Mihail Eminescu - Mortua est!, voce Adina V.

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 вер 2024
  • Mortua est! - Mihai Eminescu
    Făclie de veghe pe umezi morminte,
    Un sunet de clopot în orele sfinte,
    Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
    Astfel ai trecut de al lumii hotar.
    Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
    Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
    Când norii cei negri par sombre palate,
    De luna regină pe rând vizitate.
    Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
    Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
    Suind, palid suflet, a norilor schele,
    Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.
    O rază te-nalţă, un cântec te duce,
    Cu braţele albe pe piept puse cruce,
    Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
    Argint e pe ape şi aur în aer.
    Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
    Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece,
    Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
    Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -
    Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
    De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală?
    Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
    Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?
    Dar poate acolo să fie castele
    Cu arcuri de aur zidite din stele,
    Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint,
    Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt;
    Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
    Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
    În haină albastră stropită cu aur,
    Pe fruntea ta pală cunună de laur.
    O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
    Când viaţa-i o baltă de vise rebele;
    O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
    Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. -
    Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune,
    Gândirile-mi rele sugrum' cele bune...
    Când sorii se sting şi când stelele pică,
    Îmi vine a crede că toate-s nimică.
    Se poate ca bolta de sus să se spargă,
    Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
    Să văd cerul negru că lumile-şi cerne
    Ca prăzi trecătoare a morţii eterne...
    Ş-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie
    Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
    Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut...
    Atunci acest înger n-a fost decât lut.
    Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă,
    De racla ta razim eu harfa mea spartă
    Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
    O rază fugită din chaos lumesc.
    Ş-apoi... cine ştie de este mai bine
    A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
    Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
    Şi multe dureri-s, puţine plăceri.
    A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
    Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
    Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
    Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.
    Văd vise-ntrupate gonind după vise,
    Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
    Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng:
    Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?
    La ce?... Oare totul nu e nebunie?
    Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
    Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
    Trăit-ai anume ca astfel să mori?
    De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
    Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.

КОМЕНТАРІ • 21

  • @dasman5969
    @dasman5969 2 роки тому +3

    Frumoasa interpretare, vrem mai multe de la Eminescu

    •  2 роки тому

      Mulțumesc mult pentru apreciere 🌹

  • @Atemporall
    @Atemporall 4 роки тому +3

    Asta este pana acum cea mai buna interpretare pe care am ascultat-o a poeziei.

    •  4 роки тому +1

      Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru ascultare! Cu drag, numai bine vă doresc :)

  • @piitic
    @piitic 10 місяців тому

    Frumoasa recitare !!!

  • @ACER20096
    @ACER20096 5 років тому +1

    Foarte frumooos și fundalul sonor foarte interesant, foarte potrivit poemului =) foarte bucuros pentru ce am ascultat, un fel de ceremonie această recitare, ca un fel de poveste =) frumusel frumusel =) felicitari Adinuca =) cat de mult a iubit Mihai Eminescu =) chiar și după moarte =)

    •  5 років тому +1

      Mulțumică pentru popas și apreciere, Seby :) Cu drag! :)

    • @ACER20096
      @ACER20096 5 років тому +1

      @ multumica si eu Adinuca, tot cu drag =) e chiar frumos, am simțit prezența lui Mihai Eminescu în ziua de 15 și în recitarea ta. Acest lucru mi-a plăcut enorm. Asta înseamnă dăruire în poezie. E o bucurie mare =)

    • @user-wr2lu3lb6q
      @user-wr2lu3lb6q Місяць тому

      Foarte trist eu cred ca sufletul poietului era plin de dureri si pierdut de soeranţà😢

  • @letitiaadela4849
    @letitiaadela4849 5 років тому

    Minunat! Mulțumim, Adina dragă!

    •  5 років тому +1

      Frumoasa mea! iartă-mă că am întârziat, îți mulțumesc mult pentru vizită și apreciere, Leti dragă!
      Îmbrățișări mii! :)

  • @alinacristian
    @alinacristian 5 років тому +1

    Minunat, Adina!
    Felicitări! 😊😘

    •  5 років тому +1

      Cu drag îți mulțumesc pentru cuvintele tale, Alinuca! ❤️💋❤️

    • @alinacristian
      @alinacristian 5 років тому +1

      @ Cu același drag, Adina! ❤

  • @ioangrigoras6792
    @ioangrigoras6792 5 років тому

    Multumesc!...

    •  5 років тому

      Cu mult drag mulțumesc și eu!
      Zi frumoasă, Ioan!

  • @PINTECARMEN
    @PINTECARMEN 5 років тому

    Minunata interpretare! Felicitari Adina!!!

    •  5 років тому

      Mulțumesc, Carmenuca dragă :)
      Mii de îmbrățișări!

  • @comisarone
    @comisarone 5 років тому

    Jawohl, mein Wunder!

  • @comisarone
    @comisarone 5 років тому

    Minunat, Minunato!

    •  5 років тому +1

      Cu drag, Herr Komissar! 😊😊😊 Mulțumesc!