Mă cheamă ...”MUTOTO” - o carte povestită prin ochii unui copil, o carte depre viață...

Pentru ca măcar o parte din copiii noștri să își păstreze sau să își recapete inocența (adică acea bucurie născută din starea paradisiacă a făpturii) e important să le spunem povestea lui Mutoto. Căci el e un copil la fel ca toți copiii lumii, dintre care mulți trăiesc nu doar în Africa, ci pretutindeni pe pământul plăsmuit și ocrotit neîncetat de Dumnezeu.
Frumusețea și ineditul acestei adevărate povești de viață constă în faptul că întreaga narațiune este spusă prin ochii și cu vorbele unui copil care trece prin experiențe de viață prin care nu ar trebui să treacă niciun copil din zilele noastre: sărăcie extremă, moartea părinților, abandon, foamete, frică, analfabetism... Cu toate acestea, simplitatea și curăția sufletească îl ajută pe micul orfan să accepte firesc și/sau recunoscător toate încercările, dar și tot binele care este adus în lumea lui și a celorlalți copii ca el prin oamenii albi care le înțeleg suferința și își doresc să le ofere o viață mai demnă și mai bună.
Pașii pe care îi face micul Mutoto, de la necunoașterea lui Dumnezeu până la botezul liber consimțit sunt făcuți sub semnul unei conștiințe morale care îi luminează admirabil calea în întunericul necunoașterii Evangheliei și îl călăuzește treptat spre înțelegerea unor taine pe care noi, cei de azi o relativizăm cu atâta ușurință. Însă dincolo de curăția si simplitatea sufletească a tuturor copiilor protagoniști ai poveștii, m-a uimit altceva: chipul la fel de simplu în care ,,misionarii" le-au vorbit copiilor și adulților din Congo. Și le-au vorbit nu prin multe vorbe, ci mai degrabă prin faptele cele mai banale cu putință (cum ar fi a hrăni pe cel flămând, a mângâia pe cel necăjit, a zâmbi celui înfricoșat, a limpezi tâlcul lucrurilor tainice celor care îl caută), arătând grijă nu doar trupului, ci mai ales sufletului care adesea se dovedește cel puțin la fel de împovărat. Și m-a uimit să văd din nou cât de solemn primesc sufletele acestor oameni adevărurile cele mai simple, dezvăluite prin gesturi mărunte și cuvinte nemeșteșugite.
Ca să înțelegem mai bine cât de necesară ne este o asemenea perspectivă asupra binelui, asupra credinței, asupra providenței, asupra lui Dumnezeu e de ajuns să privim spre lumea noastră ,, civilizată", plină de confort, plină de înlesniri, plină de drepturi, plină de corectitudine politică, plină de dispreț, plină de autosuficiență, plină de libertăți, doldora de plăceri care nu mai aduc mulțumire și bucurie, dar lipsită de compasiune reală, lipsită de simplitate, lipsită de jertfelnicie, lipsită de noblețe, lipsită de adevărata bucurie.
www.librariabo...