Salut! Super clipul, tocmai am descoperit canalul tău, as aprecia sa văd în clipuri, sau chiar niște clipuri dedicate, cea ce mănânci în timpul cursei, cum dormi în dubă și cum este, și tot ce tine de stilul de viata pe comunitate, asa cine va vedea clipurile va înțelege cu adevărat ce Înseamnă să trăiești într-o duba! Cheers
Dacă vrei o sugestie pentru altfel de videoclipuri, dar în același timp fără să fie nevoie să te abați de la ceea ce faci de obicei, încearcă să faci o serie de clipuri educative pentru începătorii în domeniu, astfel ca unul care se apucă acum de comunitate, să aibă de unde învăța pas cu pas ce are de făcut. De la primirea comenzii și până la descarcare, pas cu pas ce trebuie și ce nu trebuie să facă, acte, odihnă, parcurs, etc. O altă serie pe care ai putea să o faci ar fi despre cum se conduce pe autostradă, la fel ce să faci și ce să nu faci pe autostradă. Sunt o mulțime de români care nu conduc cum trebuie pe autostradă. Sigur că se poate învăța și din cele postate deja, dar o serie nouă, structurată bine pe capitole, poate avea avantajul că e ușor de găsit ceea ce cauți după o simplă căutare pe UA-cam. Gen "ce acte trebuie să ai la tine pe 3,5t" sau "cum se face o încărcare la 3,5t" etc. etc.
Salut , am notat tot ce mi-ai zis poate voi reuși să fac ceva serii si să fie bine . Îți mulțumesc mult pentru sfaturi si idei si pentru timpul pe care l-ai pierdut pentru a-mi scrie comentariul !
Salut, Alex. Pe langa ce a comentat colegul mai sus despre tutoriale pentru cei ce se baga pe 3.5t, eu cred ca ar trebui sa faci un clip tot pentru incepatori pe 3.5t dar legat de programul lor si cum ar trebui sa abordeze cursele/pauzele la diferite case de expeditii (Flash, HTG etc) pentru ca mi-ar fi prins bine la inceput sa stiu sa-mi cer pauzele cand am inceput sa lucrez cu flashul si mi-au rupt ficatii in mine😂😂 drumuri bune
In prima mea lună de comunitate ȘEFUL MEU imi spunea IA TI PAUZAAA !!!!! Eu cu ochii roșii boldiți da da da .. vine cursa .. poc o acceptam ce i aia pauză ? In 45 de zile am făcut 40 000 km eram zmeu . Ooboseală ?? Ce i aia ? După prima lună am început să dus in spate si m-am reglat , pauza era pauză km erau km nu mai acceptam intruna curse curse curse . Oricum ca idee in 2017 când m-am angajat eu vs acum e diferență enormă .. atunci era mult mai bine față de acum . Atunci poate se făceau mai multi km dar nu se cunoșteau ..
@@Aleexti Asa si eu in prima luna.. acceptam toate cursele si dormeam si eu cand apucam printre curse, pana intr-o zi cand am luat o cursa mai lunga si am facut-o si de oaie.. eu sunt baiatul despre care iti spunea colegul acum cateva luni in parcare la flash strasbourg ca a intarziat marfa pt ca a adormit soferul la volan 😂😂 marfa aia era din cehia si trebuia sa o las la Reutlingen, dar m-au sunat sa ma intrebe daca pot sa o duc la destinatie la Echirolles si m-am dat zmeu si am zis ca da, si dupa cateva ore dupa ce am intrat in Franta pe nationale, primul giratoriu a fost al meu😂😂
@@Aleexti a deci nu-ți trebuie și atestatul CPI marfă că la camion nui așa . Dar trebuie să știi cum să completeze un CMR? .. ADICĂ ITI IEI CATEGORIA B SI DE ACOLO POTI SA TE ANGAJEZI LA O FIRMA DE DUBE PE COMUNITATE.. ?
@@Aleexti Si eu am patit la un Renault Master din 2022. Mi s-a oprit motorul in parcare in Italia si nu mai pornea. I-am scos siguranta de la adblue si am mers asa cu ea pana la service.
As vreau eu, daca vrei sa îți editez clipururile, nu vreau nimic in schimb, dar as vrea sa îmi imbunatatesc skilurile in editare, și asa ne-ar ajuta pe amandoi
Salut Alex ești un băiat muncitor și atent la detalii succes în activitatea ta.
Salut , mulțumesc frumos !
Sa traiesti !! Faine videouri
Fain inceputul clipului,pe la Dej. Din Dej sunt eu
Salut! Super clipul, tocmai am descoperit canalul tău, as aprecia sa văd în clipuri, sau chiar niște clipuri dedicate, cea ce mănânci în timpul cursei, cum dormi în dubă și cum este, și tot ce tine de stilul de viata pe comunitate, asa cine va vedea clipurile va înțelege cu adevărat ce Înseamnă să trăiești într-o duba! Cheers
Salut , mulțumesc !
