Prima dată am crezut că o să fie un mișto ieftin la adresa bisericii sau preoților sau orice idee ce o mai iau în râs anumite persoane în media, presă, internet etc. Dar deja am urmărit de 3 ori acest video și sunt foarte impresionat de mesajele subtile, chiar educative implementate prin mici gesturi și vorbe. Faptul de a nu mai judeca lumea în general, de a ne uita mai mult în ograda noastră și de a ne mulțumi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Și să nu uităm că până nu am trecut de partea cealaltă a gardului, mai avem multe de schimbat și de lucrat la viața noastră. Felicitări!
Fraților, vă felicit ! Nu știu de unde le-ați scos însă ați abordat unele din temele esențiale ale spiritualității ortodoxe: rugăciunea, suferința, smerenia și recunoștința. Mai mult, ați transpus această învățătură într-un limbaj accesibil generației de azi. Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Bravo băieți! Îmi place că nu este o caterinca ieftină sau alta bătaie de joc cum fac mulți la adresa preoților. Sărăcia se vindecă doar cu educație și rugăciune! Rareori cu bani.
Treaba asta cu religia nu e pentru mine, dar ai dreptate ca saracia rareori se rezolva cu bani. Sa ii dai unui prost 1 milion de euro si eu iti garantez ca in maximum 6 luni nu mai are niciun ban si ajunge in aceeasi situatie.
Caterinca, necaterinca dar mesajul este de nota 10. Are mare dreptate si sunt sigur ca vorbeste din viata reala a unor preoti corecti si recunoscatori (cu toate ca nu sunt multi). Chiar nu ma asteptam la asa mesaj profund🙏👍
@@FratiiGavriliu desi mă așeptam la un sketch in care preoții să fie criticați, am găsit un videclip plin de învățăminte. Mulțumim! Si dacă nu știți un preot fără mercedes sau bmw, vă ofer ocazia să cunoasteti unul
Fabulos! Excepțional! Ați dat o lecție care depășește tratate filosofice și de specialitate. Concret și la obiect! Mă plec în fața domniilor voastre! Stimă și prețuire!
Foarte educativ. Apreciez perseveranta voastra pentru acel mic procentaj de public la care sperati sa ajunga ''cripta''. Pentru multi saraci cu Duhul ar fi nevoie si de decodoare ca sa inteleaga. Apreciere si respect!
Foarte subtil dar profund mesajul! Nu exista sa ai tot ce iti doresti si sa stai linistit. Linistea e pentru ce cu gandirea tipica oamenilor saraci. Bravo!!!!!
Sincere felicitări. E primul video al vostru pe care-l văd și credeam că iar alți oameni care uită că și preoții sunt oameni. Și au și ei soții. Sau stau în vârf de munte sau drumuri pe neasfaltate românești unde dacă nu ai o mașină 4x4 cam plângi. Iar oamenii îi judecă. Ați expus niște lucruri într-un mod destul de potrivit pentru vremurile în care trăim. Și ce apreciez foarte mult e diferența între faptul că ați arătat diferența între ceea ce este Biserica adevărată și instituția. Ceea ce a făcut omul din Biserică ca în toate domeniile. Iar din nou vă apreciez pentru lecția duhovnicească dată în ceea ce privește cum și când să ajutăm pe ceilalți. Că eu dacă sunt alcoolic poate nu vreau să mă tratez și atunci îmi poți face toate condițiile că voi rămâne cu băutura. Și faptul că ați avut curajul să spuneți când se vor termina problemele noastre. După moartea noastră. Doresc să cred că v-ați referit la mântuirea omului. Să ne punem și noi în locul unui preot care cu un om se bucura, cu altul plange, pe alt om l-a inselat sotul/sotia lasandu-l cu copii mici, ce le spui tuturor acestor oameni. Acasa mai are si el o sotie, copii. Daca e la început stă pe la sat, nu prea are conditii dupa ce a facut si el facultate. Și mai e doctor intr-un spital=Biserica in care pacientii vor tratamentul care le convine lor sau nici măcar nu se cred bolnavi. Noi oamenii am stricat înțelesul Bisericii prin ipocrizia noastră, nu preoții.
Sunteti niste actori de nota 10. Va intrati foarte bine in pielea personajului mai ales cel care joaca rolul parintelui. Scenariu foarte bine pus la punct.
Saracia se rezolva cu rugaciune si cu educatie!😁 Bravo baieti, cel mai bun scenariu al vostru de pana acum! Cred ca tipul asta de scenariu poate sa produca un impact pozitiv in societate.👍👏👏👏
@@JohnJohn-sv1rm cred ca si rugăciunea are rolul ei care nu trebuie neglijat. Când te ROGI devii RECUNOSCATOR care te elibereaza de gandurile negative. Cand te ROGI admiți faptul că ești om si ca este posibil sa greșești si te face atent și devii RĂBDĂTOR. Si cred ca sunt N exemple care adrata ca rugăciunea este importantă.
@@FratiiGavriliu Mi-ar plăcea să văd mai multe videoclipuri de genul dar și cele pe caterincă. Cu astfel de videouri poate reușim să facem o diferență în țara asta, să învețe și bombardierii ce este important în viața! Sunt curios dacă v-ați inspirat din experientele voastre în acest script.
@@V8Pixel Da, ne-am inspirat mult din experientele noastre pentru acest script. Bineinteles unele situalii sunt modificate sau duse la extrem cu scopul de a crea un impact mai mare, dar uite, spre exemplu povestea cu vaca este adevarata 100%
Felicitari! Preoții săraci ori sunt la început, ori nu au exersat recunoștința, ori sunt foarte bogați în cer. Unde-ți așezi averea, acolo îți este și inima.
Hahaha.. Salutare, Marin si multumim pentru apreciere. M-am uitat pe canalul tau si am vazut ca faci muzica. Poate colaboram pe asta. Nu cred ca ne-ar strica niste muzica la vreun filmulet viitor 😀
Am spus artiști ... deoarece am vizionat o mare parte din clipurile urcate pe acest canal... și sincer, apreciez munca din spatele fiecărui clip... iar dacă nu ați fi fost niște artiști cu adevărat nu ar fi ieșit atât de profi! Clipul cu tigaia si nudul... e de mare clasa ca și acesta cu Parintele Parnasie... ! Felicitări pentru subiectele abordate și pentru mesajele subtile pe care sunt sigura ca mulți le-au înțeles așa cum trebuie! Abia aștept următoarele clipuri ❤️
Felicitări pentru inițiativă! În sfârșit găsesc pe youtube ceva din care pot învăța multe lucruri, cum a spus și părintele Parnasie "să căutați oameni smeriți." Bravo vouă! Domnul cu voi!
