Mariciu aici. Am cam făcut o greșeală și vă mulțumesc pentru comentariile și mesajele private în care îmi explicați faza cu creșa și grădinița. Mulți mi-ați explicat că până în 3 ani e creșă și apoi e grădiniță. Și că și la creșă se practică acțiunile de care ziceam eu că se practică la grădiniță O să întreb mâine la grădinița lui Noel să îmi explice de ce se poziționează ca grădiniță și pentru grupele cu copii sub 3 ani și fac un update aici. Vă xoxo și vă mulțumesc pentru mesajele și comentariile calde și civilizate în care îmi explicați unde greșesc atunci când o fac. ❤
N-am apucat să mă uit la tot, dar și înalta instituție de învățământ pe care o frecventează fi-miu tot grădiniță se numește, deși îi acceptă începând cu vârsta de 2 ani, la așa numita "grupă Baby". Și da, se ocupă de ei nu numai la modul "supraveghere", ci fac activități cu ei.
Fetita mea de 2 ani merge la "cresa" dar defapt scrie mare la intrare Gradinita nr X,au grupe baby...va admir foarte mult,dar uneori mi se pare ca denigrati " statul".Nu toti ne permitem gradinite private,sau pur si simplu din principiu nu vreau. La "cresa" au foarte multe activitati: au pus muraturi cu manutele lor,au spalat si intins hainutele de ale lor,au gatit:paste,senvisuri,au facut must. In fiecare zi cate un copilas,pune canutele pentru ceai pe masa,sau servetele,sau individual...la fetita mea in grupa sunt 10 copilasi si 2 adulti. Au avut activitate in curte cu parintii,acomodarea a fost blanda la recomandarea psihologului...timp de 2 saptamani. Fetita mea acasa nu mananca,in schimb la cresa mananca absolut tot si ii pune si a doua portie,conteaza educatoarea enorm de mult💜 Succes pe mai de parte🤗
Nu pot sa nu mentionez faptul ca si in crese se desfasoara diferite activitati, precum desenatul, cantantul, dansul, invatatul de cantecele si ghicitori, etc... Mama mea este educatoare la cresa si desfasoara pana si serbari cu acesti prichindei...depinde de cresa, cat si de educatoare. Nono, iti urez mult succea la gradi si sa ramai sanatos! ❤
Corect. Copilul meu merge la o creșă de stat în provincie și nimeni nu lasă copilul în nici un colț. Este respectat, face activități pentru vârsta lui,mâncare, schimbare,etc(1an și 9 luni)
Bună! Foarte interesant clipul. As vrea sa menționez un aspect. La creșa se dau copilasi de la vârsta de 6 luni și pana la 3 ani. Grădinița este de la vârsta de 3 ani. Si la creșa copilașii pictează și fac tot felul de activități specifice vârstei. Niciun copil nu este aruncat nicăieri. În momentul în care duci copilul la creșa/grădinița îl duci pt socializare, pt activități, pt dezvoltarea armonioasa a copilului. Instituțiile private de acest gen folosesc doar termenul de grădinița.
Sunetele si gălăgia lui Noel e adorabila . Chiar nu deranjează deloc , dimpotrivă ar trebuii sa fim mulțumitori ca , copilașii noștri sunt activi si sănătoși ! Superba adaptarea blândă la gradii si da Noel e pregătit , învața rapid si se dezvolta atat de frumos ! Si fetița mea a început grădinița in Septembrie si suntem tare bucuroși când o vedem fericita si cât de tare ii place . 🥰 Aștept urmatorul Vlog 🤗
Este un copil absolut superb parcă eri lai adus pe lume și ce repede a crescut și cît de frumos este sa va trăiască și să aveți parte numai de fericire superbi ❤❤❤
Montessori in Romania se vinde precum Chanel sau Dior. Acum fiecare este liber sa si educe copilul cum vrea si ce este cel mai important si multa lume din Romania nu o face este sa gandeasca si sa aleaga ceva pt copil sau familie fara sa se i a dupa cineva…
