Nicu Wagner-Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat.🕊

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 8 вер 2024
  • 1. Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
    Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat,
    Când tremurând de neștiință, trecând al răului hotar,
    Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar.
    R1: Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
    În locul care prin credință întotdeauna am învins.
    A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
    Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi.
    2. O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
    Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput!
    Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
    Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!
    R2: Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
    Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
    Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
    Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu.
    3. Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
    Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
    Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina,
    Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre slava Ta!
    R3: Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
    Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
    Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
    În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt.
    4. Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
    Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har
    O, Tatăl Bun, din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni,
    Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind prin semne și minuni.
    R4: /:Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat
    Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat.
    Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu,
    Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu! :/

КОМЕНТАРІ • 54

  • @user-nf1yn2vi8q
    @user-nf1yn2vi8q Місяць тому +1

    Atât de frumos....atunci când îl cunoști cu adevărat pe Domnul Isus,viața ta nu va mai fi niciodată la fel . Pentru prima data în viața ta,vei fi cu adevărat liber.Va doresc tuturor o asemenea experiență

  • @elenastoica5247
    @elenastoica5247 5 місяців тому +15

    Amin! Cât de minunat cântă copiii Domnului conduși de Duhul Sfânt,slavit să fie Domnul Isus Hristos!

    • @xyxy9987
      @xyxy9987 5 місяців тому +1

      Asa ieste putini mai sunt acum

  • @dillecristina4282
    @dillecristina4282 2 роки тому +15

    O cintare plina de har! DUMNEZEU SA BINECUVÎNTEZE ACEASTA FAMILIE!AMIN!!!

    • @gheorgheonet8896
      @gheorgheonet8896 4 місяці тому +2

      Lăudat să fie Domnul pentru asemenia oameni !!!

  • @mariaelenamoldovan633
    @mariaelenamoldovan633 Рік тому +18

    CE FRUMOS ȘI MINUNAT SĂ -L LAUZI PE DUMNEZEU, DIN INIMĂ. AM APRECIAT MULTE CÂNTĂRI ALE INTERPRETULUI NICU WAGNER, DE ASEMENEA VOCEA LUI BLÂNDĂ.

  • @stefanciobanu7777
    @stefanciobanu7777 5 місяців тому +6

    Am crescut cu aceste cantari minunate. Vreau sa apreciez modul si felul in care au fost compuse si cantate, cu multa blandete, slava Dlui frt Wagner, toata aprecierea in Numele Dlui.

  • @deliamircea1167
    @deliamircea1167 2 роки тому +11

    Amin .Fiei slavit ,glorificat preamarit si onorat numele Tatal fiul si duhului sfint .

  • @zoriacamihai6849
    @zoriacamihai6849 6 місяців тому +7

    Domnul nostru Isus Cristos sa va binecuvinteze viata pina la sfirsitu vieti Amin Amin

  • @user-nf1yn2vi8q
    @user-nf1yn2vi8q 5 місяців тому +8

    Astfel de cântări Îl laudă cu adevărat pe bunul nostru Tată ceresc

  • @alexandrinacraciun1728
    @alexandrinacraciun1728 5 місяців тому +5

    Nu stiu de unde prezentați acest video dar îmi plac mult cântările lui Nicu wagner,si biserica plina de creștini,fiți binecuvântați cu toții.

  • @zoriacamihai6849
    @zoriacamihai6849 6 місяців тому +8

    Toata gloria sí slava sa fie a Domnului nostru Isus Cristos Amin Amin

  • @user-dq5qe9mj2k
    @user-dq5qe9mj2k 5 місяців тому +6

    Domnul să vă binecuvânteze și să fie totdeauna ocrotitorul familiei dumneavoastră

  • @RupiGabor-ll3ok
    @RupiGabor-ll3ok 5 місяців тому +6

    Cântarea asta e forte frumoasa este plina de duhul sfânt domnu saa va bine cuvinteze

  • @andreisuiogan6611
    @andreisuiogan6611 6 місяців тому +7

    Binecuvinteaza Doamne copiii tai!🙏
    Preamărit să fie Domnul nostru !🙏
    Isus Hristos este Domnul!🙏

  • @user-oy6on7xx5i
    @user-oy6on7xx5i 5 місяців тому +6

    Frumoasă Cântare Dumnezeu să vă binecuvânteze

  • @mariapaul8588
    @mariapaul8588 6 місяців тому +7

    ❤❤❤❤❤ CE MINUNAT MELODIE SI CUVINTE MA SIMT IN ACESTA, MULTUMESC DIN INIMA
    FITI BINECUVINTATI MEREU ❤❤❤❤

  • @user-ey9eq2uj6c
    @user-ey9eq2uj6c Рік тому +8

    Domnul Isus sa va binecuvinteze cu viata vesnica cu intriaga familie amin.

  • @muresanmarinela8449
    @muresanmarinela8449 Рік тому +7

    Foarte frumos, fiți binecuvântați de Domnu!

  • @moisamicu60
    @moisamicu60 6 місяців тому +5

    BUNUL DUMNEZEU SA VA BINE CUVINTEZE

  • @elenae520
    @elenae520 6 місяців тому +6

    Dumnezeu sa va binecuvanteze !