Sunt bucuros că nu a fost luat clarul peste picior! Nu cred ca preotul ar trebui sa mearga pe măgar, precum nu cred că medicul ar trebui să trateze pe gratis. Preoții ar trebui doar să se roage si sa le cerem sa indoaie genunchii si pentru noi. Apreciez foarte mult acest scurtmetraj, air cadrul luat dintre cruci este excepțional. Felicitări!
Felictări pentru curaj, domnilor! Curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a aborda această perspectivă. Mulțumesc și aștept cu nerăbdare viitoarele clipuri.
Pot sa spun ca învățătura ce am tras-o personal din video e sa nu fii invidios și sa muncești pentru ce vrei cu încrederea ca vei reuși la un moment dat. 😁
@@MDx97 Imi place tare ce zici! Ma bucur ca ai tras o astfel de invatatura si pot sa zic ca suntem mandri si bucurosi ca am reusit sa facem un material care sa poata contribui la o astfel de invatatura! Multumim!
Bravo! Bravo! E foarte adevarat doar mulțumind de ce avem, și prin munca omul agonișește ,iși face de toate și ML, și GL și Casa frumoasa ! Foarte bun Video! Sa fim sănatoși și dorința sa avem de a face lucruri chiar daca viața e grea sau sunt momente grele uneori ! Respect pentru video făcut!
Ce frumos e cadrul ala de jos in sus cu crucea si "parintele" cand spune "noi invatam prin suferinta". Fiecare are o cruce de dus aka suferinta. Filmuletul asta e de urmarit de cel putin doua ori ca sa intelegi bine mesajele. L-am vizionat de 3 ori.:) Munca,recunostinta rugaciune, intelepciune,educatia, autoeducatia,pilda cu vaca,milostenia,rabdarea,lipsa comparatiei, bogatia se cultiva la nivel mental mai intai,e o vibratie energetica. Numai lectii. E cel mai bun scenariu al vostru de pana acum dpmdv. Bravo! Si apreciez ca nu ati lovit in biserica ,cum fac cei din stand up. Sunt curioasa ce simbolizeaza merele din portbagaj.
Ana Maria - mulțumim mult de tot pentru mesaj și pentru apreciere. Merele nu au o semnificație aparte, doar le-am adus de la țară de la tătal nostru și ni s-a părut că se potrivesc. Mai mergeau de milostenie, sau chiar de mâncat între două slujbe. E un lucru care ne aduce aminte de copilărie. Mulțumim pentru că ne urmărești.
Baaai băieți. Sa știi că dintre toate video alea voastre asta sigur merita top 5. Bai sincer,dacă așa ar gândi și ar da sfaturi un popa ,ar fi minunat. Dar ce fain ați ilustrat cuplul tânăr frustrat,și mai ales soțul :))) genial mai băieți absolut genial sa știți. Îmi plac exemplele și argumentările competente. Și așa cum bun simt. E un domeniu foarte interesant ce ați putea să-l explorați. Diferite personalități din viața romanului care dau sfaturi reale și ancorate în realitate și soluții la aparențele probleme. Gen doctori , sa îți zică cum sa mănânci și cum sa ai grija de sănătate , profesorii la facultate de exemplu, și alte entități din astea . Dar oricum exemplu cu preotul e super tare,și cu recunoștința. Absolut adevărat. Sper că toți ce vad asta realizează că nu e doar un pamflet :P
Ooooo, ce comentariu. Multumim mult, Alexandru, pentru ca ti-ai luat timp sa ne scrii atat de consistemt ce anume crezi si simti. Ma bucur mult ca iti place si il gasesti valoros - inseamna foarte mult pentru noi. Ma bucur ca ai sesizat ca nu e doar Pamflet. Asa e, nu e doar Pamflet. Multumim mult si ne bucuram ca ne urmaresti!!! Alex
Mesajul transmis este excepțional.Multumim pentru idee, regie artistică și pentru curajul postarii! O revăd cam la 2 saptamani si descopăr mereu valente noi.Felicitari!
Imi plac super mult clipurile care le faceti, sarcasmul, umorul de calitate, pune în lumina acea latura a vieții cotidiene care ne invata sa ne cunoastem pe noi înșine si sa vedem mai clar cultura noastră să o înțelegem. Spor, si mulțumesc pentru conținutul care îl faceti ❤️💥💯
Mulțumesc pentru acest filmuleț. Sunteți extraordinari, conținutul ortodox e minunat, poate cu excepția bmv/ mercedes. Se vede că sunteți creștini. Domnul să vă bucure!
Felicitări! Dar pe lângă video care e excelent din toate punctele de vedere, pe mine m-a cucerit un detaliu: lădița aia cu mere din portbagaj. Imaginea preotului de țară într-un singur cadru.
Abia astăzi l-am văzut, de mai multe ori. Transmite un mesaj foarte profund. Este singurul videoclip de pe UA-cam la care am dat like, dacă se putea as fi dat de mai multe ori :). Mulțumesc. Niciodată nu avem timp sa ne oprim sa fim recunoscători pentru ce avem. Take care.
