Viața Sfântului Fotie, Apărătorul Ortodoxiei.
Вставка
- Опубліковано 5 лют 2024
- Cuvânt la Prăznuirea Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, 6.02.2024.
Sinodiconul Ortodoxiei: • ,,Sinodiconul Ortodoxiei"
În Playlist-ul ,,Predici Ortodoxe". Link: • ,,Pogorârea Duhului Sf...
Ce frumos , câte avem de învățat din aceste predici , cateheze ... Slava Domnului pentru toate. Sărutăm Dreapta Sfinției Voastre Cinstite Părinte ☦️
Mulțumim, Părinte! Minunată prezentare! Dumnezeu să vă ocrotească, pe dumneavoastră și toți ai casei!
Atunci s a compus "Aparatoare Doamna"- cand corabiile dusmanilor au fost acoperite de valuri...
Nu paște CI în ziua duminicii creștinii ortodocși sărbătoresc ÎNVIEREA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS și după SĂPTĂMÂNA MARE, creștinii ortodocși NU sărbătoresc paștele CI sărbătoresc ÎNVIEREA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS !
mulţumesc pt această frumoasă cateheză/predica despre Marele şi Sfântul Fotie...nu vreau să judec dar cum de rivalul Sfântului Fotie la scaunul Arhiepiscopiei Constantinopolului a fost declarat sfânt de biserică?
de ce biserica nu prăznuieşte pe cei trei noi mari Ierarhi: Fotie, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul?
❤
In cartea Stalpii ortodoxiei este prezentata viata celor 3 mari sfinti: sf Fotie, sf Marcu si sf Grigorie.
Un Sinod care sa condamne ecumenismul nu va mai fi pt ca toti sunt ecumenisti, ma refer la asa zisul Cler.Ei sunt anatemizati deja de Sinodul sf Fotie prin ceea ce marturisesc.Cum sa se condamne ereticii singuri. Nu pot sa inteleg asteptarea asta a tuturor.
Nu se mai citesc anatemele de ce?
Ele au fost scoase din Triodul românesc în secolul XIX, odată cu formarea statului modern, pe vremea lui Cuza. Nu dădea bine la imaginea țării care visa să se alinieze la statele occidentale să dea anatenei tocmai ereziile din apus.
Sinodiconul se citește doar de către preoții mărturisitori anti-ecumeniști care sunt foarte puțini.
Sinodiconul Ortodoxiei: ua-cam.com/video/HRzafhh7bFk/v-deo.htmlsi=JplNKUv_CfowyxWz
@@IsihasmulCarpatin sărut mâna iertatima mulțumesc
„Noutati” despre canonul 15 I -II (861)
Dupa Sinodul „Panortodox” s-a discutat si interpetat in fel si chip acest canon. Inca de la prima conferinta a monahilor athoniti in Romania, acestia intrebati fiind despre situatia celor care au semnat documentele sinodului, au rapuns ca respectivii semnatari, cat si cei care sustin cele hotarate in Creta, au taine valide pana cand un sinod ortodox v-a condamna acel sinod si pe sustinatorii lui, ca asa au procedat Sfintii Parintii, ca asa s-a intamplat la Sinodul III Ecumenic, care ar fi acceptat hirotoniile savarsite de Nestorie dupa ce a devenit eretic. Pe parcursul altor conferinte ce au urmat, athonitii au dezvoltat acest subiect despre necesitatea condamnarii sinodale a ereticilor pentru a fi pusi in afara Bisericii in privinta tainelor, argumentul „patristic” principal constand in invocarea canonului 15 I-II. Este evident ca acest canon nu contine asa ceva. Cei care s-au raliat ideii athonitilor, multi considerand ca in acest canon se cere condamnarea sinodala a ereticilor pentru a-i situa extra ecllesiam, ca aceasta invatatura este a Sfintilor Parinti. Asa sa fie?! O astfel de parere despre acest canon tine de fapt de interpretare. Pentru a intelege aceasta trebuie facuta distinctie intre textul canonului si interpretarile care i se poat da. Interpretarea pe care o dau athonitii la canon nu este ceva inedit, insa nu are legatura cu Sfintii Parinti, astfel de interpretare a canonului 15 a aparut in timpul latinocratiei. Pe fondul disputei dintre „ortodocsii” filopapistasi/progresisti si ortodocsi, primii sustineau apropierea de papistasi, ceilalti respingeau orice concesie fata de eretici: „astfel, dacă Sfântul Gherman îi îndemna pe credincioși să nu intre în clădirile de cult ale papistașilor și ale celor ce au comuniune cu ei [„Câți sunteţi fii adevărați ai Bisericii Soborniceşti, fugiţi depărtându-vă de preoţii care s-au supus latinilor; şi în bisericile acestora să nu mergeți, nici binecuvântare să nu luați din mâinile lor. Că mai bine este ca fiecare în casele voastre să vă rugați lui Dumnezeu, decât în biserici să vă adunaţi cu cei ce cugetă latinește” [158], [canonistul