Pace, și noi l-am cunoscut pe fratele Dionisie, am cîntat mult cîntările dînsului: Parcă pe-aripi de vînt purtat eram Norul de martori Să ridicăm fraților sfinte flamuri Frații din Samaria Și multe, multe cîntări pe care ni le trimitea fr Dionisie pe casete. A fost un frate scump,deosebit un sfînt . Domnul să fie lăudat ptr că ne-a dat harul să-l cunoaștem.
Numele Domnului să fie slăvit pentru acești oameni ai Lui. Mai așteptam când se poate astfel de emisiuni. Am auzit într o predica faptul ca un frate din Arad sau Timișoara se ridica și recita o poezie pe care i o dădea Domnul de exemplu la nuntă. Nu i s a precizat numele. Va mulțumesc pentru astfel de bucurii sfint5
Ce frumoși santeti , fratele Silviu cu sora Maria , mă bucur să vă văd și să vă aud !! Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru toată munca voastră neobosita pe care o faceți pentru Domnul, pentru biserica noastră și pentru nenumăratele generații de copii pe care i-ați învățat la atâtea instrumente!! Santeti niște frați scumpi și foarte prețioși atat pentru generația tânără cat și pentru cei în vârstă ! Îmi amintesc cu drag ultima noastră excursie la Tilamook chiar dacă aveați autobuzul plin cu copii, a-ți făcut loc și pentru noi mai în vârstă . Bunul Dumnezeu să-și aducă aminte de tot ce ați făcut voi pentru alții în numele Lui , și să vă răsplătească cu multă sănătate și o viață lungă și fericită alături unul de celălalt și de cei dragi vouă ! 🙏🙏
L-am cunoscut personal pe Dionisie si am fost prieten cu el in Timisoara. In Jimbolia a vazu scris pe cer versurile unei cintari si mi-a cintat citeva versuri in tren. Aceasta s-a intimplat cind veneam de la rugaciune cu trenul. Am fost cu el la biserica din Gotlob (Banat) poate unii isi mai amintesc. Nu mi-a spus nimic si m-a pus la cuvint a fost prima data cind am dat un indemn. As vrea sa am si eu un volum mai nou de poiezii si cintari. Am unul vechi dar cred ca nueste original. Mentionez ca a fost si pe la mine in Detroit iar eu l-am vizitat la Portland. Domnul sa binecuvinteze pe cei care ne mai amintesc de prietenii nostri. Peter Laze Troy USA.
Îndrăznesc să zic ..deși nu-s 5cosL, ..am convingerea k Domnul lucrează prin uni oameni, ..deosebiți, înHar bncvtați. Îl admir pe fr p, marcuNichifor foarteMult. de la oasteDomnului T.dorz& costacheİoanid, de la mine, din popa22rusu pe tirus cAdorian(profesorul meu de vioară), Fiul ilustrului Adorian din Bt creșt.baptGolgota, șoseaua nicolaeTitulescu,București . primul fr.din România, botezat, și cu Conservator, de f.puțini cunoscut, mai de loc mediatizat. Cu ultima lui elevă sora mea, estelaDelia Blega. (actual în Gy, wupertal..refugitată-n1988). !a& prima lui elevă s.rodicaCrăiniceanu). ..pot zice k și ee am 1pic de muzik-n urechi, pt k am pus niște cuvinte din Biblie pe o partitură de chitară, ce o consider perlă în noroiul vremilor actuale, ..fiind ignorată de iluștrii muzicieni ai lui împVerdee.. Partitura e genială! ea mi-a cerut cuvintele, Mateo Carcassi, Alegro, studiu, E& e (miMajor& mi minor). textul din Romani8, cele3suspine... Domnul fie-nVeci lăudat, ..scuzați-mă, 😇🙏✝️👍🕊🇹🇩👼
