Este fabulos acest episod despre 🧠. Aș fi stat de vorbă cu Alina și Diana, femeile-medic care scanează și antrenează creiere, ore în sir. Dar pregătiți-vă în cele peste 2 ore de conversație la informații foarte valoroase pentru noi cei din civilizația care trăiește în minte și pentru care bolile vin din creier. Și tot acolo au vindecare. E foarte concentrat acest podcast si îți recomand să îl asculți cu pixul și carnetul de notițe în mână. Sunt impresionat de câtă cunoaștere avem la dispoziție în zilele noastre, accesul la ea e gratuit și mi-aș dori să avem fiecare motivația să facem transformări bune în viața noastră. ❤️, Mihai
Da,accesul la cunoaștere este într-adevăr gratuit,dar fii sincer,cam ce procent dintre acei copii cu deficiențe se pot trata astfel, ținând cont de preturile prohibitive ? Este interesant raportul preț / ședința,raportat la numărul de ședințe. Apreciez în același timp pregătirea continuă a doamnelor doctor și efortul de aducere în Brașov a celor mai noi metode de tratament.
Fabulos ... dar absolut neaccesibil ptr cei mai mulți dintre noi. Dreptul la sănătate se reduce doar la cei care și-o permit! Am ajuns să o trăim și pe asta! Dumnezeu cu mila ptr noi ceilalți!
Ai un talent deosebit de a fi un moderator discret care pune intrebarile potrivite la momentul potrivit, oferindu-le invitatilor spatiu pentru a-si impartasi povestile, experientele si informatiile valoroase. E vizibil faptul ca ai creat podcastul din dorinta de a oferi oamenilor informatii de calitate care sa-i ajute sa-si modeleze vietile spre mai bine. Bravo Mihai!
Doamne cat de multe informații atât de utile. Sper cat mai mulți oameni și viitoare generații să înțeleagă aceste informații de o importanță colosală și să ne învățăm unii pe alții ca trebuie să avem mare grijă la ce atitudini avem mai ales pe lângă copiii. Copiii au nevoie de medii liniștire și de oameni liniștiți în profunzime ca să ajungă adulți cat mai buni!
Ma incanta de fiecare data podcasturile tale, Mihai Morar si multumim! Ma bucur ca le-ai avut ca invitate si ma bucur ca in felul acesta ajunge informatia atat de valoroasa la cat mai multi oameni care au nevoie de ea. dna Doctor Diana Nemes este un medic exceptional, orientat spre pacient si binele acestuia. O admir foarte mult pentru daruirea sa si pentru toata energia pe care o dedica pacientilor pe care ii trateaza holistic, ca pe un intreg. Nu ar mai fi bolnavi daca toti medicii ar fi ca dumneaei. Estr un om care realmente aduce lumina in lume iar terapia neurofeedback mi-a imbunatatit considerabil calitatea vietii! Multumesc! Multumesc! Multumesc!
Pentru mine a fost răspunsul la niște dorințe ! Multumesc doamnelor doctor , a fost o plăcere sa va ascult dar si de mare folos! Bunătatea si simplitatea cu care ați explicat totul face jumatate din vindecare!
/ Frumos, dar cam forțat. Nu numai inima are o rețea neuronală ci și intestinul, de aceea este numit "al doilea creier". Ceea ce ne ține în viață este comunicarea permanentă între toate nanoparticolele pe care le percepem fizic, dar nu și câmpul lor morfogenetic, electromagnetic, energetic, cel care le susține. Copiii fac tocmai contrariul a ceea ce vrei să le impui, exact ca și o vacă pe care o tragi de gât ca să intre în grajd, în loc să o tragi de coadă. Un hipnotizor cunoscut, Milton Erickson, a spus că mintea conștientă nu poate să dea instrucții subconștientului, dar că metaforele, basmele, simbolurile, contradicțiile și mai ales impulsurile subliminale deschid această poartă, de aceea reclamele și mass media influențează copiii mai mult decât părinții. Aceasta este tragedia actuală! Parcă una din doamne spune că este important ca părinții să-și cunoască copilul. A-ți cunoaște copilul nu înseamnă a-l transforma într-un un fel de obiect fizic științific, medicinat și folosit în diferite protocoale, pentru doctoratele unor ambițioși, care sunt fiascouri ca părinți ori nici nu au copii. Citiți povești, basme, copiiilor, jucați-vă cu ei, lăsați-i să-și facă vacanțele la bunici, să-și cunoască rădăcinile adevărate, să iubească pământul pe care-l calcă zilnic, natura în splendoarea sa și în fiecare anotimp, să vadă că fructele și frunzele pomilor cad, dar că aceștia nu au nevoie de antidepresive, căci totul este așa cum trebuie să fie. De ce? Pentru că dacă părinții au încredere în sămânța lor divină, cosmică, și copiii lor vor fi molipsiți de această înțelepciune străveche, iar transformările fizice rămân doar ceea ce sunt în ciclul natural al veșnicei plecări și veșnicei reîntoarceri.
Ma regăsesc în acel copil, in casa bunicilor si-n curtea lor plina de ghiocei zambile si narcise , de parfumul lor....chiar vizualizez si caisull plin de fructele prea coapte care se desprindeau ușor si cădeau în iarba verde si vie...vie ca amintirile copilăriei....
Exceptional ! Felicitări, cu acest podcast, cel putin, ati salvat vieti ! Ar trebui sa fie recomanadata, de medicii de familie, ca prima investigatie, inainte de a da trimiteri sau retete care, de cele mai multe ori duc la ani si ani de tergiversari in a gasi diagnosticul corect !
"Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit!"FRANZ KAFKA Tot respectul pentru ceea ce faceți și țineți o tot așa că îi ziceți bine.
