Din Cauza României Există Transnistria?

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 28 вер 2024
  • Devino membru al canalului pentru a primi clipurile mai devreme
    / @atentiecadmere
    Ieșită de sub dominația rusească la începutul secolului al XIX-lea, Moldova a trecut destul de dificil prin Primul Război Mondial. S-a străduit și-a reușit până la venirea comunismului să se ferească pe cât de mult a putut de dominația rusească, însă, fiind o țară mică, Războiul Mondial nu avea cum să nu lase urme. Din dorința de a supraviețui și ca o formă de a-i râde Rusiei în nas, Moldova a votat unirea cu România, nu doar pentru sprijinul ei, ci și pentru trecutul comun și pentru legăturile de limbă și tradiții.
    Unirea completă, inclusiv la nivel administrativ, a durat cam până prin 1922, iar doi ai mai târziu a apărut rezistența de dincolo de Nistru. În octombrie 1924, cu sprijinul Rusiei apare o formă de rezistență ca răspuns la Unirea Basarabiei cu România - Transnistria.
    De jure, adică potrivit legii, Transnistria, numită oficial Unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau UATSN, era o regiune autonomă care făcea parte din componența Republicii Moldova și care se afla la est de Nistru. În raionul Dubăsari din regiunea respectivă existau însă și câteva localități care erau direct subordonate Republicii Moldova, nefăcând parte din Transnistria.
    Text - Claudia Badea
    Edit - Raul Cracea, Alex Cozma
    Dubios - Alex Cozma
    Ghid - Dr. Dmitri Yunak
    / @yunakmd
    Puteti sustine canalul prin Patreon - www.patreon.co...
    Donatii REvolut - revolut.me/coz...
    Sursa muzica bit.ly/3nJKRmy
    Instagram @atentiecadmere
    Pentru Contact
    Email atentiecadmere@gmail.com
    Clik mai jos pentru abonare , multumesc
    www.youtube.com...

КОМЕНТАРІ • 154

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote 17 днів тому +81

    Eu sunt din R.Moldova și consider că Transnistria e o căpușă pentru Moldova.

    • @cristianJoker2512
      @cristianJoker2512 17 днів тому +3

      este exact ce se întâmplă in Crimeea si Donbass azi

    • @El_Guardian1
      @El_Guardian1 17 днів тому +7

      La fel este si RM pentru Romania...

    • @MTAbanknote
      @MTAbanknote 17 днів тому +10

      @@El_Guardian1 din anumite puncte de vedere din păcate da,că există din nefericire unii moldoveni care din păcate nu vor să accepte că suntem același popor.

    • @cristianJoker2512
      @cristianJoker2512 17 днів тому

      @@MTAbanknote din cauza influenței rusești, sunt plătiți pentru asa ceva si plus ca au adus rusnaci de ai lor ca să facă totul "natural "

    • @SDan822
      @SDan822 17 днів тому +3

      @@El_Guardian1 Poți argumenta, domnul meu? :)

  • @georgesimon2730
    @georgesimon2730 17 днів тому +18

    din "cauza" Romaniei exista si Transilvania! 🙂. Si pe aceasta cale vreau sa le transmit(ca baiat din iasi care a facut faculta la Cluj) cu sinceritate si fler ca Clujul e cel mai tare oras al tarii. multumesc ca ati primit un moldovean timp de 5 ani in cele mai prielnice conditii. Va pup, numa bine!mentionez ca sutnt oleaca beat

  • @ionmolceanovschi3732
    @ionmolceanovschi3732 17 днів тому +27

    Ceva trebuie rectificat sincer, informațiile nu sunt chiar 100/100 adevărate plus sunt cam încâlcite informațiile

    • @MTAbanknote
      @MTAbanknote 17 днів тому +1

      @@ionmolceanovschi3732 ai dreptate m-ai ales în legătură cu gazul rusesc nu s-a informat corect.