DUHUL SFINT De la inceput, cu multa simplitate, Ne scrie-n Cartea Sfinta deslusit ; Desprea creatia ce Dumnezeu Sfint Divin A conceput din glorii si lumini, In marele Univers ce-i infinit, Al Sau Proiect pentru eternitate. Stiinte Sfinte ! Vii despre natura, Nu de minciuni,de evolutii, aberatii, Ci despre Cel fara Inceput si fara de Sfirsit, De Cel ce-I Vesnic, Simplu, Infinit, Ce a creieat un Univers cu consteletii, Iar intre ele si Pamintul… Si faptura… Pe omul asezat de Dumnezeu pe Terra, Ce nu a fost de miliardele de ani, Nu e evoluat nici din reptile, Din pesti sau din maimute din gorile, Ci este din tarina, si din Dumnezeire Cum Biblia descrie aceea, Era, Iar astazi, dezvoltarea cercetarii, Amanuntit si cu stiinta dezvoltata, Ce prin ceva neinteles de omenire, Ce radiaza si coboara din Dumnezeire, Din Dumnezeu Cerescul nostru Tata, E Duhul Sfint ce-i dat azi omenirii ! Descoperim ca si Pamintul ce a fost creiat Nu a ramas asa, ci s-a schimbat… Nu a fost nici chiar in trecut innapoiat, Cum continentul Atlantida dezvoltat, Ce intre continente zace scufundat, Iar cum si cunostinta a innaintat, Cercetatorii astazi demonstreaza, Ce cu scafandri si roboti ei au filmat, Iar Biblia scrie ca pe vremea cind s-a scufundat, Chiar la Genesa cind Peleg a fost notat, Ca marele uscat s-a despartit si a crapat, Iar apele oceanelor innainteaza. Si formele ce sunt pe margine ramase, La continentul African catre apus, Si continentele America la rasarit, Despre Pamintul ce s-a despartit, Este o mare marturie care e a adus, O confirmarea a vremii pacatoase ! Aceste continente ce sunt despartite, De mii de ani prin Oceanul Atlantic, Se potrivesc ! minune ce uimire ! Cercetatorii fac acea descoperire, Ca in vechime in trecutul antic, Au fost intregi creieate de Dumnezeire ! Dar nu prin note teze de filozofie, Putem descrie azi Divinitatea vesniciei, Ci Duhul Sfint ! Puterea Sa Divina ! Care aduce omului din cer Lumina ! Intelepciune, inovatii noi pe glie, Ce-i implanteaza in Anatomie, In omul mai apropiat de Dumnezeu, Care chiar s-a schimbat de multe ori; Unii din rau mai rau spre ratacire, Altii atrasi de Tatal inspre Dumnezeire, Catre Lumina dincolo de zari, Asa cum este Minunatul Plan al Sau. Si ? de analizam si era dezvoltarii, In recunoasterea Renasterii spre Dumnezeu, Ce dupa Martin Luther care cerceteaza, Scripturile si Dumnezeu i-l lumineaza, Si se descopere la el cu Planul Sau, Venind ploaia tirzie a indurarii, Se schimba omenirea ! iar crestinatatea, Cunoaste o explozie a stiintei dezvoltarii ! Prin Duhul Sfint ce lumineaza omenirii mintea ! Lumina Sa Divina inventeaza atitea, Si schimba lumea in Era modernizarii Civilizeaza inspre bine chiar societatea ! Din haine primitive, case, pietre, caramizi, Fara lumina, fara de confort, fara facilitati, Traim in lux fata de cei ce in vechime, Munceau din greu doar pentru piine si vesminte, Aproape goi, saraci, flaminzi, nesaturati, Ca sclavi la cei bogati barbari avizi. Avem transporturi foarte dezvoltate ! Cu care am cutreierat pamintul prin minune, Zburam cu mari viteze in avioane peste oceane, Sau navigam cu mii de tone in ambarcatiune, Avem centrale nucleieare si solare Captam o energie de la soare, electricitate, Avem belsug de roade si-n bucatarie, Facilitati masini care ne usureaza, Sa pregatim mincare pentru omenire, Usor rapid si buna de inalta calitate, Nu rontaim din radacini ca in antichitate ; Mincam in liniste ne saturam cu bucurie. In haine noi, masini si case fine, Ce sunt mai spatioase si igenice organizate, Cu dormitoare, camere de zi, saloane, Bucatarii, cu bai, cu toalele separate, Garaje, pivnite, si holuri, curti, gradini frumoase, Ne ilustreaza in realitate; Era care vine ! Nu cu stiintele de pe pamint la intimplare ; Am reusit noi ca sa dezvoltam civilizatia, De pe Pamint nu ne rasare educatia, Ci Duhul Sfint aduce din calauzire revelatia, Intelepciunea