Nu am o grădinița de tip Montessori , dar am un daycare in SUA si toți “copii mei “, 8 la număr , sunt aici exact ca acasa la ei , ma ocup de ei exac ca și cum ar fi ai mei , cred ca depinde foarte mult de ce “viziune” ai de a “ creste” copii in general . Din nefericire noi am avut o creștere destul de stricta 😮 dar cred ca a ajutat cumva și “strictețea “ asta . Trebuie sa găsești o balanța in “ creșterea unui copil ” și nu este ușor dacă îți PASA . Am Daycare de aproape 17 ani , copilul meu a crescut in “daycare” și a crescut absolut perfect , sunt o norocoasa sa pot face asta și un mare ,mare ajutor pentru creșterea și educarea copilului meu .Este forte important și voi sa va găsiți mereu timp pentru Noel asa cum faceți acum pentru ca grădinița nu poate face tot ce trebuie pentru copilul vostru indiferent de cât de grozava ar fi , nu va supărați pe mine dacă am îndrăznit sa va dau sfaturi este ca de la părinte la părinte părinte și apoi din experiența mea de la lucra cu alți copii timp de 17 ani . ❤❤❤
Doamne mi se topește inima cand il aud vorbind și ma gandesc la primul vlog cu Noel (atunci cand s-a nascut). El practic a crescut sub ochii noștri și il vedem cat de frumos creste si se dezvoltă si cum învață lucruri. Si se dezvoltă atat de frumos datorită părinților super tari pe care ii are ❤️ 💚 YOU NOEL!! 🎈🦖
Este un subiect de interes maxim pentru mine dar din cauza zgomotului nu am putut sa ma uit la tot vlogul…😰poate pe viitor veți mai relua acest subiect dar pe liniște 😇
UN SUBIECT INTERESANT PACAT CA NU AM INTELES MAI NIMIC. OR CUM NOEL ESTE O SCUMPETE DE COPIL IAR VOI FOARTE ATENTI CU CRESTEREA SI DEZVOLTAREA LUI. BRAVO.👍👏👏👍💕🤗
La toate gradinitele copiii invata lucruri practice. E bine ca nu va doriti sa stie poezii, va doriti sa stie sa spele geamul. Chiar asta e cel mai important pt un copil de 2,5 ani. N am avut rabdare sa ma uit la tot, mi s a parut foarte obositor😢
Vlogul asta necesita doua vizionari: o data pentru a urmari (captivant) minunatia pentru a vedea cat poate fi de dulce si cat a crescut de mare ( + bonus pe Sasha cat e de diva) si a doua oara pentru informatiile din clip.🥹❤️
Aloha. Ma uit la voi si imi amintesc de etapa 2-3 ani. Multe griji si multe probleme ( din partea parintilor carora le pasa de copii si cauta se se implice). Imi doresc sa va bucurati de fiecare etapa in partea ( asa cum e ea) ca timpul zboara . Nu stii ca a trecut o luna de gradi, apoi un an, apoi incepe scoala si tot asa. Fetita noastra merge spre 9 ani si tot ne surprinde zilnic cu diverese ( o sa intelegeti pe parcurs). Uneori imi doresc grijile de la 3 ani :)). O sa fie bine si frumos. Pace voua ✌
Un microfon Georgianei cred ca ar rezolva situația și am putea să ne bucurăm și de Noel și să auzim și detaliile, eu una fiind foarte interesată de subiect. M-aş bucura de un update peste încă o lună și poate ceva detalii în plus, cum ar fi costul pe an. Mulțumesc ❤
Respect pentru Georgiana ( talentul de traducere in timp real este remarcabil si rabdarea pe care o manifesta in relatia cu Noel); scoala de tip Montessori nu ii pregatesc prea bine pentru examenele din scoala romaneasca actuala.
Abia m-am putut uita la voi,Noel a acaparat tot! E o dulceata!!! 😍😇
Рік тому+2
🔥 Aruncă doi ochi și pe conturile noastre de Instagram: 🔵 Mariciu pe Instagram: instagram.com/mariciu/ 🟣 Ioneasca pe Instagram: instagram.com/georgianaionescu 🔴 Noel pe Instagram: instagram.com/noel.ionescu/ ⚪ Săshica pe Instagram: instagram.com/sasha_doarme
Imi pare rau sa va contrazic. Fix ce ai enumerat ca sa face la gradinita. Se face si la cresa. Si culmea, si la stat si la privat. Picteaza, se joaca, le sunt citite povesti, construiesc, gătesc, etc. Si nu e montessori. Asta e doar branding. Montessori e de cand e lumea. Doar ca suna bine acum.