Viitorul om sărac: “- Tu de ce ai și eu nu am? Da-mi și mie, ca sa am și eu!” Viitorul om bogat: “ -Cum ai reușit sa ai? Spune-mi și mie, ca sa invat și eu!” Totul pleacă de la educație și mentalitate. Atâta timp cât nu exista dorința de perfecționare continua, nu vom evolua in veci ca nație. Dacă măcar 50% din populație ar avea mentalitatea prezentată in exemplul al doilea și nu ar mai suferi de “boala” creierului comod - care așteaptă numai sa primească- , am fi mult mai departe. :)
Eu am văzut în filmul de față, o lecție de viață cu tentă spirituală. Toată lumea crede că popii nu ar trebui să aibă mașini scumpe. La urma urmei sunt niște simpli oameni ca și noi. Dacă noi putem să ne luăm lucruri scumpe, pot și ei. Fiecare după cât îl duce capul. Lumea habar nu are câtă carte bagă un popă în cap. Aproape tot atâta cât bagă unul care sta numai prin facultăți și ajunge președintele BCR-ului (e doar un ex). Și ce? Pe ăsta din urmă nu îl înjură nimeni. Lumea zice: "Păi dacă a învățat carte". Așa și cu preotul. E liber să își i-a ce mașină dorește. Eu mor pe lumea asta proastă care îi critică pe acești popi. Fiecare cum se descurca . Oricum (că am deviat), cuvintele din clipul acesta sunt fantastice. Asta trebuie să o spună fiecare popă celor care nu dorm noaptea de grija lor. Au ajuns toți țiganii și analfabeții să aibe Mercedes -uri și BMW-uri. Ăștia nu au prin muncă. Ci prin furat, înșelat, etc. Și la popi este aproape la fel, doar că într-o formă ușoară (cu vălul pe față) 😀 Ha ha. Vă salut cu respect. 👍 Sunteți cei mai tari. Aveți respectul meu
Imi place asta ca fiecare e liber sa faca ce doreste atata timp cat este legal, moral si nu aduce nici un prejudiciu ori suferinta altor oameni. Sunt perfect de acord! Ma bucur ca vezi clipul educational, iti multumesc mult pentru comentariu si ca esti mereu aici cu noi de fiecare data cand postam ceva. Te salutam si noi cu respect si multumim, Joe!
Baieti va urmaresc de mult si va apreciez din ce in ce mai tare. Se observa evolutia voastra din toate aspectele si sunteti printre putinii pe care ii admir ca tot printre putinii sunteti care textele si schatchurile voastre pe langa umor au un aspect moralizator. Asta a fost primul video pe care l-am distribuit si pe Facebook-ul personal, lucru care nu il fac prea des din considerente strict obiective. Insa am considerat ca e un video pe care merita sa il vada si audienta mea. La postarea facuta a dat like pana si duhovnicul meu...ceea ce cred ca e un lucru in plus care demonstreaza ca ceea ce faceti chiar e de calitate!
Salutare, Ciprian si multumim pentru mesajul tau atat de specific. Ma bucur ca ne urmaresti, ca ne apreciezi munca si vreau sa iti spun ca un astfel de comentariu plin de incurajari si ganduri bune ne ajuta foarte mult! Multumim si pentru postarea ta de pe pagina de Facebook iar faptul ca a fost apreciat de Duhovnicul tau mi se pare foarte tare :)!!!
Multe clipuri le vezi, îți plac in acel moment și apoi uiți de ele. Ei bine, la acest clip revin și revin și revin.... Mare adevăr spuneți aici! As da minim 100 de like-uri!
Mult prea mișto “ca de obicei”👏🏽 Pregătiți materiale pentru criza economică care începe in Decembrie, lumea va avea nevoie sa radă mult “chiar și cu burta goală”.
Frate nu va cunosc personal,dar va respect pentru toata munca pe care o faceti.M-am abonat cu mare placere la canalul vostru.Salutari si respect din vestul tarii.
Cred ca și părintele Patriarh ar aprecia astfel de video. Are in componenta o teologie practică. Practicarea recunoștinței, puterea de a răbda, puterea de a nu judeca si puterea de a crede că prin propria voință și cu ajutorul lui Dumnezeu, totul este cu putință! Bravo băieți!!!!🙏🏽😇❤📖
Găsiți tematici si in contextul sistemului școlar care este la pământ. Poate prin voi, se vor vedea unii ca intr-o oglindă. Sunteti buni si folositi-vă harul asta in scopul educativ pentru ca e nevoie..chiar si pentru secolul asta. Pace si bucurie!
De obicei faceți caterincă, dar clipul și mesajul sunt spot-on. Toți care au mentalitatea aia cu tăiatul vacii și câștigă la loto ajung mai săraci decât erau înainte de câștig. Nu banul în sine ajută, ci educația.
Profund.. Ăsta e videoclipul meu preferat de pe canalul vostru, cel puțin în acest moment. Vă urmăream deja pe vechiul cont care l-am pierdut și m-am întors să văd... videoclipul cu creatoarea de conținut :) Dar ăsta e miezul 😁
Felicitari baieti! Foarte reusit video-ul si plin de bun simt! Aveti niste glume foarte inteligente in general si aici chiar povete bune. Keep up the good work!
Clipuri chiar interesante cu un mesaj bun,profund! Felicitari pentru munca depusă, avem nevoie si de lucruri ce sa ne scoată din "transa" asta,aici referindu ma la : Te duci la munca/scoala ,urmezi aceasi rutina,auzi aceleasi lucruri ,esti inconjurat de manele si incultura,iar tu in loc sa incerci sa te ridici,te asezi mai confortabil. Mult succes in continuare!
E o mare nevoie de conștientizare și de spunere a adevărului Asta înțeleg prin educație În gluma se spun multe adevăruri dar mi-e ca nici asta n-o sa mai fie ‘safe’ Apropo de preoți: după x ani de școala, cu y examene și z încercări, ai crede ca merita omul sa trăiască la un nivel decent De ce invidie? Parca am fi șobolani închiși intr-un butoi și de foame ne mâncam unii pe alții Cine e de vina? Natura ta sau cel ce te-a pus in butoi? Și apropo de recunoștință: nu reușim sa fim uniți și sa cinstim pe eroii actuali și trecuți ai țării Și nu ma refer la politicieni Nu știu, sper sa nu greșesc dar sub valul caterincii am simțit omenie
@@FratiiGavriliu mai multe parti :D : cea cu parbrizul crapat (am un coleg care merge tot asa, cu parbrizul crapat de ceva timp :P ) si cea cu vaca :))
Prima dată am crezut că o să fie un mișto ieftin la adresa bisericii sau preoților sau orice idee ce o mai iau în râs anumite persoane în media, presă, internet etc. Dar deja am urmărit de 3 ori acest video și sunt foarte impresionat de mesajele subtile, chiar educative implementate prin mici gesturi și vorbe. Faptul de a nu mai judeca lumea în general, de a ne uita mai mult în ograda noastră și de a ne mulțumi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Și să nu uităm că până nu am trecut de partea cealaltă a gardului, mai avem multe de schimbat și de lucrat la viața noastră. Felicitări!