Sa ne schimba legislatia, Ne lumineaza marea dezvoltare. Am fost iertati de pedeapsa Divina ! Cind din Eden din Raiul Sau cu groaza; Pentru pacatul neascultarii de porunci divine, De unde am fost izgoniti pe vesnicie, Si imbracati in hainele de piele Am parasit cu amar Eterna Sa Gradina Avem Proiectul ! Planul Creieatiunii ! Genesa scrie despre primele aparitii, Cum la inceput facut-a Cerul, si Pamintul, Corpul solid, cu atmosfera, apele si vintul, Si la asezat chiar pe nimic sa stea in constelatii ; Acesta este Adevarul minunat al Originii !!! Iar Duhul Sfint plutea deasupra apei, De pe pamint cu ea acopetit total, In fiii oamenilor El gasea placerea, Ce nu erau creieati dar le urma creierea, Ce in Proiectul Sau Divin a sasea zi urmau. Sa fie intocmiti de Dumnezeu pe vesnicii, Cu destinatie eterna ! pentru Paradis ! Pentru Domnul Isus ! placere ! desfatare ! Asa am fost creieati de Dumnezeu ! Asa a fost din vesnicie Planul Sau Nu doar pentru Pamint, pentru pierzare, Aceasta e Realitatea ! nu un vis ! Chiar daca diavolul a atacat si a distrus, Pe om chiar in Eden Gradina nemuririi, El Dumnezeu, chiar Fiul Sau din cer de sus ! Ni L-a trimis ca jertfa pe Domnul Isus ! Pentru pacatul neascultari omenirii, Si Harul Vesnic ce prin El iertarea ne-a adus ! Prin Duhul Sfint ne lumineaza calea ! Descopere din viitor din Planul Vesnic ! Ne invata normele, cereasca conduita ! Ne scapa, ne pazeste de orice ispita ! Transforma mintea, luminind in intuneric ! Desavirsind sfintind pentru etern a Sa Lucrare ! Prin Duhul Sfint ! Puterea creieatoare ! Ce a adus intelepciunea Sa cea mare, La omenire sa o scape din pierzare, Ia luminat in munca sa si multa cercetare, Si l-a calauzit in Era, marea dezvoltare, Cind a recunoscut Puterea Creieatoare ! Prin Duhul Sfint ! primim o transformare ! Din caracterul nostru razvratit si pacatos, De la caderea din Eden, prin neascultare, De la blestemul mostenit prin lepadare, Cu inrobirea lui satan pacatul nemilos, Prin Jertfa Domnului Isus primim iertare ! Ne schimba mintea ! unde locuieste ! Sfinteste ! inimile le transforma in realitate, Ne inviaza pentru stramutarea-n vesnicie, Din nou in Raiul Sau ! in marea bucurie ! De unde am cazut in lumea de pacate, Pentru a ceasta noua Viata, El ne pregateste ! Prin prorocie Vestea sa cea Mare vine, La al Sau popor de pe pamint, Biserica lui vie, Trompetele rasuna ; pregatire omenire ! Biserica te pregateste, de Ziua Mare de rapire ! Cind vei zbura cu Domnul Isus sus in vesnicie ! Ca nu e mult si Domnul Isus iar revine ! Prin vindecari eliberari de demoni necurati ! Botez cu Duhul Sfint la cei ce-L cer prin staruinte ! Prin harul Sau turnat cu multe noi cintari ! Glorificam ne bucuram zburind sprea alte zari ! Serbind si clocotind de bucurie ! biruinte ! Prin Duhul Sfint noi suntem transformati ! Chiar de traim jos pe pamint prin omenire ! Suntem in zborul lin spre alte zari senine ! Suntem atrasi de Marea Sa Putere inspre vesnicie ! Sa fim cu Dumnezeu ! cu Tatal Sfint in vesnicie ! Cu Domnul nostru Isus !... Iata-l vine ! Si plini de Duhul Sfint ne ia la Sine !!! Cind Duhul Sau Cel Sfint face desavirsirea ! Cind va implini al Sau ceresc Program ! Si pregateste sus in cer evenimentul ! Rapirii sus la cer ; Bisericii ! prin Legamintul ! Cuvintului Cel scris in Vechiul si in Noul Testament ! Vine Isus !!! Ne i-a la El !... Rapirea !!! Aceasta e Lucrarea Sa Divina ! A Duhului Sau Sfint din vesnicie ! Ce a plutit de la inceput pe acest pamint, Puterea Sa Divina ! Duhul