Dialogurile Sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu Leontina Văduva
Вставка
- Опубліковано 12 лис 2024
- În perioada 2-27 aprilie 2021, de la ora 18:00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Help Autism, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Kaufland România și Radio România Muzical, invită publicul la o serie de întâlniri virtuale ce se vor desfășura sub genericul “Dialogurile sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu…” - ediție specială dedicată proiectului SUFLET ÎN CULORI în beneficiul copiilor cu autism.
Cea de-a patra întâlnire din cadrul seriei “Dialogurile sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu…” - dedicată copiilor și adolescenților cu autism, va avea loc vineri, 16 aprilie 2021, ora 18:00, pe pagina de Facebook a Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, Revistei Tango - Marea Dragoste și Radio România Muzical, și o va avea ca invitată pe îndrăgita soprană Leontina VĂDUVA (România/Franța). De asemenea, la finalul acestei noi întâlniri va fi prezentat un moment muzical realizat cu ocazia participării la emisiunea O dată-n viață de la TVR: Leontina Văduva, Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii din Chișinău - Oile au furat & Butelcuța mea.
Donațiile pentru proiectul Dialogurile Sufletului. Alice Năstase Buciuta în dialog cu... pot fi făcute pe: helpautism.gal...
LEONTINA VĂDUVA: după studii la Conservatorul din București, sub îndrumarea profesoarei Arta Florescu, soprana Leontina Văduva a debutat pe plan internațional în 1986 la Teatrul Capitole din Toulouse în Manon de Jules Massenet. Rolul, devenit una dintre cele mai dragi cărți de vizită, a purtat-o spre debutul londonez de la Royal Opera House Covent Garden, etapă care i-a adus prestigiosul premiu Lawrence Olivier (1988). Stabilită în Franța, țară care a adoptat-o de la bun început, și care i-a acordat în 1999 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, iar câțiva ani mai târziu cel de Officier des Arts et des Lettres, Leontina Văduva a devenit rapid una dintre cele mai bune ambasadoare ale repertoriului francez interpretând magistral rolurile Micaëla, Antonia, Julieta și Mireille pe cele mai importante scene ale lumii. Rolul debuturilor în Statele Unite ale Americii (San Francisco, 1996, Metropolitan Opera, New York, 2000) a fost Mimi din Boema lui Puccini. Printre dirijorii cu care a colaborat de-a lungul timpului se numără James Conlon, Sir Colin Davis, Alain Lombard, Sir Charles Mackerras, Zubin Mehta, Riccardo Muti, Kent Nagano, Antonio Pappano, Michel Plasson și Carlo Rizzi. Discografia artistei include Carmen (1991) - dirijor Zubin Mehta, Rigoletto (1993) - dirijor de Carlo Rizzi, Povestirile lui Hoffmann (1996) - dirijor Kent Nagano, Boema (1996) - dirijor Antonio Papanno și recitalul Opera Arias (1997) - dirijor Plácido Domingo.
Un capitol special în videografia artistei îl reprezintă DVD-ul cu Romeo și Julieta, înregistrat în 1994 la Royal Opera House Covent Garden din Londra, sub conducerea muzicală a lui Sir Charles Mackerras şi în regia lui Nicolas Jöel, devenit referința absolută pentru celebra operă a lui Gounod. De asemenea, mult mai târziu, Leontina Văduva lansează DVD-ul Chanter, ma raison d’être (2001) un film realizat de Fabrice Maze ce prezintă cariera artistei în perioada 1990-2001. Deosebitele sale calități artistice i-au adus numeroase distincții, printre care Medalia orașului Toulouse, premiul Royal Philarmonic Society of Music - Londra și Ordinul Meritul Cultural in grad de Mare Ofițer oferit de Președintele României.
În ultimii ani soprana Leontina Văduva a fost prezentă pe scena Ateneului Român și a Sălii Radio din București în cadrul evenimentelor organizate de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură: Recitalul omagial Verdi-Wagner: Corespondențe (2013), Gala Aniversară “Viorica Cortez și Prietenii” (2014), Recitalul omagial “Enescu 60” (2015), Recitalul caritabil “Suflet în Culori”; Concertul aniversar “Ave: Leontina Văduva 30 de ani în muzică” în cadrul celei de-a II-a ediții a Vibrate! Festival; o ediție specială a întâlnirilor muzicale Opera FANtastica. Luminița Arvunescu în dialog cu Leontina Văduva, expoziția de costume LEONTINA VĂDUVA ON STAGE și Gala Aniversară LEONTINA VĂDUVA 30 (2016). În 2014 Leontina Văduva a lansat CD-ul Verdi-Wagner: Corespondențe, în 2015 a lansat calendarul aniversar 2016 Leontina Văduva 30, iar în 2016 i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași.
În prezent Leontina Văduva susține masterclass-uri pentru tânăra generație și predă la Conservatorul Claude Debussy din Paris și la HEMU - Haute Ecole de Musique din Lausanne. De asemenea, în ultimii ani, soprana Leontina Văduva, alături de pianista Alina Pavalache și regizoarea Anda Tăbăcaru Hogea, a susținut o serie de masterclass-uri la Tescani la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu” a Muzeului Național George Enescu din București.