Ma bucur foarte mult ca iti place si multumim ca ne urmaresti! Si pentru acest comentariu incurajator 🙏🏻😊
Fraților, vă felicit ! Nu știu de unde le-ați scos însă ați abordat unele din temele esențiale ale spiritualității ortodoxe: rugăciunea, suferința, smerenia și recunoștința. Mai mult, ați transpus această învățătură într-un limbaj accesibil generației de azi. Dumnezeu să vă binecuvânteze !
George Dascălu, multumim frumos pentru comentariu si pentru apreciere! Conteaza mult pentru noi!
@@FratiiGavriliu multumim pt atitudine si perspectiva. Foarte decentă si de mult bun simt. 🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
Mesaj profund, bine pus in scenă, si destul de curajoasă initiativa. Respect si astept cu nerabdare urmatoarele videoclipuri.☺️
Multumim, man 🙏🏻💚
Respect Back!!!
Curajoasa initiativa?! Dar care e pericolul?
@@camera423 👍
Bravo băieți! Îmi place că nu este o caterinca ieftină sau alta bătaie de joc cum fac mulți la adresa preoților.
Sărăcia se vindecă doar cu educație și rugăciune! Rareori cu bani.
Ma bucur ca iti place!
Treaba asta cu religia nu e pentru mine, dar ai dreptate ca saracia rareori se rezolva cu bani. Sa ii dai unui prost 1 milion de euro si eu iti garantez ca in maximum 6 luni nu mai are niciun ban si ajunge in aceeasi situatie.
cea mai smechera lectie de educatie financiara :)) buni de tot :)
Ma bucur ca iti place, Vlad! Multumesc pentru coment si pentru ca ne urmaresti!
fiecare intelege ce vrea. Mie mi s-a parut mai degraba o lectie de viata. E unul din cele mai bune scurtmetraje pe care le-am vazut in viata mea.
@@pufarinu multumim 🙏
Caterinca, necaterinca dar mesajul este de nota 10. Are mare dreptate si sunt sigur ca vorbeste din viata reala a unor preoti corecti si recunoscatori (cu toate ca nu sunt multi).
Chiar nu ma asteptam la asa mesaj profund🙏👍
Ne bucuram ca iti place si iti multumim mult pentru coment! Ma bucur de asemenea ca gasesti mesajul ca fiind profund!!!
@@FratiiGavriliu desi mă așeptam la un sketch in care preoții să fie criticați, am găsit un videclip plin de învățăminte. Mulțumim! Si dacă nu știți un preot fără mercedes sau bmw, vă ofer ocazia să cunoasteti unul
Cornel Andrei Sunteti preot? Multumim foarte mult pentru aprecieri si ne bucuram ca filmuletul nostru a generat un sentiment pozitiv 🙏🏻
@@FratiiGavriliu da
Oamenii lui Dumnezeu sunt printre noi, doar să vrem să-i vedem.
“merge si cu vaca, numa’ sa n-o tai” 😂
exact :)
Fabulos! Excepțional! Ați dat o lecție care depășește tratate filosofice și de specialitate. Concret și la obiect! Mă plec în fața domniilor voastre! Stimă și prețuire!
Haha. Nu stiu daca e chiar asa, dar iti multumim mult pentru apreciere si pentru ca ne urmaresti 🙏🏻💚
Foarte educativ. Apreciez perseveranta voastra pentru acel mic procentaj de public la care sperati sa ajunga ''cripta''. Pentru multi saraci cu Duhul ar fi nevoie si de decodoare ca sa inteleaga. Apreciere si respect!
Multumim pentru apreciere 🙏🏻💚
Poate cea mai buna și de actualitate predica data de un “preot”. Felicitări!
Lucian Mihai Purușniuc, multumim frumos pentru ca ne urmaresti si pentru apreciere. Conteaza mult pentru noi
Un mesaj foarte frumos si foarte important de care societatea actuală are mare nevoie! Tot respectul! Felicitări!
Foarte subtil dar profund mesajul! Nu exista sa ai tot ce iti doresti si sa stai linistit. Linistea e pentru ce cu gandirea tipica oamenilor saraci. Bravo!!!!!
Multumim frumos pentru comentariu, Sergiu!
Sincere felicitări. E primul video al vostru pe care-l văd și credeam că iar alți oameni care uită că și preoții sunt oameni. Și au și ei soții. Sau stau în vârf de munte sau drumuri pe neasfaltate românești unde dacă nu ai o mașină 4x4 cam plângi. Iar oamenii îi judecă.
Ați expus niște lucruri într-un mod destul de potrivit pentru vremurile în care trăim. Și ce apreciez foarte mult e diferența între faptul că ați arătat diferența între ceea ce este Biserica adevărată și instituția. Ceea ce a făcut omul din Biserică ca în toate domeniile.
Iar din nou vă apreciez pentru lecția duhovnicească dată în ceea ce privește cum și când să ajutăm pe ceilalți. Că eu dacă sunt alcoolic poate nu vreau să mă tratez și atunci îmi poți face toate condițiile că voi rămâne cu băutura. Și faptul că ați avut curajul să spuneți când se vor termina problemele noastre. După moartea noastră. Doresc să cred că v-ați referit la mântuirea omului.
Să ne punem și noi în locul unui preot care cu un om se bucura, cu altul plange, pe alt om l-a inselat sotul/sotia lasandu-l cu copii mici, ce le spui tuturor acestor oameni. Acasa mai are si el o sotie, copii. Daca e la început stă pe la sat, nu prea are conditii dupa ce a facut si el facultate. Și mai e doctor intr-un spital=Biserica in care pacientii vor tratamentul care le convine lor sau nici măcar nu se cred bolnavi.
Noi oamenii am stricat înțelesul Bisericii prin ipocrizia noastră, nu preoții.
Bia Manolache, multumim din suflet pentru mesajul frumos! Ne bucuram mult ca ti-a placut filmuletul nostru!
Am citit aproape toate comentariile și încă nu îmi vine să cred că pe UA-cam exista un astfel de conținut!! Bravo, băieți! Ați dat lovitura 🔝
🙏🏻 ma bucur ca iti place! Multumim!
Sunteti niste actori de nota 10. Va intrati foarte bine in pielea personajului mai ales cel care joaca rolul parintelui. Scenariu foarte bine pus la punct.
Multumim mult, mult!
"Dupa gard se termina toate" ...
Bine jucat si multe de invatat,
Munca si recunostinta...asta e cheia...