Îmi face mereu plăcere să ascult un podcast Fain si Simplu.☺️De cand ai inceput să faci asta, Mihai, încep să înțeleg mai multe lucruri despre mine. Multumesc din suflet! 🥰
Am un baietel de 5 ani cu diagnosticat autism,TSA .Facem terapie Aba și logopedia in Italia.Am făcut această scanare si chiar 11 sedinte cu această casca,rezultatele sunt uluitoare ptr copilul meu .Problema este ca medicul pediatra,educatoarele,terapeutele ...in fine toti aici in Italia nu cred in asa ceva....Vroiam ca acest video să-l trimit si la acesti "medici" psihiatri infantili care sunt foarte sceptici la această evoluție tehnologică. O subtitrare în limba italiana ar fi perfectă...Mulțumesc!
Medicina romana eu consider ca e pe locul întâi fata de toate țările eu sunt in Germania de opt ani și doctori ăștia parca nu au făcut medicina numai ca aparatura buna au in rest n-au nicio legătura cu medicina
Destul de complex acest episod si cam greu de ascultat. Am revenit pe anumite explicatii, "mergand inapoi" pentru a intelege mai bine. Fantastic ce posibilitati avem , noi ca oameni ! Felicitari Mihai, felicitari dnelor !
Felicitări si mult succes doamnelor in munca atat de pretioasa si dvoastra pentru ca oferiți informațiile super utile ! Multumim mult si succes in continuare!
Exact cum s-a spus deja, inima cat si intenstinul/stomacul au propria retea neuronala....doar ca stomacul nu-i 'al doilea creier', ci adevaratul creier. De fapt este un fel de vatra a fiintei noastre....ca nu intamplator plexul solar este situat in zona stomacului. Cand ne indragostim avem 'fluturi in stomac', cand ne este frica sau avem emotii mari ne doare stomacul sau putem chiar sa dam in opusul constipatiei (ca parca n-as scrie exact cuvantul aici), iar cand ne accesam intuitia tot in stomac o facem....ca nu intamplator englezii spun intuitiei 'the gut feeling' si pun mare baza pe ce le 'spune' stomacul. Se face o mare confuzie intre creier si minte. Gandurile noastre nu-s in creier. Creierul doar le descifreaza. In plus, mintea este ceva ceea ce nici macar nu ne apartine in totalitate, ci este parte dintr-o 'plaja' mentala colectiva (corp mental colectiv) si poate fi accesata de o multime de entitati de care cei mai multi nu-s constienti inca. Noi am fost facuti sa uitam toate astea pentru a putea fi manipulati/controlati. Nici inima si nici stomacul n-au cum sa fie manipulate, ele sunt 100% ale noaste si sunt interconectate, iar in cazul celor cu adevarat treziti, ele sunt conectate cu sufletul si adevarata Divinitate. De aceea 'the gut feeling' joaca un rol atat de important in luarea decizilor importante in cazul celor cu adevarat treziti. In schimb mintea este foarte usor de manipulat....se lucreaza pe partea pe care noi o numim subconstient si care de fapt este parte a corpului mental colectiv. Mintea face exact ceea ce ii spune numele....ne minte....iar asta ne deconecteaza de suflet si mai mult, loveste in suflet. Bolile fizice sunt suferinta sufletului....ultima faza a acelei suferinte....ca pana atunci acea suferinta iti este semnalata in fel si fel de moduri....trebuie doar sa iti asculti sufletul. Singura modalitate de a trai o viata sanatoasa din toate punctele de vedere este a trai in aliniament cu sufletul nostru....a trai din inima....ca acum ati inteles si voi ca inima are propria-i inteligenta si logica....conectata la inteligenta adevaratei Divinitati. Haosul si suferinta in care traim pentru moment sunt fix produsele vietii traite din minte.... Au fost numite logica sau rational tocmai pentru a suna bine....a suna ca ceva pe care te poti baza. Tu trebuie sa controlezi mintea si in niciun caz mintea pe tine!!!! Abia atunci incepi sa traiesti cu adevarat!!!!
Tot respectul pentru ceea ce faceți. Am citit cartea lui Joe Dispensa care scrie despre toate acestea. Am citit despre cum au fost pregătiți astronauții cu aceste aparate. Cine nu sa documentat în acest domeniu greu va înțelege despre toate acestea.
Dacă ajungeți acolo, nu semnați acordul. Doamnele au avocați care abia așteaptă să vă "târâie prin tribunale" (citat din Alina Robu). Motivul? Așa, că i s-a pus ei pata. Pe mine puteți să nu mă credeți. Mergeți acolo și...vedeți cu ochii dumneavoastră acordul pe care trebuie să-l semnați. E o afacere în care doamnele se ocupă doar de marketing. De terapie se ocupă alți "zeci de oameni care uneori își fac treaba, alteori nu" (citat din Alina Robu). Ea nu este obligată să facă nimic, nu este datoare cu explicații nimănui.... Și, conform acordului pe care te pune să-l semnezi, are dreptate. În acord doar pacientul are obligații.
Frumoasă prezentarea ! Dacă înțeleg bine , dumneavoastră ne puteți " consulta " creierul așa cum un cardiolog consultă inima. Prin citirea zonelor , ne puteți " citi gândurile " sau un detector de gânduri. Interesant !
Am invatat foarte multe....si mi s-au confirmat multe presupuneri.....100%ADEVARATE toate afirmatiile. Multumesc mult .Acest podcast mi-a schimbat viata....Caut raspunsuri si confirmari de atat de mult timp....Nu ma satisfac raspunsurile medicilor....Mi se pare ca nu ajung unde trebuie,nu detecteaza corect....sau sunt superficiali....prea superficiali ....dupa atata scoala invatata....Am invatat aici f. multe....si stiu acum de ce maniera o sa-mi gestionez sanatatea si viata in general....cu avantajele de rigoare....
Doamnele nu prea stăpânesc subiectul. Mihai, ai fost un adevărat sprijin în acest podcast, dar din păcate ai fost și tu limitat :) ! Nu ți s-a răspuns întrebărilor conform așteptărilor noastre și probabil ca nici conforrm așteptărilor tale.... Mulțumesc pentru timpul acordat !
Foarte interesant, dar...s-a evitat prețul/ședință. La 30 ședințe, ptr 15% din rezolvarea problemei ( ceea ce este foarte bine), adică 30× 300 lei/ședința...nu știu câți își pot permite. Felicitări doamnelor și dumneavoastră pentru tot ceea ce faceți!