Creșa în afara României (doar în Suedia știu până acum) este pentru copiii cu vârstele 1-5 ani. Și nu este un loc unde pur și simplu îi aruncă și îi șterg la fund. Au educatoare care se ocupă separat de copii în funcție de vârstă și îi implică în foarte multe activități pe toți copiii. Montessori sau nu, e fix pix. Important este ce educatori sunt acolo, ce atmosferă este, nu titlul unei grădinițe contează. Sau creșe. Clipul este greu de urmărit ( se înțelege de ce). În România trebuie să dai bani grei pentru a-i oferi copilului educația timpurie de care are nevoie, în Suedia plătești 100 de euro pe lună și ceea ce povestiți voi, suedezii și nemții, din experiența mea, fac de ani de zile, nu vă mai comportați ca și cum dacă l-ați dat la Montessori, gata ați dat lovitura. Nu este așa. Urmează să ne mutăm în Germania. Nici în Suedia, nici în Germania nu se face mare haz pe Montessori, dar iată ce sistem de daycare au ei. Nu vă mai dați aere. Creșa aici este un loc minunat și unii nu au încotro și trebuie să își dea copilul la creșă, iar aici încrederea e uriașă în sistemul de educație timpurie, de la cum se ocupă de copii până la alimentație, etc.
Dezamăgitoare atitudinea voastră din prima parte a clipului. De unde știți concret că la creșă sunt copiii lăsați și băgați în seamă doar când se cac@ pe el? Am copil de 1.9 la creșă de stat și fac activități, pictează, se joacă și fac TOT ce ați spus voi la o grădiniță Montessori. Și gratis 🤪 Puțin aroganta abordarea.
Рік тому
Nu vorbi la plural. Eu (Mariciu) am avut o atitudine greșită și dacă te uiți mai sus în comentarii am recunoscut asta.
🙋♀️În Austria pot sa va spun ca Montessori nu este vazuta în alt ,, nivel“ sau la alt ,, nivel“fata de o gradinita normala. Probabil ca în România este altfel … nu stiu(eu locuiesc de 35 de ani în Austria).
Al meu copil combina română engleză și germană, soțul spune că vorbește chineză, eu sunt singura care îl înțelege😅😂😂😂 știu foarte bine cum este. Cât despre acest tip de grădiniță și eu sunt de părere că este un concept foarte bun. Noi locuim in Germania și din păcate nu ne putem alege grădinița , cel mult să sperăm că va primi un loc de la 3 ani. Dar deocamdată copilul merge de la 8 luni la îngrijitoare de zi, este un fel de grădiniță la ea acasă, cu maxim 4 copii până în 3 ani și această femeie se axează foarte mult pe acest tip de educație, vreau să spun că al meu copil care acum are 2 ani și 2 luni a venit săptămâna trecută acasă și îmi arăta cum să sortez gunoiul, pe lângă asta face aproape tot ce tine de curățenia în casă, matură, aspirator, șterge pe jos, își duce farfuria in chiuveta singur, baga hainele la spălat, încă am fost nevoita să cumpăr farfurii din plastic pentru că a ținut neapărat să șteargă el vasele să se pună la loc în dulap. Eu nu îl pun să facă absolut nimic, dar pur și simplu, dacă mă vede pe mine că fac ceva, vine și el imediat să ajute. Chiar cred că acest concept ar putea fi implementat în mai multe grădinițe sau măcar o parte din el....
Hei, salutare dragilor! Mă bucur să vă văd pe canapeaua cea nouă! Cum ați carat-o până în cameră? Vine dezasamblata? Ce dimensiune tb să aibe ușa? Mulțumesc anticipat pt răspuns! ❤️ 😘 🌷
Voi povestiți despre ce se întâmplă cam la toate grădinițele /cresele private. Probabil este destul de interesant subiectul pentru părinții care se pregătesc pt integrarea în colectivitate a copilului.