    • @ionmolceanovschi3732
      @ionmolceanovschi3732 17 днів тому +1

      @@MTAbanknote bine bosulică

    • @ionmolceanovschi3732
      @ionmolceanovschi3732 17 днів тому +1

      @@MTAbanknote încă aștepti să se termine lecțiile😂

    • @MTAbanknote
      @MTAbanknote 17 днів тому +1

      @@ionmolceanovschi3732 aș mai vrea eu😂

    • @ionmolceanovschi3732
      @ionmolceanovschi3732 17 днів тому +1

      @@MTAbanknote 😂

  • @arisanupetre5196
    @arisanupetre5196 17 днів тому +6

    Luam Transnistria Mare, pana la Bug si ii linistim pe toti.

    • @Vieru-yx9bq
      @Vieru-yx9bq 16 днів тому

      Trezește-te romine, visezi cai verzi pe pereți și vise umede!!!

  • @SDan822
    @SDan822 17 днів тому

    Astept partea II, draga Alex, multumesc pentru munca depusa, un material excelent. O zi superba iti doresc tie si familiei! :)

  • @thegamer-lc1gb
    @thegamer-lc1gb 17 днів тому +4

    Am o nelămurire, n-am găsit răspuns nicăieri, dacă Moldova vrea să intre în UE dar nu poate din cauza Transnistriei, nu poate pur și simplu să renunțe la ea? Să nu mai aibe pretenții asupra ei, că oricum nu o controlează, și să își vadă de drumul ei către Eu.

    • @vladimirbucur6265
      @vladimirbucur6265 17 днів тому +4

      Eu as fi dat-o la schimb Ucrainei pt Bucovina de nord si Herta

    • @thegamer-lc1gb
      @thegamer-lc1gb 17 днів тому +2

      @@vladimirbucur6265 Păi nu o controlează, deci nu-i a lor de dat, să îi lase să își vadă de treaba lor, că îi clar că Transnistria nu vrea să se unească cu Moldova.

    • @marusicnychifor468
      @marusicnychifor468 17 днів тому +1

      Prietene, am fix aceiasi intrebare cu tine, tarile se urasc reciproc, de ce pur si simplu nu ii ofera independenta si gata, aceasta regiune o trage in jos pe moldova daca ar fi renuntat demult acum ar fi fost mult mai dezvoltata

    • @girleaadina7260
      @girleaadina7260 17 днів тому

      Bro s-a explicat în video

    • @EmanuilChilari
      @EmanuilChilari 17 днів тому

      Nu uita si de gagauzia pro rusă, daca renuntam la Transnistria, Gagauzia si-ar putea dori si ea indipendenta.

  • @marinelrosca4428
    @marinelrosca4428 12 днів тому +2

    Domne nu cred că aveți toate țiglele pe casă. Româna limbă slavică? Referendum in Transilvania (parcă a fost unul pe la 1 Decembrie 1918 apropo)? Ucraina nu permite limba română? Eu cred că trebuie să vă informați mai bine. Tiraspol de 100,000 de locuitori mai tare ca un oraș de 3 milioane de locuitori? Mare-i grădina! Informați-vă domne bine și nu faceți comentarii aiurea. Rusine!

  • @alinalyns9550
    @alinalyns9550 15 днів тому +1

    Ai multe greseli: Daca Romana este limba slavona (nu slavica) atunci de ce seamana foarte mult cu limba Italiana? Ucraina recunoaste, acum, si preda in scoli limba minoritatilor, inclusiv Romana. R. Moldova cumpara in prezent energie la minim istoric, tot din Transnistria. Nagorno-Karabakh nu mai exista, asta este si motivul pentru care Armenia s-a suparat pe Rusia... si mai ai si alte greseli istorice, de Transnistria Governorate ai auzit?

  • @SkyNet-82
    @SkyNet-82 17 днів тому +1

    ✌️

  • @32mace_
    @32mace_ 17 днів тому +2

    Multume informatii sunt formulate pe ocolite si nu imi dau seama mereu ce trebuie sa inteleg din unele propozitii.
    Doar un scurt feedback cu ce simt in ultima perioada. In rest keep it up. Tot cel mai relevant ramai.