Da mi-a plăcut cum au vorbit doamnele ceva mai bine față de interviul cu Dr Cezar atunci le-am cunoscut și chiar mi-a plăcut era ceva nou doar că intra una peste alta pe repede înainte și mă gândeam să nu mă uit la Podcastul ăsta dar până la urmă am zis ca la ce să mă uit la ceva mai bun și am ales să ascult și da …chiar mi-a plăcut se vede că le place ce fac probabil ca au și rezultate și-atunci se explică cum de vorbesc așa una peste alta . Da încă odată mi-a plăcut a fost fain și simplu!
Mihai Morar,te iubesc de nu mai pot. Nu e nimic visceral,nu te speria,te iubesc pentru că promovezi educația din punct de vedere holistic a bieților români. Mulțumesc din suflet! Promovarea oamenilor deștepți te înobilează. În privința celor două doamne,voi studia și eu lucrul acesta, pentru că am vorbit cu cardiologul meu și dumnealui,care este un om foarte sincer și foarte bine pregătit,mi-a spus că această teorie a neuronilor la nivelul inimii este ceva tras de păr."Sunt multe informații eronate. Inima nu are neuroni, ci doar un sistem excito-conductor, care nu face altceva decât să comande bătăile regulate ale inimii. Nici vorbă ca inima să recepționeze informații din exterior." Acesta este răspunsul domnului doctor. Mi-ar plăcea să aud un răspuns științific bine documentat de la cele două doamne, dacă se poate.
Tehnica este buna . Din pacate , doamnele doctor nu stapanesc arta de a trata . A fi medic este o ARTA . SE SIMTE prea mult partea strict didactica , lucru care indeparteaza pacientul . Ca medic a -ti insusi niste notiuni nu este suficient sa te ajute sa orientezi spre vindecare . Pe mine m-au obosit si mi-au creat ideea de neprofesionalism , din pacate . Mihai a dorit sa faca tehnica cunoscuta si cred ca a reusit . Aplauze lui Mihai Morar . Tehnica insa este minunata .
Nu stiu daca ati fost sau sunteti pacient al dnei. Doctor ca sa va puteti pronunta in privinta modului in care aceasta trateaza pacientii. In cei aproape 10 ani de cand apelez la sfaturile si terapiile dnei doctor va pot spune ca nu am intalnit asemenea dedicare si orientare spre pacient la alt medic. Daca toti medicii ar fi asemeni dnei Dr: Diana Nemes, n-ar mai fi oameni bolnavi, desigur, daca si acestia si-ar dori sa se vindece. Aceasta terapie este relativ noua la noi in tara si toate aceste informatii care par tehnice sunt necesare pentru a se face cunoscuta si inteleasa.
Nu pot aprecia dacă ceea ce faceți e făcut bine sau nu pentru ca nu am trecut pe la voi.Daca.mi permiteti un sfat,stimate doamne, învățați sa transmiteti si sa va completati intr.un mod mai elegant, căci doar asa veti câștiga credibilitate si oamenii vor veni la dvs cu incredere.
Doamnele astea is cam puse pe capatuiala, dupa felul cum se completeaza una pe alta, vorbind chiar una peste alta, as spune sa mai insiste cu procedurile respective pe propriile lor persoane.
De fapt d-voastra faceti o electroencefalograma,dupa care despicati firul in 10.Nu se intelege nimic din mecanismul prin care actionati.Rezolvati o depresie cu un simplu joc pe calculator care e penibil.Ati complicat la maxim o simpla electroencefalograma.
Mai lasă-mă in durerea mea... Copilul meu a fost și planificat și dorit de ambii, dar eu am avut depresie in sarcina cu toată dorința de a avea copilul și uite cum un copil planificat prima sarcina etc și a ieșit autist. Eh, pica teoria 😅😅
Multumesc,Mihai Morar,te ascult cu mare drag...Referitor la doamnele doctor de astazi,as avea o intrebare: poate fi aplicata mapa creeierul si ptr bolile autoimune(eu am les de aproape 30 de ani)cu eventual vindecare?
Foarte bun podcast , dar ma deranjat în unele momente doamna brunetă, cred că ar avea nevoie de niște ședințe la capitolul răbdare și ascultare pe alții. Aș fi vrut mai mulă liniște și pace de la doctori care lucrează cu creierul, m-am simțit la un moment dat anxioasă parcă.
Catalin Moise cu Sanatatea mintala in 2023 corelat cu acest podcast ofera niste informatii vitale pentru starea de bine a fiecaruia dintre noi. Multumesc!
Cum pot sa iau legatura cu aceste minunate doamne Sunt din Brasov ma intereseaza in mod deosebit....Am avut cazuri ,....pacat ca anumite persoane isi aleg meserii sub impulsul ...castigului financiar (invatamant,sanatate ,teologie ....) La Brasov exista un centru ,.....Vad a doua oara emisiunea/ Felicitari draga Mihai Moraru toti invitatii ma bucura si invat multe .Multi considera si Spiritualitatea o prostie..Cu respect si multa iubire Ela
Teoria este interesanta,în rest vorbe goale.Au învățat sa vorbească ce le place oamenilor sa audă și sa creada,dar din păcate,viata reala este altfel.Exista și oameni la care placebo este eficace,acceptat si de medicina acest efect,dar de aici pana la a generaliza,este cale lunga.Ideea de baza,vor bani și atât,iar pt asta au învățat lecții cu impact emoțional și se promovează peste tot,pe unde pot.Cine vrea,sa vadă practic ce fac și rezultatele acestei teorii promițătoare,dar pe mulți bani,dacă este curios și nu are ce face cu banii și timpul lui.Am fost la mult mediatizatul Costin Damasaru și vorbesc în cunoștință de cauza și acum au venit și acestea pt publicitate. Nu este nimic,dincolo de vorbele lor,doar va goliți contul!
L am ascultat si pe Costin Damasanu intr un podcast si mi a placut ...spuneti ca' nu ajuta tecnica lor ? Sunt foarte scumpe Cum vad ? Da credeam ca' si merita ...