Bravo Baieti.👏👍
Multumim, Mihai 🙏🏻☀️
Pai ce ,nu e asa? Cand ajungi in cimitir si pun aia pamant pe tine ,e gata ....s-a terminat tot
@@MihaiVH de fapt atunci incepe alt nivel..
@@mihailaurus9367 nivelul ,hrana pentru viermi
Saracia se rezolva cu rugaciune si cu educatie!😁 Bravo baieti, cel mai bun scenariu al vostru de pana acum! Cred ca tipul asta de scenariu poate sa produca un impact pozitiv in societate.👍👏👏👏
Ne-am bucura tare daca are un impact pozitiv, ar fi minunat! Multumesc pentru comentariu, pentru apreciere si pentru ca ne urmaresti!
Sărăcia se rezolva doar cu educație dar nu și cu rugăciune..
@@JohnJohn-sv1rm cred ca si rugăciunea are rolul ei care nu trebuie neglijat.
Când te ROGI devii RECUNOSCATOR care te elibereaza de gandurile negative.
Cand te ROGI admiți faptul că ești om si ca este posibil sa greșești si te face atent și devii RĂBDĂTOR.
Si cred ca sunt N exemple care adrata ca rugăciunea este importantă.
Bravo băieți, foarte frumos, multe lucuri de învățat! Recunoștința!
Multumim man! Ce ti-a placut cel mai tare?
@@FratiiGavriliu educatia!
@@FratiiGavriliu Mi-ar plăcea să văd mai multe videoclipuri de genul dar și cele pe caterincă. Cu astfel de videouri poate reușim să facem o diferență în țara asta, să învețe și bombardierii ce este important în viața! Sunt curios dacă v-ați inspirat din experientele voastre în acest script.
@@catalin.ardeleanu Ma bucur!!!
@@V8Pixel Da, ne-am inspirat mult din experientele noastre pentru acest script. Bineinteles unele situalii sunt modificate sau duse la extrem cu scopul de a crea un impact mai mare, dar uite, spre exemplu povestea cu vaca este adevarata 100%
Felicitari!
Preoții săraci ori sunt la început, ori nu au exersat recunoștința, ori sunt foarte bogați în cer.
Unde-ți așezi averea, acolo îți este și inima.
EA RealEstate, multumim 🙏
Băi oameni buni! Sunteți minunați! Dacă aveți vreodată nevoie de un actor sunt aici!Joc și crucea de peste gard dacă e cazu'!
Hahaha.. Salutare, Marin si multumim pentru apreciere. M-am uitat pe canalul tau si am vazut ca faci muzica. Poate colaboram pe asta. Nu cred ca ne-ar strica niste muzica la vreun filmulet viitor 😀
Da ... artiști cu adevărat!
Bravo din toată inima și chiar ați pus punctul pe i . Super clip și super subiect!
Multumim mult, Angelica! “Artisti” - Asta da incurajare si compliment 🙏🏻💚
Am spus artiști ... deoarece am vizionat o mare parte din clipurile urcate pe acest canal... și sincer, apreciez munca din spatele fiecărui clip... iar dacă nu ați fi fost niște artiști cu adevărat nu ar fi ieșit atât de profi! Clipul cu tigaia si nudul... e de mare clasa ca și acesta cu Parintele Parnasie... ! Felicitări pentru subiectele abordate și pentru mesajele subtile pe care sunt sigura ca mulți le-au înțeles așa cum trebuie! Abia aștept următoarele clipuri ❤️
Angelica Flutur 😊🙏🏻
Foarte bun! La câte mesaje sunt ar fi ieșit un serial cu învățăturile lui Parnasie. Felicitări pentru material!
N-ai de unde sa stii pe directie o ia Parnasie. Viata e un mister ❤️
Multumesc pentru mesaj si pentru ca ne urmaresti 🙏🏻
@@FratiiGavriliu E pe bune reportajul chiar e Preot?
@@iuliancionanaru5901 Este un film cu scenariu scris de noi si regizat. Noi suntem actori
@@FratiiGavriliu suntem curiosi ce mai face parintele Parnasie ....😏😏😏
Foarte frumos clipul, chiar foarte frumos
"Merge si cu vaca, numa' sa n-o tai"
Multumim!!!!!
Ma bucur ca iti place!
Nu pot sa zic decat wow! Ce mesaj, si cat de bine punctat.. Intr-o si pentru o societate care s-a obisnuit doar cu critica toxia si nemultumiri. Fain!
Ma bucur ca ti-a placut! Multumim mult!!!
Foarte subtil si frumos! Umor, sfaturi pe bune. Bravo!
Multumim pentru apreciere 🙏
Cat de mult transmite acest mesaj 🤗🤗🤗
Multumim, Calin, ca ne urmaresti 🙏
Felicitări pentru inițiativă! În sfârșit găsesc pe youtube ceva din care pot învăța multe lucruri, cum a spus și părintele Parnasie "să căutați oameni smeriți." Bravo vouă! Domnul cu voi!
Salutare, Constantin!
Ma bucur ca iti place si multumesc pentru cometariu si aprecieri!
Alex Gavriliu
Sunt bucuros că nu a fost luat clarul peste picior! Nu cred ca preotul ar trebui sa mearga pe măgar, precum nu cred că medicul ar trebui să trateze pe gratis. Preoții ar trebui doar să se roage si sa le cerem sa indoaie genunchii si pentru noi.
Apreciez foarte mult acest scurtmetraj, air cadrul luat dintre cruci este excepțional.
Felicitări!
Felictări pentru curaj, domnilor! Curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a aborda această perspectivă. Mulțumesc și aștept cu nerăbdare viitoarele clipuri.
Multumim, Catalin! 🙏🏻💚
Ba deci chiar am învățat ceva din videoul asta. Frumos. Nu doar caterincă ieftine ca în alte părți. Subscribe.
Aaa, direct un inima ne-ai tras cu comentul asta :)))! Multumim!!! Imi poti spune ce ai invatat sau ce ti-a placut? Alex
Pot sa spun ca învățătura ce am tras-o personal din video e sa nu fii invidios și sa muncești pentru ce vrei cu încrederea ca vei reuși la un moment dat. 😁
@@MDx97 Imi place tare ce zici! Ma bucur ca ai tras o astfel de invatatura si pot sa zic ca suntem mandri si bucurosi ca am reusit sa facem un material care sa poata contribui la o astfel de invatatura!
Multumim!
