Mulțumim pentru efortul și timpul oferit pentru realizarea acestor prezentări! Sunt absolut minunate (și necesare) toate subiectele pe care le abordați. Era nevoie ca astfel de subiecte să fie prezentate atât de sistematic și de bine.
Ce bine că au femeile din ziua de azi posibilități să nu simtă durerile groaznice la naștere, că eu după 42 ani îmi amintesc cu groază acele dureri, nu le voi uita veci.
Felicitari!!! 😅,, pentru mine e interesant subiectul pentru ca nu am vrut si nu am facut anestezie epidurala. Am facut anestezie pentru laparoscopie si mi a ajuns😊
@@YoniWellness trezirea supa anestezia dupa laparo e groaznica dar am avut un medic extraordinar empatic care mi a fost alaturi . Din pacate a iesit la pensie de 4 ani.
La prima naștere am făcut anestezie epidurala, fiind o sarcina indusa. Medicul anestezist a lăsat o rezidenta ca să îmi facă și a intrat greșit. A trebuit medicul sa repete procedura. Am simțit durere mare când mi-a fost făcută și timp de 8 luni am avut durere de coloana încât nu îmi puteam tine copilul în brațe, simțeam o arsura în acel loc. Celelalte nașteri au fost fără epidurala pentru ca au decurs f rapid, dar și pt ca mi-ar fi teama sa mai fac anestezie.
Nu sunt împotriva sa învețe rezidentii...dar în cazurile astea în care femeia și asa e în dureri exagerat de mari...unele, mi se pare o prostie sa faci practica pe pacient...si eu am patit tot asa...o venit o rezidenta sa mi pună branula tot în cazul unei nasteri..si mi a pus o asa de rau ca nu mai suportam și durerea de la mana...dupa ce mi a dat o jos, jumate de mana imi era vânătă...😳
Buna ziua Se poate naste natural cu anestezie epidurala, cu trombocite sub valoarea min admisa de 150 000? Mentionez ca am 94 000 (metoda de masurare clasica) si mi-au iesit 110 000 (prin metoda sange capilar). Sunt in trimestrul 3. Puteti recomanda ceva pt cresterea trombocitelor? Mentionez ca am luat vitamina B6, altrifer si folat si nu s-au produs schimbari… Multumesc.
Nu se poate face nimic la coloana. Nici epidurala la nasterea naturala nici rahianestezie la cezariana. Variantele sunt nastere naturala bio(fara anestezie) sau cezariana si anestezie generala (cu adormire)
Buna ziua,foarte folositoare subiecte abordati,as dori sa va intreb referitor la anestezia epidurala...am doua nasteri in UK ,prima nastere anestezie epidurala + epiziotomie+forceps,a doua nastere epidurala +nastere indusa....acum urmeaza a 3 nastere🙈 ...in cazul in care o sa solicit din nou epidurala ,care pot fi consecintele pe viitor dupa 3 epidurale?multumesc mult.
Epiduralele daca sunt bine facute nu au consecinte. Dar forcepsul si nasterea indusa pot crea probleme foarte mari pe termen lung : leziuni de părti moi (col mai ales), prolaps, incontimenta urinara/fecala, etc
Buna ziua! In primul rand va multumesc ca ati creat acest canal plin de informatii foarte importante❤ Pot sa va adresez o intrebare va rog? Eu am nascut in Anglia, la un spital din Londra unde mi-a fost administrata Epidurala de 2 ori si nici una nu a functionat si pana la urma, dupa 37 de ore de travaliu si cu 2 epidurale am simtit toata durerea. Intrebarea mea este daca este normal/posibil ca injectia de epidurala sa nu functioneze? Daca da, este din cauza ca nu a fost administrata corect? Acum, la 2 ani de la nastere inca simt durere in locul unde a fost administrata epidurala si am dureri de spate puternice de atunci. Tin sa mentionez ca nu m-a verificat nimeni cat de dilatata eram si ca acel cateter a fost “instalat” dupa ce mi s-au asministrat intravenos picaturi de dilatare (asta dupa 26 de ore de travaliu. Va multumesc anticipat! Mult success in continuare cu acest canal!