Femeile astea două, se pare că au luat informații de ici de colo, le-au amestecat, le-au împachetat, așa cum le-au priceput ele. Au mai făcut un scurtcircuit la creier, la " trei optzeci", apoi au livrat într-un fel în care audiența, a perceput informația ca una bună și de luat în considerare. 😂😂😂 Citim creiere, le interpretăm frecvența, știm la câți volți și la câți amperi funcționează creierul și inima. Știm că trebuie decodor nou de informație pentru că nu mai poate săracul creier să decodeze. Hai să-i montăm niște decodoare noi. Să-l digitalizăm. Să proceseze mult mai repede. 😂😂😂😂 Dacă pentru unii, are sens ce spun tănticile asta două, pentru alții, probabil, cum unii ar tinde să afirme "cu creierul mai încet", e complet nonsens. Este copy-paste, ce vine mai apoi cu o interpretare pur romanească, repet, bine livrată. 😂 Vin tot felul de, deșteptologi și părerologi, care mai de care cu studii și doctorate în cercetare, să-ți spună ei că treaba stă de fapt așa, sau așa. Și povestea poate continua....
Este minunat ca apar tot felul de metode și tehnici non invazive care sa ne ajute, dar eu ma întreb căror buzunare se adresează? Ca oamenii simpli cu siguranța nu au acces la ele. Spuneați ca la Alzheimer ar trebui aplicata continuu aceasta metoda…. Acum aparținătorii acestor persoane vor fi Fericiți ca bolnavul ii va recunoaște, calitatea vieții se va îmbunătăți, dar câte joburi va trebui sa aibă ca sa își permită? Ce vreau sa subliniez este ca mi se pare ca e imposibil pentru o familie cu venituri normale sa aibă acces la serviciile acestea.
@@veronicanistor9774 Hai sa spunem ca merita pretul platit, general vorbiind aici, dar cine-ti garanteaza macar o ameliorare. Cine-ti garanteaza ca nu se “indreapta” ceva dar se “stramba “ altceva? Da stiu, azi nici un instalatorul nu-ti mai garanteaza lucrarea😅 Atat aia de sub chiuveta cat si aia de sub fustița😅
Este fabulos acest episod despre 🧠. Aș fi stat de vorbă cu Alina și Diana, femeile-medic care scanează și antrenează creiere, ore în sir. Dar pregătiți-vă în cele peste 2 ore de conversație la informații foarte valoroase pentru noi cei din civilizația care trăiește în minte și pentru care bolile vin din creier. Și tot acolo au vindecare. E foarte concentrat acest podcast si îți recomand să îl asculți cu pixul și carnetul de notițe în mână. Sunt impresionat de câtă cunoaștere avem la dispoziție în zilele noastre, accesul la ea e gratuit și mi-aș dori să avem fiecare motivația să facem transformări bune în viața noastră.
❤️,
Mihai
Da,accesul la cunoaștere este într-adevăr gratuit,dar fii sincer,cam ce procent dintre acei copii cu deficiențe se pot trata astfel, ținând cont de preturile prohibitive ?
Este interesant raportul preț / ședința,raportat la numărul de ședințe.
Apreciez în același timp pregătirea continuă a doamnelor doctor și efortul de aducere în Brașov a celor mai noi metode de tratament.
Super și fabulos episod ,unde au doamnele cabinet
Cum se poate lua legătura cu ele
❤❤
Foarte interesant dar la câte ședințe se recomanda e destul de scump.
Fabulos ... dar absolut neaccesibil ptr cei mai mulți dintre noi. Dreptul la sănătate se reduce doar la cei care și-o permit! Am ajuns să o trăim și pe asta! Dumnezeu cu mila ptr noi ceilalți!
Ai un talent deosebit de a fi un moderator discret care pune intrebarile potrivite la momentul potrivit, oferindu-le invitatilor spatiu pentru a-si impartasi povestile, experientele si informatiile valoroase. E vizibil faptul ca ai creat podcastul din dorinta de a oferi oamenilor informatii de calitate care sa-i ajute sa-si modeleze vietile spre mai bine. Bravo Mihai!
Doamne cat de multe informații atât de utile. Sper cat mai mulți oameni și viitoare generații să înțeleagă aceste informații de o importanță colosală și să ne învățăm unii pe alții ca trebuie să avem mare grijă la ce atitudini avem mai ales pe lângă copiii. Copiii au nevoie de medii liniștire și de oameni liniștiți în profunzime ca să ajungă adulți cat mai buni!
Doamne…așa multe informații… trebuie să stai cu creionul și hârtia lângă tine și să scrii încontinuu…. Superb…
Ma incanta de fiecare data podcasturile tale, Mihai Morar si multumim! Ma bucur ca le-ai avut ca invitate si ma bucur ca in felul acesta ajunge informatia atat de valoroasa la cat mai multi oameni care au nevoie de ea. dna Doctor Diana Nemes este un medic exceptional, orientat spre pacient si binele acestuia. O admir foarte mult pentru daruirea sa si pentru toata energia pe care o dedica pacientilor pe care ii trateaza holistic, ca pe un intreg. Nu ar mai fi bolnavi daca toti medicii ar fi ca dumneaei. Estr un om care realmente aduce lumina in lume iar terapia neurofeedback mi-a imbunatatit considerabil calitatea vietii! Multumesc! Multumesc! Multumesc!
este uimitor unde s-a ajuns. Stiinta a avansat si e minunat ca putem beneficia de aceste informatii. Multumim !
Pentru mine a fost răspunsul la niște dorințe ! Multumesc doamnelor doctor , a fost o plăcere sa va ascult dar si de mare folos! Bunătatea si simplitatea cu care ați explicat totul face jumatate din vindecare!