Va urmăresc și îmi plac blogurile voastre , va îngrijiti foarte frumos de cresterea și educarea lui Noel ! Georgiana vreau sa te las sa stii părerea mea despre parul tău , ești superba cu parul tău curly natural !!!! Așa cum te văd in video asta , arați mult mai grasa la fata , mai rotundă ….😮 dacă asta ai vrut tu e ok , dar arați minunat cu parul tău natural , chiar te admir 😊
Fetita mea a mers la cresa de la 1 an jumătate pana la 3 ani iar de la 3- 6 ani se înscrie copilul la gradinita in alta parte noi fiind in Italia. La cresa nu au fost bagati in seamă doar la schimbat cum spune Marian,sunt învățați de toate cum explicati voi in video
Marian , se vede ca ai o sotie nota 10 , cu piciorele intotdeauna pe pamint , care ia deciziile cele mai bune si conduce casa la superlativ .Intotdeaua caldura caminului o da femeia ,,mama " si copilul .Se vede ca te simti bine , sunteti un cuplu echilibrat .BRAVO
Bună Ioneștii! Chiar dacă Mariciu a făcut-o lată la începutul videoclipului😂 A încercat sa spuna ceva dar Nono era mai important(este de înțeles) Oamenii mai fac și greșeli, nu suntem perfecți!!! Majoritatea i-ați sărit în cap, ca vezi doamne este arogant! Nu este arogant! Doar știe ce este mai bine pentru ei și în primul rând pentru copilul lor! Da, poate ca mulți nu ne permitem grădinițe private sau ,,creșe" dar este un subiect absurd! Imi place la nebunie de voi! Sper sa fiți mereu așa! Va ador❤🥰
NOEL A VAZUT CA VOI VORBITI CU CAMERA SI ATUNCI S A GINDIT SA FIE MAI VOCAL PENTU A ATRAGE ATENTIA ASUPRA LUI. DOAMNE O DULCEATA DE COPIL SI ISTET FOC.👍🤗💕🙏🙏🙏
Mi se pare absurda disputa creșă vs grădiniță. Și mai ales ca sunteți numiți aroganți pt ca va permiteți una alta. E treaba voastră, banii voștri, copilul vostru. Voi doar ați povestit din experienta voastră personala într un spațiu public. De aici și pana la ghilotinare pt ca vezi doamne creșa e mare fâș și grădinița și mai mare fâș, grow up people
Рік тому+1
Am dat-o eu prost la începutul clipului când am zis, într-o totală necunoștință de cauză, că la creșă copiii sunt lăsați de capul lor și doar schimbați de scutec. De aici câteva reacții. Și sunt total de acord cu ele. Nu știu ce aveam în cap (în afară de gălăgia noelistică) de am scos perla aia. Chiar o regret și am în plan să o repar. Dar mulțumesc pentru comentariu. Mă bucur să văd că sunt oameni care au trecut repede peste duma pe care am dat-o. :))
Mariciu aici. Am cam făcut o greșeală și vă mulțumesc pentru comentariile și mesajele private în care îmi explicați faza cu creșa și grădinița. Mulți mi-ați explicat că până în 3 ani e creșă și apoi e grădiniță. Și că și la creșă se practică acțiunile de care ziceam eu că se practică la grădiniță O să întreb mâine la grădinița lui Noel să îmi explice de ce se poziționează ca grădiniță și pentru grupele cu copii sub 3 ani și fac un update aici. Vă xoxo și vă mulțumesc pentru mesajele și comentariile calde și civilizate în care îmi explicați unde greșesc atunci când o fac. ❤
Asta m-am mirat și eu când am întrebat-o pe Georgiana pe Instagram și a zis ca e grădinița.
N-am apucat să mă uit la tot, dar și înalta instituție de învățământ pe care o frecventează fi-miu tot grădiniță se numește, deși îi acceptă începând cu vârsta de 2 ani, la așa numita "grupă Baby". Și da, se ocupă de ei nu numai la modul "supraveghere", ci fac activități cu ei.
Fetita mea de 2 ani merge la "cresa" dar defapt scrie mare la intrare Gradinita nr X,au grupe baby...va admir foarte mult,dar uneori mi se pare ca denigrati " statul".Nu toti ne permitem gradinite private,sau pur si simplu din principiu nu vreau.
La "cresa" au foarte multe activitati: au pus muraturi cu manutele lor,au spalat si intins hainutele de ale lor,au gatit:paste,senvisuri,au facut must.
In fiecare zi cate un copilas,pune canutele pentru ceai pe masa,sau servetele,sau individual...la fetita mea in grupa sunt 10 copilasi si 2 adulti.
Au avut activitate in curte cu parintii,acomodarea a fost blanda la recomandarea psihologului...timp de 2 saptamani.
