Foarte frumos. Felicitari pentru drumetie si multumim pentru aceste superbe imagini si informatiile utile. Ne bucuram ca am descoperit canalul dvs. si ne face placere sa va urmarim. Poteci cu soare va dorim !!! 👍👍👍
Ce tare! E ultimul traseu pe care l-am făcut. Mi-au rămas imprimate în memorie locurile alea și m-am bucurat tare să le revăd. E cel mai solicitant traseu pe care l-am făcut. Am plecat din Glăvoi la 6 fix, se auzeau oameni sforăind în corturi. Am plecat de unul singur și a fost o experiență cu totul deosebită. La întoarcere urcarea aia m-a rupt, făceam tot atâtea pauze câți pași. Dar vremea a fost super pe toată ziua, iar faptul că am plecat dimineață m-a ajutat. M-am întors cu o sumedenie de poze superbe. La mașină am ajuns aproape la 18, deci mi-a luat aproape 12 ore. La chei am întâlnit un grup de unguri care au fost foarte simpatici, păreau că se asigură din priviri că sunt bine, văzându-mă pe-acolo fără tovarăși de drum, mi-au ținut ei de la o oarecare distanță gândul că sunt în siguranță. Cascada Evantai - o splendoare. Am fost și la pietrele Galbenei și la Avenul Borțig. O singură dată am mai văzut așa multe într-o zi: când am plecat din Șaua Mușunoaie la Stâna de Vale, pe Valea Iadului și am luat la rând un mini lac de acumulare (Cârligate), Cascada Laia Mare (acces mai greu puțin dar merită, e superbă), apoi cascadele Vălul Miresei și Săritoarea Ieduțului, întoarcere prin Poiana lui Ilie, Șaua Mușunoaie. În ziua aia, tot de unul singur, am umblat și am umblat, prin locuri atât de frumoase. Și nu știam de multe dintre ele deși stau aproape. Merită, mai vreau. Succes și dvs!
Cea mai smechera drumetie din Apuseni... vizionare placuta!
Foarte utile informații... Mulțumim!👌
Suuuper! Am revăzut cu plăcere minunatele peisaje ale acestui traseu pe care l-am parcurs și eu acum câțiva ani buni în urmă. Mulțumim.
Jmecher tare :))
Foarte frumos. Felicitari pentru drumetie si multumim pentru aceste superbe imagini si informatiile utile. Ne bucuram ca am descoperit canalul dvs. si ne face placere sa va urmarim. Poteci cu soare va dorim !!! 👍👍👍
Mulțumiri pentru apreciere!
Ce tare! E ultimul traseu pe care l-am făcut. Mi-au rămas imprimate în memorie locurile alea și m-am bucurat tare să le revăd. E cel mai solicitant traseu pe care l-am făcut. Am plecat din Glăvoi la 6 fix, se auzeau oameni sforăind în corturi. Am plecat de unul singur și a fost o experiență cu totul deosebită. La întoarcere urcarea aia m-a rupt, făceam tot atâtea pauze câți pași. Dar vremea a fost super pe toată ziua, iar faptul că am plecat dimineață m-a ajutat. M-am întors cu o sumedenie de poze superbe. La mașină am ajuns aproape la 18, deci mi-a luat aproape 12 ore.
La chei am întâlnit un grup de unguri care au fost foarte simpatici, păreau că se asigură din priviri că sunt bine, văzându-mă pe-acolo fără tovarăși de drum, mi-au ținut ei de la o oarecare distanță gândul că sunt în siguranță.
Cascada Evantai - o splendoare. Am fost și la pietrele Galbenei și la Avenul Borțig. O singură dată am mai văzut așa multe într-o zi: când am plecat din Șaua Mușunoaie la Stâna de Vale, pe Valea Iadului și am luat la rând un mini lac de acumulare (Cârligate), Cascada Laia Mare (acces mai greu puțin dar merită, e superbă), apoi cascadele Vălul Miresei și Săritoarea Ieduțului, întoarcere prin Poiana lui Ilie, Șaua Mușunoaie. În ziua aia, tot de unul singur, am umblat și am umblat, prin locuri atât de frumoase. Și nu știam de multe dintre ele deși stau aproape.
Merită, mai vreau. Succes și dvs!
E solicitant dar poate ii da un farmec in plus asa
Superbe locuri și excepțională filmare! Padurile wow! Mos martin nu era pe acasă?
Probabil era pe acasă doar ca nu avea curajul sa se afișeze :). Ms de apreciere!