Bravo! Bravo! E foarte adevarat doar mulțumind de ce avem, și prin munca omul agonișește ,iși face de toate și ML, și GL și Casa frumoasa ! Foarte bun Video! Sa fim sănatoși și dorința sa avem de a face lucruri chiar daca viața e grea sau sunt momente grele uneori ! Respect pentru video făcut!
Baii super mesaj si introdus pentru lumea modernă bravo baieti!
Salut, Denis! Ma bucur ca iti place!
Ce frumos e cadrul ala de jos in sus cu crucea si "parintele" cand spune "noi invatam prin suferinta". Fiecare are o cruce de dus aka suferinta.
Filmuletul asta e de urmarit de cel putin doua ori ca sa intelegi bine mesajele. L-am vizionat de 3 ori.:)
Munca,recunostinta rugaciune, intelepciune,educatia, autoeducatia,pilda cu vaca,milostenia,rabdarea,lipsa comparatiei, bogatia se cultiva la nivel mental mai intai,e o vibratie energetica. Numai lectii.
E cel mai bun scenariu al vostru de pana acum dpmdv. Bravo!
Si apreciez ca nu ati lovit in biserica ,cum fac cei din stand up.
Sunt curioasa ce simbolizeaza merele din portbagaj.
Ana Maria, multumim frumos ca ne urmaresti si pentru comentariu 🙏
Ana Maria - mulțumim mult de tot pentru mesaj și pentru apreciere. Merele nu au o semnificație aparte, doar le-am adus de la țară de la tătal nostru și ni s-a părut că se potrivesc.
Mai mergeau de milostenie, sau chiar de mâncat între două slujbe. E un lucru care ne aduce aminte de copilărie. Mulțumim pentru că ne urmărești.
@@CiprianGavriliu daca mai puneati si un sarpe langa mere...era clar un mesaj. 🙈multumesc pt raspuns.
Baaai băieți. Sa știi că dintre toate video alea voastre asta sigur merita top 5. Bai sincer,dacă așa ar gândi și ar da sfaturi un popa ,ar fi minunat. Dar ce fain ați ilustrat cuplul tânăr frustrat,și mai ales soțul :))) genial mai băieți absolut genial sa știți.
Îmi plac exemplele și argumentările competente. Și așa cum bun simt. E un domeniu foarte interesant ce ați putea să-l explorați.
Diferite personalități din viața romanului care dau sfaturi reale și ancorate în realitate și soluții la aparențele probleme. Gen doctori , sa îți zică cum sa mănânci și cum sa ai grija de sănătate , profesorii la facultate de exemplu, și alte entități din astea .
Dar oricum exemplu cu preotul e super tare,și cu recunoștința. Absolut adevărat.
Sper că toți ce vad asta realizează că nu e doar un pamflet :P
Ooooo, ce comentariu. Multumim mult, Alexandru, pentru ca ti-ai luat timp sa ne scrii atat de consistemt ce anume crezi si simti. Ma bucur mult ca iti place si il gasesti valoros - inseamna foarte mult pentru noi. Ma bucur ca ai sesizat ca nu e doar Pamflet. Asa e, nu e doar Pamflet.
Multumim mult si ne bucuram ca ne urmaresti!!! Alex
Asa da!
Umor si educatie, in sfarsit ceva ce merita share uit din UA-cam, bravo voua brothers!
Claudiu Craciunica, multumim frumos! Ne bucuram mult ca iti place!
Cat de educativ.....Saracia este o stare mentala!
Sunt preoti care nu pot da sfaturi de acest fel! Multa putere de munca si sanatate.
Doamne-Ajuta! Multumim!!!
Super sfat, predică........ 🙏 Mulțumesc
Si noi multumim 🙏
Mesajul transmis este excepțional.Multumim pentru idee, regie artistică și pentru curajul postarii! O revăd cam la 2 saptamani si descopăr mereu valente noi.Felicitari!
Multumim frumos pentru ca ne urmaresti si pentru comentariu 🙏
Imi plac super mult clipurile care le faceti, sarcasmul, umorul de calitate, pune în lumina acea latura a vieții cotidiene care ne invata sa ne cunoastem pe noi înșine si sa vedem mai clar cultura noastră să o înțelegem.
Spor, si mulțumesc pentru conținutul care îl faceti ❤️💥💯
Multumim si noi mult pentru comentariu si pentru aprecieri si pentru ca ne urmaresti
Mulțumesc pentru acest filmuleț. Sunteți extraordinari, conținutul ortodox e minunat, poate cu excepția bmv/ mercedes. Se vede că sunteți creștini. Domnul să vă bucure!
Multumim frumos pentru apreciere! 🙏
Credeam ca am intrat pe youtube, nu pe Netflix. Foarte tare !
Multumim frumos! 😃🙏
Mamaaaa...belea copii ăștia. Nota 10 de la mine, asa mesaj mai rar.....
Multumim :)
Frumos .cuvinte înțelepte și de încurajare felicitări
Gabor Janos, multumim frumos! 🙏
Foarte trist si adevarat mesajul. Respect!🎩🍷
Multumim, man! Respect back! Dar de ce zici ca e asa trist?
@@FratiiGavriliu pentru ca oamenii se gandesc sa le fie bine pe moment si se complac situatiei, nu vor responsabilitate dar vor beneficii.
@@01Sayko Dar pana la urma viata ne educa, usor, usor. Pana la urma nu e asa trist, e alegerea sau putiinta fiecaruia, nu?
Corect spus ,sărăcia este a celor care nu vor sa muncească!
Sau nu pot sau nu stiu cum. Multumesc mult pentru coment si ma bucur ca iti place 🙏🏻
sufera fiecare in bmw-ul lui :)))) inca o capodopera. Felicitari!
Multumim, Dana!!!
Bravo! Felicitări! Mare adevăr în ceea ce spuneți....
Multumim 🙏
Felicitări! Dar pe lângă video care e excelent din toate punctele de vedere, pe mine m-a cucerit un detaliu: lădița aia cu mere din portbagaj. Imaginea preotului de țară într-un singur cadru.
Fain clip. E cel mai fain!
Are teologie, umor și educație în același timp. Felicitări!
Multumim mult! Ma bucur ca iti place!!!
Mai dragilor, va iubesc munca voastră enorm, voi nu faceti doar comedie, vo dați lecții de viață! Succes in continuare!
