Am ascultat cu lacrimi în ochi mărturisirea din acest vlog. Poate pentru că te urmăresc de foarte mult timp și mă simt atașată de tine, poate pentru că, eu nefiind mamă, sunt foarte emoționată când aflu, prin confesiuni, detalii despre suferința și miracolul nașterii. Sunt foarte impresionată de astfel de relatări și trăiesc cu intensă emoție fiecare detaliu. Am fost atât de impresionată privindu-ti chipul luminat ca o aură de fericirea de a fi mamă și mă gândeam că ești, parcă, mai frumoasă ca în oricare dintre videoclipuri. Te admir și te îndrăgesc foarte mult, te urmăresc întotdeauna cu mult drag și știu că imaginea ta cu fetița în brațe are semnificații profunde, sfinte, dincolo de orice alte cuvinte. Toată admirația, dragă Raluca, pentru tine și frumoasă ta familie, pentru raza de lumină pe care o creați și o păstrați în jurul vostru. Dumnezeu să fie cu voi toți, să vă ocrotească și să vă călăuzească. Mă voi ruga și eu pentru asta. 🙏❤️
Mă tot mir cum de a lăsat soțul să asiste! În România nu am mai auzit de așa ceva la spital de stat! Mare minune ar fi să se schimbe acest lucru în țara noastră! Nu și-ar mai permite toți din personalul medical să mai trateze mamele atât de urat dacă soții ar fi de față!
Draga Raluca , esti o persoana atat de naturala si cu suflet curat...Imi face placere sa te urmaresc. Ma bucur pentru nasterea Deliei. Sa fiti sanatosi si Domnul sa va binecuvanteze.
O mămică puternică. Ne dai multă putere și nouă ,la mn urmează al doilea bebe in ianuarie și deja mă ia frica ,când văd cât de liniștită ești ,îmi mai dai și mie putere să sper că totul o sa fie bine
Raluca draga ești o super eroina Dumnezeu sa te binecuvânteze pe tine și toată familia ta și la marea strigare sa fii chemata cu toți cei dragi ....Creștere ușoară. Dumnezeu să te binecuvânteze❤
Felicitări Raluca. Ești o mămică foarte puternică și descurcăreață.🫶🏻 Dumnezeu să vă binecuvânteze famili minunată .🥹🥰 Te apreciez enorm de mult. Da, seamănă mult cu Claudița 🥰🥰 E foarte diferită față de ceilalți copilași .🩷 Și eu tot așa am fost ca tine la ultima naștere , simțeam nevoia să împing deja de la 6 cm dilatație ,, dar m-am rupt .🤦🏻♀️ A fost groaznic dar a trecut, luna viitoare împlinește 1 anișor .🥹💙🥰
Buna. Am 37 de săptămâni de sarcina si ma bucur mult k te-am ascultat povestind despre cum a fost nașterea k mi-ai dat si mie putere , am mai mulți copiii dar parca la toți a fost diferite nașterile . Ultima naștere a fost in 2020 si parca am uitat cum a fost. E tare scumpă Delia.
Felicitări Raluca ,te înțeleg perfect exact același lucru mi s.a întâmplat și mie cu al doilea băiețel..aveam 8 cm dilatație și îmi spuneau să nu împing deși asta simțeam sa fac și efectiv nu ai cum stăpâni este totul atât de natural...mulțumesc lui Dumnezeu totul a trecut cu bine și tu la fel acum îți ții puiul în brațe ești o femee puternică și deosebită ,mă bucur pentru voi că în sfârșit a venit și surioara Melissei vă ador!!!❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Ce grasunica frumoasa!Felicitari Raluca,mamica fericita!Noroc ca asa a lasat Dumnezeu si o sa mai uiti din momentele de nemultumire.Voi sa fiti sanatosi!