Sfint ! A fost trimis chiar innainte de omenire ! Sa ne transforme pentru vesnica Lumina ! Deci : sa ne desteptam religii false ! Un crestinism capitalist imaginar ! Doar daca Duhul Sfint ne prelucreaza ! Ne lumineaza mintea noastra treaza ! Vom fi schimbati prin Marele Sau Har ! Si membrii ai Bisericii Alese !!! Am fost chemati cu totii omenire ! Sa fim iertati prin Jertfa Domnului Isus ! Prin Singele lui Sfint ce-a curs pe cruce ! Prin noul Legamint ce El din cer aduce ! Botezul incheieat cu El si Duhul Sfint ! Ce ne sfinteste spre desavirsire ! Nu-i alta Cale ! Doar Puterea Sa Dumnezeieasca ! Tarina; in tarina se intoarce generatii iara-si ! Doar Duhul Sfint sfinteste in omenire ! Si Harul Sau turnat din cer in omenire ! Ne duce sufletul si duhul nostru iara-si ! In vesnicii ! La Dumnezeu ! In Patria cereasca ! Noi toti acei care iubim a Sa Prezenta ! Si clocotim prin Harul Sfint din ceruri ! In noi e Duhul Sfint in permanenta ! A Dumnezeului Cel Vesnic omniprezenta ! Vom fi rapiti caci Domnul Isus vine ! Vom fi cu El ! pe vesnicii ! in permanenta !!! Amin Fratele Danut Burla 18 Noiembrie 2018 Bruxelles Belgique. Ora 8 :10 dimineata.
Eu traiesc si am 55 de ani. Am auzit de fratele Dionisie, si cind eram in Romania copil si era in Timisoara. Dar nu inteleg un lucru. Unii sunt laudati pe televiziuni si altii sunt anatemizati pe bune. Si eu am primit de la Domnul foarte multe cintari si poezii, dar dupa ce am postat pe resurse crestine si erau foarte citite si cautate mi-le-a sters. Am postat a doua oara si acum sunt si pe youtube dar nu fac reclama si nu sunt o vedeta. Chiar va rog ca verificati pe youtube, Danut Burla, poezii si cintari sunt inspirate de Duhul Sfint.
Sunt libere de drept de autor pot fi copiate si folosite in Numele Domnului Isus gratis. Asa am primit si asa dau mai departe. Cintarile sunt inregistrate de mine fara studiou si acompaniate de mine cu orga acasa. Deci nu cer stima sau reclama ci : HARUL DAT DIN CER PRIN ACESTE CINTARI SI POEZII SA FIE IN CIT MAI MULTI FRATI SI SURORI SFINTE SI SA-I UMPLE DE BUCURIA ACESTUI HAR MARET DAT BISERICII DOMNULUI DIN CER PRIN MINE CA SI PRIN ALTII.
Toți cei ce fug spre Statele Unite Ei nutresc niste concepții parazite Ei urmăresc ce lumea le promite Că dacă ar urmări Împărăția Ea e mai aproape aici în România Este o strofă din poeziile lui fratele Dionisie Eu recit această poezie Și mulți îmi bagă de vină și zic că nu e adevărat Dar dacă pui spirt medicinal pe mână Nu te ustură numai dacă ai rană Așa că dacă cineva îl supără versul acesta sau altele Vorba moldovenească ((E de Jină)) Bunul Dumnezeu să-i Binecuvânteze familia și pe cei ce recită și cântă sau ascultă vCe nea Dăruit Bunul Dumnezeu prin fratele Dionisie A scris cam 500bde poezii și nenumărate cântări Tot de ordinul sutelor!!!
Noi am fost obligáti sa plecam din tara dupa ce am dus 7 ani Biblii de pe granita si "prietenii" au vrut sa ma lichideze. Am fost lovit intr-o intersectie de un tovaras preiubit. Am fost chemat de foarte mulkte ori la interviuri pe Salajan. Am primit 2 scrisori semnate de presedintele US la presedintele preaiubit si ne-au dat 3 zile sa plecam. Probabil ca tu nu plecai. Daca vrei sa stii a scris mult mai multe poezii.
Domnul să binecuvinteze invitații ❤
Impresionant! Mulțumim Domnului pentru acest slujitor!
Mai rar asa oameni! Domnul sa fie laudat!
Domnul fie lăudat!
Slavă lui Dumnezeu 🙏
Fiți binecuvântați oameni minunați ai lui Dumnezeu!
Are DUMNEZEU oamenii LUI , în toate structurile.