Dacă vrei o sugestie pentru altfel de videoclipuri, dar în același timp fără să fie nevoie să te abați de la ceea ce faci de obicei, încearcă să faci o serie de clipuri educative pentru începătorii în domeniu, astfel ca unul care se apucă acum de comunitate, să aibă de unde învăța pas cu pas ce are de făcut. De la primirea comenzii și până la descarcare, pas cu pas ce trebuie și ce nu trebuie să facă, acte, odihnă, parcurs, etc. O altă serie pe care ai putea să o faci ar fi despre cum se conduce pe autostradă, la fel ce să faci și ce să nu faci pe autostradă. Sunt o mulțime de români care nu conduc cum trebuie pe autostradă. Sigur că se poate învăța și din cele postate deja, dar o serie nouă, structurată bine pe capitole, poate avea avantajul că e ușor de găsit ceea ce cauți după o simplă căutare pe UA-cam. Gen "ce acte trebuie să ai la tine pe 3,5t" sau "cum se face o încărcare la 3,5t" etc. etc.
Salut , am notat tot ce mi-ai zis poate voi reuși să fac ceva serii si să fie bine .
Îți mulțumesc mult pentru sfaturi si idei si pentru timpul pe care l-ai pierdut pentru a-mi scrie comentariul !
Poți te rog sa mai îmi spui odată ce sirocou ai pe duba? Mulțumesc
Webasto AirTronic S2 31W 12 V 2.2KW
Salut, Alex. Pe langa ce a comentat colegul mai sus despre tutoriale pentru cei ce se baga pe 3.5t, eu cred ca ar trebui sa faci un clip tot pentru incepatori pe 3.5t dar legat de programul lor si cum ar trebui sa abordeze cursele/pauzele la diferite case de expeditii (Flash, HTG etc) pentru ca mi-ar fi prins bine la inceput sa stiu sa-mi cer pauzele cand am inceput sa lucrez cu flashul si mi-au rupt ficatii in mine😂😂 drumuri bune
In prima mea lună de comunitate ȘEFUL MEU imi spunea IA TI PAUZAAA !!!!! Eu cu ochii roșii boldiți da da da .. vine cursa .. poc o acceptam ce i aia pauză ?
In 45 de zile am făcut 40 000 km eram zmeu . Ooboseală ?? Ce i aia ? După prima lună am început să dus in spate si m-am reglat , pauza era pauză km erau km nu mai acceptam intruna curse curse curse . Oricum ca idee in 2017 când m-am angajat eu vs acum e diferență enormă .. atunci era mult mai bine față de acum . Atunci poate se făceau mai multi km dar nu se cunoșteau ..
@@Aleexti Asa si eu in prima luna.. acceptam toate cursele si dormeam si eu cand apucam printre curse, pana intr-o zi cand am luat o cursa mai lunga si am facut-o si de oaie.. eu sunt baiatul despre care iti spunea colegul acum cateva luni in parcare la flash strasbourg ca a intarziat marfa pt ca a adormit soferul la volan 😂😂 marfa aia era din cehia si trebuia sa o las la Reutlingen, dar m-au sunat sa ma intrebe daca pot sa o duc la destinatie la Echirolles si m-am dat zmeu si am zis ca da, si dupa cateva ore dupa ce am intrat in Franta pe nationale, primul giratoriu a fost al meu😂😂
Buna ziua. O întrebare dar la această meserie iti trebuie si atestatul CPI marfă? Sau nuama categoria b si sa știm sa completam cmr ? Drumuri bune ❤
Salut , doar categ B . Atât !
@@Aleexti a deci nu-ți trebuie și atestatul CPI marfă că la camion nui așa . Dar trebuie să știi cum să completeze un CMR? .. ADICĂ ITI IEI CATEGORIA B SI DE ACOLO POTI SA TE ANGAJEZI LA O FIRMA DE DUBE PE COMUNITATE.. ?
Daaaaa , exact
Te salut! Dacă trec de la Kadjar la Master L3H2 crezi ca m-aș descurca in trafic?
Salut la ce firma lurezi mai are nevoie de soferi multumesc
Salut . FETCOM . Da , mai are nevoie de șoferi dacă esti din Suceava sau împrejurimi
@@Aleexti Mulțumesc frumos
Salut. Instalația de ad blue este o problema generala la tot ce înseamnă E6. Indiferent de marcă.
Probabil .. acum sunt in service la Paris in sprența ca schimb injectorul la adblue....
@@AleextiPână la urmă ai rezolvat-o cu injectorul?
Acum merg la Oradea la Citroen, mai am 2 ore până la Oradea .. mâine dimineață mi-l schimbă .
@@Aleexti Si eu am patit la un Renault Master din 2022. Mi s-a oprit motorul in parcare in Italia si nu mai pornea. I-am scos siguranta de la adblue si am mers asa cu ea pana la service.
Un canal de tiktok ar fi frumos 😊😊
Cu ce ? Eu am canalul de tiktok Aleexti.
Carte tahograf ai? ❤😂
Nunu 😂😂
As vreau eu, daca vrei sa îți editez clipururile, nu vreau nimic in schimb, dar as vrea sa îmi imbunatatesc skilurile in editare, și asa ne-ar ajuta pe amandoi
Din păcate nu am vreo 10 mil de abonați sa n am timp de mine , si imposibil practic sa iti trimit videoclipurile . Sunt câteva sute de GB .. si na .
G
am facut o cursa de 4400km. portugalia finlanda porto helsinki🤣🤣🤣🤣
Arată cum dormi cum mănânci că nu interesează pe nimeni cum alimentezi
Pina la pensie te plictisești, mergi pe frig pt distractie
De ce trebuie să lucrezi toată viața pe camion / dubă ? Mai sunt si alta job uri