FELICITARI PRINTESELOR ! VA DORESC SANATATE SI MULTE BUCURII ! O FERICIRE SI EMOTII LA INFINIT PTR. VENIREA DELIEI IN SUPERBA VOASTRA FAMILIE ! MII BINECUVINTARI SA SE REVERSE IN CASA SI FAM. VOASTRA ! 🌺🍀🌺🍀🌺🍀🎉🎉🎉
Buna Ralu. Felicitari pentru minunea voastra❤ Mi-as dorii daca ai face un vlog cu lucrurile din bagajul pentru maternitate pe care le-ai si folosit la spital.Mi-ar fii de mare ajutor, urmeaza sa nasc la sfârșitul lunii octombrie ❤
Iarăși mi se întâmplă să aud că oarecum "trecem" prin aceleasi lucruri😄 In primul rand ne-am mutat in Romania in aprilie 2021 așa cum am înțeles că v-ați mutat și voi, apoi când ai născut pe David trebuia să nasc și eu dar sa întâmplat mai târziu în cazul meu...lafel ca tine am fost mulțumită și foarte la prima naștere în România, dar acum la cea de-a doua,care sa întâmplat cu puțin timp înaintea Deliei, am fost puțin dezamăgită. Ceea ce povestești mi se potrivește foarte mult😇 Sper sa treci cu bine peste toate🙏❤️ P.s.Numele Delia e foarte frumos❤
Ideea e ca , daca nu merge nasterea bine si e nevoie de cezariana de urgență , e bine sa ai stomacul gol înainte de anestezie , mai ales daca e vorba de anestezie generala .De aceea probabil interdicția de a bea apa .
Ce bine că ai putut să naști natural după un an de la cezariana Multa sănătate va doresc pentru toată familia ❤🎉Sa crească mare și sănătos micuța Delia! 🙏🤗🥰
Ce frumoasa imaginea la final...m am uitat la video in timp ce alaptam si la sfarsit tineam si eu pe bebele meu in brate😂❤si eu la al 5 lea copil si tot asa..ceilalti acasa ,sotul pe fuga la mine la spital cabd a ajuns dupa vreo 15 min am nascut ,numai bine la fix😊 Dumnezeu sa va binecuvanteze!💐💐💐💐
Am nascut in Uk ( 2019) in apa in piscină am avut voie sa fac ce am vrut: sa mananc, sa beau apa ...mai ales apa am baut la greu tot travaliul pana am nascut inclusiv inainte cu 20 minute de expulzia bebelului. Fara epidurală!
Buna . Eu acum la a treia naștere , in timp ce stăteam poziție gravitațională langa moașa, mi a adus soțul pahar cu paiul și am băut apă ... După câteva minute am și născut 😅 ... Am 3 nașteri naturale in Viena . Eu din păcate la toate nașterile am avut rupturi de perineu , grad 1,3 și 2 🫣.
Felicitări!! Ai avut foarte mare noroc ca l-a lăsat pe Florin să intre.. la maternitate de stat chiar nu se întâmplă asta în Ro din păcate .. am născut în urmă cu 6 luni și am tot insistat să îl lase pe hol din cauza ca am avut travaliul lung,dar pe secție era “strict interzis”, deși eram singura care nășteam pe acolo. Și cu fetița la fel,dacă ai ghinionul să nași seara până dimineață nu îți mai vezi copilul😢 inexplicabil pt mine dar bine ca a trecut!! Multă sănătate 🥰
Scuza_ma ca sunt indiscreta și întreb pt ca ai zis ca nu aveați pe nimeni cine sa va ajute cu copilașii, dar socrii tai nu va ajuta deloc? Sau lucrează și nu pot? Sau nu aveți o relație apropiata. Ce puțin asa mi se pare mie din vloguri . În general bunicii sunt cei care ajuta. Dacă cumva deranjează întrebarea efectiv nu trebuie sa răspunzi. Eram doar curioasă.
Felicitari ❤ Am nascut a patra oara pe 9 august,in Madrid Si mie mi-au zis sa nu mai beau apa cand au inceput contractiile dese . Nu am intrebat de ce ( eram ocupata 😊) si nu tin minte la celelalte nasteri sa imi zis la fel ❤
Sunt insarcinata în 35 de saptamani și toată sarcina doar dezamăgit am fost de tot ce inseamna sistemul asta din România de la lipsa de empatie pana la condiții, plus ca nu te ajuta cu nimic efectiv nimeni
Nici in Germania. nu mi-a dat apā ,Nici mācar sā-mi umezesc gura.( acum 33 de ani a fost asa .Acum nu stiu dacā este la fel .Nu am intrebat nurorile .)
Ți s-a părut bine.Zero empatie in spitalele din România.Same bere,am născut de 5 ori în spital de stat.Sibiu mai exact.Ai impresia că ești în Las fierbinți.ca fac mișto de tine prin replicile alea de cacao "știți cum e,etc" .Dar nu,asta e gândirea lor.Si o găină e mai empatică decât ei.Ce sa facem.Daca te duci sa faci un avort,mintenaș scot "empatia" de la purtator
Nu este recomandat sa bei apa in timpul contractiilor pentru ca din cauza presiunii din timpul durerilor ti se poate face greata si sa vomiti. Lucru total neplacut in astfel de momente. Sau te poate lua cu frisoane si friguri, imediat dupa ce nasti, chiar daca afara sunt 40 de grade. O spun din experienta. Am nascut natural 6 copii. Multa sanatate si crestere usoara!