  • @alexandrupatrascu4952
    @alexandrupatrascu4952 17 днів тому +1

    Like & Comment

  • @nicusambotin7750
    @nicusambotin7750 16 днів тому

    15:48...Daca nu s-ar fi grabit si ar fi citit ce scrie pe poza, ar fi zis Lavrov, chiar daca in mod normal oricine stie numele asta, ca este un dinozaur de care toti au auzit.

    • @AtentieCadMere
      @AtentieCadMere  16 днів тому

      Atent aproape la minutul 16... ce mod mai bun decât acesta de a prinde spionii? Cui altcuiva i-ar pasa :)))))))))))))))))))))))

    • @nicusambotin7750
      @nicusambotin7750 16 днів тому

      @@AtentieCadMere Recunosc, aici m-ai prins...tre sa lucrez mai cu manusi.

  • @ProjectMirai64
    @ProjectMirai64 17 днів тому

    Foarte bun video

  • @mimisor66
    @mimisor66 15 днів тому +1

    Vorbesti de 1924 si de apariția regiunii de peste Nistru si tot vorbeşti de Republica Moldova. Păi a existat o Republică Moldova ìnainte de 1991? Moldova era gubernie țaristă, apoi parte a României, dacă vorbim de perioada până la 1924.

  • @StefanAndrei-nb1iw
    @StefanAndrei-nb1iw 17 днів тому

    foare cool

  • @lory8748
    @lory8748 15 днів тому

    eu cand am fost am vazut tancuri

  • @glici9818
    @glici9818 14 днів тому

    Este o carte. veteran Scris de Vlad Grecu despre oribili țâțele facute de Rusia

  • @nikos5301
    @nikos5301 17 днів тому

    😮

  • @strker148
    @strker148 15 днів тому

    pai cum ii limba romana limba SLAVONA... ? tu ai ascultat un polonez sa vezi cum vorbeste? poate ai vrut sa zici ca avem imprumutat de la ei probabil 30% din cuvinte si restul sunt cuvinte din LATINA... asculta cum suna limba romana 😑

  • @dimitrie569
    @dimitrie569 17 днів тому +1

    Așa am aflat si eu ce este transnistria, am auzit de ea dar nu aveam nici cea mai mică idee ce e😅

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 17 днів тому

      Da,este o regiune separatista creeata de rusi in beneficiul lor....

  • @gabidin1454
    @gabidin1454 16 днів тому

    Un nasol rămâne un nasol, indiferent de situație.

  • @fondurieuropene2024
    @fondurieuropene2024 16 днів тому

    Transnistria a facut parte din Romania Mare!!!😅

  • @dyawr
    @dyawr 15 днів тому

    9:30 De ce ar fi limba română in majoritate o limbă slavica? Chiar si inaintea procesului de re-latinizare, lb. romana *tot* nu era in majoritate o limba slavica. Lol

    • @AtentieCadMere
      @AtentieCadMere  15 днів тому

      eu așa am învățat la școală ca este cam 60% slavica. daca ai 51% ai majoritatea.daca e 60....

    • @mimisor66
      @mimisor66 15 днів тому

      ​@@AtentieCadMere unde ai făcut scoala? In Republica Moldova? La Budapesta? Că şi eu am fost la şcoală, şi am mai şi citit pe acest subiect, iar ce spui tu e absolut fals. Poate are fi bine sa te mai informezi inainte de a face videouri pe subiect.😮

  • @danieltrimbaci4535
    @danieltrimbaci4535 17 днів тому

    Magie o karabah Nu exista

  • @MadalinaPanduru-i7n
    @MadalinaPanduru-i7n 17 днів тому

    Prima

  • @DiaconescuMario
    @DiaconescuMario 17 днів тому +1

    Urat ca prezinti alte tari de an pulea

    • @AtentieCadMere
      @AtentieCadMere  17 днів тому +3

      Nu mă lua pe ocolite, spune-mi cum simți pe bune!

    • @eugenstanescu9550
      @eugenstanescu9550 17 днів тому +4

      Care țări? Transnistria nu e o țară, e ceva de-a-npulea😂

    • @1nDeeeD
      @1nDeeeD 17 днів тому +1

      Te ține cineva cu ochii deschiși și lipiți de clip? 😮

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 17 днів тому

      Esti varza tu daca spui ca este vorba aici de mai multe tari....Trasnistria este o regiune separatista adica o enclava creeata de rusi.....strategic ( adica sa poata controla fostele republici sovietice ) si sa se asigure tot controlul lor.