Buna doamna doctor eu am o nastere normal al doilea am o cezariana a trecut 11 ani de atunci acum sunt la al 3 sarcina trebuie sami faca cezariana sau sa nasc normal imi dati un sfat va rog frumos
Medicul anestezis cu care veti naste va va spune daca se poate functie de localizarea exacta, gradul de afectare si hartiile de la neurochirurgie pe care i le aduceti. Fiecare caz este analizat si se stabileste daca se poate sau nu
Foarte mult mămici am auzit ca peste ani, unde chiar imediat dupa peridurala, le-au apărut dureri mari de spate. Este asta o cinsecinta, sau depinde cum suporta fiecare organism individual, sau mai de graba e neglijența/neprofesionalism anesteziologului ?
Da exact , eu am nascut 3 copii fara anestezie , totul natural inclusiv oxitocina ca nu au vrut sa vina si am avut dureri de spate groaznice multa perioada dupa nasteri
Buna ziua doamna medic,este ceva grav daca am folosit 3 zile cate un supozitor de papaverin doar ca nu lam administrat corect,lam pus vaginal dar doar 3 zile am pus,cate 1 pe seara,va rog mult sa imi raspunde ti ,imi fac griji,eu nu am inteles corect modul de administrare,va multumesc pana la cer🥺😔
Doamna doctor , am voie sa folosesc betaidina la tăietura după nașterea naturală ? sunt in Germania și aici medicii recomanda doar spălarea cu apa fără sa aplic absolut nimic pt. vindecare! mulțumesc in avans !
Și dacă deja sa făcut anestezia și tăierea perineului dar într-un final se constata ca trebuie sa se facă neapărat și cezariana păi..ramin șanse sa rămânem cu 2 tăieturi:cezariana și perineul?
Nu exista aceasta situatie Pt ca daca copilul a ajuns la perineu cezariana nu se mai poate face 😊 Singura solutie in caz de urge ta ramane forcepsul sau ventuza
Buna ziua, sunt insarcinata in 32 de saptamani, streptococ B pozitiv, cu acest rezultat pot naste natural? Cezariana va scadea sansele transmiterii infectiei copilului?
Am nascut cu epidurala , (nastere indusa la 39 sapt )eu am ramas cu durere de coloana (e drept ca am fost intepata de 2 ori pt ca prima data a rata montarea cateterului)can 3 luni dupa nastete
Mulțumim pentru efortul și timpul oferit pentru realizarea acestor prezentări! Sunt absolut minunate (și necesare) toate subiectele pe care le abordați. Era nevoie ca astfel de subiecte să fie prezentate atât de sistematic și de bine.
❤️🤍
Ce bine că au femeile din ziua de azi posibilități să nu simtă durerile groaznice la naștere, că eu după 42 ani îmi amintesc cu groază acele dureri, nu le voi uita veci.
🥺
Am avut 3 epidurale si nu am ramas cu nici o durere de spate s au coloana
Multumesc lui Dumnezeu
🙏🤍
Felicitari!!! 😅,, pentru mine e interesant subiectul pentru ca nu am vrut si nu am facut anestezie epidurala. Am facut anestezie pentru laparoscopie si mi a ajuns😊
E.cu totul.altceva ce ati avut pt.laparo
@@YoniWellness trezirea supa anestezia dupa laparo e groaznica dar am avut un medic extraordinar empatic care mi a fost alaturi . Din pacate a iesit la pensie de 4 ani.
La prima naștere am făcut anestezie epidurala, fiind o sarcina indusa. Medicul anestezist a lăsat o rezidenta ca să îmi facă și a intrat greșit. A trebuit medicul sa repete procedura. Am simțit durere mare când mi-a fost făcută și timp de 8 luni am avut durere de coloana încât nu îmi puteam tine copilul în brațe, simțeam o arsura în acel loc. Celelalte nașteri au fost fără epidurala pentru ca au decurs f rapid, dar și pt ca mi-ar fi teama sa mai fac anestezie.
Da, din pacate asa e la stat...tre sa invete si rezidentii...🥺
Am întrebarea mai ai durere acum ? Deoarece sunt în aceiași situație
Nu sunt împotriva sa învețe rezidentii...dar în cazurile astea în care femeia și asa e în dureri exagerat de mari...unele, mi se pare o prostie sa faci practica pe pacient...si eu am patit tot asa...o venit o rezidenta sa mi pună branula tot în cazul unei nasteri..si mi a pus o asa de rau ca nu mai suportam și durerea de la mana...dupa ce mi a dat o jos, jumate de mana imi era vânătă...😳
Mulțumim pentru informații !