Fetita mea acasa nu mananca,in schimb la cresa mananca absolut tot si ii pune si a doua portie,conteaza educatoarea enorm de mult💜
Succes pe mai de parte🤗
Nu pot sa nu mentionez faptul ca si in crese se desfasoara diferite activitati, precum desenatul, cantantul, dansul, invatatul de cantecele si ghicitori, etc... Mama mea este educatoare la cresa si desfasoara pana si serbari cu acesti prichindei...depinde de cresa, cat si de educatoare.
Nono, iti urez mult succea la gradi si sa ramai sanatos! ❤
Corect. Copilul meu merge la o creșă de stat în provincie și nimeni nu lasă copilul în nici un colț. Este respectat, face activități pentru vârsta lui,mâncare, schimbare,etc(1an și 9 luni)
Bună! Foarte interesant clipul. As vrea sa menționez un aspect. La creșa se dau copilasi de la vârsta de 6 luni și pana la 3 ani. Grădinița este de la vârsta de 3 ani. Si la creșa copilașii pictează și fac tot felul de activități specifice vârstei. Niciun copil nu este aruncat nicăieri. În momentul în care duci copilul la creșa/grădinița îl duci pt socializare, pt activități, pt dezvoltarea armonioasa a copilului. Instituțiile private de acest gen folosesc doar termenul de grădinița.
Corect ! Foarte urata gandirea dl. Ionescu cu privire la cresa, uneori sare cam mult calul.
Prea mult zgomot,imposibil de urmărit!!!!!
Sunetele si gălăgia lui Noel e adorabila . Chiar nu deranjează deloc , dimpotrivă ar trebuii sa fim mulțumitori ca , copilașii noștri sunt activi si sănătoși !
Superba adaptarea blândă la gradii si da Noel e pregătit , învața rapid si se dezvolta atat de frumos !
Si fetița mea a început grădinița in Septembrie si suntem tare bucuroși când o vedem fericita si cât de tare ii place . 🥰
Aștept urmatorul Vlog 🤗
Este un copil absolut superb parcă eri lai adus pe lume și ce repede a crescut și cît de frumos este sa va trăiască și să aveți parte numai de fericire superbi ❤❤❤
Montessori in Romania se vinde precum Chanel sau Dior. Acum fiecare este liber sa si educe copilul cum vrea si ce este cel mai important si multa lume din Romania nu o face este sa gandeasca si sa aleaga ceva pt copil sau familie fara sa se i a dupa cineva…
Voi poate nu va dati seama ,insa se cunoaste ca a fost 1 luna in colectivitate pt ca este mai vorbaret si mai independent !!!
Bravo Noel ❤👍
Nu am o grădinița de tip Montessori , dar am un daycare in SUA si toți “copii mei “, 8 la număr , sunt aici exact ca acasa la ei , ma ocup de ei exac ca și cum ar fi ai mei , cred ca depinde foarte mult de ce “viziune” ai de a “ creste” copii in general . Din nefericire noi am avut o creștere destul de stricta 😮 dar cred ca a ajutat cumva și “strictețea “ asta . Trebuie sa găsești o balanța in “ creșterea unui copil ” și nu este ușor dacă îți PASA . Am Daycare de aproape 17 ani , copilul meu a crescut in “daycare” și a crescut absolut perfect , sunt o norocoasa sa pot face asta și un mare ,mare ajutor pentru creșterea și educarea copilului meu .Este forte important și voi sa va găsiți mereu timp pentru Noel asa cum faceți acum pentru ca grădinița nu poate face tot ce trebuie pentru copilul vostru indiferent de cât de grozava ar fi , nu va supărați pe mine dacă am îndrăznit sa va dau sfaturi este ca de la părinte la părinte părinte și apoi din experiența mea de la lucra cu alți copii timp de 17 ani . ❤❤❤
Cel mai frumos vlog din ultima vreme! Asa este cu copii! Un haos plăcut și plin de dragoste! 😊
Doamne mi se topește inima cand il aud vorbind și ma gandesc la primul vlog cu Noel (atunci cand s-a nascut). El practic a crescut sub ochii noștri și il vedem cat de frumos creste si se dezvoltă si cum învață lucruri. Si se dezvoltă atat de frumos datorită părinților super tari pe care ii are ❤️
💚 YOU NOEL!! 🎈🦖
Este un subiect de interes maxim pentru mine dar din cauza zgomotului nu am putut sa ma uit la tot vlogul…😰poate pe viitor veți mai relua acest subiect dar pe liniște 😇
UN SUBIECT INTERESANT PACAT CA NU AM INTELES MAI NIMIC.