  • @rhadoo4u
    @rhadoo4u 17 днів тому +16

    Limba romana limba slavica? Ai baut gaz?

    • @kaly6284
      @kaly6284 17 днів тому

      E combinata. Cauta pe google.

    • @zygothu
      @zygothu 17 днів тому +2

      @@kaly6284 Lol? Ca telemeaua din reclamă?

    • @rhadoo4u
      @rhadoo4u 16 днів тому +5

      ​@@kaly6284 una e ca are un procent mare din vocabular slav (cam 18-20%) si alta e ca structura care e clar latina. Orice bun lingvist poate confirma asta. Si engleza are peste 55% vocabular latin dar asta nu o face limba latina.

    • @deliriumextreme1637
      @deliriumextreme1637 14 днів тому

      @@kaly6284 Toate limbile au influențe, toate, dar să spui că este o alta limba înseamnă a fi un complet idiot.

  • @blyatman11
    @blyatman11 17 днів тому +11

    La 18:31 este punctul culminant al clipului 😂

  • @AstronomicPlays4Fun
    @AstronomicPlays4Fun 17 днів тому +11

    Vizitează Bălți

  • @mihailaurentiu3643
    @mihailaurentiu3643 17 днів тому +11

    Ar fi super un episod despre “foametea din basarabia” 😁

    • @betaraybill...
      @betaraybill... 8 днів тому

      Singurii care îi spun RM "Basarabia" sunteți "voi" Românii. 😐

  • @mrkipi8074
    @mrkipi8074 17 днів тому +17

    Româna limbă slavică!?
    Ucraina nu permite predarea în română ??
    Ce e îndobitocirea asta? Ce ai pățit amice, te-ai vândut rușilor??
    Îmi e silă...

    • @laurentiueana5129
      @laurentiueana5129 17 днів тому +3

      Exact aici am rămas și eu blocat.. wtf? Româna limba slavica??

    • @armandd.d
      @armandd.d 17 днів тому

      @@laurentiueana5129Да

    • @florinalfonse4163
      @florinalfonse4163 17 днів тому +1

      @@armandd.d ita!

    • @weekendoffender44
      @weekendoffender44 17 днів тому +1

      Schizofrenia e mare

    • @dinufrant2078
      @dinufrant2078 16 днів тому +2

      15% din vocabularul limbii române are origini slavice, dar asta nu înseamnă că e limbă slavică. Și în Ucraina aparent nu se permite predarea în limba română, în regiunea Cernăuți unde sunt mulți etnici români, nu învață româna la școală

  • @eugenrosca9575
    @eugenrosca9575 15 днів тому +3

    Sunt 3 ”țări” care recunosc transnistria? - Abhazia etc? -
    Domnule cad mere, alea sunt doar niște teritorii ocupate, formațiuni statale nerecunoscute, spune-le cum vrei, dar nu țări.
    Raportez acest video!!!

  • @tedlasso1392
    @tedlasso1392 17 днів тому +4

    Practic o dezinformare totala in acest video. Pacat ca din dorinta de a aduna ceva like'uri se promoveaza aceste aberatii.
    Iti propun sa te informezi referitor la acest teritoriu de pe site'ul " zona de frontiera".

  • @catalinserban2596
    @catalinserban2596 17 днів тому +5

    Soția mea ii din Transnistria și am fost in vacanta acolo unde am aflat multe lucruri despre tara asta asa de mica dar tara ii încă păzită de Rusia și inca omenii sunt susținuți de Rusia iti pit da detail foarte multe despre Transnistria

    • @mihaelaracovita1648
      @mihaelaracovita1648 17 днів тому +13

      Transnistria nu e o țară!

    • @1esad2w123
      @1esad2w123 17 днів тому

      @@mihaelaracovita1648 Transnistria e țară, protejata de Russia, ma mandresc.