/ Frumos, dar cam forțat. Nu numai inima are o rețea neuronală ci și intestinul, de aceea este numit "al doilea creier". Ceea ce ne ține în viață este comunicarea permanentă între toate nanoparticolele pe care le percepem fizic, dar nu și câmpul lor morfogenetic, electromagnetic, energetic, cel care le susține. Copiii fac tocmai contrariul a ceea ce vrei să le impui, exact ca și o vacă pe care o tragi de gât ca să intre în grajd, în loc să o tragi de coadă. Un hipnotizor cunoscut, Milton Erickson, a spus că mintea conștientă nu poate să dea instrucții subconștientului, dar că metaforele, basmele, simbolurile, contradicțiile și mai ales impulsurile subliminale deschid această poartă, de aceea reclamele și mass media influențează copiii mai mult decât părinții. Aceasta este tragedia actuală! Parcă una din doamne spune că este important ca părinții să-și cunoască copilul. A-ți cunoaște copilul nu înseamnă a-l transforma într-un un fel de obiect fizic științific, medicinat și folosit în diferite protocoale, pentru doctoratele unor ambițioși, care sunt fiascouri ca părinți ori nici nu au copii. Citiți povești, basme, copiiilor, jucați-vă cu ei, lăsați-i să-și facă vacanțele la bunici, să-și cunoască rădăcinile adevărate, să iubească pământul pe care-l calcă zilnic, natura în splendoarea sa și în fiecare anotimp, să vadă că fructele și frunzele pomilor cad, dar că aceștia nu au nevoie de antidepresive, căci totul este așa cum trebuie să fie. De ce? Pentru că dacă părinții au încredere în sămânța lor divină, cosmică, și copiii lor vor fi molipsiți de această înțelepciune străveche, iar transformările fizice rămân doar ceea ce sunt în ciclul natural al veșnicei plecări și veșnicei reîntoarceri.
Atat de linistitor mesajul dvs.
Ma regăsesc în acel copil, in casa bunicilor si-n curtea lor plina de ghiocei zambile si narcise , de parfumul lor....chiar vizualizez si caisull plin de fructele prea coapte care se desprindeau ușor si cădeau în iarba verde si vie...vie ca amintirile copilăriei....
Ar merita sa facă un podcast cu dumneavoastră.Mi-a ajuns la suflet spusele dumneavoastră.🙏
Wow! Ce mesaj frumos 😊❤
Felicitări Delfina!
Wow felicitări . Demult nu am mai absorbit atât de multa informație cu atâta poftă de a știi mai mult . Mulțumesc
Exceptional ! Felicitări, cu acest podcast, cel putin, ati salvat vieti ! Ar trebui sa fie recomanadata, de medicii de familie, ca prima investigatie, inainte de a da trimiteri sau retete care, de cele mai multe ori duc la ani si ani de tergiversari in a gasi diagnosticul corect !
BUNA DIMINEATA! FOARTE INTERESANT ACEST PODCAST.MULȚUMIM FRUMOS PENTRU TOT!💗
"Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit!"FRANZ KAFKA
Tot respectul pentru ceea ce faceți și țineți o tot așa că îi ziceți bine.
Îmi face mereu plăcere să ascult un podcast Fain si Simplu.☺️De cand ai inceput să faci asta, Mihai, încep să înțeleg mai multe lucruri despre mine. Multumesc din suflet! 🥰
Alina,ii sunt dator pe viața pentru ajutorul oferit!! Felicitări,femei de nota 10+!!
Ce frumos ❤
Cum pot aj la dumnealor ?
Chiar am nevoie sunt persoana oncologica...😔
Spune mi te rog dacă ai folosit terapia neurofeedback si ai obținut rezultate.
Si ce afectiune
Daca se poate.🙏
Foarte interesant subiectul!!! Felicitări Mihai pentru invitați și pentru tot ce faci!!! ❤😇❤
Felicitări pentru podcast ! Îmi place foarte mult să vă ascult. Îmi dați o stare de liniște și capăt multe informații.
Foaaaarte fain si simplu explicat totul. Extraordinara emisiune. Mai vrem. Multumim cu recunostinta
Multumim pentru toate aceste informații. E o comoară pentru mine. 😊
Felicitari pentru aceste emisiuni! Respect!
Mulțumim! Acest episod este unul dintre noile mele preferate de până acum. 🧠❤️
Bun venit în MEDICINA ENERGETICA!!🎉🎉
Mi-am amintit de Costin Damasaru.....un OM deosebit care chiar transmite credința că ne putem vindeca!❤
Am un baietel de 5 ani cu diagnosticat autism,TSA .Facem terapie Aba și logopedia in Italia.Am făcut această scanare si chiar 11 sedinte cu această casca,rezultatele sunt uluitoare ptr copilul meu .Problema este ca medicul pediatra,educatoarele,terapeutele ...in fine toti aici in Italia nu cred in asa ceva....Vroiam ca acest video să-l trimit si la acesti "medici" psihiatri infantili care sunt foarte sceptici la această evoluție tehnologică. O subtitrare în limba italiana ar fi perfectă...Mulțumesc!
Daaaaa... Fii-miu are ADHD și a trebuit să le spun eu la ASP că Dieta Ketogenică e benefică ! S-au uitat la mine că la urs !!!
EU cand le am intrebat daca stiu cine face ,habar nu au ce este
Medicina romana eu consider ca e pe locul întâi fata de toate țările eu sunt in Germania de opt ani și doctori ăștia parca nu au făcut medicina numai ca aparatura buna au in rest n-au nicio legătura cu medicina
WOW ! Mă regăsesc în acest podcast, a trecut o oră și nici nu am realizat. mulțumesc mult pentru informații! 👏🏻💯
Destul de complex acest episod si cam greu de ascultat. Am revenit pe anumite explicatii, "mergand inapoi" pentru a intelege mai bine. Fantastic ce posibilitati avem , noi ca oameni ! Felicitari Mihai, felicitari dnelor !
Mulțumesc pentru acest minunat video. Îl urmăresc cu mare drag! ❤
Interesant , ce frumos descoperim cum ne putem trata sanatos !
Felicitări si mult succes doamnelor in munca atat de pretioasa si dvoastra pentru ca oferiți informațiile super utile ! Multumim mult si succes in continuare!
Exact cum s-a spus deja, inima cat si intenstinul/stomacul au propria retea neuronala....doar ca stomacul nu-i 'al doilea creier', ci adevaratul creier. De fapt este un fel de vatra a fiintei noastre....ca nu intamplator plexul solar este situat in zona stomacului.