filopapistas Dimitrie] Homatianos susținea contrariul fiind de părere că ortodocșii se pot ruga în „bisericile” papistașilor și se pot închina „sfinților” cinstiți de acești eretici: „Dintre latini sunt unii care nu sunt diferiți în general față de noi, în ceea ce privește obiceiurile, atât cele dogmatice, cât și eclesiale, iar ei, s-ar putea spune, sunt confuzi în această privință. Este însă cuvenit și cuvios a se împotrivi față de cei care sunt cu totul diferiți de noi, îndeosebi în ceea ce privește dogma despre purcederea Sfântului Duh; (prin urmare) a se face pogorământ față de cei care nu sunt așa și a se aduna cu ei nu îi este interzis arhiereului [ortodox], deoarece i se încredințează să folosească iconomia după cum se cuvine iconomilor de suflete. De aceea, dacă el [episcopul ortodox] este chemat în bisericile lor [latinilor], să meargă fără îndoială. Fiindcă şi ei se închină sfintelor icoane şi le înalță în bisericile lor. Iar când aceștia [latinii] vin cu bunăvoință în Biserica sobornicească să li se dea pâine frântă/anaforă (κατακλαστοῦ).... Peste tot în Italia sunt biserici... În care intrând ai noștrii [ortodocșii], dintre clerici sau laici, fac rugăciuni către Dumnezeu și se închină sfinților cinstiți în ele. Din aceasta nu se poate susține vreo prejudecată pentru cei care intră în bisericile care se află sub latini”[163]. În vremea când Homatianos își exprima părerea despre aplicarea iconomiei față de unii din cei supuși papei, problema abaterii de la Ortodoxie prin rătăcirea Filioque era demult clarificată în Răsărit, filioquiștii fiind dovediți că sunt diteiști și pnevmatomahi[164]. Chiar dacă sporadic în Apus Crezul mai era rostit de către unii fără Filioque, fapt consemnat și de Alexandru de Hales (1240) [165], aceia erau tot sub ascultarea papei, având comuniune cu filioquiștii care erau majoritari, acei „confuzi” reprezentând o minoritate din ce în ce mai restrânsă.... Contrar celor susținute de Homatianos, ortodocșii trebuiau să se ferească nu doar de filioquiști ci și de acei latini „confuzi”; însă, așa cum a cerut Sfântul Gherman, dreptcredincioșii trebuiau să se depărteze chiar și de „ortodocșii” care erau în comuniune cu papistașii. Iar despre oferirea antidoronului/anaforei papistașilor, acest lucru este oprit de Tradiția Bisericii.... O altă idee rătăcită susținută de Homatianos pentru apropierea de papistași este că aceștia nu sunt eretici, deoarece nu au fost condamnați sinodal, opunându-se și prin aceasta Sfântului Gherman care arată că papistașii sunt străini de Creștinism, ca unii ce se află sub anatema datorită împotrivirii față de Sinoadele Ecumenice[171]. Deși dă de înțeles că n-ar fi pentru comuniunea euharistică cu papistașii, nu este de acord cu Balsamon, care, în răspunsurile către patriarhul Marcu al Alexandriei, s-a exprimat împotriva împărtășirii papistașilor de către ortodocși[172]. Despre răspunsul lui Balsamon de excludere a papistașilor de la Împărtășania ortodoxă, Homatianos spune că: „acest răspuns nu a fost acceptat la aceea vreme de mulți învățați (πολλοὶ τῶν ἐλλογίμων), pentru că este mult prea aspru și sfidător, nefiind cuvenit pentru a învinovăți ritul și obiceiurile latinilor. Că acestea (spun ei) nu s-au citit (ἀνεγνώσθησαν) sinodal și nici ei nu au fost lepădați public (δημοσίᾳ) ca eretici, ci mănâncă şi se roagă împreună cu noi. Oricine (zic ei) poate admite bine acest raționament din canonul 15 al Sinodului din Constantinopol numit I și II” [173]. O asemenea interpretare a canonului 15 de către acei „mulți învățați” progresiști este falsă, deoarece acest canon nu-i scutește de situarea în afara pliromei ortodoxe pe acei rătăciți, ce susțin dogme condamnate de Sinoadele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, care nu au avut parte de o condamnare sinodală specială. Ceea ce se spune în canon despre episcopii ajunși în erezie, că nu mai sunt cu adevărat episcopi ci episcopi falși (ψευδεπισκόπων) [174], este în acord cu Tradiția Apostolică în care se adeverește despre clericii care se abat de la adevărul de credință că sunt clerici mincinoși (ψευδοϊερέων) [175]; Astfel și cei din clerul papistaș, împotrivindu-se prin credința lor rătăcită adevăratei credințe, nu sunt la propriu clerici pentru că sunt eretici. Această concepție