Mulțumesc, Oana pentru tot, mai cu seamă că te lași cuprinsă de cuvântul scris cu țăruza pe hârtia sufletului ! Textul e suma a 40 de ani de viață! Și tu l-ai îmbrăcat așa cum sufletul meu urcă și coboară, naintea Icoanei Maicii Domnului !
Draga Oana, este pentru prima data cand, ascult aceasta priceasna. Mi-a atins sufletul, fiecare cuvant rostit de tine. Bunul Dumnezeu te- a binecuvantat cu Harul de a transmite celor care te asculta, dragostea Lui si a Maicii Domnului pentru noi toti. Binecuvantata sa fii draga Oana, si binecuvantat sa fie fiecare suflet pe care tu il iubesti. Esti un dar de la Dumnezeu pentru noi. Prin puterea gandului te imbratisez. Maica Domnului sa ne tina pe toti in rugaciunile si sub Sfant Acoperamantul Ei. Bunul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe toti. Amin. 🙏❤⚘
Pricesnele inchinate bunului Dumnezeu si Preacuratei Sale Maici, nadejdea si mijlocitoarearea noastra, sunt frumoase si inaltatoare. Ele iti dau o stare de bine, prin ele te simti mai aproape de cer. Dar aceasta stare de fapt ti-o da si vocea ce-o interpreteaza. Dumnezeu sa va dea sanatate.😇😇😇🙏
Lacrimi imi curg siroaie pe obraz ce interpretare oana noastra draga.dzeu sa te binecuvanteze .cata emotie si liniște sufleteasca transmiti prin aceasta priceasna. Multumim ptr toate aceste minunate momente.🙏🌹💋🇷🇴
Ce frumos!! Suntem obisnuiti de la tine primim cele mai frumoase pricesne,cantece,colinzi si ni greșesc cand zic că ești pt noi cea mai talentată interpretă a Maramureșului!!! Sanatate si succes!! Te îmbrățișez si te pup!!!!❤❤💐
SUBLIM cuvintele sunt de prisos pentru tot ce faci tu pentru sufletele Românilor, Dumnezeu sa ne aiba in paza lui și sa ne dea minte sa facem mereu voia Lui 🙏🇷🇴
Ce frumos, Oana! Până anul acesta nu am ascultat pricesne la tine, dar și aici te detașezi de mulțime și îți păstrezi amprenta inconfundabilă. Te apreciez sincer. "Prea Sfântă Maică vreau răbdare/ Învață-mă să ard domol" rămân versurile care m-au atins cel mai profund. 🕊️
Ești superbă Oana te apreciez foarte mult și te respect o adevărată comoară a pricesnelor ortodoxe și a cântecelor românești . Mult respect stimata doamnă!!!❤❤❤❤
Ca de fiecare dată când lansezi un nou cântec, mă laşi fără cuvinte!!!!...şi şti ceva? ..tu eşti tinerică dar în aceste versuri cine a trecut prin greutățile vieții ştie că fără bunul Dumnezeu şi Maica Sfântă nimic nu are valoare pe planeta asta....Doamne ajută!!!...iar tie draga mea Dumnezeu sa-ti dea tot binele din lume!!!!
Versurile sunt suma matematica a fiecărei palme ce viața mi- a dat! Eram în moloz și tină și noroi și-o beznă , numai Ea ... dintre toți sfinții, numai Ea era luminita de la capătul tunelului
Mare dreptate aveți Măicuța sfinta mi-a arătat de-a lungul timpului căi alături de mine mulțumesc Paște binecuvintat cu bucurii și împliniri sufletești
Sunteți minunată, doamna Oana...... Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și să vă umple viața de binecuvântări divine!!!!..... Post binecuvântat vă doresc!!!..... Nu vă cunosc personal dar îmi permit să vă spun că vă îndrăgesc mult!!!!!
Doamne Oanaaaaa ce minunatieeee ti se face piele de gaina auzinduti ecoul vociii si textullll faraa cuvinte Dumnezeu sa iti dea multa sanatateee sa ne alini cit mai mult suflttelee!!