  • @hercutmariana6472
    @hercutmariana6472 Рік тому +8

    DUMNEZEU să vă binecuvinteze !!! Îmi place foarte mult cântarea aceasta. ❤❤❤

  • @betania1959
    @betania1959 Рік тому +8

    Slavă Lui Dumnezeu pentru tot ce a pus în voi frați binecuvântați!

  • @erikacuza8681
    @erikacuza8681 2 роки тому +13

    Domnul să vă binecuvânteze și să reverse Harul Său asupra casei voastre

  • @anaberende6471
    @anaberende6471 2 роки тому +14

    Fiți binecuvântați de Domnul slavei.

  • @zoriacamihai6849
    @zoriacamihai6849 6 місяців тому +6

    Sfint Sfint Sfint este Domnul nostru Isus Cristos indurate de noi pacatosi Amín Amin

  • @zoriacamihai6849
    @zoriacamihai6849 6 місяців тому +5

    ❤❤ Glorie Glorie Glorie Tatalui Fiului sí Sfintului Duh Amin Amin

  • @luminitamuntean2920
    @luminitamuntean2920 Рік тому +7

    Fiți binecuvântați fii de Dumnezeu 🙏🙏🙏🙏🛐🤗

  • @LiviuMatei-gl4go
    @LiviuMatei-gl4go 11 місяців тому +6

    Domnul ISUS HRISTOS SĂ VA BINECUVINTEZE!!!!!

  • @violetaleta8159
    @violetaleta8159 Рік тому +6

    Domnul sa va binecuvinteze pe toți Biserica Elim Timișoara 🙏🙏🙏

  • @florentinnovac3610
    @florentinnovac3610 2 роки тому +10

    Frumoasa melodia

  • @filaretapintilie9929
    @filaretapintilie9929 5 місяців тому +3

    Dumnezeu să vă binecuvănteze.

  • @tamsasebi4718
    @tamsasebi4718 Рік тому +6

    Domnul Isus să vă binecuvinteze și ocrotească

  • @FamMarus
    @FamMarus 3 роки тому +16

    Foarte frumoasa cântare! Domnul Isus să vă de-a putere și sănătate!👏👏👏

    • @luciaasaftei108
      @luciaasaftei108 3 роки тому +4

      Domnul Isus să va răsplătească osteneala. Minunate cântări.

  • @florinapancotan4701
    @florinapancotan4701 3 роки тому +13

    Fiți binecuvântați!

  • @chelarupersida2653
    @chelarupersida2653 4 місяці тому +1

    Amin! Domnul sa va binecuvinteze frați scumpi! O cantare ff frumoasa în care ma regăsesc. Sunt o oaie rătăcită care a fost găsită de Pastorul cel bun.
    Slăvit și lăudat sa fie El veșnic!

  • @corneliataudor9555
    @corneliataudor9555 2 роки тому +9

    Dumnezeu să vă binecuvânteze..

  • @filaretapintilie9929
    @filaretapintilie9929 5 місяців тому +3

    Ați căntat și pentru mine.Ami🙏🏻😭😭

  • @carolaalexandru5987
    @carolaalexandru5987 Рік тому +6

    Domnul fie cu voi

  • @nelutafilip1583
    @nelutafilip1583 3 місяці тому

    Tatăl ceresc ,Domnul Isus și Duhul Sfint sa Binecuvinteze și sa protejeze Israelul de dujmani și de săgețile celui rau care știe ca incurind v-a fi legaț și aruncat in iad cu toti cei care l-au slujit și n-au vrut sa-l recunoască pe Domnul Isus ca fiu a lui Dumnezeu și singurul mijlocitor între om și Dumnezeu iar pt noi oameni Domn și Mintuitor personal prin moartea și invierea Sa.Doamne îndurate de poporul tau din Israel și dai izbinda in lupta pt dreptate și adevar Amin!!!

  • @dumnezeuetotul539
    @dumnezeuetotul539 Рік тому +6

    Aminn 🙏

  • @marinazaboroschi
    @marinazaboroschi Рік тому +6

    GOD BLESS YOU

  • @iliemunteanu3530
    @iliemunteanu3530 2 місяці тому

    Pace fratele meu. Dumnezeu si. Isus Hristos sa va binecuvanteze toata familia si pe toti cei dragi fiti calauziti de Dumnezeu multa pace si multa sanatate la toti frati ❤

  • @simosalajan
    @simosalajan 6 місяців тому +8

    1. Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
    Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat,
    Când tremurând de neștiință, trecând al răului hotar,
    Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar.
    R1: Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
    În locul care prin credință întotdeauna am învins.
    A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
    Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi.
    2. O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
    Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput!
    Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
    Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!
    R2: Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
    Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
    Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
    Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu.
    3. Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
    Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
    Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina,
    Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre slava Ta!
    R3: Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
    Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
    Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
    În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt.
    4. Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
    Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har
    O, Tatăl Bun, din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni,
    Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind prin semne și minuni.
    R4: /:Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat
    Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat.
    Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu,
    Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu! :/

  • @silviaolcean1782
    @silviaolcean1782 3 місяці тому

    Domnul să vă binecuvânteze frumos cântați.
    Să rămâneți sub ocrotirea lui Isus Hristos.
    Amin

  • @tabitamiculaiciuc6069
    @tabitamiculaiciuc6069 6 місяців тому +4

    Cum pot face rost de numărul fratelui Nicu?

  • @IonasOtilia
    @IonasOtilia 2 місяці тому

    Lauflldud nu ld