Cand ne indragostim avem 'fluturi in stomac', cand ne este frica sau avem emotii mari ne doare stomacul sau putem chiar sa dam in opusul constipatiei (ca parca n-as scrie exact cuvantul aici), iar cand ne accesam intuitia tot in stomac o facem....ca nu intamplator englezii spun intuitiei 'the gut feeling' si pun mare baza pe ce le 'spune' stomacul.
Se face o mare confuzie intre creier si minte.
Gandurile noastre nu-s in creier. Creierul doar le descifreaza.
In plus, mintea este ceva ceea ce nici macar nu ne apartine in totalitate, ci este parte dintr-o 'plaja' mentala colectiva (corp mental colectiv) si poate fi accesata de o multime de entitati de care cei mai multi nu-s constienti inca.
Noi am fost facuti sa uitam toate astea pentru a putea fi manipulati/controlati.
Nici inima si nici stomacul n-au cum sa fie manipulate, ele sunt 100% ale noaste si sunt interconectate, iar in cazul celor cu adevarat treziti, ele sunt conectate cu sufletul si adevarata Divinitate.
De aceea 'the gut feeling' joaca un rol atat de important in luarea decizilor importante in cazul celor cu adevarat treziti.
In schimb mintea este foarte usor de manipulat....se lucreaza pe partea pe care noi o numim subconstient si care de fapt este parte a corpului mental colectiv.
Mintea face exact ceea ce ii spune numele....ne minte....iar asta ne deconecteaza de suflet si mai mult, loveste in suflet.
Bolile fizice sunt suferinta sufletului....ultima faza a acelei suferinte....ca pana atunci acea suferinta iti este semnalata in fel si fel de moduri....trebuie doar sa iti asculti sufletul.
Singura modalitate de a trai o viata sanatoasa din toate punctele de vedere este a trai in aliniament cu sufletul nostru....a trai din inima....ca acum ati inteles si voi ca inima are propria-i inteligenta si logica....conectata la inteligenta adevaratei Divinitati.
Haosul si suferinta in care traim pentru moment sunt fix produsele vietii traite din minte.... Au fost numite logica sau rational tocmai pentru a suna bine....a suna ca ceva pe care te poti baza.
Tu trebuie sa controlezi mintea si in niciun caz mintea pe tine!!!! Abia atunci incepi sa traiesti cu adevarat!!!!
Tot respectul pentru ceea ce faceți.
Am citit cartea lui Joe Dispensa care scrie despre toate acestea.
Am citit despre cum au fost pregătiți astronauții cu aceste aparate.
Cine nu sa documentat în acest domeniu greu va înțelege despre toate acestea.
Cum sa compari un fals guru ca dispensa care e "dr" în chiropractica cu doamnele care sunt medici... va rog alegeti-va cu atenție referințele :)
Uimitor, foarte interesant! Nu aflasem despre această știință, acest domeniu medical. Mulțumesc!
Minunat acest podcast! Mihai, ești un moderator excepțional! Felicitări și mulțumim! 🙂
Foarte frumos! Mulțumim,Mihai! Am un copil cu autism și îmi este de folos.
Dacă ajungeți acolo, nu semnați acordul. Doamnele au avocați care abia așteaptă să vă "târâie prin tribunale" (citat din Alina Robu). Motivul? Așa, că i s-a pus ei pata. Pe mine puteți să nu mă credeți. Mergeți acolo și...vedeți cu ochii dumneavoastră acordul pe care trebuie să-l semnați. E o afacere în care doamnele se ocupă doar de marketing. De terapie se ocupă alți "zeci de oameni care uneori își fac treaba, alteori nu" (citat din Alina Robu). Ea nu este obligată să facă nimic, nu este datoare cu explicații nimănui.... Și, conform acordului pe care te pune să-l semnezi, are dreptate. În acord doar pacientul are obligații.
Frumoasă prezentarea ! Dacă înțeleg bine , dumneavoastră ne puteți " consulta " creierul așa cum un cardiolog consultă inima. Prin citirea zonelor , ne puteți " citi gândurile " sau un detector de gânduri. Interesant !
,,Gândul inimii,cea mai puternică forță din Univers "!!! 🙂🌞🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇦🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
F.interesant! Mult succes in toate si multumiri cu recunostinta ptr toate informatiile noi! 🎉
Wow mind-blowing 😮
Multumim Mihai Morar 🤗
Mulțumesc pentru emisiunea d-voastră, pentru informații!!! Respect!!!
Vă mulțumesc că existați, faceți minuni. 🤗
Alina,Diana,Mihai- bravo !
Am invatat foarte multe....si mi s-au confirmat multe presupuneri.....100%ADEVARATE toate afirmatiile. Multumesc mult .Acest podcast mi-a schimbat viata....Caut raspunsuri si confirmari de atat de mult timp....Nu ma satisfac raspunsurile medicilor....Mi se pare ca nu ajung unde trebuie,nu detecteaza corect....sau sunt superficiali....prea superficiali ....dupa atata scoala invatata....Am invatat aici f. multe....si stiu acum de ce maniera o sa-mi gestionez sanatatea si viata in general....cu avantajele de rigoare....
Multumesc cu recunoștință..respect ❤ffff bun materialul...❤
Vă mulțumesc cu multă recunoștință ❤
Doar un cuvânt: Fantastic!
Foarte interesant!Iti ascult cu atentie toate podcasturile!Are trebui sa fac neuro fidbek ca sa si memorizez tot
Felicitări pentru emisiune! ❤
Merită ascultat
Minunat ! Multumesc Mihai !❤
Doamnele nu prea stăpânesc subiectul.
Mihai, ai fost un adevărat sprijin în acest podcast, dar din păcate ai fost și tu limitat :) !
Nu ți s-a răspuns întrebărilor conform așteptărilor noastre și probabil ca nici conforrm așteptărilor tale....
Mulțumesc pentru timpul acordat !
Foarte interesant, dar...s-a evitat prețul/ședință. La 30 ședințe, ptr 15% din rezolvarea problemei ( ceea ce este foarte bine), adică 30× 300 lei/ședința...nu știu câți își pot permite.