Frumoasa priceasna dar mai frumoasă interpretare Dumnezeu să te binecuvânteze cu ceea ce nu poți cumpăra cu bani adică sănătate bucurie fericire și succes in continuare alături de cei dragi ție ❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉
Foarte frumos, m-ă bucur că în aceste zile pe care le trăim mai găsim suflete smerite și simplicitate așa cum ne-a creat Bunul Dumnezeu!Domnul sa te binecuvînteze cu harul său cel sfânt!Doamne ajută!
Bunul Dumnezeu și Maica Sfânta să vă binecuvinteze cu multă sănătate și har să întoarceți toți creștinii la dreapta credință. Vă mulțumesc mult pentru sfinta priceasna
Glas suav și cristalin ce ajunge in inima și sufletul omului blajin dragă Oană. Îți mulțumesc pt că știu că muncești pt asta. Te iubesc vă iubesc pt oamenii ce faceți ceva pt noi.
Oana dragă mea daca și inima ta este mare că și ochii ești o ființă angelică. Nu contează frumusețea ea trece dar caracterul și bunătatea plus cei 7 ani de acasă face omul frumos.
Doamne ajuta- ne,copiii nepoții și cei dragi.Da- le multă sănătate liniște și ocrotește- i de orice primejdie pe ori unde le umbla pașii .Mulțumesc! Doamne pentru ajutorul Sfânt Amin! 👏🌹🌹🌹
Sfântul Dumnezeu sa fie în tot pasul tău ca tare îmi alini sufletul cind te ascult, sunt orfana de părinți dar tu îmi dai liniște sufleteasca ascultindu-tendințe Italia ❤❤❤🙏🙏🙏🙏îți mulțumesc că exiști și mai sunt persoane ca tie❤❤❤
Ce cuvinte înălțătoare... 🙏Prea Milostiva nostră Maică care pentru noi se roagă, se roagă la Fiul său La Prea Bunul Dumnezeu!!!🙏Impresionant... vă îmbrățișez cu drag! Felicitări draga mea dragă!! ❤️🤗💐💐💐
Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă binecuvânteze și sănătate multă să vă dăruiască, să ne bucurați și de acum încolo cu vocea asta de...inger. Felicitări ‼️🌺‼️
Mulțumesc din suflet pentru frumoasa priceasnă ❤Binecuvântări cerești de la Bunul Dumnezeu !!!
Mulțumesc, Oana pentru tot, mai cu seamă că te lași cuprinsă de cuvântul scris cu țăruza pe hârtia sufletului ! Textul e suma a 40 de ani de viață! Și tu l-ai îmbrăcat așa cum sufletul meu urcă și coboară, naintea Icoanei Maicii Domnului !
Frumos! Impresionant! Felicitări!
Ce cuvinte înălțătoare... Nădejdea noastră, Mama noastră ce neîncetat se roagă pentru noi. Felicitări, Oana! ✝️🙏❤️🌺
Draga Oana, este pentru prima data cand, ascult aceasta priceasna. Mi-a atins sufletul, fiecare cuvant rostit de tine. Bunul Dumnezeu te- a binecuvantat cu Harul de a transmite celor care te asculta, dragostea Lui si a Maicii Domnului pentru noi toti. Binecuvantata sa fii draga Oana, si binecuvantat sa fie fiecare suflet pe care tu il iubesti. Esti un dar de la Dumnezeu pentru noi. Prin puterea gandului te imbratisez. Maica Domnului sa ne tina pe toti in rugaciunile si sub Sfant Acoperamantul Ei. Bunul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe toti. Amin. 🙏❤⚘
Pricesnele inchinate bunului Dumnezeu si Preacuratei Sale Maici, nadejdea si mijlocitoarearea noastra, sunt frumoase si inaltatoare. Ele iti dau o stare de bine, prin ele te simti mai aproape de cer. Dar aceasta stare de fapt ti-o da si vocea ce-o interpreteaza. Dumnezeu sa va dea sanatate.😇😇😇🙏