❤️
Buna ziua
Se poate naste natural cu anestezie epidurala, cu trombocite sub valoarea min admisa de 150 000? Mentionez ca am 94 000 (metoda de masurare clasica) si mi-au iesit 110 000 (prin metoda sange capilar). Sunt in trimestrul 3. Puteti recomanda ceva pt cresterea trombocitelor? Mentionez ca am luat vitamina B6, altrifer si folat si nu s-au produs schimbari…
Multumesc.
Nu se poate face nimic la coloana. Nici epidurala la nasterea naturala nici rahianestezie la cezariana. Variantele sunt nastere naturala bio(fara anestezie) sau cezariana si anestezie generala (cu adormire)
Buna ziua,foarte folositoare subiecte abordati,as dori sa va intreb referitor la anestezia epidurala...am doua nasteri in UK ,prima nastere anestezie epidurala + epiziotomie+forceps,a doua nastere epidurala +nastere indusa....acum urmeaza a 3 nastere🙈 ...in cazul in care o sa solicit din nou epidurala ,care pot fi consecintele pe viitor dupa 3 epidurale?multumesc mult.
Epiduralele daca sunt bine facute nu au consecinte. Dar forcepsul si nasterea indusa pot crea probleme foarte mari pe termen lung : leziuni de părti moi (col mai ales), prolaps, incontimenta urinara/fecala, etc
Eu am 3 nasteri induse...de la soluția ce se pune pentru inducere pot apare problemele ce le ați menționat?
Buna ziua! In primul rand va multumesc ca ati creat acest canal plin de informatii foarte importante❤ Pot sa va adresez o intrebare va rog? Eu am nascut in Anglia, la un spital din Londra unde mi-a fost administrata Epidurala de 2 ori si nici una nu a functionat si pana la urma, dupa 37 de ore de travaliu si cu 2 epidurale am simtit toata durerea. Intrebarea mea este daca este normal/posibil ca injectia de epidurala sa nu functioneze? Daca da, este din cauza ca nu a fost administrata corect? Acum, la 2 ani de la nastere inca simt durere in locul unde a fost administrata epidurala si am dureri de spate puternice de atunci. Tin sa mentionez ca nu m-a verificat nimeni cat de dilatata eram si ca acel cateter a fost “instalat” dupa ce mi s-au asministrat intravenos picaturi de dilatare (asta dupa 26 de ore de travaliu. Va multumesc anticipat! Mult success in continuare cu acest canal!
Hmmmm suna foarte suspect toata experienta. In mod cert nu e normal
Nu stiu ce sa va zic
@@YoniWellness va multumesc pt raspuns, nici mie nu mi se pare normal.
La câte săptămâni de sarcina se programează cezariana ? In cazul meu este o recomandare de la medicul Oftalmolog ?
Ideal dupa 39
Buna doamna doctor eu am o nastere normal al doilea am o cezariana a trecut 11 ani de atunci acum sunt la al 3 sarcina trebuie sami faca cezariana sau sa nasc normal imi dati un sfat va rog frumos
Cezariana
Buna ziua :). Ce ac e mai lung si mai gros cel de epidurala sau cel de rahianestezie? Multumesc
Sunt la fel
Buna ziua, eu am avut frisoane in timpul travaliului cu peridurala. E posibil sa fi fost de la ea? Multumesc pentru raspuns!
Nu cred. Poate ati avut febră vreo infecție sau epuizare musculară
@@YoniWellness nimic din toate acestea... din cauza asta m am gandit ca poate a fost un efect advers al periduralei...
F putin probabil. Nu am auzit niciodata asa ceva
Daca peridurala e doar partiala, doar pe o parte a corpului, se poate relua peridurala sau se poate "corecta" cumva?
Cred ca da
Dar depinde de cauza
Daca e o problema la.coloana pacientei - clar nu avem ce schimba
Nu ați specificat dacă peridurala se poate face în coloana cu hernie lombară.
Medicul anestezis cu care veti naste va va spune daca se poate functie de localizarea exacta, gradul de afectare si hartiile de la neurochirurgie pe care i le aduceti.