Domnul să binecuvânteze ❤
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păstreze în Harul Său ! ❤
Dumnezeu să vă binecuvânteze
Pace, și noi l-am cunoscut pe fratele Dionisie, am cîntat mult cîntările dînsului: Parcă pe-aripi de vînt purtat eram
Norul de martori
Să ridicăm fraților sfinte flamuri
Frații din Samaria
Și multe, multe cîntări pe care ni le trimitea fr Dionisie pe casete.
A fost un frate scump,deosebit un sfînt .
Domnul să fie lăudat ptr că ne-a dat harul să-l cunoaștem.
Numele Domnului să fie slăvit pentru acești oameni ai Lui. Mai așteptam când se poate astfel de emisiuni. Am auzit într o predica faptul ca un frate din Arad sau Timișoara se ridica și recita o poezie pe care i o dădea Domnul de exemplu la nuntă. Nu i s a precizat numele. Va mulțumesc pentru astfel de bucurii sfint5
Ce frumoși santeti , fratele Silviu cu sora Maria , mă bucur să vă văd și să vă aud !!
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru toată munca voastră neobosita pe care o faceți pentru Domnul, pentru biserica noastră și pentru nenumăratele generații de copii pe care i-ați învățat la atâtea instrumente!!
Santeti niște frați scumpi și foarte prețioși atat pentru generația tânără cat și pentru cei în vârstă !
Îmi amintesc cu drag ultima noastră excursie la Tilamook chiar dacă aveați autobuzul plin cu copii, a-ți făcut loc și pentru noi mai în vârstă .
Bunul Dumnezeu să-și aducă aminte de tot ce ați făcut voi pentru alții în numele Lui , și să vă răsplătească cu multă sănătate și o viață lungă și fericită alături unul de celălalt și de cei dragi vouă !
🙏🙏
L-am cunoscut personal pe Dionisie si am fost prieten cu el in Timisoara. In Jimbolia a vazu scris pe cer versurile unei cintari si mi-a cintat citeva versuri in tren. Aceasta s-a intimplat cind veneam de la rugaciune cu trenul. Am fost cu el la biserica din Gotlob (Banat) poate unii isi mai amintesc. Nu mi-a spus nimic si m-a pus la cuvint a fost prima data cind am dat un indemn. As vrea sa am si eu un volum mai nou de poiezii si cintari. Am unul vechi dar cred ca nueste original. Mentionez ca a fost si pe la mine in Detroit iar eu l-am vizitat la Portland.
Domnul sa binecuvinteze pe cei care ne mai amintesc de prietenii nostri.
Peter Laze Troy USA.
Îndrăznesc să zic
..deși nu-s 5cosL,
..am convingerea k
Domnul lucrează
prin uni oameni,
..deosebiți,
înHar bncvtați.
Îl admir pe fr p,
marcuNichifor
foarteMult.
de la oasteDomnului
T.dorz& costacheİoanid,
de la mine, din popa22rusu
pe tirus cAdorian(profesorul meu de vioară),
Fiul ilustrului Adorian din Bt creșt.baptGolgota,
șoseaua nicolaeTitulescu,București .
primul fr.din România, botezat, și cu Conservator,
de f.puțini cunoscut, mai de loc mediatizat.
Cu ultima lui elevă sora mea, estelaDelia Blega.
(actual în Gy, wupertal..refugitată-n1988).
!a& prima lui elevă s.rodicaCrăiniceanu).
..pot zice k și ee am 1pic de muzik-n urechi, pt k
am pus niște cuvinte din Biblie pe o partitură
de chitară, ce o consider perlă în noroiul vremilor actuale,
..fiind ignorată de iluștrii muzicieni ai lui împVerdee..
Partitura e genială! ea mi-a cerut cuvintele,
Mateo Carcassi, Alegro, studiu, E& e (miMajor& mi minor).
textul din Romani8, cele3suspine...
Domnul fie-nVeci lăudat,
..scuzați-mă,
😇🙏✝️👍🕊🇹🇩👼
Bunul Dumnezeu să te Binecuvânteze
DUHUL SFINT
De la inceput, cu multa simplitate,
Ne scrie-n Cartea Sfinta deslusit ;
Desprea creatia ce Dumnezeu Sfint Divin
A conceput din glorii si lumini,
In marele Univers ce-i infinit,
Al Sau Proiect pentru eternitate.