Eu prefer acasa sa nasc decat sa merg in sistem sa nasc‼️ am 6 nasteri naturale,fara epidurala in uk spital universitar, cu un staff ffff calificat si sustine mamica pe timpul travaliului.... 💯 + Ca nu este chestia aia cu mutatul in alta sala,"pe masa"🤦🤦...+ Ca esti cu sotul si ai copilul mereu cu tine! Vaaai si pe travaliu cata apa ceerr!! Nu asi putea fara🎉 Felicitari pt bebe!
Mi se pare o bataie de joc grosolana faza cu intrebat-ul istoricului in Uk nu exista asta ceva, cand te duci la spital au tot istoricul tu ca si gravida nu faci nimic decat sa te focusezi pe cum sa te simti mai relaxata nu au pic de empatie pt gravida si asa e vai mama ei cu durere
Am ascultat cu lacrimi în ochi mărturisirea din acest vlog. Poate pentru că te urmăresc de foarte mult timp și mă simt atașată de tine, poate pentru că, eu nefiind mamă, sunt foarte emoționată când aflu, prin confesiuni, detalii despre suferința și miracolul nașterii. Sunt foarte impresionată de astfel de relatări și trăiesc cu intensă emoție fiecare detaliu. Am fost atât de impresionată privindu-ti chipul luminat ca o aură de fericirea de a fi mamă și mă gândeam că ești, parcă, mai frumoasă ca în oricare dintre videoclipuri. Te admir și te îndrăgesc foarte mult, te urmăresc întotdeauna cu mult drag și știu că imaginea ta cu fetița în brațe are semnificații profunde, sfinte, dincolo de orice alte cuvinte.
Toată admirația, dragă Raluca, pentru tine și frumoasă ta familie, pentru raza de lumină pe care o creați și o păstrați în jurul vostru. Dumnezeu să fie cu voi toți, să vă ocrotească și să vă călăuzească. Mă voi ruga și eu pentru asta. 🙏❤️
Mă tot mir cum de a lăsat soțul să asiste! În România nu am mai auzit de așa ceva la spital de stat! Mare minune ar fi să se schimbe acest lucru în țara noastră! Nu și-ar mai permite toți din personalul medical să mai trateze mamele atât de urat dacă soții ar fi de față!
Bunul Dumnezeu sa va ajute în toate,te admir foarte mult, ești o femeie puternica ❤
Draga Raluca , esti o persoana atat de naturala si cu suflet curat...Imi face placere sa te urmaresc. Ma bucur pentru nasterea Deliei. Sa fiti sanatosi si Domnul sa va binecuvanteze.
O mămică puternică. Ne dai multă putere și nouă ,la mn urmează al doilea bebe in ianuarie și deja mă ia frica ,când văd cât de liniștită ești ,îmi mai dai și mie putere să sper că totul o sa fie bine
Felicitări! Creștere ușoară, iar micuța Delia să vă aducă numai bucurii! ❤️🤗Dumnezeu să vă binecuvânteze întreaga familie! 🙏🏻❤️
Sa fiți sănătoși cu toții! Dumnezeu sa va ocroteasca!❤❤🙏🙏
Raluca draga ești o super eroina Dumnezeu sa te binecuvânteze pe tine și toată familia ta și la marea strigare sa fii chemata cu toți cei dragi ....Creștere ușoară. Dumnezeu să te binecuvânteze❤
Felicitări Raluca. Ești o mămică foarte puternică și descurcăreață.🫶🏻
Dumnezeu să vă binecuvânteze famili minunată .🥹🥰
Te apreciez enorm de mult.
Da, seamănă mult cu Claudița 🥰🥰
E foarte diferită față de ceilalți copilași .🩷
Și eu tot așa am fost ca tine la ultima naștere , simțeam nevoia să împing deja de la 6 cm dilatație ,, dar m-am rupt .🤦🏻♀️ A fost groaznic dar a trecut, luna viitoare împlinește 1 anișor .🥹💙🥰
Te admir și vă admir ca familie. Sunteți minunați. ❤
Bunul Dumnezeu să vă ocrotească familia.Doamne ajuta ❤🙏
Domnul să vă binecuvinteze pe toată familia ❤ Delia seamană cu Claudia...😊
Absolut superba tu și Delia! Sa fiți sănătoase și restul familiei la fel! Va cuprind!