OR CUM NOEL ESTE O SCUMPETE DE COPIL IAR VOI FOARTE ATENTI CU CRESTEREA SI DEZVOLTAREA LUI.
BRAVO.👍👏👏👍💕🤗
deci n ai cum!!! pur si simplu adorabil!!!! 🥰
Dragilor sunteti nemaipomeniti iar Noel e o minune.
Foarte utile sfaturi, multumesc Georgiana! Noel e adorabil❤
La toate gradinitele copiii invata lucruri practice. E bine ca nu va doriti sa stie poezii, va doriti sa stie sa spele geamul. Chiar asta e cel mai important pt un copil de 2,5 ani. N am avut rabdare sa ma uit la tot, mi s a parut foarte obositor😢
Ce sa faca cu poeziile? 😅
@@madalinaenache7082 pai sa il trimit si la munca,nu?
Vlogul asta necesita doua vizionari: o data pentru a urmari (captivant) minunatia pentru a vedea cat poate fi de dulce si cat a crescut de mare ( + bonus pe Sasha cat e de diva) si a doua oara pentru informatiile din clip.🥹❤️
Doamne, este adorabil Noel!!!Nu- mi vine sa cred ca vorbește așa frumos.👍🙏☘️
Aloha. Ma uit la voi si imi amintesc de etapa 2-3 ani. Multe griji si multe probleme ( din partea parintilor carora le pasa de copii si cauta se se implice). Imi doresc sa va bucurati de fiecare etapa in partea ( asa cum e ea) ca timpul zboara . Nu stii ca a trecut o luna de gradi, apoi un an, apoi incepe scoala si tot asa. Fetita noastra merge spre 9 ani si tot ne surprinde zilnic cu diverese ( o sa intelegeti pe parcurs). Uneori imi doresc grijile de la 3 ani :)). O sa fie bine si frumos. Pace voua ✌
Toate mamele au superputerea sa înțeleagă ce spun proprii copii 😊
Noel m-am topit de dragul tău. Ma bucur ca îl duceți la grădiniță. Felicitări vouă ❤
Din pacate video-ul e imposibil de urmarit, prea multa galagie in fundal☹️
Un microfon Georgianei cred ca ar rezolva situația și am putea să ne bucurăm și de Noel și să auzim și detaliile, eu una fiind foarte interesată de subiect. M-aş bucura de un update peste încă o lună și poate ceva detalii în plus, cum ar fi costul pe an. Mulțumesc ❤
Sunteti foarte misto si autentici cu Noel!
Este min.14...poate spuneti si cat costa!
Respect pentru Georgiana ( talentul de traducere in timp real este remarcabil si rabdarea pe care o manifesta in relatia cu Noel); scoala de tip Montessori nu ii pregatesc prea bine pentru examenele din scoala romaneasca actuala.
Georgeana îmi pare rau dar Noel a captat toată atenția mea...cred ca 20% am auzit ce ai zis😂😂😂
Buna foarte interesant clipul ❤
Abia m-am putut uita la voi,Noel a acaparat tot! E o dulceata!!! 😍😇
🔥 Aruncă doi ochi și pe conturile noastre de Instagram:
🔵 Mariciu pe Instagram: instagram.com/mariciu/
🟣 Ioneasca pe Instagram: instagram.com/georgianaionescu
🔴 Noel pe Instagram: instagram.com/noel.ionescu/
⚪ Săshica pe Instagram: instagram.com/sasha_doarme
Ce scumpic este ,Doamne !
Imi pare rau sa va contrazic. Fix ce ai enumerat ca sa face la gradinita. Se face si la cresa. Si culmea, si la stat si la privat. Picteaza, se joaca, le sunt citite povesti, construiesc, gătesc, etc. Si nu e montessori. Asta e doar branding. Montessori e de cand e lumea. Doar ca suna bine acum.
