Daca am incheiat un contract acum 10+ ani, mai pot face ceva legat de acele vicii de consimtamant? pt ca nu am stiut ce am semnat la vremea respectiva.
ai putea face un video indetaliat despre facultatea de drept , ce presupune , materi ,cantiatea materiei , si cat de greau sau usoara e daca esti prezent la cursuri si seminari . Mutumesc anticipat si pentru un video din 2018
Ceau :) Studiezi la drept? Să ști că e o idee foarte bună ca cineva care cunoaște legea să o explice și altora mai pe 'nțeles. Orice om trebuie să cunoască și sa respecte legea. Am o nelămurire, și dacă poți, te rog să mă ajuți. Vreau să știu dacă legea obligă oamenii(nu mă refer și la companii) ca să recicleze. De exemplu eu; sunt obligat să reciclez? Sau legea îmi dă liber arbitru? Mulțumesc anticipat pt răspuns.
Multumesc! Da, sunt studenta la drept (aproape absolventă de fapt). Ma bucur mult ca iti place proiectul meu! Din cate stiu eu nu exista inca norme care sa oblige persoanele fizice sa recicleze, dar exista norme care indirect ne fac parte din proces (cum e eco-taxa). Treaba cu reciclarea e reglementată de Ordonanta nr.33 din 18 august 1995 privind masuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea in circuitul productiv a deseurilor refolosibile de orice fel. Cu privire la persoanele fizice sunt doar câteva reglementari: Activitatea de colectare, prelucrare şi livrare de deşeuri refolosibile în vederea reintroducerii în circuitul productiv se desfăşoară de către persoane juridice, precum şi de către persoane fizice, potrivit reglementărilor din prezenta ordonanţă. Persoanele juridice şi persoanele fizice necuprinse în asociaţii de locatari vor asigura utilizarea conteinerelor destinate depunerii selective a deşeurilor refolosibile, numai în scopul pentru care acestea au fost amplasate. Este interzis persoanelor juridice şi persoanelor fizice să depoziteze deşeurile refolosibile în spaţii publice - parcuri, străzi, pieţe, căi rutiere, cursuri de apă, căi ferate şi altele asemenea -, precum şi în alte locuri în afara celor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale. Sper ca am fost de ajutor. Dacă mai gasesc altceva mai revin cu un raspuns.
@@Cummergetara mulțumesc de răspuns. Deci, Legea nu obligă pers. fizice să recicleze. Chiar te rog să revi cu un răspuns dacă mai afli ceva. O noapte bună iti doresc.
Respect pentru toate materialele video pe care le faci !!!
Multumesc!
Faza cu PIB-ul României e minunată =))))))
Keep up the good work
Mulțumesc!
Daca am incheiat un contract acum 10+ ani, mai pot face ceva legat de acele vicii de consimtamant? pt ca nu am stiut ce am semnat la vremea respectiva.
Cand vine video cu ce se intampla in primarie?
Nu stiu exact când, dar dacă e dorit, vine! 😁
Foarte dragut :) Mersi de informatii! M-am abonat!
Mulțumesc!
ai putea face un video indetaliat despre facultatea de drept , ce presupune , materi ,cantiatea materiei , si cat de greau sau usoara e daca esti prezent la cursuri si seminari . Mutumesc anticipat si pentru un video din 2018
Am o întrebare: cine suporta riscurile contractului??
Eu! -adresazate!
Nu mi-ar prinde rau sa te am de iubita! :D
Poziția e ocupată 😊
Super Funny 👌
Multumesc! Ma bucur mult ca ti-a placut!
Ceau :)
Studiezi la drept? Să ști că e o idee foarte bună ca cineva care cunoaște legea să o explice și altora mai pe 'nțeles. Orice om trebuie să cunoască și sa respecte legea.
Am o nelămurire, și dacă poți, te rog să mă ajuți. Vreau să știu dacă legea obligă oamenii(nu mă refer și la companii) ca să recicleze. De exemplu eu; sunt obligat să reciclez? Sau legea îmi dă liber arbitru?
Mulțumesc anticipat pt răspuns.
Multumesc! Da, sunt studenta la drept (aproape absolventă de fapt). Ma bucur mult ca iti place proiectul meu!
Din cate stiu eu nu exista inca norme care sa oblige persoanele fizice sa recicleze, dar exista norme care indirect ne fac parte din proces (cum e eco-taxa).
Treaba cu reciclarea e reglementată de Ordonanta nr.33 din 18 august 1995
privind masuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea in circuitul productiv a deseurilor refolosibile de orice fel.
Cu privire la persoanele fizice sunt doar câteva reglementari:
Activitatea de colectare, prelucrare şi livrare de deşeuri refolosibile în vederea reintroducerii în circuitul productiv se desfăşoară de către persoane juridice, precum şi de către persoane fizice, potrivit reglementărilor din prezenta ordonanţă.
Persoanele juridice şi persoanele fizice necuprinse în asociaţii de locatari vor asigura utilizarea conteinerelor destinate depunerii selective a deşeurilor refolosibile, numai în scopul pentru care acestea au fost amplasate.
Este interzis persoanelor juridice şi persoanelor fizice să depoziteze deşeurile refolosibile în spaţii publice - parcuri, străzi, pieţe, căi rutiere, cursuri de apă, căi ferate şi altele asemenea -, precum şi în alte locuri în afara celor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.
Sper ca am fost de ajutor. Dacă mai gasesc altceva mai revin cu un raspuns.
@@Cummergetara mulțumesc de răspuns. Deci, Legea nu obligă pers. fizice să recicleze. Chiar te rog să revi cu un răspuns dacă mai afli ceva. O noapte bună iti doresc.