand . Asa e când esti vedeta. Când esti simplu consumator se schimba lucrurile

    • @nedelcuvladmarian
      @nedelcuvladmarian Рік тому

      Atat ai inteles tu din toata povestea asta?

    • @andreikatana2331
      @andreikatana2331 Рік тому

      Hdiejdbhdj , plateste si te vor ridica si pe tine.simplu.
      Si oricum...cu asta ai ramas?

  • @ionutiordache1103
    @ionutiordache1103 Рік тому

    Asta e reclama la Straja?😅

  • @caloianumarian
    @caloianumarian 2 роки тому +4

    ce-o fi inteligent in acest video?!?🤦🏻‍♂️

  • @alexandrughetaru
    @alexandrughetaru Рік тому

    De ce promovați un personaj care refuză să ia atitudine și sa exprime o opinie fata de vaccinare?

    • @simonavasilescu249
      @simonavasilescu249 Рік тому

      😅pentru ca el e Elvetia,imi place de el,nu se baga intr-o chestie inutila…in viata trebuie sa stii care sunt chestiile importante pt care sa lupti,nu sa te arunci ca rama in piatra….si el stie.

    • @alexandrughetaru
      @alexandrughetaru Рік тому

      tovarășu' este însurat cu o anti-vaccinistă ce emite mai nou și păreri pro-ruse, numai motive bune să ai încredere în judecata și opiniile sale. Printre înțeleptele zicale și proverbe românești avem și "spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești"

    • @simonavasilescu249
      @simonavasilescu249 Рік тому

      @@alexandrughetaru asa si? Ultima data cand am fost in Romania parca era democratie si libertatea cuvantului ,sau nu mai ai dreptul la asta acum?libertate,civilizatie….ti se par doar cuvinte in vant?…totusi cuvantul cheie intr-o tara civilizata este Toleranta…adica sa respecti parerea altuia si obiceiurile chiar daca nu esti de acord….

    • @alexandrughetaru
      @alexandrughetaru Рік тому

      Care părere, că nu a emis vreuna.

    • @simonavasilescu249
      @simonavasilescu249 Рік тому

      😀parerea ta despre ideiile sotiei sale…sau mai precis despre toleranta zero a ta,fata de parerile altora,si a fi neutru este tot o parere….destul de inteleapta😀vazand saracu in ce situatie se afla

  • @mariatofeni1ail.com.
    @mariatofeni1ail.com. Рік тому

    Nu există Mai întâi.

  • @Ionut.Ciocan
    @Ionut.Ciocan Рік тому

    ❤️