Lacrimi imi curg siroaie pe obraz ce interpretare oana noastra draga.dzeu sa te binecuvanteze .cata emotie si liniște sufleteasca transmiti prin aceasta priceasna. Multumim ptr toate aceste minunate momente.🙏🌹💋🇷🇴
Ce frumos!! Suntem obisnuiti de la tine primim cele mai frumoase pricesne,cantece,colinzi si ni greșesc cand zic că ești pt noi cea mai talentată interpretă a Maramureșului!!! Sanatate si succes!! Te îmbrățișez si te pup!!!!❤❤💐
Frumoasa cantare inchinata Prea Sfintei Maicii,dar la care ar trebui noi oamenii sa luam AMINTE.🙏✝️💗😔
E asa minunată priceasna ta, Maicuta Sfanta sa ne ocroteasca pe noi poporul român. Mulțumim pt tot ce ne daruiesti, draga Oana! 😘 ❤️
SUBLIM cuvintele sunt de prisos pentru tot ce faci tu pentru sufletele Românilor, Dumnezeu sa ne aiba in paza lui și sa ne dea minte sa facem mereu voia Lui 🙏🇷🇴
Ce frumos, Oana! Până anul acesta nu am ascultat pricesne la tine, dar și aici te detașezi de mulțime și îți păstrezi amprenta inconfundabilă. Te apreciez sincer. "Prea Sfântă Maică vreau răbdare/ Învață-mă să ard domol" rămân versurile care m-au atins cel mai profund. 🕊️
Esti extraordinarå.Adevårat farå Hristos noi santem nimic pe acest påmånt ,din påcate putini inteleg acest lucru .
Felicitarii Oana!
Ești superbă Oana te apreciez foarte mult și te respect o adevărată comoară a pricesnelor ortodoxe și a cântecelor românești . Mult respect stimata doamnă!!!❤❤❤❤
Sufletului tau frumos 😘 😘 😘. Multumesc Oana pentru Aceasta pricesnie f frumoasa 😘 😘. Dumnezeu sa te ocrotesca.
Ca de fiecare dată când lansezi un nou cântec, mă laşi fără cuvinte!!!!...şi şti ceva? ..tu eşti tinerică dar în aceste versuri cine a trecut prin greutățile vieții ştie că fără bunul Dumnezeu şi Maica Sfântă nimic nu are valoare pe planeta asta....Doamne ajută!!!...iar tie draga mea Dumnezeu sa-ti dea tot binele din lume!!!!
Versurile sunt suma matematica a fiecărei palme ce viața mi- a dat! Eram în moloz și tină și noroi și-o beznă , numai Ea ... dintre toți sfinții, numai Ea era luminita de la capătul tunelului
Mare dreptate aveți Măicuța sfinta mi-a arătat de-a lungul timpului căi alături de mine mulțumesc Paște binecuvintat cu bucurii și împliniri sufletești
Înălțător🙏
Divin🙏
Minunat🙏
Măicuță Sfântă mulțumim de viață ,de tot in general.
Iarta-ne 🙏
Miluiește-ne 🙏
Mintuieste-ne🙏
Doamne , ce voce și ce trăire ! Mulțumim pentru emoția creată ! 👏👏👏
Răscolitoare cuvintele , iar interpretarea ajunge la suflet! Minunat!
Adevarat!!!! Maicuta tot timpul acolo……
Felicitari!
Sunteți minunată, doamna Oana...... Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și să vă umple viața de binecuvântări divine!!!!..... Post binecuvântat vă doresc!!!..... Nu vă cunosc personal dar îmi permit să vă spun că vă îndrăgesc mult!!!!!
Ai talent ,tu faci cu ,,vremea de aceia,, te susțin cu inima ( de ,,piatră,,) Nu te mira că din cap la picioare te iubesc cu bune și rele ,tu copilă.
Doamne Oanaaaaa ce minunatieeee ti se face piele de gaina auzinduti ecoul vociii si textullll faraa cuvinte Dumnezeu sa iti dea multa sanatateee sa ne alini cit mai mult suflttelee!!
Foarte frumoasa priceasna felicitări și mult succes în tot ceea ce faceți pentru noi. Doamne ajuta.