Stiinte Sfinte ! Vii despre natura,
Nu de minciuni,de evolutii, aberatii,
Ci despre Cel fara Inceput si fara de Sfirsit,
De Cel ce-I Vesnic, Simplu, Infinit,
Ce a creieat un Univers cu consteletii,
Iar intre ele si Pamintul… Si faptura…
Pe omul asezat de Dumnezeu pe Terra,
Ce nu a fost de miliardele de ani,
Nu e evoluat nici din reptile,
Din pesti sau din maimute din gorile,
Ci este din tarina, si din Dumnezeire
Cum Biblia descrie aceea, Era,
Iar astazi, dezvoltarea cercetarii,
Amanuntit si cu stiinta dezvoltata,
Ce prin ceva neinteles de omenire,
Ce radiaza si coboara din Dumnezeire,
Din Dumnezeu Cerescul nostru Tata,
E Duhul Sfint ce-i dat azi omenirii !
Descoperim ca si Pamintul ce a fost creiat
Nu a ramas asa, ci s-a schimbat…
Nu a fost nici chiar in trecut innapoiat,
Cum continentul Atlantida dezvoltat,
Ce intre continente zace scufundat,
Iar cum si cunostinta a innaintat,
Cercetatorii astazi demonstreaza,
Ce cu scafandri si roboti ei au filmat,
Iar Biblia scrie ca pe vremea cind s-a scufundat,
Chiar la Genesa cind Peleg a fost notat,
Ca marele uscat s-a despartit si a crapat,
Iar apele oceanelor innainteaza.
Si formele ce sunt pe margine ramase,
La continentul African catre apus,
Si continentele America la rasarit,
Despre Pamintul ce s-a despartit,
Este o mare marturie care e a adus,
O confirmarea a vremii pacatoase !
Aceste continente ce sunt despartite,
De mii de ani prin Oceanul Atlantic,
Se potrivesc ! minune ce uimire !
Cercetatorii fac acea descoperire,
Ca in vechime in trecutul antic,
Au fost intregi creieate de Dumnezeire !
Dar nu prin note teze de filozofie,
Putem descrie azi Divinitatea vesniciei,
Ci Duhul Sfint ! Puterea Sa Divina !
Care aduce omului din cer Lumina !
Intelepciune, inovatii noi pe glie,
Ce-i implanteaza in Anatomie,
In omul mai apropiat de Dumnezeu,
Care chiar s-a schimbat de multe ori;
Unii din rau mai rau spre ratacire,
Altii atrasi de Tatal inspre Dumnezeire,
Catre Lumina dincolo de zari,
Asa cum este Minunatul Plan al Sau.
Si ? de analizam si era dezvoltarii,
In recunoasterea Renasterii spre Dumnezeu,
Ce dupa Martin Luther care cerceteaza,
Scripturile si Dumnezeu i-l lumineaza,
Si se descopere la el cu Planul Sau,
Venind ploaia tirzie a indurarii,
Se schimba omenirea ! iar crestinatatea,
Cunoaste o explozie a stiintei dezvoltarii !
Prin Duhul Sfint ce lumineaza omenirii mintea !
Lumina Sa Divina inventeaza atitea,
Si schimba lumea in Era modernizarii
Civilizeaza inspre bine chiar societatea !
Din haine primitive, case, pietre, caramizi,
Fara lumina, fara de confort, fara facilitati,
Traim in lux fata de cei ce in vechime,
Munceau din greu doar pentru piine si vesminte,
Aproape goi, saraci, flaminzi, nesaturati,
Ca sclavi la cei bogati barbari avizi.
Avem transporturi foarte dezvoltate !
Cu care am cutreierat pamintul prin minune,
Zburam cu mari viteze in avioane peste oceane,
Sau navigam cu mii de tone in ambarcatiune,
Avem centrale nucleieare si solare
Captam o energie de la soare, electricitate,
Avem belsug de roade si-n bucatarie,
Facilitati masini care ne usureaza,
Sa pregatim mincare pentru omenire,
Usor rapid si buna de inalta calitate,
Nu rontaim din radacini ca in antichitate ;
Mincam in liniste ne saturam cu bucurie.
In haine noi, masini si case fine,
Ce sunt mai spatioase si igenice organizate,
Cu dormitoare, camere de zi, saloane,
Bucatarii, cu bai, cu toalele separate,
Garaje, pivnite, si holuri, curti, gradini frumoase,
Ne ilustreaza in realitate; Era care vine !