Fiecare caz este analizat si se stabileste daca se poate sau nu
Foarte mult mămici am auzit ca peste ani, unde chiar imediat dupa peridurala, le-au apărut dureri mari de spate. Este asta o cinsecinta, sau depinde cum suporta fiecare organism individual, sau mai de graba e neglijența/neprofesionalism anesteziologului ?
Nu cred ca e de la.asta. Multe femei raman cu dureri de spate indiferent cum au nascut. E consecinta sarcinii asupra coloanei.
Da exact , eu am nascut 3 copii fara anestezie , totul natural inclusiv oxitocina ca nu au vrut sa vina si am avut dureri de spate groaznice multa perioada dupa nasteri
Buna ziua doamna medic,este ceva grav daca am folosit 3 zile cate un supozitor de papaverin doar ca nu lam administrat corect,lam pus vaginal dar doar 3 zile am pus,cate 1 pe seara,va rog mult sa imi raspunde ti ,imi fac griji,eu nu am inteles corect modul de administrare,va multumesc pana la cer🥺😔
Nu e problema. Stati linistita
@@YoniWellness va multumesc mult ,sa va ajute Domnul in toate🤍
🙏
Doamna doctor , am voie sa folosesc betaidina la tăietura după nașterea naturală ? sunt in Germania și aici medicii recomanda doar spălarea cu apa fără sa aplic absolut nimic pt. vindecare! mulțumesc in avans !
Da. Betadina e pentru curătare. Dar exista si creme sau geluri cu acid hialuronic pentru o vindecare mai rapidă si estetică
@@YoniWellness mulțumesc frumos !
🙏
Și dacă deja sa făcut anestezia și tăierea perineului dar într-un final se constata ca trebuie sa se facă neapărat și cezariana păi..ramin șanse sa rămânem cu 2 tăieturi:cezariana și perineul?
Nu exista aceasta situatie
Pt ca daca copilul a ajuns la perineu cezariana nu se mai poate face 😊
Singura solutie in caz de urge ta ramane forcepsul sau ventuza
@@YoniWellness Mulțumesc pentru răspuns! 😊
Bună ziua! Eu dacă am scolioză lombaro toracică ma voie la nasterea prin cezariană sa primesc acea anestezie în coloană?
Va poate spune asta medicul anestezist sau medicul neurolog care va are in evidenta
@@YoniWellness 🤗bine mulțumesc
🙏
Buna ziua, sunt insarcinata in 32 de saptamani, streptococ B pozitiv, cu acest rezultat pot naste natural? Cezariana va scadea sansele transmiterii infectiei copilului?
Trebuie tratat indiferent cum nasteti. Dar da, nasterea naturala clar transmite copilului mai uşor
Bună seara, doamna doctor,am 45 de ani si sunt însărcinată in sapt 37 ,ce imi recomandați sa nasc natural sau cezariana
Daca e prima sarcina, faceti cezariana
Mulțumesc frumos, nu este prima este a treia sarcină, dar îmi este frica ! Numai bine
La.a 3-a nastere e pacat sa va taiati la burta. Nasteti natural.cu peridurala
Bună ziua! Am o întrebare: cât timp poate însemna o “expulzie prelungită”?
Mulțumesc anticipat.
Peste 20 min deja copilul sufera. Peste 30 min apar de mte ori probleme. Peste 40 min e patologic.
Ideal ar fi pana in 15 -20 min
Da ce conține anestezia mai exact dacă nu vă supărați.
O substanta speciala. Daca nu sunteti medic degeaba va explic mecanismul de actiune
Pff eu am dureri de spate ingrozitoare si copilu meu are 1 an si 7 luni si Inca am dureri de spate
Nu e normal
Am nascut cu epidurala , (nastere indusa la 39 sapt )eu am ramas cu durere de coloana (e drept ca am fost intepata de 2 ori pt ca prima data a rata montarea cateterului)can 3 luni dupa nastete
Nu e normal
👍👍👍
🙏
Bună doamnă am și eu o întrebare la dumneavoastră Vă am văzut pe UA-cam Am 41 de ani și am întrerupere de ciclu Ce se poate întâmpla
Sarcina sau menopauza
De ce nu Spune-ți ca anestezia nu e ramboursata de stat și multe nu își permit sa și-o facă,
Noi lucram la privat oricum