Frumoasa priceasna dar mai frumoasă interpretare Dumnezeu să te binecuvânteze cu ceea ce nu poți cumpăra cu bani adică sănătate bucurie fericire și succes in continuare alături de cei dragi ție ❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉
Foarte frumos, m-ă bucur că în aceste zile pe care le trăim mai găsim suflete smerite și simplicitate așa cum ne-a creat Bunul Dumnezeu!Domnul sa te binecuvînteze cu harul său cel sfânt!Doamne ajută!
Wow Cât de frumos ne Cânți noua Draga Oana Respect pt cei ce te-au Cresut și te-au educat.
Foarte frumoase pricesne aveți. Felicitări pentru tot și multă sănătate!🙏🙏🙏
Ești un om frumos ,deosebit Dumnezeu sa ați dea multă sănătate!!!
Cutremurătoare interpretare🙏și plină de sensibilitate❤️Mulțumiri
Bunul Dumnezeu și Maica Sfânta să vă binecuvinteze cu multă sănătate și har să întoarceți toți creștinii la dreapta credință. Vă mulțumesc mult pentru sfinta priceasna
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluiește-ne pt noi păcătoșii.
Un glas care te patrunde la suflet doamne ajuta
Glas suav și cristalin ce ajunge in inima și sufletul omului blajin dragă Oană. Îți mulțumesc pt că știu că muncești pt asta. Te iubesc vă iubesc pt oamenii ce faceți ceva pt noi.
Superbă priceasnă să-ți de-a Dumnezeu viață lungă și sănătate și succes pe mai departe, și să aibă milă de noi toți cei păcătoși
Oana dragă mea daca și inima ta este mare că și ochii ești o ființă angelică. Nu contează frumusețea ea trece dar caracterul și bunătatea plus cei 7 ani de acasă face omul frumos.
❤️❤️❤️
Doamne ce voce minunata si Priceasna atat de frumoasa!
Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa te ocroteasca si sa ne incanti cu vocea ta mereu!
Doamne ajuta- ne,copiii nepoții și cei dragi.Da- le multă sănătate liniște și ocrotește- i de orice primejdie pe ori unde le umbla pașii .Mulțumesc! Doamne pentru ajutorul Sfânt Amin! 👏🌹🌹🌹
❤ ÎNĂLȚĂTOR ! Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze 🙏🙏❤️❤️❤️
Felicitări Oana pentru versurile frumoase ce le cinti și sănătate ție și părinților tăi
😢😢😢😢 te ascult în fiecare zi ,bunul Dumnezeu sa aibe grija de tine❤❤❤🙏🙏🙏
Ce frumos...😍😍
♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️FELICITARI ,Oana ! Hristos a inviat !
Sfântul Dumnezeu sa fie în tot pasul tău ca tare îmi alini sufletul cind te ascult, sunt orfana de părinți dar tu îmi dai liniște sufleteasca ascultindu-tendințe Italia ❤❤❤🙏🙏🙏🙏îți mulțumesc că exiști și mai sunt persoane ca tie❤❤❤
Dumnezeu sä te Binecuvânteze! Foarte frumoasã prisceasnã!❤❤❤🙏🙏🙏😒😒😒😇😇😇
O priciasna care merge la inima Doamne ajutâ Măicuță sfinta
Doamne ma
trec toții fiorii când te aud ! O voce minunata și puternica ! Dumnezeu sa te binecuvanteze !!!
O cântare plină de emoție! Și, o artistă pe măsură!
Foarte frumoasa priceasna o voce de aur 🙏🙏🙏Doamne ajuta!
Felicitari si parintilor pentru sacrifiile facute in viata lor
Mult noroc in viata
Scumpa noastra♥️♥️♥️
Am invatato deja cand mieste greu o cant in gand multumesc
Divin ❤😢
Îți mulțumim Oana 🙏
Post binecuvântat tuturor!!!!