Nu cu stiintele de pe pamint la intimplare ;
Am reusit noi ca sa dezvoltam civilizatia,
De pe Pamint nu ne rasare educatia,
Ci Duhul Sfint aduce din calauzire revelatia,
Intelepciunea Sa ne schimba legislatia,
Ne lumineaza marea dezvoltare.
Am fost iertati de pedeapsa Divina !
Cind din Eden din Raiul Sau cu groaza;
Pentru pacatul neascultarii de porunci divine,
De unde am fost izgoniti pe vesnicie,
Si imbracati in hainele de piele
Am parasit cu amar Eterna Sa Gradina
Avem Proiectul ! Planul Creieatiunii !
Genesa scrie despre primele aparitii,
Cum la inceput facut-a Cerul, si Pamintul,
Corpul solid, cu atmosfera, apele si vintul,
Si la asezat chiar pe nimic sa stea in constelatii ;
Acesta este Adevarul minunat al Originii !!!
Iar Duhul Sfint plutea deasupra apei,
De pe pamint cu ea acopetit total,
In fiii oamenilor El gasea placerea,
Ce nu erau creieati dar le urma creierea,
Ce in Proiectul Sau Divin a sasea zi urmau.
Sa fie intocmiti de Dumnezeu pe vesnicii,
Cu destinatie eterna ! pentru Paradis !
Pentru Domnul Isus ! placere ! desfatare !
Asa am fost creieati de Dumnezeu !
Asa a fost din vesnicie Planul Sau
Nu doar pentru Pamint, pentru pierzare,
Aceasta e Realitatea ! nu un vis !
Chiar daca diavolul a atacat si a distrus,
Pe om chiar in Eden Gradina nemuririi,
El Dumnezeu, chiar Fiul Sau din cer de sus !
Ni L-a trimis ca jertfa pe Domnul Isus !
Pentru pacatul neascultari omenirii,
Si Harul Vesnic ce prin El iertarea ne-a adus !
Prin Duhul Sfint ne lumineaza calea !
Descopere din viitor din Planul Vesnic !
Ne invata normele, cereasca conduita !
Ne scapa, ne pazeste de orice ispita !
Transforma mintea, luminind in intuneric !
Desavirsind sfintind pentru etern a Sa Lucrare !
Prin Duhul Sfint ! Puterea creieatoare !
Ce a adus intelepciunea Sa cea mare,
La omenire sa o scape din pierzare,
Ia luminat in munca sa si multa cercetare,
Si l-a calauzit in Era, marea dezvoltare,
Cind a recunoscut Puterea Creieatoare !
Prin Duhul Sfint ! primim o transformare !
Din caracterul nostru razvratit si pacatos,
De la caderea din Eden, prin neascultare,
De la blestemul mostenit prin lepadare,
Cu inrobirea lui satan pacatul nemilos,
Prin Jertfa Domnului Isus primim iertare !
Ne schimba mintea ! unde locuieste !
Sfinteste ! inimile le transforma in realitate,
Ne inviaza pentru stramutarea-n vesnicie,
Din nou in Raiul Sau ! in marea bucurie !
De unde am cazut in lumea de pacate,
Pentru a ceasta noua Viata, El ne pregateste !
Prin prorocie Vestea sa cea Mare vine,
La al Sau popor de pe pamint, Biserica lui vie,
Trompetele rasuna ; pregatire omenire !
Biserica te pregateste, de Ziua Mare de rapire !
Cind vei zbura cu Domnul Isus sus in vesnicie !
Ca nu e mult si Domnul Isus iar revine !
Prin vindecari eliberari de demoni necurati !
Botez cu Duhul Sfint la cei ce-L cer prin staruinte !
Prin harul Sau turnat cu multe noi cintari !
Glorificam ne bucuram zburind sprea alte zari !
Serbind si clocotind de bucurie ! biruinte !
Prin Duhul Sfint noi suntem transformati !
Chiar de traim jos pe pamint prin omenire !
Suntem in zborul lin spre alte zari senine !
Suntem atrasi de Marea Sa Putere inspre vesnicie !
Sa fim cu Dumnezeu ! cu Tatal Sfint in vesnicie !
Cu Domnul nostru Isus !... Iata-l vine !
Si plini de Duhul Sfint ne ia la Sine !!!
Cind Duhul Sau Cel Sfint face desavirsirea !
Cind va implini al Sau ceresc Program !
Si pregateste sus in cer evenimentul !
Rapirii sus la cer ; Bisericii ! prin Legamintul !
Cuvintului Cel scris in Vechiul si in Noul Testament !