progresistă din trecut, despre necesitatea condamnării sinodale a celor care se abat de la adevărul de credință pentru a fi puși de partea ereticilor, în afara Bisericii, este folosită de ecumeniști ca argument pentru apropierea față de unele grupări eretice: „romano-catolicii, vechii-catolicii, anglicanii şi protestanţii nu au fost condamnaţi de Biserica Ortodoxă ca eretici printr-un act bisericesc oficial, potrivit evidentei aplicări a principiului iconomiei bisericești și în speranța restabilirii cu aceștia a comuniunii bisericești, de aceea este neîntemeiată caracterizarea lor ca eretici de către unii, deoarece numai Biserica îi poate caracteriza printr-un act oficial ca eretici sau ca schismatici, în afara hotarelor trupului eclesial” [176], ceea ce demonstrează că ecumeniștii nu se deosebesc în gândire de progresiștii din trecut, fiind în dezacord cu Sfinții Părinți... Din cele susținute de Homatianos reiese că a existat o deosebire de păreri între progresiști în privița ereticilor papistași. Cei mai mulți dintre progresiști credeau că papistașii au taine valide îndeosebi pentru că nu-i considerau eretici, susținând că între aceștia și ortodocși nu sunt deosebiri semnificative în credință; însă unii, între care și Homatianos, care, deși recunoșteau că doctrina papistașilor este contrară învățăturii ortodoxe din hotărârile Sinoadelor Ecumenice și scrierile Sfinților Părinții, pentru a nu-i include pe papistași între eretici, iar prin aceasta să pretindă că tainele lor sunt sfințite, au născocit ideea de prezență în Biserică a celor ce sunt rătăciți de la Dreapta Credință care n-au fost condamnați sinodal, aducând pentru aceasta ca „argument” falsa interpretare a canonului 15 al Sinodului I-II din 861, însă prin susținerea unei asemenea idei n-au făcut decât să relativizeze necesitatea mărturisirii adevăratei credințe pentru apartenența la Biserică, contrazicând astfel Sfânta Scriptură: „Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne-credinciosul?”(II Cor. 6,15)”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor). Tot in aceasta carte se arata ca pe aceeasi linie cu Sfantul Gherman s-a situat si Sfantul Meletie Marturisitorul, care a fost mutilat de filopapistasi, acest Sfant a avut un rol cheie in respingerea sinodului unionist de la Lyon.
Interpretare patristica a canonului 15 I-II din timpul disputei isihaste, care este ignorata de atonitii si de cei care le urmeaza: „în 1341 a murit împăratul Andronic al III-lea, iar neînţelegerile care au urmat între împărăteasa Ana Paleologhina (1306-1365) şi marele domestic Ioan Cantacuzino (†1355) au dus la un război civil, care a durat până în anul 1347[235]. Sfântul Grigorie Palama era pentru concilierea dintre cele două tabere politice, ceea ce a provocat mânia patriarhului Caleca, care era susținător al împărătesei[236]. Caleca a trecut în tabăra achindiniţilor, iar Sfântul Grigorie împreună cu cei care erau de partea sa văzând că patriarhul a ajuns în erezie, devenind astfel un pseudo-arhiereu, au rupt comuniunea cu el. Nemulțumit de acest fapt, în luna noiembrie a anului 1344 Caleca a convocat un sinod împotriva celor care au decis să «întrerupă pomenirea (ἀποκόψαι τὸ μνημόσυνόν)” [237], excomunicându-l pe Sfântul Grigorie şi caterisindu-l pe ucenicul acestuia, Sfântul Isidor, mitropolit de Monemvasia[238], acesta din urmă a devenit patriarh după înlăturarea lui Caleca. Sfântul Grigorie a scris despre Caleca, că nu mai făcea parte din pliroma ortodoxă[239] și nu mai aparținea „Bisericii lui Hristos” [240].... După împăcarea cu I. Cantacuzino, împărăteasa a convocat un sinod pentru luna februarie a anului 1347, în care Caleca a fost depus în mod definitiv[246], iar în locul lui a fost ales Sfântul Isidor.... Unii arhierei nemulţumiţi de alegerea Sfântului Isidor s-au aliat cu achindiniţii, iar în luna iulie a aceluiaşi an au ţinut un sinod în care l-au depus pe patriarh, acuzându-l între altele de palamism[248]. În luna august palamiții adunaţi într-un sinod au respins acuzațiile antipalamiților[249].... Între motivele celor care nu au fost de acord cu alegerea Sfântului Isidor ca patriarh era și acela că pe când a fost mitropolit de Monemvasia a fost caterisit de Caleca, de aceea înscăunarea lui ca patriarh n-a fost