Au pus Montessori in descrierea gradinitei sa poata cere 600-700€ pe luna 😂
Sunteti adorabili 💋💋💋
Noel este absolut delicios de adorabil🥰🥰
Creșa în afara României (doar în Suedia știu până acum) este pentru copiii cu vârstele 1-5 ani. Și nu este un loc unde pur și simplu îi aruncă și îi șterg la fund. Au educatoare care se ocupă separat de copii în funcție de vârstă și îi implică în foarte multe activități pe toți copiii. Montessori sau nu, e fix pix. Important este ce educatori sunt acolo, ce atmosferă este, nu titlul unei grădinițe contează. Sau creșe. Clipul este greu de urmărit ( se înțelege de ce). În România trebuie să dai bani grei pentru a-i oferi copilului educația timpurie de care are nevoie, în Suedia plătești 100 de euro pe lună și ceea ce povestiți voi, suedezii și nemții, din experiența mea, fac de ani de zile, nu vă mai comportați ca și cum dacă l-ați dat la Montessori, gata ați dat lovitura. Nu este așa. Urmează să ne mutăm în Germania. Nici în Suedia, nici în Germania nu se face mare haz pe Montessori, dar iată ce sistem de daycare au ei. Nu vă mai dați aere. Creșa aici este un loc minunat și unii nu au încotro și trebuie să își dea copilul la creșă, iar aici încrederea e uriașă în sistemul de educație timpurie, de la cum se ocupă de copii până la alimentație, etc.
In Germania e ca in Romania, pana la 3 ani e Krippe, adica cresa, apoi e Kindergarten pana la 6 ani.
@@Micha-bp5om da, știu. Nu asta era ideea principală.
@@ioanapopescu2774 btw, in Germania nu prea sunt activitati educative pt copii, de obicei sunt lasati sa faca ce vor, ma refer la gradinitele de stat
Crește! Ce zboară timpul! Succes la grădi Noel scumpici ❤❤❤
Dezamăgitoare atitudinea voastră din prima parte a clipului. De unde știți concret că la creșă sunt copiii lăsați și băgați în seamă doar când se cac@ pe el? Am copil de 1.9 la creșă de stat și fac activități, pictează, se joacă și fac TOT ce ați spus voi la o grădiniță Montessori. Și gratis 🤪 Puțin aroganta abordarea.
Nu vorbi la plural. Eu (Mariciu) am avut o atitudine greșită și dacă te uiți mai sus în comentarii am recunoscut asta.
Hei, Ionestilor, acesta este cel mai frumos vlog, ever!
Mult succes in tot ce va fi de acum in viitor ❤
Mult succes 🥰
Te pup Noel ești un dulce!
Am ras tot vlogul! Noel se aude ca sunet principal, pe limba noelească, iar voi pe fundal❤❤😂😂😂😂😂
🙋♀️În Austria pot sa va spun ca Montessori nu este vazuta în alt ,, nivel“ sau la alt ,, nivel“fata de o gradinita normala. Probabil ca în România este altfel … nu stiu(eu locuiesc de 35 de ani în Austria).
Al meu copil combina română engleză și germană, soțul spune că vorbește chineză, eu sunt singura care îl înțelege😅😂😂😂 știu foarte bine cum este. Cât despre acest tip de grădiniță și eu sunt de părere că este un concept foarte bun. Noi locuim in Germania și din păcate nu ne putem alege grădinița , cel mult să sperăm că va primi un loc de la 3 ani. Dar deocamdată copilul merge de la 8 luni la îngrijitoare de zi, este un fel de grădiniță la ea acasă, cu maxim 4 copii până în 3 ani și această femeie se axează foarte mult pe acest tip de educație, vreau să spun că al meu copil care acum are 2 ani și 2 luni a venit săptămâna trecută acasă și îmi arăta cum să sortez gunoiul, pe lângă asta face aproape tot ce tine de curățenia în casă, matură, aspirator, șterge pe jos, își duce farfuria in chiuveta singur, baga hainele la spălat, încă am fost nevoita să cumpăr farfurii din plastic pentru că a ținut neapărat să șteargă el vasele să se pună la loc în dulap. Eu nu îl pun să facă absolut nimic, dar pur și simplu, dacă mă vede pe mine că fac ceva, vine și el imediat să ajute. Chiar cred că acest concept ar putea fi implementat în mai multe grădinițe sau măcar o parte din el....
Asta crezi tu că la creșă îi aruncă într-un colț și doar îi schimbă de ce ai spus tu. Mi-ar fi rușine să vorbesc așa.
Mai multe video-uri va roggg❤😅
Cum se cheama gradinita? Daca se poate spune, bineinteles:) Multumesc!
Hei, salutare dragilor!
Mă bucur să vă văd pe canapeaua cea nouă! Cum ați carat-o până în cameră? Vine dezasamblata? Ce dimensiune tb să aibe ușa?