  • @william280690
    @william280690 14 днів тому +1

    Vreau sa zic ca ai dreptate. Acest clip aduna multe critici dar nu din cauza ca spui un adevăr incomod sau habar nu am eu ce, dar debitezi prostii și falsuri istorice care demonstrează că nici măcar pagina de Wikipedia nu ai deschis-o.
    Jalnic, trist.
    Semnat: un român din Chișinău

  • @burfouwuriotss1124
    @burfouwuriotss1124 17 днів тому +2

    Foarte frumos clipul succes incontinoare

  • @eugenrosca9575
    @eugenrosca9575 15 днів тому +1

    "Donbas" - acum în rusia? - pentru astfel de declarații se prevede pușcărie. Cum să zici așa ceva?

    • @AtentieCadMere
      @AtentieCadMere  15 днів тому +2

      din 2014 este ocupație... război, lupta, ascuns după deget.... daca iau toată secțiunea de comentarii nu la puricat, ci trecut sumar, rămâne România fără locuri in pușcării. :D

    • @eugenrosca9575
      @eugenrosca9575 15 днів тому

      @@AtentieCadMere spui asta la bucătăria proprie către soție, sau pe un canal de peste 1 mln de abonați?
      Deci nu e problemă greșeala, greșelile?! Avem scuza ca toți suntem la fel și nu purtam nicio responsabilitate pentru ce spunem?

    • @eugenrosca9575
      @eugenrosca9575 15 днів тому

      Sincer aveam o părere bună, și sunt sigur că sunt niște lipse de atenție la detalii, dar, totodată, după mie, este extrem de grav modul în care ați formulat

  • @ViorelAlexandruBibicu-p8r
    @ViorelAlexandruBibicu-p8r 12 днів тому

    În primul rând Transnistria a aparținut Ucrainei,în 1940 când URSS a anexat Basarabia și s-au făcut schimb de teritori Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei au fost incluse în Ucraina iar restul teritoriului a devenit RSS Moldovenească și Transnistria a fost inclusă în Moldova

  • @stormxxl766
    @stormxxl766 10 днів тому

    Cum ai ajuns la concluzia ca zelenski nu vrea (refuză categoric z) scoli in limba română ?oamenii astia is in razboi .ar trebui sa asteptam pana trece razboiul 🤔

  • @JohnSmithz
    @JohnSmithz 15 днів тому

    De ce zici ca nu poti face clip cu foametea din basarabia ? De ce sa nu permita youtube ? Ca mai e despre pe aici. Fa si tu.
    Doar s-a zis si de ce au patit evreii in Germania, etc, nu stiu de ce ai zis ca nu ar permite sa se faca.

  • @MDavia1992MD
    @MDavia1992MD 14 днів тому

    foarte multe greseli de exprimare si de fapte istorice. In rest, bravo!

  • @MosottiMosotti
    @MosottiMosotti 16 днів тому

    test text

  • @silviualinsuciu
    @silviualinsuciu 17 днів тому +1

    Foarte tare🎉🎉 aștept următoarele părți

  • @nelu7591
    @nelu7591 17 днів тому +1

    Transnistria nu a făcut niciodată parte din Romania în afara de câțiva ani în război...

    • @Vieru-yx9bq
      @Vieru-yx9bq 16 днів тому

      Stalingradul și cîmpia Donului nu a făcut niciodată parte din Romania în afara de câțiva ani în război...

  • @valentin-pu9og
    @valentin-pu9og 13 днів тому

    Felicitări ✋

  • @almauzkampir
    @almauzkampir 17 днів тому +1

    La moment, R. Moldova 94% din energie o cumpără din Transnistria, căci din România e de 3 ori mai scumpă energia. Energia produsă în Transnistria e ieftină, deoarece se produce prin arderea gazului rusesc, care e primit gratuit de transnistreni.