Fiti bimecuvantati cu totii in continuare!
Sunteti o familie minunata!!!❤
Multă sănătate ❤ stim ca este greu dar ne este dor de voi, vrem vloguri❤
Ma bucur mult că totul a decurs bine, slavă Domnului! Delia este o scumpete 😍🤩
Să vă trăiască, să fiți sănătoși cu toții!
Delia🎉 Domnul sa te binecuvinteze
SĂ ȚI TRĂIASCĂ SĂ FIE SĂNATOASĂ ȘI SĂ FI ȚI SĂNĂTOȘI CU TOȚI ...EȘTI O MĂMICĂ FRUMOASĂ ȘI FERICITĂ ..TOATE CELE BUNE 🌷🍀🌷🍀🌷❤
Domnul Iisus Hristos s-o binecuvânteze pe micuța Delia, ești o mămică curajoasă, felicitări ❤️🤗
Buna Raluca sa- ti traiasca micuta Delia sa va bucurati de ea si de ceilalti binenteles!🙏❤️
Domnu sa fie cu voi toți , ma bucur ca ai revenit Amin 👏👏👏👏👏🙏🙏🙏🙏🙏
Domnul Isus sa te binecuvinteze Delia pe tine si intreaga ta familie frumoasa❤
Buna. Am 37 de săptămâni de sarcina si ma bucur mult k te-am ascultat povestind despre cum a fost nașterea k mi-ai dat si mie putere , am mai mulți copiii dar parca la toți a fost diferite nașterile . Ultima naștere a fost in 2020 si parca am uitat cum a fost. E tare scumpă Delia.
CE FRUMOASA E MICUTA.. CE SA MAI ZICEM DE SISTEM, E PRAF.. SI NU NUMAI CEL MADICAL.. SA FITI SANATOASE SI BUNUL D ZEU SA FIE CU VOI MAREU
Felicitări Raluca ,te înțeleg perfect exact același lucru mi s.a întâmplat și mie cu al doilea băiețel..aveam 8 cm dilatație și îmi spuneau să nu împing deși asta simțeam sa fac și efectiv nu ai cum stăpâni este totul atât de natural...mulțumesc lui Dumnezeu totul a trecut cu bine și tu la fel acum îți ții puiul în brațe ești o femee puternică și deosebită ,mă bucur pentru voi că în sfârșit a venit și surioara Melissei vă ador!!!❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Dumnezeu sa va binecuvanteze!😘❤️
Felicitari!Sanatate la toată familia!🤗🤗🤗
Sa va traisca si sa fie sănătoasă!
Ce grasunica frumoasa!Felicitari Raluca,mamica fericita!Noroc ca asa a lasat Dumnezeu si o sa mai uiti din momentele de nemultumire.Voi sa fiti sanatosi!
Raluca draga cand mai postezi videoclip, ca mi-e foarte drag de voi!🥰🥰🥰🥰🥰❤❤❤❤❤❤❤
Multă sănătate Raluca ❤
FELICITARI PRINTESELOR ! VA DORESC SANATATE SI MULTE BUCURII ! O FERICIRE SI EMOTII LA INFINIT PTR. VENIREA DELIEI IN SUPERBA VOASTRA FAMILIE ! MII BINECUVINTARI SA SE REVERSE IN CASA SI FAM. VOASTRA ! 🌺🍀🌺🍀🌺🍀🎉🎉🎉
C'è frumos se aude bebe cand papa❤
Dumnezeu să vă binecuvinteze familie frumoasă ❤️
Dumnezeu sa va binecuvinteze! Mi-a fost dor de tine!
Buna Ralu. Felicitari pentru minunea voastra❤
Mi-as dorii daca ai face un vlog cu lucrurile din bagajul pentru maternitate pe care le-ai si folosit la spital.Mi-ar fii de mare ajutor, urmeaza sa nasc la sfârșitul lunii octombrie ❤
Iarăși mi se întâmplă să aud că oarecum "trecem" prin aceleasi lucruri😄
In primul rand ne-am mutat in Romania in aprilie 2021 așa cum am înțeles că v-ați mutat și voi, apoi când ai născut pe David trebuia să nasc și eu dar sa întâmplat mai târziu în cazul meu...lafel ca tine am fost mulțumită și foarte la prima naștere în România, dar acum la cea de-a doua,care sa întâmplat cu puțin timp înaintea Deliei, am fost puțin dezamăgită.