Dumnezeu tea 🙏🙏🙏🙏 înzestrat cu o voce minunată ,
Foarte frumos felicitări Oana
O voce extraordinara! Te-am ascultat duminică 2 aprilie la Mănăstirea Barsana. Ne-ai cutremurat sufletul. Mulțumim!
Felicitări pentru melodiile tale frumoase.
Felicitari. OANA!!!!!Ne faci atatea cadouri cu cintecelor tale de mare clasa!!!!!
Felicitari
Ce cuvinte înălțătoare... 🙏Prea Milostiva nostră Maică care pentru noi se roagă, se roagă la Fiul său La Prea Bunul Dumnezeu!!!🙏Impresionant... vă îmbrățișez cu drag! Felicitări draga mea dragă!! ❤️🤗💐💐💐
Doamne ajută să aiOana un Paște fericit să fie cu toți ai tăi dragii
Felicitări! DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE!
O priceasna ce i-ți pătrunde pana în adâncul sufletului!
Cu asa glas minunat , ți se pune la suflet. Foarte frumos. 🥰
Sunt departe de țara ,dar ascultindu-te parcă sunt acasă .Multumesc şi Doamne ajută !!!🌷
Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă binecuvânteze și sănătate multă să vă dăruiască, să ne bucurați și de acum încolo cu vocea asta de...inger. Felicitări ‼️🌺‼️
Foarte frumos Oana . O voce minunata !!
Ce frumos, doamne ajută 🥰🥰🥰
Pansament pentru suflet!!!¡¡!!!RESPECT DUMNEZEU SÁ VÁ BINECUVINTEZE!!¡¡!!!
Un glas duios Dumnezeu sa te binecuvinteze
Minunat!
Mängâietoare versuri si duiasa interpretare!
Felicitări!
Foarte frumos!! Ai o voce minunata!!
Foarte emoționant Oana. Te îmbrățișez cu ❤!
Felicitări foarte frumoasă priceasnă!Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu miluestene pe noi păcătoși 🙏
❤️
Frumoase versuri,iar interpretarea....jos pălăria ! Ești minunată, Oana!Îți doresc sănătate și împliniri!Doamne, ajuta-ne și pune pacea-n lume!
Din Oltenia te salitam si- ti dorim sanatate si ducces !
Mulțumesc Doamne-ajută Amin!
Felicitări și Doamne ajuta in continuare sa ne mai poți cinta asemenea priceasna.Mi să făcut pielea de găină cinti cu o sensibilitate aparte
Fii Binecuvântata și multă Sinatate îți doresc 🥲🕊️
Ce frumos și emoționant! 💖💖💖
Frumos felicitări. Mai emoționat pînă la lacrimi.
Să îți deie ""Dumnezeu,, sănătate să nu-ți lipsească fericirea.
Foarte frumos doamne ajuta
Foarte frumos roagă-te măicuța Sf pentru noi păcătoșii. Amin
Foarte frumoasā priceasnā felicitāri, doamne ajutā un continuare
Doar un singur cuvânt: înălțător!
Doamne, cât de frumos!❤
Foarte frumos, dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce faceți!!😘
Mulțumesc post binecuvîntat ❤!
Dumnezeu să-ți dea sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi ție🙏🙏🙏
Foarte frumos Doamne Ajută.
Felicitàri! Mulțumesc frumos !
Doamne , ce voce minunata !Felicitari , Oana !
Frumos felicitari
FOARTE FRUMOS FELICITARI DUMNEZEU SĂ TE BİNECUVİTEZE !🙏🙏⚘
Felicitări doamne ajuta
Foarte frumoasä pricesnä si o voce de aur... Dumnezeu sä te ajute in totul ce faci, multe impliniri frumoase si multä sänätate!
Ich muss immer weinen bei diesem Lied.sehr schön.Danke oana
Mulțumiri!🙏🙏🙏
Ești minunată
Felicitări ,o voce minunata !!
Doamne ce frumos,felicitări!!🙏🤗😘
Felicitări ❤️
Esti minunata!
Minunat.❤️🙏🙏🙏
Felicitări binecuvântată să fii❤
Foarte frumos felicitări
Amin! Mulțumesc pentru frumoasa interpretare!