canonică[254], însă sinodul ortodocșilor din august-1347 i-a contrazis, dovedind că nu a fost validă depunerea lui Isidor, deoarece Caleca atunci când a făcut acea caterisire, fiind eretic, nu mai era cu adevărat arhiereu ci arhiereu fals, iar canoanele prin care au arătat că era nulă depunerea făcută de Caleca sunt canonul 15 al Sinodului constantinopolitan I - II din 861 și canonul 3 al Sinodului III Ecumenic: „Dar cum era acela [Caleca] un episcop al patriarhului cu harul lui Hristos de acum [Isidor] și al celor împreună cu el, când acela gândea în chip vădit altele, și de care aceștia s-au rupt mai degrabă potrivit sfintelor canoane întrucât gândesc ortodox, dat fiindcă el s-a alăturat mai apoi în chip rău celor condamnați de acesta și arătați cacodocși, iar de aici a căzut în înfricoșătoarele lor blesteme, anateme și dezavuări? Căci spune canonul 15 al Sinodului numit primul și al doilea din Constantinopol: «...cei care se depărtează de comuniunea cu întâi-stătătorul lor din pricina unei erezii condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinții Părinți, când acela propovăduiește erezia în public și o învață bisericii cu capul gol, unii ca aceștia nu numai că nu vor fi supuși pedepsei canonice dacă trag un zid care-i desparte de comuniunea cu episcopul învinuit înainte de ancheta sinodală, ci se vor învrednici de cuvenita cinste ortodocșilor, căci n-au condamnat un episcop ci un pseudoepiscop și un pseudoînvățător...» ...ar mai putea fi socotită acum depunere depunerea făcută de acela [Caleca]” [255]. Astfel potrivit canonului 15, în care este urmată Tradiția Apostolică ce deosebește clericii adevăraţi de minciuno-clerici, Tradiție în care se precizează că cele săvârșite de aceștia din urmă nu sunt primite de Biserică (canonul 68 apostolic), cele făcute de un pseudo-arhiereu împotriva celor care rup comuniunea cu el sunt nule. Acest fapt este evidențiat și de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, la care s-a făcut trimitere: „Dar şi Sfântul Sinod III Ecumenic, care l-a depus pe Nestorie, a făcut dreptate tuturor celor care au fost depuşi de el ca unii care nu gândeau la fel ca el, i-a arătat nedepuşi şi i-a restabilit pe fiecare în treptele lor, socotind că nu trebuie să aştepte un alt patriarh al Constantinopolului care să-i restabilească pe fiecare în treapta sa... despre toţi aceştia zisul Sfânt Sinod III Ecumenic tratează în canonul 3” [256]. Caterisirile săvârșite de Nestorie, împotriva clericilor care nu-i împărtăşeau doctrina eretică, nu erau valabile. Potrivit canoanelor Bisericii, cei caterisiţi sunt reabilitaţi de către cel care i-a caterisit sau de cel care-i urmează în scaunul arhieresc[257]. Dacă caterisirile făcute de Nestorie ar fi fost valabile, din punct de vedere canonic trebuiau ridicate de către cel care îi urma în scaunul patriarhal al Constantinopolului, ori, pentru că acesta era eretic, depunerile făcute de el nu erau canonice, acei clerici nu erau caterisiţi, de aceea nu era nevoie să aştepte înscăunarea unui alt patriarh în locul lui Nestorie care să să-i repună în drepturi, urmarea fiind că au fost readuşi de Sinodul III Ecumenic în locurile pe care le-au ocupat înainte de a fi caterisiți de ereziarh. Așa cum arată Sfântul Vasile cel Mare, nu poate fi cleric atât cel caterisit (καθῃρημένος) de un arhiereu care nu poate caterisi, cât și cel care este hirotonit (κεχειροτονημένος) de același arhiereu[258], cu alte cuvinte, cel caterisit de un astfel de arhiereu continuă să fie cleric, deoarece acea caterisire este nulă, iar cel hirotonit de același arhiereu nu este cleric, pentru că respectiva hirotonire nu este validă; prin urmare, doar cel care are puterea de a caterisi poate să și hirotonească, deoarece având una din puteri o are și pe cealaltă: „dacă-i dai una din puteri, trebuie să i-o dai şi pe cealaltă” [259]. Aceasta era valabil și în privința lui Nestorie, care, devenit prin erezie arhiereu fals, nemaiavând putința de a caterisi, nu putea nici să hirotonească; ceea ce contrazice cele spuse despre acest ereziarh în scrierea lui Pseudo-Fotie, „Zece întrebări şi tot atâtea răspunsuri”: «Nestorie a fost caterisit, însă nici unul din cei hirotoniți de acesta nu a fost caterisit»[260]. (Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor).