Vine Isus !!! Ne i-a la El !... Rapirea !!!
Aceasta e Lucrarea Sa Divina !
A Duhului Sau Sfint din vesnicie !
Ce a plutit de la inceput pe acest pamint,
Puterea Sa Divina ! Duhul Sfint !
A fost trimis chiar innainte de omenire !
Sa ne transforme pentru vesnica Lumina !
Deci : sa ne desteptam religii false !
Un crestinism capitalist imaginar !
Doar daca Duhul Sfint ne prelucreaza !
Ne lumineaza mintea noastra treaza !
Vom fi schimbati prin Marele Sau Har !
Si membrii ai Bisericii Alese !!!
Am fost chemati cu totii omenire !
Sa fim iertati prin Jertfa Domnului Isus !
Prin Singele lui Sfint ce-a curs pe cruce !
Prin noul Legamint ce El din cer aduce !
Botezul incheieat cu El si Duhul Sfint !
Ce ne sfinteste spre desavirsire !
Nu-i alta Cale ! Doar Puterea Sa Dumnezeieasca !
Tarina; in tarina se intoarce generatii iara-si !
Doar Duhul Sfint sfinteste in omenire !
Si Harul Sau turnat din cer in omenire !
Ne duce sufletul si duhul nostru iara-si !
In vesnicii ! La Dumnezeu ! In Patria cereasca !
Noi toti acei care iubim a Sa Prezenta !
Si clocotim prin Harul Sfint din ceruri !
In noi e Duhul Sfint in permanenta !
A Dumnezeului Cel Vesnic omniprezenta !
Vom fi rapiti caci Domnul Isus vine !
Vom fi cu El ! pe vesnicii ! in permanenta !!!
Amin
Fratele Danut Burla 18 Noiembrie 2018 Bruxelles Belgique. Ora 8 :10 dimineata.
Eu traiesc si am 55 de ani. Am auzit de fratele Dionisie, si cind eram in Romania copil si era in Timisoara. Dar nu inteleg un lucru. Unii sunt laudati pe televiziuni si altii sunt anatemizati pe bune. Si eu am primit de la Domnul foarte multe cintari si poezii, dar dupa ce am postat pe resurse crestine si erau foarte citite si cautate mi-le-a sters. Am postat a doua oara si acum sunt si pe youtube dar nu fac reclama si nu sunt o vedeta. Chiar va rog ca verificati pe youtube, Danut Burla, poezii si cintari sunt inspirate de Duhul Sfint.
Sunt libere de drept de autor pot fi copiate si folosite in Numele Domnului Isus gratis. Asa am primit si asa dau mai departe.
Cintarile sunt inregistrate de mine fara studiou si acompaniate de mine cu orga acasa. Deci nu cer stima sau reclama ci : HARUL DAT DIN CER PRIN ACESTE CINTARI SI POEZII SA FIE IN CIT MAI MULTI FRATI SI SURORI SFINTE SI SA-I UMPLE DE BUCURIA ACESTUI HAR MARET DAT BISERICII DOMNULUI DIN CER PRIN MINE CA SI PRIN ALTII.
Toți cei ce fug spre Statele Unite
Ei nutresc niste concepții parazite
Ei urmăresc ce lumea le promite
Că dacă ar urmări Împărăția
Ea e mai aproape aici în România
Este o strofă din poeziile lui fratele Dionisie Eu recit această poezie Și mulți îmi bagă de vină și zic că nu e adevărat Dar dacă pui spirt medicinal pe mână Nu te ustură numai dacă ai rană Așa că dacă cineva îl supără versul acesta sau altele Vorba moldovenească ((E de Jină)) Bunul Dumnezeu să-i Binecuvânteze familia și pe cei ce recită și cântă sau ascultă vCe nea Dăruit Bunul Dumnezeu prin fratele Dionisie A scris cam 500bde poezii și nenumărate cântări Tot de ordinul sutelor!!!
Noi am fost obligáti sa plecam din tara dupa ce am dus 7 ani Biblii de pe granita si "prietenii" au vrut sa ma lichideze. Am fost lovit intr-o intersectie de un tovaras preiubit. Am fost chemat de foarte mulkte ori la interviuri pe Salajan. Am primit 2 scrisori semnate de presedintele US la presedintele preaiubit si ne-au dat 3 zile sa plecam. Probabil ca tu nu plecai. Daca vrei sa stii a scris mult mai multe poezii.