Ili Robert Borcan, multumim frumos pentru comentariu. Ne bucuram mult ca iti plac filmuletele noastre! 🙏
@@FratiiGavriliu cu multă plăcere, mult succes in continuare!
WOW..... Chiar ca e o lectie frumoasa asta! ......
Multumim mult 🙏
Respect! Frumos, se vede ca aveti capul pe umeri, pentru mesajul asta jos pălăria!
Salutare, andy andrei si multumim mult pentru apreciere!
Saracia este o stare mentală! Corect spus! Cunosc câteva persoane de genul ăsta...
Abia astăzi l-am văzut, de mai multe ori. Transmite un mesaj foarte profund. Este singurul videoclip de pe UA-cam la care am dat like, dacă se putea as fi dat de mai multe ori :). Mulțumesc. Niciodată nu avem timp sa ne oprim sa fim recunoscători pentru ce avem. Take care.
Multumim mult de tot pentru apreciere. Ne bucuram ca ti-a placut!
Buuuun de tot textul! Felicitari! De data asta v-ati intrecut pe voi
Multumim mult!!! 😊
Rar am vazut ceva mai bun pe platforma asta! Intreit BRAVO!!!
Cei mai tare frați de pe UA-cam
Multumim, Dorina 🙏
Foarte bun. Cel mai bun de până acum
Multumim, Vlad. Ce anume ti-a placut cel mai tare la clip?
Viitorul om sărac: “- Tu de ce ai și eu nu am? Da-mi și mie, ca sa am și eu!”
Viitorul om bogat: “ -Cum ai reușit sa ai? Spune-mi și mie, ca sa invat și eu!”
Totul pleacă de la educație și mentalitate. Atâta timp cât nu exista dorința de perfecționare continua, nu vom evolua in veci ca nație. Dacă măcar 50% din populație ar avea mentalitatea prezentată in exemplul al doilea și nu ar mai suferi de “boala” creierului comod - care așteaptă numai sa primească- , am fi mult mai departe. :)
🙏🏻💚
De fiecare data cand sunt mai suparat intru si urmaresc videoul asta
Un episod foarte reusit care te face sa te mai gandesti o data ce sa faci cu viata ta.
Multumim de apreciere 🙏
Eu am văzut în filmul de față, o lecție de viață cu tentă spirituală. Toată lumea crede că popii nu ar trebui să aibă mașini scumpe. La urma urmei sunt niște simpli oameni ca și noi. Dacă noi putem să ne luăm lucruri scumpe, pot și ei. Fiecare după cât îl duce capul.
Lumea habar nu are câtă carte bagă un popă în cap. Aproape tot atâta cât bagă unul care sta numai prin facultăți și ajunge președintele BCR-ului (e doar un ex). Și ce? Pe ăsta din urmă nu îl înjură nimeni. Lumea zice: "Păi dacă a învățat carte". Așa și cu preotul. E liber să își i-a ce mașină dorește. Eu mor pe lumea asta proastă care îi critică pe acești popi. Fiecare cum se descurca .
Oricum (că am deviat), cuvintele din clipul acesta sunt fantastice. Asta trebuie să o spună fiecare popă celor care nu dorm noaptea de grija lor.
Au ajuns toți țiganii și analfabeții să aibe Mercedes -uri și BMW-uri. Ăștia nu au prin muncă. Ci prin furat, înșelat, etc. Și la popi este aproape la fel, doar că într-o formă ușoară (cu vălul pe față) 😀
Ha ha.
Vă salut cu respect. 👍
Sunteți cei mai tari. Aveți respectul meu
Imi place asta ca fiecare e liber sa faca ce doreste atata timp cat este legal, moral si nu aduce nici un prejudiciu ori suferinta altor oameni. Sunt perfect de acord!
Ma bucur ca vezi clipul educational, iti multumesc mult pentru comentariu si ca esti mereu aici cu noi de fiecare data cand postam ceva.
Te salutam si noi cu respect si multumim, Joe!
asa ceva , pe youtube sincer nu ma gandeam ca o sa gasesc . Sincer , Bravo , din toata inima v-o spun !
Ma bucur tare ca iti place! Multumim pentru incurajare!
Foarte fain mesajul ! Bravo baieti !!
Felicitari. Cei mai tari. Meritati un oscar
😊🙏🏻 ma bucur mult ca iti place! Multumim mult pentru gandul bun!!!
Recunoștință maxima pentru clip! Din tot conținutul creat de voi, asta mi se pare cel mai tare! Sincere felicitări!
Recunostinta back pentru ca ne urmaresti, pentru ca ti-ai facut timp sa ne lasi un comentariu si sa ne dai un gand bun!!!! Multumim!
Baieti va urmaresc de mult si va apreciez din ce in ce mai tare. Se observa evolutia voastra din toate aspectele si sunteti printre putinii pe care ii admir ca tot printre putinii sunteti care textele si schatchurile voastre pe langa umor au un aspect moralizator. Asta a fost primul video pe care l-am distribuit si pe Facebook-ul personal, lucru care nu il fac prea des din considerente strict obiective. Insa am considerat ca e un video pe care merita sa il vada si audienta mea. La postarea facuta a dat like pana si duhovnicul meu...ceea ce cred ca e un lucru in plus care demonstreaza ca ceea ce faceti chiar e de calitate!
Salutare, Ciprian si multumim pentru mesajul tau atat de specific. Ma bucur ca ne urmaresti, ca ne apreciezi munca si vreau sa iti spun ca un astfel de comentariu plin de incurajari si ganduri bune ne ajuta foarte mult!
Multumim si pentru postarea ta de pe pagina de Facebook iar faptul ca a fost apreciat de Duhovnicul tau mi se pare foarte tare :)!!!
Exact ce aveam nevoie pe aceste vremuri tulburi!
Andrei Gallo, multumim 🙏
super tare! bun mesaj!
Thanks, man!
Absolut genial scurtmetrajul! mesajul e unul profund pus in scena de niste actori deosebiti! Bravo!
Multumesc pentru mesaj si apreciere si pentru ca ne urmaresti! Ma bucur ca iti place!!!
Bravo , foarte misto lectie de viata
Bravo 💪
Astia doi sunt nebunii rau,dar pe bune in fiecare videoclip pe langa glume,caterinca spun si adevăr.
Bv
Multumim mult, Marian 🙏
Wow..... educativ 👍!
mihai Sirbu, multumim frumos pentru comentariu!