Ceea ce povestești mi se potrivește foarte mult😇
Sper sa treci cu bine peste toate🙏❤️
P.s.Numele Delia e foarte frumos❤
Sa va bucurati de ia si cei mari ! Sa fiți sănătoși cu toții!
Ideea e ca , daca nu merge nasterea bine si e nevoie de cezariana de urgență , e bine sa ai stomacul gol înainte de anestezie , mai ales daca e vorba de anestezie generala .De aceea probabil interdicția de a bea apa .
Ce bine că ai putut să naști natural după un an de la cezariana Multa sănătate va doresc pentru toată familia ❤🎉Sa crească mare și sănătos micuța Delia! 🙏🤗🥰
🙂🌹🥰❤️🤗
Minunat
Dumnezeu sa va binecuvinteze 🙏
Creștere ușoară, gălușcă mică ❤😊
Sa fiti sanatosi!❤
Sa va traiasca ,si multe bucuri si de la ea .❤❤❤❤❤
Ps .Sa va bucurati de toti si multa sanatate dv.cat si la toti copii❤❤❤❤❤❤
Ce frumoasa imaginea la final...m am uitat la video in timp ce alaptam si la sfarsit tineam si eu pe bebele meu in brate😂❤si eu la al 5 lea copil si tot asa..ceilalti acasa ,sotul pe fuga la mine la spital cabd a ajuns dupa vreo 15 min am nascut ,numai bine la fix😊
Dumnezeu sa va binecuvanteze!💐💐💐💐
Din păcate în sistemul nostru medical lipsește empatia! Dacă ar fi un gram de empatie altfel ar fi situațiile! Indiferent de specealizare!
Raluca, ce mai faceți voi?? Abia aștept sa mai postezi ❤Cum sunteți cu începerea scolii și gradi? ❤Cum e bebica?
Felicitări Raluca!
Și fiul meu de 11 ani, este născut la 18:45 în luna iulie.
Felicitări și multă sănătate!
Felicitări să fie sănătoasă ❤
Felicitari pentru comoara! Esti o mamica binecuvantata! Recunosc ca m-a apucat un pic de baby fever. 😊
Va doresc tot binele din lume❤❤❤❤❤❤
Am nascut in Uk ( 2019) in apa in piscină am avut voie sa fac ce am vrut: sa mananc, sa beau apa ...mai ales apa am baut la greu tot travaliul pana am nascut inclusiv inainte cu 20 minute de expulzia bebelului. Fara epidurală!
Buna . Eu acum la a treia naștere , in timp ce stăteam poziție gravitațională langa moașa, mi a adus soțul pahar cu paiul și am băut apă ... După câteva minute am și născut 😅 ... Am 3 nașteri naturale in Viena . Eu din păcate la toate nașterile am avut rupturi de perineu , grad 1,3 și 2 🫣.
Felicitării ❤❤❤
am si eu o intrebare:de ce nu te ajuta parinti lui Florin cu copii?nu te intelegi bn cu ei?
Felicitări!! Ai avut foarte mare noroc ca l-a lăsat pe Florin să intre.. la maternitate de stat chiar nu se întâmplă asta în Ro din păcate .. am născut în urmă cu 6 luni și am tot insistat să îl lase pe hol din cauza ca am avut travaliul lung,dar pe secție era “strict interzis”, deși eram singura care nășteam pe acolo. Și cu fetița la fel,dacă ai ghinionul să nași seara până dimineață nu îți mai vezi copilul😢 inexplicabil pt mine dar bine ca a trecut!! Multă sănătate 🥰
Scuza_ma ca sunt indiscreta și întreb pt ca ai zis ca nu aveați pe nimeni cine sa va ajute cu copilașii, dar socrii tai nu va ajuta deloc? Sau lucrează și nu pot? Sau nu aveți o relație apropiata. Ce puțin asa mi se pare mie din vloguri . În general bunicii sunt cei care ajuta. Dacă cumva deranjează întrebarea efectiv nu trebuie sa răspunzi. Eram doar curioasă.
Am nascut de 2 ori in italia si am putut sa beau apa. Ce treaba are stomacul (ca acolo sa duce apa) cu uteru ( unde se afla copilul ?