Felicitări doamnelor și dumneavoastră pentru tot ceea ce faceți!
Bunaziua 300 lei o sedinta ? Si aceste 30 sedinte se fac saptamanal oare Sau Lunar daca stiti ? E Foarte scump oricum ... intradevar ...
@@veronicanistor9774 , nu știu cum sunt recomandate.
Da mi-a plăcut cum au vorbit doamnele ceva mai bine față de interviul cu Dr Cezar atunci le-am cunoscut și chiar mi-a plăcut era ceva nou doar că intra una peste alta pe repede înainte și mă gândeam să nu mă uit la Podcastul ăsta dar până la urmă am zis ca la ce să mă uit la ceva mai bun și am ales să ascult și da …chiar mi-a plăcut se vede că le place ce fac probabil ca au și rezultate și-atunci se explică cum de vorbesc așa una peste alta . Da încă odată mi-a plăcut a fost fain și simplu!
Mulțumim frumos pentru aceste informatii.
No comment...MULȚUMESC!
Mihai Morar,te iubesc de nu mai pot. Nu e nimic visceral,nu te speria,te iubesc pentru că promovezi educația din punct de vedere holistic a bieților români. Mulțumesc din suflet! Promovarea oamenilor deștepți te înobilează. În privința celor două doamne,voi studia și eu lucrul acesta, pentru că am vorbit cu cardiologul meu și dumnealui,care este un om foarte sincer și foarte bine pregătit,mi-a spus că această teorie a neuronilor la nivelul inimii este ceva tras de păr."Sunt multe informații eronate. Inima nu are neuroni, ci doar un sistem excito-conductor, care nu face altceva decât să comande bătăile regulate ale inimii. Nici vorbă ca inima să recepționeze informații din exterior." Acesta este răspunsul domnului doctor. Mi-ar plăcea să aud un răspuns științific bine documentat de la cele două doamne, dacă se poate.
Ma uimiti mereu cu teme nemaipomenite ❤
Super informati,dar era si mai super daca se vorbea pe rand,nu toti odata😮
Oricum aceasta metoda nu este pentru cei cu salariul minim pe economie...Ne luam gândul de la asta, mergem pe paracetamol😬😬
Ar fi super ok daca ar fi subtritat si in alte limbi .Așa as putea să-l trimit si la prieteni 😊
Căutați in google informație , în fiecare tara dezvoltata, sunt astfel de centre medicale.
Germana
Subscriu. Adaugati va rog subtitrari automate, mesajele interesante trebuie impartasite la mai multa lume.
Italiana 😊
Italiana
Tehnica este buna . Din pacate , doamnele doctor nu stapanesc arta de a trata . A fi medic este o ARTA . SE SIMTE prea mult partea strict didactica , lucru care indeparteaza pacientul . Ca medic a -ti insusi niste notiuni nu este suficient sa te ajute sa orientezi spre vindecare . Pe mine m-au obosit si mi-au creat ideea de neprofesionalism , din pacate . Mihai a dorit sa faca tehnica cunoscuta si cred ca a reusit . Aplauze lui Mihai Morar .
Tehnica insa este minunata .
Nu stiu daca ati fost sau sunteti pacient al dnei. Doctor ca sa va puteti pronunta in privinta modului in care aceasta trateaza pacientii. In cei aproape 10 ani de cand apelez la sfaturile si terapiile dnei doctor va pot spune ca nu am intalnit asemenea dedicare si orientare spre pacient la alt medic. Daca toti medicii ar fi asemeni dnei Dr: Diana Nemes, n-ar mai fi oameni bolnavi, desigur, daca si acestia si-ar dori sa se vindece. Aceasta terapie este relativ noua la noi in tara si toate aceste informatii care par tehnice sunt necesare pentru a se face cunoscuta si inteleasa.
@@ioana2709Unde o pot intalni pe doamna doctor? Multumesc!
Minunat. Recunostinta pentru acest episod
Felicitări!!!!!
Foarte frumos și interesant vă iubesc!!!
Mulțumesc mult 💓
Nu pot aprecia dacă ceea ce faceți e făcut bine sau nu pentru ca nu am trecut pe la voi.Daca.mi permiteti un sfat,stimate doamne, învățați sa transmiteti si sa va completati intr.un mod mai elegant, căci doar asa veti câștiga credibilitate si oamenii vor veni la dvs cu incredere.
Deci tehnologia este foarte bună.Pare futuristic,dar dacă e real atunci ar trebui băgate cercetări serioase acolo.
Foarte tare !
Multumim!
Doamnele astea is cam puse pe capatuiala, dupa felul cum se completeaza una pe alta, vorbind chiar una peste alta, as spune sa mai insiste cu procedurile respective pe propriile lor persoane.
Politicienii trebuie să meargă la citit creierul înainte de alegeri ❤
Mai vremm. Si il mai vrem si pe Damasaru!!!
foarte fain!
De fapt d-voastra faceti o electroencefalograma,dupa care despicati firul in 10.Nu se intelege nimic din mecanismul prin care actionati.Rezolvati o depresie cu un simplu joc pe calculator care e penibil.Ati complicat la maxim o simpla electroencefalograma.
Asa se îmbogățesc unii..
👏🏻👏🏻👏🏻
Revolutionar modul de a stapani tumultul interior. Cum te poti ajuta daca nu ai posibilitatea sa beneficiezi de ajutorul doamnelor doctor?
Mai lasă-mă in durerea mea... Copilul meu a fost și planificat și dorit de ambii, dar eu am avut depresie in sarcina cu toată dorința de a avea copilul și uite cum un copil planificat prima sarcina etc și a ieșit autist. Eh, pica teoria 😅😅
Waw foarte interesant
Multumesc,Mihai Morar,te ascult cu mare drag...Referitor la doamnele doctor de astazi,as avea o intrebare: poate fi aplicata mapa creeierul si ptr bolile autoimune(eu am les de aproape 30 de ani)cu eventual vindecare?
Foarte bun podcast , dar ma deranjat în unele momente doamna brunetă, cred că ar avea nevoie de niște ședințe la capitolul răbdare și ascultare pe alții. Aș fi vrut mai mulă liniște și pace de la doctori care lucrează cu creierul, m-am simțit la un moment dat anxioasă parcă.