  • @sebyk8933
    @sebyk8933 17 днів тому

    super fain clipul🫶🏻

  • @Animationue65
    @Animationue65 17 днів тому

    Hello

  • @bogdanc105
    @bogdanc105 17 днів тому

    ❤🎉🎉🎉

  • @ancutagarbacea8572
    @ancutagarbacea8572 16 днів тому

    🤯😡

  • @mariuscostelmiron6082
    @mariuscostelmiron6082 17 днів тому

    Tutituuu

  • @iulian919
    @iulian919 17 днів тому

    💯

  • @AdrianMihaiIonutGogoasa
    @AdrianMihaiIonutGogoasa 17 днів тому

  • @LidiaChelba-v7b
    @LidiaChelba-v7b 17 днів тому +2

    Foarte interesantă prezentarea! Ai reușit să aduci în discuție un subiect sensibil și adesea trecut cu vederea. E fascinant cum ai explicat legăturile istorice și politice dintre România și Transnistria, oferind o perspectivă clară asupra rolului pe care l-a avut România în evoluția acestei regiuni. Apreciez faptul că ai folosit surse bine documentate și ai păstrat un ton obiectiv. Crezi că actualele tensiuni geopolitice ar putea influența în vreun fel viitorul acestei regiuni? Aștept cu interes alte videouri pe teme istorice!

  • @abelconstantin
    @abelconstantin 17 днів тому +5

    Moldova tre sa rezolve problema cu Transnistria, după aia sa viseze la U.E.

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 17 днів тому

      Ei spera sa le-o rezolve tot Ucraina si sa ajunga cu acestia la o intelegere .....nici pe ucrainieni nu-i avantajeaza aceasta enclava ruseasca .

  • @catalinserban2596
    @catalinserban2596 17 днів тому +2

    Sincer îmi pare rău dar ești puțin greșit informat în ziua de azi Moldova cumpăra gaz din Rusia

    • @mihaelaracovita1648
      @mihaelaracovita1648 17 днів тому +5

      Sincer, îmi pare rău, dar și Dvs sunteți greșit informat (mai exact nu cunoașteți ultimele schimbări odată cu începerea războiului din UA)
      Întradevăr, Moldova mult timp a fost șantajată de rusia cu gazul ieftin, dar asta ne se mai întâmplă deja.

    • @catalinserban2596
      @catalinserban2596 17 днів тому

      @@mihaelaracovita1648 domna în ziua de azi Moldova cumpăra gaze din Rusia mai ieftin ca sau convins cu Europa

    • @MirceaFarcaș-o8s
      @MirceaFarcaș-o8s 17 днів тому +1

      ​@@catalinserban2596Republica Moldova acum primește din România: gaz metan, curat electric etc...

    • @mihaelaracovita1648
      @mihaelaracovita1648 16 днів тому

      @@catalinserban2596 nope

    • @catalinserban2596
      @catalinserban2596 16 днів тому

      @@MirceaFarcaș-o8s 🤣🤣🤣🤣

  • @kextmac62
    @kextmac62 17 днів тому +6

    Să califici intrarea în UE şi NATO ca o binefacere îmi face impresia că nu trăieşti pe aceeaşi planetă. Scuze pentru pentru duritatea exprimării însă nu îmi vine altceva în situaţia de faţă.

    • @George.P.G
      @George.P.G 17 днів тому +1

      daca vrei sa ai siguranta zilei de maine ca rusii nu te ataca si vrei ca tara ta sa creasca economic, sa ai si tu niste conditiii decente si salariu de 1000 de euro trebuie sa intri in UE si NATO, daca vrei sa ramai sarac si la mana rusilor ca acum sa traiesti pana iti vine mintea la cap!

    • @1nDeeeD
      @1nDeeeD 17 днів тому +20

      Se vede că ții cu rusnacii. Ți-o spune un român FOARTE fericit că face parte din cele două.

    • @thegamer-lc1gb
      @thegamer-lc1gb 17 днів тому +6

      Păi Transnistria nu-i în UE și NATO, și arată de parcă ieri a căzut cortina de fier, fă tu o comparație între ei, Moldova și noi.

    • @MTAbanknote
      @MTAbanknote 17 днів тому +1

      Nu UE nu e o binefacere vrei să spui dar ce că Rusia cu banditismul ar fi o binefacere????😂😂😂

    • @32mace_
      @32mace_ 17 днів тому +1

      Dezvolta