Felicitări!!! Cum se numește spitalul? La mâna cum ai pățit?
Nu am mai vazut Lili. Sa intamplat ceva cu ea?
🎉🎉🎉🎉❤❤❤❤ te urmaresc de când erai însărcinată cu Melisa. ..ce trece timpul, îmbrățișari dragilor
Ma mir de cum a lăsat pe soțul tău în sala de nasteri. Eu am născut tot la stat de 3 ori și nici pe departe norocul tău
Buna Raluca !
♥️♥️♥️♥️👍👍👍👍
❤❤❤❤❤❤❤
Felicitari ❤
Am nascut a patra oara pe 9 august,in Madrid
Si mie mi-au zis sa nu mai beau apa cand au inceput contractiile dese . Nu am intrebat de ce ( eram ocupata 😊) si nu tin minte la celelalte nasteri sa imi zis la fel ❤
❤
Doua papusi ❤❤❤
Sunt insarcinata în 35 de saptamani și toată sarcina doar dezamăgit am fost de tot ce inseamna sistemul asta din România de la lipsa de empatie pana la condiții, plus ca nu te ajuta cu nimic efectiv nimeni
Multa sanatate! Si eu am fost surprins placuta de nasterea la stat, fata de nasterea la privat in Romania. Va admir mult 🥰!
Cum te descurci cu alăptatu? l Eu am o fetiță de 3 săptămâni și îmi este tare greu cu alăptatul
Dar socri?
❤❤❤❤❤❤🤍🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻😘😘😘
Raluca, tu esti invatata cu un alt sistem , cel din Germania iar in România este diferit ....
Bună Raluca
Ai avut epidurala la vreo nastere??
În Sfântu Gheorghe sau in Brașov ai născut ?
Cat a cântărit fetița la naștere?
Nici in Germania. nu mi-a dat apā ,Nici mācar sā-mi umezesc gura.( acum 33 de ani a fost asa .Acum nu stiu dacā este la fel .Nu am intrebat nurorile .)
Te iubesc
Dumnezeu să Vă Binecuvinteze să Vă Fie Ajutorul 🎉
Ți s-a părut bine.Zero empatie in spitalele din România.Same bere,am născut de 5 ori în spital de stat.Sibiu mai exact.Ai impresia că ești în Las fierbinți.ca fac mișto de tine prin replicile alea de cacao "știți cum e,etc" .Dar nu,asta e gândirea lor.Si o găină e mai empatică decât ei.Ce sa facem.Daca te duci sa faci un avort,mintenaș scot "empatia" de la purtator
In UK cu epidurala si am avut voie sa beau apa ❤
Nu este recomandat sa bei apa in timpul contractiilor pentru ca din cauza presiunii din timpul durerilor ti se poate face greata si sa vomiti. Lucru total neplacut in astfel de momente. Sau te poate lua cu frisoane si friguri, imediat dupa ce nasti, chiar daca afara sunt 40 de grade. O spun din experienta. Am nascut natural 6 copii. Multa sanatate si crestere usoara!
Pai cred ca de la durere,dacă bei apa,vomiți mai ușor.
Eu prefer acasa sa nasc decat sa merg in sistem sa nasc‼️ am 6 nasteri naturale,fara epidurala in uk spital universitar, cu un staff ffff calificat si sustine mamica pe timpul travaliului.... 💯 + Ca nu este chestia aia cu mutatul in alta sala,"pe masa"🤦🤦...+ Ca esti cu sotul si ai copilul mereu cu tine!
Vaaai si pe travaliu cata apa ceerr!! Nu asi putea fara🎉
Felicitari pt bebe!
Stiu ca nu avem voie sa bem apa ptr ca apa aceea s ar fi putut duce la plămâni.
Mi se pare o bataie de joc grosolana faza cu intrebat-ul istoricului in Uk nu exista asta ceva, cand te duci la spital au tot istoricul tu ca si gravida nu faci nimic decat sa te focusezi pe cum sa te simti mai relaxata nu au pic de empatie pt gravida si asa e vai mama ei cu durere
Prima ❤❤❤❤
Eu am 3 nasteri, numai vreauuuu sa trec ...
O mămică puternică, sa fie sănătoasă micuța Delia ❤ si eu trebe sa nasc fix in ziua cand fac 20 de anii si tot Delia o va chema 😊 vine bebe 4😂❤
❤❤❤
❤❤❤🫶🫶🫶🥰❤️🕊
❤❤❤❤❤