Catalin Moise cu Sanatatea mintala in 2023 corelat cu acest podcast ofera niste informatii vitale pentru starea de bine a fiecaruia dintre noi. Multumesc!
👏👏👏
Cum pot sa iau legatura cu aceste minunate doamne Sunt din Brasov ma intereseaza in mod deosebit....Am avut cazuri ,....pacat ca anumite persoane isi aleg meserii sub impulsul ...castigului financiar (invatamant,sanatate ,teologie ....) La Brasov exista un centru ,.....Vad a doua oara emisiunea/
Felicitari draga Mihai Moraru toti invitatii ma bucura si invat multe .Multi considera si Spiritualitatea o prostie..Cu respect si multa iubire Ela
Bună ziua, interesant, cam la ce cifra ajunge o ședință ,multumesc, sa va dea Dumnezeu putere de munca
300 lei si trebuie minim 30 sedinte am inteles
Hmmm...'One Flew Over the Cuckoo's Nest'. Va amintiti??
Deci,"jobul creierului este sa mențină supraviețuirea".
Mi-e clar deci, ca prevalarea de organe ESTE O CRIMĂ!
❤ Unde le putem gasi pe doamnele aici prezente? Multumesc!
❤
Pe când și la Craiova, un cabinet?
Dar despre depresie bibolarã, nu vorbește nimeni ? Ar fi un subiect interesant 😊
Ce fac efectiv , terapie cu electroșocuri, nu înțeleg esența, explică cineva în cuvinte simple .
Teoria este interesanta,în rest vorbe goale.Au învățat sa vorbească ce le place oamenilor sa audă și sa creada,dar din păcate,viata reala este altfel.Exista și oameni la care placebo este eficace,acceptat si de medicina acest efect,dar de aici pana la a generaliza,este cale lunga.Ideea de baza,vor bani și atât,iar pt asta au învățat lecții cu impact emoțional și se promovează peste tot,pe unde pot.Cine vrea,sa vadă practic ce fac și rezultatele acestei teorii promițătoare,dar pe mulți bani,dacă este curios și nu are ce face cu banii și timpul lui.Am fost la mult mediatizatul Costin Damasaru și vorbesc în cunoștință de cauza și acum au venit și acestea pt publicitate. Nu este nimic,dincolo de vorbele lor,doar va goliți contul!
L am ascultat si pe Costin Damasanu intr un podcast si mi a placut ...spuneti ca' nu ajuta tecnica lor ? Sunt foarte scumpe Cum vad ? Da credeam ca' si merita ...
❤❤❤.
Foarte interessante podcast . Felicitari. Unde au cabinentu Doamnele doctor? Mai sint astfel de cabinete in tara ? Multumesc frumoas!
Cabinetele noastre sunt la Brașov, București, Tg Mureș și Bacău. În curând, deschidem un nou cabinet și în Timișoara.
@@institutulbrainmapDeva?
La Cluj?
Femeile astea două, se pare că au luat informații de ici de colo, le-au amestecat, le-au împachetat, așa cum le-au priceput ele. Au mai făcut un scurtcircuit la creier, la " trei optzeci", apoi au livrat într-un fel în care audiența, a perceput informația ca una bună și de luat în considerare. 😂😂😂 Citim creiere, le interpretăm frecvența, știm la câți volți și la câți amperi funcționează creierul și inima. Știm că trebuie decodor nou de informație pentru că nu mai poate săracul creier să decodeze. Hai să-i montăm niște decodoare noi. Să-l digitalizăm. Să proceseze mult mai repede. 😂😂😂😂 Dacă pentru unii, are sens ce spun tănticile asta două, pentru alții, probabil, cum unii ar tinde să afirme "cu creierul mai încet", e complet nonsens. Este copy-paste, ce vine mai apoi cu o interpretare pur romanească, repet, bine livrată. 😂 Vin tot felul de, deșteptologi și părerologi, care mai de care cu studii și doctorate în cercetare, să-ți spună ei că treaba stă de fapt așa, sau așa. Și povestea poate continua....
Salut!Asta e ce simtim, dar ce facem sa prevenim sau tratament?
A zis Mihai: contează încotro ne îndreptăm atenția și efortul, asta e cheia 🙏🏼
Dacă se i a tratament medicamentos psihiatric( tulburari ,nevroza obsesiv compulsivă etc de 20 de ani putem face acest test ?
Subiecte noi timpuri noi....
Mai exista undeva în tara sau doar la Brașov
Cât de dese sunt ședințele și Cât costă o ședință.
Este minunat ca apar tot felul de metode și tehnici non invazive care sa ne ajute, dar eu ma întreb căror buzunare se adresează? Ca oamenii simpli cu siguranța nu au acces la ele. Spuneați ca la Alzheimer ar trebui aplicata continuu aceasta metoda…. Acum aparținătorii acestor persoane vor fi Fericiți ca bolnavul ii va recunoaște, calitatea vieții se va îmbunătăți, dar câte joburi va trebui sa aibă ca sa își permită? Ce vreau sa subliniez este ca mi se pare ca e imposibil pentru o familie cu venituri normale sa aibă acces la serviciile acestea.
Dar Foarte scumpe ...cine ISI permite ? Aproape doua Mii euro Numa sedintele ? Dar drumul ,cazarea daca nu esti din Bucuresti?
@@veronicanistor9774 Hai sa spunem ca merita pretul platit, general vorbiind aici, dar cine-ti garanteaza macar o ameliorare. Cine-ti garanteaza ca nu se “indreapta” ceva dar se “stramba “ altceva? Da stiu, azi nici un instalatorul nu-ti mai garanteaza lucrarea😅 Atat aia de sub chiuveta cat si aia de sub fustița😅
Bani ca bani. Timp pierdut ca timp pierdut, dar garantii exista?
În Iași nu aveți cabinet?
La Baia Mare nu este ?
Puteți va rog sa nu folosiți cuvinte en engleză, că nu toată lumea știe ce e un feedback o altele folosite