Mulțumesc anticipat pt răspuns! ❤️ 😘 🌷
doamne!!!si curu-i vorbeste la copilu' ista...sa fiti sanatosi si fericiti,dragii mei
Bravo🎉 pentru varianta Montessori!
Faceți voi vloguri pana mai apucați ca daca creste Noel sa zis cu vremea voastră 😂. La cât de vorbăreț e 1000% va fi un mare orator 😁
Doar eu ma concentrez la ce spune Noel?😅😅😅 O sa mai vizionez odata sa va ascult și pe voi😂😂😂
Voi povestiți despre ce se întâmplă cam la toate grădinițele /cresele private. Probabil este destul de interesant subiectul pentru părinții care se pregătesc pt integrarea în colectivitate a copilului.
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😂😂
Cresa este pentru copilasii mai mici(babies, first steps until todlers) gradinita e de la todlers pana intra la scoala… 😅
❤❤❤❤
Va urmăresc și îmi plac blogurile voastre , va îngrijiti foarte frumos de cresterea și educarea lui Noel !
Georgiana vreau sa te las sa stii părerea mea despre parul tău , ești superba cu parul tău curly natural !!!!
Așa cum te văd in video asta , arați mult mai grasa la fata , mai rotundă ….😮 dacă asta ai vrut tu e ok , dar arați minunat cu parul tău natural , chiar te admir 😊
SUNTEȚI MINUNAȚI ! ❤
Exista si gradinita care au la grupa mica copii intre 2 si 3 ani👍🏻👍🏻👍🏻
Vrem mai multe videoclipuri despre casa
❤😍❤
Nu sunteti facuti sa locuiti in bloc 😂😂
:))
Se vor mira unii cât costă.Trebuie să ai salar peste nivel mediu sigur
❤
👍🙏🇸🇪
Va pwp
Mici , burgeri ? Au așa ceva in meniu pt Noel ? Ca doar e fiul lui Mariciu 😅🤭
,,,😍😍😍😍😍
xoxo 🦖
Cresa e pentru copiii pana la 3 ani si gradinita pe cei de 3+
La cresa ii primesc de la 1.5 luni, la gradinita mai mari si fac mai multe activitatii cu ei
Fetita mea a mers la cresa de la 1 an jumătate pana la 3 ani iar de la 3- 6 ani se înscrie copilul la gradinita in alta parte noi fiind in Italia. La cresa nu au fost bagati in seamă doar la schimbat cum spune Marian,sunt învățați de toate cum explicati voi in video
Ei a ales o grădiniță privată nu o creșă de stat !
@@mihaeladiacon3500si la stat sunt activități
E fb pe timpul când o duceam pe fetita mea erau 37. 40 de copii în grupa
Marian , se vede ca ai o sotie nota 10 , cu piciorele intotdeauna pe pamint , care ia deciziile cele mai bune si conduce casa la superlativ .Intotdeaua caldura caminului o da femeia ,,mama " si copilul .Se vede ca te simti bine , sunteti un cuplu echilibrat .BRAVO
Poate vorbește mandarina 😅😅
Era un clip destul de interesant, dar s-a pierdut esenta din cauza tipatului. Ar fi fost mai bine sa il faceti singuri
Si eu tot la Noel m-am uitat. El a povestit mai bine ca voi, ca sa stiti❤!
😂😂😂
Bună Ioneștii! Chiar dacă Mariciu a făcut-o lată la începutul videoclipului😂 A încercat sa spuna ceva dar Nono era mai important(este de înțeles)
Oamenii mai fac și greșeli, nu suntem perfecți!!!
Majoritatea i-ați sărit în cap, ca vezi doamne este arogant!
Nu este arogant! Doar știe ce este mai bine pentru ei și în primul rând pentru copilul lor!
Da, poate ca mulți nu ne permitem grădinițe private sau ,,creșe" dar este un subiect absurd!
Imi place la nebunie de voi!
Sper sa fiți mereu așa!
Va ador❤🥰
Mulțumesc și mulțumim! 🙏🏻😅
NOEL A VAZUT CA VOI VORBITI CU CAMERA SI ATUNCI S A GINDIT SA FIE MAI VOCAL PENTU A ATRAGE ATENTIA ASUPRA LUI.
DOAMNE O DULCEATA DE COPIL SI ISTET FOC.👍🤗💕🙏🙏🙏