Despre scrierea lui Pseudo-Fotie: „O altă scriere pe care unii au încercat să o pună pe seama Sfântului Fotie se intitulează Zece întrebări cu tot atâtea răspunsuri[113]. Persoana care a alcătuit această scriere, a avut o cunoaştere mediocră a istoriei bisericeşti. În răspunsul de la întrebarea 9 se spune următoarele: „în zilele Sfântului Heracla, Origen, numit şi Adamantios, care-şi prezenta pe faţă erezia în zilele de joi şi vineri, pentru că falsifica şi corupea credinţa ortodoxă, pe acesta chiar Sfântul episcop Heracla l-a îndepărtat şi l-a alungat din Alexandria” [114]. Această relatare despre Origen (185-254) nu corespunde adevărului istoric, deoarece nu episcopul Heracla (232-248) l-a alungat pe Origen din Alexandria, ci episcopul Dimitrie (189-232), după cum arată chiar Sfântul Fotie într-o scriere a sa: „schimbând Dimitrie bunătatea în ură şi laudele în acuzaţii, a adunat câţiva episcopi şi preoţi într-un sinod împotriva lui Origen, şi, după cum spune Pamfil, sinodul a hotărât să-l îndepărteze din Alexandria, să nu mai locuiască şi să nu mai înveţe în acest oraş” [115].”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor).
Moravia 863, Bulgaria 864, Serbia 870, Croația 875 devin creștine
Mulțumesc mult pentru corecturi.
@@IsihasmulCarpatin nu am vrut să vă corectez, am vrut să adaug că a-ți spus bine că a început în 863 cu creștinarea bulgarilor, dar trecerea oficiala s-a făcut în 864
Sarut mana parinte. Am fost botezat in Ardeal de un preot ortodox prin turnare, desi nu au fost impedimente sa se faca botezul prin afundare. Pr. Matei Vulcanescu spune ca ar trebui completat botezul cu cele trei afundari. Acest lucru ar insemna o acrivie exagerata sau ar trebui sa accept iconomia? Ce ma sfatuiti? Stiu ca nu e usor raspunsul, dar faceti-va milostenie va rog si sa-mi argumentati un raspuns cat se poate de documentat. Va multumesc. Doamne ajuta
Doamne ajuta Viorel sunt o păcătoasă dar dă-mi voie să-ți spun o mărturisire trebuie zisă cu voce tare, Du-te la un preot sau călugăr preot să îți facă botezul adevărat prin cele trei Afundări Ăsta este botez creștin ortodox cu adevărat.iartama și Dumnezeu să te ierte.
@@magdalenabejerea2696sarut mana, multumesc de raspuns. Cumva si eu simt ca trebuie completat botezul, dar trebuie sa ma asigur foarte bine, ca sa nu fac ceva mai rau decat cred ca este. Doamne ajuta🙏
Doamne ajuta, sunt foarte ziditoare aceste invatataturi, dar am o rugaminte, ...nu a-ti putea sa vorbiti un pic mai incet, daca se poate ? Multumesc
Modificați viteza de redare după cum doriți
Părinte ,Icoana Maicii Domnului fără Stele pe frunte și umeri este canonică?
Nu. O astfel de reprezentare nu este canonică. Cei trei luceferi zugrăvesc iconic pururea fecioria Maicii Domnului, fecioară înainte de Naștere, fecioară în timpul Nașterii, fecioară după Naștere.
Multumesc Părinte Mihail !
Tot din cauza ecumenismului