Multe clipuri le vezi, îți plac in acel moment și apoi uiți de ele. Ei bine, la acest clip revin și revin și revin.... Mare adevăr spuneți aici! As da minim 100 de like-uri!
Felicitari baieti! Prea tare!
Multumim, Man! Ce ti-a placut cel mai mult?
Foarte adevarat, si imi place incurajarea din clip, e mai greu de aplicat in viata reala
Dar cu rabdare si recunostinta... :) Multumim mult pentru gandul pozitiv!
Intodeauna ai ceva de invatat. Bravo baieti , apreciez munca voastra. Bafta in continuare.
Multumim din suflet, man! Multumim!
Sunteti super! Asteptam noi video-uri
Multumim, Daniel!
Recunostinta este calea adevarata!
Adevaratul mesaj.
Mult prea mișto “ca de obicei”👏🏽
Pregătiți materiale pentru criza economică care începe in Decembrie, lumea va avea nevoie sa radă mult “chiar și cu burta goală”.
Ma bucur ca ti-a placut! Multumim mult ca ne urmaresti si pentru coment!
Altceva!!!!!!! Tot respectul, pentru mine ați devenit numărul unu!
Multumim mult, Alexandru si ma bucur tare sa aud asta!!!
Super tare! Chiar îmi place ceea ce faceți, tineti-o tot așa băieți! Baftă.
Ne bucuram ca iti place! Multumim pt coment, man 🙏🏻
Wow,super mesajul.
Multumim frumos 🙏
Frate nu va cunosc personal,dar va respect pentru toata munca pe care o faceti.M-am abonat cu mare placere la canalul vostru.Salutari si respect din vestul tarii.
Si noi te respectam si iti multumim ca ai gasit timp sa ne dai o incurajare!
foooarte tare! chiar sunteti talentati!
Ma bucur ca ti-a placut! Alex
Cred ca și părintele Patriarh ar aprecia astfel de video. Are in componenta o teologie practică. Practicarea recunoștinței, puterea de a răbda, puterea de a nu judeca si puterea de a crede că prin propria voință și cu ajutorul lui Dumnezeu, totul este cu putință! Bravo băieți!!!!🙏🏽😇❤📖
😀 Multumim mult pentru apreciere, pentru comentariu si pentru ca ne urmaresti!!!
Găsiți tematici si in contextul sistemului școlar care este la pământ. Poate prin voi, se vor vedea unii ca intr-o oglindă. Sunteti buni si folositi-vă harul asta in scopul educativ pentru ca e nevoie..chiar si pentru secolul asta. Pace si bucurie!
Lică Drăgușanu Pace si Bucurie 🙏🏻😊
De obicei faceți caterincă, dar clipul și mesajul sunt spot-on. Toți care au mentalitatea aia cu tăiatul vacii și câștigă la loto ajung mai săraci decât erau înainte de câștig. Nu banul în sine ajută, ci educația.
Foarte corect zici! Multumim de comment si de apreciere, conteaza mult pentru noi 🙏
Felicitări! 👏
"Cine are urechi de auzit, să audă! "
Multumim! Doamne - Ajuta!
Profund..
Ăsta e videoclipul meu preferat de pe canalul vostru, cel puțin în acest moment.
Vă urmăream deja pe vechiul cont care l-am pierdut și m-am întors să văd... videoclipul cu creatoarea de conținut :)
Dar ăsta e miezul 😁
Multumm frumos ca ne urmaresti 🙏❤️
Felicitari baieti! Foarte reusit video-ul si plin de bun simt! Aveti niste glume foarte inteligente in general si aici chiar povete bune. Keep up the good work!
Ma bucur ca iti place si Multumim mult pentru apreciere si coment 🙏🏻❤️
O lectie de viata !!!! Bravo !
Multumim si ne bucuram ca ti-a placut! :)
Asa da! Era momentul sa apara un content de calitate si totodata educativ si subtil-amuzant! Va multumesc pentru clipul realizat!
Si noi iti multumim mult pentru comentul asta incurajator si pentru ca ne urmaresti!!!! 🙏🏻💚
Excelente lecții pentru cine înțelege!!
Ma bucur ca ti-a placut 🙏🏻
Si multumim pentru coment 😊
Grozavi!
Ilie Stănuș, multumim mult!
@@FratiiGavriliu Aștept clipuri noi. Am văzut tot!
Ilie Stănuș, urmeaza 😃 fii pe faza 😉
Clipuri chiar interesante cu un mesaj bun,profund! Felicitari pentru munca depusă, avem nevoie si de lucruri ce sa ne scoată din "transa" asta,aici referindu ma la :
Te duci la munca/scoala ,urmezi aceasi rutina,auzi aceleasi lucruri ,esti inconjurat de manele si incultura,iar tu in loc sa incerci sa te ridici,te asezi mai confortabil. Mult succes in continuare!
Salutare, Cosmin si multumim pentru comment si apreciere!
Bravo!!! La mai multe!
Salutare Bogdan si Multumim! Ne poti spune ce ti-a placut la clip?
E o mare nevoie de conștientizare și de spunere a adevărului Asta înțeleg prin educație În gluma se spun multe adevăruri dar mi-e ca nici asta n-o sa mai fie ‘safe’ Apropo de preoți: după x ani de școala, cu y examene și z încercări, ai crede ca merita omul sa trăiască la un nivel decent De ce invidie? Parca am fi șobolani închiși intr-un butoi și de foame ne mâncam unii pe alții Cine e de vina? Natura ta sau cel ce te-a pus in butoi? Și apropo de recunoștință: nu reușim sa fim uniți și sa cinstim pe eroii actuali și trecuți ai țării Și nu ma refer la politicieni Nu știu, sper sa nu greșesc dar sub valul caterincii am simțit omenie
Genial sketch-ul! Sunteti super tari! Am ras cu pofta! :D
Multumim! Ce ti-a placut cel mai tare?
@@FratiiGavriliu mai multe parti :D : cea cu parbrizul crapat (am un coleg care merge tot asa, cu parbrizul crapat de ceva timp :P ) si cea cu vaca :))
@@geographu :))) tare! Multa lume merge cu parbrizul crapat :)
Felicitări Ciprian și Alex te respect sănătate
Genial, o ironie subtilă, puțini înțeleg mesajul.
Multumim, Mike, ca ne urmaresti 🙏